Einstein și Teoria Cunoașterii

Fiecare dintre marii oameni de știință de până acum a fost preocupat la modul serios de mecanismele care permit cunoașterea, înțelegerea. Cei care au ajuns să schimbe paradigme ale domeniilor majore de care s-au ocupat, cum este Darwin în biologie sau Einstein în fizică, erau genii cu o extrem de largă deschidere intelectuală, care evident că se interesau și de subiecte autoreflexive, cum este setul de aspecte complexe ale teoriei cunoașterii/ epistemologiei, incluzând aici și chestiuni legate de rolul științei, mecanisme prin care gândirea creativă-critică se poate apropia de înțelegerea realităților. Existau întotdeauna și persoane mai firave intelectual, care se mulțumeau cu analiza unor detalii, directori de muzeu care puteau să facă și performanțe extraordinare în careva sub-subdomeniu, spre exemplu să devină cei mai buni specialiști în taxonomia copepodelor și să scrie 10.000 de lucrări științifice despre ele… o reușită care este posibilă cu multă implicare practică în analiza detaliilor; dar aici, nu despre acest tip de știință… cunoaștere, înțelegere este vorba.

Teoria cunoașterii (epistemologia) este un domeniu al filosofiei care analizează cunoașterea științifică din punct de vedere al esențelor ei: origini, mobil, scopuri, metode, validități și… limitări. Analiza apariției conceptelor, a dezvoltării acestora, a interrelațiilor dintre diferite teorii… cere o abordare interdisciplinară, pentru a clarifica aspecte istorice, psihologice, societale, filosofice șamd. Există numeroși filosofi care se preocupă de acest domeniu, dar poate că este și mai interesantă o privire asupra subiectului provenită din gândirea unui mare om de știință. Ca în atâtea alte domenii profunde, Einstein este exemplul excelenței și pe acest subiect… ceea ce se poate percepe ușor dacă analizezi variatele scrieri realizate de el; despre teoria cunoașterii, în cartea “Cum văd eu Lumea?”, mai exact în textul intitulat “Observații asupra articolelor reunite în acest volum”, Einstein scria: “Relația reciprocă dintre teoria cunoașterii și știință este de un fel demn de remarcat. Ele depind una de alta. Teoria cunoașterii fără legătură cu știința devine o schemă goală. Știința fără teoria cunoașterii, în măsura în care așa ceva poate fi în general gândit, este primitivă și confuză.” Despre teoria cunoașterii într-un text intitulat “Ernst Mach”, Albert Einstein zice: “Când mă gândesc la cei mai capabili studenți pe care i-am întâlnit eu ca profesor, adică la aceia care s-au evidențiat prin independența judecății lor și nu prin simpla iscusință, constat că se preocupau în modul cel mai activ de teoria cunoașterii. Ei discutau cu plăcere despre țelurile și metodele științei și, prin îndârjirea cu care își apărau părerile, arătau fără putință de tăgadă că subiectul li se pare important. (…) Dacă mă consacru unei științe nu din rațiuni exterioare, cum ar fi câștigul material, ambiția și, de asemenea nu, sau nu exclusiv, pentru satisfacția sportivă, pentru plăcerea gimnasticii creierului, atunci trebuie, ca învățăcel al acelei științe, să mă intereseze în mod arzător întrebarea: Ce țel vrea și poate să atingă știința căreia mă dedic? În ce măsură rezultatele ei generale sunt “adevărate”? Ce este esențial în ea și ce ține doar de aspecte contingente ale dezvoltării? (…) Noțiuni care s-au dovedit folositoare în ordonarea lucrurilor ajung cu ușurință să aibă asupra noastră o asemenea autoritate încât uităm de originea lor pământească și le luăm ca date imuabile. Ele vor fi calificate apoi drept “necesități ale gândirii”, “date a priori” și așa mai departe. Asemenea greșeli barează adesea pentru mult timp calea progresului științific.”

