Reclama îți zice: nu ești om de valoare?

Strălucitoare obiecte… care în reclame exagerate par și mai atractive decât sunt ele în realitate. Nu poți vedea liniștit un film, că ai de înghițit la pachet și câteva reclame, cele cu tampoane ultra-absorbante și mâncare pentru câine, să aibă blana lucioasă. Acum o vezi a mia oară… cea cu tampoanele aripate… cu toate că nu ești chiar publicul-țintă. Dar jetul de reclame te stropește și pe tine, nu prea ai cum să te ferești. Nu mai contează utilitatea acelui produs, nevoia pe care o satisface, nici durata lui de viață, contează marketing, reclamă, creșterea vânzărilor… cu orice consecințe.

Am văzut pe facebook că zilnic în medie un om este bombardat cu circa 400 de reclame care îi sugerează cum ar trebui el/ ea să fie. Am văzut și studii mai detaliate despre acest tip de subiect. Esența este că undeva subliminal, rezultă din multe dintre reclame, că dacă nu așa ai face, atunci… nu e bine. Dacă nu ești pe ceva yacht și nu fumezi Kent, ești ciudat… dacă nu ai ceva mașină care costă „decât 100.000 de parai”🙂 (în stilul inculților cu lanțuri groase de aur de pe la TV)… înseamnă că nu ești de succes. Fată dragă, dacă nu ai 1,8 metri și nu ești atât de anorexică încât să ai eventual 16 kg, înseamnă că nu e bine. Fotomodele siliconate, botoxate, reșapate cu operații estetice, machiate… a căror imagine este apoi procesată pentru a crea o ireală iluzie…, în care pielea este perfectă… “așa cum o vei avea și tu dacă vei cumpăra crema X”. Am devenit atât de rupți de natură încât deja și ființa umană este artificializată la modul extrem… și aflată la cheremul manipulării prin reclamele corporațiilor producătoare de orice. Ai de ales din tot felul de telefoane hiper-ultraslim, pe care să poți discuta cu alte anorexice despre iubirea adevărată… și banii pe care îi poate produce pe centură sau în politică. Trebuie să cumperi plasmă și variate aparate, care toate costă… dar toate se demodează repede așa că îți trebuie altele, ca să fi în tendințe… costul lor este că muncești ca un salahor, ca un sclav, să faci pe dracu în 4, mai ai și datorii la bancă… și ai… aproape nimic… mai ales nu ai fericire. Este o capcană plină de reclame care manipulează oamenii la un mod jenant, insinuând că sursa fericirii este cumpărarea de obiecte… care rapid se demodează… și îți trebuie altele. Veșnicul cumpărător, ahtiat după ceva… pe care îl ia pe credit. Și tot așa, zi și noapte vezi reclame și reclame, pe stradă, la TV, la radio, pe internet… peste tot vezi ce ar trebui să faci și ce ar trebui să cumperi… dar tu, marginalul naibii, nu faci asta… sau nu faci bine, că nu le ai acasă pe toate.

Un model de succes este careva târfă sofisticată care se bâțâie pe scenă, cu un șnur pe ea, adulată de fanii ei care o să o uite când moare drogată în careva seara. Modelul de succes este ceva actor care joacă roluri de proslăvire a visului american, consumerismul… care de fapt este coșmar pentru foarte mulți… și din ce în ce mai mulți. Apoi, el, omul de succes, gonește cu o mașină puternică pe o șosea… dar stâlpul incult nu se poate trage din fața lui… așa că el arde de viu, cu succes cu tot. Apar plânsete pe media, cum a fost posibil… cu toate că în filme era atât de puternic, invincibil… Nu plânge nimeni de Darfur/ Sudan, femeile violate în masă în fața copiilor decapitați; nu se plânge populația îndobitocită… nici de dronele democratice care lasă hoituri de copii împrăștiate pe stradă, noroc că nu la noi, de data asta. De frumoasa sărbătoare a Thanksgiving, nu am văzut să fie amintit creștinește și păgânul Holocaust Amerindian.

Te întrebi, cine stabilește aceste modele de succes, și cine le propagă, cine le mediatizează în halul acela încât dacă nu ești asemănător, trebuie să îți fie rușine că mai exiști? Cum de au auzit toți de Piticul Porno, Bianca, Monica, Lady Gaga, variați fotbaliști de succes galactic și unii care boxează tare? Auzi că este o generație emo… că nu mai au chef de viață chiar tinerii… că există probleme cu droguri și alcool și sinucidere la vârste fragede. Că nu îi mai interesează școala? De ce te miră? Auzeai că pocăiții nu se uită la televizor și părea destul de aberant… dar te poți întreba, oare nu e și asta un fel de soluție… de limitare a pierderilor? Oricum, este clar că este nevoie de un fel de cuirasă în fața acestor mizerabile manipulări prin milioane de reclame subliminale.

