Munții Făgăraș – Alpii Transilvaniei

Diferite notițe cu idei legate de acești munți stau în caiete de teren… bune la ce? În Munții Făgăraș am realizat până acum câteva mii bune de imagini… de toamnă, de iarnă, de primăvară, de vară… plante, păsări, peisaje șamd… dar niciodată nu a fost timp/ energie/ chef de a începe să selectez câteva dintre ele și să le includ într-o postare pe blog. Până acum. După o nouă săptămână petrecută prin aceste peisaje, există oarecum o dorință de genul acesta… să vedem cât va ține. Vor ajunge incluse măcar câteva sute de imagini sau doar 5? Există și ceva material filmat în HD… poate că ar merita realizat montajul – un scurt film?

Dacă pentru o zonă cum este Parcul Național Munții Măcin a fost nevoie de 8 săptămâni de teren pentru a înțelege cam ce este acolo din punct de vedere al biodiversității și proceselor ecosistemice… și a avea imaginile postate pe blog (485 de fotografii – bănuiesc că este cea mai tare prezentare a zonei care a fost realizată până acum), atunci îmi pot închipui că pentru a avea ceva similar despre Munții Făgăraș, este nevoie de circa 10 săptămâni de teren. Până acum am fost în zona Făgărașilor circa 3 săptămâni, de mai multe ori în trecere și de două ori câte o săptămână compactă în iunie 2014. Îmi propun ca anul acesta să mai vizitez zona de circa 3 ori câte 7-10 zile. Important ar putea să fie un zbor în toamnă, pentru a fotografia zonele înalte din avion/ elicopter – ar putea să fie niște unghiuri extreme. O să vedem… Oricum, pasul proxim este selectarea imaginilor existente… adică parcurgerea a circa 6-7 mii de imagini trase în zonă.

DSC_7852

„My bones are mountains. My tears, rivers. The crust is my skin. Trees, their fur as my hair. The sun, the moon and the stars in my eyes. The ether of the universe is breathing. Separativity is an illusion. I am all things and all things are me. ” – Anya Phenix

 

“Alpii Transilvaniei”… impresionat de măreția și sălbăticia acestor locuri, așa i-a denumit savantul francez Emmanuel de Martonne, preocupat de studierea științifică a Munților Făgăraș. Un munte ca un zid care desparte Transilvania de ceea ce este dincolo… Câmpia Dunării de Jos, un bolovan mare care se ridică la peste 2500 de metri în 8 vârfuri care depășesc această altitudine, cel mai înalt fiind vârful Moldoveanu, de 2544 m (oare de ce are acest nume?)… totodată cel mai înalt punct al Carpaților de pe la noi; pe lângă acestea, mai există 42 de vârfuri mai înalte de 2400 m și alte peste 150 de vârfuri de peste 2300 m. Climatul înălțimilor, asemănător climatului subpolar, face ca temperatura medie anuală a zonei de creastă să fie de minus 2 grade C. În zona înaltă norii sunt frecvenți, iar precipitațiile medii anuale ajung la 1400 mm.

În cadrul proceselor orogenetice de ridicare a Carpaților, blocul cristalin al Făgărașilor a început să se înalțe la începutul Terțiarului, existând 3 mari etape cu creștere mai rapidă, în Eocen, Miocen și Pliocen. Șisturile cristaline mai mult sau mai puțin metamorfozate domină structura geologică a zonei, apărând sporadic și marmură, iar la Turnu Roșu există niște calcare fosilifere. Pe direcția est-vest, Făgărașii au circa 70 km, iar nord-sud circa 45 km: aria pe care se extind Făgărașii este de peste 2.400 kmp (ceea ce este de 7,5 ori mai mare decât aria acoperită de Munții Bucegi). Creasta principală, ca și cele secundare, au în zona înaltă numeroase zone îngustate, ascuțite, zimțate, crenelate. Perpendicular pe creasta principală, se desprind creste secundare ca niște contraforturi, despărțite între ele de numeroase circuri glaciare, unele dintre circuri adăpostind lacuri glaciare. Culmile de pe versantul nordic sunt mai scurte coborând pe abruptul tectonic dinspre Depresiunea Făgărașului – aici apar pe 8-10 km diferențe altitudinale de 2.000 de metri; văile sunt mai adâncite și mai sălbatice în zona lor superioară, cu numeroase praguri peste care apele formează cascade. Spre sud, culmile secundare sunt mai largi, mai domoale, cu mari pășuni alpine, văile sunt mai alungite, curgând lin circa 30-40 km.

