Nimeni nu se aștepta. O scânteie a declanșat un incendiu nimicitor… pentru că totul era pregătit pentru asta. Consecința unei scântei este de așa natură încât nu voi descrie metaforic măcar… cam ce se petrece la ora actuală cu cei care au rămas în viață… sau la limita ei. Acel incendiu prin efectele lui a dat foc mafiei politrucilor, a găștilor de escroci numite partide politice, a administrației corupte până în măduva oaselor, a BORâturii diabolice care ia banii săracilor, care spoliază bugetul, care produce duhoare medievală pestilențială. De fapt, omul obișnuit (profesor, medic etc) simte cum este supus batjocurii și disprețului în fiecare zi a existenței. Este uriașă mai ales ura tinerilor față de clasa politică mafiotizată și față de toți slujitorii mârșavi ai ei, incluzând aici preafericiții sutaniștii manipulatori și ahtiați după putere financiară și politică, scursurile care continuă tradiția colaborării bisericii cu fostele structuri de securitate ale statului dictatorial comunist.
Mămăliga a explodat, puțin. Pentru a controla incendiul, în mod simbolic vor pica niște capete, dar sistemul este aproape de neînvins, controlează totul, informație, poziții decizionale, fluxuri financiare… tot. Cam oriunde te uiți, în toate partidele, în toate structurile… peste tot sistemul își are oamenii lui, rudele, copiii și târfele politrucilor, adică ai de a face cu un stat criminal. Problema este că structurile mafiotizate ale caracatiței sunt prezente din metropole până în cele mai mici sate (excepțiile sunt atât de rare că nici nu le poți detecta)… și probabilitatea ca o astfel de dihanie să fie învinsă este spre zero. Ca o hidră cu 1000 de capete, îi tai una și se fac la loc 10. De aceea nu există speranțe. Dar, în chestiuni politice, un mic detaliu poate să aibă efecte uluitoare. O scânteie. În rest, este bine.
© dr. Peter Lengyel
poza de pe facebook: Do Ho Suh, „Karma”, 2003
peterlengyel 
Perfect adevarat domnule Peter….
Toţi şefii de instituţii, răspund acum la o comandă politica şi de interese. Nimic nu se mai mişca pentru cetăţean, fără a fi cenzurat de aceşti funcţionari politici. Orice licitaţie, orice proiect nou trebuie să trecă prin aceste vămi ale baronilor locali. Să se cotizeze la partid, la şefi de instituţii pentru diverse avize, apoi ce mai rămâne să se treacă la execuţia proiectului…Nu contează preţul, nu contează cine plăteşte, nu contează termenul şi nici calitatea…!!!!!
ApreciazăApreciază
Rezultatul era previzibil si, de dorit! Mereu trebuie sa gandesti la ce pui in loc! Aici nu merge cu „mai vedem noi”! Toti sunt niste javre! Chiar toti? Noi cum suntem? Nu prea vad solutii!
ApreciazăApreciază
Oraan Mărculescu:
Preafericite, știi de ce îți vrem demisia? Uite de ce:
Pentru că ești capul Bisericii Ortodoxe Române. Instituția în care au încredere cei mai mulți români, nu contează că vorbim de credincioși adevărați sau de demenți ori farisei. Biserica ar trebui să arate compasiune, să îndemne la umanitate, să arate milostenie, să ierte, să întoarcă și celălalt obraz, să nu fie ispitită de necuratu’. Să dea un exemplu oamenilor cum să fie oameni. Și asta se face prin reprezentanții săi.
ȘI TU? TU CE AI FĂCUT SĂ MERIȚI RESPECTUL OAMENILOR?
Te crezi Dumnezeul tuturor. Ești mai presus de toată lumea, în afară de ăia care te-au promovat în funcția asta. Doar în fața ălora răspunzi. În rest, consideri că ai drept de viață și de moarte asupra oilor care suntem. Ești infatuat. Întreabă-l pe Iisus dacă vrea un șef infatuat al bisericii.
