Ecologie cu iubire – Moare Mișcarea de Mediu sau se Transformă?

Tinde oare să moară mișcarea de mediu, sau doar se transformă? În nimic? Sau în ceva mult mai profund decât puteau mizerabile finanțări & proiecte să spere să creeze vreodată? Au fost oare finanțările atât de perverse încât au devenit apte să deturneze atenția de la marile întrebări, orientând mișcarea de mediu către nisipuri sterile și către mlaștini din care nu exista ieșire? A reușit mișcarea de mediu, sub forma unor efecte colaterale, favorizarea dezvoltării unor creiere preocupate la modul serios de subiect?

Lucruri bune se întâmplă. Sau nu. Criza moral-financiară prin care trecem sau ne afundăm, tinde să căsăpească vaste domenii, iar cultura, societatea civilă, ecologismul sunt printre primele care devin muribunde, cel puțin în formele manifeste, cele vizibile la suprafață. Dacă ceva se distruge la prima adiere a vânturilor rele, înseamnă că nu avea de fapt viață, ci era oarecum artificial întreținută, era pe aparate…? Dacă poate rămâne vie, înseamnă că există susținere, iar cel mai concret și mai palpabil suport poate să fie investirea vieții noastre umane, a celor care credem în ideile respective. Ecologia, ecologismul, pretinde viața celor care cred în viață. Așa cum filosofii Greciei antice nu cereau bani pentru activitatea lor intelectuală, și nu își doreau bijuterii cu care au fost înhumate făpturi mai paupere pe planul înțelepciunii… la fel au ocazia și ecologii & ecologiștii perioadei actuale.

Cândva existau speranțe, planuri mari, dar pe vremurile acelea nu se întrevedea mafiotizarea societății, politizarea până și a postului de gropar și paznic de noapte la grădiniță. Pe la începutul anilor 1990 se contura o mișcare de mediu… bazată pe iluzia unei societăți civile funcționale ca fundament al unei entități democratice… dar… ea a murit cumva pe traseu. Cine avea responsabilitatea să o dezvolte? Trebuia ea să se dezvolte singură… sau nu trebuia să fie infiltrată, pervertită în fel și chip, omorâtă? Cum de Fondul de Mediu finanțează rable și îndiguiri… în loc de programe ecologice sustenabile? Are ceva legătură cu mafiotizarea societății noastre până în cele mai profunde zone ale mecanismelor politice decizionale? Mulți dintre cei eco ai anilor 1990 au plecat în vest, alții în afaceri conjuncturale din obligație, avocatură, medicină, politică… alții fac benzi desenate la o revistă, orice domeniu care poate asigura supraviețuirea individuală. Dar cu ce cost… pentru individ… și pentru societate? Sunt cam pe butuci proiectele comune, în care grupuri mai mici sau mai semnificative de oameni (mai ales tineri) să gândească și să implementeze acțiune eco (mă refer la altceva decât greenwashing și gunoierisme prin parc). De facto, chestiunile eco cu reală substanță sunt moarte la nivel societal, adică nu au puterea de a face ceva semnificativ, perceptibil. Mortua est. Rămân eventual acțiuni individuale, cele care nu depind de mizeriile finanțărilor de gen fata morgana, care ademenesc în zone cu nisipuri și deșert fără pic de apă și te lasă acolo, distrugând speranțe, familii, ființe umane aduse în zone periferice… sperând eventual că sufletul poate să supraviețuiască acestei încercări… dacă poate. În măsura în care ești decis să lucrezi în acest domeniu, de fapt ai luat hotărârea de a face ecologie/ ecologism în orice condiții. De câtă hotărâre ai nevoie?

Realisme cu pesimisme putem avea. 30 mai 2014. Am discutat la telefon cu un prieten care și el este implicat la modul serios în mișcarea de mediu și alte zone ale societății civile structurate de pe la noi. Constată și el că societatea civilă de facto este terminată, la multe subiecte avem părere similară spre identică. Finanțările promise, dar care au întârziat să fie onorate la timp, au dus la intrarea în faliment a sute de ONGuri care au ajuns să fie lichidate: nu își puteau plăti contractele încheiate. Reușita este să supraviețuiești unui proiect POSDRU, că pentru multe ONGuri a fost o primă și ultimă încercare; până și cele care au reușit să încheie proiectul, cu eforturi supraomenești, au ajuns la concluzia că nu e cazul să se mai implice în ceva similar. În cadrul multor linii de finanțare, parteneriatele care sunt obligatorii cu administrația publică au dus la anihilarea abordărilor militante (am putea zice că societatea civilă a fost castrată). Îmi zice că de vreo 5 ani nu a mai auzit de abordări militante mai serioase pe subiecte dure (și cred că are dreptate). Organizațiile care mai funcționează au devenit mecanisme de implementare de proiecte, deci transpun în practică eventual agenda finanțatorului, și nu prea mai au energie de propriile lor priorități: au devenit organizații de servicii. Implicarea politică a diferiților lideri, care ajung consilieri pe la ministere sau în alte structuri de putere, duce la o politizare partinică a diferitelor grupări, neasumată desigur, dar existentă undeva în background. În rapoarte de țară, în care societatea civilă este prezentată ca fiind vie, se mimează viața, așa cum „îl scoți pe bunicu’ în geam când vine poștașul, dar în rest este ținut în frigider”.

