Se plimbă ursul în Maramureș?

“Un urs inteligent este mai important pentru natură decât un om prost.” Bohdan Prots, Ucraina, la o conferință internațională din cadrul proiectului “Granițe deschise pentru urșii din Carpații României și Ucrainei”, Baia Mare 23-25 aprilie 2014.

DSC_5083

Din fericire, există o populaţie viabilă de urşi în Carpaţii de la noi, zone muntoase cu habitate relativ-naturale, cu păduri cu valoare mare de conservare. Ursul este specie strict protejată, în general fiind perceput ca o vietate cu care se poate trăi în peisaj… există deci o oarecare acceptare, eventual o mentalitate favorabilă convieţuirii… mai cu seamă în simbolistica precum Regele Carpaţilor. Până când speciile de carnivore mari persistă în peisaj, ele arată calitatea rezonabil de bună a mediului în care trăim și noi, oamenii. Dar, există și braconaj, vânătoare, distrugerea habitatelor și ajungem să înțelegem că trebuie să ocrotim natura de noi înșine.

DSC_5092

Un proiect transfrontalier focalizat pe urși în Maramureș (România și Ucraina), a fost derulat timp de 2 ani (2012-2014); am participat la câteva din întâlnirile organizate în cadrul proiectului, la Sighetu Marmației și la Baia Mare; au fost niște dezbateri unde au fost analizate aspecte legate de urșii din Maramureș, în privința prezenței în teritoriu, deplasării/ dinamicii dispersiei, hranei, conflictelor dintre om și urs, a viitorului speciei în zonă șamd. Pe lângă cele afirmate la aceste întâlniri, conturarea acestei postări se dorește a ajunge un fel de contribuție la promovarea cunoașterii, înțelegerii și protejării urșilor din Maramureș pe baza analizei datelor existente.

DSC_5073

DSC_5110

DSC_5098

DSC_5121

DSC_5139

DSC_5166

DSC_5187

În cadrul proiectului au fost capturați 5 urși, toți au fost prinși de către Leonardo Bereczky; trei au fost prinși la Băiuț, unul lângă Baia Mare la Firiza și unul pe Vaser. Pentru a putea prinde urșii, ei au fost momiți cu mâncare, cu ajutorul personalului silvico-cinegetic local. Unul dintre exemplare, o femelă, avea lapte, dar nu avea pui cu ea, ceea ce arăta că i-a pierdut în ceva fel, necunoscut; anul ulterior, când se afla sub monitorizare și purta colarul, a avut un rând de pui. Date oficiale pentru 2012 arată existenţa a 265 de urşi în Maramureş – în România; au fost prinși 5, deci 2%. Un mascul de pe Vaser avea 230 kg, restul exemplarelor aveau 90-150 kg. Cei 5 urși au fost echipați cu colare GPS, monitorizați prin datele transmise la sateliți. Doi urși au rămas grosso modo în același loc… în zona Țibleș.

În 2012 era deja o ursoaică cu experiență, avea 10-11 ani. A fost capturată nu departe de Băiuț și echipată cu un colar GPS pe care avea să îl poarte 22 de luni, încât datele produse să ajute la înțelegerea de către oameni a vieții unei ursoaice în Maramureș. La început de noiembrie era alternativ când pe un versant al văii, când pe celălalt, și această mișcare de pendulare o făcea cu regularitate cvasiperfectă, timp de vreo 3 săptămâni; apoi, brusc s-a retras la o distanță mai mare, unde a intrat în bârlog pentru a ierna. În iarna lui 2012-2013, la adăpostul bârlogului a fătat 2 pui; deși ea nu se hrănea, i-a alăptat încât aceștia creșteau și se dezvoltau frumos. După ce iarna grea a trecut, a ieșit din bârlog cu ursuleții, dar a rămas în zona bârlogului circa 10 zile; apoi a plecat cu ei într-o plantație în zona Văratec; a stat acolo o vreme bună, apoi prin vară s-a mutat cu puii către un lac de decantare situat la o altitudine mai joasă, într-o zonă destul de antropizată. În iarna 2013-2014 nu a stat prea mult în bârlog ci ieșea în general măcar odată la 2-3 zile; cel mai mult a fost să stea 2-3 săptămâni fără să iasă, în perioada când zăpada era mare. La un moment se credea despre ea că nu mai are puii, că a fost văzută fără ei; dar la un loc de hrănire a fost ulterior văzută de un pădurar: era cu un mascul, dar și puii ei de un an erau prin preajmă. După 22 de luni colarul GPS se detașează automat, un electromagnet duce la desprindere la momentul când este programat. Ursoaica a devenit din nou liberă, așa cum era cândva. Nimeni nu știe pe unde este; dacă nu a fost braconată, ursoaica se plimbă acum pe undeva prin pădurile Maramureșului. Sper că se simte bine. Simți față de ea o oarecare iubire?

