Toamna la Poienile Izei – Maramureș

Interesant este cum în aceste demersuri fotografice se conturează o apropiere față de anumite locații, oportunități de moment, cât de cât favorabile sau măcar acceptabile, șanse de a le cunoaște mai bine, de a face ceva imagine prin zonă. Și la fel de brusc cum se nasc astfel de momente prielnice, ele pot să dispară, să se destrame, de parcă nici nu ar fi existat. Pentru a avea o serie mai serioasă de imagini din careva zonă, pentru a avea o impresie consolidată despre valorile de acolo, e nevoie de o implicare pe termen mai îndelungat, plus investirea unor resurse – care în general nu au cum să existe. Rezultă din asta că în lumea reală, cu constrângerile și limitările ei de toate felurile, e foarte improbabil să se poată creea ceva bază de imagine care să prezinte robustețe și finețe.

E destul de interesant ca din câțiva litri de carburant și niște uzură la mașină, din ceva aparate de fotografiat și niște lumini în peisaje date, să încerci să scoți maximum ce se poate, în sensul de a transforma în imagine documentar-artistică realitatea. Un fel de joc cu limitele, marginile de pădure, contururi, întrepătrunderile luminilor cu întunericul. De a pune secunda în imagine unică și irepetabilă. Chiar dacă te-ai duce fix în punctele alea, fix cu aparatele respective, cu setări identice, veci pururi nu ai putea face o imagine identică.

La Poienile Izei există câteva zone favorabile pentru fotografiere, toate cu caracteristicile lor aparte. O zonă este satul în sine, cu bune și cu rele, cu puține construcții tradiționale și multe betoane. A extrage în imagine ceea ce este o valoare arhitecturală tradițională, sau ceva cu estetică decentă, nu e deloc simplu. Dar se poate, cât de cât.

O altă zonă favorabilă fotografierii, cu peisaje rurale calme, cu fânațe cu clăi estetice, poieni, tufărișuri, petece de pădure șamd – este pe culmea pe unde trece drumul dintre Poienile Izei și Glod. În zona asta se pot petrece ore frumoase de liniște și comuninue cu natura, observarea vieții păsărilor, fotografiere macro etc. Merită încercat.

Cam la fel de interesantă este și zona de culme prin care trece drumul dintre Poienile Izei și Botiza. Există pe aici și câteva zone cu băltiri, ape temporare care mai ridică diversitatea biologică a zonei. Puncte de belvedere, peisaje picturale, culori de tomană exagerat de extravagante pe unele ierburi de nuanță portocalie. Sunt pe aici tot felul de drumuri laterale de pământ care duc la case izolate sau prin tufărișuri, poieni, doar timp să fie de ele.

Oarecum mai banală este zona de vale prin care trece drumul dintre Poienile Izei și Șieu, dar și de aici ies tot felul de drumuri secundare de pământ care în principiu pot să te scoată în locuri care să fie perfecte. Doar că ai de a face cu mari noroaie și nu e simplă povestea, în sensul de eficiență mai jalnică în privința accesului.

6 noiembrie 2021. Azi la Poienile Izei am oprit pentru a face ceva fotografiere de peisaje. Toamnă târzie frumoasă și însorită. Aud că undeva trebuie să fie ceva gâște; multe; detectez niște puncte pe cer, unele aranjate sub formă de V sau grupuri mai amestecate. Migrează gâștele sălbatice. Trebuie să fie cam 300 în stoul acesta. Ne uităm la ele cum trec deasupra noastră, apoi se îndepărtează peste dealuri. Mai târziu, spre seară oprim la Bârsana; alte stoluri de gâște sălbatice, tot la înălțime mare, cam 100 de exemplare. Din hazard azi am văzut cam 400, îți dai seama cam câte zeci de mii au trecut doar azi prin Maramureș.

© dr. Peter Lengyel

PS. O altă postare despre Poienile Izei se poate vedea aici: https://peterlengyel.wordpress.com/2017/07/27/zboruri-de-vara-la-poienile-izei/