Aspectele filosofice ale cunoașterii științifice sunt multe, de la limitările și pre-orientările percepției noastre prin organele senzoriale de care depindem, la prelucrarea datelor obținute prin softul parțial-preinstalat în creierul nostru de-a lungul procesului evolutiv, analize comparative și înțelegerea intuitivă a corelațiilor, perceperea fenomenelor, cunoașterea șamd. Interesantă este antiteza “realismului naiv” cu “rațiunea pură” și încercarea de a combina părțile valide din ele în sisteme conceptuale coerente-în-interior și fără contradicții cu realitatea-observată-senzorial-experimental, creând teorii pe baza cărora se pot face predicții verificabile. Acestea sunt elemente esențiale pentru a intui atât uriașele domenii de creativitate științifică aflate la dispoziția intelectului uman, cât și capcane produse de încrederea prea-fixată în anumite paradigme/ teorii răspândite la momentul istoric în cauză. În textul “Observații asupra teoriei cunoașterii a lui Bertrand Russell”, Einstein scria: “Fizicianul este nevoit, din pricina dificultăților actuale ale științei sale, să se confrunte cu probleme filozofice într-o măsură mai mare decât a fost cazul cu generațiile anterioare. (…) În evoluția gândirii filozofice de-a lungul secolelor, un rol major la jucat întrebarea: “Ce fel de cunoștințe poate să ofere gândirea pură, indiferent de impresiile senzoriale? Există asemenea cunoștințe? Iar dacă nu, în ce relație stă cunoașterea noastră cu materialul pe care-l oferă simțurile?” (…) Credința că tot ce este demn de a fi cunoscut poate fi dobândit pe calea simplei reflecții a fost aproape generală în perioada începuturilor filozofiei. (…) Platon atribuia un fel de realitate superioară “Ideilor” față de lucrurile așa cum le cunoaștem în experiența senzorială. Și la Spinoza, și mai târziu la Hegel, această prejudecată se pare că a fost forța stimulatoare care a jucat rolul principal. Cineva ar putea chiar să pună întrebarea dacă fără ceva din această iluzie s-ar putea în general edifica ceva măreț pe tărâmul gândirii filozofice. (…) Față cu această iluzie mai aristocratică privind puterea de pătrundere a gândirii stă iluzia mai plebee a realismului naiv, după care lucrurile “sunt” așa cum le percepem prin simțuri. Această iluzie domină viața cotidiană a oamenilor și animalelor; ea constituie și punctul de plecare al științelor, în special al științelor naturii. (…) În introducerea cărții sale An Inquiry into Meaning and Truth, Russell [scria]: “Pornim cu toții de la “realismul naiv”, adică de la doctrina că lucrurile sunt ceea ce par că sunt. Credem că iarba e verde, că pietrele sunt tari și că zăpada e rece. Fizica ne arată însă că verdele ierbii, duritatea pietrelor și recele zăpezii nu sunt acel verde, acea duritate și acel rece pe care le știm din proprie experiență, ci sunt ceva mult diferit. Dacă e să dăm crezare fizicii, observatorul, când are impresia că observă o piatră, observă de fapt efectele pietrei asupra lui.” (…) [Mai încolo Einstein scrie]: “Treptat și-a croit drum convingerea că toate cunoștințele despre lucruri sunt exclusiv rezultatul prelucrării materialului brut furnizat de simțuri.” (…) Pentru ca gândirea să nu degenereze în “metafizică”, respectiv în vorbărie găunoasă, este necesar doar ca un număr suficient de mare de propoziții ale sistemului conceptual să fie legate îndeajuns de strâns de experiențele senzoriale și ca sistemul conceptual, dată fiind sarcina sa de a ordona și a permite cuprinderea conținuturilor sensibile, să posede o cât mai mare unitate și economicitate cu putință. În rest însă “sistemul” este (din punct de vedere logic) un joc liber cu simboluri după reguli adoptate în mod arbitrar (din punct de vedere logic). Toate acestea sunt valabile deopotrivă pentru gândirea din viața de toate zilele, ca și pentru gândirea mai conștient-sistematic-structurată din domeniul științei.” Trebuie adăugat că nu doar fizicianul modern se confruntă cu probleme filosofice mai semnificative decât cele ale generațiilor anterioare de fizicieni, ci practic în orice domeniu există acest aspect; nu se rezumă aceste întrebări doar la chestiuni legate de mecanismele cunoașterii, dar se extind și la consecințe potențiale ale cunoașterii, și există o suprapunere peste domenii care aparțin de etică & moralitate; în biologia modernă, aspecte legate de intervențiile asupra materialului genetic, transfer de gene de la o specie la alta, orientarea proceselor evolutive în direcții prestabilite (dar cu riscuri… mari), asumarea unor programe de creare a armamentului biologic șamd, sunt doar câteva chestiuni care arată cam cu ce suntem constrânși să ne preocupăm în ziua de azi. Situația nu o să devină mai simplă… nici în perioada următoare!