Alte 3 cazuri sunt și ele interesante:

Unul a fost braconat în august 2012; oameni influenți care au participat la vânătoare-ilegală au braconat ursul la nici o lună după ce acesta a fost echipat cu colarul-GPS; braconierul nu a fost vreodată identificat; din câte se zice, când a fost găsit ursul ucis, avea doar rana de intrare a glonțului… dar după autopsie… a fost afirmat că “exista și o rană de ieșire”… evident necesară pentru ca glonțul să nu fie în hoitul “protejat” și să nu dea pistă pentru verificarea armelor și găsirea puștii cu care a fost tras glonțul ucigător… că cine știe despre cine este vorba… nu își puteau permite să caute adevărul. Adevărul nu te eliberează.

Cel de pe Vaser a trecut rapid în Ucraina (și “a scăpat de colar în doar 2 zile”), iar datele de pe colarul recuperat de cei de la Poliția de Frontieră din Ucraina, arată că a făcut mai multe deplasări între o localitate de dincolo de graniță și munte, ceea ce arată ceva dubii în privința acestui comportament regulat (poate că a fost braconat iar colarul a făcut acest traseu de mai multe ori?).

Unul singur a făcut o deplasare mai mare; chiar foarte mare. Era un urs mic, de 90 kg, cu vârsta de 4-5 ani. În iulie 2013 a fost prins pe la Firiza, nu departe de Baia Mare. Echipat cu colar GPS, a făcut “ture” peste o mare parte a Munților Igniș, pe Platoul Vulcanic, a fost și pe la Agriș. Nu a fost sesizat de păstori chiar dacă a stat mult timp prin zonă… ceea ce arată că peisajul poate să fie utilizat atât de urs cât de păstori cu ale lor turme, fără să existe neapărat conflicte prea mari. A trecut pe la marginile Sighetului de mai multe ori, a fost și pe la Iapa/ Sighet, Sarasău, apoi a coborât pe Șugău/ Sighet în septembrie, a traversat Tisa pe la Crăciunești, a venit înapoi pe Dealurile Maramureșului apoi înapoi în Ucraina, a trecut deci apele Tisei de mai multe ori, mergând către est, iar la un moment dat a ajuns și pe la zona vârfului Hoverla din Ucraina (dar nu la altitudine foarte mare), apoi a revenit în România, prin Munții Maramureșului, spre sud până în zona Vișeu… asta doar în câteva luni. Dacă desenezi un poligon prin unirea punctelor externe ale locurilor vizitate de un urs, spre exemplu cel capturat la Firiza lângă Baia Mare și monitorizat pe o perioadă mai semnificativă, când s-a perindat prin Igniș, a trecut pe la Sighet, a ajuns spre Hoverla în Ucraina și a revenit spre Vișeu în Munții Maramureșului, îți faci o impresie despre teritoriul vizitat, dar constați și aglomerarea punctelor în zonele unde a stat mai mult, mai ales prin întinsele zone sălbatice ale Platoului Vulcanic Igniș.

DSC_5226

DSC_5196

DSC_5217

DSC_5237

DSC_5243

DSC_5260

DSC_5262

DSC_5267

DSC_5272

DSC_5278

DSC_5282

Dacă mă uit la aceste date, văd că până la urmă fiecare dintre cei 5 urși a produs ceva informație care să ne ajute la înțelegerea situației lor în Maramureș. Vedem că unii sunt destul de statornici, rămân în aceeași zonă o vreme îndelungată. Observăm că există și exemplare care fac deplasări pe mare distanță, trecând granița de numeroase ori (pentru urs de facto frontiera statală nu există ca obstacol). Mai constatăm și faptul că o parte a urșilor sunt braconați/ vânați fără milă. Pierderile colaterale rapide produse de braconaj/ pierderea colarului, creează o situație în care de fapt există ceva informație din urmărirea mișcării a circa 1% din efectivul de urși din Maramureș. Îmi pot doar imagina cam cum ar putea să fie să avem la dispoziție date mult mai abundente, de la o proporție mult mai semnificativă a urșilor din zonă, care să poată să fie monitorizați pe o perioadă mai îndelungată, să zicem 10 ani… ce bază ideatică am avea atunci pentru a creiona o înțelege mai consolidată a realităților biologice a urșilor în Maramureș? Și cât ar putea ajuta asta la asigurarea protejării lor?

