Sincer despre turism

Acest text nu a fost scris ca să placă cuiva… el este doar exprimarea sinceră a unor constatări și idei personale.

Recent am mai participat la o întâlnire despre turism/ ecoturism/ utilizarea durabilă a patrimoniului natural și cultural-antropic. Au fost o serie de prezentări și unele discuții, multe dintre ele păreau rupte de realitate la un mod brutal. Strategii scrise în birou pe la ceva sub-componentă a guvernului… fără a avea realism în ele, stafii ale trecutului care apar să țină discursuri sterile despre viitor, oameni din zona rurală care ar dori să facă ceva dar nu au nici un fel de capacitate (că nu au de unde să aibă). Mă uit la ei și mă minunez cum pot să citească banalități de pe hârtie. Mulți dintre “factorii de decizie” actuali sau ai trecutului recent, secretari de stat spre exemplu, sunt niște simpli politruci care nu au nicidecum capacitatea de a aduce un suflu nou și nici un fel de viziune strategică; nu își dau seama nici măcar de situația aberantă în care ei se află, cât de anacronici sunt, cât de lipsiți de o perspectivă cât de cât realistă asupra situației. Nu doar că nu au avut capacitatea de a percepe cum se pune problema la nivel internațional, dar pentru mulți dintre ei până și realitățile turismului de pe la noi sunt necunoscute. Politruci de prin comisii, oameni aciuați prin birouri. A aștepta soluții sau idei geniale de la aceste canalii… nu pare o abordare prea inteligentă. Mai existau pe la întâlnire și câteva ființe cu stil de a face ceva valoros… care au demonstrat că pot să facă diferența… dar ele sunt marginalizate de un sistem care promovează 1. nepotismul, 2. incapacitatea care nu periclitează șefii inculți (și imbecili)… 3. slugile care nu pun întrebări, 4. fetele care sunt bune la orice.

Deși au fost create tot felul de secții de turism pe la diferite facultăți din cadrul unor universități, efectul pe planul progresului în înțelegerea fenomenului turistic nu pare prea evident. Modul tradițional de abordare, ai putea zice stilul comunist, în care studentului i se dictează iar el memorează ca un papagal, a creat o masă de “experți” în care marea majoritate sunt caracterizați de o incapacitate totală. Lipsa de conectare reală cu nivelul din vest, în privința metodologiilor de analiză a fenomenului, de prelevare a datelor, de sinteză șamd a dus la rămânerea pe o traiectorie periferică așa cum este în majoritatea domeniilor. Doar că în acest domeniu, această rămânere în urmă are efecte serioase și pe plan economico-financiar.

Cu astfel de “resurse umane” nu te poate surprinde nicidecum ceea ce vezi că se întâmplă de facto în acest domeniu. Adică, un fel de dezastru… cu hoteluri uriașe și fizic puse la punct dar care stau goale, cu puzderia de pensiuni încremenite în care trăiește doar ceva moimă locală. Că mai vin câțiva rătăciți când și când, 2 pensionari sau 3 studenți… asta este clar, dar nu despre ei este vorba, atunci când încerci să faci din turism un business relevant. Cu lipsa de viziune strategică, lipsa de programe, lipsa de capacitate de promovare, lipsa de toate felurile “viitorul sună bine”. În principiu, trebuia să fie făcută o analiză SWOT la sânge, la modul realist… dar nu a existat capacitatea, nu a existat dorința și voința, nu a existat îndrăzneala de a zice lucrurilor pe nume. Nu a existat nici măcar o viziune realistă despre fenomenul turistic la nivel general, să vezi cam cum se pune problema prin alte țări din Europa, Asia, America, încât să percepi cam pe ce piață concurențială trebuie să operezi, care sunt standardele, pretențiile, prețurile, realitățile din alte locuri… și cum găsești o breșă, o nișă care să îți dea o șansă. Fără o viziune concretă asupra turismului pe litoralul din insulele Greciei, pe la monumentele antice ale zonei costiere turcești la Marea Egee, prin Alpi sau Munții Stâncoși, pe la castele și cetăți din Europa de Vest… ce se poate discuta? Ai văzut cam ce este cu turismul în Londra, Paris, Budapesta, Praga, Atena, Roma, Amsterdam? Ai constatat cum arată Gran Paradiso… și cam ce vezi acolo la modul uzual și lejer, fără nici un fel de probleme, de la peisaje care îți taie respirația la capre negre și capre ibex și zăgani și acvile de munte…; ai fost prin Camargue să vezi stolurile de flamingi? Câtă naivitate trebuia să existe să presupui că vor veni turiști în număr semnificativ când tu le oferi… ce? Tu ce le oferi? Strategia?

