Sufletul Pădurii

DSC_5172

Bun subiect, nu? Când ai pus mâna ultima dată pe o frunză… când ai încercat să simți mirosul aproape imperceptibil de fin al scoarței de arbore sălbatic? Ai stat o oră singur prin pădure, să asculți pârâul și cântec de păsări? Știu, nu ai timp. Ne grăbim cu toții. Ne place natura, teoretic. Dar practica ne omoară… avem treabă la birou, la fabrică, la sediu, la computer… Crezi că e bine așa?

DSC_5325

Cumva, noi nu mai avem nici un fel de răbdare. „Nu vezi că nu este nimic aici… mai bine hai la terasă, filmăm acolo ceva și mai punem și din arhivă. (…) Iar domnii cercetători vor la pensiune, că în zona asta au mai fost, anul trecut, primăvara.”

Omul modern nu mai are contact cu sufletul pădurii… sau greu îl poate avea. Am devenit aproape cu toții ființe atât de artificializate încât suntem oarecum stingheri când nu ne aflăm în mediul nostru securizat, al betoanelor, termopanelor, electricității, al aerului condiționat și gadgeturilor de toate felurile… al brăduțului de plastic, al parcului cu copaci tunși, cu wifi, băncuțe și felinare standard. Pădure? În general este ceva peisaj prin care trecem cu mașina de la o localitate la alta, sau rar un loc de picnic la margine de codru. Sau ceva muncitori merg după lemne, din câte pare. Eventual, cercetătorul pune câteva capcane, face 3 poze pentru o aduna materialul științificoid necesar unei lucrări isi-pisi de răsunet mondial… pe care nici dracul nu o să o citească. Abordări utilitariste (lemn, date pentru lucrare etc)… nu prea au de a face cu acel tip de relație sufletească pe care îmi imaginez că o are bătrânul indian cu pădurea în care a trăit: o relație contează exact cât ai investit în ea.

DSC_3359 DSC_3367 DSC_3368

DSC_3373

Te poți întreba, oare cum se raporta la natură el, indianul… cum privea păsările răpitoare, ursul, copacul? Poți tatona senzația singur, undeva unde există condițiile adecvate. Poiană, înconjurată de pădure, perete de stâncă nu departe. Deasupra locului se învârt doi șorecari, tăcuți total; după o vreme le vine cheful să țipe, strident și melancolic totuși; ai impresia că este acolo ceva sălbăticie bună la suflet. De undeva mai vin doi, deja cu toți 4 se rotesc pe un curent termic ascendent, la diferite înălțimi… și cu toții ajung din ce în ce mai sus. Trec doi corbi… își răspund unul altuia prin croncănituri; cel din față emite câte o singură croncănitură, mai răgușit-profundă, cel (sau cea?) din urmă emite câte 3, mai tinerești sau mai feminine cumva… și asta așa se repetă de 10-15 ori, până dispar dincolo de poiană; după o vreme îi vezi că se întorc, poate au verificat poiana vecină pentru ceva mâncare… și acum trec peste copaci cu aripile șuierânde, păsări negre-perfect strălucind în tăioase raze de lumină. Peste ceva vreme un uliu se perindă peste luminiș, alternativ își fâlfâie aripile apoi planează; i se fâlfâie de oameni… doar să stea departe de ei, cu cât mai departe cu atât mai bine.

În măsura în care uneori vrei să rezervi atenția ta pentru o vreme doar naturii sălbatice – utilizând toate simțurile și întreaga lățime de bandă intelectual-cognitiv-afectivă pe care o ai, nu este necesar să ai în preajmă „elemente antropice” care să interfereze. Mă refer nu doar la bruiajul produs de careva necioplit incult, ci până și la prezența celei mai splendide ființe umane dintre cele pe care le cunoști… că dacă e acolo, cred că în esență nu te prea preocupă nici un fel de bolovan. Dacă ești cu cineva, mă refer la orice alt om, involuntar ai atenția în bună parte alocată discuțiilor, inter-relaționării chiar și prin tăcere. Plus că noi nu suportăm să stăm în liniște prea mult. Discutăm, dezbatem, povestim. Dacă ești cu o prietenă, sau cu un coleg, garantat că nu îți poți focaliza toată atenția asupra unei ferigi, asupra unui cioroi. Cu cât suntem mai mulți cu atât se complică situația… nu avem cum să fim fix pe aceeași lungime de undă, unul se grăbește, altul se plictisește, vrea să mai stea, vrea să ajungă acasă…. Dacă mergi „cu tot cartierul”, este previzibil că nu vei vedea prea multe. Natura se ferește, se retrage din fața agresivității noastre de maimuțe gălăgioase. Dacă ești singur, te poți integra mult mai bine în ritmurile și fluxurile ei.

