Marile Programe de Cercetare Ecologică

IMG207_018

Zilnic auzi câte ceva despre ecologie, dar nu știu dacă îți pui întrebarea: de unde vine oare cunoașterea ecologică de care dispune azi umanitatea, și la ce nivel se află această cunoaștere? Dezvoltarea teoriei ecosistemelor, înțelegerea structurii și funcționării acestor sisteme în condiții naturale și în cele aflate sub variate influențe antropice, a însemnat o colosală activitate intelectuală și de teren & laborator, în care au fost implicate zeci de mii de ființe umane inteligente. Să nu crezi că este simplu a percepe interacțiunea diferitelor tipuri de vegetație, cu fungi, licheni, colembole, cianobacterii, ciliate, amibe, acarieni, nematode, insecte, miriapode, șamd precum și comunități de variate vertebrate, tot felul de “grupe funcționale” de producători primari, consumatori, paraziți și descompunători. A fost nevoie de combinarea eficientă a cercetărilor in situ, în teren, cu analizele de laborator necesare pentru perceperea unor aspecte la nivel molecular… spre exemplu trasarea prin radioizotopi a traseului cine-mânâncă-pe-cine în complicate comunități de organisme din sol. Au fost analizate nenumărate aspecte de ordin științific dar și cu relevanță în management, de la procese fotosintetice, consum de hrană al ierbivorelor și carnivorelor, descompunere, fluxuri informaționale, transferuri de materie și energie în ecosisteme; au fost analizate consecințe ale suprapășunatului, suprapescuitului, paternuri de răspândire ale speciilor invazive, declinul biodiversității sub impact antropic șamd. Este vitală maturarea unor programe care să aibă capacitatea de a produce sinteze semnificative aducătoare de progres în înțelegerea unor domenii atât de complexe precum cele din ecologie. Doar astfel este posibilă existența unor fundamente intelectuale pentru noi și mai profunde grade de înțelegere create în proiecte ulterioare de cercetare și cunoaștere, care eventual să dea bazele informaționale necesare adecvării noastre ca civilizație umană la ecosfera acestei Planete, de care depindem în totalitate.

Dia32_19

Prin crearea unor mari proiecte de cercetare ecologică din a doua jumătate a secolului 20, calea spre înțelegerea proceselor ecosistemice era deschisă prin proiectarea cercetării, prelevarea probelor, generarea de date, controlul calității datelor, apoi analize, interpretare, integrare, modelare, sinteze… urmate eventual de transpunere în management și politici ale unora dintre aspectele considerate a fi vital-necesare. În tot acest proces, există un rol uriaș al fiecărui individ care acționează, de la proiectarea cercetării, la colectarea datelor, analize, sinteze șamd: este destul ca funcționalitatea să fie problematică cu una dintre aceste activități, iar rezultatul poate să devină lipsit de sens.

oct2007_08_10

Pentru a avea o impresie realistă despre proveniența cunoașterii ecologice complexe disponibile la ora actuală pentru cei capabili intelectual să acceseze o asemenea cunoaștere, o necesitate logică este cunoașterea în linii mari a programelor importante de cercetare ecologică, derulate în ultima jumătate de secol. Cele mai reprezentative sunt IBP (The International Biological Program), LTER (The Long-Term Ecological Research Program) și IGBP (The International Geosphere-Biosphere Programme); desigur, pe lângă acestea au existat și există diferite programe mai restrânse spațio-temporal, care pot avea rezultate semnificative în privința diferitelor subiecte de detaliu (spre exemplu zona arctică șamd).

Dia33_14

În ultima jumătate de secol, au existat numeroase trenduri în cercetarea ecologică. De la abordări ale unor detalii energetice ale unor procese ecosistemice la scara unor lacuri sau păduri, a fost realizată trecerea spre cercetarea proceselor ecosistemice la scară mult mai mare. O altă schimbare de paradigmă a fost produsă de trecerea spre o abordare nu doar științifică ci și conservaționistă, atunci când a fost conștientizat declinul rapid al biodiversității la scară planetară.

