Zbor de Noiembrie în Maramureș

Este o dimineață însorită, iar avioanele sunt scoase din hangar; dar când ne-am ridicat la câteva sute de metri înălțime, devenea clar că există și destulă pâclă prin aer. După o tură de verificare a funcționalității în zbor a echipamentelor Apollo Fox YR-5257, am aterizat și am alimentat plin avionul, apoi am plecat spre Rodnei: deși în general ajungem cam în jumătate de oră, vântul din față a făcut ca durata zborului până la creste să fie de circa 1,5 ore; vântul ne împingea înapoi cu putere. Cu toate că meteorologii previzionau vânt din sud-est, de 11 km/h, la altitudinea de circa 2.000 metri era vânt dinspre vest, cu circa 50 km/h sau mai puternic… dar oricum constant, fără prea mari turbulențe. Cam atât valorează previziunile meteo pentru aceste zboruri. A urmat o zi frumoasă, cu Maramureș fotografiat din aer. Pe la prânz am aterizat la Baia Mare și am alimentat avionul.

Așa se vede o parte din traiectoria de zbor, când am downloadat datele din GPS Garmin in BaseCamp și am făcut un PrintScreen. Datele vor ajunge prelucrate în GIS de către drd. Petre Măran, și cred că o să fie produse niște hărți destul de spectaculoase.

Acesta este draftul hărții, la care se mai lucrează…

Până la data de 11 noiembrie, acesta este nivelul la care a ajuns harta ce prezintă traiectoria zborului din 5 noiembrie 2014. Au fost făcute mici și multe modificări, pentru a transpune ideile într-un format inteligibil… o cooperare bună cu drd. Petre Măran, pasionat de GIS. Când mi-a venit ideea de a lua traseul zborului cu GPS și apoi a utiliza datele, inclusiv cele altitudinale pentru prezentare sub formă de hărți și grafice, am setat aparatul să ia date la un mod cât mai frecvent, încât din informația luată în viteza zborului să se poată trasa ulterior buclele pe care le faci când survolezi o zonă… știam că trebuie să arate bine. O să fie făcute câteva hărți de detaliu care să prezinte acest subiect.

Așa arată graficul pe altitudinile de zbor (se trece puțin de 3.000 de metri), din prelucrarea primară BaseCamp a datelor downloadate de pe GPS. Prima zonă înaltă este dată de survolarea Munților Rodnei, cea din mijloc este dată de înălțimile mult mai reduse ale Munților Igniș iar cea de-a treia înălțare este dată de trecerea peste Munții Maramureșului… în rest fiind zonele depresionare ale Băii Mari și ale Maramureșului Istoric. Cel mai jos altitudinal este punctul aterizării la Baia Mare. În zona de zbor din Depresiunea Maramureș se percepe înălțarea pentru a trece de Dealurile Maramureșului care despart bazinul Izei de cel al Vișeului (de fapt am urcat peste ele, dar când am văzut ce umbre adânci și întunecoase sunt deja în bazinul Vișeului, am coborât înapoi în bazinul Izei pentru a mai face o serie de imagini pe la lacurile de la Ocna Șugatag și Pădurea Crăiască și pe la tăurile de la Hoteni).

Într-o astfel de zi de noiembrie îți poți face o imagine generală mai realistă asupra Maramureșului în privința aspectelor de ansamblu, decât mare parte din populația care locuiește pe aici reușește să perceapă timp de o viață. Dar trebuie să știi bine pe unde vrei să zbori, că pilotul execută, dar tu trebuie să iei deciziile și să îi zici ce vrei și cum vrei. Aici mai dăm încă o tură, coborâm și mai jos, încă puțin, acum viraj la dreapta. Bine, este OK, putem pleca la punctul 74 (la coordonatele GPS definite de tine). Fain, nu? Un zbor ar putea să fie un fel de sărbătoare vizuală a frumuseții peisagistice, dacă nu ar exista munca serioasă de creativitate fotografică, de coordonare a zborului și evaluare a riscurilor. Îți poți imagina cam câte decizii trebuie luate în timpul unui zbor de fotografiere, iar dacă ele nu sunt corecte, se vede pe materialul fotografic realizat; ori ceva mai dramatic, dacă nu au fost calculați corect parametri de zbor, carburantul utilizat, timpul de aterizare… în care ai o resposabilitate, cât timp îi zici pilotului pe unde sa zboare.

La întoarcere iar ne împinge în jos jalnicul acela de curent. Cum trecem Carpații simțim cum ne coboară, metru cu metru scade altitudinea fără să vrem și este clar că nu este un aspect de moment ci o regularitate. Trebuie să zbori măcar la 2000 de metri prin zonele montane să nu te bage în copaci… iar dacă simți că sunt condiții atmosferice calme, poți să cobori la punctele de interes care contează. Este oricum pe înserate, Soarele apune, nu trebuie circ la final de zi. La un moment dat, spre seară, peste Munții Maramureșului, am constatat că iar avem vânt din față destul de violent și masiv, adică bătea dinspre est, iar asta devenea o problemă, deoarece aveam carburant pe terminate, iar pista de aterizare era departe, plus că deja se întuneca. Cu o seară înainte m-am uitat și am constatat că pe la 16.40 ar fi de preferat să fim la sol. Din fericire, direcția vântului s-a schimbat, situația a devenit favorabilă pentru noi: curentul de aer ne împingea cu putere către destinație, așa că am ajuns cu ceva după apus, când Luna era deja bine vizibilă de ceva vreme, iar balizajul luminos al aerodromului arăta frumos la aterizare.

