Gresiile de pe Stânca Dracului

Rezervația Naturală Gresiile de pe Stânca Dracului apare sub forma unei bucăți de piatră la marginea unei șosele din Sălaj. Avem aici un bolovan de formă ciudată, ca o ciupercă, în sensul că are un „picior” mai subțire decât „pălăria” globuloasă. Fiind situată pe o pantă cu înclinație puternică și având și un fel de extindere la nivelul solului, înălțimea bolovanului este diferită de la vârf până la baza aflată mai sus sau mai jos (măsurând între 6,5 și 2,7 metri înălțime); globul de la vârf are un diametru de circa 3 metri iar grosimea piciorului este de circa 2,3 metri. Prin dimensiunea ei, nu arată prea impresionant; cum se poate oare fotografia o asemenea entitate pentru a face câteva imagini care să o caracterizeze? Este o rezervație de tip geologic și peisagistic cu suprafața de doar 0,011 hectare, situată la extremitatea de sud a localității Hida, pe marginea DN 1G, la o distanță de circa 57 km față de Cluj și la 25 km față de Jibou. Acest bolovan se află la altitudinea de 260 metri, având coordonatele geografice N 47 grade 03 minute 18 secunde și E 23 grade 17 minute 55 secunde.

Bolovanul numit Stânca Dracului este un martor de eroziune sculptat de trecerea timpului… ploi, zăpezi, vânt; pachetul de gresii și micro-conglomeratele formate în acest loc prin depunere a sedimentelor în urmă cu circa 20 de milioane de ani, a ajuns din nou la suprafață și a fost erodat și corodat cu încetul de alterarea fizico-chimică de variate feluri, de apele de șiroire, de vânt și procesele de îngheț-dezgheț, care au produs măcinarea rocilor… astfel că la suprafață a rămas doar această “ciupercă”. Forma ei este dată de faptul că roca este mai dură în partea superioară și cea aflată la bază, în timp ce în zona mijlocie, mai subțiată, eroziunea a fost mai rapidă pentru că gresiile și micro-conglomeratele din această zonă erau și sunt mai friabile… mai ușor de spulberat. Viitorul acestui martor de eroziune este să dispară complet… este doar o chestiune de timp… geologic.

Rezervația naturală Gresiile de pe Stânca Dracului (Comuna Hida) este confirmată ca arie protejată de interesa național prin Legea 5/ 2000, unde are cod 2689 și suprafața de 1,00 hectare – dar denumirea oficială este oarecum aberantă, în sensul că aceste gresii nu sunt pe Stânca Dracului ci sunt chiar stânca respectivă; au existat pași premergători protecției la nivel național, reprezentate prin Decizia 259/1975 a Consiliului Popular al Județului Sălaj (unde bolovanul apare sub denumirea de Stânca Dracului – gresie, ca loc fosilifer… deși acest loc nu prezintă nici un fel de fosile); Hotărârea 5/1995 a Consiliului Județean Sălaj o menționează ca monument al naturii. Alte surse decât Legea 5/2000 dau suprafața de doar 0,001 hectare… ceea ce este doar piatra în sine. Spre nord-est de acest bolovan există câteva praguri, trepte modelate în gresie/conglomerat, rocă similară cu cea din care este constituită Stânca Dracului.