Cei care nu au călătorit prea mult, sau au fost la spălat vase și pus faianță, – și mai ales cei care au stat pe acasă – au de multe ori tendința să afirme somptuos și fără bază că nicăieri nu e atât de frumos cum este la noi; auzi afirmații de acelea comuniste cu marea, câmpia și munții, de parcă în alte zone ale Planetei nu ar exista forme de relief.

În privința turismului montan prin Carpați pe la noi, există câteva zone cu ceva-ceva mișcare, dar amploarea fenomenului turistic nu se compară cu ceea ce este prin Tatra-Polonia sau Triglav-Slovenia; și nici peisajul.

În privința schiatului, interesant este că până și Ucraina are stațiunea Bukovel cu ski-lifturi cu capacitate de 30.000 de persoane/oră… și pârtii cuprinse între 900 și 1372 m altitudine – deci nu în zone prea înalte așa cum doreau să facă în parcuri naționale de pe la noi; să nu zic de situația din Austria, Elveția și alte țări din Alpi.

Turismul de pe litoral, ca și prin Valea Prahovei, precum și cel din Maramureș sau de pe la mănăstirile din nordul Moldovei se bazează aproape în exclusivitate pe oameni din țară, care nu au chef să plece altundeva, și preferă să viziteze ceva din apropiere; faptul că mai sunt și câteva grupuri din alte țări asta nu schimbă esența situației. La nivelul țării au fost alocate sume consistente pentru tot felul de strategii, planuri de acțiune, cu consultanți plătiți de nu se poate… investiții de toate felurile în frunza pentru atragerea turiștilor străini, și te întrebi… asta au putut produce? Crezi că vesticii care au bani pentru turism sunt proști să vină să își rupă mașinile pe drumurile satelor de pe la noi? Să se deplaseze mii de kilometri ca să mănânce slănină și să bea pălincă… să vadă kitsch-urile care au copleșit cam totul, să privească sărăcia și mizeria din societate? Există câțiva pentru care această variantă este ceva inedit și atractiv, dar de aici… până la speranța de a avea venituri semnificative de pe urma lor la nivel de societate… este o cale foarte lungă.

Ca atractivitate internațională, nu poți să compari (sau poți…) British Museum sau Luvru/ Musée du Louvre ori Muzeul Național de Arheologie din Atena cu ceva “colecție de vechituri locale” de pe la noi. Bine, și acestea mărunte și de relevanță locală sunt importante, dar nu poți spera ca ele să atragă vizitatori din alte țări, în număr consistent.

Poți vedea și pe aici prin Transilvania câte o cetate țărănească făcută de sași sau câte un castel medieval ridicat de maghiari; unele dintre acestea au ajuns restaurate și arată destul de bine; problema este că și prin vest e plin de cetăți și castele; iar dacă ai avut ocazia să te plimbi spre exemplu prin Abația Mont-Saint-Michel – Franța, și să admiri reala spectaculozitate, nu ai nevoie de multe explicații în ceea ce privește concurența; poți să mai continui să vizitezi câteva și dintre zecile de castele splendide de pe Valea Loarei în Franța, și poți să rămâi fără cuvinte când mai vezi și câte una din Germania, construcție ridicată pe ceva vârf de stâncă – Schloss Neuschwanstein și Hohenzollern, sau în apă… Glücksburg spre exemplu; și, o mică problemă este că sunt cu zecile și sutele, aceste edificii impresionante, peste tot prin vestul european. Așadar, ceva dărâmătură de pe la noi, niște ziduri prăbușite așa cum arată cele mai multe, sau restaurate de țăranii de azi sub forma unor uriașe kitsch-uri, nu întotdeauna o să îi impresioneze pe vestici la un mod pozitiv și semnificativ.