În încercarea de a vizualiza la un mod pe cât se poate de interesant ceea ce se întâmplă cu ocazia unui astfel de zbor, am avut ideea de a lua acel track GPS care urma să reprezinte setul de date care să stea la baza interpretării și transpunerii în grafice. Un aspect interesant este cel legat de altitudinea zborului; inițial a fost doar o simplă linie cu altitudinea la care ne deplasăm, dar era prea simplu și prea banal să vezi doar asta; a fost necesară completarea cu date precum altitudinea terenului exact sub traseul zborului, încât se vede bine diferența dintre nivelul terenului și nivelul zborului la fiecare punct. Interesant de comparat este traseul zborului care în general este mai lin față de gradul de fragmentare pe care îl prezintă teritoriul peste care se zboară (văi și culmi aflate în succesiune). Traseul zborului a fost ales în așa fel încât să urmăm marile unități de relief (nu doar să le tăiem… să le traversăm); spre exemplu, a fost urmată zona înaltă a munților Rodnei, de la est spre vest, cu toate că din cauza condițiilor precare de fotografiere la un moment dat am decis că subiectul acesta nu mai merită atenție. Un alt aspect de remarcat pe grafic este că după recenta experiență a imposibilității de a trece peste Carpați din cauza vântului de peste munte care ne mai și împingea în jos… acum abordarea a fost să trecem la o înălțime mai mare, peste Rodnei la peste 3.000 de metri când cel mai înalt vârf de abia atinge 2.303 metri. La fel și în Munții Maramureșului, pe la Cearcănul, în zona Pasului Prislop, a fost preferată o altitudine de circa 2.500 de metri, din care am coborât doar pentru a face ceva fotografiere. La coborâre de pe munți poți să mergi mai razant, că ai altitudine destulă, portanță OK, și totul este liber în fața ta, așa că nu trebuie să stai cu gândul că nu vei avea capacitatea să treci peste obstacol. Desigur, pentru a putea percepe mai bine cele întâmplate, în grafic este mult exagerată înălțimea (de doar 3 km), nu este proporțională cu distanța parcursă (de 484 km în sectorul care ne interesează); dacă se păstra proporționalitatea reală dintre altitudine și distanța de zbor (1 km la 1 km), tot graficul acesta părea o simplă linie dreptă, orizontală, și nu se înțelegea mare lucru. Dacă te uiți la acest grafic, bănuiesc că nu pare prea mare scofală; dar dacă vei conștientiza că nimic nu exista de la sine și că toate detaliile care se văd (și cele care nu se văd că am decis ca ele să nu încurce)… toate trebuiau analizate, trebuiau luate deciziile adecvate, inclusiv cele legate de design, culoare, grosimea liniilor etc… atunci îți vei da seama cam ce se află în spatele acestuia; era nevoie de capacitatea tehnică de utilizare a softurilor GIS – de către colegul și prietenul drd. Petre Măran -, care a venit și el și cu idei non-tehnice și a transpus numeroasele modificări pe care eu le consideram necesare. Așadar, pe baza track-ul GPS al zborului, destul de interesant sunt conturate zonele care au fost survolate. Cred că îți este evident că dacă nu exista tehnologia GIS și capacitatea de a o utiliza, asemenea analize nu se puteau face, decât eventual niște scheme desenate în CorelDRAW, lipsite de acuratețe, de fapt neavând prea mare contact cu realitatea. Este mult mai simplu să ai un template, un model în care doar introduci datele și deja este previzibil care o să fie rezultatul; mai dificil dar și mult mai interesant este să faci acea muncă de creativitate, în care modelezi lucrurile în așa fel încât să se producă acel tip de model care poate ulterior să fie replicat și îmbunătățit de tine… sau de epigoni.

Am atins circa 25 de puncte, unele survolate bine, altele atinse doar tangențial că nu erau condiții bune de fotografiere în locul respectiv (spre exemplu doar câteva cadre făcute la Iezerul Mare în Igniș). Nu doresc să mă grăbesc cu selectarea fotografiilor. Aici vor ajunge incluse circa 300-500 de imagini. Munții Rodnei – zona Lacurilor Lala (Lala Mică și Lala Mare), în luminile de dimineață, arată destul de interesant, dar parcă nu chiar spectaculos… că este ceva pâclă albăstrui prin aer. La înălțimile astea din Rodnei nu e prea bine pentru Fotografiere, dar plonjăm înspre Depresiunea Maramureș și munții mai puțin înalți, în căutarea de condiții care se pretează la realizarea de Imagine. Gutâi, Igniș (survolare interesantă a zonei de vârf), păduri, Iezerul Mare, Mlaștina Vlășchinescu/ Izvoare, Câmpul Ștefan, Agriș, Sarasău, Sighet, noua stație de epurare, zona centrală, Confluența Iza-Mara, Coștiui cu rezervația Pădurea de Larice, Lacurile de la Ocna Șugatag și rezervația Pădurea Crăiască, Tăurile de la Hoteni, survolarea stâncăriilor de la Cearcănu Prislopului în raze portocaliu-roz ale Soarelui care apune… și adânci umbre întunecate.

