Peterson – vânătoare versus fotografiere

Omul acesta o viață întreagă a umblat după păsări, să le observe, să le fotografieze, să le filmeze, să publice articole despre ele, cărți și să țină discursuri și prezentări. Îi plăcea foarte mult să fotografieze, simțind plăcerea acestei preocupări – nu doar ca activitate profesională dar și ca petrecere a timpului liber. Peterson considera fotografiatul păsărilor ca un fel de acțiune atavică a vânătorii ancestrale, dar una care nu distruge viul, care cere abilități mai fine și mai performante, și este evident o variantă mai etică a apropierii… dar atrage atenția și asupra necesității unui mod mai puțin agresiv de a face pozele dorite… fără a deranja prea tare subiectele din imagini. Chiar și la peste 86 de ani ieșea în mlaștină să fotografieze ceva cuib de buhai de baltă. Îmi place afirmația lui de la pg. 50 din Roger Tory Peterson – A Biography, Douglas Carlson, University of Texas Press, Austin, 2007: „I myself have never been a duckhunter. I think ducks have enough problems without me.” Da, fiecare vietate care trăiește pe acest Pământ are fix destule probleme și fără presiunea ucigașă exercitată de vânători.

Prin activitatea lui Peterson, ornitologia trecutului bazată pe pușcă și animale împăiate adunate în colecții muzeale… a trecut către ornitologia eco-etologică, de observare a comportamentului prin binoclu și lunetă, fotografiere și filmare. „Whereas Audubon called a day when he didn’t kill at least 100 birds a failure, Peterson once claimed that he could do better: „On a bird photo safari, it’s poor day for me if I don’t make several hundred exposures.”” pg. 215, Roger Tory Peterson – A Biography, Douglas Carlson, University of Texas Press, Austin, 2007.

Contrar unei paradigme vânătorești, utilitariste, sau a ornitologiei cu pușca – o parte a unei abordări eminamente agresive față de Natură… noua ornitologie propusă de Peterson arată o față umană mai umană, a respectului față de alte forme de viață, așa cum reiese din aceste cuvinte: „You come to see not only birds but also other animals and their patterns of life, not just as extensions of human existence but as individuals in their own right. … Each individual does its own unique thing, with a right to live, not because it fulfills some human purpose, but for itself alone.” pg. 67, Roger Tory Peterson – A Biography, Douglas Carlson, University of Texas Press, Austin, 2007. Acest mod de gândire, care pune accent pe dreptul vietăților de a exista, care le consideră ca valori în sine… reprezintă o mare schimbare față de abordarea mai veche, în care orice vietate era privită cu superioritate, fix bună pentru a ajunge oricând împușcată.

În publicațiile Audubon Society create pentru tineri, Peterson scria texte prin care îl punea pe cititor în ipostaza din care pasărea privește Lumea; nu erau texte seci-academice, pe care să nu le citească nici mama dracului, ci erau formulate în așa fel încât ele să atingă sufletul uman. The Canada Goose: “If you were a Goose, southwardbound, perhaps you would feel uneasy too; uneasy not only because of the dreary prospect of winter – far below on the water would be flocks of Geese; perhaps real Geese, perhaps wooden. At a distance they all look alike. Chances cannot be taken, and anything that looks like a man or a blind in the marsh must be avoided.” pg. 80, Roger Tory Peterson – A Biography, Douglas Carlson, University of Texas Press, Austin, 2007.

Formulând idei din perspectiva omului care realmente iubește Natura… și în cazul lui mai ales păsările, Peterson avea capacitatea să transmită acele sentimente care rezultau din înțelegerea a ceea ce se derulează în ecosisteme, sub presiunea agresiunii umane, sub efectul diferitelor mode care mai de care mai imbecile. „Perhaps the grimmest is „The Snowy Egret” in which Peterson explains the prime cause behind the founding of the Audubon Society. The drawings in the margins set the tone: two plume hunters in a skiff, a dead egret, egret chicks in a nest „left to starve”, ladies in plumed hats, and an Audubon warden. The text is unflinching: „It was only the [egret’s] white spray, which attains its greatest perfection during the breading season, that was wanted. This was ripped from the fallen bird’s back and the broken body was left to float on the murky water of the swamp. … The death of the parents meant the death of the brood. Picture if you can, the orphan young, weakly imploring every passing Heron for food, until they lacked even strength enough to hold up their heads. … A scene of beauty was changed to one of dreary desolation. A stench arose from the swamp and the white bodies slowly sank into the mire.” But having upset his readers quite enough, Peterson turns to the happy ending – the story of sanctuaries, Audubon wardens, and the egret’s comeback. The moral is clear: „The story of the Egret should give us courage to go ahead. We should remember that conservation is not just a theort; it works.”” pg. 81, Roger Tory Peterson – A Biography, Douglas Carlson, University of Texas Press, Austin, 2007.

Parcă poți vedea în fața ta puii de egretă din cuib, rămași fără părinți… cum înfometați încearcă să obțină mâncare de la orice pasăre care trece… dar, desigur acestea nu îi bagă în seamă. Este eficientă figura de stil cu stârcul care trece… cu puii de egretă sleiți de putere, care nu își mai pot ridica nici capul… adică atinge sufletele, așa cum trebuie. Să îți închipui cum încet puii de egretă ajung să moară de foame… Fără să vrei parcă îți poți închipui și curvele acelor vremuri, în pălării cu pene de egrete, și grupurile de vânători care masacrează păsările în preajma coloniilor de cuibărire, pentru a le smulge penele ornamentale albe… Stârvurile albe ale egretelor plutind pe apele mlaștinilor. Diabolic, puțin?