IMG205_019

IBP – Programul Biologic Internațional, The International Biological Program a fost derulat între 1964 și 1974. Cum se poate descrie oare esența unui astfel de program ultra-complex, încât să fie atinse elementele cele mai importante? Dezvoltarea cunoașterii ecologice prin susținerea financiară mai serioasă a devenit posibilă atunci când a început să apară conștientizarea publică/ politică a problemelor de mediu cu care se confruntă societățile umane. În anul 1959, două personalități relevante, Sir Rudolph Peters, președinte al International Council of Scientific Unions (ICSU) și Giuseppe Montalenti, președinte al International Union of Biological Sciences (IUBS) au început să discute despre crearea unui program internațional focalizat pe cercetarea ecologică, a productivității ecosistemelor, a schimbărilor din ecosisteme și a adaptabilității umane la schimbările de mediu. Adunarea Generală a ICSU din 1961 a creat un Comitet de planificare, care a pus accentul pe studiul resurselor biologice în ideea conservării acestora și a utilizării lor de către oameni. La Adunarea Generală ICSU de la Paris, din iulie 1964, unde au participat circa 150 de savanți de la Academii de Științe de pe întreg Globul, a fost creat un Comitet Special pentru IBP, cu rol de a manageriza programul, și totodată au fost stabilite 7 arii tematice: Conservation of Terrestrial Communities, Human Adaptability, Productivity of Freshwater Communities, Productivity of Marine Communities, Production Processes, Productivity of Terrestrial Communities, Use and Management of Biological Resources. Capacitatea intelectuală a creatorilor prograbului IBP se poate constata în formulări cu largă anvergură, în care sunt punctate idei precum necesitatea cartării diversității de ecosisteme, studiul Planetei din punct de vedere al productivității diferitelor ecosisteme și a capacității de suport a ecosferei la nivel global. Ideea care a stat la baza susținerii politice a cercetărilor de ecologie a fost înțelegerea faptului că este nevoie de această cunoaștere pentru a permite persistarea societății umane pe termen lung.

IMG204_003

Un articol de sinteză care prezintă destul de bine subiectul la nivelul înțelegerii acelor timpuri este cel scris de ecologul american Frederick E. Smith, The International Biological Program and the Science of Ecology, apărut în N. R. C. Symposium, Vol. 60, 1968; aici el atrage atenția asupra unor aspecte de finețe, spre exemplu: “Population genetics and population ecology have only recently been combined to any extent. It is now evident that gene frequencies can change much more rapidly than previously believed, so that genetic change can be important during ecological studies. It is also evident that selection factors involve more complex ecological relations than was previously thought, so that changes in density or age structure can be significant in genetic studies.” Pe lângă aspectele de știință-de-amorul-științei, așa cum apar și în acest articol se simte încercarea IBP de a re-orienta ecologia spre interesele imediate ale civilizației noastre: “(…) the IBP hopes to obtain some practical measure of the earth’s capacity to support mankind. (…) In cooperation with the human adaptability section of the IBP, the biological aspects of human ecology can be incorporated into this analysis. A variety of patterns of human behavior and physiology, each in harmony with particular sets of ecosystems, may emerge. (…) The goals of the program are human oriented, and will promote the acceptance of man as a part of ecology. Ecologists have in the past tended to exclude man and to concentrate on the study of natural or undisturbed systems. Their whole concern tends to be for the welfare of such systems. Their recommendations, when problems arise, tend to favor the preservation of nature, or to favor management programs that optimize only the biological side of the problem. It is not surprising that man, in self-interest, has usually chosen instead the recommendations of the economist or engineer, who is trained to optimize the human side of the problem. Now that man has a serious concern for the environment, the ecologist may show a greater concern for man. This change of orientation has already begun, perhaps in response to congressional interest in ecology.”

IMG210_034

Dar toate aceste cercetări de ecologie nu pot să fie făcute fără expertiza umană de specialitate, fără calificarea care să permită formularea întrebărilor care contează… și a răspunsurilor la ele; dacă atunci se simțea lipsa de expertiză, acum probabil că ea este și mai adâncită, atât la nivelul lipsei de specialiști în diferite grupe taxonomice, cât și în privința lipsei de oameni capabili de a gândi mari programe, de a le găsi/ asigura finanțare și a face implementare. Formulările din 1968 ale lui Frederick E. Smith au rămas valide și azi, doar că au devenit și mai acute problemele pe care le menționează: “A final contribution of the IBP (…) is an effect on ecologists, rather than on ecology. There is, even now, a worldwide shortage of ecologists with modern training. The IBP adds to this problem, since the full implementation of all its projects requires a doubling of the world’s population of ecologists. (…) an even more serious shortage in the IBP is a lack of taxonomists in the world. (…) Here also the IBP includes an urgent training program.” Interesant este cât de actuale sunt și azi aspecte precum cele de aici: “There is even hope that we can be induced to accept such radical concepts as team research and data sharing. If this is accomplished, the eventual effect of the IBP will be establishment of an integrated profession based on regional centers of study, dedicated both to the development of basic science and to its application to human welfare.”

