Specii

34

Conceptul de specie este un element esențial al cunoașterii biologice. Naivii care reprezintă vasta majoritate, consideră că trebuie să fie simplu să definești acest concept. Ei nu au auzit niciodată de complexe de specii criptice, specii inelare, limitele mai clare sau mai fuzzy ale speciilor, de fluxuri genetice orizontale, hibridizare și alte realități biologice evolutive aflate în derulare. Identificarea, definirea și denumirea de specii este denumită Alfa-taxonomie. Nu fac aici referire la problema cunoașterii caracteristicilor taxonomice pe baza cărora se pot determina indivizii, ca aparținând unei specii sau alteia, ci rămâne să analizăm situația la care se află azi conceptul de specie.

33

Indivizii aparțin diferitelor specii: fag, molid, barză albă, om șamd, și orice măgar vede asta. În principiu, aceste entități supraindividuale sunt izolate reproductiv între ele; doar indivizii din interiorul unei anumite specii pot produce urmași fertili. Au fost scrise multe cărți groase, care stau prăfuite în ceva biblioteci mucegăite, altele sunt roase de molii; altele au devenit fosilizate în esența lor, în măsura în care la vremea scrierii lor nu existau datele-ideile care să permită analizele ce se pot face azi. Avalanșa recentă de sute și mii de articole care se ocupă de ideea de specie, permite conturarea unei înțelegeri despre complexitatea acestui subiect, în sensurile lui mai profunde și actualizate.

DSC_1117 DSC_1126

Diversitatea organismelor vii este uluitoare, atât la nivelul biodiversității actuale din diferite zone geografice și variate medii de viață, cât și pe direcția temporală, pe parcursul istoriei naturale. De la unicelulare la coloși de genul balenelor sau dinosaurilor, de la libelule la mamuți și oameni… avem vietăți de diferite feluri. Biodiversitatea este “extravagantă” în păduri tropicale, în adâncurile apelor marine/ oceanice, diversitatea micro-organismelor eucariote din apele bălților sau din soluri, a paraziților externi și interni, universul bacteriilor… iar omul a devenit conștient că Ecosfera este plină de viață, până și locurile care nu par prielnice vieții fiind populate de diferite organisme extremofile. Conform lucrării din 2013 a lui M. J. Costello et al., Can We Name Earth’s Species Before They Go Extinct?, Science 339 (6118): 413–416, au fost descrise până acum 1,5 milioane de specii de eucariote. La rata actuală de extincție produsă de devastarea peisajului de către activitatea umană, ajung să dispară înainte de a ajunge descrise de careva specialist-savant, multe specii-necunoscute despre care știm că în principiu ele există în peisaj (pe baza extrapolării situației speciilor nou-descrise din zone similare unde se fac cercetări).

DSC_1108 DSC_1109DSC_1045 DSC_1054 DSC_1063

Conform lui Ernst Mayr, la pg. 135 în The Growth of Biological Thought – Diversity, Evolution and Inheritance, Harvard University Press, 1982, în zonele tropicale cunoaștem circa 10-20% dintre specii; la pg. 246, Mayr scrie ca în timpurile noastre anual sunt descrise circa 10.000 de noi specii de animale, și chiar dacă am lua cele mai reținute aproximări, ar mai fi nevoie de 200 de ani doar pentru a da un nume speciilor existente. Cât despre fosile, la pg. 139, Mayr zice că o evaluare a numărului de specii fosile de un miliard (1.000.000.000 specii fosile) este o estimare destul de reținută, iar revărsarea descrierilor științifice de noi genuri, specii, ordine șamd pare de nestăvilit. Cum se poate aplica conceptul de specie biologică unor fosile la care izolarea reproductivă față de forme asemănătoare este imposibil de stabilit? Nicicum, avem deci niște specii delimitate pe baze morfologice.

DSC_1135 DSC_1136 DSC_1145

Un mare rol în dezvoltarea taxonomiei/ sistematicii a avut crearea de colecții, atât botanice (ierbare), cât și zoologice (insectare, colecții de scoici, melci, colecții de mamifere și păsări împăiate, colecții de fosile etc). Fără aceste colecții care să pună împreună mari cantități de organisme diferite, care să poată fi studiate comparativ… reușita sistematicii biologice ar fi fost mult mai precară. Conceptul de specie a fost conturat de John Ray în 1686. Linne, botanist suedez, ‘a făcut ordine’ și a clasificat circa 4.000 de specii de animale și circa 6.000 specii de plante, o reușită extraordinară pentru secolul 18; el credea în existența unor specii fixe, o teorie care azi este privită ca fiind naivă. Era o vreme când anumite exemplare considerate ca fiind perfect reprezentative pentru o specie, erau descrise cu mare atenție la detalii… rezultând niște specii tipologice/ morfologice. A urmat o avalanșă de ‘descrieri de specii’, multe dintre acestea prezentând diferite variații individuale, neavând nici o relație cu conceptul de specie biologică a zoologului francez Buffon, care în 1753 a definit specia ca fiind formată din suma indivizilor capabili de a produce urmași fertili. Speciile au fost numite binominal (nume de gen și nume de specie) începând cu Linne (spre exemplu omul: Homo sapiens). Speciile pot prezenta diferențieri în subspecii cu caracteristici aparte, ceea ce a dus la apariția nomenclaturii trimonimale, abordare începută de Schlegel în 1844 (spre exemplu omul recent: Homo sapiens sapiens).

DSC_1090

DSC_1036 DSC_1038

Sistematicienii preocupați de organismele actuale, comparau indivizi din colecție, pentru a găsi caractere generale, de specie. Criteriile pentru alegerea caracterelor şi stabilirea gradului de deosebire necesar şi suficient pentru ca grupele de indivizi să fie considerate specii aparte, erau subiective, arbitrare, dependente de experienţa, intuiţia şi bunul plac al specialistului. Astfel, rangul taxonomic al unei anumite forme, depinde în mare măsură de părerea personală a sistematicianului. Încrederea în caracterul morfologic identic al indivizilor dintr-o specie, a dus la sub-fărâmiţarea şi mărunţirea grupelor considerate anterior “o singură specie”. Ulterior, reunificarea acestor fragmente ale “speciei”, a fost realizată atunci când a fost constatat că în natură specia este politipică, fiind o unitate cu legături interne care cimentează diverse subtipuri, diferite genetic (forme, varietăţi, subspecii etc.). Continuă și azi distracția-taxonomică în care se contrazic unificările și fragmentările la care se atașează câte o denumire de specie. Este destul de dură formularea lui N. Bonde, în Cladistic classification as applied to vertebrates, In M. K. Hecht et al., Major Patterns in Vertebrate Evolution, Plenum Press, New York, 1977, pp. 741–804: „An important aspect of any species definition whether in neontology or palaeontology is that any statement that particular individuals (or fragmentary specimens) belong to a certain species is an hypothesis (not a fact).” Asta arată că ceea ce acum este definit ca fiind o anumită specie, poate ca în viitor odată cu avansarea cunoașterii să fie unificat cu altele pentru ca împreună să formeze o specie recunoscută în acea perioadă… sau este posibil ca ceea ce azi este considerat o specie să fie divizat în mai multe, când o să fie înțeleasă mai bine situația acelor organisme…