DSC_5318

Deși datele numerice despre urșii din Ucraina par destul de vagi, confuze, interpretabile șamd… se poate avea o impresie că ar exista circa 250-260 de urși, dintre care majoritatea în vecinătatea graniței cu România, respectiv în partea din Ucraina a Maramureșului și zona adiacentă… și doar circa 20-25 de urși în zona Parcului Național Uzanski, acolo unde Ucraina are frontieră pe Carpați cu Polonia și Slovacia. De aici se poate înțelege că există o mare întrerupere a arealului urșilor pe Carpații Păduroși ai Ucrainei… ceea ce probabil presupune și o întrerupere a fluxului de gene între urșii de o parte și de alta a acestei zone depopulate… prin vânătoare și braconaj. Dealtfel, Bohdan Prots zice că “populația de urși din Ucraina este dependentă de cea din România”… cu toate că așa cum putem vedea din mișcarea de peste linia frontierei, de fapt urșii nu au două populații distincte ci există o continuitate perfect-funcțională peste graniță. Sârma ghimpată care se păstrează fizic pe frontiera UE-Ucraina… cât și în sufletele noastre… ne delimitează pe noi, oamenii, de o parte și de alta a unei linii imaginare. Andriy-Taras Bashta zice: “În Ucraina ursul era răspândit aproape peste tot, acum mai supraviețuiește în Carpați; în Maramureșul din Ucraina pădurile sunt mult mai extinse, mai bine păstrate decât în Maramureșul din România.” Cred că îți este evident că și pe la noi ursul era cândva mult mai răspândit, inclusiv în zone de altitudine joasă, dar a fost exterminat din acele locuri, așa cum efectivele au fost nimicite în aproape toate peisajele antropizate din Europa… inclusiv în zonele montane ale Alpilor, Pirineilor șamd.

DSC_5485

DSC_5494

DSC_5503

Patru ursoaice adulte au fost relocate din zona Brașov în Maramureș, echipate cu colare GPS, zice Ramon Jurj. Una din Igniș a trecut în Ucraina, de unde a fost un semnal de mortalitate după 4 luni. Alta a plecat în Apuseni, apoi prin Bistrița, înapoi în Cavnic, apoi a dispărut, fiind ucisă probabil. Alta, adusă la Baia Borșa, a trecut de 3 ori în Ucraina prin Munții Maramureșului, apoi nu s-a mai întors. O ursoaică adusă în Maramureș a mers 8.000 km în 6 luni, unele zile mergând și 22 de ore.

DSC_5515

Braconajul este evident principala amenințare la adresa urșilor din Maramureș. O parte dintre localnici au experiență în punerea de lațuri, cei din sferele mai șmecherite ale societății au practică în braconarea-vânarea urșilor, și probabil că există și vânători cinstiți sau măcar ceva legende despre ei… care susțin că ar fi existat cândva. Un inginer silvicultor zicea la una dintre întâlnirile de la Sighet că pe lângă ursul cu colar GPS care a fost braconat, un alt urs cu colar era cât pe ce să fie împușcat, doar că cel care era să tragă a observat colarul și s-a speriat, se gândea că va ieși cu scandal dacă ursul moare. Leonard Bereczky a adus înapoi în Maramureș un urs care rămas orfan a ajuns la centrul de reabilitare pe care îl conduce; ursul adus înapoi și eliberat spre Borșa în Munții Maramureșului, a fost braconat după două săptămâni; a fost ucis într-o zonă foarte sălbatică (localizată pe baza datelor GPS). Ne putem doar imagina cam ce masacrare a urșilor se produce prin braconajul scăpat de sub orice control.