Dacă tot vrei zone sălbatice, “eco”, poți vizita Indonezia, Brazilia, India, Madagascar… care au o biodiversitate de te lasă mască. Iar dacă vrei zone cu monumente istorice semnificative la nivel global, poți să ajungi la Matchu Pitcchu în Peru, sau pe la piramidele din Mexic… sau la cele din Egipt care sunt aproape de Europa (cu toate că pe aici e cam riscant, de când cu “democratizarea” din „primăvara arabă” și șmecheriile cu Frații Musulmani). Dacă există Troia, Ephesus, Miletos, Pergamon șamd, cu splendorile lor arhitecturale și legendele lor… și multe sute de alte colonii grecești antice pe coastele Mediteranei, crezi că este credibil că o să vină un număr semnificativ de turiști străini să vadă fix pietrele de la Histria? Dacă vor la mare, au din ce să aleagă: croaziere pe Mediterana, Coasta de Azur, Monaco.

Dacă vor să vadă biserici monumentale, au și ei… câteva…; de la cele din Vatican, la domul de la Köln, la Notre Dame de Paris șamd. Mai poți adăuga și cele de la Istanbul… fostul Constantinopol; nu neapărat simt ei nevoia să vină pe aici să vadă mănăstiri destul de mici și destul de asemănătoare, sau niște biserici de lemn cvasi-similare între ele, ascunse pe undeva printre dealuri… în locuri unde accesul este așa cum este; acest tip de obiective turistice poate să fie eventual interesant pentru o parte infinitezimală a populației vest-europene, dar speranța ca ele să atragă turiști străini în număr semnificativ nu se pare că este adecvată realităților.

Dacă vezi Capela Sixtină / Vatican/ Roma, pictată de Michelangelo în 1510, nu neapărat o să te impresioneze niște picturi mai recente realizate pe ziduri de mănăstiri, create de niște pictori naivi fără nume. Poate că pentru cei din zonă ele au valoare, dar dacă este să le privești din punctul de vedere al unei culturi și civilizații vest-europene, deja ele nu mai sunt atât de mirifice cum ar dori localnicii să pară. Intri în ceva mănăstire din nordul Moldovei și o hoașcă bătrână îmbrăcată în negru urlă ca din gură de șarpe să nu fotografiezi construcția. Există și nișe mai specializate. Thailanda este atractivă pentru vestici cu vârste mai venerabile și pentru “masajul” de pe acolo; artistele de pe aici în mare parte au plecat prin Italia și în alte locuri unde se plătește mai bine pentru serviciile oferite de ele; se mai concentrează ceva pentru sezon pe la Mamaia, iar apoi se dispersează de unde au venit.

Animale sălbatice mai semnificative ca dimensiune, care să reprezinte un fel de senzație pozitivă pentru turist… nu prea vezi în libertate; decât închise, câteva exemplare răpciugoase și jalnice; adică, nu se compară cu populația zimbrilor din Bialowieza – Polonia spre exemplu, sau cu cerbii de la Gemenc din Duna-Dráva – Ungaria; să nu mai zic de wildlife-ul din Kruger, Serengeti și alte zone din Africa… care în ariile protejate vizitate de turiști sunt la o vizibilitate mai mare cu 3 ordine de mărime (deci de mii de ori)… elefanți, antilope, girafe, rinoceri, lei, zebre etc. Mai semnificativ cât de cât este ce poți vedea prin Deltă, păsări atractive pentru birdwatching, dar accesul în locurile bune este dificil față de standardele vestice… iar păsările zboară de departe – în contradicție cu multe zone din vestul Europei unde ele sunt mai puțin speriate de oameni… și chiar pot să fie admirate fără mari probleme. Poți vedea pelicanii care trec în zbor, sau de la distanță cu luneta ceva păsări pe apă… dar nu prea mulți investesc în asta… adică nu e ceva care să producă venituri semnificative la nivelul zonei.