Ca să ajungi să îți faci o primă impresie despre Făgărași, ai ocazia să parcurgi Transfăgărășanul, care prin serpentine urcă de o parte, străbate un tunel de 887 metri și coboară pe partea cealaltă. Construit între anii 1970 și 1974, segmentul realmente spectaculos al acestui drum este cel din golul alpin. Milioane de tone de rocă au fost dislocate… au fost utilizate 6520 tone de dinamită… îți poți imagina cam ce efecte a avut intervenția asupra naturaleții zonei. Altitudinea maximă la care ajunge acest drum este de 2042 m (Transalpina din Munții Parâng ajunge la 2145 m altitudine). Prin zona Transfăgărășanului, peisajul natural este sfârtecat de betoane, șosea cu 27 viaducte și 830 poduri și podețe, dar în acest fel zona a devenit accesibilă pentru mulți și multe care dealtfel nu ar fi ajuns să vadă un gol alpin în toată viața lor. Vin oamenii să vadă cascade și stânci, jnepenișuri și lacuri alpine, și să stea puțin la cabanele de la Bâlea. Să facă poze la Cascada Capra. Un munte cu turme de oi și capre, și turiste futuriste. Poate că unii ajung să privească gracile Soldanella și să asculte un țipăt de marmotă, să admire câteva minute cum ceața acoperă peisajul și cum se retrage apoi peste creste.

Această șosea este deschisă de facto doar câteva luni pe an, oficial doar în lunile iulie-octombrie. În afara perioadei când e accesibilă oficial cu mașina, există perioade când se poate traversa pe risc propriu, prin iunie… în perioadele de început de vară când zăpezile se topesc și pot să fie căderi de pietre sau avalanșe din ultimele aglomerări de gheață și zăpadă. Desigur, iarna zona e acoperită masiv de zăpadă, iar avalanșele sunt la ele acasă. Când se instalează condiții de iarnă, drumul devine blocat cu betoane, tunelul este închis, așa că nici pe risc personal nu se mai poate încerca o traversare cu mașina de nici un fel, chiar dacă tehnic ea ar putea face față.

Situată la altitudinea de circa 1230 m, Cascada Bâlea are trepte de cădere a apei pe o înălțime totală de 68 metri. În zona de la cascadă nu e prea mare fericire; cascada în sine, ca și lacul, sunt frumoase, dar cele aciuate pe lângă ele oferă senzația de kitsch ordinar. Cu telecabina se poate ajunge și iarna de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac. Zona de la lac este destul de kitsch și ea, cu cabane și magazinașe cu suveniruri, vara cu mașini parcate claie-peste-grămadă… auzi și manele ale majoritarilor ursari care numeric domină societatea. Oricum, din punct de vedere al naturalului, Făgărașii nu sunt echivalenți cu Bâlea Lac & Cascadă, cu șoseaua și telecabina care fac ușor-accesibile acele locuri; așa cum Europa nu este echivalentă cu cartierul Ferentari.

Mai există și posibilitatea de a îți crea o altă imagine asupra Făgărașilor. Traseul de creastă. Lung, de multe ori dificil. Riscant. Poți să mori. Am parcurs cândva o parte a acestor poteci, dar acum aș prefera un zbor de fotografiere de-a lungul crestei principale. Poate, odată.

Există și un Făgăraș tăcut, liniștit, al pădurilor neumblate, al fagilor și molizilor tăcuți – copaci seculari acoperiți de licheni, al iescarilor și trunchiurilor căzute pe care cresc deja multe ferigi… locuri cu bolovani acoperiți de mușchi; un Făgăraș al văilor care taie adânc munții, al bălților prin care se adună tritoni și broaște nebăgate în seamă… ca și cum nu ar exista.

Pe lângă Transfăgărășan, în aceste zone mai sunt masive intervenții umane precum vezi: marile baraje. Barajul Vidraru, de 305 m lungime a coronamentului și înălțime de 166 m, a fost construit între anii 1960 și 1965; au fost dislocate 1,76 milioane metri cubi de rocă, au fost turnate betoane în volum de 0,93 milioane metri cubi… au fost aduse 6300 tone de echipamente electromecanice care dau o putere instalată de 220 MW; hidrocentrala Vidraru produce anual circa 400 GWh. Lacul de acumulare are 893 hectare și lungime de 10,3 km; adâncimea apei lângă baraj este de 155 m. Ruta Transfăgărășanului este pe malul estic al lacului de acumulare, pe o porțiune de circa 20 km. Dacă trece o vreme, natura rezolvă o parte din „problemele de aspect”: se vede asta și în imagini de la un lac de baraj din zona superioară a Râului Doamnei, apoi de la barajul Pecineagu, (la Vidraru nu am făcut imagini cu apa că nu era nimic semnificativ, cred că e mai OK din avion și eventual toamna când se reflectă culorile).