Așa cum există o uriașă lipsă de încredere în clasa politică, rezultând într-un absenteism masiv până și la kitschul voturilor date odată la câțiva ani… la fel există o lipsă de încredere în societatea civilă (care de facto nu prea mai există în forme structurate și vizibile, nu doar în domeniul eco, ci și în toate celelalte, gen drepturile omului, tineret, think tank-uri șamd). Mai mult decât atât, în societatea civilă nu există prea mare încredere nici măcar din partea celor care sunt pilonii ei de susținere, a celor care au fost sufletul acestor grupări. Structurile anterior existente, federații, coaliții, grupări de variate feluri, au ajuns de facto lipsite de funcționalitate, cvasi-inexistente. Liste de discuții (în general yahoogroups) cu dezbateri viguroase în trecut, au acum cel mult niște monologuri, câte-un link la ceva articol mai interesant; cele mai multe liste de discuții au murit deja… iar locul lor nu este luat de ceva similar pe Facebook spre exemplu; deși există unele grupări mai specializate pe FB (spre exemplu cu observații ornitologice), în general declinul dezbaterii este dramatic și evident. Oamenii s-au săturat de povești… nu prea mai au speranța că ceva poate să fie schimbat în felul acesta în direcție pozitivă… și nu mai există energie de investit în dezbateri de dragul dezbaterii. O atomizare la nivel societal este în plină desfășurare. Nevoia de comunicare persistă pe undeva, dar probabil este mai difuză, se rezumă la like-uri, comentarii la o poză și relații personale cu prietenii (desigur, on-line).

Mi-am adus aminte de o discuție din primăvara anului 2014, cu o colegă din mișcarea de mediu, care lucra în cadrul uneia dintre organizațiile neguvernamentale internaționale cu un nume de renume. Ea vorbește 7 limbi, este inteligentă… și mă întreabă cum pot să lucrez în domeniul acesta de 2 decenii, că ea nu rezistă 2 ani (dealtfel, în scurt timp și-a dat demisia). I-am povestit că aici poți să ai ceva șanse dacă te interesează pe bune acest domeniu și nu ai plan B… (ca la o dragoste adevărată, cea din teorie) și deci ești decis să sacrifici multe din alte dorințe pentru a putea lucra cu subiectul care te interesează, care te preocupă intelectual, sufletește… și astfel domeniul mediului poate să îți dea ceva satisfacție. Trebuie să ai o rezistență parșivă, ca în filmul Greu de Ucis 7, să suporți orice, ca să poți să trăiești într-un domeniu incalculabil, fluctuant, în care în fiecare zi trebuie să te reinventezi. Nu te plictisești, niciodată, dacă vrei să rămâi viu. Contacte, proiecte, noi proiecte, contracte, licitații, conferințe, teren, rapoarte… documentații și documentare, creativitate până la 3 noaptea… dacă te țin balamalele. Cei care au familie, prietenă sofisticată/ cu ifose, pot să aleagă un domeniu mai productiv și nu atât de solicitant (gen gangster sau ceva similar).

Pentru a avea șanse de supraviețuire și creativitate în domeniul acesta, la ora actuală pare că trebuie să ai un milion de rădăcini care intră printre nisipuri mișcătoare, printre stânci și prin mlaștini pestilențiale… și când și când vine pe ele ceva sevă care să permită existența și producerea de flori, fructe, semințe pentru viitor. Când este secetă… de multă vreme, și deșertul ucide rând pe rând umanul din ființele similare, a reduce pretențiile la minimal (gen pâine, apă, margarină, acces la internet) pare totuși o soluție mai rezonabilă, mult mai rezonabilă decât de a te angaja sclav pe careva plantație. Te întrebi, oare în ce condiții au existat marii gânditori ai trecutului, aveau ei nevoie de bunăstare, sau chiar frenezia consumerismului pervertește cel mai mult sufletul uman? E amuzant să te gândești că și Aristotel, Platon sau Darwin aveau nevoie de un pește afumat, sau seara să bea o sticlă de vin, că așa este animalul-uman.

