Medicina Muribundă și Invazia de Sutaniști

Medievalizarea societăți noastre se petrece pe numeroase planuri. Știu, nu te mai surprinde că spitalele sunt de multe ori în stare catastrofală, medicii pleacă în masă; la fel se năruie și școlile iar profesorii sunt rupți în fund; dar biserici cu cupole poleite cu aur și cruci aurite și hoarde de sutaniști se răspândesc peste tot ca o infecție de neoprit, ca un cancer cu 18.000 de metastaze. Este de notorietate subfinanțarea sistemului de sănătate, în timp ce statul pompează banii în zecile de mii de biserici și în hoardele de îmbuibați preoți. Se poate vedea care sunt prioritățile politrucilor care au ajuns să spolieze prezentul și să decidă viitorul. Odată cu creșterea numărului de biserici și a hoardelor de sutaniști finanțați de stat, din ce în ce mai jalnice sunt situațiile blestemate în realitatea subfinanțată a sistemelor de învățământ, în sănătatea publică șamd.

De inteligența și pregătirea profesională a unui medic depinde diagnostizarea corectă (și de multe ori imediată) a cazului… și intervenția lui eficientă, decizii care fac diferența dintre viață și moarte. Probabil că nicăieri în Europa medicii nu sunt atât de înjosiți de stat cum sunt pe la noi. De ce crezi că ar trebui să stea și să se chinuie în cadrul unui sistem care îl terfelește permanent? În totală contradicție cu un medic, un sutanist este un incult irațional, un parazit care nu are nici un fel de contact cu realitatea, în schimb are niște beneficii uriașe pe spatele sărmanilor pe care îi spoliază; probabil că nicăieri în Europa sutaniștii nu au privilegii atât de mari față de restul societății, în comparație cu situația de la noi.

25 decembrie 2014. Văd pe facebook o postare, Maria Olteanu: “Te ia groaza. La Tulcea, ultimul medic pediatru a ieșit la pensie pe 21 decembrie. Permanența peste sărbători e efectuată de medici voluntari… mă întreb câte asemenea situații sunt în țară. La anunțul de angajare nu apare nimeni… salariile mici sunt cauza, bineînțeles. Să trăim bine!”

Îmi aduce aminte de situația din Sighetu Marmației: în urmă cu 2 ani singurul medic anestezist a plecat de la spitalul municipal; astfel, jumătate din depresiunea Maramureș nu avea nici măcar un medic anestezist. Două zile pe săptămână venea la Sighet un medic anestezist din Vișeu. Îți dai seama cam ce înseamnă asta? Că dacă se întâmplă un accident și cineva trebuie să intre urgent în sala de operație, nu are cine să îi asigure anestezia… Iar până vine un anestezist din alt oraș, sau până este dus omul la Baia Mare,… este deja mort… și înconjurat de șleahta de spoliatori sutaniști.

Din cauza salariilor jenant de mici din sistemul de sănătate… oamenii care au trecut prin sistemul de învățământ medical… care dur cumulează 6 ani de facultate, apoi câțiva de rezidențiat și alții câțiva de specializare… au ocazia să plece cu zecile de mii în vest; sau, să ia câte o mică atenție de la bolnavi, iar apoi să stea la pușcărie, ca victime ale unui stat mizerabil. Este revoltător oare? Să plătești taxe la stat, care îți trage jos pielea, iar apoi acest stat mafiot să dea banii pentru manipulatorii cei mai ordinari, de cea mai joasă speță, cum este BOR spre exemplu… în timp ce nu sunt asigurate nici măcar condiții minimale de intervenție rapidă în sănătate? Dar, inculții îndoctrinați, îndobitociții care formează marile mase de pămpălăi, nu pot să perceapă astfel de aspecte.

Medicii, care realmente ar putea să ajute, sunt alungați. Situații strigătoare la cer au fost nu una… și continuă să fie. Când cei cu cancere nu au medicamente, când ei strigau de durere… iar preoții o puneau de o nouă megalomană faraonică catedrală… Când copilul tău o să moară din acest tip de situație, poți să mulțumești atât politrucilor din parlament, consilii județene și primării, cât și sutaniștilor. Au ajuns să se revolte până și vesteuropeni care la o vizită pe aici inevitabil constată mizeria socială în contradicție uriașă cu banii pompați de stat în șleahtele de sutaniști. Un stat care din fonduri publice pompează bani cu nemiluita în structuri religioase de tip medieval, cât timp nu sunt rezolvate la un nivel acceptabil finanțările sistemelor de învățământ, sănătate, infrastructură șamd, este de facto un stat criminal.

© dr. Peter Lengyel

PS. Un prieten din Londra, care a fost de mai multe ori cu noi prin Maramureș, zicea că ar fi venit și cu soția, cu familia, dar nu este atât de irațional să îi expună unui asemenea risc pe cei pe care îi iubește… că dacă e ceva cu ei, aici nu au șanse prea mari să scape cu viață.

PS2. Dacă ar exista diavol, cred că ar umbla în sutană neagră, ar lua bani de la buget și ar cere bani de la săraci, chiar de la cei care nu mai au nici pentru medicamente, nici mâncare, nici pantofi pentru copii… și până nu este plătit birul, un astfel de diavol antichrist nu ar oficia nici măcar înmormântarea celor pe care i-a îndoctrinat. Te poți întreba, cam ce ar zice un presupus Iisus dacă ar vedea față în față un Preafericit sau ceva sutanist de acesta obișnuit să ia de la săraci ultimul ban.