Despre temporalitatea oricărei teorii științifice, în eseul intitulat “Influența lui Maxwell asupra evoluției concepției despre realitatea fizică” Einstein scria: “Credința într-o lume exterioară independentă de subiectul cunoscător stă la baza întregii științe a naturii. Întrucât percepțiile ne dau numai informație indirectă asupra acestei lumi exterioare sau asupra realității fizice, aceasta nu poate fi sesizată de noi decât pe o cale speculativă. De aici decurge că concepțiile noastre asupra realității fizice nu pot fi niciodată definitive. Trebuie să fim permanent pregătiți să schimbăm aceste concepții (…) Ultima creație cu cel mai mare succes a fizicii teoretice, mecanica cuantică, diferă în fundamentele ei în mod principial de ambele programe pe care le vom numi, pe scurt, newtonian și maxwellian. Deoarece mărimile care apar în legile ei nu pretind să descrie însăși realitatea fizică, ci doar probabilitățile apariției unei realități fizice avute în vedere.”

Despre cauzalitate & noncauzalitate (?)/ comportament statistic, în textul intitulat “Note autobiografice” Einstein scria: “se vorbește despre “realitatea fizică”. În fizica precuantică nu exista nici o îndoială cu privire la felul cum trebuie înțeles acest lucru. În teoria lui Newton realitatea era reprezentată de puncte materiale în spațiu și timp, în teoria lui Maxwell printr-un câmp în spațiu și timp. În mecanica cuantică situația este mai puțin transparentă.” În textul intitulat “Fizica și realitatea” Einstein scria: “Pentru tranziția atomilor dintr-o stare în alta – cu sau fără emisie sau absorbție de radiație – nu se pot da legi cauzale, ci numai unele statistice; o concluzie similară e validă pentru dezintegrarea radioactivă a atomilor (…) [Despre mecanica cuantică Einstein zicea]: [în mecanica clasică] Forțele exterioare erau reprezentate aici prin mici adaosuri, dependente de timp, la energia potențială. În timp ce în mecanica clasică asemenea adaosuri pot produce doar schimbări corespunzător de mici ale stării sistemului, în mecanica cuantică ele produc schimbări oricât de mari, dar cu probabilitatea corespunzător de mică, o consecință în perfectă armonie cu realitatea. (…) Niciodată până acum nu a fost elaborată o teorie care să ofere cheia interpretării și calculării unui grup atât de eterogen de fenomene de experiență cum a făcut mecanica cuantică.” În textul intitulat “Fundamentele fizicii teoretice” Einstein zicea despre mecanica cuantică: “ea nu încearcă să dea o reprezentare matematică a ceea ce există sau a ceea ce se petrece efectiv în spațiu și timp. În această privință actuala teorie cuantică diferă fundamental de toate teoriile anterioare ale fizicii, atât cele mecanice, cât și cele ale câmpului. În locul unei descrieri prin modele a evenimentelor spațio-temporale efective, ea dă desfășurarea în timp a distribuțiilor probabilistice pentru măsurători posibile.” Interesant este că această abordare probabilistică, care a devenit masiv prezentă în fizica cuantică…, este totodată foarte prezentă în științele biologice moderne, de la aspecte legate de mutații genetice, recombinări, până la comportamente ale indivizilor sau procese ecosistemice. În privința comportamentelor sistemelor complexe turbulente, de la previziuni meteorologice până la cel climatice, evident că realitățile sunt și mai greu de cuantificat.