IMG207_030

Conceperea inițială a IBP a fost realizată în Europa de Vest, apoi au ajuns implicate și SUA, Canada, Japonia, India, Australia, Noua Zeelandă dar și URSS, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria șamd. Faza de planificare (1964-1967) a fost urmată de faza operațională, la început proiectată pentru 5 ani (1967-1972), dar ulterior prelungită până în 1974. La final au existat sinteze majore ale cunoștințelor acumulate prin cercetare. Din punct de vedere istoric, crearea și implementarea IBP este baza pe care a progresat mult știința ecosistemelor; au fost implicați mulți oameni de știință, din domenii variate, de la limnologie la biologie marină, de la ecologie silvatică la pedologie șamd. În cadrul IBP, exista spre exemplu o componentă a cercetării zonelor de tundră (un parteneriat între 10 țări, de la Canada la URSS, Finlanda, Norvegia, Suedia șamd): schimburile de experiență între diferiți cercetători ai acestor 10 state au dus la fructuoase interfertilizări ideatice, apte să producă un avans mai rapid al cunoașterii și să consolideze relații internaționale; de la microbiologi la ecologi, pedologi, chimiști, matematicieni care ajutau la modelare, în diversitatea de idei geniale… evident că reușitele nu au întârziat să apară.

Dia31_14

În SUA, participarea la IBP a fost facilitată de National Academy of Sciences – National Research Council. În 1963 Academia de Științe a Americii a organizat un comitet care a analizat nivelul de interes al biologilor americani în privința subiectului IBP. Finanțarea și suportul politic al diferitelor programe depindea de multe ori de relațiile personale ale cercetătorilor/ savanților de vârf cu congressmani… așa că situația era destul de clară… și totodată dubioasă. Cine făcea rost de bani, putea să facă și cercetare: ce bine seamănă cu situația actuală de pe la noi, nu ai impresia? Blair, în 1977 îl citează pe ecologul dr. Roger Revelle, care zicea în Senatul American, la o ședință a subcomisiei pentru știință, cercetare și dezvoltare, la 9 mai 1967: “Our goal should be not to conquer the natural world but to live in harmony with it. To attain this goal, we must learn how to control both the external environment and ourselves. Especially, we need to learn how to avoid irreversible change. If we do not, we shall deny to future generations the opportunity to choose the kind of world in which they want to live. Greater understanding will make it possible for man to respond to opportunity as well as to react to need. To gain such understanding is the underlying purpose of the International Biological Program.”

Dia31_06

Finanțarea cu milioane de dolari (bani care la vremea aceea aveau o semnificație diferită de valoarea lor de azi) a cercetărilor ecologice din cadrul IBP-SUA a permis derularea de proiecte în 10 programe de Ecosystem Analysis și 6 programe de Human Adaptability. Pe lângă subprogramele din IBP internațional, în SUA au mai fost adăugate în 1965 și alte două componente: Environmental Physiology și Systematics & Biogeography. În SUA au fost selectate locurile care să fie cele cercetate în fiecare dintre biomurile de pe teritoriul național, de la deșert la preerii, păduri subtropicale, păduri de conifere, păduri de foioase din est, șamd; pe lângă asta au fost programe focalizate pe mamifere marine, conservarea diversității genetice a plantelor, conservarea ecosistemelor șamd. Și mai interesant este că încă din 1974 au avut programe de cercetare a geneticii populațiilor umane de indieni sud-americani, oameni din zone muntoase înalte, oameni din zona circumpolară arctică, cercetări asupra adaptărilor bio-sociale la populațiile migrante și urbane șamd. Se vede că ecologii care au creionat liniile directoare aveau capacitate intelectuală serioasă, iar cei de care depindea finanțarea din partea Statului American, au fost la nivelul care să permită înțelegerea importanței acestor subiecte. La Academia Americană de Științe se păstrează metri liniari de documente, de la minute ale întâlnirilor care erau cu sutele, la diferite aspecte administrativ-birocratice.

