Încredere oarbă în justiție

t

„The more corrupt the state, the more numerous the laws.” – Tacitus

Din câte îmi aduc aminte, Hitler a fost un creștin care a fost ales în mod democratic să conducă Germania; deciziile naziștilor au fost transpuse în Legi, care au fost implementate. Se poate constata că o democrație cu un sistem legislativ… juridic… și puterile statului pot să ajungă destul de simplu deturnate. Iar efectele sunt cele pe care le cunoști. Te poți întreba un pic, oare atunci când au fost forțați de reglementările legale să își pună steaua galbenă, când au fost urcați în vagoane, sau când au intrat în crematoriu, oare aveau și ei încredere în sistem? Sau nu mai aveau? Nici statele comuniste nu au fost mult mai bune… iar cele capitaliste-democratice își au și ele doza lor de manifestări diabolice. Legile sunt rahaturi scrise pe hârtie… care reprezintă interesele celor aflați la putere pentru moment. O întrebare bună este: cam cât de expus este individul uman în fața structurilor mafiotizate ale Statului?

10994445_440611022770159_3997675123798802682_n
… de pe facebook… o poză cu un citat…

Bănuiesc că nu ai auzit încă despre vânătoarea de oameni la modul legal în sudul Africii până în 1936 – făcută de europeni; despre aborigeni australieni “reglementați” prin Legea Florei și Faunei (deci considerați animale) până la acordarea cetățeniei în 1967 – tot de către europeni; despre “spargerea sufletului” copiilor de indieni din zonele care au devenit cumva Canada, SUA, Australia… preluați cu forța în sistemele “de educație” ale “civilizaților”… unde erau traumatizați în fel și chip, inclusiv violați – tot de către europeni. Acestea sunt Legile. Iar legile, a priori sunt bune. Sau? Legile nu sunt neapărat corecte, morale, rezonabile… ci de multe ori pot să fie unelte de opresiune. Dacă te gândești că azi în România legal pot să fie împușcate capre negre și cerbi, și nenumărate specii de animale protejate care au cote legale de împușcare, constați că sistemul acesta juridic este scris de căcați – în interesul lor. La fel, în alte zone, legal sunt împușcați lei și elefanți, tigrii și nenumărate alte specii… multe aflate pe marginea extincției.

Fără sistem juridic nu ar putea să existe societatea… așa că este ceva vital pentru orice comunitate. Doar că există și niște mici probleme. Deși per total ai avea impresia că sistemul funcționează rezonabil de bine, nu toți oamenii care au ajuns în contact cu el ar putea să aibă această senzație; iar cei care au fost distruși de sistem sunt sute de milioane și miliarde. Cei care au dictat diferite Legi, și cei care le-au implementat orbește, nu erau nicidecum niște sfinți; dar, de multe ori erau niște diavoli – prin efectele pe care le-au avut. Ca orice sistem, și acesta poate să fie deturnat, parazitat, transformat într-o unealtă aflată la cheremul căruiva dictator psihopat sau grup de mafioți. Nu există nici un mecanism de protecție care să asigure că așa ceva nu poate să se întâmple.

Desigur, orice societate are nevoie de legi și de mecanismul care să le pună în aplicare. În general luat, orice societate umană are nevoie de un set de reguli care să ghideze comportamente care sunt acceptabile în comunitate; doar că legile sunt niște texte – produse ale unor grupuri de oameni – nu de puține ori niște mafioți aflați la putere, iar sistemele juridice pot să fie oricând deturnate, pentru a deveni unealta Diavolului pe Planetă. Teoretic, legile reglementează diferitele aspecte din societate, dar ele sunt nu de puține ori aberații pestilențiale născute din mintea putredă a unor infecte grupuri de interese mafiote, care pentru moment se află la putere. Cred că îți este destul de clar că cele mai mari structuri criminale sunt statele care ajung să fie controlate de organizații de tip criminal. Nazismul, comunismul, capitalismul, imperialismul-colonialist șamd sunt câteva exemple.

