mesajul 18.068 pe lista conservarea biodiversității

Pentru a avea o mișcare ecologistă coerentă, comunicarea intra-sectorială cât mai performantă era și este vitală. Cunoscând numărul mare de proiecte finanțate de-a lungul anilor în domeniul ecologismului (sume care se ridică la sute de milioane de euro per total… sau poate mai mult de atât), lipsa de viziune și de profesionalism se vede și din faptul că nu a fost creată o platformă de comunicare care să prezinte funcționalitate și trafic semnificativ în interiorul mișcării de mediu… o platformă care în loc să intre în declin la terminarea proiectului… să se mențină și să ajute comunicarea din domeniu.

O excepție de la declinul și destructurarea comunicării intrasectoriale eco, este lista conservarea biodiversității, care din decembrie 2008 până azi are un număr de 18.068 mesaje (nu a scăzut sub 100 mesaje pe lună niciodată)… destul de tare, ai putea zice. Se poate menține un flux informațional între cei 2.585 oameni/ ONG-uri/ instituții care creează și primesc aceste mesaje. Nu era doar chestiune de bani (care au fost zero lei pentru aceasta inițiativă), ci mult mai mult decât atât, era nevoie de viziune, capacitate intelectuală, voința de a o face. Din câte pare, altele erau prioritățile finanțatorilor… rapoarte stufoase, strategii fără nici un sens, mizerii peste mizerii… astfel încât nici nu a fost solicitat sprijinul lor.

De ce este atât de jalnică comunicarea intrasectoriala eco de pe la noi… încât ai senzația că toată mișcarea asta este praf și pulbere… până și în comparație cu anii 1990? Din păcate, nu doar lipsa de capacitate intelectuala și managerială a stat la baza unei astfel de situații, ci cred că a contribuit și o dorința de subminare directă a mișcării ecologiste, penetrate, deturnate și dinamitate din interior. ONG-uri Corporație (te rog să completezi aici 2-3 nume) care dictează agenda și execută greenwashing pe bandă rulantă… sunt cel care domină scena, finanțați din banii distrugătorilor mediului. Nu îmi place să aud de teorii ale conspirațiilor, chiar îmi este scârbă de astfel de abordări, dar uneori se vede ceva mizerie… ceva sursă a destructurării ecologismului din zona asta. Mult prea multe dintre situațiile abjecte, cretine ai putea zice, nu își găsesc explicația dacă zici doar de cauze precum indiferență și naivitate… aproape sigur că a fost nevoie de dorința directă de a distruge mișcarea ecologistă, de a o controla și a supune unor interese forestiere spre exemplu (dar și interese de exploatare de variate alte feluri). Cam aici ne aflăm azi, din câte îmi dau eu seama.

© dr. Peter Lengyel

https://groups.yahoo.com/neo/groups/conservarea_biodiversitatii/info

Acest articol a fost publicat în Miscarea de Mediu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la mesajul 18.068 pe lista conservarea biodiversității

  1. George Valentin Pristavu via FB spune:

    De sutele alea de milioane de euro se puteau angaja niste firme serioase sa taie tot ce a mai ramas si disparea problema. Era acelasi rezultat🙂

  2. Dan Radu Pop via FB spune:

    Din pacate este adevărat.

  3. Oana Moldovan via FB spune:

    Peter este una dintre figurile de care miscarea ecologista din Romania are nevoie, dar cati sunt ca el?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s