Tranșee prin Carpații Orientali

„There’s a good reason why nobody studies history. It just teaches you too much.” – Noam Chomsky

Undeva prin nordul Carpaților Orientali, pilotul îmi atrage atenția: sunt sub noi niște tranșee; pe culmi de dealuri liniștite și în sus spre munte se văd șanțuri săpate în urmă cu 7 sau 10 decenii când pe aici era linia frontului din cele două războaie mondiale de până acum. Nu vreau să fac poze. În ghiduri turistice se amintește de cazemate săpate în stâncă, de tranșee și pâlnii de obuze, de cimitire uitate prin munți. Îmi pot închipui cum se omorau între ei, oameni care nu se cunoșteau… și totuși ceva teribilă boală politico-economico-socială i-a adus pe muntele acesta de mai multe ori… pe bolovanul acesta indiferent; erau austrieci, nemți și ruși și maghiari și români, și germano-maghiari și maghiaro-români și austriaco-germani, maghiaro-austrieci, româno-ruși șamd, oameni din îndepărtate zone sovietice… combinații aleatoare… oameni bogați și săraci, țărani și medici, proști și deștepți, unii poate chiar genii, fericiți și necăjiți, cine știe cine-era-cine și pentru ce naiba lupta și cu cine era aliat… dar se omorau cu disperare pe munte. Îmi aduce aminte cumva de scrierile lui Wass Albert, texte prea detaliate de multe ori pentru a putea să fie recomandate celor care percep ideea. Sau, dacă citești The Young Lions, de Irwin Shaw, publicată în 1949… așa cum am citit eu în clasa a 9-a; dar cine mai are timp de volume groase de 900 de pagini, măcar niște romane despre ce se întâmpla prin războaie? Chinurile, fizice și psihice, traumele lăsate… cele care nu au putut să fie vreodată vindecate. Până și descrierea în cuvinte te face să te întrebi ce este omul și în ce se poate transforma când există condițiile. Ceva te face să resimți durerea surdă pe care o aveau părinții, frații, prietenii,… copiii, iubitele, soțiile care așteptau ca el să se întoarcă, chiar traumatizat, chiar fără o mână sau un picior… dar viu… Au sperat ani și decenii să revină poate de undeva din Siberia, dar nu a fost să fie. Au rămas hoituri de băieți/bărbați care încet au fost consumate de corbi cu strălucitoare pene negre, hermeline gracile și înfometate… și vulturi mai erau pe vremea aceea în Carpați; lent, oamenii, adică ce a rămas din ei… s-au integrat în peisaj, iar acum totul este frumos și verde… tufe de afin, jnepeniș, pădure de molid… cârâit de gaițe de munte, razele soarelui de răsărit încălzesc versanții din care se ridică aburi de nuanțe alburiu-albăstrui. Este frumos să zbori peste Carpați.

Ecce homo. Privește omul. Te poți întreba, oare câți dintre ei puteau să fie prieteni dacă se cunoșteau… dar au ajuns să se ucidă fără a se cunoaște și a comunica vreodată. Erau și de o parte și de alta a frontului oameni inteligenți, interesați de arte, de picturi splendide și de cărți bune, de progresul științei în domeniul paleontologiei sau botanicii? Erau oameni care iubeau și care sperau să fie iubiți… Cu toții se declarau creștini… abordare despre care ziceau că este o religie a iubirii aproapelui! Cum ucideau totuși? Este dur să îți pui întrebarea: cum ajunge un om oarecare, un om normal și fără probleme psihiatrice exagerate, să țintească cu arma spre capul altuia și să apese pe trăgaci… apoi să fie fericit că l-a ucis… i-a împrăștiat creierii? Europenii în secolul 20, cei mai civilizați dintre oamenii planetei. Este moral să omori alți oameni pentru că ești înrolat în ceva gașcă de ucigași numită armată? Sau este moral să lași pe alții mai puțin dotați intelectual să facă treaba murdară… în timp ce preventiv te retragi în ceva locuri mai ferite și aștepți ca lucrurile să se liniștească? Ai ceva impresii cam ce se întâmplă când armate ajung în locuri cu sate și orașe, care este situația fetelor, femeilor…? Câte dintre ele pot cumva să treacă peste cele întâmplate… și câte rămân afectate pe viață? Cam câte ajung să nu supraviețuiască fizic unor acte brutale în serie? Cam câți dintre cei actuali au tați sau bunici din „cealaltă zonă”? Ce este mai important pentru o entitate vie, inteligentă și morală: să rămâi moral sau să rămâi viu? Omul, ca în atât de multe situații, este pus să aleagă nu între bine și rău… ci între variantele rele… să decidă care anume sunt cele cât de cât mai acceptabile. Cum este când cei care erau aliații tăi, care erau camarazi de arme pe a căror prezență te bazai… ajung să întoarcă armele, că așa au primit ordin de undeva… și încearcă să te omoare? Te poți baza pe om, sau este un vierme pe care nu poți să dai nici doi bani? Cine face de facto aceste decizii dure, că de la oamenii simpli, cei care reprezintă marile mase de imbeciles, nu prea ai ce să te aștepți; ei sunt doar carnea de tun, entități individuale considerate ca fiind fără prea mare valoare… aparținând de turme & hoarde manipulate. Nu sunt deloc simple aceste întrebări, și de aceea mulți dintre oameni preferă să le lase acolo unde le este locul sperat, în trecut; există cumva un fel de sentiment-optimist că aceste chestiuni nu vor ajung din nou de actualitate. Cel care vede tranșeele și știe semnificația lor, cel care a perceput cam ce a fost și cum de a fost posibil… acela devine un pacifist convins. Cu atât mai mult cu cât suntem deja în secolul 21: niște maimuțe cu arme nucleare. Problema este că cel care dorește pacea trebuie să fie destul de puternic pentru a nu fi o victimă. Și destul de abil pentru a nu deveni o victimă colaterală.