Descrierea efectelor unei mode, a împușcării egretelor pentru penele lor – în perioada de reproducere – atunci când ele sunt cele mai frumoase… și consecința dură a puilor care lent vor muri de foame… este urmată de partea în care se arată nevoia de a avea paznici la coloniile de cuibărire și este subliniat faptul că acțiunile de protecție a naturii pot să fie eficiente, funcționale, nu doar teoretice. De altfel, în scrierile lui Peterson, deși multe dintre subiecte sunt evident problematice, dure, cu dezastre ecologice, împușcături și extincții de specii… se simte totuși tendința de a oferi încredere… speranța că totul va fi bine… că se vor găsi modalitățile prin care natura sălbatică să fie lăsată să se revigoreze, să persiste speciile rare, populațiile să își întărească efectivele, vigurozitatea, forțele. Că nu este totul pierdut, că merită investit efort uman în protejarea valorilor naturale…

„(…) in „The Sky Is Their Highway”, a piece about hawk migration. In 1935, while watching the sharp-shinned hawk migration for the first time in Cape May, New Jersey, he witnessed the yearly hawk slaughter that took place on a highway that bisects the birds’ route: „I watched 800 sharp-shins try to cross the firing line [the highway where gunners lined up]. Each time a „sharpy” sailed over the treetops it was met by a pattern of lead. Some folded up silently; others, with head wounds, flopped to the ground, chattering shrilly. By noon 254 birds lay on the pavement.”” pg. 123, Roger Tory Peterson – A Biography, Douglas Carlson, University of Texas Press, Austin, 2007.

Descrierea celor ce se întâmplă, a chinului păsărilor împușcate, poate avea efect asupra cititorilor. Cazul acesta al uliilor din specia Accipiter striatus împușcați la grămadă de către vânătorii aliniați pe autostradă, masacrarea lor fără nici un fel de reținere în timpul migrației, arată un stil de abordare care caracterizează modul concret în care se comportă hoardele imbecililor cu pușcă. Cred că îți este evident că nu doar imbecilii din Statele Unite pot să facă o asemenea mârșăvie, ci vânătorii de oriunde de pe Planetă au creat crime ecologice similare… Fiecare împușcătură a contribuit la situația ca diferite specii de păsări să ajungă mai aproape de momentul extincției.

„The first of Peterson’s published conservation articles appeared in the New York State Bulletin in April 1930. Under the ponderous title „An American Tragedy – A Plea for Our Birds of Prey” he sets out a strong anti-gunning stance based on dwindling raptor populations and public misinformation. Peterson’s evidence for population loss is anecdotal and focuses on indiscriminate hunting. (…) Peterson poits out that the beneficial hawks feed on rodents and therefore should be protected. The so-called harmful hawks are defended as predators, which actually strenghten game bird populations by weeding out the weak. (…) „If the grave misapprehension concerning these birds is not soon dispelled, there may come a time when the hooting and calling of owls will no longer sound from woodlands; and the circling buteo, the dashing accipiter and the plunging falcon will be but a memory. If such time comes, no power on earth can bring them back.”” pg. 37-38, Roger Tory Peterson – A Biography, Douglas Carlson, University of Texas Press, Austin, 2007.

Da, ele pot să rămână doar o amintire… nimic nu poate aduce înapoi săgetarea șoimilor, rotirea șorecarilor, strigătele bufnițelor din pădure, dacă aceste păsări ajung exterminate. Descrierea masacrelor organizate de vânători, împușcarea la grămadă a sutelor și miilor de exemplare… conștientizarea faptului că astfel de activități ajung inevitabil să ducă la decimarea populațiilor și contribuie la eradicarea speciilor… la dispariția lor din peisaje, îl poziționează pe naturalistul și ornitologul Peterson în vârful mișcării ecologiste aflate în formare.

Făcând o comparație cu aceeași perioadă în care au fost publicate scrierile lui, mai ales în a doua jumătate a secolului 20, printre ornitologii – naturaliștii de pe la noi nu prea găsești o personalitate similară, care să fi ridicat vocea pentru protejarea păsărilor în fața masacrelor vânătorești. La noi, din păcate, a lipsit o asemenea personalitate în a doua jumătate a secolului 20… și lipsește și acum. Mai mult decât atât, destule personalități care se aflau sau se află pe la vârful comunității ornitologice de pe la noi, aveau obiceiul să meargă să împuște păsări, fără nici un fel de reținere. Au apăsat pe trăgaci, fără să clipească.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Pasari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Peterson – vânătoare versus fotografiere

  1. Doru Ruşti spune:

    Roger Tory Peterson a lansat moda „ghidurilor de teren Peterson” (un bun exemplu fiind chiar cartea curentă pt.păsările din RO): animalele (sau plantele) sunt astfel ilustrate și grupate în planșe încât utilizatorul să poată identifica speciile cu maximă ușurință și acuratețe, pe baza caracterelor vizibile în natură (nu doar forme, mărimi și culori, ci și după glas/cântec, mișcări tipice sau poziții de repaus, habitat preferat etc.) – adică exact după modul cum animalele și plantele sunt percepute/concepute în așa-zisele „taxonomii populare”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s