Desigur, există locuri interesante prin zona asta – unele dintre ele chiar splendide, dar dacă vezi cam cum este accesul la ele, îți dai seama că nu mulți vor investi timpul, energia, banii să le viziteze odată în viață; pentru ce să își asume circul și riscurile? Munți există și în alte locuri, de la Alpi la Pirinei, de la Munții Stâncoși la Anzi, de la Caucaz la Himalaya… Zone costiere plăcute sunt multe, din Franța și Spania în Italia și Grecia… plus nenumăratele insule tropicale… Cu un efort similar pot să ajungă în zone mult mai atractive și mai reprezentative la nivel planetar… de ce să vină fix pe aici. La realitățile actuale privind infrastructura de pe la noi, și tot contextul în care turismul trebuie să existe, inclusiv matricea socială de pe aici, îți dai seama că a avea din turism un procent semnificativ din PIB… este doar tărâmul viselor fanteziste. Unele dintre ariile protejate de pe la noi pot avea atractivitate mai specială, cum este zona Cheilor Bicazului și a Lacului Roșu pentru cei care vin cu autocarele din Ungaria. Dar, mare parte a ariilor protejate sunt în afara oricăror fluxuri turistice internaționale mai semnificative; faptul că se mai pierd câțiva cu rucsace veniți din Polonia nu schimbă situația; în schimb, aceste arii protejate sunt pline de TAF-uri, drujbiști, braconieri care împușcă ultimii cerbi și ultimele capre negre. Pentru acest tip de realitate există o nișă foarte strâmtă, a turismului științific, cultural; te poți baza pe atractivitate pentru persoane care vor “să descopere locurile”, genul de oameni care ajung și în Zimbabwe să vadă cum e pe acolo. Un turism al aventurierilor care vor să mai bifeze încă o țară, să mai viziteze un loc periferic în care nu au fost și în care nu se prea merge. Dar, din punct de vedere financiar, contribuția acestora la economia locală de pe la noi este aproape de zero.

Cu o imagine publică în care apar aspectele cu cerșetori din centrele marilor orașe europene – veniți de pe aici, ciorditori din buzunare și mâncători de lebede, tabere de corturi șamd… îți poți imagina că dorința celor mai mulți din vest nu este să își cheltuie banii pentru a vizita zona asta; cu un astfel de handicap în plus, promovarea de succes trebuia să fie mult mai susținută și mai de calitate. Dacă te uiți cam cât investesc „ceilalți” în promovare, și mai ales cum… îți dai seama că și pe acest palier este dezastru. Cât se participă la târguri de turism, cum se face campanie susținută în mass-media internațională, cum sunt atrași în zonă oameni de specialitate care apoi să scrie articole credibile care să te facă cunoscut…? Nici măcar poze bune de promovare turistică nu există, ce să zici de publicații performante sau filme care să conteze. Ceva îmi aduce aminte de reclama aceea: „Nu ai cu cine, niște țărani.”

O problemă mare a turismului de pe la noi este că se baza pe o necunoaștere a realităților globale; era construit pe un fel de optimism aberant, de genul celui de după 1989 – când mulți oameni ai locului considerau sincer că în 3 sau 5 ani depășim Vestul și America în dezvoltare.