Auzi de multe ori afirmații naïve de genul: “Am totală încredere în justiție.” “Am încredere în statul de drept.” “Am încredere în democrație.” Bine, acestea sunt afirmații politically correct, dar nu neapărat denotă prea mare inteligență sau sinceritate. Dacă realmente ai încredere sinceră în sistem, este destul de probabil să ai un oarecare grad de oligofrenie. Eventual, “încrederile” tale sunt rezultatul dorinței de a te pune bine cu judecătorul… omul care urmează să îți decidă soarta… viitorul tău. Mai corect ar putea să fie: doresc să am încredere în justiție, în statul de drept și în democrație…. și sper ca acest sistem să nu dea un nou și devastator rateu. Dar dacă analizezi diferitele aspecte juridice recente spre actuale nu doar în state bananiere de gen Djibouti, dar și în zone precum Australia, vestul European sau SUA, nu de puține ori ți se face părul măciucă. Iar asta este încă legal, să ai părul măciucă, dar nu se știe până când.

SUA are multe lucruri bune, spre exemplu niște universități și centre de cercetare cu performanță extraordinară – prin adunarea unor oameni geniali și finanțarea serioasă a activităților. Dar SUA, acest Big Brother al Democrației, Statul de Drept a priori, Pământul Celor Liberi este de o mizerabilitate incredibilă, de multe ori. Dacă îți amintești de comerțul cu sclavi, de negrii cei ținuți în lanțuri pe plantație în America – țara celor liberi… de amerindienii exterminați în număr de circa 100 de milioane… constați că este “un loc minunat, binecuvântat de Dumnezeu”. În urmă cu câteva decenii, pe la mijlocul secolului 20, în vestita democrație americană, negrii nu aveau voie să stea în zona din față a autobuzelor… doar pe locurile din spate, plus că dacă venea un alb – Marele Alb, trebuia ca micul negru să îi dea locul – fără să comenteze. Tot așa, nu aveau voie să intre în anumite hoteluri, restaurante, aveau separat baia lor. Totul legal, democratic, american… Moral? O astfel de discriminare pe baze de rasă, rasism jegos de joasă speță, se păstrează și azi în minunatul sistem american… unde dacă ești negru, poți ajunge destul de lejer împușcat în cap de polițistul alb care se plimbă pe stradă. SUA e plină și azi de legi care mai de care mai imbecile, mai incredibile, mai idioate. Există tot felul de legi locale, tot felul de flatulențe intelectuale produse cine știe când de comisiile de bășinoși îmbuibați care se credeau niște demiurgi locali, iar acele aberații care și azi se află în vigoare, reprezintă baza legală pentru nenumărate agresiuni ale Statului de Drept împotriva propriilor săi cetățeni, împotriva libertății de exprimare, împotriva vieții cât de cât libere și umane în secolul 21. Întotdeauna, sistemul american a fost la cheremul albilor bogați, și în continuare așa este. Ei dețin controlul politic, financiar, mediatic, informațional șamd… așa că restul societății este pur și simplu o mare masă de sclavi, aflați la dispoziția lor… la un mod perfect democratic. Din acest punct de vedere, “modelul american” este un model cretin, lipsit de orice moralitate.

Nivelul de jălnicie din Sistem este de multe ori incredibil de mare… în diferitele locuri ale Globului. Pentru a menține sisteme de manipulare bazate pe orice fel de religie, persistă și azi mecanisme legale perfide și medievale. Pentru a controla cu forța orice manifestare de gândire rațională, structurile politice au modalități de a extermina orice ființă care ar putea să ridice tot felul de probleme clanurilor dominante care dețin Puterea. Există nenumărate state, inclusiv multe care se consideră pe ele ca fiind civilizate, în care sunt în vigoare legi contra “blasfemiei”, adică contra exprimării libere a ideilor critice despre variatele aberații religioase propagate de diferiți cretini; în aceste state, oricare mare gânditor, filosof, om de știință, oricare dintre cei 93% de atei din Academia de Științe a Statelor Unite ar putea să fie arestat și aruncat în ceva infectă temniță, exact ca pe vremea Inchiziției. În multe state arabe, pentru o afirmație care este contrară dogmelor religioase musulmane, omul poate să fie executat – legal, decapitat spre exemplu. Asta este Lumea de azi… în secolul 21.