Spania. „Am stat acolo în praful, fumul, larma, rănile, moartea, spaima de moarte, vitejia, lașitatea, nebunia și eșecul unui atac neizbutit. Am fost acolo pe acel ogor arat pe care oamenii nu puteau trece și rămâne în viață. Te trânteai la pământ și rămâneai acolo, ridicând un mușuroi de pământ ca să-ți adăpostești capul; înfundându-ți bărbia în pământ, așteptând ordinul de a urca pe panta aceea pe care nici un om nu putea urca și rămâne în viață. (…) Și oamenii nu puteau merge mai departe și rămâne în viață, când sosi ordinul de înaintare. (…) Am înțeles cum cineva poate deodată, văzând limpede cât de stupid e să mori într-un atac nereușit, sau văzând deodată totul limpede și drept înainte de a muri, văzând cât de lipsit de orice speranță e totul, și cum arată într-adevăr, pur și simplu să dea înapoi și să plece de acolo (…) nu din lașitate, ci pur și simplu văzând prea clar; știind, deodată, că trebuie să plece, știind că nu există altceva de făcut. (…) Dar, ca soldat, acești oameni care supravegheau lupta îl vânaseră, și moartea de care se îndepărtase l-a găsit tocmai când trecuse peste creasta dealului, departe de gloanțe și obuze, și mergea spre râu.” Ernest Hemingway, “Sub creasta dealului”, în volumul de povestiri scurte “Nimeni nu moare niciodată”.

Conștientizezi că trecutul Europei este plin de războaie, lupte… că în urmă cu câteva decenii își bombardau reciproc capitalele… rămânând orașe cu cioturi de clădiri fumegânde după reușitele bombelor incendiare… constați că după al 2-lea război mondial avem un fel de pauză; măcar în vest… că dacă vezi Primăvara de la Praga, Budapesta 1956, apoi Kosovo, recent Ucraina șamd… observi că liniște nu este. În privința scârbei față de armate îl putem menționa pe Einstein; la vârsta de doar 17 ani, renunța la cetățenia germană și devenea apatrid, pentru 5 ani, motivul fiind aversiunea sa față de stilul german militarizat. El a zis ceva destul de dur: “I know not with what weapons World War III will be fought, but World War IV will be fought with sticks and stones.” Exista la el totuși speranța că specia umană va rezista unui eventual război mondial 3… deci era destul de optimist, ceea ce este bine, speranța/ optimismul sunt aspecte importante.

© dr. Peter Lengyel

PS. Interesant este cât de firav și suav este omul actual și cât de tare se ferește de a gândi chestiunile realmente problematice: din momentul în care am introdus în acest text câteva fraze care ating subiecte mai sensibile, mai dure, mai dramatice, nu a mai fost dat nici măcar un share pe facebook, cu toate că în orele anterioare situația era diferită. Asta nu e de bine, nu e de rău, pur și simplu este o constatare. Și mai interesant este că era previzibil să existe o schimbare de atitudine. Și, cred că este bine că poate să fie asumată o creștere a sincerității și profunzimii textului, în detrimentul răspândirii acestuia.