Dia21_33

În SUA, fiecare componentă a IBP la nivel național, adică cele care se focusau separat pe zone înierbate, păduri de conifere șamd, aveau propriile centre de administrare, propriile finanțări, propriul personal și plan de activitate, de la cercetare în teren, programe doctorale si postdoctorale, conferințe, publicații, inclusiv propriile lor reviste șamd. Aceste grupuri de lucru au avut capacitatea de a face sinteze ale litaraturii științifice pre-existente în domenile în cauză, și a se interfertiliza ideatic, a face posibil un progres destul de consistent și rapid. Au ajuns experții să învețe să lucreze împreună pentru atingerea unor scopuri comune. Sute de oameni și-au făcut doctorate pe baza particiării în IBP-SUA, iar cercetători din afara Statelor au avut ocazia să participe la diferite sub-proiecte, astfel fiind întărite legăturile internaționale. Participarea diferitelor persoane în program a fost frecvent transformativă pentru ele, deoarece experiența a reprezentat o consistență care le-a impulsionat cariera de cercetare, pe nivele semnificativ mai ridicate. Sună destul de aberant, dar ritmul de publicare putea să fie și de 2 articole științifice/ lună/ persoană… ceea ce înseamnă ceva (destul de) frenetic. În cadrul IBP-SUA, Eastern Deciduous Forest Program (1969-1975) a produs 262 articole științifice și un volum de sinteză (Blair, 1977). În Desert Biome Program, multe aspecte au fost interesante: a extrage probe de la adâncimi de peste 10 metri din substratul de deșert, a constata biomasa mult mai consistentă a plantelor în subteran decât la suprafață, a studia viața termitelor cu uriașe colonii subterane, a înțelege starea de anabioză a nematodelor care se adaptează condițiilor de ultra-deshidratare… șamd. În general, programele au funcționat 5-10 ani și erau în legături strânse cu universități și centre de cercetare preexistente.

Dia21_06

Există desigur multe sute (poate mii) de articole și câteva zeci de cărți care abordează subiectul IBP, dar una care analizează acest subiect din punct de vedere holistic… și mai uman, este cartea lui David C. Coleman, Big Ecology – The Science of Ecosystem Science, University of California Press, 2010. Conform datelor prezentate la pg. 78 în cartea lui David C. Coleman, au fost publicate 25 de titluri ale cărților de sinteză internațională, rezultate din programul IBP. Au fost publicate studii despre ecosisteme, precum Tundra Ecosystems, Dynamic Properties of Forest Ecosystems, Functioning of Freshwater Ecosystems, Arid Land Ecosystems, Photosynthesis and Productivity in Different Ecosystems, Marine Production Mechanisms, Production Biology of Ants and Termites, Granivorous Birds in Ecosystems, Marine Mussels, Studies in Biological Control, Symbiotic Nitrogen Fixation in Plants, Small Mammals, IBP Survey of Conservation Sites șamd. Pentru a percepe cam cât de mult interes a fost focalizat pe aspecte legate de om ca vietate în context ecosistemic, este destul să vedem titluri precum: Human Biology of Circumpolar Regions, Population Structure and Human Variation, Grasslands – Systems Analysis and Man, Human Physiological Work Capacity, The Biology of High Altitude Peoples, Worldwide Variation in Human Growth, Food Protein Sources, Crop Genetic Resources for Today and Tomorrow. A fost publicată și o carte autoanalitică despre program: The Evolution of IBP. Constatăm că titlurile sunt diverse; crearea acestor sinteze a fost coordonată de savanți de renume ai domeniilor respective. Conform datelor prezentate de Coleman, aceste cărți au avut vânzări între 447 și 2132 de copii: vezi aici că nu doar numărul copiilor vândute contează, ci mult mai important este că ele reprezintă hrană-spirituală pentru noi generații de savanți, elite intelectuale infinitezimale în societatea umană dominată numeric de gloatele tâmpe. Citind cartea lui Coleman, se poate percepe modul de funcționare a IBP în America: sunt descrise diferite relații interpersonale, contextele societale, financiare și politice ale dezvoltării programului, inclusiv conflictele, tăierea finanțărilor și alte asemenea “frumuseți”. Este menționată inclusiv rata crescută a divorțurilor celor care au fost implicați în proiectele de cercetare… dar și reușitele profesionale… cele care au costurile care trebuie plătite scump: la pg. 90, Coleman citează: „If you look at a lot of the leadership in American ecology today, these folks cut their teeth on IBP (W. Frank Harris, pers. comm.).” Se vede că la noi situația a fost altfel, foarte altfel.