Are ecologul/ ecologistul o menire cu semnificație majoră pentru viitorul civilizației umane, sau e bine să se rezume la crearea de pliante cu sconcși și acțiuni gunoieristice? Doar el poate să decidă. Elementul esențial în toată călătoria asta de o viață, este decizia de a te implica trup și suflet pentru domeniul ecologiei/ ecologismului/ eventual al politicilor eco. Alegerea trebuie să o faci tu, la nivel personal, și are sens doar dacă îți place în așa măsură încât ești dispus să renunți la multe alte potențialități, pentru a îți aloca viața acestei călătorii inițiatice. Odată alegerea făcută și asumată până la capăt, ai ocazia să progresezi prin foc și sabie. Îți poate da și un sentiment de mulțumire, că măcar acesta este un element cu o constanță ce depinde de tine. Să vedem ce poți face.

Ce ne mișcă, ce ne ambiționează? Conștientizarea faptului că ești o ființă din cea mai inteligentă specie despre care avem cunoaștere, și înțelegerea faptului că la ora actuală avem unele subiecte majore de relevanță pentru civilizația umană… iar ecologismul este probabil cel mai important dintre ele. Jocul interesant cu marile întrebări, marile subiecte? Ideea că poți înțelege rațional domenii ale viului la o profunzime la care intelectul uman nu avea acces niciodată? Moralitatea pe care încercăm să o căutăm în noi și în Lume? Problemele ecologice sunt mai mari și mai profunde pe zi ce trece, cu populația în creștere și resursele în scădere; se adâncesc diferite crize economico-societale, care necesită soluții; sub o asemenea presiune, de cele mai multe ori alegerea nu mai este între bine și rău… dar avem de ales între mai multe variante cu efecte negative. Știința, tehnologia poate ajuta în unele aspecte, dar dilemele majore care apar sunt de ordin moral/ etic. Pe aici este locul și rolul ecologiei/ ecologismului… un domeniu care va avea importanță din ce în ce mai mare în viitorul civilizației noastre… cât ea va exista. În vremuri stătute, cu bălăceală în apă călduță, oricum nu ajunge omul la întrebările care contează. Din acest punct de vedere, criza globală de mediu, cu aspectele ei demografice, acces la resurse, aspecte politice și etice șamd… este o bună ocazie de a regândi subiectul umanului în ecosferă, din nou și din nou, rezultând eventual o graduală înțelegere… poate chiar înțelepciune. Iar dacă ai ceva capacitate intelectuală, îți dai seama care este consecința previzibilă a lipsei de înțelepciune în cel mai important domeniu strategic…

Work in progress

© dr. Peter Lengyel

PS. Te întrebi de ce este un dezastru generalizat cu societatea civilă internațională? Sau nu te mai întrebi…

23/24 septembrie 2014 – Conferința Skype lunară cu reprezentanți de vârf din sectorul civil de pe continentele acestei planete. Oceania, Africa, Asia, Europa, America de Nord, Neotropice. Există o rețea internaționala de ONG-uri de mediu care făcea/ face anumite acțiuni cu un impact de imagine destul de semnificativ la nivel politic internațional, legate de protecția unor valori naturale. Această rețea avea/ are o coordonare și un fel de centru logistic aflat la o organizație membră, din UE. Acum, ca organizația din UE să poată să ajungă mai aproape de anumite finanțări care să îi asigure sustenabilitatea/ sau supraviețuirea la un moment dat… ea este constrânsă să se distanțeze de rețeaua internațional-globală pe care o coordona oarecum… și unde erau destule voci critice care pun anumite întrebări dificile pe scena globală. Această situație arată cât de sensibil este echilibrul de forțe, ce înseamnă să faci afirmații pe subiecte sensibile în forurile globale ale structurilor politice planetare. Și arată mai ales cum “organizațiile neguvernamentale” de doi bani, de tip corporatist, care se gudură pe lângă guverne și corporații, sunt cele care sunt finanțate pentru a avea un fel de societate civilă docilă, care pentru 3 fursecuri tace și înghite… și se uită în direcția în care nu este nimic de comentat. Nu trebuie analizate deloc problemele fundamentale, trebuie făcute pliante colorate despre copăcei plantați pe la gropi de gunoi, trebuie adunate mizerii de pe malul apei, iar cele din politică trebuie lăsate să își facă treaba. Deja nici pe scena internațională nu se mai prea poate discuta deschis nici măcar despre lucrurile evidente din domeniul mediului/ resurselor/ realităților socio-economice, este o diplomație-soft, a ascunderii după cireș, în care se vorbește despre orice cât timp nu se zice nimic. Ce semnale mai poate da societatea civilă reală… ce reprezentare mai au oamenii din teren în aceste procese globale? Nimic. Zero. Zero barat. Dacă taci bine și zâmbești și pretinzi că reprezinți protejarea naturii, primești bani să taci și mai bine. Sistemul este atât de perfid încât găsește modalitățile de a îi elimina, de a îi pune pe margine pe cei care au curajul să vadă ceea ce trebuia demult observat. Cred că acesta este unul dintre cele mai triste evenimente/ fenomene din domeniul societății civile globale interesate de protecția mediului… Cine mai are chef de a participa în această mascaradă de doi bani? Entuziaști necunoscători care sunt fericiți să stea pe la niște conferințe fără sens și să facă pliante cu copăcei, în timp ce sistemul ecologic și socio-economic global este subminat.