PS3. Maria Olteanu scrie pe facebook la 8 ianuarie 2015: “La Realitatea: în curând nu va mai avea cine să ne trateze. Numai anul trecut au plecat 2500 de medici. În România sunt 13.000 de medici în total în 2015, în condițiile în care în 2011 erau 20.000. Necesarul este de 26.000. Un stat în dezintegrare. Probabil o să trecem la vraci și tratament aplicat după lecturi pe internet…”

PS4. 14 Ianuarie 2015 – artistă și mama unui copil îmi povestește azi. Pediatrie. Pneumonie. Medicii încearcă să se ocupe cât pot de bine de copil, fac analize, interpretează rezultatele… dar nu au cu ce…. din cauza situației. „Nu vrei să vezi cum arată. Ca un lagăr, mai ales etajul de jos, pereții plini de igrasie, la copiii de 6-18 anii să te ferească sfântu, un linoleum de pe vremea lui Ceaușescu, totul ros, pereții scrijeliți cu replici scrise… nu a mai fost zugrăvit de ani. Nu este un mediu pozitiv și optimist în care să îi fie favorizată vindecarea. Închiși în saloane, copii cu diferite boli stau la pat și nu au un loc unde să aibă ceva activitate, să se joace spre exemplu. Pătuțuri de fier cu zăbrele, cum erau în lagărele de exterminare de pe vremea comunismului. Doctorița stă în camera care este la fel de pe vremea lui Pasvanti. O asistentă pe noapte pe 3-4 etaje. Veniți din mediul familiei… copiii ajung în mediul acesta traumatizant. Este deplorabil. Suntem în UE… cu directive europene, dar totul este numai teorie. În România multe lucruri nu se vor schimba repede.”

Nu da share, că nu are nici un sens. Sau, poate…

Acest articol a fost publicat în Religie si Societate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Medicina Muribundă și Invazia de Sutaniști

  1. liastanpiki zice:

    De acord cu tine in acest sens, precum si cu prietenul tau din Londra… Asta m.a facut si pe mine sa mai gandesc si sa aman intoarcerea in tara, din pacate…atata vreme cat cel putin sistemul medical si cel de invatamant nu sunt puse la punct, nu risc. Poa sa zica lumea ce.o vrea, n.o sa ma intorc sa pup poala popii, sau sa merg cu plicul la doctor. Mi se pare mie umilitor si n.am facut.o! E mai mult decat o ofensa adusa cuiva care de la inceput a depus un juramant sa.si faca treaba, si oricum o suta, doua in plus n.o sa faca miracole. Cred inca in umanitate, si ca intr.o buna zi vei merge la consultatie iar medicul te va intampina cu un zambet fara sa se uite daca ai ceva in plasa, sau daca ai venit cu plasa…

  2. peterlengyel zice:

    Sa vedem ce mai scrie Dan Alexe pe facebook:

    ::::::::::::

    Dan Alexe:

    Arhiepiscopul de Suceava, IPS Pimen: „Scoaterea religiei din scoli, atentat la ființa nationala, la credința neamului, ofensă adusă maiestății divine”…

    Acest nerușinat fost turnător la securitate, Pimen, cu șireturile și epoleții lui de aur, țipă că: „radacinile culturii si civilizatiei europene sunt cele ale religiei crestine”…

    Ele sunt în egală măsură cele ale Europei violate de un taur și Ledei violate de un lebedoi care era în ambele cazuri Jupiter.
    Colosseumul păgân echivalează cu Notre Dame creștin și ambele au fost anulate de Voltaire și de raționalismul Iluminismului pe care s-a ridicat adevărata noastră Europă, cea actuală.
    Pe rațiune.
    Grație lui Voltaire sîntem diferiți de Statul Islamic din Levant, iar nu pentru că un tâmplar iudeu a fost răstignit acum 2.000 de ani de funcționarii lebedoiului Jupiter.

  3. tibor varga zice:

    Perfect de acord cu articolul. Este revoltător ca un stat care se vrea in secolul 21 si in lumea civilizata, sa trăiască după mentalități medievale. Este atentat la democrație ca din impozitul meu sa dea bani pentru catedrala neamului…ca mântuiți suntem deja…eu nu am nicio treabă cu biserica ortodoxa, fiind de alta religie (e dreptul meu). De ce sa plătesc atunci pentru ceva ce nu simt ca este si al meu?!…pe de alta parte sa presupunem ca as fi ortodox, deci in consens cu „romanii de origine sănătoasă”, dar nu vor mușchii mei, pur si simplu, ca banii mei sa fie cheltuiți pe niste paraziti cu merțane. As prefera spre exemplu sa cheltui pe un aparat medical, pe o carte data unui orfan, pe orice altceva decât biserica…si daca de asta depinde, atunci sa fiu incinerat si aruncat in cele patru vanturi, dar stiu ca niciun popă nu pune benzina din banii mei in Jeep, sau isi cumpăra vreun dvd deochiat…Dumnezeu sa ma ierte!!!

  4. peterlengyel zice:

    Catavencii

    „Mi se pare sinistru că ne aflăm în 2015 și un om ca Patriarhul Daniel încă e relevant la nivel național. Că am ajuns atît de departe cu știința și modul de organizare a societății, și încă mai dăm bani la șaman să-și cumpere pălării de aur. Nu am să dezbat existența sau absența divinității. Ăsta e un subiect de puberi mediocri, care beau două beri și vorbesc tare în bar, să se audă la masa cealaltă că ei sînt deștepți și și-au dat seama de chestii. Dar să crezi că există o entitate omniscientă și omnipotentă care vrea ca tu să întreții și să le cumperi haine aurii unor bărboși, ca să cînte pe nas, trebuie să fii complet idiot.”

    http://www.catavencii.ro/patriarhul-daniel-si-clanul-lui-de-barbosi-aurii/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s