Există și acum mari falii din interiorul unor domenii ale științei cum este spre exemplu fizica… deși se fac demersuri pentru unificarea teoriilor parțiale. În textul intitulat “Fundamentele fizicii teoretice” Einstein zicea: “Știința este încercarea de a face ca diversitatea haotică a experienței noastre senzoriale să corespundă unui sistem de gândire uniform din punct de vedere logic. În cadrul acestui sistem experiențele singulare trebuie corelate cu structura teoretică în așa fel încât coordonarea realizată să fie unică și convingătoare. Trăirile senzoriale constituie ceea ce ne este dat. În schimb, teoria menită să le interpreteze este făcută de om. Ea este rezultatul unui proces de adaptare extrem de laborios, ipotetic, niciodată deplin încheiat, totdeauna supus întrebărilor și îndoielii. (…) Dezvoltarea înregistrată în acest secol se caracterizează prin elaborarea a două sisteme de gândire independente în esență unul de altul, teoria relativității și mecanica cuantică. Cele două sisteme nu se contrazic în mod direct între ele; ele par însă puțin adaptate pentru a fuziona într-o teorie unificată.”

În domeniul biologiei, cea mai frumoasă teorie este evident cea a evoluției, nu doar prin coerența ei internă, frumusețea abordării raționale a proceselor derulate în lumea vie, ci prin faptul că în același timp există o perfectă potrivire cu datele din observațiile de orice fel, de la cele paleontologice, ale anatomiei comparate, biogeografice, etologice, taxonomice, genetice, experimentale șamd. Orice teorie, din orice domeniu, trebuie să prezinte caracteristicile elementare și fundamentale, concomitent: 1. logica internă a teoriei, adică coerența ei rațională și 2. non-contradicția cu date provenite din analize empirice-experimentale. În textul intitulat “Note autobiografice” Einstein scria: “(…) trebuie spus ceva de ordin general cu privire la punctele de vedere din care pot fi criticate, în principiu, teoriile fizice. Primul punct de vedere este evident: teoria nu are voie să contrazică faptele experienței. (…) acest prim punct de vedere privește confirmarea bazei teoretice de către un material empiric disponibil. Al doilea punct de vedere nu privește relația cu materialul de observație, ci premisele teoriei înseși, ceea ce desemnăm pe scurt, dar vag, ca “naturalețe” sau “simplitatea logică” a premiselor (a conceptelor fundamentale și a relațiilor dintre acestea, care sunt luate ca punct de plecare). (…) al doilea punct de vedere ar putea fi caracterizat pe scurt ca cel ce privește “perfecțiunea internă” a teoriei, în timp ce primul punct de vedere se referă la “confirmare externă”.”