Te plimbi cu limuzine. Cu mașini de lux, mă! Prin fața unor muritori de foame, al căror creier nu mai poate funcționa decât pe principiul ”dă și mie ceva!”. Te simți bine când vezi discrepanța între tine și ei? Când vezi hăul creat? Ai ajuns să te uiți cu scârbă la oameni. Deși ar trebui să iei exemplul lui Gizăs, să te pui în genunchi și să le speli picioarele. Ai face asta? Ai face-o, bă?!
Ce-ai făcut, mă, din Biserică? Ai continuat să o siluești. Ai preluat ștafeta de proxenet și ai pus-o în continuare să se prostitueze cu politica și clienții bugetului de stat. Ba te mai și umfli în pene că îi faci ditamai casa de toleranță, vecină cu casa de nebuni parlamentari și senatori. Bravo, Daniele! Și continui să faci bani cu nemiluita de pe urma Bisericii, fără să-ți simți conștiința pătată. Bă, Daniele, bă, da’ ai măcar conștiință?
Îi consideri sataniști, mă? Pe băieții și fetele care au murit în chinuri groaznice. Pe cei care acum suferă și vor avea o viață… nici nu vreau să mă gândesc la ce îi așteaptă, fizic și psihologic. Pe aceia care au scăpat și pe toți ”pletoșii” care ascultă niște versuri adânci, dar pe o muzică deloc pe placul tău? Cum, mă, sataniști? Și s-o spui chiar în momentele de durere atroce ale tuturor… Păi, mă, satanist ești tu, mă boule, că înseamnă că nu ai suflet, ți l-ai băgat în seiful diavolului de debitezi așa ceva. Sataniști, mă? Tu realizezi ce greșeală monumentală ai făcut? Chiar dacă asta crezi, nu o zici, băi cretinule, în fața oamenilor.
Nu le faci slujbă fiindcă e un loc pentru sataniști… Doamnedumnezeule, de-aș crede în tine, te-aș ruga să-l faci să dispară pe Daniel ăsta într-o fracțiune de secundă. Dar, cum sunt agnostic (știi, mă, ce înseamnă agnostic? știi?), cred doar în imensa răutate a omului. Pardon, a neomului care este în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.
Te pomenești că îți place să crezi că sunt în iad ”sataniștii”! Zi, așa e? Mă abțin cu greu să nu te înjur, crede-mă… Iertare de păcate, nu merită ”sataniștii”? Izbăvirea sufletului și ce alte bazaconii mai ai în vocabular – nu poți să acorzi așa ceva unor ”sataniști”? Să-ți spun ceva. Sunt 32 de suflete care te-au iertat, nu te judecă așa cum o facem noi. Sunt undeva unde nu mai contează purgatoriul în care ne zbatem ăștia de pe Pământ. Mie așa îmi place să cred.
Ești un prost când vine vorba de PR. Public relations, mă, relații cu publicul, chestie pe care ar trebui să o ai la degetul mic, pentru că ești președintele partidului preoților, mă! Tu îți dai seama ce moment ai ratat? Nu-ți dai seama încă, nu? Ai văzut cât amar de oameni au mers să ducă lumânări și flori la locul ”sataniștilor”? Ai văzut cât de mulți tineri ÎȘI FAC CRUCE și SPUN O RUGĂCIUNE în memoria celor dispăruți? Tu știi, mă, cât de mult i-ai dezamăgit pe tinerii care cred în Biserică? S-a dus rivalul tău catolicul, și-a turnat cenușă în cap acolo. Iar tu faci victimele ”sataniști”. My god.
Înțelegi, băi preafericitul dracului, de ce vrem să-ți dai demisia? De ce protestăm și împotriva ta? Sau te faci că nu înțelegi? Ce, crezi cumva că te urăsc? Nu știu alții, dar eu nu te urăsc. Nu te cunosc personal. Mno, nu-mi place moaca ta (deși arăți ca un rocker cu Harley, ptiu, drace, da’ ce asemănare!), dar nu te urăsc. Nu accept, însă, imaginea pe care o proiectezi în fața noastră. Ești un oprea al bisericii, nenorocitule! Fără demnitate, fără compasiune, fără minte. Doar cu coloană oficială (nu vertebrală) și ifose.