În privința turismului balnear cu apele termale, Hajdúszoboszló din Ungaria are pentru anul 2012 nu mai puțin de 716.000 nopți de cazare, dintre care 67.000 plătite de turiști veniți din Germania, 62.000 din Polonia, 50.000 din România. Băile de la Hévíz – Ungaria au pentru anul 2012 peste 1 milion de nopți de cazare: 258.000 plătite de turiști din Germania, 181.000 de turiști veniți din Rusia, 97.000 din Austria șamd. Ce să mai zici dacă mai adaugi vestitele băi termale din Budapesta care fac ca acest oraș să fie capitala cu cele mai multe băi termale din Lume: sunt aici 15 centre – inclusiv în hoteluri de lux ca cel de la Gellért … Îți dai seama că relevanța internațională a băilor de la Felix este nu foarte semnificativă… chiar dacă aici se extrage apă termală la o rată atât de mare încât a secat până și izvorul care alimenta rezervația naturală Pețea… astfel fiind distrusă biodiversitatea endemică a acestui loc “protejat”. În ceea ce privește situația de la Băile Herculane, zona arată ca după bombardamente, iar noaptea când haitele de câini vagabonzi urlă la Lună, se poate turna oricând un film horror prin centrul stațiunii.

Cu ce îl atragi? Cu ce îl convingi să plătească costurile vizitei pe aici? Ce îi oferi? Mâncare și cazare… îmi vei zice tâmp. De parcă ei nu ar avea mâncare și cazare… acasă. De ce să vină el fix aici și nu să viziteze Sankt Petersburg, să plece în Ibiza sau în Caraibe? Întrebarea esențială este: de ce ar veni ei până aici? Ca să înțelegi mai bine, te poți întreba, cam câți de pe la noi ar aloca bani/ timp/ energie (plus asumare de riscuri), pentru a merge în Armenia, Azerbaijan sau Turkmenistan, ca să admire “minunății locale unice” din acele zone? Cam la fel e și cu „vesticii cu bani care ar trebui să vină pe aici”.

Handicapul cu care a pornit turismul de pe la noi în perioada postcomunistă, are rădăcinile în epoca dictaturii; după acel întuneric și frig, cu drumurile făcute praf, cu lipsă până și a pâinii, când oamenii nu credeau că în țara vecină de la vest rafturile magazinelor pot să fie pline de alimente (credeau că așa ceva nu poate exista…)… îți poți da seama… Acea izolare în care a existat populația de pe aici, inclusiv șubredele elite intelectuale, nu a permis formarea unei imagini realiste despre Lume; nu exista perceperea concurenței din industria turismului internațional; nu se înțelegea nici miza, nici constrângerile, nu se putea face o analiză serioasă în care să se identifice o nișă, o breșă de înaintare. Dacă faci câteva pliante jalnice, cu câteva poze de 2 bani, sau un site web banal.. și te aștepți să vină puhoaie de turiști străini să aducă banii… te înșeli amarnic.

Ecoturismul este fain, cel puțin teoretic. Dar, de facto, oamenii europeni în extrema lor majoritate nu prea au timp și chef să stea lejer și să admire Natura, nici dorința să care bagaje – să stea cu cortul, să ajungă în locuri sălbatice departe de asfalt. Excepțiile sunt puține. Crezi că mulți doresc să vină să vadă 12 Apostoli, niște bolovani în pădure; sau zonele înalte din Rodnei sau Retezat, când prin Alpi au acces ușor și facil cu telecabine pe aproape toate vârfurile mai semnificative, de unde pot să admire un peisaj mult-mult mai copleșitor? Sau vor neapărat să ajungă în ceva peșteră care oricum nu se compară din punct de vedere al ofertei turistice cu ceea ce este ușor vizibil spre exemplu la Postojna în Slovenia… cu endemicul Proteus și cavernament spectaculos, sau la Eisriesenwelt în Austria cu ale sale palate de gheață subterană. O mare problemă a diferitelor “obiective turistice” de pe la noi este accesul dificil în comparație cu standardele europene; la multe dintre locurile interesante se ajunge doar dacă “îți scuipi plămânii”; problema este nu doar dificultatea accesului și „timpul pierdut” până ajungi „la locul care contează”, ci raportul dintre ceea ce investești ca timp și energie față de ceea ce primești ca recompensă la final. Din câte pare, în cazul “obiectivelor turistice” de pe la noi, acest raport nu este considerat ca fiind favorabil de către majoritatea celor care fac turism internațional prin Europa. Foarte puțini sunt cei care cred că merită “să se zbată să ajungă pe aici”, „să își piardă timpul” în încercarea de a ajunge să vadă ceva.

