Huhurezul mic – Strix aluco

20 august 2015. Acum seara am văzut cum printre blocurile din cartier a trecut în zbor un huhurez mic; această minunată pasăre o poți observa din când în când pe aici, așa cum poți vedea mai frecvent ciufi de pădure, rareori cucuvele, iar iarna și câte un huhurez mare. Pe calculator aveam un folder cu câteva poze pe care le-am făcut cu această vietate, cred că merită efortul să pun pe blog o serie de câteva imagini.

Îmi imaginez că odată voi scrie un text interesant despre huhurezul mic – voi scrie ceva despre aceste minunate păsări, despre viața lor în noapte. Voi descrie cum a fost să le observăm în parcul Grădina Morii din Sighet, pe vremea când eram copii și eram fascinați de realitățile naturale. Grupul nostru de prieteni știam unde îi putem vedea, ascultam strigătele lor în noapte, cunoșteam unde cuibărește o pereche… în bătrânul plop multisecular de la malul Izei în Grădina Morii,… arbore monumental care de atunci a căzut la pământ. Ne uitam cu binoclurile după ei, după câte un exemplar din forma roșcată sau altul din forma de culoare cenușie. Eram interesați de ingluviile lor, de stilul lor de a se hrăni, de ouăle din cuibul aflat în podul unei case de la intrarea în Agriș. Adică, era bine. Voi aminti de întâmplări cu huhurezi mici din Pădurea Letea – Delta Dunării. Am inclus aici și niște poze cu un exemplar juvenil care a părăsit deja cuibul și privea mașinile cum treceau pe o șosea, lângă Târgu Mureș; alte exemplare erau printre tufe și pe crengile copacilor din zonă.

Cu trecerea timpului voi mai include diferite poze cu această specie, spre exemplu sunt câteva frumoase cu un exemplar care iarna stătea pe un horn al unei case de pe o alee din Sighet. Minunat, sau ceva de genul…

DSCN5772

Huhurez. Huhurezul mic. Un țipăt tipic, ceva de gen bu-huhuhuhu… și îți dai seama că este acolo, undeva, prin pădure. Este frumos după ce Soarele apune, cum bufnițele devin active, părăsind ascunzișul desișurilor din arbori, întunericul scorburilor, hornul sau podul căreiva case din pădure sau eventual răcoarea nișelor din stâncă unde au stat retrase toată ziua. Spre seară, după ce huhurezul se trezește, poate să iasă să se sorească la ultimele raze de lumină, stând liniștit la intrarea scorburii… apoi plonjează în aer și cu o eleganță surprinzătoare începe să zboare purtat de aripile lui destul de lungi. Iese la vânătoare de mamifere și păsări… căutând rozătoare (șoareci, pârși etc) și chițcani care foșnesc prin vegetația de la sol, sau capturând păsări adormite care ajung cumva să îi atragă atenția; este destul ca mierla, florintele sau măcăleandrul să se foiască puțin pe creanga pe care se odihnește… și sunt șanse mari să fie următoarea pradă. Soarta acestor prăzi, compoziția hranei huhurezului… se poate analiza prin studierea ingluviilor, cocoloașe de resturi nedigerate și regurgitate care cuprind oasele bine păstrate, inclusiv craniile perfecte ale mamiferelor și păsărilor prinse cu ocazia turelor de vânătoare de noapte.

 

Uneori huhurezii încep să emită sunete cu ceva timp înainte de apus, dar manifestările sonore cresc foarte mult după lăsarea întunericului. Perechile de huhurez mic sunt deja pe la sfârșit de ianuarie în zona de cuibărit, și deja în această perioadă de iarnă, precum și prin februarie se poate auzi huhuitul lor. Îți mai aduci aminte de serile de iarnă târzie sau de primăvară, când păsările acestea scot țipete de dragoste în parc și prin pădure? Sau… nu le-ai auzit niciodată? De altfel, sunetele lor se pot percepe frecvent și prin septembrie, octombrie și noiembrie, după care urmează o perioadă mai liniștită până la începerea sezonului de cuibărire. Clocirea ouălor începe în general în martie, dar în iernile mai blânde deja pe la sfârșit de februarie; doar femela stă pe ouă, timp de circa 30 de zile, perioadă în care este hrănită de mascul. La vârsta de o lună puii părăsesc cuibul și stau pe crengile din vecinătate, sau de multe ori ajung să cadă pe sol; încă nu au capacitatea de a zbura, este deci o perioadă destul de riscantă în existența lor. Puii astfel răsfirați în preajma locului de cuibărire sunt hrăniți pentru o perioadă de către păsările adulte, și protejate pe cât se poate; mai ales femela este destul de agresivă, atacând și încercând să izgonească pisici, vulpi, câini și uneori chiar oameni care se apropie de locul unde careva pui stă ascuns în vegetație; are tendința să atace din spate, și cu zborul ei neauzit se apropie atât de tare de vietatea care este percepută ca fiind periculoasă, încât îi poate înfige ghearele tăioase în ceafă sau în pielea capului… adică ceva destul de dur. Din fericire pentru oameni și huhurezi, nu fiecare este atât de agresiv față de omul care ajunge involuntar în preajma puilor atât de iubiți de păsările de noapte. Oricum, huhurezul este o splendoare. Cel mai frumos este să ai ocazia să treacă în zbor pe lângă tine… să îi vezi trupul de pasăre vivace… al cărei zbor este neverosimil de lipsit de sunet. Chiar dacă zboară aproape de tine, nu o să auzi nimic, nici un fel de șuierătură a penelor, nici un fel de bătaie de aripă… ci doar liniștea de parcă ar fi trecut o ființă doar închipuită, una cu zbor perfect, nu o vietate realmente existentă în lumea noastră așa cum este ea.