Cu cât mai complexă este legislația, cu cât mai mare este păienjenișul de legi și reglementări, cu atât este mai improbabil ca omul să nu le încalce, chiar și involuntar; odată ce aceste reglementări mai sunt și frecvent modificate, devine aproape imposibil ca omul de bună-credință să fie permanent în legalitate; așadar, în acest hățiș de legi și reglementări produse ca un cancer care se revarsă dinspre legislativ, uneori omul-oricare este în ilegalitate… fără să știe măcar; iar dacă este un individ care nu este neapărat pe placul structurilor statale mafiote, se poate găsi relativ ușor o modalitate de a îl termina… legal. Legile pot să fie utilizate de mafioții din structurile guvernamentale, pentru exterminarea adversarilor politici sau economici. În acest fel, individul deștept și conștient nu dorește să se expună, ci preferă să își vadă de treburile lui, așa cum era tăcere pe vremurile când se instala Nazismul. Acestea sunt lucruri sensibile, așa că trebuie să te comporți finuț, ca și cu pianul pe scările rulante. Nu mulți își asumă riscul să comenteze, atunci când încă se poate. Iar apoi, este tardiv. Când este liniște și nu prea mulți ajung să comenteze, structurile guvernamentale rapid pot să se transforma în sindicate ale criminalității organizate.

Dacă te gândești cam câți dintre marii lideri politici și intelectuali ai Lumii, din Africa de Sud în România și Ungaria șamd… au fost condamnați la pușcărie pe baza Legilor de Căcat produse de grupurile de interese aflate la Putere… îți poți da seama că sistemul acesta nu este nicidecum infailibil, ci are o mizerabilitate intrinsecă fundamentală. Cât chin uman și câtă nedreptate au produs legile și oamenii aflați în mecanismele de implementare… este ceva strigător la cer.

Poate îți amintești cam ce a făcut acest stat cu elitele intelectuale de pe teritoriul numit azi România, cam cum au fost terfelite, prigonite, “reeducate” pe la Pitești în timp ce erau puși oamenii să consume fecalele colegilor de celulă… nu metaforic și exagerat ci în cel mai strict sens al cuvântului. Desființate pe la canal, întemnițate la Sighet, aici au fost elitele… așa cum se poate vedea ușor dacă faci o vizită prin Memorial. Nu te mai surprinde că a rămas totul o mare groapă de gunoi. Poate că îți mai amintești de foame, când nu era nici pâine, dar era frig și întuneric, iar securiștii veneau să te rezolve; aveau legea de partea lor. Știu că nu te prea interesează că au fost desființate rând pe rând facultățile în limba maghiară. Unde este Lege, nu-i tocmeală: au fost confiscate averi, case și terenuri, magazine și fabrici, au fost confiscați caii țăranului și până și biciul a fost luat; iar oamenii au ajuns niște sclavi aflați la cheremul statului care lejer poate să fie denumit Republica Criminală România. Dacă îți amintești cam cum nu se putea pleca de aici, cum cei care încercau să fugă peste graniță erau împușcați… legal… Cred că îți dai seama că toată „revoluția din 1989” a fost ilegală, conform Legilor din Republica Socialistă România. Și, pentru a te amuza și mai tare, este bine să îți amintești de avocatul care îl acuza pe Ceaușescu – deși rolul lui de avocat era să îl apere – în kitsch-ul de “proces” care a fost la momentul zero al noului regim democratic din țara asta. Pe baza acelui mizerabil simulacru de proces, au fost împușcați ca doi câini, de Crăciun, frumos, să placă la toată lumea. Crezi că a dispărut fostul sistem, sau este aici, mai mafiot decât era vreodată? Cam ce șanse are omul acela simplu, cel fără bani pentru a plăti un ultra-șmecher avocat… atunci când se duce în fața Sistemului, pentru a își apăra dreptatea, sărăcia lui de teren moștenit de nu se știe unde? Crezi că este destul de probabil să piardă în fața unui oarecare mafiot, care are bani pentru a influența decizia judecătorească în Statul de Drept?