Dintre cei pe care eu îi admir, de la Darwin la Einstein, de la Hemingway la Villon… nici unul nu avea Lamborghini, nu fuma Kent pe yacht și nu plimba nici un fel de sofisticată fată siliconată și anorexică… Dar nici nu vezi ceva prezență a lor prin mass-media… ca și cum nu ar fi existat nici un fel de oameni de valoare, doar Piticul Porno e tare când se scoală și face audiență. Te poți întreba, tânărul de azi, tânăra de azi… are șanse măcar să audă de marea cultură, de știință, de oamenii de valoare non-momentană, sau totul este acoperit de revărsarea puhoiului de manelisme, a sclipiciului americanist hollywoodian de fațadă, în spatele căruia nu se văd dronele și durerea… Consumerismul acesta aberant exacerbat pune pe butuci nu doar resursele naturale spoliate la nivel planetar, dar reușește să îl ucidă și pe Preafericitul Consumator. Deja de mic este obișnuit omul, că el este unul care nu are valoare… așa că atunci când vine momentul angajării, nu îl mai surprinde că el nu e cel care poate să fie bine plătit: el e prea fără experiență, prea tânăr, nu vorbește impecabil limba care trebuie… cea a lui Shakespeare, nu a fost la facultatea care trebuie… a fost la altă facultate din țara lui natală, nu a luat notele care trebuie – 10 pe linie, adică nu a devenit un papagal perfect, iar la un moment dat, este deja prea bătrân: traiectoria pentru sluga marginală, pregătită din timp. Cum a reușit sistemul corporatist-capitalist-neoliberal să producă o cantitate atât de mare de oameni nefericiți, frustrați, plini de datorii… și state falimentare? Este clar că nu asta este calea către o viață umană mai rezonabilă, mai sustenabilă, eventual cu nuanțe de fericire.

Totuși, mai există ceva bine în toată mizeria asta. Libertatea de comunicare care există pe platformele virtuale, în care, în măsura în care ai capacitatea să cauți, poți vedea percepția unor oameni reali… cu modul lor de a pune problema… individual, sincer, necenzurabil. Urmează sărbătorile de iarnă… sărbătorite de oameni în păgânele perioade în care eram cu toții mai apropiați de Natură. Asta era mult înainte de halucinațiile unor păstori din deșertul asiatic, azi ajunse dogme cu care este manipulată prostimea. Rolul acestor sărbători ancestrale era detașarea de rutina zilnică, apropierea de aspectele mai esențiale ale existenței. Bănuiesc că acele aspecte esențiale ale existenței umane nu sunt legate de obiectele cavalcadei consumeriste, nici de aberațiile clerului ahtiat după banii muritorilor (ce poate să fie mai jenant decât asta?). Bănuiesc că aceste perioade de sărbătoare sunt o bună ocazie de a căuta noi direcții către o viață umană mai rezonabilă, mai fericită, mai puțin supusă manipulatorilor care vor să se folosească de tine. Sunt ocazii bune de merge la un concert de jazz, de a sta la un ceai cu cei apropiați cu care nu ai avut nicicum timp să vorbești. Ocazii bune de a te apropia de valorile umane autentice, pure, cele actuale, cele din trecut și din viitor.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Reclama îți zice: nu ești om de valoare?

  1. Valentin Balan spune:

    BRAVO!

  2. Dragos B spune:

    ” When I look back
    I see the landscapes
    That I have walked through
    But it is different

    All the great trees are gone
    It seems there are
    Remnants of them

    But it is the afterglow
    Inside of you

    Of all those you met
    Who meant something in your life”

    Olav Rex, August 1977

    The „Lifelines” video features segments from the 1991 short film Året gjennom Børfjord, also known as A Year Along the Abandoned Road. In the short film a camera moves through a small village in Finnmark while the seasons change.

    http://en.wikipedia.org/wiki/A_Year_Along_the_Abandoned_Road

  3. Andrei St spune:

    Nu e altceva decât efectul de turmă (bandwagoon effect în engleză), omul nu e capabil să gândească independent de prejudecățile de grup, fie fiindcă suferă de prejudecata că majoritatea are dreptate, fie fiincă se teme să se separe de turmă. Consumerismul în general doar exploatează acest efect, urmărind deliberat tehnici de manipulare (bazate inclusiv pe psihanaliza lui Freud), deși în planurile de marketing există și propuneri / încercări de a crea noi dependențe / prejudecăți, prin crearea unei mode sau stil de viață nou.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s