DSC_1000

384 388 449 453

3 4 7

72

20

DSC_1073 DSC_5671 DSC_5698 DSC_5707 DSC_5716 DSC_5761 DSC_5770 DSC_5788 DSC_5806

Ideea de specie biologică definește un sistem relativ izolat spre exterior prin sterilitate, iar reproducerea din care rezultă urmaşi fertili se realizează în limitele sistemului care-şi păstrează caracteristicile esenţiale. Dar de la această abordare teoretică la necesitatea practică de a descrie specii, calea este lungă și nu de puține ori, imposibilă. Când vezi niște organisme aparent asemănătoare – uscate în ceva colecție, cum ești capabil să definești dacă ele pot să aibă urmași fertili sau nu? Cu toate că acesta, acest caracter este esențialul care desparte o specie de alta… Astfel, limitele dintre “specii” sunt intuitive, deoarece niciodată nu vom cunoaște exact care “specie” poate produce urmași fertili cu “careva specie înrudită”… mai ales în cazul unor organisme mai greu de studiat care trăiesc în medii aparte unde nu ajunge expertul nici măcar în visele lui. Speciile pot fi caracterizate doar printr-un complex de criterii, neexistând nici un criteriu unic care să fie suficient pentru a le delimita între ele. Speciile din diferite linii evolutive nu sunt echivalente, neexistând un standard de delimitabilitate valabil pentru toate cazurile. Greu se poate realiza o echivalenţă între 1. specii slab-mobile care au un areal extins, în interiorul căruia ele prezintă o mare variabilitate intraspecifică, cu speciile 2. neo-endemice sau 3. relictare izolate, cu areale mărunte.

DSC_112991 94 106

Deși pare simplu să faci diferența între un tigru (Panthera tigris) și un leu (Panthera leo), totuși, dacă te interesează subiectul, ajungi să conștientizezi problematicile complicate date de realitățile biologice & evolutive aflate în derulare. Culmea este că organisme din specii care în natură nu ar avea niciodată urmași, dacă sunt închise împreună (spre exemplu în grădini zoologice), pot ajunge să se hibridizeze și să producă exemplare intermediare: între leu și tigru apare liger și tigon, iar dintre acești hibrizi unii pot să fie fertili și să se reproducă cu succes, așa cum a fost constatat în Zoo la Munchen și la Novosibirsk. Când oamenii moderni (Homo sapiens sapiens) au ajuns în Europa, s-au hibridizat (parțial) cu oamenii de Neanderthal, o subspecie au o specie umană separată (Homo neandethalensis/ Homo sapiens neandethalensis), ființe care trăiau în Europa de o vreme. Cât de mult există bariere reproductive între specii înrudite, în afara celor comportamentale, este o chestiune doar parțial elucidată. Totodată, hibridizarea cu producere de urmași fertili poate să fie un fenomen marginal în natură, care nu afectează existența a două fluxuri evolutive reprezentativ-distincte.

DSC_1153

433

410 417 422 426 43021 23

În cele mai multe cazuri, cel puțin la organismele macroscopice, pare că speciile sunt realități obiective, definibile şi distincte, cu limite clar conturate/ delimitabile, entități realmente existente în natură. Specia este formată dintr-un număr mare de organisme individuale, genetic asemănătoare (implicit asemănătoare biochimic, fiziologic, morfologic, comportamental etc.), care ocupă un anumit areal şi o anumită nişă ecologică, formând o unitate autoreproducătoare ce-şi păstrează particularităţile specifice în natură, închisă din punct de vedere sexual, delimitată faţă de alte specii. Specia este formată din indivizi care se reproduc faptic sau potenţial între ei, aceștia fiind potenţial capabili de a da naştere la urmaşi fertili, astfel “încrucişarea” acţionând ca un factor integrator, consolidând specia într-o unitate biologică autentică, izolată de alte grupuri echivalente. O specie nu este doar o sumă de indivizi, aşa cum un organism nu este o sumă de organe, sistemele având noi caracteristici. Specia este o entitate supraindividuală capabilă să se autoreproducă un timp nedefinit şi să evolueze relativ independent, o entitate biologică în dezvoltare, rezultată prin evoluţie şi continuând acum şi în viitor să se transforme evolutiv. Dar, inter-fertilitatea exemplarelor dintr-o specie nu este absolută, existând grade diferite de interfertilitate/ izolare reproductivă a unor populații, până la lipsa totală a șansei de a avea urmași fertili comuni și apariția unor specii distincte. Din cauza fenomenelor evolutive aflate în derulare și azi, există destule situații în care a deosebi clar linii filetice aflate în variate stadii de diferențiere, izolare reproductivă mai mult sau mai puțin avansată… devine evident o abordare lipsită de substrat real.

80

49 50 76

DSC_5646

Variații clinale se manifestă atât spațial cât și temporal prin diferențe graduale de ordin genetic (schimbări în frecvența alelelor) și/ sau fenotipice… Un caz special este cel al clinelor în care cele două extreme se suprapun… iar aici ele se comportă ca specii diferite: cazul speciilor inelare.

DSC_6256

DSC_6041

DSC_5977

Speciile inelare (ring species) au populații consecutive care sunt interfertile, dar în zona unde cercul se închide, aceste populații se comportă ca specii diferite… și nu se reproduc. Faptul că indivizii dintr-o populație (B) sunt apți de a produce urmași fertili atât cu indivizii dintr-o populație vecină (A) cât și cu altă populație vecină (C), în timp ce indivizii din populațiile A și C nu produc urmași viabili… arată că limitele dintre specii și izolarea reproductivă nu este atât de clară “precum ar fi de dorit”… ci este un fenomen fuzzy. Din punct de vedere al unei logici mai matematizate, dacă populația A se reproduce cu B și B se reproduce cu C, ar trebui să rezulte că A se poate reproduce cu C… dar în realitatea biologică a populațiilor asta nu este neapărat așa. Avem astfel o serie de populații învecinate interconectate, în care fiecare individ poate să aibă urmași fertili cu exemplare din propria populație și cu cei din populații învecinate… dar în această serie există și populații extreme ale căror indivizi sunt atât de diferențiați genetic unii față de ceilalți încât ei nu produc urmași fertili, fiind deci din specii diferite. Aceste populații extreme pot coexista într-un anume teritoriu, fiind izolate reproductiv; culmea este că fluxul de gene se poate realiza între aceste două populații extreme, prin intermediul populațiilor interconectate, dar nu direct… Aceste specii inelare prezintă cazuri spectaculoase ale diferențierii, iar dacă dispar câteva din populațiile intermediare și fluxul de gene este întrerupt, atunci cele de la extremele inelului se comportă ca specii diferite – totalmente izolate.