Ca și cu ciocanul și dalta, a sculpta o creație care să modeleze Făgărașul în fotografie și cuvinte… este oare posibil? Am senzația că ceea ce a fost până acum este un fel de prospecțiune, un fel de prim-contact cu această zonă, pentru a îi simți stilul, pentru a găsi ceea ce este Valoare. A surprinde câte ceva din ceea ce merită aici-și-acum, dar a închipui acele contexte care să merite transpuse mai încolo în Imagine. Când ești în trecere prin zonă, nu poți avea pretenția să creezi din start niște capodopere fotografice; eventual, ceva poate să apară din hazard; când ai și alte activități mai analitice, nu ai timp să stai să cunoști Luminile, să percepi când merită să faci imaginile din diferite locuri pe variatele subiecte… ci ai ocazia să tragi „din mers” niște poze. Seria de imagini de până acum are mai ales rol documentar, în sensul că pozele, împreună pot creiona o stare a naturalului percepută de mine în acele zile. Nu a fost prea multă vreme și nici dorință de ceva creativitate artistică mai specială, de a surprinde lumini nemaipomenite pe niște peisaje cu stânci și rododendroni, sau de a încadra într-un mod mirobolant o cascadă, ci mai mult de a fotografia de la nivelul ochiului ceea ce mă surprinde din ceva cauză. Pentru creativitate artistică ar trebui un altfel de stare sufletească, cea în care există timpul și destinderea de a admira, de a aștepta momentul luminilor din zori și a te scufunda în asfințituri… și nu o rapidă trecere prin peisaj în încercarea de a înțelege cam ce este pe aici… cu fotografierea unora dintre aspectele mai interesante, sau mai esențiale.

DSC_7847

DSC_7850

DSC_7817

DSC_7823

Munții Făgăraș apar azi ca o mare zonă cu păduri de molid și de amestec; deasupra zonei silvatice se înalță o creastă stâncoasă mai golașă, pe alocuri impresionantă prin sălbăticia ei, cu circuri și lacuri glaciare, pășuni alpine și grohotișuri, cu rododendroni și bolovani; peisajul este străbătut de cursurile apelor care au adâncit văi sălbatice, cu multe rupturi de pantă, cu cascade. Pășuni secundare, create de oameni, apar mai ales în zonele joase ale văilor, la marginea zonei montane; rare sunt poienile din interiorul pădurii: pentru pășunat sunt folosite mai ales arii din golul alpin, zone de unde se taie și acum jnepenii și rododendronii, pentru a lăsa loc de creștere ierburilor.

Situl Natura 2000 Munții Făgăraș ROSCI0122 se extinde pe o suprafață de 198.618 hectare, cuprinse altitudinal între 347 și 2544 metri (pe datele Formularului Standard, cele oficiale, apare greșit 2526 metri). Pe baza turelor de teren din iunie 2014, o aproximare ar arăta că golul alpin acoperă circa 10%, pădurea 85%, suprafața apelor lacurilor de baraj 2% și pășuni secundare nonalpine 3%. Pășunile alpine reprezintă circa jumătate a golului alpin, restul este un mozaic de stâncărie, jnepeniș și zone acoperite cu rododendroni. Pădurile sunt afectate de doborâturi de vânt și tăieri recente pe circa 5% din suprafața lor, dar ele nu sunt păduri bătrâne pe circa 70%; se poate estima că restul de 25% a pădurii… zona inaccesibilă, este reprezentată de zone sălbatice apropiate de starea naturală, cu arbori bătrâni și/ sau seculari, incluzând aici și păduri virgine. Desigur, o analiză GIS bazată pe un milion de măsurători în teren ar putea da date mult mai exacte, toate cu virgulă…

Pe lângă cursurile de ape au fost trase prin păduri drumuri forestiere care urcă uneori până la golul alpin și se continuă cu drumuri utilizate de cei de pe la stânele din zona înaltă; rare sunt văile care nu au fost accesibilizate; din drumurile forestiere se desprind variate drumuri de TAF, care deschid exploatării forestiere arii din ce în ce mai îndepărtate, care aveau până nu demult păduri virgine… unele mai păstrează ceva din aceste valori ale naturii. Noi și noi drumuri de TAF sunt create de buldozere și excavatoare… și azi se intră în noi zone… iar pe drum tras apar incredibil de puternice tractoare forestiere, urcând pe pante hiperabrupte, trăgând jos trunchiurile tăiate ale unor monumentali arbori. Este destul de răspândită în zonă practica instalării funicularelor pe care sunt coborâte trunchiurile… din acele păduri care până nu demult erau neumblate și unde nu merită să se facă drumuri de TAF, fiind zone mult prea dificile până și pentru o astfel de abordare.

Impresii realiste de la fața locului, arată cam câtă pădure există și în ce stare se află ea, care sunt procesele aflate în derulare… În primul rând, prin câteva săptămâni de ture pe drumuri forestiere, ai rămâne destul de impresionant să vezi cam câtă pădure există încă, dar ai vedea și presiunile la care este ea expusă; există prin Făgăraș zeci de mari exploatări, cam în fiecare vale se lucrează la doborârea arborilor și extragerea masei lemnoase; vezi și destule doborâturi de vânt, unde arborii au fost tăiați pe sute de hectare, dar și așa apar mari zone marginale cu atacuri de ipide, unde molizii sunt muribunzi sau totalmente uscați pe hectare și zeci de hectare. În ansamblu, pădurea are aspect relativ natural, cât de naturală poate să fie o pădure aflată în regim forestier; se vede cam peste tot efectul politicilor de înrășinare din vremurile comuniste, prezența molizilor în pâlcuri sau pe zone mai întinse în păduri care erau cândva de fag, deci în afara etajului altitudinal unde prezența molizilor este naturală. Desigur, vârsta arborilor în zonele accesibilizate este destul de redusă, rar vezi exemplare mai monumentale, sau foarte rar; sigur că mai există zone cu arbori seculari pe văile în care nu au ajuns încă buldozerele, excavatoarele, TAF-urile… sau funicularele.