Să aloci timp, să înceapă să fie natură netulburată în preajma ta. Să înceapă să iasă șopârlele de sub bușteni și dintre pietre, din găuri neștiute… rând pe rând să se așeze la soare. Să aibă curaj să cânte nestingherit măcăleandrul și un țiclean să coboare lângă tine, la baza copacului. Să lași să se apropie cerbul… pe care nu aveai cum să îl vezi în pădure dacă veneai cu alții și discutai… sau dacă treceai cu mașina 4X4. Despre asta povestea bătrânul naturalist, cândva când eram copii, noi. Un „exercițiu” interesant este să mergi câteva sute de metri observând patternuri și detalii, încercând să deslușești care este „stilul” locului, ce este caracteristic, interesant, incredibil… miraculos prin frumusețe: un fel de percepție eco-sufletească a Pădurii. Te poți întreba, oare cum se raporta la o anumită situație acel ideatic bătrân indian.

În asemenea situații – în dorința de a te integra cât mai mult în peisajul natural – are sens să porți ceva de camuflaj, dar vezi să nu te împuște careva cretin numit vânător – apoi să dea explicația că a perceput ceva mișcare, părea urs… și imediat a tras.

Apoi, spre seară, te poți întoarce în jungla din oraș.

O asemenea „abordare indiană” a naturalului este cumva mai naturală și mai umană… totalmente diferită de abordarea ecologic-matematizată în care calculezi indici, peste indici, peste indici, iar la final concluzia despre pădure este încă o ecuație. Problema este că acest tip de cunoaștere naturală ancestrală, a omului sălbatic și viu care face parte din peisaj, a fost oarecum distrusă de societatea industrializată, de matematizare, dinamitare-inginerască a muntelui sacru… de făurire a omului nou din care cumva s-a ales alb, praful. Mai mult decât atât, dacă un om modern/ postmodern încearcă să comunice cu un aborigian/ indian… cam reduse șansele de a găsi o cale… suntem aproape “specii diferite” pe plan mental; probabil că reciproc nu dăm doi bani unul pe celălalt, decât de fațadă. Mai mari șanse de dezvoltare a subiectului eco pe acest palier neo-indian pot eventual să apară în cercurile mai culte, cele care au 1. o oarecare reținere față de tăvălugul capitalisto-afacerist ce evident subminează Lumea, care au 2. ceva cunoaștere a subiectelor ecologice, ecologiste, filosofice, panteiste și 3. ceva capacitate de comunicare.

© dr. Peter Lengyel

PS. Acesta este un prim draft. Îmi imaginez că poate să fie mai elaborat… se pot pune citate din Thoreau, se pot formula câteva fraze cu experiențe din trecut… și din viitor.

12046568_10153615105263908_5096089208990030809_n

Acest articol a fost publicat în Despre Cunoastere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Sufletul Pădurii

  1. Dan Grovu via FB spune:

    Adevărul este că se poate demonstra matematic aproape orice. Întrebarea este ce vrem să demonstrăm… Pentru că dacă vrem să demonstrăm că pădurea este o povară, nicio problemă, se poate demonstra matematic…

  2. peterlengyel spune:

    o poveste frumoasa… care atinge esentialul (circula pe net de ani de zile):

    Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti.

    – Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.

    – Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste? Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor.

    – Si ce faceti in restul timpului? a intrebat turistul.

    – Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantim la chitara cateva cantece si tot asa…. Avem o viata plina.

    Turistul i-a intrerupt, – Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul acesta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare.

    – Si dupa asta? au intrebat pescarii.

    – Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota. In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera.

    – Si cam cat timp ne-ar lua asta? au intrebat pescarii.

    – Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani. a replicat turistul.

    – Si dupa asta?

    – Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a raspuns zambind larg turistul. Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari! – Milioane? Serios? Si dupa asta? au intrebat pescarii.

    – Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi.

    – Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani? au intrebat mexicanii…

  3. peterlengyel spune:

    Klak Tik – Reborn [Lyrics]

    I thought I knew at least,
    What freedom really means
    A job that I hate
    Work everyday
    I could be wrong

    I tried my best to tame
    The wilderness inside
    Every thought
    Not thought out
    I pretend to be over

    Now I’ve finally woken up
    To the beauty of the world
    Through a love song
    Through a love song that I heard
    From the rivers and the birds

    In the end it was the sounds
    I found city life too loud
    So away I walked
    Through the urban sprawl
    Ears to the ground
    Trying to find myself some piece of mind

    Now I’ve finally woken up
    To the beauty of the world
    Through a love song
    Through a love song that I heard
    From the rivers and the birds

    Read more: Klak Tik – Reborn Lyrics | MetroLyrics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s