Zici că azi este mai bine, nu? Teoretic, în societățile democratice, procesul legislativ se derulează la modul profesionist, meritocratic, în interesul și sub influența alegătorilor; practic, această teorie este o poveste de adormit copiii proști. Când vezi că un Jiji sau alt oier din Dorohoi este în Comisia Parlamentară X… când vezi cam ce parlamentari-mafioți aduc “amendamente”… evident că poate să îți fie un pic greață. Parlamentarul auto & Co. Nivelul de incultură este destul de jalnic în parlamentul diferitelor state, inclusiv în cadrul legislativului SUA. O curvăsărie este manifestă și în Parlamentul European, în care neveste tâmpe și fiice agramate susținute mafiot de politicieni locali – ajung să se joace cu legiferarea europeană; nu te mai poate mira când vezi cam cât de mare este dezastrul în care se afundă Uniunea.

Eu cred că anul acesta – în 2015, cam orice ai făcut, ai încălcat câteva dintre nenumăratele Legi. Sunt cu nemiluita, multe dintre ele nu sunt cunoscute nici măcar de marii juriști. Se specializează fiecare pentru a tăia firul în 20, în cele mai ciudate domenii. Este cam totul interpretabil, dar te afli la cheremul lor. Puteai și tu să ajungi la pușcărie de 1 milion de ori până acum, dacă lucrurile evoluau prost cu ceva situație; încă nu e târziu, până ești în viață. În SUA este o manie de a porni procese, în care se toacă timp și bani în niște rahaturi interminabile, în care omul simplu aproape orice ar face… pierde. Căcaturi complexe și difuz-interpretabile de genul incompatibilității primarilor spre exemplu, sunt arme și pe la noi utilizate în lupta politică abjectă, aflată în derulare. Din câte pare, nu prea există motive de optimism… pentru a spera naiv că lucrurile în viitor o să fie mult mai umane.

Te înșeli, puțin… amarnic, dacă crezi că lucrurile dure pe acest plan erau doar pe vremea naziștilor care managerizau taberele de concentrare și Zyklon B, sau a comuniștilor care te duceau la canal… sau la o tură prin Siberia, ori la o rece pușcărie din Sighet unde să mori și să ajungi aruncat la careva groapă. Poți ajunge agățat și azi, cam oricând. Orice se poate înscena și azi, o plasă de caltaboși spre exemplu, dar nu neapărat. Sau că ai vrut să violezi o negresă de 180 de kilograme în hotel… și să te termine Sistemul… să nu mai ajungi să candidezi la președinția Franței, cu toate că aveai cele mai mari șanse… Se poate plasa lejer o pungă de droguri în camera ta de hotel, sau în geantă… iar apoi să te verifice poliția și ce să vezi… ai fost prins cu droguri; la noi prin Europa încă nu e așa de periculos, dar există destule țări asiatice în care pentru o punguță cu 2 grame de heroină primești pușcărie pe viață sau poți să ajungi rapid executat – scurt pe doi; așa că, mai încet cu analiza despre capacitățile intelectuale ale reginei, cât timp ești în vizită prin țara respectivă. Toți ar zice ulterior: nu credeam despre el/ ea că face trafic de droguri, părea așa o ființă rezonabilă.

