Bosonul Higgs și Sindromul Academic

Peter W. Higgs a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 2013 și merită felicitări pentru asta. Ce zice el într-un articol din 6 decembrie 2013, apărut în The Guardian: “I wouldn’t be productive enough for today’s academic system. (…) Today I wouldn’t get an academic job. It’s as simple as that. (…) It’s difficult to imagine how I would ever have enough peace and quiet in the present sort of climate to do what I did in 1964.” Dacă cele afirmate de Higgs pot să fie zise, există în aceste sisteme de măsurare a performanței intelectuale academice un extraordinar reducționism-retrograd: de fapt este uciderea esențialului din ceea ce numim Științe.

Te poți întreba: mai mare dezastru decât cel rezultat din acest tip de constatare afirmată public, ce poate sa fie? Cel care înțelege sensul acestor cuvinte ale lui Higgs se cutremură la ideea că asta este lumea în care trăim. Se ajunge la promovarea unui “model de succes” în care conformarea la norme, producerea de “gargară științificoidă ISI” duce la promovare, iar preocuparea de întrebările esențiale ale științei și capacitatea de a aduce lumină în aceste zone greu de pătruns, să producă marginalizare? Poate să fie ceva mai aberant decât atât? Geniile care pot să facă realmente diferența, nu au loc în acest sistem căzut în mâna birocraților cu gândire contabilicească și a aghiotanților lor care au contaminat până și idealul Cunoașterii. Există și pe acest palier o goană nebună după finanțare, după “rezultate-cât-mai-rapide”, după “relevanță-imediată”, o competiție care nu mai lasă spațiu pentru oamenii geniali, timp pentru gândire la subiectele esențiale dar evident mai dificile, ci promovează un fel de mediocritate, o eficiență de tip “bandă rulantă”. Cei care desconsideră Creativitatea Intelectuală Clasică și mai ales producerea de lucrări care Să Aibă Sens și oarecare Valoare ca Publicație Științifică, și favorizează acest marș forțat de a publica doar de dragul de a avea mai multe titluri care să fie contabilizate numeric… nu au prea multe de a face cu ceea ce Știința era și trebuia să fie.

Premiul Nobel, primit de Peter W. Higgs în 2013 împreună cu un alt fizician, Francois Englert, este o recunoaștere a excelenței lui intelectuale… a capacității geniale de a prevedea existența unei anumite particule denumite bosonul Higgs… presupunere teoretică a cărei existență a ajuns confirmată printre altele de experimentele de la LHC (Large Hadron Collider). Nu vom discuta aici aspecte științifice ale acestei reușite din domeniul fizicii teoretice, ci direcția în care alunecă știința actuală. Poți avea senzația că pe lângă valoarea științifică a puținelor lucrări pentru care genialul Peter W. Higgs a primit Premiul Nobel, poate chiar mai importante decât acestea, sunt aspectele pe care el le arată publicului, mai cu seamă în lumina reflectoarelor premierii Nobel: cât de aberant a devenit sistemul științei-academice, cât de găunos și canceros și contaminat cu gândire neoliberală contabilă a profitului imediat chiar cu riscul marginalizării și distrugerii valorilor esențiale.

Constați deci cum Știința, în loc să rămână o încercare de progres în cunoașterea Lumii, a devenit un fel de unitate de producție focalizată pe profitabilitate cât-mai-imediată. Dar cine este vinovat pentru asta? A devenit contaminată de goana după bani – de tip neoliberal, în care până și ea, Știința, este scoasă la produs pe centura consumerismului. Fetișizarea cantității mari (dar inevitabil mediocre), venerarea ratei mari de producere a unor “publicații științifice”… subminează esențialul Științei. Ar trebui să existe o adecvare a sistemului la patternurile intrinsece ale minților gânditoare-creative, iar asta nicidecum nu ar însemna promovarea și forțarea “diareii științificoide” de tipul celor promovate acum. Parte din realitatea “academic-științifică” actuală este marginalizarea și denigrarea celor care au un stil personal care încearcă să nu se supună acestei frenezii-obligatorii de a publica nenumărate articole.

