Băiat bun

Băiat bun. Seara iese la terasă. Îi plac parfumurile fine, a la Paris. E bine îmbrăcat, se comportă rezonabil, nu iese în evidență cu ceva special; ar putea să fie oricine din clasa celor care au succes prin ceva căi neștiute. Are o mașină bună, dar nu atât de bună încât să atragă prea tare atenția; este deștept din acest punct de vedere. Povestește destins că a fost la Paris vreo 6-7 ani, avea zece oameni (tineri/ minori) care „lucrau la automate de parcare”; le spărgeau, le găureau și scoteau banii; unul făcea pentru el în medie 500 de euro pe zi/ noapte, deci el avea venituri de 5.000 euro/ 24 de ore. Râzând se întreabă: în cât timp face un profesor banii aceștia? A cheltuit o parte din ei, pe curve, băutură, taxe de protecție șamd… viața obișnuită a mafioților. A făcut și alte afaceri ocazionale, amintește câteva dintre ele. Dure. Consecințe mortale de multe ori. A pus la o parte câteva milioane de euro, a deschis ceva firme prin România, are câteva imobile prin mai multe orașe. Dar este criză, nu prea merg afacerile acestea obișnuite, banale, legale, sunt multe taxe și venituri puține. Se mândrește că a susținut și campania electorală, își permite să condiționeze politicieni locali și unii din parlament, puși pe funcție cu susținerea lui directă… financiară, mafiotă. El și prietenii! Chiar dacă are legături peste tot, la poliție, la administrațiile de toate felurile… totuși, se simte criza. Se gândește că așa nu e bine, dar oricum face business; dacă va face o afacere și cu tine, sunt șanse să mori, poate să te sinucizi. Râde. A început să îi placă ceea ce face. Gustul succesului. Este mulțumit de sine, nu are frustrări, doarme bine; simte că poate să devină chiar un model pentru cei care nu prea știu ce să facă.

Stând liniștit pe terasă își aduce aminte de vremurile bune; atunci când el era acasă și au început să sosească dinspre Franța coletele cu telefoane furate; erau și câteva aparate de fotografiat și uneori laptopuri. Lucrau bine băieții din teren. O cutie avea și o sută de telefoane, puse la grămadă și soseau cutii în fiecare săptămână. Erau telefoane moderne, care pe vremea aceea nu erau de găsit în magazine din România, ori eventual dacă existau la comandă, erau la prețuri ultra-prohibitive. La el erau mai puțin costisitoare. Trebuiau decodate și erau perfecte. Le vindea, le distribuia, dar nu la oricine. Așa au început să se creeze și consolideze relații de susținere reciprocă cu unii băieți din structurile administrative…. cei care nu aveau venituri prea semnificative dar aveau nevoie de a își consolida poziția socială cu câte un telefon cu șină, cu clapetă, câte un dual-sim care pe atunci era capabil să le sublinieze succesul și importanța. Puteau să se mândrească cu acele telefoane, să le țină pe masă, să se joace cu ele, să le afișeze ca simbol al statutului social… și așa creștea de la sine caracatița. Țârâiau telefoanele, aveau sunete din ce în ce mai diferite, afacerea era brici, deci totul era perfect pe vremea aceea.

(…)

Altul. Băiat bun, maramureșean, cumsecade, toți știu cât este de muncitor și întreprinzător. A făcut o firmă, a muncit cât a putut, a reușit să facă și munca altora ca subcontractant la ceva contract mare, din care banii au fost trași de băieții deștepți care erau în relații bune cu Primăria din Municipiul X, o localitate centru de județ pe granița cu Ungaria. Dar când în sfârșit trebuia ca și el să fie plătit, nu a mai primit banii… cunoști povestea cu plățile care întârzie să apară, amânare peste amânare, iar firma mare intră în insolvență, apoi în faliment, nu mai are de unde să plătească subcontractanții. Catastrofal? Mărețe proiecte finanțate din fonduri europene… cu birocrația lor care ucide și iarba. Oare câte astfel de mizerii sunt, și câți au intrat în faliment, câți au pierdut casa scoasă de bancă la licitație, câți au divorțat, câți au ajuns să se sinucidă? Dar e bine, că așa trebuie să se întâmple. Cei slabi trebuie să moară, iar la final rămâne unul, un fel de Highlander care a reușit să îi ucidă pe toți. El, maramureșean adevărat, nu vrea să fie o victimă. A mai avut ceva contract cu o tâmpită din Austria care a întârziat să îi plătească… iar el cu încetul murea. Care era varianta, decât să intre în combinații cu cămătari, că trebuia să plătească oamenii care au lucrat… Pe cine interesează că el a făcut totul bine… pe cine interesează că nu a primit banii, că firma lui de construcții pentru care a muncit atâta este … gata…? Dar el nu vrea nicicum să fie victima proiectelor Uniunii Europene, a primăriei, a contractelor neonorate… A văzut că nu are altă cale de a face activități productive, concrete… ci trebuie să vadă cum au ajuns ceilalți să facă bani. A plecat în vest… unde erau și ceilalți… și unde era treabă de făcut. Nu mai avea altă variantă. Ce opțiuni avea? Să piardă tot, să doarmă sub poduri? Trebuia să acționeze așa cum făceau ceilalți care aveau bani… cu toate că pe la început nu îi convenea ce făcea: furturi prin Franța, automate de parcare, bancomate sparte, TIR-uri jefuite, ceva trafic de droguri… și variate alte afaceri de criminalitate organizată. Acum e bine. Și-a deschis o nouă firmă, tot de construcții, că la asta se pricepe cel mai bine. Dar acum nu mai e atât de stresat când nu intră banii… că are mecanismul de back-up: jafurile, furturile, drogurile, cu care oricum se ocupă din hobby; e parte din rețea, de aici nu mai scapi. În rest, este om serios, poți face cu el afaceri. E bine îmbrăcat, sacouri de firmă, trimite bani acasă, îi ajută pe cei apropiați, un model de succes. A fost la vot, a stat la coadă la ambasadă, l-a votat pe Iohannis și speră din tot sufletul să fie o schimbare, că nu se mai poate așa. Își face planuri să vină acasă, să intre în politică, să candideze la alegerile care vor urma. A văzut că și alții din gașcă au făcut asta. Și el are șanse mari să deschidă un nou capitol în viață.

Acest articol a fost publicat în umane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Băiat bun

  1. Coco zice:

    Oh, my God 🙂 Mi-a placut asta cu „e multumit de sine, nu are frustrari, doarme bine”. Si tonul articolului, per general. Avem si noi unul pe langa bloc, si-a facut vila gen cladire de birouri in parcul de vis-a-vis si isi spala jeep-ul alb (obligatoriu alb) cu galeata. Se mai enerveaza cand vine cate un tampit si parcheaza pe trotuar in fata vilei, dar in rest.. discreti.

  2. darklorelei zice:

    Mda, stiu eu si un caz asa …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s