În urmă cu câteva secole, munții aceștia reprezentau o barieră care separa destul de bine Transilvania de Câmpia Dunării de Jos, trecerea oamenilor de o parte în alta fiind posibilă doar prin trecătorile de la marginea munților Făgărașilor, pe culoarul Rucăr-Bran sau pe cursul Oltului; poate că erau și oieri care se duceau cu turmele pe ceva poteci care îi scoteau în golul alpin, dar a trece peste creste și prin văile sălbatice nu părea prea fezabil… și oricum nu uzual. Niște incursiuni vânătorești prin zonele sălbatice mai existau uneori, dar fără drumuri de acces semnificative, aceste zone montane își păstrau caracterul lor natural, eminamente sălbatic. Dacă se exploata pădure, se tăia din locurile de jos, iar mijloacele tehnice ale acelor vremuri nu puteau afecta la un mod semnificativ ceea ce era prin acești munți. Secolul 20-21 cu dinamită, buldozere, excavatoare, TAF-uri a schimbat totalmente situația. Transfăgărășanul, marile baraje/ lacuri de acumulare de la Vidraru, Pecineagu și altele mai mici, precum și recent construite microhidrocentrale pe văile Capra, Buda, Otic șamd, nenumăratele drumuri de acces pentru exploatarea de pădure… au dus la un oarecare grad de artificializare. Trendul pierderii caracteristicilor naturale ale zonei continuă cu fiecare zi ce trece.

Dacă zona nu ar avea drumuri forestiere, probabil că ai putea înainta cam 1-2 km pe zi… și până și asta cu eforturi și riscuri mari; prin văile și pădurile naturale nu e simplu de urcat prin apă, pe pietrele alunecoase, printre trunchiurile căzute la pământ și alte asemenea situații aflate în cele mai diverse patternuri. Îți poți imagina cam ce era pe aici în urmă cu câteva secole; pe vremea când exista masiv pădure virgină, cu exemplare multiseculare. Îți poți imagina cam ce faună carpatină naturală era prezentă pe aici, aflată în echilibru cu realitatea ecosistemică; era deci o mare diferență față de populații actuale “managerizate” de vânători & braconieri, animale hăituite sau atrase la hrănitori și așteptate mișelește să fie ucise. Rar vezi câte o ciută de cerb, un căprior, o râmătură de mistreț. Uneori mai constați semne ale prezenței urșilor, dejecții, urme ale pașilor. Mai vezi câte o ieruncă, cum se plimbă liniștită printre buruienile de la marginea pădurii; apoi alta, se ridică dintre ierburi și se pune pe o creangă de molid din desiș. Un huhurez mare se ridică în zbor lin de pe ceva stâncărie din pădure. În rest, multă liniște.

DSC_8220

Știam de ce aduc geaca de puf, deși e iunie. Mă uitam la limbile acelea de zăpadă, la stivele înghețate adunate în văgăuni, căldări glaciare în care acum spre sfârșit de iunie era încă un peisaj alb; dar ghețurile se topeau cu încetul, ape șiroiau de sub ele; cine știe câte crevase mortale sunt în formare, nu e prea rezonabil să te plimbi pe astfel de cruste aparent solide dar înșelătoare. Era spectaculos cum apele unui pârâu intrau sub zăpadă, se pierdeau apoi în lumea necunoscută și înghețată. Oricum, fenomenul ghețarilor este nesemnificativ prin Carpații actuali, mult mai impunător este deja în Alpi, apoi în Munții Stâncoși, să nici nu mai zic de Himalaya; dar, așa cum nu demult erau încă ghețari prin Carpați, e posibil ca ei să se refacă în ceva vreme, doar că prin zonele mai joase nu vor reveni rinoceri lânoși și mamuți, că nu mai au de unde.

DSC_8212

DSC_8215

DSC_8239

DSC_8254

:::::::::::

_DSC9727

Șoim călător (Falco peregrinus). Evident că îmi pot închipui condiții mult mai bune de fotografiere, adică lumini mai bune, apropiere mai mare de subiect care să permită o mult mai bună calitate a imaginii… dar… realitatea este fix asta, aici și acum; o după-masă de iunie 2014. O vreme înnorată, cu petece de cer liber printre nori, un munte care umbrește la acest moment toată zona, iar șoimii se învârt cu o viteză mare, de este greu să îi păstrezi în cadru. Să le asculți țipetele pline de vitalitate, să urmărești din privire săgetarea și abilitatea extraordinară de a controla direcția și viteza de zbor, întoarcerile razante pe lângă stânci… Oricum, este o senzație de plăcere, ai putea zice chiar fericire să ai ocazia să îi urmărești, să admiri fantastica lor capacitate de a zbura.