PS2. 19 iulie 2014. Irak, Ucraina, Gaza șamd. Ca într-un joc video aberant, vezi la știri cum Irak a ajuns atât de democratizat încât de facto se rupe în bucăți, din câte pare nu a prea rămas piatră pe piatră: se luptă musulmanii șhiiți cu musulmanii suniți… există zone controlate de Isis care sunt pe cale de a deveni un Califat în care legile sharia musulmane să reprezinte baza pe care funcționează societatea…; o splendoare bazată pe credință… oameni credincioși, cu frică de Allah, acum detonează bisericile, sparg artefactele create de oameni în ultimele sute de ani, distrug statuile și orice din trecut!…; sună incredibil că din cauza violențelor extreme ale forțelor Isis, nici măcar Al-Qaeda nu poate să le accepte stilul de abordare? Se întorc în țări NATO soldați care au făcut ce au făcut prin “teatrele de operațiuni” din Afganistan; nu se știe ce au căutat acolo, nu se știe ce au rezolvat, dar au ajuns acasă. Tot prin Asia, vezi cum în zona de deșert denumită ciudat Țara Sfântă, diavolește se luptă oamenii, musulmani cu evrei, evreii cu musulmanii, unii cu bombe mai simple, alții cu proiectile mai sofisticate, dar câteva sute de morți și miile de răniți (and counting…) sunt acolo în Fâșia Gaza; când vezi o fetiță căreia din cap i se mai păstrează doar fața… sau alt copil fără cap, alți copii care jucau fotbal pe plajă și Bang!… vezi că… nu mai ai ce zice. Așa cum pe vremea când se derula Holocaustul cei mai mulți preferau să nu înțeleagă ce se întâmplă… la fel este și acum; omul nu se schimbă. De ce să se implice când nu despre el este vorba? Soldații creștini ucrainieni ucid civili ruși din zona actualmente numită Ucraina, vezi hoiturile acțiunilor de azi întinse pe stradă, în mijlocul orașului… femei, soții, bătrâni. Asta la câteva zeci de km față de locul unde alaltăieri cineva a reușit să doboare un avion civil cu 300 de oameni, iar hoiturile sunt și acum pe câmpuri, unele au căzut în case… au intrat prin acoperiș. Ecce homo, secolul 21. Nu vrei să îți imaginezi ce poate să urmeze. Se poate doar spera ca noi în interiorul UE să evităm asemenea situații. Dacă există un sens pentru existența UE, păstrarea cu orice mijloc a păcii în interior!, acesta este scopul suprem.

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Europa Nostra. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Tranșee prin Carpații Orientali

  1. An Da via FB spune:

    si totusi, ar fi fost bune niste poze. sa vedem cum si-a vindecat natura ranile provocate de razboi

  2. Ciprian Samoila via FB spune:

    In Muntii Calimani am dat de transee chiar sus pe creasta langa vf. Bistricior.

  3. Krisztina Griga via FB spune:

    Pasul Prislop – alt loc cu transee

  4. Grigore Dan via FB spune:

    cred ca sentimentul.. de a’i lasa in pace pe cei jertfiti ..de a’i „privi” doar.. personal.. dar spre a aminti de ei.. aici.. cuvintele au spus totul ..

  5. Radu Mititean via FB spune:

    Toata culmea Obcinei Mestecanisului, multe zone din muntii Maramuresului in special zona Jupania – Balasana – Cornedei – Prislop, zone din m-tii Suhard, Bargau, Calimani… sunt pline ochi de vechi aliniamente de transee din primul si al doilea razboi mondial, pozitii pt artilerie etc. Relativ recent vad ca au fost demolate vechile cazemate care acum doua decenii se mai vedeau prin zone precum pasul Rotunda… Eu cred ca trebuiau lasate cateva mai ales in locuri unde trece multa lume, ca reamintire a ceea ce a fost, ca cine uita istoria sau nu o intelege risca sa o retraiasca…

  6. Grigore D. spune:

    Textul tau are multe intrebari pe care incercam sa le evitam, ca sa nu mai vorbesc de situatia in care ne confruntam cu raspunsurile la aceste intrebari.
    Cei din generatia mea au facut stagiul militar si unii nu si-au pus nici macar atunci aceste intrebari.
    M-am confruntat cu adevarat cu ele in perioada in care, langa noi in Serbia, se defasura un razboi fratricid, ca oricare altul.
    Sper sa depasesc in curand varsta la care mai pot fi inrolat si privesc cu oroare la ceea ce se intampla in vecinatatea imediata, in Ucraina.
    Ma tem ca au trecut prea multi ani in care europenii nu s-au confruntat cu un razboi, in curtea casei.
    Cei care ne conduc traiesc doar festivismul aniversar al declaratiilor din Normandia, nu si confruntarea „fata in fata” cu refugiatii din zonele de razboi.