De aia, bă, de aia vrem să te dăm jos. N-avem nimic cu Biserica, au și oamenii dreptul să creadă în ceva. Dar nu cu tine în frunte. Ești un buboi pe fața Bisericii. Iar noi suntem doctorul care-l cauterizează. Da, mă, noi, nesimțiții, ”sataniștii”, derbedeii ăștia de la Universitate și de prin țară. Doamneiartămășiapărămă, noi am ajuns să salvăm Biserica de diavoli ca tine?! DISPARI, BĂĂĂĂ!
… dănuțe, te oftici, așa-i?
AUTOR: Oraan Mărculescu
SURSA: http://www.oraan.ro
ApreciazăApreciază
EDITORIAL: De ce sunt doar lepre în actuala clasă politică? (Autor: Alexandru Hușeniță)
Scris de Alexandru Hușeniță
Duminică, 08 Noiembrie 2015 09:09
Am discutat astăzi cu o doamna doctor pe la 55 de ani. Era și ea foarte revoltată. M-a întrebat ceva pertinent: „De ce sunt doar lepre în actuala clasă politică? De ce nu sunt reprezentanți ai generației voastre, onești, muncitori, în politică?
I-am răspuns așa:
1. În Romania avem, din păcate, o mentalitate estică, orientală. Noi am stat prea mult sub influența turcească și/sau rusească și aceste curente nu valorizează lucrurile valorizate în Vestul Europei. De exemplu: munca, cinstea, onestitatea, valoarea individuală pe bune, valoarea dobândită în ani si prin efort.
2. Oamenii formați în comunism nu aveau acces la informație și primeau doar ce le spunea propaganda. Prin urmare, după revoluție au reușit în „afaceri” și/sau politică doar cei care erau deja favorizați de sistem și știau cum merge treaba: securiștii sau valutiștii și, în general, cei lipsiți de caracter din principiu. Aici se mai adaugă o mică lume a celor care aveau rude fugite în străinătate și care le-au deschis mințile și portofelele. Dar aceștia și-au cam vazut de treaba lor și nu au făcut politică. Vupile au iesit in față fix pe două considerente: informații și fentarea sistemului.
3. În politica dâmbovițeană nu răzbat nicidecum valorile. Pur și simplu nu reușesc. Că să fii un „politician abil” trebuie să poți să întorci portmoneul ca un șmenar adevărat. Trebuie să poți face ca Băsescu, azi spui ceva, mâine fix invers. Azi injuri un adversar politic, mâine îl reevaluezi. Nu ai nevoie de caracter, constanță sau cuvânt. Astea te încurcă și te dau afara. Nu ai nevoie să respecți regulile și să le aplici cu succes, trebuie să le poți fenta cu grație.
4. Oamenii bine-crescuți, de caracter, din familii de intelectuali au fost educați așa: trebuie să ai bun simț, valoarea iese la suprafață (adică ți-o recunosc alții, pff), nu trebuie să ieși în evidența prin avuție ci prin ceea ce ai în cap, etc. Intr-o Românie în care 50% sunt săteni, pe cine o să se voteze? Pe cei care bagă capul în poză cu tupeu mârlănesc, le fac maneliștii „video” în care li se clamează valoarea…sau pe intelectualul care așteaptă să-i fie recunoscută valoarea? Și așteaptă degeaba, până moare.