_DSC9730

_DSC9731

_DSC9736

_DSC9741

_DSC9746

_DSC9749

_DSC9750

_DSC9751

_DSC9752

_DSC9761

_DSC9763A

_DSC9763B

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> B

DSC_8440

DSC_8443

DSC_8446

DSC_8492

DSC_8495

DSC_8501

DSC_8504

DSC_8507

……. C

DSC_7799

:::::::::::::: D

24 iunie 2014. Pe la 8 dimineața era oprită ploaia, deși era bine înnorat; am plecat pe un drum forestier orizontalizat la poalele munților, plin de noroaie și ape șiroite… și ne apropiam de valea pe care aveam idea să ajungem spre Iezerul Mare, dinspre vest. Pe la 10 urcam deja de o vreme… și mai erau 2-3 ore de mers în sus cu mașina, dar ploua foarte tare, era un fel de rupere de nori, iar cerul era atât de întunecat de parcă ar fi fost seară. Am trecut valea prin apă, era destul de puternic jetul care venea de pe munte; îmi imaginam cam ce trebuie să fie pe aici dacă vor cădea rapid 60 litri/mp, iar valea adună totul pe acest traseu de scurgere: îți dai seama cam cum vor veni pe aici bolovanii, buștenii, trunchiurile… și că teoretic și practic poate să fie imposibil să trecem din nou, înapoi. Mi-am adus aminte de o rupere de nori din Retezat, cândva în anii 1990, când pe valea Pietrele drumul a fost distrus în câteva locuri (se termina brusc, tăiat aproape, cu un mal verticalizat, sub care erau bolovanii uriași și trunchiurile târâte și depuse în grămezi de către viitură… iar apa curgea la 4-5 m mai jos de nivelul fostului drum); a fost distrus și drumul de pe Lăpușnicul Mare… pe vreo 20 km, iar undeva pe la Poiana Pelegii a rămas o mașină de teren, un IMS sau Aro, care nu a mai coborât niciodată. Mă gândeam, dacă se întâmplă ceva similar, ce frumos o să fie de scos Land Rover-ul… poate cu ceva elicopter militar, dacă îl poate ridica… și dacă nu costă mai mult decât mașina. Așa că în acest context, al evenimentelor aflate în derulare, am decis să ne întoarcem cât încă se mai poate. Este frumos la munte.

25 iunie 2014. Prin sud-estul sitului Natura 2000 Munții Făgăraș, zona Iezeru Mare (aparținând geografic de Masivul Iezer-Păpușa). Este ceață, vizibilitate la 7-10 metri și stilul acesta se păstrează de două zile; ulterior, bazat pe previziunile meteorologice existau ceva speranțe de vreme mai deschisă… și vizibilitate… dar de facto în teren asta nu se manifesta… deloc în zona înaltă, doar mult mai jos, prin zona lacului de acumulare/ barajului Râușor. Drumul de creastă duce către stâne și o cabană… teoretic este accesibil cu mașina de teren dar practic trece și prin zone cu jgheaburi, adânciri de torenți care taie traseul chiar și mai jos de golul alpin, apoi în zona înaltă sunt hârtoape destul de ciudate pentru a putea să fie considerat un drum practicabil în siguranță, unde pietre se desprind de sub roțile care ajung pe margine… chiar pe muchie și parțial puțin mai în afară. Cineva trebuie să îl coordoneze din exterior pe cel care se află la volan, că altfel riști ca vehiculul să ajungă suspendat pe undeva (să nu descriu alte variante). Aici în golul alpin nu ai nici de ce să legi cablul de la troliu care să poată ține o mașină de câteva tone. Pe astfel de drumuri se pot parcurge în zona asta circa 40 de km; una dintre variante este încă blocată de zăpadă; suntem la 2280 m altitudine… iar vârful Iezerul Mare ajunge la 2463; a risca destabilizarea zăpezii și producerea unei avalanșe care să împingă mașina în gol nu cred că e cazul. Este gheața și pe micile lacuri glaciare din zona înaltă, ceea ce nu mă surprinde, știind că Lacul Bâlea aflat la 2040 m altitudine, era înghețat până spre mijlocul lui iunie… când avea doar mici ochiuri de apă la unele margini ale gheții (iar în vecinătate încă se schia, la Sărbătoarea Estivală a Zăpezii din 8-9 iunie); acum, la sfârșit de iunie 2014, luciul apei la Bâlea a devenit liber de gheață… dar zăpada persistă încă în franjuri pe versanți. Este frumos pe aici.

Dacă petreci două zile prin ceața neîntreruptă a înălțimilor stâncoase din zona Iezer… și constați că foarte rar există măcar un minut de vizibilitate la o distanță de câteva zeci de metri… te întrebi oare cum poate să fie viața unor acvile de munte, unor vânturei roșii sau unor șoimi călători care eventual ar cuibări în zona asta pe careva perete de piatră? Ce face pasărea dacă vremea de acest gen ține o săptămână? De zburat pe asemenea vreme nu prea are cum, decât dacă rămâne foarte aproape de substrat, dar de la o astfel de abordare nu prea poate spera să găsească ceva de mâncare… adică efortul depus pare prea mare față de probabilitatea mică a reușitei. Oare dacă îi este foarte foame, pleacă în zbor razant să încerce să prindă ceva pradă? Sau puii și adulții așteaptă înfometați să se facă vreme bună… adică să fie vizibilitate? Pare că păsările răpitoare rezistă destul de mult fără hrană, au ceva adaptare la riscul de a nu prinde nimic. Te poți întreba, oare pe vreme cu ceață densă, când muntele este de facto în interiorul norilor care se tot deplasează în strat compact pe zile și zile, ar reuși pasărea să iasă sub plafonul de nori, să vâneze, apoi să se întoarcă în nor… cu hrana la cuib…, are oare o atât de bună cunoaștere a detaliilor zonei încât ar putea să simtă care este calea prin ceața aceea difuză și confuzantă? Oricum, cred că e destul de plăcut să fii acvilă de munte sau șoim călător. Sau vânturel roșu.

