Pășunea de la Oncești – Maramureș

Un loc deschis și înierbat pe care se află și pista pentru avioane ultra-ușoare, pășunea de la Oncești este străbătută de drumeaguri care fac legăturile spre localitățile învecinate. O culme care separă cursul Cosăului și Marei de cursul Izei, este un teren argilos și uscat în mare parte, cu mici băltiri înmlăștinite. Cred că ar merita să fie vizitat în câteva zeci de peregrinări foto-naturalistice, sunt sigur că are potențialul de a oferi o imagine specială asupra acestui tip de Maramureș. Accesul nu este prea facil în perioadele cu zăpadă mare când pe aici nu cred că trece cineva, și nici în perioade ploioase când drumurile devin pârtii noroioase-argiloase. Dar zona merită ceva atenție, cred că are potențial de a reprezenta o evadare dinspre banalul cotidian: este foarte diferit de zonele turistice obișnuite ale Maramureșului… prin deschiderea peisajului din prim-plan completat de conturul munților care se văd mai departe… oferă unele senzații de vest-sălbatic.

DSC_9715 DSC_9721 DSC_9730 DSC_9739 DSC_9744 DSC_9754 DSC_9760 DSC_9766 DSC_9775 DSC_9781 DSC_9790 DSC_9795 DSC_9805 DSC_9808

18 mai 2017. Ideea era să ies să fotografiez/ filmez niște peisaje de vis undeva în zona Oncești. Teoretic urma să fie vreme bună, soare cu nori în ultimele 3 ore înainte de apus; am verificat și eu și ea. Practic, am ieșit în zona respectivă… dar nu am făcut nici măcar o singură imagine. Am intrat pe drumuri neștiute, am mai descoperit câteva detalii ale locurilor pe unde nu umblă nici dracu. Cam permanent Soarele era acoperit de norii care erau spre vest; poate că mai aveai când și când câteva secunde de lumină OK… dar ce șanse erau ca fix atunci să ai în fața ta tot ce este necesar pentru acele peisaje de vis? Desigur, se puteau face ceva imagini macro cu blitz despre detalii de plante, dar nu asta era dorința mea acum. Plus că bătea cam tare vântul și mișca plantele. Aveai ocazia să asculți greierii din enormele fânațe, să privești cum coboară turmele de oi de pe pășuni din coaste; de undeva se auzea un cuc, trecea o barză aproape de tot, dincolo era un stol mare de lăstuni de mal. Se vedeau sute și sute de subiecte, care toate erau cam penibile dacă ajungeau fotografiate fără lumina aceea perfectă a Soarelui care apune. Iar când dupămasa anterioară era lumină brici, îți dai seama că aveam de făcut altceva… pentru un deadline. Vezi de ce sunt atât de puține imaginile care să conteze.

 

Cum a murit pista. Pe întinsa pășune de pe interfluviul situat la vest de Oncești a fost o vreme când se dezvolta pista pentru aterizare-decolare de avioane ultraușoare. Avea ea bălți uriașe dacă ploua – și aterizarea devenea riscantă, noroaie argiloase care se prindeau de roți, dar măcar exista, liberă și vizibilă. Dacă veneai cu un avion echipat pentru zboruri sălbatice, locul era perfect. De când fostul primar a ajuns răpus de o boală incurabilă, totul a rămas de izbeliște. De-abia se mai vede pe unde era zona de aterizare, doar o diferență de nuanță a vegetației. Peste acea fâșie sunt întinse mai multe fire cu electricitate, prin care se delimitează perimetre pentru vitele și boii din zonă. Mă întreb, mai există oare o regiune cât Maramureșul Istoric, fără nici o pistă chiar și rudimentară, măcar pentru avioane ultraușoare? Poate ceva loc marginal, undeva între Ruanda și Kongo. Dar nici asta nu e sigur.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s