Chiar dacă în ultimele 2 decenii infrastructura a devenit mai dezvoltată, există hoteluri bune și poți merge chiar și la toaletă… asta nu este destul; pentru a veni aici, turistul din vest are nevoie de ceva atractiv și convingător… ceea ce lipsește din câte pare. Lipsește elementul fără de care turismul de pe aici este ceva marginal, lipsit de relevanță pe plan internațional.

De multe ori auzi cum vor ajunge să vină puhoaie de turiști străini prin Grădina Carpaților. Bine. Ai remarcat cam cum sunt promovate diferitele zone care oricum sunt mai cunoscute, mai apropiate de vestici, în care au încredere mai mare? Când omul merge cu familie, copil, soție etc… nu vrea surprize de doi bani; până și lipsa încrederii în sistemul sanitar poate să fie un factor care anihilează total destinația. Ai văzut cam cum arată un centru de informare turistică din zonele care îți fac concurență prin oferta internațională? Cam ce publicații are un astfel de centru, ce hărți și ce pliante, ce diversitate de broșuri? Cum arată angajații și cam câte limbi vorbesc fluent, cum au învățat să zâmbească și să încerce să te ajute… fără să plătești ceva… Ce cărți realizate impecabil și având un preț OK sunt disponibile pentru a te ajuta în înțelegerea zonei? Cam ce ofertă de programe, cât de diferite și inedite, cât de distractive și uneori de neuitat… cam la o asemenea realitate trebuie tu să faci față. Ai văzut concertele, festivalurile, vaporașele, trenulețele, muzeele, programele de scufundare, ghizii specializați pe te miri ce fel de abordare… Omul are câteva zile libere și dacă merge acolo vrea să se simtă bine, să nu se plictisească, să funcționeze totul bine, să fie în siguranță, să vadă ceva splendid la costuri acceptabile. Iar dacă nu ai asemenea oferte, degeaba ai pensiunea; degeaba ai hotel de multe milioane de euro că poți să te uiți la el; poți să dormi tu în toate paturile.

© dr. Peter Lengyel

PS. În privința dezvoltării durabile, mult a fost ridicat în slăvi ecoturismul, agroturismul, turismul rural. Povestea că eco-turismul poate să reprezinte o semnificativă sursă de venit la nivelul comunităților rurale… a rămas o poveste, cel puțin dacă iei în calcul peisajul la nivel carpato-danubiano-pontic. Chiar dacă există unele zone în care există persoane/ familii care au obținut finanțări mai semnificative și au ridicat pensiuni, sau au modificat construcțiile existente… și mai au și câțiva turiști… totuși, până și în locurile cu turism rural mai dezvoltat cum este Maramureșul spre exemplu… poveștile de succes sunt mai mult excepția de la regulă… iar la nivelul societății rurale în ansamblul ei… o excepție foarte rară. Pentru ca lucrurile să fie și mai frumoase, apar și investitori străini, cu bani serioși, care cumpără și renovează case sau își crează pensiuni cu aspect tradițional; în general aceștia au capacitatea intelectuală necesară pentru a face promovare așa cum trebuie, au legăturile cu vestul, cunosc limbile de circulație și astfel ajung “să le ia fața” sărmanilor țărani ai locului, care se zbat la marginea falimentului, cu tot felul de dificultăți legate de supraviețuire.

PS2. După ce voi termina de scris textul acesta, adică am să mai includ niște idei și să îl mai structurez, am să pun și ceva poze, să se perceapă mai bine despre ce este vorba.