DSC_5905123 127 DSC_0982

108 109 111 112 115 117 122

Exemplul cel mai cunoscut este al unor pescăruși (Larus sp.), la care în 1925 J. Dwight a constatat existența unei serii de variații în jurul Cercului Polar Arctic: Larus fuscus, L. heuglini, L. vegae, L. smithsonianus, L. argentatus care se hibridizează între ele, în afară de zona de suprapunere din Europa, unde ele se comportă ca specii diferite. Relațiile taxonomice legate de acest subiect se complică cu variate subspecii, precum și relațiile cu “speciile” Larus michahellis, L. cachinnans, L. hyperboreus. Au apărut dezbateri interminabile, inclusiv contestarea acestei situații ca fiind un caz de specie inelară… ci o situație și mai complicată: D. Liebers et al., The herring gull complex is not a ring species, Proceedings of the Royal Society, 2004, 271 (1542), pp. 893–901. Cazuri de specii inelare mai sunt printre plante, păsări, spre exemplu pitulicea din “specia” asiatică Phylloscopus trochiloides… analizată în 1938 de T. B. Ticehurst, salamandrele Ensatina din California, cercetate în anii 1940 de R. C. Stebbins șamd. Analiza teoretică a conceptului de specie inelară a fost realizată de Ernst Mayr, în cartea Systematics and the Origin of Species from the Viewpoint of a Zoologist, 1942. Despre speciile inelare, Richard Dawkins scrie în The Ancestor’s Tale, 2004: „are only showing us in the spatial dimension something that must always happen in the time dimension.” Aceste cazuri prezintă problema evidentă de “a descrie” întregul complex circular ca o singură specie, sau ca cel puțin două specii, un paradox aparent, dar nicidecum surprinzător pentru oamenii care înțeleg ceva din biologia modernă, eminamente evoluționistă.

DSC_5726311

Speciile gemene (sibling species) sunt atât de apropiate morfologic încât multă vreme au fost considerate ca fiind o singură specie, dar cercetări mai aprofundate arată că există izolare reproductivă între două (sau mai multe) specii biologic-distincte; așa au fost ‘împărțite’ spre exemplu dintre organismele care trăiesc și pe la noi: o ‘specie’ de pitulice din genul Phylloscopus în 3 specii biologice în 1768; o ‘specie’ de cojoaică (Certhia) împărțită în 2 specii biologice de Ch. L. Brehm în 1820 – pe baza studiilor bioacustice, șamd. La liliecii de pe la noi, este emblematic complexul de specii de lilieci pitici din genul Pipistrellus, speciile gemene precum liliecii urecheați Plecotus auritus/ P. austriacus, sau perechi de specii gemene din genul Myotis: M. myotis/ M. blythii, Myotis mystacinus/ M. brandtii etc.

DSC_5887 DSC_5915

DSC_5941 DSC_6094 DSC_6131 DSC_6219 DSC_6230 DSC_6231

62 64 70 85 87

Variatele cazuri de specii criptice, cu similarități atât de mari încât este dificilă diferențierea acestor specii de către cercetătorii specializați pe studierea lor, sunt consecința fenomenelor evolutive recente, aflate și acum în derulare, care au dus la scindarea unor linii filetice în ramuri oarecum diferențiate și izolate reproductiv între ele. Există cazuri când studiile arată că sub o denumire de specie, se ascund mai multe specii biologice distincte. Investigații genetice au dus la constatarea a numeroase astfel de complexe de specii, de la insecte la mamifere și nevertebrate marine… Țânțarul anofel Anopheles gambiae este un complex de cel puțin 7 specii care nu se pot distinge pe baze morfologice, dar care au comportamente și afinități diferite, ceea ce contează mult pentru oameni – când este vorba de transmiterea malariei; o analiză actualizată este prezentată de M. K. Lawniczak et al. în articolul Widespread divergence between incipient Anopheles gambiae species revealed by whole genome sequences, Science, New York, N.Y., 2010, 330 (6003): 512–514. La briozoarul marin Celleporella hyalina teste de interfecunditate a entităților diferențiate genetic au dus la constatarea existenței a peste 10 specii distincte ecologic și care au evoluție separată de mai multe milioane de ani: Gómez Africa et al., Mating trials validate the use of DNA barcoding to reveal cryptic speciation of a marine bryozoan taxon, Proceedings, Biological Sciences/ the Royal Society, 2007, 274 (1607): 199–207. Complexele de specii criptice sunt formate din organisme foarte apropiat înrudite – dar diferențiate în specii separate, între care nu mai există schimb de gene; pe baza unor caractere morfologice, încadrarea exemplarelor la o specie sau alta este destul de greu de realizat (sau imposibil) din lipsa unor caractere morfologice care să le diferențieze la un mod evident (dar pot exista alte diferențieri, spre exemplu voce diferită, comportament, diferențiere genetică etc). Multe dintre aceste complexe de specii criptice sunt considerate “superspecii”. Dacă astfel de cazuri cu complexe de specii diferențiabile mai ales genetic se dovedesc a fi larg răspândite, atunci numărul speciilor existente pe Planetă (estimat teoretic) poate să cerească cu un ordin de mărime.

DSC_5898 DSC_5925

În cartea The Blind Watchmaker: Why the Evidence of Evolution Reveals a Universe without Design, Norton & Company, Inc 1986, la pg. 118 Richard Dawkins definește apartenența la aceeași specie ca fiind dată de un număr similar de cromosomi și număr similar de nucleotide pe acești cromosomi (adică o suprapunere perfectă). Totuși, specii de broaște din genul Leiopelma din Noua Zeelandă au genom format din invariabili cromosomi “principali” precum și cromosomi “accesorii” aflați în număr variabil în diferite populații… iar aceste exemplare diferite, totuși produc urmași fertili și se comportă ca o unitate evolutivă coerentă. Exemplarele pot avea 5, 9 sau 10 cromosomi supranumerari, conform lui D. M. Green et al., Supernumerary chromosome variation and heterochromatin distribution in the endemic New Zealand frog Leiopelma hochstetteri, Chromosoma, 1987, 95 (5): 339-344. Se constată și pe acest palier, cât de aparte pot să fie realitățile biologice.