LTER – The Long-Term Ecological Research Program &
ILTER – The International Long-Term Ecological Research Program

Programul american denumit LTER – The Long-Term Ecological Research Program și programul global ILTER – The International Long-Term Ecological Research Program sunt două entități relativ interconectate, a căror înțelegere măcar în linii mari ar necesita o uriașă investiție de timp și energie. A percepe modul în care au ajuns ele să fie create, care este nivelul rezultatelor atinse până acum, care este gradul de viabilitate la momentul de față, și totodată a evalua poziționarea noastră în toată această schemă… poate să fie un subiect interesant.

În domeniul cercetării ecologice la nivel global, inițiativa americană LTER este una dintre cele mai recunoscute, prin rezultatele ei de relevanță continentală. Acum, în 2014, LTER coagulează în SUA eforturile a peste 2.000 de oameni de știință și cercetători, incluzând tineri apți de crearea expertizei științifice care să fundamenteze înțelegerea ecologică… fără de care orice decizie politică este o aberație. Sunt cercetate păduri, lacuri, preerii, zone costiere, oceane, recifi de corali, tundre arctice și alpine, deșerturi, zone urbane și arii agricole. Pentru cercetarea de lungă durată au fost alese situri reprezentative pentru biomuri sau ecosisteme majore, din care se extrage informația care odată integrată duce la perceperea proceselor ecosistemice aflate în derulare. Finanțarea LTER se face prin National Science Foundation (NSF), dar variatele proiecte ajung susținute și prin NASA, US Geological Survey, US Environment Protection Agency, US National Park Service șamd.

Ecologia este eminamente o știință de sinteză. Este nevoie de studierea proceselor și paternurilor ecosistemice la scară largă, pe perioade lungi încât să se poată înțelege astfel de procese, atât în privința aspectelor lor naturale cât și a influențelor antropice. Asta presupune proiectarea cercetării, prelevarea de date comparative standardizate, care apoi să poată să fie utilizate pentru diferite analize, inclusiv analize comparative între situri, precum și mari lucrări de sinteză privind subiecte ecologice de relevanță continentală sau globală.

LTER este un program american, urmaș al IBP; este focalizat pe monitoringul pe termen lung al unor situri definite ca fiind relevante. A existat o fază de planificare începută în 1977, cu workshopuri în care au participat peste 100 de oameni de știință și alți factori apropiați de acest domeniu. Din 1979 au existat proiecte pilot, menite să clarifice aspectele științifice, tehnice, administrativ-manageriale legate de colectarea datelor ecologice pe termen lung din rețeaua de situri reprezentative pentru biomurile nordamericane. Niște conferințe la Washington D.C. – 1981, apoi în New Mexico 1981 au fost susținute cu entuziasm. Planificarea Strategică la nivelul rețelei LTER a presupus crearea schemelor operaționale, crearea mecanismelor de management a datelor și de arhivare șamd. Sub coordonarea dr. James Tom Callahan care a fost puternic implicat în creionarea direcțiilor strategice, asigurarea finanțării, managementul proiectelor și supervizare, LTER a devenit o inițiativă de succes la nivel continental (de văzut lucrarea lui Callahan în BioScience, 1984, în care sunt descrise scopurile pe termen lung ale programului). În cadrul LTER au fost definite 5 arii tematice importante (core areas), care au fost analizate în diferitele ecosisteme selectate: 27 situri începând din zone tropicale la cele temperate nord-americane și polare (2 arctice și 2 antarctice); aceste 5 teme sunt: 1. paternuri ale producției primare, 2. distribuția spațio-temporală a populațiilor selectate pentru a defini nivele trofice, 3. paternuri de acumulare a substanțelor organice la suprafață și în sedimente, 4. paternuri ale substanțelor anorganice în transferuri din sol, ape de suprafață și ape subterane, 5. paternuri ale disturbanței (incendii, viituri etc) în ecosistemele în cauză. Din 1981 (după alte date din 1985), odată la 3 ani au loc All-Scientists Meetings (ASM), la care participă circa 600 de oameni de știință și tineri cercetători. Utilizarea datelor și concluziilor LTER în fundamentarea politicilor de mediu, sau a celor mai largi, de dezvoltare durabilă, are implicații practice care trec mult dincolo de studiul științific al fenomenelor.