Bani pentru liniște: constrânsă de contextul unor relații complexe cu alte forțe din domeniul de care se ocupă, în ideea de a se poziționa mai mainstream, de a avea acces la finanțare care să îi asigure supraviețuirea în contextul crizei financiare (și o organizație mai mare, cu un număr semnificativ de angajați are nevoie de bani serioși pentru a exista, că oamenii aceia nu pot să supraviețuiască din povești…). De unde pot să vină banii? Din structuri guvernamentale și de pe la corporații, că în rest… este spre zero (mă refer la sponsorizări, donații etc). O organizație mai militantă, care are măcar curajul de a pune punctul pe i, nu este prea dorită de finanțatorii-de-fațadă a protecției mediului. Ea este marginalizată în general, și pe plan politic în special. Poate avea acces la unele platforme mediatice cu câte o acțiune de timp mediatic, dar totul ultra-controlat, punctiform, distractiv… la “și altele”. Astfel devine și mai clar de ce nu vezi pe la conferințe ale Națiunilor Unite organizații de stilul Sea Shepherd sau Greenpeace (șamd), însă vezi tot felul de asociați ai lui Onan, care știu „să se comporte civilizat”… adică să tacă, să zâmbească tâmp, să nu se bage în seamă, să își accepte locul de câine marginal care trebuie să fie prezent doar pentru a insinua că societatea civilă are și ea un cuvânt de zis. Poate să zică răspicat și clar: „Da, am înțeles!”

Să nu crezi că rețeaua aceea a făcut ceva extravagant la un mod mai spectaculos, sau că a produs prea mari valuri pe la cele câteva evenimente internaționale la care a luat parte; era și ea pe acolo, a făcut câteva side-events cu oarecare iz ecologist… dar nimic agresiv, brutal sau măcar mai dur în formulare; adică, era un fel de voce a organizațiilor de mediu grass-roots, care aveau și ele un fel de platformă de exprimare. Culmea este că deja asta era prea mult… și că dacă ele nu pot să fie totalmente controlate în ceea ce vor face, ceea ce vor zice, este preferată eliminarea ei de pe scena aceasta de teatru de păpuși.

Cât despre trădarea scopului unei organizații de mediu prin adecvarea la pretențiile finanțatorilor… este un subiect dificil și dur; desigur, se poate zice că organizația trebuie să aibă propriile ei priorități, și să nu se abată deloc de la ele; dar a concedia angajații, care sunt oameni cu familiile lor, cu copii, credite și facturi… nu e prea fezabil cât timp există surse de finanțare care pot fi accesate, doar trebuie să te faci sclavul finanțatorului. Fiecare ființă, fiecare om, fiecare organizație își vede propriile interese (vitale…), iar când cele de moment sunt atât de constrângătoare încât supraviețuirea entității în cauză se pune sub semnul întrebării, apare rapid dorința de a intra în compromisuri, fie ele chiar și compromițătoare. A trăda mișcarea și ideile de protejare a mediului, a face o mișcare gen Iuda, este ceva din ce în ce mai răspândit, nu doar pe la noi, prin variate organizații de mediu, ci și în statele din restul Europei, precum și în mișcarea de mediu transnațională, care are ceva implicare în “politicile de mediu/ dezvoltare durabilă” creionate la nivel internațional.