DSC_5950 DSC_5959 DSC_5968 DSC_5986 DSC_5987 DSC_5988 DSC_6058

Speciile cu reproducere sexuată (biparentală, amfimictică) sunt fundamental diferite de cele care se reproduc preponderent sau exclusiv pe cale asexuată (apomictice), vegetativ, prin partenogeneză sau autofecundare. La speciile de animale, reproducerea lipsită de sexualitate este rară, dar printre plante acest fenomen este foarte frecvent. Speciile cu reproducere asexuată, autopolenizatoare, cu reproducere vegetativă, sunt grupuri însumate de linii distincte, care evoluează paralel, izolate între ele; cândva ele erau specii cu reproducere sexuată. La speciile apomictice, cu reproducere asexuată şi la speciile agame, cu reproducere vegetativă, unitatea autoreproducătoare este individul. Descendenţii genetic uniformi ai unui individ sunt numite clone; acestea pot să existe ca linii clonale, de la o generație al alta păstrând genotip identic. În cazul acelor plante, animale etc, la care reproducerea este asexuată, este greu de aplicat conceptul de specie biologică… având de a face aici cu linii clonale care nu interferează prin reproducere… Roiurile liniilor clonale, aceste sume ale indivizilor care se autoreproduc, pot fi caracterizate ca “specii” doar pe baza similarităților ecologice a indivizilor/ clonelor, prin gradul de asemănare-deosebire existent la nivel morfologic și fiziologic (un fel de amintire din perioada când acestea formau o specie cu reproducere sexuată). Interesantă este descrierea ideii în cartea lui Bănărescu P., Boşcaiu N., Biogeografie – perspectivă genetică și istorică, Ed. Științifică, București 1973: “Plantele care au pierdut capacitatea reproducerii sexuate se numesc apomictice (apogame). În cadrul apomixiei se întâlnesc atât reproducerea vegetativă cât şi agamospermia (producerea seminţelor fără o prealabilă fecundare a ovulelor). Agamospermia este cunoscută în special la genurile “polimorfe”, ca Hieracium, Taraxacum, Alchemilla, Rubus, etc. În cadrul speciilor apomictice se întâlnesc în aceeaşi localitate nenumărate variante greu de delimitat una de cealaltă, denumite varietate, subvarietate, formă, subformă, etc.”

687

684

Cât de mare este oare suprapunerea 1. speciilor descrise de oameni de știință cu 2. entități realmente existente în Natură? Un articol scris de L. H. Rieseberg et al., The nature of plant species, Nature 2006, 440 (524–527) zice: „We show that although discrete phenotypic clusters exist in most [plant] genera (>80%), the correspondence of taxonomic species to these clusters is poor (<60%) and no different between plants and animals. (…) Contrary to conventional wisdom, plant species are more likely than animal species to represent reproductively independent lineages.”

458 460

Cazuri de hibridizare, poliploidie mai adaugă la această complexitate oricum destul de mare, ceea ce face posibilă apariția cazurilor “fuzzy”, în care conceptul teoretic de specie biologică este evident falimentar. Plantele poliploide prezintă situații ciudate, când unele exemplare dintr-o “unitate evolutivă” pot avea urmași fertili cu anumite alte exemplare, iar cu altele nu (producând urmași sterili sau inapți de viață), totuși fiind împreună parte dintr-un gene pool comun. Deoarece în cazul plantelor se constată o mare variabilitate a realității ‘speciilor’, Mayr scrie la pg. 278 în The Growth of Biological Thought – Diversity, Evolution and Inheritance, Harvard University Press, 1982: ‘It is not only the immobility of plant individuals, favouring the formation of ecotypes, that lead to the complications but also the widespread occurrence of polyploidy, hybridization, and various forms of asexuality and self-fertilization. Certain botanists, not without justification, have raised the question whether the wide spectrum of breeding systems that can be found in plants can all be subsumed under the single concept (and term) ‘species’.’ La pagina 285, Mayr scrie: ‘However, there may be plant genera, like Rubus, Crataegus, or Taraxacum, without discrete species. (…) To be sure, there are ‘messy’ situations, (…) but I am far more impressed by the clear distinction of most ‘kinds’ of plants I encounter in nature then by occasional messes.’

378 381

Din anii 1930, microscopul electronic a permis studierea în detaliu a bacteriilor, poate chiar și a virusurilor aflate la limita existenței viului. Probleme de diferențiere sunt mari dacă se compară limitele speciei la micro-organisme cu cele de la vertebrate şi plante superioare: definirea speciilor la procariote este mai greu de realizat decât la eucariote; mai mult decât atât, unii ar zice că este imposibil, pentru că ele nu există de facto. În microbiologie, conceptul de specie este vag și inadecvat realităților biologice aflate în derulare. Cei care studiază aceste organisme… constată că genele pot să fie relativ liber transferate între linii filetice bacteriene distante între ele, cu înrudire vagă, astfel încât există un mare gene pool comun al bacteriilor. A trasa limite este posibil mai ales artificial, spre exemplu prin hibridizare ADN-ADN și definirea suprapunerii. În lucrarea lui E. Stackebrandt et al., Taxonomic note: a place for DNA-DNA reassociation and 16S rRNA sequence analysis in the present species definition in bacteriology, Int. J. Syst. Bacteriol., 1994, 44 (4): 846–849, a fost stabilită o limită artificială pentru definirea de “specii” bacteriene, pe baza similarității secvenței genetice a 16S r RNA; în interiorul unei “specii” trebuie să fie o similaritate de peste 97% a acestei secvențe. Apoi, limita a fost mutată la o similaritate de 98,7% în lucrarea lui E. Stackebrandt E., et al., Taxonomic parameters revisited: tarnished gold standards, Microbiol. Today, 2006, 33: 152–155. Acestea sunt abordări care înceară extrapolarea ideii de specie în zone ale realităților biologice unde conceptul cu greu face față, în interferențe și continuumuri ale fluxurilor de informație genetică. A studia diversitatea sușelor de bacterii este dificilă: pe lângă aspectele anterior menționate, a realiza culturi bacteriene care să fie apoi supuse studiului, este o problemă care limitează viteza în acest domeniu de cercetare… mai ales dacă iei în calcul analiza variatelor bacterii din medii marine ori endoparazite la nenumărate specii de plante ori animale. În privința bacteriilor, numărul de “specii” este estimat de variați experți – ca ordin de mărime de la zeci de mii la miliarde… iar estimarea diversității biologice a arhebacteriilor este atât de vagă încât “acuratețea estimării” este aproape totalmente inexistentă.

372

Pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, există informații despre transferuri de gene nu doar între variate linii de procariote, dar uneori și între eucariote; spre exemplu, transferuri de gene între crustacee și echinoderme sunt menționate de David I. Williamson, The Origins of Larvae, Kluwer, 2003.

357

366

Au existat biologi, mai ales cei preocupați de aspecte moleculare, care aveau mari speranțe ca odată cu avansarea studiilor la nivel genetic/ proteic șamd, va exista la îndemâna taxonomiei o modalitate oarecum automatizată de delimitare a speciilor-biologice. Totuși, ideea că se pot separa specii pe baza unui anumit procent de deosebire în materialul genetic nu a avut rezultatele practice sperate naiv de către entuziaști “biologi-moleculari” care erau rupți de realitatea naturală. De la entuziasm revoluționar la critica dură, opiniile sunt variate. A face diferențiere de specii macroscopice pe baza diferențelor din secvențe de nucleotide prezintă niște capcane mari. Spre exemplu, mari diferențe între secvențele de nucleotide pot reprezenta variații în zone redundante din genom, lipsite de orice semnificație fenotipică; totodată, mici schimbări pot avea efecte radicale asupra fenotipului, în măsura în care ele produc schimbări în caracteristicile esențiale ale acelor organisme. Deși studiile de taxonomie moleculară au dus la înțelegerea legăturilor filogenetice între clase, ordine etc, situația a fost oarecum dezamăgitoare la nivel de specii, producând chiar “concluzii” care induceau în eroare: cazul analizei ADN mitocondrial la două specii de păsări, dintre skua sau lupi de mare (Stercorarius pomarinus și Stercorarius skua) a arătat similaritate mai mare decât similaritatea prezentă între indivizi conspecifici din specii larg răspândite.