5. In concluzie, în politica de la noi, trebuie să fii „puternic” intr-un model complet distructiv și nefuncțional: să poți să faci prietenii cu clanuri de țigani, să poți să iei bani de la cei care au furat românii prin sisteme piramidale, să poți să iei/dai șpaga. Daca ai caracter și nu ai face niciodata așa ceva, nu ajungi acolo. Nu ai cum. Pur și simplu, prostimea nu te votează, nu „ejti șmecher” pentru că nu produci destul…
De 26 de ani asta se valorizează in .ro
De 26 de ani, ca nație, apreciem furtul, hoția, șmecheria, non-valoarea, forța fizică a clanurilor de orice fel, ne uităm ca bovinele la Capatos și promovăm curvele virgine.
Cine să-și facă partid? Cine să candideze pe listele cui?
AUTOR: Alexandru Hușeniță
http://www.sighet-online.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=27235:2015-11-08-07-12-39&catid=100:editorial&Itemid=161
ApreciazăApreciază
http://www.ct100.ro/teoria-ferestrelor-sparte-sau-cum-poate/
Teoria Ferestrelor Sparte sau cum poate fi salvat un oraș
În decembrie 1984, Bernhard Goetz, un new yorkez din Manhattan, călătorea cu metroul. La o stație a urcat Troy Canty, un tânăr de culoare, alături de trei prieteni. În vagon se aflau peste 20 de oameni. ”Dă-mi 5 dolari”, i-a spus la un moment dat Canty lui Goetz. Calm, acesta a scos din buzunar un pistol calibrul 38 și i-a împușcat pe rând pe toți cei patru tineri. ”Tu pari încă viu. Uite încă un glonț”, i-a spus unuia dintre ei și a tras din nou. ”Nu știu de ce am făcut-o”, a spus el imediat după. ”Goetz a fost achitat cu ușurință de acuzațiile de atac și tentativă de omor”, spune Malcom Gladwell, în lucrarea ”The Tipping Point”.
Pentru a înțelege mai bine povestea, iată contextul ei: în anii 80, în New York se înregistrau anul peste 2.000 de crime și 600.000 de infracțiuni grave. Toate cele 6.000 de garnituri de metrou, cu excepția celei care circula în centru, erau acoperite cu graffiti în întregime, și pe interior, și pe exterior. Se înregistrau anual 20.000 de infracțiuni numai pe liniile de metrou. ”Hărțuirea călătorilor de către cerșetori și infractori mărunți era atât de răspândită, încât numărul călătoriilor cu metroul scăzuse până la cel mai scăzut nivel din istoria metroului”, spune Gladwell. Era infernul lui Dante transpus în subteranele New York-ului.
Începând din anii 90, criminalitatea în metropolă a scăzut la jumătate iar infracțiunile s-au redus cu două treimi. Se pot lua în calcul mai multe teorii, dar Gladwell spune că un rol vital l-a jucat ”Teoria Ferestrelor Sparte”. Aceasta a fost inventată de doi criminaliști, James Q. Wilson și George Kelling. ”Cei doi au spus că delincvența este urmarea inevitabilă a dezordinii. Dacă se sparge o fereastră și nu o repară nimeni, oamenii care trec pe acolo vor trage concluzia că nimănui nu-i pasă și că nimeni nu este răspunzător. În curând, alte ferestre vor fi sparte, iar sentimentul de anarhie se va răspândi din clădirea aceea pe stradă, transmițând semnalul că orice este acceptabil. Într-un oraș, probleme relativ minore precum graffiti, dezordinea publică și cerșitul agresiv, scriu ei, sunt toate echivalente unor ferestre sparte, invitații la infracțiuni mai grave”, spune Gladwell.
Dar ată ce scriu cei doi criminaliști: ”Dacă într-un cartier nu i se interzice unui cerșetor sâcâitor să-i mai agreseze pe trecători, gândește probabil hoțul, este și mai puțin probabil ca locuitorii să sune la poliție pentru a identifica un potențial tâlhar sau pentru a interveni când se produce tâlhăria”.
Aceasta este, spune autorul, o teorie epidemică a criminalității. Ea spune că delincvența este contagioasă – așa cum este contagioasă o tendință în modă -, că poate începe cu o fereastră spartă și se poate răspândi în întreaga comunitate.