Cei care decid aspecte legate de finanțarea științei și managementul ei sunt de multe ori nu doar lipsiți de o cultură științifică adecvată, dar și anti-intelectuali, bigoți, politruci populiști de cea mai joasă speță. Astfel se poate ajunge la situația care permite afirmații precum cel din articolul din The Guardian din 6 decembrie 2013: „Physicist doubts work like Higgs boson identification achievable now as academics are expected to ‘keep churning out papers’.” Promovarea freneziei științifice are ceva similaritate cu hrăpăreția consumerismului și a abordării de tip Fast Food, cu “valoarea unei relații cu o fată gonflabilă”… Procesul denumit “publici sau mori” (publish or die) arată presiunea la care este supusă persoana care este angajată în sectorul academic; această obligație de a publica îi preia o bună parte din energie pentru a face față “cerințelor sistemului” și nu pentru a se preocupa de întrebările cu importanță reală, care nu se lasă atât de ușor analizate și transpuse în “lucrări științifice” pe care să nu îți fie jenă să pui numele… dar cere trebuie publicate în semestrul acesta, sau îți pierzi locul de muncă. Acest stil aberant se instalează în locul unei abordări care să permită focalizarea pe aspectele care au relevanță decisă de mintea omului de știință care înțelege cel mai bine ce anume poate să aibă sens… și când anume este destul de coerentă ideea încât să merite să ajungă publicată… tipărită.

Omul de știință nu mai publică în tipar atunci când a găsit ceva ce merită publicat, ceva ce este de interes real, ci este forțat de situație, de “proiecte” să dea rezultate pe bandă; a devenit oarecum ca o curvă versată care este utilizată de toți muncitorii-birocrați. Dacă ești pe modelul de a produce “lucrări științifice” pe bandă rulantă, de a le trimite oriunde iar o parte din ele ajung să fie tipărite pe hârtie, că doar și revistele respective au nevoie de articole… ajungi să ai sute și mii de astfel de “rezultate”, și ești de 100 de ori mai tare decât un nimeni precum cineva genial cu bosonii lui cu tot. Aici ambiția de a publica orice, și cantitatea învinge calitatea și sensul științei. Cu cât mai multe lucrări ai, cu atât mai bine, și cu cât mai multe citări, cu asta și mai bine; dar valoarea lor în sine, subiectele pe care le ating acestea… relevanța lor pentru progresul semnificativ în cunoaștere… unde este? Dar ce zice asta despre știința actuală, despre sectorul academic? Analizând diferite subdomenii ale cunoașterii, se poate constata că numărul acelor lucrări care au relevanță reală nu a crescut, în schimb este o hiperinflație de “articole de mizerie, stoarse din oameni” de acest sistem.

O consecință a acestui sistem este realitatea care se poate constata relativ ușor în diferite domenii: proporție mare a acestor “articole științifice” produse pe bandă rulantă de variați “savanți-cercetători de renume internațional pe baza a nenumărate lucrări publicate” sunt doar mânjire a hârtiei. A fost creat un mecanism imbecil care aparent promovează creativitatea științifică și valoarea, dar care este destul de pervers prin efectele pe care le are: valoarea este dată de producerea pe bandă rulantă de “articole științifice” care să apară în “publicații de specialitate cotate ISI”… Poți avea ușor senzația că unele (multe, majoritatea, aproape toate?) dintre acestea sunt controlate de găști și grupuri de interese: sunt fabrici de articole, care ajung să fie citate de alții care gonesc tâmpit pentru a fi citați și ei la rândul lor, în cât mai multe articole… milioane de articole în fiecare sub-subdomeniu, de ajung aceste nenumărate articole să nu mai fie băgate în seamă nici de cei hiperspecializați pe respectivul domeniu. Te poți întreba, o minte atât de genială cum este cea a lui Peter Higgs, putea oare să facă nenumărate articole mediocre și să le publice așa cum face gloata mediocrității-academice-autosuficiente… dar nu a vrut să încarce în plus toată această frenetic-canceroasă abordare a științei-gonflabile, unde publicarea este o obligație indiferent că ai sau nu ai ceva care să merite a ajunge tipărit? Care este modul în care te autocenzurezi, ce anume merită să fie publicat și ce anume nu are sens să fie tipărit sub numele de “lucrare științifică”?