DSC_6534 DSC_6536

156

Filogenia moleculară are scopul de a clarifica relații filogenetice între diferiți taxoni, dar acum nu despre asta vorbim. Diferită de ea este utilizarea analizei unei anumite secvențe de ADN (un scurt marker, în general din ADN-ul mitocondrial) pentru a determina apartenența unui exemplar la o anumită specie – denumită DNA barcoding; este o metodă de identificare taxonomică așa cum arată Paul Hebert et al., Biological identification through DNA barcodes, Proceedings of the Royal Society, 2003, 270: 313–321. Un articol relevant este cel al lui Renaud Lahaye et al., DNA barcoding the floras of biodiversity hotspots, Proc. Natl. Acad. Sci. USA, 2008, 105 (8): 2923–2928. Până acum, în septembrie 2013, Bardode of Life Datasystems (BOLD) http://www.boldsystems.org/ are incluse peste 2,4 milioane de secvențe, din peste 190.000 de specii, mare parte animale, dar și plante, ciuperci etc. În cazul unor “specii” de insecte polifage au fost identificate numeroase specii criptice specializate; un exemplu este lucrarea lui M. A. Smith et al., DNA barcodes reveal cryptic host-specificity within presomed polyphagous members of a genus of parasitoid flies (Diptera: Tachinidae), Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A., 2006, 103 (10) pg. 3657–3662. Pentru ca realitățile biologice să fie și mai greu de analizat, este prezentat cum o astfel de analiză duce la subestimarea numărului de specii din genul în cauză, cu 75%, existând și caz când indivizi din 4 specii aveau coduri identice: în lucrarea lui T. L. Whitworth el al., DNA barcoding cannot reliably identify species of the blowfly genus Protocalliphora (Diptera: Calliphoridae), Proceedings of the Royal Society, July 2007, 274 (1619): 1731–1739 scrie: “we conclude that identification at the species level based on mitochondrial sequence might not be possible for many insects.” În principiu, se poate ca metode genetice să poată să fie utilizabile în studii de biodiversitate, dar la modul real încă suntem departe de o largă utilizare a acestor tehnici (și constatăm și probleme mai esențiale).

DSC_6484 DSC_6498 DSC_6507 DSC_6515

A utiliza tehnici de analize genetice este desigur în ajutorul înțelegerii, dar gândirea naturalistică rațională-evoluționistă-critică, are valoare mai mare decât orice aparat automatizat (chiar dacă acel aparat este un modern “genetician-molecular”). La pg. 240 în The Growth of Biological Thought – Diversity, Evolution and Inheritance, Harvard University Press, 1982, Mayr scrie: ‘A molecular taxonomist, for instance, can place Pan (chimpanzee) and Homo in the same family, owing to the similarity of their macromolecules, while Julian Huxley proposed to rise man to the rank of a separate kingdom (Psychozoa), owing to the unique characteristics of man with respect to his central nervous system and its capacities. There are no firm rules as how to resolve such conflicts, except to say that one should look for overall balance in the system, and adopt a scale of ranking that will permit the most useful generalizations.’

642 659

Cât de operațional, cât de util este câte un concept de specie în contextul concret al biologului? Conceptul de specie actualmente mai răspândit este în bună parte tributar lui Ernst Mayr, unul dintre principalii arhitecți ai sintezei moderne (cartea The Evolutionary Synthesis – Perspectives on the Unification of Biology, scrisă împreună cu William B. Provine și publicată în 1980). De la “teoretisme” la abordări practice… avem o problemă de rezolvat; așa a apărut conceptul de specie biologică (interfecunditate), specie filogenetică (potențial evolutiv), specie cladistică (cladograme), specie genetică (similaritate ADN sau ARN)… iar în conservarea biodiversității este utilizat conceptul Unitate Evolutivă Semnificativă (Evolutionary Significant Unit – ESU), care poate defini o specie biologică sau o subspecie, ori chiar o populație. Așa cum zicea Darwin, ideea de specie este utilă pentru a desemna grupuri de indivizi care interacționează evolutiv: „I look at the term species as one arbitrarily given for the sake of convenience to a set of individuals closely resembling each other.”

DSC_6462

324 330 337 348 354

42 43 51 52

Variatele definiții ale speciilor sunt adecvate pentru nevoile pe care le are cercetătorul biolog, atât cel pragmatic și practic, cât și cel hiperteoretician. Te poți întreba, cum de există zeci de definiții care încearcă să prindă esența ideii de specie? Cea mai răspândită la momentul actual este cea dată de Ernst Mayr în care specia este definită ca fiind „groups of actually or potentially interbreeding natural populations, which are reproductively isolated from other such groups”. Aceste “probleme cu speciile” sunt rezultatul direct al proceselor evolutive aflate în derulare în cadrul variatelor linii filetice, diferențieri mai mult sau mai puțin consistente, izolare reproductivă de variate grade șamd. Variați biologi au concepte diferite de specii, situație remarcată de Ernst Mayr în Systematics and the Origin of Species from the Viewpoint of a Zoologist, Columbia University Press, New York, 1942. De la 5 concepte de specie menționate de Mayr în 1942… dintre care el susține BSC – Biological Species Concept, se ajunge la 26 în 2006: articolul lui John S. Wilkins, A List of 26 Species Concepts. Se poate ajunge și la formularea ideii că nu este posibilă definirea singulară a conceptului de specie: J. Dupré, On the impossibility of a monistic account of species, In R. A. Wilson, Species: New Interdisciplinary Essays, MA: MIT Press, pp. 3–22, Cambridge 1999. În timpurile mai recente, odată cu înțelegerea mai bună a realităților naturale, speciile au devenit privite mai mult ca “fenomene statistice”, câte un flux de gene care evoluează împreună.

DSC_6328 DSC_6354 DSC_6426 DSC_6438129 130 132 135

Culmea este cât de actuală rămâne formularea lui Darwin din 1859, în Originea Speciilor la pg. 48: „I was much struck how entirely vague and arbitrary is the distinction between species and varieties”. Această situație absolut incredibilă este menționată de H. A. Nicholson, în A Manual of Zoology, Appleton and Company, New York 1872: „No term is more difficult to define than „species,” and on no point are zoologists more divided than as to what should be understood by this word”. Au trecut decenii și secole de cercetare, au fost publicate nenumărate articole și problema asta ce pare elementară pentru naivi, persistă și se complică și mai tare; așa cum zice J. Hey în articolul The mind of the species problem, Trends in Ecology and Evolution, July 2001, 16 (7): 326–329: „The species problem is the long-standing failure of biologists to agree on how we should identify species and how we should define the word ‘species’.” Cât de filosofică a devenit problematica aceasta a definirii termenului și a conceptului de specie, este bine prins în formularea lui M. Pigliucci, în lucrarea Species as family resemblance concepts: The (dis-)solution of the species problem?, BioEssays, June 2003, 25 (6): 596–602: „First, the species problem is not primarily an empirical one, but it is rather fraught with philosophical questions that require – but cannot be settled by – empirical evidence.”