Din discuții cu colegul Alex Nicoară, aflu că se estimează existența a 6 perechi de acvilă de munte cuibăritoare în situl Natura 2000 Munții Făgăraș; povestește că atunci când prin 2012 sau 2013 Bogdan Cândea făcea zboruri cu o dronă pe la Capra, pentru a avea imaginea necesară întocmirii de amenajamente și plan de management, acea dronă a fost atacată de o acvilă de munte și doborâtă la pământ. În turele din iunie 2014 nu am observat nici un exemplar, dar poate că o să fie altfel în ieșirea din iulie.

Vulturii din Făgăraș. Îți poți imagina cam cum se roteau pe aici zăganii – vulturii bărboși. Am citit despre ei în mai multe cărți care au datele din urmă cu 1-2 secole (cândva ar trebui să transcriu câteva pasaje interesante?). Îți poți închipui cum se adunau la ceva animal care nu mai răsufla aproape deloc. Cum înfulecau carnea. Ridicau oase mai mari și le dădeau drumul pe stânci să se zdrobească, ca ei să poată consuma măduva din ele. Dar, zăganii au fost împușcați rând pe rând, sau au căzut pradă otrăvurilor, stricninei puse în hoituri pentru a ucide lupii. Au fost exterminați în totalitate de pe la noi. Acum, pentru a vedea & fotografia zăgani, trebuia să plec prin Alpi, în Italia în Gran Paradiso, sau în Franța, în Parcul Național Vanoise. Pentru a vedea mulți alți vulturi, trebuia să plec în Spania, sau măcar în Bulgaria, unde există în implementare proiecte serioase de protejare a lor. Iar prin Carpați, poți să vezi moaca tâmpă a vânătorilor și braconierilor imbecili care au exterminat vulturii care trăiau aici. Cunoști și tu târâturile care ar pune stricnină și ar împușca orice din ceea ce mai este viu, sălbatic, natural; cei care creează și implementează politicile de conservare a biodiversității, prin exterminare. Cei care cer și aprobă “cote de recoltare” la specii protejate aflate pe marginea extincției.

_DSC9467

Fâsă de munte (Anthus spinoletta)

_DSC9477

_DSC9482

_DSC9422

_DSC9424

_DSC9427

_DSC9437

_DSC9460

:::::::::: E

_DSC9903

_DSC9917

_DSC9919

::::::

_DSC9596

_DSC9606

_DSC9617

::::::::

_DSC9624

_DSC9634

_DSC9639

_DSC9659

_DSC9667

::::
DSC_9818

DSC_9838

DSC_9677

DSC_9683

DSC_9686

DSC_9692

DSC_9841

DSC_9848

DSC_0003

DSC_0013

DSC_0019

DSC_9897

DSC_9907

DSC_9927

DSC_9967

DSC_9972

DSC_9982

DSC_9997

DSC_9962

DSC_9515

DSC_9524

DSC_9533

DSC_9602

>>>>>>>>>>>>> F

DSC_8004

Cascade din Făgăraș. Străbătând peisajele Făgărașilor, ceva destul de impresionant este numărul mare de cascade formate pe versanții abrupți, atât în gol alpin cât și în etajele mai joase, prin păduri de conifere; numărul cascadelor este extrem de mare, poți vedea căderi de ape cam în fiecare vale pe care o străbați, ape albe coborând pe cvasiverticali pereți în care și-au adâncit o nișă creată de eroziunea multimilenară. Dacă faci o comparație cu alte zone din Carpați, unde o cascadă de 5-10 metri are deja denumire cunoscută la nivel local și este eventual atracție turistică… aici altfel se pune problema, deoarece ai de a face cu o diferență de un ordin de mărime… în plus. Structura geologică a Făgărașilor & adâncimea văilor, creează acest context pe care apele se scurg în prăbușiri spectaculoase, oferind peisajului un caracter mai sălbatic.