Compania care opera metroul din New York l-a angajat pe Kelling să pună în aplicare Teoria Ferestrelor Sparte. A angajat și un nou director, David Gunn, care avea sarcina să reconstruiască sistemul de metrou, măcinat de sutele de defecțiuni de pe linii, care făceau ca viteza de deplasare pe multe porțiuni să fie de 25 de kilometri pe oră. Gunn a insistat să se ocupe mai întâi de graffiti-urile de pe vagoane. Părea, spune Malcom Gladwell, ”la fel de lipsit de sens ca a spăla puntea Titanicului când acesta se apropia de ghețari”.
Gunn a instituit reguli foarte stricte. A instalat o stație de curățare a vagoanelor. Dacă un vagon ajungea acolo cu graffiti, trebuie fie curățat, fie, dacă nu se reușea, scos din circulație. În Harlem, puștii veneau în fiecare seară la depou să măzgălească vagoanele. Angajații metroului îi lăsau să-și termine treaba și apoi le revopseau la rândul lor. ”Dacă vreți să vă petreceți trei nopți vandalizând un tren, n-aveți decât. Dar nu va vedea niciodată lumina zilei”, spunea Gunn. Operațiunea aceasta a durat din 1984 până în 1990.
În 1990, compania care operează metroul angajează un nou șef de trafic, William Bratton, de asemenea adept al Teoriei Ferestrelor Sparte, care îl avea ca mentor pe Kelling. Prima lui misiune, în condițiile în care în metrou, vă reamintesc, se petreceau circa 20.000 de infracțiuni pe zi? Să rezolve problema celor care călătoresc fără bilet. 170. ”El credea că neplata contravalorii călătoriei, la fel ca graffiti, putea fi un semnal, o expresie subtilă a dezordinii care invita oamenii la infracțiuni mult mai periculoase”, scrie Malcom Gladwell. 170.000 de persoane circulau zinic fără bilet. Poliția credea că nu merită efortul să îi urmărească și amendeze. Bratton a acționat în forță: cu polițiști în civil, îi încătușa pe neplătitori și îi ținea pe peron, să fie văzuți și de ceilalți. A transformat un autobuz în stație mobilă de poliție, ca să nu mai piardă vremea pe drumuri. Cei reținuți erau percheziționați. Unul din șapte ieșise din închisoare pe cauțiune. Pentru polițiști, să îi prindă pe cei fără bilet nu mai era o corvoadă, ci devenise ”un fel de căutare de comori”. Între 1990 și 1994, arestările pentru delicte minore a crescut de cinci ori.
După alegerea lui Rudolph Giuliani ca primar al New York-ului, Bratton este numit șeful departamentului de poliție al metropolei. Primul lucru pe care l-a făcut: a aplicat Teoria Ferestrelor Sparte. ”El i-a instruit pe ofițerii de poliție să intervină în cazul delictelor care afectau calitatea vieții: asupra spălătorilor de parbrize care îi abordau pe șoferi în intersecțiile din New York, cerându-le bani ca să le spele parbrizul, de exemplu, și asupra tuturor celorlalte echivalente terestre ale forțării turnichetelor (n.r. intrările de la metrou) și ale desenelor graffiti”, notează Malcom Gladwell. ”Dacă făceai pipi pe stradă, ajungeai în închisoare”, spune Bratton.
Revenim la criminalul de la începutul articolului, la Goetz. Gestul avea probleme cu acceptarea autorității și considera că sistemul nu funcționează. Se plângea de mizeria de pe stradă, de delincvență, de cerșetori. ”Ceea ce contează sunt de fapt lucrurile mărunte. Disputa de la metrou dintre Bernie Goetz și cei patru puști are prea puține în comun, până la urmă, cu psihopatologia haotică a lui Goetz sau cu mediul sărac din care proveneau cei patru puști care l-au acostat, dar are o legătură foarte importantă cu mesajul transmis de graffit-urile de pe ziduri și cu turnichetele defecte. Forța Contextului spune că nu e nevoie să rezolvi problemele majore pentru a scăpa de delincvență. Poți stopa actele de delincvență spălând pur și simplu graffiti-urile de pe ziduri sau arestându-i pe cei care intră la metrou fără să plătească”, este concluzia lui Malcom Gladwell.