  7. peterlengyel spune:

    “A lemez hiába készül el szeptemberre. Nem jelenhet meg.”
    Napoleon Boulevard – Ugye eljönnek ma a repülők
    Az asztal körül csendben ülünk, behúnyt szemeinkkel fent repülünk.
    Irányra tartunk, keressük a célt. Magunkra célzunk, de nem látjuk a vért.

    Az asztalon áll egy gyertya, ha ég, ez a kis pici láng célpontnak elég.
    Az utca sötét, egy lámpa se ég. Lehúzott redőny mögül nem látszik az ég.

    Ugye eljönnek ma a repülők? Ugye szépek lesznek, mint azelőtt?
    Ugye lesz majd füst ami betakar? Ugye nem játszik, aki nem akar?
    Mondd ugye szép, az utca ha ég?! Hát nem gyönyörű, ahogy izzik az ég?

    Ugye eljönnek ma a repülők? Ugye szépek lesznek, mint azelőtt?
    Ugye lesz majd füst ami betakar? Ugye nem játszik, aki nem akar?

    Mondd ugye szép, az utca ha ég?! Hát nem gyönyörű, ahogy izzik az ég?
    Az asztalon áll egy gyertya, ha ég, ez a kis pici láng célpontnak elég.

    http://www.antiwarsongs.org/canzone.php?id=18803&lang=it

  8. peterlengyel spune:

    „De atunci, ţara noastră e percepută în cancelariile lumii ca naţiunea care-şi trădează aliatul. În perspectivă diplomatică şi al relaţiilor internaţionale o ţară care îşi respectă până la capăt angajamentele, chiar dacă e înfrântă în război, e percepută mai bine de opinia publică şi cancelarii. (…) Se poate uita Regele Mihai I cu privirea senină în ochii familiilor şi urmaşilor a celor peste o sută de mii de schelete ale sodaţilor români răpuşi în Siberia?”

    23 august 1944 – Ziua în care Armata Română a fost trădată de rege

    http://www.napocanews.ro/2015/08/23-august-1944-ziua-in-care-armata-romana-a-fost-tradata-de-rege.html

  9. peterlengyel spune:

    1944. augusztus 23.: A román árulás napja

    „1944. augusztus 23-án Románia hivatalosan kapitulált, és hátba támadta addigi szövetségeseit, a német és magyar csapatokat.

    (…)
    Románia árulásával a védelmi rendszer megkerülhetővé vált, az Árpád-vonal völgyzáraiból és állásaiból visszavonuló csapatok utóvédharcai során megkezdődött a magyar haderő felbomlása. Az ország jelentős területének elvesztése demoralizálta a magyar hadsereget és innen már egyenes út vezetett az ország szovjet igába hajtásához.

    Ahogy egykor a bolsevik agyrém kitalálója Lenin fogalmazott: „Románia a történelem prostituáltja.””

    http://harcunk.info/index.php/78-archiv/105-1944augusztus23-a-roman-arulas-napja

  10. peterlengyel spune:

    „„Az első osztrák-magyar hadsereg, amelyet Erdély védelmére 1916. augusztusban hoztak létre, 34 ezer fővel rendelkezett, a támadók Orsovától Bukovináig, ötszáz kilométeres harcvonalon és az összes erdélyi szoroson keresztül 380 ezren voltak” – mondta Nagy József történész. Sajnálattal vette tudomásul, hogy a százéves évfordulóra semmilyen nagyszabású emlékezés nem történt Erdélyben.

    „Székelyföldön a betörés sajnos atrocitásokkal, rekvirálásokkal, fosztogatásokkal járt, azonban nem lehet általánosítani, hiszen a román csapatok különbözőképpen viselkedtek. Megbízható források lennének a román királyi hadsereg akkori forrása, a Pitesti-en levő román katonai levéltár. Ha ezeket nem nézzük meg és csak a saját, szubjektív forrásainkból dolgozunk, amelyek egy apokaliptikus hangulatban születtek, nem biztos, hogy helyes képet kapunk, hiszen ez az éremnek ez csak az egyik oldala. Tisztázná a helyzetet, ha pontosan megvizsgálnák a magyar, osztrák, román, német szakemberek összevetésével, hogy melyek voltak azok a csapatok, amelyek fosztogattak, és melyek vettek részt a lakosság elleni megtorlásban és akkor nem lehetne kollektíven ítélkezni. Sajnos a helyi csőcselék is fosztogatott” – fogalmazott Nagy József történész.

    Abban mindannyian egyetértettek, hogy a kollektív megbélyegzési folyamat mindkét részről folytatódik, és mai napig folyik a gyűlöletkeltés.”

    https://eloszekelyfold.wordpress.com/2016/09/15/az-1916-os-roman-betores-100-evfordulojan/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s