Interesantă este capacitatea noastră de a crea știință, sisteme ideatice care să se modeleze pe realitate, să o transpună în scheme logice, funcționale, apte să ajute la previzionarea derulării pe viitor a evenimentelor/ fenomenelor… pe baza experienței anterioare. O astfel de cunoaștere tinde asimptotic să se muleze pe fenomene realmente existente, atât prin acumularea de cunoaștere detaliată cât prin cataclismice reinterpretări teoretice, schimbări de paradigmă care produc un nivel de înțelegere mai profund, apt să structureze o mai mare cantitate/ variabilitate/ extensie de date și să previzioneze ulterioare dezvoltări ale domeniului… Fără un astfel de mecanism ideatic, fără știință, eram și acum niște simple maimuțe care se fugăreau între ele,… nu de parcă acum nu am fi așa, doar că mai avem și tehnologie la dispoziție. Cu toate acestea, știința oferă spiritului uman mai elevat… senzația unei coerențe transgeneraționale și transculturale, a oamenilor care doresc să înțeleagă, să cunoască și să pună în slujba civilizației umane ceea ce au gândit. În textul intitulat “Despre metoda fizicii teoretice” Einstein zicea: “(…) concentrându-ne atenția asupra relației dintre conținutul teoriei și totalitatea faptelor experienței. (…) Avem de-a face (…) cu eterna opoziție între cele două componente inseparabile ale cunoașterii, empiria și rațiunea. Cu toții admirăm Grecia antică, ca leagăn al științei apusene. Acolo, pentru prima oară a fost creat miracolul rațional al unui sistem logic ale cărui enunțuri se deduceau cu atâta precizie încât nici una dintre propozițiile demonstrate nu admitea nici cea mai mică îndoială – geometria lui Euclid. Acest triumf admirabil al rațiunii i-a dat spiritului uman încrederea în sine necesară pentru realizările ulterioare. (…) Prin simpla gândire logică nu putem dobândi nici o cunoaștere asupra lumii experienței; orice cunoaștere a realității pornește de la experiență și se împlinește în ea. Propozițiile obținute exclusiv prin mijloace logice sunt, în raport cu realitatea, complet vide. Tocmai pentru că a recunoscut acest fapt și, în special, pentru că l-a impus în lumea științei Galilei a devenit fondatorul fizicii moderne, ba chiar al științei moderne în general. Dacă experiența este începutul și sfârșitul întregii noastre cunoașteri privitoare la realitate, ce funcție îi revine atunci rațiunii în știință? Un sistem încheiat al fizicii teoretice este alcătuit din concepte, legi fundamentale, presupuse a fi valabile pentru aceste concepte, și din concluzii obținute prin deducție logică. Tocmai aceste concluzii sunt cele care trebuie să corespundă experiențelor noastre individuale. Derivarea lor logică ocupă cea mai mare parte din oricare tratat teoretic. (…) am atribuit rațiunii și experienței locul lor determinat în cadrul sistemului fizicii teoretice. Structura sistemului este opera rațiunii, datele experienței și relațiile lor reciproce trebuie să-și găsească reprezentarea în concluziile teoriei. Tocmai pe posibilitatea unei asemenea reprezentări se întemeiază valoarea și justificarea întregului sistem și, în mod special, valoarea conceptelor și legilor fundamentale care alcătuiesc baza sa. Acestea din urmă sunt dealtfel creații libere a spiritului uman, care nu pot fi justificate a priori nici prin natura spiritului uman, nici prin vreo altă modalitate. (…) Dar dacă e adevărat că baza axiomatică a fizicii teoretice nu poate fi derivată din experiență, ci trebuie inventată în mod liber, mai putem noi oare spera în general să găsim calea cea corecta? (…) La aceasta răspund cu toată încrederea că există, după părerea mea, calea corectă și că noi suntem în stare să o găsim. (…)” Îmi place optimismul lui Einstein și sper să aibă dreptate.

© dr. Peter Lengyel

PS. Cum se poate spera oare ca din variatele scrieri ale lui Einstein să se contureze o idée destul de coerentă asupra acestui subiect? Idei despre validități ale cunoașterii științifice din domeniul fizicii teoretice, cât de extrapolabile sunt oare asupra altor domenii precum biologia/ ecologia? Cum te poți abține de la comentarea citatelor, pentru a nu face ca articolul acesta să aibă prea mari dimensiuni? Cândva textul recitit, poate să aducă ceva noi interpretări, teoretice?

Acest articol a fost publicat în Despre Cunoastere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Einstein și Teoria Cunoașterii

  1. Ionel Iani Velciov via FB zice:

    Se pare ca capacitatea mintii umane de-a crea variante teoretice depaseste numarul variantelor functionale din Univers !!! Acest fapt pe de-o parte ma sperie, este de-a dreptul infricosator, dar pe de alta parte ma bucura ca in acest fel, mai devreme sau mai tarziu, mintea umana va descoperi sau mai corect spus va identifica si varianta corecta de functionare a Universului !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s