”Ceea ce contează sunt de fapt lucrurile mărunte” – aceasta este ideea pe care o putem extrage din Teoria Ferestrelor Sparte.
Gândiți-vă acum la orașul Constanța, la toate lucrurile mărunte care vă deranjează, care, potrivit teoriei epidemice a criminalității, sunt contagioase. Constanța este orașul unde întâlnești la aproape fiecare intersecție unul sau mai mulți cerșetori care se plimbă printre mașini, îți bat în geam și îți cer insistent bani. Vara locul lor este dublat de spălătorii de parbrize, care îți aruncă niște zoaie pe geam, ți-l aduc la o stare aproximativ egală cu cea inițială și îți cer bani pentru asta. Este orașul în care dacă parchezi în centru, o șleahtă de țigani îți spală mașina, fără să le fi cerut acest lucru, și devin agresivi dacă nu le dai bani. Orașul în care cerșetorii sunt la ei acasă nu numai în intersecții, ci cam peste tot unde există un bun vad comercial. I-am văzut, nu foarte agresivi, și în mall-uri.
Constanța este orașul în care nu poți să mergi pe stradă, din cauza mașinilor parcate neregulamentar, la care de multe ori poliția închide ochii pentru că, nu-i așa, nu sunt îndeajuns de multe locuri de parcare. Aici, trotuarele sunt pline de excremente de câine, pe care proprietarii uită să îl strângă. Chiștoacele sunt aruncate la întâmplare, de multe ori gunoiul este azvârlit de pe fereastră, în fața blocurilor, țiganii (și nu numai) circulă fără bilet în autobuze.
Toate aceste mici încălcări ale legii rămân de cele mai multe ori nesancționate. Polițiștii au treburi mai importante decât să adune cerșetorii de pe străzi, controlorii se tem să verifice biletele țiganilor, pentru căcatul lăsat pe străzi de câini nu am auzit până acum să fi fost amendat niciun proprietar, etc.
Dacă ducem mai departe Teoria Ferestrelor Sparte și ne uităm la arhitectura orașului, vom trage probabil concluzia că nu mai avem nicio șansă. Clădiri urâte, înghesuite, murdare. Un Cazinou lăsat în paragină de peste un deceniu este semn că autoritățile sune fie neputincioase, fie au un interes să îl țină așa și induce în locuitori un sentiment de lipsă de speranță și de lehamite.
Într-o discuție pe care am avut-o cu unul dintre viceprimarii Constanței, Decebal Făgădău, (acum cu atribuții de primar), a spus că ”Infrastructura modelează comportamente”. Este, îmi permit să spun, o exindere a Teoriei Ferestrelor Sparte. Străzi civilizate și curate, parcuri frumoase, clădiri atrăgătoare – toate acestea vor schimba, poate încet, prea încet, dar sigur, ceva în bine în comportamentul oamenilor.
Aștept ziua în care autoritățile locale nu vor fi preocupate în special cum să asigure puiul pentru pensionari, ci se vor gândi la modul cum pot rezolva problemele mari ale orașului, începând cu ele mici. Aștept ziua în care polițiștii vor sancționa micile delincvențe și nu vor mai da neputincioase din umeri, justificându-și neputința ba prin prejudiciul mic, ba prin afirmația că faptele au fost comise de minori ce nu pot fi trași la răspundere, ba prin cine știe ce alte scuze.
Rezolvarea problemelor aparent mărunte ale orașului nu seamănă cu spălarea punții Titanicului atunci când acesta se apropie de ghețuri, ci este probabil singura modalitate de a îl salva.
http://www.ct100.ro/teoria-ferestrelor-sparte-sau-cum-poate/
ApreciazăApreciază