 

Cei care o văd doar dimineața, cum huhurezul mic stă la intrarea scorburii din ceva arbore secular… sau pe hornul căreiva case din zone cu pădure,… cu penajul puțin înfoiat, cu ochii semi-închiși sau cu un ochi închis și celălalt deschis… au în față o pasăre destul de indiferentă și statică… și nici nu își pot imagina cam ce agilitate și ce vigurozitate are vietatea pe timp de noapte. Problema huhurezului este că nu poate să stea prea mult în liniște la soare, că dacă este remarcat de mierle, sturzi, pițigoi, gaițe șamd… acestea încep să facă scandal în jurul răpitorului de noapte, având instinctiv un fel de manifestare a neplăcerii de a îl vedea prin zonă. Și, se adună din ce în ce mai multe păsărele și, desigur, zarva asta poate să fie deranjantă, dar ele nu se apropie prea tare de huhurez… ci se păstrează dincolo de raza de acțiune imediată… probabil că simt ele cam care este distanța oarecum sigură… de la care pot să o streseze. Dacă scandalul păsăretului este prea mare, sau dacă apar ceva vizitatori umani prin zonă, huhurezul se retrage încet spre adăpostul întunecat al scorburii. Și dormitează aproape toată ziua.

 

DSCN5775 DSCN5776 DSCN5777 DSCN5779 DSCN5782 DSCN5785 DSCN5790 DSCN5795 DSCN5800 DSCN5809 DSCN5811

676 1062 1080 1094 1133 1147

© dr. Peter Lengyel

PS. O poveste cu huhurez mic: nu este prea tare despre aspecte naturalistice, ci mai mult este legat de un context socio-cultural în care se acumulau cunoștințele directe despre vietățile de pe la noi. Era cândva pe la începutul sau pe la mijlocul anilor 1980… eram încă la școala generală în minunatul comunism ceaușist. În grupul nostru de prieteni, cumva am făcut rost de un pui de huhurez mic… habar nu am cum a ajuns la noi, dar era acolo. Era al nostru adică a lui Cs. B., Zs. B și al meu. Pasărea mânca bine, era vioaie, era OK. Un prieten comun al nostru, R. R. știa că noi doream să avem un uliu porumbar… să avem unul viu pe care să îl vedem de aproape cum se comportă…; la muzeu ajungeau multe exemplare împușcate, iar cei care țineau porumbei în oraș prindeau și ucideau măcar 10-20 de ulii pe an. R. R. ne-a zis că știe el o persoană care are un uliu și ar dori să facă schimb, să ni-l dea pentru huhurezul mic. Noi, naivi, am crezut asta, și i-am dat huhurezul… deși cu o oarecare reținere. A trecut o săptămână, altă săptămână… și uliul nu ajungea la noi. La insistențele noastre, R. R. ne-a zis că omul respectiv locuiește pe strada X la numărul 100. Ne-am dus acolo, eu și Cs. B.; era o casă mare, evreiască, acum locuită de oameni sărmani, un prăpăd socio-economic de toată frumusețea. În mijlocul curții era o mică zonă înconjurată de o plasă de sârmă de vai de mama ei… în interior era o țeavă din care curgea apă… și acolo un om se spăla gol-pușcă. Văzând că am intrat în curte, bărbatul bătrânel a încercat să tragă pe el slipul, dar acesta era mic și aluneca greu pe pielea lui umedă. Cu cât ne apropiam mai tare, cu atât mai agitat încerca să se îmbrace. Când am ajuns lângă el, avea slipul tras până la genunchi. Noi l-am salutat și l-am întrebat unde este uliul. Nu se aștepta la întrebarea asta. Habar nu avea despre ce este vorba. Pentru siguranță, a fost întrebat… dacă știe ceva de huhurez. Evident, nici vorbă. Îți dai seama cam ce față făcea și el… și noi. Nu știu cât de tare îți poți imagina absurdul situației, întrebările, omul, țeava din care curgea apa, curtea aceea dezastruoasă… dar a fost o scenă demnă de Borat în combinație cu ceva de Emir Kusturica și ceva Tarkovski, doar puțin pe la margine.

to share… or not to share?

Acest articol a fost publicat în Pasari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Huhurezul mic – Strix aluco

  1. Anca Lucit via FB spune:

    {pasărea pe șosea} Foarte foarte fain. Esti norocos ca ai surprins momentul. De basm, frumos exemplar.

  2. eumiealmeu spune:

    o astfel de pasăre îți înseninează nu numai ziua, ci toată perioada cat e la tine, cu tine…. eu spun despre huhurezi că au rotocoale de aur, așa le par uneori penele… sper să nu se repeadă acum nepricepuții să-l vaneze pentru a-și însuși rotocoalele… mulțumesc pentru așa imagini relaxante…

  3. Julia-Sandra Virsta via FB spune:

    Superb! Esti un om minunat !!! Merci pt tot ceea ce faci pt natura si vietatile ei…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s