În 1980 LTER a pornit cu doar 6 situri de cercetare ecologică pe termen lung, dintre care 4 erau deja cercetate din perioada IBP; aceste prime 6 situri au fost preluate pentru cercetare de câte o Universitate din SUA. În 1982 au mai fost adăugate 5 noi situri, dintre care 4 erau sub tutele ale unor universități din apropierea lor; în 1987 sunt incluse alte 5 situri dintre care 3 erau sub tutelă universitară. În 1988 au fost adăugate alte 3 situri, toate sub tutele universitare; în 1991 și 1993 au fost incluse și două situri antarctice, dintre care una sub tutelă universitară. În 1997, 2 situri urbane au fost adăugate, una sub tutelă universitară. În 1998 a mai fost adăugat un sit costier, apoi în anul 2000 alte 3 situri costiere toate sub tutele universitare. În 2004, alte 2 situri au ajuns și ele incluse, ambele sub tutele universitare. Ce este interesant în toată povestea asta este numărul mare de situri aflate sub cercetare/ tutelă universitară (Universitățile Oregon, Georgia, Wisconsin, Colorado, Kansas, South Carolina, Minnesota, New Mexico, Alaska, Virginia, Puerto Rico, New Mexico, Harvard, Portland, Arizona, Florida, California au ajuns astfel să tuteleze cercetările de monitorizare ecologică pe termen lung în aceste situri desemnate), celelalte fiind sub focalizarea diferitelor institute de cercetări biologice și alte asemenea entități. Nou adăugate pe parcursul anilor au fost nu doar situri cu ecosisteme naturale ci și agroecosisteme și zone urbane, ceea ce arată că ecologia a suferit transformări, trecând de la o știință orientată spre înțelegerea naturii-pure către o știință care se ocupă de managementul interacțiunii umane cu matricea naturală în care existăm. Au fost stabilite 27 situri, de la tropicale la arctice pe teritoriu american, plus 2 stații antarctice. Coordonarea rețelei reprezentate de sute de oameni de știință a fost realizată de Universitatea Kansas, urmând Universitatea Oregon, apoi de Universitatea din Washington, după aceea la Universitatea din New Mexico. În 2010, LTER avea vârsta de 30 de ani și avea 26 de proiecte componente pe tot atâtea situri în SUA, Puerto Rico și Antarctica. Bănuiesc că se percepe ceva coerență în abordarea asta americană.

Diversitatea de subiecte abordate este foarte mare: biodiversitate, structura comunităților, stabilitatea ecosistemelor, fluxurile de materie și energie în ecosisteme, dar și aspecte de sistematică, filogenie, evoluție biologică… comunicare… precum și educație ecologică; variate proiecte sunt focalizate pe studierea relațiilor dintre (1) diversitatea biologică la nivelul speciilor și (2) procesele ecosistemice; studiul paternurilor speciilor invazive; studii ale pădurilor; studii din zone costiere; studii privind lacurile în contextul schimbărilor climatice șamd. O tendință mai recentă este creșterea importanței studiilor socio-economice și istorice apte să completeze aspectele de tip ecologic monitorizate în situri; crearea unui model de abordare și a unui limbaj coerent la nivelul rețelei este o consecință a diferitelor mecanisme de comunicare și coordonare. Se ajunge la abordări mai regionale, spre exemplu la previziuni asupra viitorului socio-economic și biologic al regiunii Apalașilor de sud. A fost extrapolată analiza pentru a înțelege schimbările ecosistemice la scară continentală, interferențele schimbărilor socio-demografice în procesele naturale (exploatarea resurselor, urbanizare, schimbarea utilizării terenurilor, fragmentarea habitatelor, poluare, degradarea peisajelor etc), analiza diferiților gradienți, dinamica și magnitudinea schimbărilor în timp șamd; se constată că rețeaua de situri LTER este preadaptată pentru a reprezenta zonele de prelevare de date pentru diferite cercetări cu focalizare continentală.

Au fost create mecanisme ale infrastructurii cibernetice, prin care anumite tipuri de date sunt colectate automat din teren, informația este georeferențiată, coordonate GPS sunt incluse în baze de date GIS, care facilitează analize ulterioare de variate feluri. Pot fi astfel decelate diferite corelații ne-anticipate și paternuri mai difuze și mai discrete, care nu aveau cum să fie previzibile sau evidente pe baza unor cercetări sau observații pur empirice. Multe dintre aceste abordări au fost ulterior preluate de cei care proiectează studiile de ecologie din diferite alte țări, și ele sunt ultilizate la modul uzual în zonele rezonabil de civilizate.