DSC_6022 DSC_6031 DSC_6040

9

Aspecte mai filosofice apar când unii ajung să se întrebe de existența obiectivă a speciilor… sau ele sunt mai mult dependente de dorința observatorului uman de “a pune ordine”? Totodată, în dezbaterea realism/ nominalism, se pune sub semnul întrebării existența speciilor, cât timp ele sunt reprezentate de indivizi biologici care desigur că există la modul real (la fel cum se poate pune întrebarea dacă există realmente un popor sau există doar oamenii-indivizi). Pentru detalii, se poate consulta articolul lui B. H. Burma, Reality, existence, and classification: A discussion of the species problem, In Slobodchikoff, CN. Concepts of species, Stroudsburg, PA: Dowden, Hutchinson & Ross., 1954, pp. 193–209. Speciile sunt doar abstractizări mentale conform lui J. B. S. Haldane, Can a species concept be justified?, In Sylvester-Bradley, PC., The species concept in paleontology, Systematics Association, London 1956, pp. 95–96,: „The concept of a species is a concession to our linguistic habits and neurological mechanisms”. Mai interesant poate, Michel T. Ghiselin consideră specia ca o entitate reală, ca o individualitate evolutivă, care există indiferent de faptul că este sau nu observată de oameni, această idee fiind exprimată în două lucrări, una din 1974, A radical solution to the species problem, Systematic Zoology, Society of Systematic Biologists 23 (4): 536–544 și alta din 1997, Metaphysics and the origin of species, Albany, NY, State University of New York Press.

603 609 628

Numărul speciilor actuale de eucariote era estimat pe la 100 milioane, dar există și păreri mai reținute; spre exemplu, C. Mora et al., în lucrarea How Many Species Are There on Earth and in the Ocean? PLOS Biology, August, 2011, se enunță că numărul speciilor actuale este estimat la 8,7 milioane (în afară de bacterii și arhebacterii). Este greu (spre imposibil) de a avea o estimare cât de cât realistă, în măsura în care este atât de dificil de definit până și conceptul de specie… la care se adaugă lipsa de cercetare taxonomică în multe zone și în legătură cu variate grupe de organisme, plus aspectele legate de speciile criptice… De la analiza realităților biologice la variatele plante cu flori, ferigi, mușchi, licheni și alge… botanica are mari frontiere de avansare. La fel micologia, are ce studia la nenumăratele ciuperci, inclusiv specii de dimensiuni microscopice. Zoologia, la fel se confrunta cu analizarea unui număr extraordinar de vietăți diferite, mai ales în zone cu păduri tropicale sau ape marine, dar și în altele… încât până și la noi în Europa avem o părere destul de vagă asupra diversității reale a multor grupe taxonomice… “în care” greu găsești măcar câte un biolog-specialist.

114 119

455

DSC_6264

DSC_5996 DSC_6005 DSC_6013

Ce rezultă de aici? Cunoscând aceste aspecte, se poate înțelege clar că până și crearea unor liste de specii care să epuizeze subiectul la nivel global, este improbabilă (am putea să zicem și imposibilă). Ceea ce se poate face în schimb, este progresul în cunoaștere, o înțelegere din ce în ce mai rezonabilă a realităților evolutive naturale. Totodată, se mai poate înțelege că deși în secolul 21 poate să existe un inginer non-evoluționist, un pianist sau un pompier non-evoluționist – care nu percepe astfel de subiecte (și nu este vina lui), dar un biolog non-evoluționist nu poate exista (deoarece acela nu este biolog ci este un fel de imbecil care nu are capacitate de a gândi rațional). Și, culmea, într-o societate aberantă, plină de politruci, oameni inculți/ iraționali, care neagă chiar evidențele evoluției biologice, pot să fie vremelnic în funcții precum Ministru al Învățământului și Cercetării, Director de Parc Național sau “factor de decizie” eventual la o Universitate.

DSC_6121 DSC_6130

60 61

53 55 56376 395 399 403 DSC_6202

Cel mai frumos aspect în toată situația asta a conceptului de specie, este că una dintre vietăți, Omul, a avut capacitatea intelectuală de a își pune asemenea întrebări și a înțelege realitățile biologice până la această profunzime. Avem ocazia să ne aplecăm în fața geniului uman – al atâtor biologi, să avem o oarecare îngăduință față de această specială specie umană.

© dr. Peter Lengyel

24

81

Acest articol a fost publicat în Stiinte Biologice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Specii

  1. Bogdán Gabriella via FB spune:

    Oază în marea de necazuri!
    (la propriu și la figurat)

  2. Monica Axini via FB spune:

    frumos! uite asa se mai face educatie. apare cate un ong-ist la TV si declara ca nu exista nicio definitie a ecologiei sau ca protectia mediului = stransul gunoielor din Parcul/Paduricea X …