Dacă tot ai trecut prin zonă și ai admirat pentru 5 minute bolovanul Martor de Eroziune Stânca Dracului, este de preferat să te documentezi despre contextul geologic al vecinătăților. Un astfel de bolovan poate deschide interesul pentru a cunoaște mai bine, măcar la nivel de idei generale, contextul naturalistic al zonei. Pentru a ne face o impresie despre modul în care au apărut aceste gresii și conglomerate de la Stânca Dracului, este absolut necesară o viziune mai largă asupra formațiunilor sedimentare din regiune. Dealurile aflate la vest de cursul Almașului au spre baza lor gresii, argile, conglomerate, nisipuri precum și un strat de cărbune brun, roci sedimentare depuse în Oligocenul Superior și Miocenul Inferior, în urmă cu 28-20 de milioane de ani, depozite denumite Strate de Sânmihaiu. Analize palinologice (Petrescu și Fati, Oscilații climatice la limita Oligocen-Miocen în bazinul Almaș-Agrij, Natura Silvaniae, nr. 1, CCB Jibou, 1997) arată că în Aquitanian (Miocen inferior) aici exista un climat tropical-subtropical cu temperatura medie de circa 17-18 grade C, precipitații de circa 1.200 mm/an; studii publicate de Givulescu (Istoria pădurilor fosile din Terțiarul Transilvaniei, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1997) arată că în zonele joase ale peisajului se instalau turbării mlăștinoase unde vegetau chiparoși de baltă (Taxodium sp.) și Myssa, iar condițiile au făcut posibilă formarea depunerilor de cărbuni; în zonele mai puțin dominate de mlaștini existau păduri tropical-subtropicale umede, cu specii de Lithocarpus, Quercus, Lauracee etc. Deasupra Stratelor de Sânmihaiu există argile marnoase cu subțiri intercalații de gresii, depozite Miocene denumite Strate de Chechiș, cu vârstă de 20-18 milioane de ani. În zonele înalte ale dealurilor apar serii de conglomerate și gresii care alternează cu depozite groase de argile nisipoase depuse în urmă cu 18-14 milioane de ani, formațiuni definite ca fiind Strate de Hida (spre est de Valea Almașului, în zona municipiului Dej, Stratele de Hida ajung la grosimea de circa 1.000 m așa cum arăta Mészáros, Formațiunile terțiare în județul Sălaj, Natura Silvaniae, nr. 1, CCB Jibou, 1997).

Știu, nu avem timp de a parcurge volume groase cu detalii de geologie… că avem și altă treabă. Dar altfel se vede dealul și depunerile sedimentare care l-au edificat, în acest context al ultimilor 28 de milioane de ani, incluzând ideea mlaștinilor subtropicale cu chiparoșii de baltă, a pădurilor în care trăiau specii care azi persistă eventual în zone tropicale. O astfel de percepție a fenomenelor naturale climatice, geologice, biologice, ecosistemice, permite o impresie care nu îi este dată dobitocului care trece pe aici și își face cruce când aude de Stânca Dracului, a politrucului sau manelistului lipsit de orice fel de cultură. Cunoașterea naturalistică de secol 21 te diferențiază cel mai mult de omul de cavernă, care se plimba cu ciomagul printre tufe.

O scurtă interpretare a datelor existente la momentul actual, sau poate mai corect a unei părți din aceste date (cine știe câte alte lucrări științifice referitoare la subiect există prin diferite publicații?), ne poate aduce un fascicul de lumină asupra locului. Adică, poți să vezi ceva în teren, apoi să dai ici-acolo de câteva date rezultate din măsurători, din cercetare, și ca un fel de puzzle poți face un fel de interpretare, oricând perfectibilă… atât prin datele de intrare, cât prin finețea interpretărilor, cât stilistic și în privința coerenței generale a textului rezultat. Orice descriere actuală a locului se bazează evident cam pe aceleași date pre-existente, cu reinterpretări de nuanță, cu punerea accentului pe o idee sau alta. Din acest punct de vedere, orice interpretare actuală este o schiță vagă… față de ceea ce ar putea să devină. Poate și mai important decât cunoașterea actuală, este că îți rămâne în memorie ideea acestui loc, și a fenomenelor cunoscute despre trecutul zonei… și poate cu timpul, peste ani sau decenii mai citești câteva lucrări care apar și îți conturezi o imagine mai la zi, mai completă și mai realistă despre ceea ce a fost… și ceea ce urmează să fie.

DSC_6588 DSC_6597 DSC_6603 DSC_6609 DSC_6612

© dr. Peter Lengyel

GresiileDeLaStancaDracului

PS. Legende locale cu dracul și intențiile acestuia, fantasmagorii cu pietre purtate în intenția de a bloca apele Almașului, mai adaugă ceva coloratură bolovanului.

Acest articol a fost publicat în Salaj. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s