Cercetarea detaliilor își pierde sensul dacă nu se face la fel de profesional și integrarea datelor și crearea unor sinteze relevante care să prezinte tematici majore la nivelul înțelegerii la care se ajunge în momentul istoric actual. A crea volume de sinteză pe subiecte complexe înseamnă o activitate intelectuală și managerială care cere implicarea a numeroase personalități ale domeniului, întâlniri de coordonare, scrierea drafturilor de către variații autori sau grupuri de autori, activitate de editare din partea unui grup de editori, constatarea lipsurilor din abordare și invitarea de noi personalități ale științei care sunt apte să prezinte subiectele la un mod rezonabil șamd. Mare parte ditre volumele de sinteză ale LTER sunt publicate de Oxford University Press: Standard Soil Methods for Long-Term Ecological Reserach (1999), Structure and Function of an Alpine Ecosystem (2001), The Climate Variability and Ecosystem Response (2003), Alaska’s Changing Boreal Forest (2005), Structure and Function of a Chihuahuan Desert Ecosystem (2006), Long-Term Dynamics of Lakes in the Landscape (2005), Ecosystem Dynamics in a Polar Desert (2006), Grassland Dynamics (2007), Ecology of the Shortgrass Steppe (2007) șamd. La Yale University Press a fost publicat Forests in Time. The Environmental Consequences of 1000 Years of Change in New England (2004).

Din anul 2000 a început crearea de publicații de popularizare despre situri, dedicate copiilor precum și publicului larg. Cărți cu rol educativ pentru publicul larg, create în cadrul LTER sunt spre exemplu: My Water Comes from the Mountains, The Last Seal, Student Work and Play, Sea Secrets, șamd. Ocazia de implicare a tinerilor în proiecte de cercetare a creat și legături cu comunitățile locale.

Pentru perioada 2010-2020 este planificată „The Decade of Synthesis” în privința aspectelor științifice din cadrul LTER.

Pentru a înțelege în detalii ceea ce se întâmplă în cadrul acestei rețele americane, se poate accesa website-ul LTER: http://www.lternet.edu

ILTER. Există multe procese ecosistemice (toate?) care nu pot să fie analizate la un mod cât de cât rezonabil fără să existe serii de date prelevate standardizat pe parcursul unor decenii. Credibilitatea unor analize bazate pe serii lungi de date este evidentă. Te poți întreba, fără existența unei astfel de abordări, a monitorizării unor situri pe termen lung, cum se poate oare avea o părere destul de realistă despre schimbările de mediu, inclusiv cele climatice, biodiversitate șamd? Extinderea conceptului LTER în afara SUA a început prin întâlnirea International LTER, derulată în Marea Britanie. Conferința ILTER din septembrie 1993 a pus bazele cooperării internaționale pentru cercetare ecologică pe termen lung; au fost reprezentate: Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Chile, China, Costra Rica, Franța, Marea Britanie, Mexic, Mongolia, Noua Zeelandă, Rusia, Taiwan, Ungaria și USA. De atunci rețeaua s-a dezvoltat, având peste 50 de state participante; unele dintre acestea au zeci de situri, așa cum este spre exemplu în China. În afară de volumele LTER focalizate pe SUA, la nivel internațional a apărut Biodiversity of Drylands (2004) și alte câteva titluri privind păduri tropicale; ele continuă să apară. Calitatea abordărilor din aceste volume de sinteză produse în LTER este mai ridicată față de cele similare produse în IBP, ceea ce era de așteptat să se întâmple, odată cu progresul cunoașterii științifice.