  3. Irinel E. Popescu via Conservarea Biodiversitatii spune:

    Anul trecut la congresul de zoologie de la Muzeul Antipa, dupa o conferinta despre specie prezentata de un distins conferentiar am luat cuvantul si spre uimirea generala am spus ca desi majoritatea eram acolo taxonomisti si ca 3 zile o sa tot vorbim despre specii in realitate habar nu avem despre ce vorbim, ceea ce mi-a atras ulterior niste mici apostrofari dar si incurajari. Chiar Darwin nu ofera o definitie a speciei, oare de ce? Eu care lucrez cu niste prapadite de insecte care au 1-3 mm in general si pot fi sute de specii intr-un gen sau chiar peste 1000 am alta perspectiva asupra problemei. Am avut dispute cu colegi care-mi argumentau ca ei vad specii in natura, in realitate noi vedem indivizi si populatii, cand vine un student cu o insecta sau mai haios cu o frunza sau o floare si intreaba „ce specie este asta?” in realitate vine cu un individ sau cu o parte din unul. Cand ai de-a face cu structuri biologie bine izolate structural intre ele este lesne sa spui specia cutare sau cutare insa cand delimitarile sunt extrem de fine realitatea este alta si de fapt conceptul de specie tine doar de subiectivitatea taxonomistului, unul poate considera ceva o specie, altul poate considera altceva o specie. Cladistica, considerata candva o piatra filosofala, este deja de mult depasita conceptual desi este folosita si azi cu mare avant de catre unii. Caracterele folosite ascund multe capcane, noi nu putem sti niciodata sigur cum au aparut si evoluat toate caracterele si doar mintea noastra, didactic, le pune pe unele mai aproape de unele si pe altele mai departe de altele. Drama este ca noi vedem o stare de fapt actuala insa nu stim cu siguranta nici cum evolueaza caracterele in timp nici viteza lor de evolutie, de aceea taxonomistii adesea se comporta ca niste copii mari care fac colectii de timbre si le aranjeaza dupa diverse criterii schimbatoare si ele in functie de colectionar, moda etc. Mi-a fost dat sa vad cum un taxonomist considera azi ceva ca fiind o specie, peste cativa ani considera altceva iar apoi…La un congres chiar a fost o situatie amuzanta cand un coleg argumenta ca a gasit o cale infailibila de a delimita speciile insa in final i-am demonstrat ca ce a facut el a fost cea mai splendita argumentare a subiectivitatii notiunii de specie…argumentul final din partea sa fiind „dar aceasta lucrare a fost acceptata la publicare in cutare revista”..:D…
    Este foarte dificil sa cuprindem si polimorfismul unei specii, de aici pleaca iar multe probleme. Un coleg taxonomist spunea, pe buna dreptate, ca o specie ar trebui sa aiba un singur autor, macar asa sa stim ca acea specie este in conceptia a cutare cercetator, marturisindu-mi ca in grupul pe care-l studia nu se putea pune de acord in legatura cu multe probleme taxonomice. La un alte congres un coleg argumenta despre cutare specie ca sigur este aia ca na…el studiaza de ani buni acel grup si asa crede el…:D…Din pacate aspectele de biologie moleculara nu ajuta foarte mult asa cum cred unii care umbla uneori cu nasul pe sus ca au gasit ei alta piatra filosofala. Unele metode pot fi utile cand ai populatii apropiate intre ele pentru a gasi unele delimitari iar alte metode iti ofera doar alte caractere care pot fi plasate cu „succes” alaturi de caracterele morfologice, de altfel eu consider morfologie si partea de ADN desi sunt colegi care nu sunt de acord. La unele dintre insectele pe care le studiez niste cercetatori au facut o filogenie moleculara si a iesit ceva foarte ciudat…apoi au facut altii o lucrare bazata pe morfologie ca sa demonstreze ca primii nu aveau dreptate…periodic apar tot felul de filogenii fiecare foarte „sigure” in functie de autori…
    Taxonomia este foarte subiectiva, stiu ca sunt colegi care imi arunca sageti din priviri cand spun asta insa nici nu pot sa ma mint sigur si sa fac pe marele savant asa cum procedeaza multi. Nu stim multe…nici cum a aparut viata, nici cum merge evolutia biologica si nici macar ce este specia de care vorbim toti. La nivel cosmic forta suprema este gravitatia insa habar nu avem ce este, „gravitonul” este ceva doar teoretic momentan…Nu este o drama, stiinta este o metoda de a gandi si nu o cale dogmatica. Adevaratul om de stiinta este cel care se indoieste de toate, paradoxal indoiala este cea mai sigura cale spre cunoastere. Filosofic oricum nu avem acces la adevaruri supreme, „realitatea” este ceva fosrte schimbator in functie de ceea ce credem ca stim, ca am cunoaste. De fapt noi doar amplasam niste jaloane in spatiu pentru a putea merge mai departe insa conceptual nu putem atinge nicioadata o limita sau un adevar fundamental, pur si simplu universul asa cum exista nu ne permite asta, de aici rezulta si existenta „demna si tragica” a omului, a celui de stiinta in acest caz, cum spunea Blaga, mergem mai departe desi nu vom atinge niciodata absolutul in cunoastere. Cand cineva este foarte sigur de ceva eu rad strengar privind inca unul care nu a invatat lectiile istoriei…

    Irinel E. Popescu, PhD
    Associate Professor
    Department of Animal Biology
    Faculty of Biology
    Al. I. Cuza University
    Bd. Carol I nr. 11, 700506 Iasi, Romania
    E-mail: irinellus@yahoo.com
    http://www.bio.uaic.ro/organizare/departament/Seflcr_Popescu_Irinel_CV_EN.pdf
    Personal Web Site: https://sites.google.com/site/irinelchalcidoidea/
    Various Papers: http://www.nhm.ac.uk/jdsml/research-curation/research/projects/chalcidoids/browseRefs.dsml?AUTHORqtype=contains&AUTHOR=popescu%2C+I.&YEAR=
    My Music: http://soundcloud.com/irinellus

  4. Doru Ruşti spune:

    #1 Super, mi-a plăcut postarea asta! Mi-am amintit de pe vremea studenției cât de nedumeriți și scandalizați erau (majoritatea) colegilor (biologi!) când venea vorba despre teoria speciei: din păcate mult prea rar, în cinci ani (așa am apucat mai demult, prin seculu’ trecut …) doar în două ocazii, cred. D-na Lucia Lungu s-a încăpățânat să ne povestească despre taxonomie și codul de nomenclatură botanică la cursul din anul II de Sistematică Vegetală, iar în anii III-IV am avut șansa să fac Ecologie, respectiv Biologie Generală (=practic era un curs de evoluționism) cu acad. Nicolae Botnariuc. Aștept ceva și pe tema clasificării lumii vii, chiar dacă unele probleme au fost deja atinse aici.

    #2 La delicatul subiect al „biologului creaționist” nu pot să zic decât că nu e vorba neapărat despre imbecilitate (cunosc cazuri de oameni deștepți care se încadrează la categoria asta) ci mai degrabă de persoane cu dificultăți în articularea unei filosofii personale operaționale: încercând să „împace capra cu varza” unii ajung la câte o struțocămilă ideologică de mai mare dragu’. Necazu-i însă că „publicul” (=societatea în general, de ex. ingineru’, pompieru’ și pianistu’ care practic habar n-au de „meandrele concretului” din biologie) ori nu mai înțelege nimic, ori înțelege cu totul altceva …

    #3 În sfârșit, dacă trebuie să gândim „conservaționist”, cred că în practică problema speciei nu este chiar așa de „fioroasă”. Oricine studiază un sit concret (o pădure, o baltă etc.) – ca să nu zic ecosistem – și se axează pe unu/câteva grupe taxonomice care-i sunt accesibile metodologic (plante cu flori, păsări, fluturi etc.) ajunge relativ repede la o listă operațională de specii „naturale”. Nciodată n-am știut speciile de ortoptere, da’ în copilărie ajunsesem să le deosebesc după „cântec” cosașii și lăcustele locale (plus greierii și coropișnițele!) și eram încântat când reuașeam să surprind insecta „în acțiune” și să mă conving că arăta exact așa cum știam deja că este „înfățișarea morfologică” a respectivului semnal acustic. Conservarea speciilor într-un sit dat nu este chiar așa dependentă de teorie pe cât ar părea la prima vedere. Evident că există specii criptice, controverse între experți în privința subtilităților taxonomice ș.a.m.d., însă în cazuri concrete cred că procentul de situații nerezolvate e la un nivel rezonabil de scăzut: de exemplu, în lista speciilor de fluturi de zi din SUA, cei doi autori, deși recunosc că aparțin unor ideologii diferite (unul cladist, celălalt adept al lui Mayr), au căzut de acord asupra taxonomiei câtorva mii de specii cu dezacorduri (menționate ca atare în lista!) în doar câteva cazuri izolate/problematice.