DSC_5183

Cine oare este în stare de a creiona o abordare obiectivă, profesionistă, moderat-agresivă, care să aibă șansa să prezinte situația reală a ursului în Carpați? Până acum nu există nici curajul și nici capacitatea de a pune la punct la nivelul țării sistemul de evaluare a situației ursului și a mecanismului de management. Se rămâne la ceva difuz, confuz, pisica moartă zburând grațios între diferite centre de interese, de la ONG-uri de mediu la vânători și silvici și minister șamd. Lipsa dialogului coerent, a respectului reciproc și a înțelegerii care să producă o atmosferă cât de cât respirabilă… produce o situație care este și mai complicată de secretomanie și interesul financiar al scoaterii la produs a urșilor vânați pe sume considerabile. Ce poți zice când vezi cum “gestionarii de teren” se contrazic între ei, bifează aiurea niște chestionare și fac “management de urs la plezneală”? Nu există o funcționare integrată a entităților care se ocupă în fel și chip de situația urșilor. De la cei care fac cercetare, de la diferite ONG-uri de mediu, ICAS, până la managementul datelor, controlul în teren executat de diferite asociații de vânători, silvici, custozi ai ariilor protejate, reglementări făcute de autorități precum ministerul, transpuse local de APM-uri, garda de mediu, ITRSV… este un fel de “vraiște-haloimăs”. Aceste entități nu conlucrează la un mod rezonabil, nu există nici măcar un sistem de management al datelor care să fie transparent și credibil cât de cât, un fel de clearing-house-mechanism. Datele despre braconaj, despre pagube produse de urși, despre variate chestiuni legate de efective și dinamică populațională sunt în contradicție. Îți dai seama ce vraiște e în “seturile de date”. Nu avem o imagine clară asupra dimensiunilor populaționale reale, nu avem o imagine asupra realităților biologice aflate în desfășurare, a efectului diferitelor “intervenții de management prin împușcare și hrănire”… ce să zici de reglare fină pe baze științifice, mecanisme bazate pe feed-back negativ. Informațiile sunt vagi, greu de stabilit obiectivitatea lor sau mai corect gradul de apropiere de realitate, greu pot să fie puse ținte de management, și imposibil de verificat rezultatele unor acțiuni de tip managerial. Responsabilitate, coerență? Hai să fim serioși. Vânătoare la nadă a speciei protejate, și braconaj cât încape, asta da. Managementul populației de urs, gestionarea habitatelor se face în general cu o uriașă doză de subiectivism, iar cât timp părerile care stau la baza managementului provin mai ales din texte publicate în reviste de vânătoare, se vede că ursul este perceput ca o țintă mobilă la care este plăcut să se facă tragere, executare. Nu există dorința, interesul, capacitatea și curajul de a vedea realitatea ursului ca specie protejată în spațiul ecologic al Carpaților.

DSC_5526

© dr. Peter Lengyel

PS. Îmi propun ca această postare să ajungă la un nivel destul de coerentizat până la sfârșitul lunii august 2014, până când să transcriu notițele existente și să port niște discuții pe subiectul acesta cu unele persoane ale căror părere cred că poate să conteze… apoi să postez aici ideile respective sub forma unor paragrafe provenite de la ei și asumate ca atare.

Acest articol a fost publicat în Animal Salbatic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Se plimbă ursul în Maramureș?

  1. Adrian Ursu via FB spune:

    {Patru ursoaice adulte au fost relocate din zona Brașov în Maramureș} Probabil au fost ucisi pentru ca mergeau pa tomberone sau stani, ideea relocarii ursilor obisnuiti cu oamenii e una foarte proasta penttu ca exporta conflictul din Bv in alte parti. Cred ca au fost ucisi si alti ursi nevinovati până au dat de astia….

  2. Ciprian Samoila via FB spune:

    Nu am priceput niciodată cum se fac estimările acestea de efective la mamifere. Și la BN mai primesc adrese de înștiințare pentru a ajuta, chipurile APM BN la acest proces iar rezultatele care le aflu mă dau pe spate. Sute de urși în fiecare an. Oare cum estimează?

  3. Alin Salantiu via FB spune:

    Se numara dupa urme. Conform noii metodologii, urma numarata trebuie maturata ca sa nu te incurce. Pe bune, nu e banc. Asa e metodologia ministerului.

  4. Silviu Matei via FB spune:

    Din circa 260 ursi cat se presupune……halal estimare dar la cum se face numararea iese ca-n pom. Si uite asa mai creste cota de vanatoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s