Pentru a înțelege în detalii ceea ce se întâmplă în cadrul acestei rețele internaționale, se poate accesa website-ul ILTER: http://www.ilternet.edu/

Cyberinfrastructure – CI. Datele au utilitate doar dacă ele sunt accesibile și bine structurate; metadatele (descrierea tipului de date, inclusiv proveniența lor) sunt vitale în realizarea de sinteze. La ora actuală, uriașele baze de date pe subiecte de ecologie necesită personal calificat în managementul datelor, care să faciliteze structurarea acestora, interoperabilitatea diferitelor baze de date, interfața cât mai user-friendly către cercetători, precum și deschiderea lor către publicul mai larg. Este luată în calcul și apariția grafică actualizată, care permite vizualizarea cât mai atractivă… aspecte ce nu sunt doar de estetică ci pot să facă diferența între (1) un sistem care facilitează producerea de cunoaștere și (2) un morman de date lipsite de atractivitate și de sens. Comunicarea între oameni de știință care dezvoltă baze de date, analizează informația și diseminează rezultatele se face în contextul unei ecologii a informației: “ecology of information (…) an interdependent system of people, practices, values and technologies in a particular local environment” așa cum se arată în Nardi B. A., O’Day V. L., Information Ecologies, Using Technology with Heart, Cambridge, MA, MIT Press, 1999, 232 p.. Care este amalgamul optim al acestor tipuri de date și fluxuri informaționale… depinde de situație. Despre importanța acestor aspecte, relevantă este formularea lui Gold A., Cyberinfrastructure, Data and Libraries, Part 1: A Cyberinfrastructure Primer for Librarians, Part 2. Libraries and the Data Challenge: Roles and Actions for Libraries, D-Lib Magazine 13 (9-10), 2007: “(..) to exchange data, communicate it, mine it, reuse it, and review it is essential to scientific productivity, collaboration, and discovery itself (…)”

Pentru menținerea funcționalității rețelelor, este necesară o excelentă capacitate de management a informației cât și capacitate de comunicare și diplomație de un nivel greu de atins. A închega comunitatea ecologilor, a facilita comunicarea în rețele ale rețelelor, cu un număr mare de personalități implicate, care să dezbată aspecte complexe… nu este ușor din punct de vedere social. Personalitățile savanților sunt percepute de multe ori ca fiind ciudate… iar conflictele interpersonale și între grupuri nu sunt puține. Nu este vorba doar de creionarea unui sistem, ci mai ales de dezvoltarea lui, de menținerea în actualitate și creșterea parametrilor de performanță. Augmentarea, up-datarea sistemului și unele inevitabile restructurări majore reprezintă a priori dificultăți și momente de criză… constructivă.

NCEAS – National Center for Ecological Analysis and Synthesis este o inițiativă din 1995; din 1996 este sub coordonarea Universității Santa Barbara, California; bugetul anual este de circa 2 milioane de dolari, bani ce se împart la câteva sute de experți care lucrează în diferitele proiecte ale acestei structuri; spre exemplu, cercetători/ experți din America de Nord și Europa lucrează la intercompatibilizarea datelor și sinteze coerente pe subiectrul producției primare. Această platformă are legături strânse cu LTER și cu ILTER, mai ales pe domeniul managementului datelor și crearea de efecte sinergistice între cercetători. La LTER All Scientists Meeting din 2003, în Seattle, Washington, NCEAS a coordonat „Information Technology for the Decade of Synthesis: Data Synthesis in the Present and Future”, în cadrul căreia au fost prezentate „Hand-Crafted Data Management: IT Tools Built to Last”, „Software Tools for Automated Metadata Creation, Metadata-Mediated data Processing and Quality Control Analysis: Real-Time Processing Soluntions for Real-Time Data”, „Tools for Creating and Executing Scientific Workflows”, „Southwest Environmental Information Network: Using EML to Mediate Data Discovery, Access, and Visualization”. Au fost dezvoltate și utilizate programe precum Monarch, Ptolemy șamd. Această preocupare pentru managementul informației este un aspect vital pentru a structura mecanisme apte să susțină un progres științific rezonabil în medii intelectuale atât de complexe precum cele ale comunităților de cercetători geniali care se ocupă cu aspecte interdisciplinare și multidisciplinare ale ecologiei.

Pentru a înțelege în detalii ceea ce se întâmplă în cadrul NCEAS, se poate accesa website-ul: https://www.nceas.ucsb.edu/

 

IGBP – International Geosphere-Biosphere Program

(…) (…) va urma

Câteva considerații concluzive (…) vor urma…

Problema cu această postare este că dacă vor fi analizate succinct și celelalte programe pe lângă IBP… va exista tendința să devină al naibii de lung textul acesta. Și poate să devină o necessitate ca aceste fragmente să fie separate în postări diferite pe IBP, LTER, IGBP șamd. Vom vedea.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Stiinte Biologice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s