Se zice despre corupție că este un cancer al societății. Fain. Așa este. Dar, mica corupție a ajuns un mecanism apt să ajute supraviețuirea fizică a indivizilor în domenii vitale ale societății, abandonate și nefinanțate de statul mafiotizat. Orice medic din țara asta putea să fie arestat pentru corupție, când a primit 10 lei de la un pacient mulțumit… căruia i-a salvat viața. Medicul acela prost-plătit, este înjosit până la maxim, pus în situația de a aștepta ceva atenție de la pacient… Aceste situații crâncene, 1. lipsurile medicului și 2. expunerea la riscul arestării sunt produsele unui sistem managerizat de un stat mafiot în care fondurile au fost acaparate de jeguri, iar sănătatea, învățământul, cercetarea… au fost lăsate de izbeliște. Dacă există și un sistem Big Brother care ascultă tot, și selectează informația după cum există interesele mafiote ale celor din sistem… ușor poate să apară un iad. Faptul că doar unii medici ajung arestați (doar unii dintre primari șamd…) nu înseamnă nici că sunt mai răi, mai agresivi, mai mizerabili decât ceilalți… nici că nu au avut noroc… ci poate să existe un stat cu structuri mafiotizate, în care bestii din diferitele instituții pot să îi targeteze selectiv pe cei care au făcut cândva o afirmație politică “de nepermis”, sau au avut un conflict cu “cineva cu care nu trebuiau să se pună”. Pe baza unor legi de căcat, îl poți aresta pe medicul chirurg sau pe cardiolog, pentru ceva „mită” de 2 lei… mai ales poți să îl pui la rece dacă omul are ceva răfuială cu careva securist împuțit. Care sunt efectele societale ale unor astfel de arestări, câți oameni vor ajunge să moară… asta nu mai contează în vestitul „stat de drept” aflat la cheremul mafioților.

Mai există și marea corupție, la nivel de zeci de milioane de euro, sau sute de milioane la un singur șut: acest fenomen se poate manifesta doar pe la vârfurile structurilor politice, cu implicarea organelor statului – inclusiv a unor persoane din justiție, parlament, guvern, servicii de informații șamd. Este vorba și de contracte cu mari corporații, multe cu nume răsunător pe plan internațional. Iar ea poate să ajungă “descoperită” doar atunci când „sistemul” se fragmentează, iar diferitele părți ale mafiei aflate în restructurare se luptă între ele, ucigându-se între ele… care pe care, așa cum se derulează acum situația pe la noi.

Și, unde este locul “omului de rând” în toată această schemă? Hoardele de imbecili sunt manipulate de propaganda care idolatrizează legalitatea și înfierează ilegalitatea. Doar că legile sunt dictate de mafioți, în așa fel încât să fie în interesul lor. Marile mase ale “oamenilor de bine”, ajung chiar să creadă că ceea ce este legal a priori este bine, iar ceea ce este ilegal este rău și condamnabil. Se ajunge ca greu să se mai poată percepe cine este mafiotul și cine este victima… cine aduce dreptate și cine este diavolul în toată schema asta. Cât timp nu ai acces la informația reală, ci doar la o frântură din ea, ușor poți ajunge manipulat. Iar societatea în ansamblul ei este o masă de tâmpiți care se află la cheremul “structurilor”. Marile hoarde de imbecili întotdeauna au fost masa de manevră cu ajutorul cărora au fost făcute acțiunile cele mai jegoase. Și nu există nici un motiv pentru a crede că azi sau în viitor altfel o să fie. Ele ușor pot să fie făcute să strige: Iisus crucificat!

“A încălcat Legea! Să plătească cu libertatea, chiar și cu viața!” Legal, un oarecare Iisus a fost crucificat poate, bătut în cuie pe o cruce; oricum, mulți oameni au fost chinuiți și uciși în stilul acesta. Oricui i se pot căuta “defectele”, doar trebuie căutat bine. Orice se poate înscena, azi când se pot face filme în care vezi în detaliu cum eclozează din ou puiul de dinosaur, și vezi cum zboară pterosaurii în 3D, și vezi cum se bat reptilele mezozoice între ele – azi orice semnătură, orice înregistrare audio… orice se poate face… doar trebuie să existe motivația. Orice poate să fie interpretat și reinterpretat în fel și chip, doar trebuie o cauză… și putere pentru a impune interesul „legiuitorului” și “judecătorului”; din acest punct de vedere, Iisus Christos bătut pe cruce pe baza deciziei legale – judecătorești, este un exemplu simbolic plin de realism – mult mai real decât ai avea tendința să crezi – cu toate că individul acesta uman probabil că nici nu a existat în realitatea istorică…. Dar, Ideea, este perfect valabilă și azi, și așa va și rămâne: cazul lui Iisus răstignit simbolizează societatea malefică, aptă de a îl distruge pe omul care dorește să facă bine. Multe ființe umane morale au fost, sunt și vor ajunge încă bătute în cuie pe o cruce metaforică… singura mică diferență față de Iisus din Nazaret este că acestea au fost, sunt și o să fie ființe umane reale.