Este preferat un mediu aseptic, cât mai perfect controlat, în care nu pot să apară surprize de nici un fel. Adică, un fel de teatru de păpuși, bine regizat, în care deciziile sunt luate pe bandă sub controlul total al centrelor de putere care doresc să utilizeze scena internațională doar pentru a își promova propriile lor interese: natura, biodiversitatea, sustenabilitatea sunt pierderi colaterale. Conform paradigmei atacului preventiv, este desființată din start orice coagulare a unor opinii mai coerente din partea societății civile reale, a celei care nu se află sub control guvernamental & corporatist.

(…)

Este astfel evitată și omorâtă din fașă orice dezbatere reală, orice punere a problemelor la modul concret, și este redusă întreaga structură politică internațională la un mecanism formal în care puterile își impun interesele fără măcar a ajunge în preajma pericolului ca acțiunile lor politice să fie puse sub semnul întrebării.

(…)

Crezi că ți se face lehamite, scârbă, când vezi că se înfiripa ceva grupare de societate civilă autentică, iar ea a primit un proiectil exact în centrul ei? Întrebarea este, ce faci după aceea? Din cât pare, un atac cu proiectile poate produce și efecte contrare celor scontate, dar pentru asta trebuie să existe niște condiții care în mișcarea de mediu nu prea există la masa critică ce este necesară: sinceră încredere în importanța ei vitală pentru oameni și dăruire totală pentru cauză.

Acest articol a fost publicat în Miscarea de Mediu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Ecologie cu iubire – Moare Mișcarea de Mediu sau se Transformă?

  1. Dan Ghenea zice:

    Ce intelegeti prin proiecte militante? Imi dati cateva exemple?

    • peterlengyel zice:

      Pot exista ecologisme de acestea soft, gen adunarea gunoaielor de pe plajă cu tricouri si bascute inscriptionate cu numele firmei care plateste actiunea de greenwashing; dupa actiune se mananca o felie de pizza si se bea un pahar de racoritoare si se canta un cantecel despre reusitele actiunii in numele ecologiei, si se promite solemn ca actiunile vor fi reluate peste un an. Aceste activitati nu au nimic militant in ele, nu deranjeaza pe nimeni. Marea majoritate a actiunilor din proiecte sunt soft, intalniri, brosuri, expozitii de fotografie cu frumusetile locale samd.

      Pot exista si alte tipuri de actiuni, care interfereaza cu interese, incearca sa stopeze spre exemplu vanatoarea de balene, prin actiune directa care presupune riscuri. Vezi actiunile organizatiei Sea Shepherd:

      http://www.seashepherd.org/

      Este greu de trasat o limita pana unde se poate merge, iar odata cu cresterea gradului de militantism, unele grupari pot sa fie declarate ca fiind ecoteroriste. Spre exemplu cei care gasesc modalitatea concreta sa stopeze constructia unui gazoduct prin zona protejata. Si nu ma refer la impartirea de pliante si semnarea de petitii on-line.

      • Dan Ghenea zice:

        In Romania nu se vaneaza balene. Concret, ce obiective ar defini un proiect ecologist militant in Romania?

      • peterlengyel zice:

        In Romania nu se vaneaza balene, dar se vaneaza capre negre, ursi, lupi si variate specii de pasari… tot felul de „specii protejate” pe hartie. Militantismul sau non-militantismul nu e dat doar de subiectul abordat ci si de modul de actiune. Totodata, nu este alb sau negru, ci o lunga serie de nuante intermediare. Plus ca difera perceptia de la un caz la altul. Daca incepe sa te preocupe interzicerea vanatorii ca sport… deja poti ajunge catalogat ca militant… doar prin exprimarea unor idei. Zona militanta poate sa devina usor un teren minat, asa ca se prefera de multi sa se ramana la activitati care nu tulbura nici un fel de ape. Ecologism prin proiecte de dragul proiectelor. Ceva combinatie de Sisif cu Onan.

  2. Doru Ruști via conservarea biodiversitatății zice:

    Intrebare: „Ce ar fi cel mai greu de explicat din societatea actuala cuiva care s-ar trezi stramutat brusc din anii ’60 in prezent?”

    Raspuns: „Ca am o jucarie ce-mi da acces la intrega cunoastere stocata de omenire de-a lungul istoriei si-o folosesc pentru a face schimb de poze si a ma certa cu necunoscuti”

    (am găsit undeva pe net ideea asa ca nu pot sa ma laud c-as fi original, da’ mi se pare totusi ca reflecta extrem de bine situatia actuala la nivel global, nu national)

    Posibil ca dupa atomizarea asta totala va urma o noua faza de reinchegare a unor structuri? Greu de spus sub ce forma …

    Oricum, la partea cu atomizare stam f.bine 😀

    dmr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s