DSC_7989

DSC_7980

…….. G

DSC_8753

DSC_8764

DSC_8792

DSC_8805

:::::: H

DSC_8681

DSC_8687

DSC_8672

DSC_9596

:::::::::::::

DSC_9545

DSC_9550

DSC_9572

>>>>>>>>>>>>>> I

DSC_9731

DSC_9743

DSC_9770

DSC_9773

DSC_9791

DSC_9782

DSC_9800

DSC_9725

DSC_8735

DSC_8747

DSC_8729

DSC_8657

DSC_8660

DSC_8666

:::::::::
_DSC9993

_DSC9998

_DSC9888

_DSC0030

::::::::::: J

DSC_8650

DSC_8620

DSC_8614

DSC_8600

DSC_8639

>>>>>>>>>> K

DSC_9860

DSC_9854

_DSC9384

_DSC9389

_DSC9419

::::::::::::::

DSC_0313

DSC_0343

DSC_0348

DSC_0362

DSC_0368

_DSC0209

_DSC0214

_DSC0204

DSC_9947

DSC_0857

DSC_0882

DSC_0692

DSC_0720

DSC_0727

DSC_0752

>>>>>>>>>>>>>> K 1

_DSC0494

Ieruncă (Tetrastes bonasia)

_DSC0509

_DSC0519

>>>>>>>>>>>>>>>>>> L

DSC_0946

DSC_0967

DSC_0991

DSC_1043

DSC_1058

DSC_1068

DSC_0777

_DSC0101

Ciocănitoare neagră (Dryocopus martius)

_DSC0109

_DSC0110

_DSC0111

_DSC0113

_DSC0114

_DSC0124

_DSC0128

DSC_0795

DSC_0805

DSC_0807

DSC_0810

DSC_0837

DSC_1093

>>>>>>>>>>>> L 1

_DSC9928

Forfecuță (Loxia curvirostra)

_DSC9933

_DSC9934

_DSC9938

_DSC9943

_DSC9947

_DSC9948

_DSC9949

_DSC9953

_DSC9958

_DSC9963

_DSC9964

_DSC9968

>>>>>>>>>>>>>> L 2

DSC_0663

DSC_0678

DSC_0683

DSC_0658

DSC_0602

DSC_0608

DSC_0638

DSC_0617

DSC_0622

DSC_0633

_DSC9490

Sturz de vâsc (Turdus viscivorus)

_DSC9495

_DSC9515

::::::::::: L 3

DSC_8842

DSC_8873

DSC_8884

DSC_8891

DSC_8881

DSC_0497

DSC_0547

DSC_0514

DSC_0525

DSC_0567

DSC_0575

DSC_0584

DSC_0597

DSC_7759

DSC_7772

DSC_8323

DSC_8329

::::::::::

DSC_0102

DSC_0119

DSC_0202

DSC_0128

DSC_0123

DSC_0138

DSC_0143

DSC_0164

DSC_0189

DSC_0194

>>>>>>>>>>>>> M

DSC_0022

DSC_0032

DSC_0044

DSC_0059

DSC_0067

DSC_0072

DSC_0090

DSC_0092

>>>>>>> M 1

_DSC9698

Codobatură de munte (Motacilla cinerea)

_DSC9709

_DSC0145

:::::::::::::::: N

DSC_0238

DSC_0253

DSC_0257

DSC_0272

DSC_0277

DSC_0284

DSC_0289

DSC_0299

DSC_0309

>>>>>>>>>> N 1

_DSC0454

Șorecar comun (Buteo buteo)

_DSC0449

_DSC0395

_DSC0403

_DSC0405

_DSC0408

_DSC0410

_DSC0413

_DSC0414

_DSC0415

_DSC0420

_DSC0421

_DSC0423

_DSC0426

_DSC0427

_DSC0433

_DSC0436

_DSC0441

::::::::::: O

_DSC0345

_DSC0334

_DSC0335

::::::::: P

_DSC0354

:::::::: R

_DSC0366

::::::::: S

_DSC0160

_DSC0168

_DSC0169

_DSC0170

::::::::::: T

_DSC0176

_DSC0177

:::::::::::::::: U

:::::::::::::

_DSC0465

Viespar (Pernis apivorus)

_DSC0468

_DSC0480

_DSC0483

_DSC0490

::::::::::::: V
::::::::::::
_DSC0315

_DSC0320

_DSC0321

_DSC0323

_DSC0325

_DSC0328

_DSC0313

::::::::::: X

DSC_8851

TAF – tractor articulat forestier

DSC_8855

DSC_8837

DSC_0377

Doborâtură de vânt

DSC_0318

DSC_0328

DSC_0386

DSC_0396

DSC_0402

DSC_0411

DSC_0416

DSC_0422

DSC_0427

DSC_0433

Atac de ipide

DSC_0452

DSC_0457

DSC_0477

_DSC0219

Era o după-masă târzie și coboram pe un drum de TAF dintr-o mare doborâtură de vânt, o vraiște de molizi căzuți și alții aflați în picioare, combinată cu un masiv atac de ipide. Observ ceva mișcare, un uliu trăgea pe jos, în salturi, o gaiță care se mai zbătea încă. Am oprit și am orientat “tunul” teleobiectivului de 600 mm către cele două păsări, dar când aveam în focus splendida imagine a prădătorului cu prada, în care penajul cu albastru al gaiței se combina la perfecție cu ochii galbeni-sclipitori ai uliului… exact în acea fracțiune de secundă uliul a zburat, rămânând locului o gaiță moartă, nemișcată în apele care se scurgeau la marginea drumului. Putea să fie o fotografie superbă, dar nu a fost să fie. Uliul se rotea din ce în ce mai sus, o altă gaiță se văicărea pe molizii de lângă drum. Și în câteva minute a început o nouă ploaie torențială, cu tunete și fulgere de răsuna tot muntele în reverberații.