© dr. Peter Lengyel

PS. Îmi zice ieri ființa care pentru moment îmi este apropiată… că eu pot orice să critic. Da, probabil că are dreptate, nu este greu. Și da, mă văd și pe mine.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Încredere oarbă în justiție

  1. peterlengyel spune:

    Puțină bibliografie:

    1. It was legal to hunt San (Bushmen) in southern Africa until 1936.
    2. Aboriginals were not considered citizens of Australia until 1967, and some were regulated under Flora and Fauna Law.
    3. The United States, Canada, and Australia forced Indigenous children into residential schools, which were often physically, emotionally, and sexually abusive, in order to “kill the Indian in them.”

    „at some other schools, it’s estimated that 100 percent of the students were sexually abused. In 1928, Alberta passed legislation allowing Aboriginal girls to be forcibly sterilized; in 1933 British Columbia passed similar legislation. Exact numbers on how many girls were sterilized under these laws is impossible to know, as many hospitals destroyed files after a federal investigation began in 1995. Recent evidence has also come to light that some residential schools performed nutritional experiments on Aboriginal children, including withholding certain vitamins and minerals to observe the effects.”

    http://firstpeoples.org/wp/3-horrendous-anti-indigenous-laws/

    o postare la care merita sa fie citite si comentariile de la final…

    ::::::::::::::::::

    Este SUA o țară cu legi de căcat?

    Un bărbat de 90 de ani riscă închisoare pentru că a hrănit oameni ai străzii
    http://totb.ro/un-barbat-de-90-de-ani-risca-inchisoarea-pentru-ca-a-hranit-oameni-ai-strazii/

    Este SUA o țară cu legi de căcat… adică o țară de căcat?

    FOTO Imagini care ilustrează unele dintre cele mai stupide legi
    http://totb.ro/foto-imagini-care-ilustreaza-unele-dintre-cele-mai-stupide-legi/

    Este SUA o tara de cacat? Puteau sa fie arestati noaptea si sa ajunga in puscarie, pentru ca barbatul era alb iar femeia negrioida… si au ajuns sa se casatoreasca?

    „Mildred Jeter and Richard Loving were an interracial couple in Virginia, very much in love. They wished to marry, but this was before that was actually legal in their home state. So in 1958, they took a trip to Washington, D.C., to get married. But when they returned to Virginia, they were promptly roused out of bed in the middle of the night and then arrested and sentenced to a year in jail. For getting married.”

    http://www.upworthy.com/almost-50-years-ago-they-were-sentenced-to-prison-for-marrying-each-other-you-read-that-right?c=ufb1

  2. Drolgalazin spune:

    Nu exact, si nu in toate statele. Depinde de guvernator; daca este republican, vei avea multe legi de-a-ndoaseles. Cum a fost cazul cand Schwarzenegger-seise nu a vrut sa adopteze legea de dispensare de marijuana aici in California. Altfel nu ar veni imigranti din Europa de Est incoace, daca toate legile ar fi tampite. Eu sunt in California de 24 de ani. Singura lege stupida este cea care monopolizeaza extractele din marijuana, ca fiind administrate doar, si numai, de guvernul USA, la nivel federalizat. Aici, da, sunt PORCI guvernantii, inclusiv Obama. Lasa copii degenerati care se nasc cu tot felul de boli Khrone, ADD, epilepsie, etc. Oamenii in situatie cu copii bolnavi si cancer, merg in Colorado; acolo sunt dispensare legalizate; dar la ce pret? Trebuie s ate muti cu intreaga familie, ca sa supravietuiesti unei boli de tipul acesta. Rusine Americanilor din congress si senat.