Este fix destul de solicitant să ai o zi de zbor de fotografiere: trebuie să iei deciziile imediat, pe unde, când, cum, în care ordine, ce merită fix la luminile și la condițiile de acum, să îi zici pilotului să mai coboare, să mai dăm o tură, mai aproape, puțin mai larg, puțin și mai jos… care punct urmează. Astfel, a face serii de mai multe zile una după alta, nu este prea recomandat; decât să ajungi la o sațietate, mai bine este să rămâi atras de domeniu pe termen mai lung. În acest context, al unor zile singulare de fotografiere, devine și mai evident cât de mare importanță are alegerea zilei prielnice pentru zbor, pe baza acelor informații vagi care pot să provină de la meteorologi (și prin analiza vizuală a hărților cu deplasarea fronturilor și norilor, pe care cu o zi înainte empiric o poți face mai bine decât orice specialist era capabil să le analizeze cu două zile în urmă).

……

Lacurile glaciare Lala Mare și Lala Mică – Munții Rodnei

……..

Stâncării alpine – Munții Rodnei

…..

Lacul Bodi/ Mogoșa – Munții Gutâi

………..

Zona minieră Baia Sprie

………….

Munții Igniș – zona sudică

:::::::::

Zona vârfului Igniș – Munții Igniș

………….

Rezervația Mlaștina Vlășchinescu – Platoul Vulcanic Igniș

Câmpul Ștefan – Platoul Vulcanic Igniș

Platoul Vulcanic Igniș – zona de est/ nord-est

Zona Agriș – Munții Igniș

…………

Sarasău

……….

Penitenciarul Sighet – azi Memorialul Victimelor Comunismului

Vechea Prefectură a Maramureșului

Biserica Reformată

Biserica Catolică

Biserica Ucrainiană

Primăria Sighet

………

La Sighet, noua stație de epurare care înlocuiește structura veche este o investiție de peste 7 milioane de euro; acum este în stadiu de finalizare; conform înțelegerii cu cei de la Strabag AG, am realizat o serie de imagini din zbor, dintre care o parte le vedeți aici.

……….

Confluența Iza-Mara

:::::::

Iza la Oncești

:::::::::

Dealurile Maramureșului

::::::::::

Coștiui

Alunecări de teren, prăbușiri de versanți în zona fostelor mine de sare

Pattern vegetație zona Lunca la Tisa/ Dealurile Maramureșului

Râul Vișeu în sectorul inferior, înainte de vărsarea în Tisa

Lacurile de la Ocna Șugatag

………..

Rezervația Pădurea Crăiască – Ocna Șugatag

Peisajul rural de la Hoteni găzduiește și Tăurile de la Hoteni, care la acest moment erau destul de secate, ascunse în vegetația deasă a tufărișurilor de pe coama dealului.

Cearcănul Prislopului – Parcul Natural Munții Maramureșului. Poți oare să iubești aceste pietre, să le admiri și să le consideri niște splendori ale unui peisaj ancestral, sălbatic, ceva care merită să persiste și să fie văzut și de ființele inteligente și sensibile care eventual vor exista pe aici în viitor?

………

La sud-vest de Cearcănul Prislopului se văd crestele Munților Rodnei, cea mai înaltă zonă a Carpaților Orientali. Pâcla din aer, străbătută de lumina solară, oferă o atmosferă destul de fotogenică, misterioasă. Îmi aduce aminte cumva de un spot publicitar creat de Conservation International, ce rulează pe CNN, în care vocea personificând Natura zice că ea este aici de peste 4 miliarde de ani, și nu are nevoie de oameni, dar oamenii au nevoie de ea; se arată în acel spot că Natura este pregătită să evolueze, și privitorul este întrebat dacă este și el pregătit de asta. Dar când privești mare parte a populației umane, îndobitocită, îndoctrinată, supraexploatată… chiar nu ai ce să te aștepți de la ea. Nu ai de la cine.

© dr. Peter Lengyel

PS. Imaginile care au fost făcute la Baia Mare, survolând orașul, mai ales zona centrală, precum și interesante patternuri ale bazinelor de decantare din vecinătate, vor ajunge incluse în postarea mai veche despre Baia Mare, care are deja o serie de imagini din elicopter.
https://peterlengyel.wordpress.com/2013/03/22/baia-mare-nagybanya-neustadt/