Care mai este valoarea unui Om de Știință? Își permit niște ciudați “contabilizatori de boabe de fasole” să evalueze valoarea Ideilor unui Geniu… sau ei sunt târâturi simple care nu au nici măcar capacitatea să înțeleagă ceea ce alții… geniali… au descoperit cu mintea lor pătrunzătoare… ce să mai zicem de a crea similare rezultate? De multe ori se întâmplă ca ideile celor geniali să fie mult prea avansate pentru nivelul de înțelegere a contemporanilor, așa încât subiectele de valoare sunt redescoperite la mult timp… după ce ele au fost o perioadă mai mare sau mai mică date uitării. Cele câteva articole ale lui Higgs, și ideile din ele, au dus la peste 100.000 de articole scrise de “alții” pe acest subiect… astfel că se vede clar că nu doar numărul publicațiilor proprii este relevant ci și importanța subiectului atins de ele, mai concret ideile noi și perspectivele care se deschid către orizonturi nemaivăzute până atunci de mintea umană.

© dr. Peter Lengyel

PS1. Aspecte aberante există în variate moduri. Dacă vrei să citești articole cu realitățile triste, nu este greu să le găsești, pe orice temă; de fapt, greu găsești altceva prin media, în afară de manelisme. Nu voi înșira aici temele posibile, dar le poți vedea la știri, în momentane combinații. Totuși, unele subiecte prin absurdul lor, pot să fie mai profund catastrofale decât altele. Desigur, există dramatism în aspectele cu femeile violate și copiii uciși de drone, dar ele sunt totuși evenimente marginale; însă aspecte de fundament… constatări din domenii ale elitelor intelectuale, ale științei-academice, pot să sublinieze criza profundă a acestui sistem din care facem parte.

PS2. Mă gândeam ce titlu să dau acestui text; trebuia să fie ceva cu Bosonul Higgs, Peter Higgs, Premiul Nobel, Dezastrul Sistemului Academic, Sindromul Academic, Sindromul Canceros Academic…
Ideile unui Geniu: Bosonul Higgs și Sindromul Academic

PS3. Și o glumă bună: A Higgs Boson walks into a church and the priest says: “We don’t allow Higgs Bosons in here.” The Higgs Boson then replies: “But without me, how could you have mass?”

Draft 2. Cred că zilele astea am să fac niște mari schimbări la acest text.

Acest articol a fost publicat în Despre Cunoastere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Bosonul Higgs și Sindromul Academic

  1. Cata Lin spune:

    Pina acum o vreme am crezut ca mediul academic romanesc este vai si amar, insa e ceva extins pretutindeni in lume. Cei cu grade (profesori) iau banii, pt ca sa ia banii ii exploateaza pe aia mici sa scrie articole cotate ISI la care profii contribuie adaugandu-si numele pe prima pagina, ca si lor le trebuie activitate. Vara se mai merge la cate o-doua-trei conferinte in locuri exotice unde multi din ei nici macar nu au bunul simt sa isi miste fundul de pe plaja si sa isi prezinte articolul, absenteaza ca in parlament. Apoi ne intrebam de ce din mediul academic nu provin ideile vizonare de care societatea si industria au nevoie pt a evolua? Pai industria merge dupa cai profitabile, concurentiale, nu dupa jecmaneli de pe o zi pe alta. Mai sunt apoi granturile (la noi diverse fonduri europene): cei cu grade si relatii se gandesc la un proiect, apoi tot aia mici isi rod coatele scornind ceva cu care se pot accesa fondurile, fonduri care sunt „absorbite” de cei de sus, iar jos, ajung doar picaturile care sunt in plus sus. Si ce e trist e ca tinerii din mediul academic nu pot schimba nimic (sau nu se coalizeaza, nu incearca), practic asteapta sa treaca vremea, sa evolueze si ei pe scara hommo universitarius si sa devina la rindul lor niste lipitori ca si predecesorii pe care i-au urit atata si pt care si-au sacrificat tineretile.

    • peterlengyel spune:

      The Guardian: Academics Anonymous: why I’m leaving academia

      merita citit articolul din The Guardian, ca si comentariul de pe facebook al lui Tibor Hartel: From an academic. While reading I was thinking that when the ‘niches are filled’ indeed a situation may apear when it is not nice to be academic. One important thing of academia is the brain space. To have time to stay, reflect, think. In overcrowded scientist population these are not possible. Maybe this overcrowded system will select for new types of academcs, with unusual skills? Lets see. Its the momentum for natural selection and ‘speciation’ to occur:)

      http://www.theguardian.com/higher-education-network/blog/2014/may/01/academic-anonymous-leaving-academia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s