  3. peterlengyel spune:

    Liiceanu:

    „Dincolo de ei nu mai e nimic, pentru că din ei nu mai renaște nimic. Se vor mulțumi să se multiplice, ca sporii, ca lichenii, ca virușii. Sunt aceiași, mereu aceiași, jucând în aceeași piesă, de fapt într-un carnaval, într-un bal mascat reluat la nesfârșit. La noi Parlamentul nu-i Parlament, miniștrii nu-s miniștri, oamenii de afaceri nu-s oameni de afaceri, televiziunea publică nu-i televiziune publică (ci de partid), bancherii nu-s bancheri, presa nu-i presă, Biserica nu e Biserică, poliția nu-i poliție, ofițerii acoperiți nu-s ofițeri acoperiți. La noi votează morții, la noi șeful SIE candidează la postul de președinte al țării, la noi prim-ministrul e plagiator și dă o lege ca să nu mai fie. La noi, există câte o biserică la patru sute de oameni, școlile n-au acoperiș și spitalele nu au aspirină. La noi, totul pare fictiv, deși e real. Și tot ce pare real este o ficțiune: spitale, școli, biserici, parlamente, guverne, polițiști…

    Un vis recurent din ultima săptămână

    Mărturisesc că, tot uitându-mă la televizor, de-o săptămână încoace am noapte de noapte același vis: mă aflu în sala mare a Parlamentului, undeva sus, în loja pierdută a unui balcon. Imensul parter are toate locurile ocupate. E o ședință a plenului. Toți parlamentarii, bărbați și femei, sunt îmbrăcați în haine vărgate. Președintele Senatului, cățărat pe cea mai de sus tribună și având pe cap o bonetă tărcată mai înaltă decât a celorlați, bate demn cu un ciocănel în pupitru. Rumoarea din sală se stinge. „Doamnelor și domnilor, e ora 10. Vă previn că la ora 14 vom fi duși înapoi la penitenciar. E o ședință specială, în regim de urgență: avem la dispoziție mai puțin de patru ore ca să luăm o hotărâre în privința colegei noastre, doamna Elena Udrea. DNA-ul vrea să știe dacă, în final, suntem sau nu de-acord să o primim pe doamna Udrea în rândurile noastre și, eventual, chiar de astăzi, să ne întoarcem împreună la penitenciar. Vom vota cu bile la vedere. Vă previn că, dacă va fi balotaj, dubele ne vor aduce mâine din nou la serviciu, și tot așa, până când noi, Parlamentul României, vom putea spune ce decizie am luat.”
    La capătul unui rând, stă doamna Udrea îmbrăcată într-un deux pièces Chanel și, desigur, cu eterna poșetă Louis Vuitton în poală. Poartă pantofi Christian Louboutin. Contrastează teribil cu uniforma vărgată a celor din sală și din pricina asta. Pare ușor stingherită. Președintele Senatului bate din nou cu ciocănelul în pupitru. Zgomotul strident mă trezește. Sar din vis, fără să știu dacă sunt sau nu în camera mea și nici, în general, pe ce lume mă aflu.”

    http://www.contributors.ro/cultura/diagnostic-pentru-o-romanie-in-deriva-fic%C8%9Biopatia/

  4. peterlengyel spune:

    Ion Cristoiu – Parlamentul României – sluga SRI?!

    „Cum se explică, așadar, slugărnicia parlamentarilor față de noul șef la SRI? Prin spaima că au în față pe cel care i-ar putea trimite în Mașinăria Guantanamo-ului românesc – reținere, arest preventiv, denunțuri ordonate, terfelirea de către ofițerii acoperiți, condamnarea de către magistrații ofițeri acoperiți. Era chiar o spaimă inutilă? Firește că nu.”

    http://www.evz.ro/romania-lui-cristoiu-parlamentul-romaniei-sluga-sri.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s