_DSC0220

>>>>>>>>> X 1

DSC_8956

DSC_8915

DSC_8930

DSC_8933

DSC_8950

>>>>>>>>>>>>>>>

DSC_9110

DSC_9061

DSC_9092

DSC_9070

DSC_9113

>>>>>>>>

DSC_1123

DSC_1138

DSC_1150

DSC_1152

DSC_1175

DSC_1181

DSC_1185

DSC_0223

DSC_1013

DSC_1023

DSC_1033
>>>>>>> X 2

_DSC0046

Barză neagră (Ciconia nigra)

_DSC0047

_DSC0051

_DSC0055

_DSC0060

_DSC0064

_DSC0069

_DSC0070

_DSC0075

_DSC0084

_DSC0085

_DSC0090

_DSC0239

_DSC0245

_DSC0249

_DSC0259

_DSC0274

:::::::

DSC_9178

DSC_9197

_DSC9818

_DSC9829

_DSC9843

_DSC9848

_DSC9853

_DSC9868

_DSC9869

iunie2014Fagaras
Zone vizitate în situl Natura 2000 Munții Făgăraș în iunie 2014. Datele preluate de GPS (Garmin GPSmap 76CSx) downloadate pe softul Garmin BaseCamp, au fost ulterior transpuse pe hartă de colegul și prietenul drd. Petre Măran, specializat în tehnici GIS. Determinarea speciilor de păsări a fost confirmată de dr. Ion Costin și Lucian Bolboacă, cărora le mulțumesc și pe această cale.

© dr. Peter Lengyel

PS. În urmă cu câțiva ani au existat demersuri de a desemna un Parc Național în Munții Făgăraș. A fost întocmită documentația științifică, au fost discuții prin Ministerul Mediului, pe la Academie șamd. Dar, față de dorințele de protejare a fost mult mai mare presiunea sub formă de lobby a celor care aveau interese de a exploata pădurea și de a vâna animalele zonei. Astfel, inițiativa a ajuns blocată și este acum un fel de amintire. Cât despre desemnarea de arii protejate de tipul parcurilor naționale și naturale, faptul în sine nu înseamnă neapărat prea mare lucru, mai ales dacă vezi ce a fost posibil să se întâmple cu caprele negre și o mare parte din pădurile din Parcul Național Munții Rodnei, sau cu o parte consistentă a pădurilor din Parcul Național Piatra Craiului sau Parcul Natural Apuseni.

Acest articol a fost publicat în Carpatii Meridionali. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Munții Făgăraș – Alpii Transilvaniei

  1. Sebastian Petrișor via FB spune:

    Imaginea {cu sarpele in ghearele pasarii} mi-a adus aminte de un filmulet:
    http://www.carpati.org/video/fagarasului/vipera_de_fagaras/186/

  2. Radu Mititean via FB spune:

    Strabunicul meu trecea creasta Fagarasului in mod regulat (prin „vama Cucului” – adica ilegal la acea vreme, ca era pe atunci granita unui anumit imperiu – cum faceau multi alti fagaraseni… urcand din Recea, si trecea si peste Iezer-Papusa si cobora spre Muscel, si viceversa… erau itinerarii de transhumanta consacrate de secole, ciobanii si contrabandistii si fugarii le foloseau regulat… vezi povestea lui Badea Cartan… Dar intr-adevar pe vai nu se circula, doar pe plaiuri care urmau picioare de munte, ca si in alte zone de Carpati, si pe de alta parte intr-adevar numarul de oameni care treceau muntii era foarte redus, turismul si exploatarile masive de padure incepand abia prin ultimele decenii ale sec XIX ….

  3. Daniel Opait via FB spune:

    {Acvile de munte} Pot confirma existenta unei perechi cuibaritoare si care a avut si un urmas in 2013. Din pacate in iunie anul acesta nu am vazut nici eu vreuna, insa e de banuit (sau mai mult de sperat) ca se afla la cuib, pregatind o noua generatie.

  4. Ciprian Samoila via FB spune:

    Încă mă mir că nu există o structură de parc în cea mai frumoasă și diversă zonă montană din România. În jurul lor Munților Făgărași avem PN Piatra Craiului, PN Bucegi, PN Cozia… păcat.

    • Gheorghe Ploaie via FB spune:

      La fel a fost și cu Munții Parâng. Practic munții cei mai înalți, cei mai bogați în biodiversitate și geodiversitate nu au parte de statutul ”înălțător” de parc național. Sunt declarați totuși situri Natura 2000, dar lumea nu prea înțelege cum este cu acești termeni. Ministerul care se ocupă de natura din România a introdus o prevedere care blochează înființarea de noi arii protejate, mai ales parcuri naționale: este vorba de acordul proprietarilor terenurilor și evident că aceștia refuză!

  5. Dorin Magargiu via FB spune:

    Superb, felicitari pt. material.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s