  5. Pingback: Specii | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. peterlengyel spune:

    Oldest biodiversity found in Gabonese marine ecosystem

    http://richarddawkins.net/2014/07/oldest-biodiversity-found-in-gabonese-marine-ecosystem/

    „The discovery in 2010 of 250 fossils of complex multicellular organisms dating back 2.1 billion years in a sedimentary bed close to Franceville, in Gabon, drastically changed the scenario of the history of life on Earth. Until then, the oldest known fossils of complex organisms were 600 million years old (Vendobionta from Ediacara in Australia) and it was commonly accepted that, before that period, life on our planet was exclusively made up of unicellular organisms (bacteria, unicellular algae, etc.). With the Franceville discovery, complex life forms made a leap of 1.5 billion years back in time.”

    „Several new morphotypes, e.g. circular, elongated, lobed, etc. have been catalogued by the researchers, each including individuals of different size. Their analyses reveal organisms with radial texture and soft gelatinous bodies. Their forms can be smooth or folded, their texture uniform or knobby and their material in one whole piece or partitioned. The highly organized structure and varied sizes of the macroscopic specimens (up to 17 centimeters) suggest an extremely sophisticated means of growth for the period. This complete marine ecosystem was therefore composed of micro and macroscopic organisms, extremely varied in shape and form, living in a shallow marine environment.”

  7. peterlengyel spune:

    In 2014 circa 15.000 de specii nou-descrise pentru stiinta. Aici se vede cam cum stam la nivelul cunoasterii biodiversitatii de pe planeta noastra. Cand vezi ca este vorba si de cetacee… ce sa mai zici?

    >>>>>>>>>>>>>>>>>>

    „Biologists describe upwards of 15,000 previously undocumented species every year. Some of these species are complete surprises, occasionally representing new genera. Others may be identified after genetic analysis distinguishes them from closely-related species. Some — especially conspicuous birds and mammals — are already known to local populations, but hadn’t been formally described by scientists.”

    http://news.mongabay.com/2014/1220-top-new-species-of-2014.html
    http://news.mongabay.com/2014/1222-biggest-new-species-discoveries-in-2014-part-ii.html

  8. ion adrian spune:

    Dle Lengyel, v-am descoperit urmarind problema ridicata de un domn, un biolog Virgil Iordache pe un fir de pe platforma contributors.ro(linkul firului este: http://www.contributors.ro/cultura/ce-inseamna-specie-in-biologie-pe-intelesul-tuturor/
    Acolo am dus o discutie destul de sustinuta caci fara sa fiu un biolog , biologia a fost ratarea in favoarea fizicii, a unei pasiuni din scoala si a ramas un hoby.
    V-am citat cu acest link si cu inca unul similar , caci simteam nevoia sa ma rezem pe un specialist in cele ce spuneam si din ce am vazut in ce am citit si citat sunteti unul si chiar redutabil.
    As dori sa va uitati pe respectivul fir de pe contributors unde dl Iordache m-a parasit caci daca nu se uita si altii problema poate ca nu mai prezinta interse ptr dlui . In cazul in care va intereseaza ce am abordat eu mi-ar face placere sa continui discutia cu dvs aici . Adresa mea de mail nu-mi permite decat sa trimit mailuri sa ma loghez cu ea dar nu mai primesc nimic asa dar astept un raspuns aici sau la celalat link citat de mine unde o sa transcriu acest mesaj.
    Numai bine si succes in ce faceti.

    • peterlengyel spune:

      cu multa placere, putem continua aici discutia.

      • ion adrian spune:

        Eu sunt adeptul conceptului biologic al lui Buffon, pe care Mayr il preia in 1942 fara a-l cita pe conte ? dar se corecteaza in 1980 cand il citeaza. Asa cum am spus pe firul din contributors definitia lui Mayr este mai elaborata si este si normal la o asemenea duistanta in timp si nivel atins de biologie. Poate ma veti crede sau poate nu, ca prin anii 80, fiind nteresat de problema aparitiei omului, am simtit nevoia sa definesc specia si am definit-o eliminand orice alta caracteristica orice alt criteriu , ca fiind grupul de vietuitoare care se reproduc intre ele in mod indefinit si spre parinti, bunici(daca este posibil fiziologic) si de la indivizi spre pui si in jos mai departe, iarasi desigur cat permite in mod natural fiziologia si in consecinta fiind separati reproductiv de fiinte din alte specii. Mi s-a parut ca am dat o definitie de bun simt, pe atunci nu aveam google si nu puteam gasi ceva despre subiect decat daca as fi mers la vre-o biblioteca universitara. Am avut ocazia sa discut problema cu cativa biologi care nu m-au inteles complicand lucrurile inutil si spunand ca definitia asta nu e valabila pentru orice organism viu si ei aveau dreptate caci eu discutam doar de speciile cu reproducere doar sexuala cu sexe dferite si doar despre astea. Nu sezizau ca criteriul reproductiv este esential caci reproducerea mentine viata. Nu discutam despre alte forme de viata unde acesta definitie poate ca nu este suficienta etc. , intelegand ca specia este cu totul altceva decat orice unitate taxonomica, fiind elementul prin care se perpetueaza viata, rasele fiind cele prin care lucreaza evolutia, saltul specific fiind unul brusc chiar daca este pregatit de un lung proces evolutiv in cadrul unei rase si cred ca o mutatie este cea vinovata, restul modalitatilor evolutive exprimandu-se prin evolutia caracterelor rasiale.
        Ulterior cu ajutorul google am aflat cele ce le stiu azi si care nu mi-au clintit cu nimic convingerile initiale.
        Consider ca este o prostie ce ar fi spus Haldane daca cu adevarat a spus ca „Speciile sunt doar abstractizări mentale”, Adica viata se perpetueaza pe terra , prin abstractiuni mentale?🙂
        Articolul la care ma trimite dl Iordache : http://www.efn.uncor.edu/departamentos/divbioeco/divveg1/micologia/practico%20micologia/trabajo%20de%20campo/2-The%20impact%20of%20species%20concept%20on%20biodiversity%20studies.%20Agapow%20et%20al.%20(2004).pdf
        este interesant ridicand,foarte pe scurt spus, problema: In ce masura conceptul filogenetic(PSC) privind specia si cel nonfilogenetic, biologic al lui Mayr, schimba cu ceva taxonomia . Eu il voi referi cu referire la ce ma intereseaza, adica zona in care Buffon si Mayr se aplica fara rest, adica cazul cu siguranta al vertebratelor(poate si in spatele lor) dar fara gres in cazul celor mai evoluate adica al mamiferelor.
        Nu ma deranjeaza studiul filogenetic al speciilor si gasirea ancestorului comun dar ma deranjeaza foarte ideea pe care o citez in engeza: PSC is less restrictive than the biological species concept, in that breeding between members of different species does not pose a problem. Also, it permits successive species to be defined even if they have evolved in an unbroken line of descent, with continuity of sexual fertility.
        Adica tot ce se reproduce conform definitiei lui Buffon(Mayr) este in aceiasi specie indiferent de morfologie(vezi chihuahua si saint-bernard), loc si timp.

        Ideea ca facem din rase sau subspecii specii diferite este o tampenie.pentru animalele superioare . O fi potrivit pentru organismele asexuate unde evident nu se poate discuta de reproducere in sensul lui Mayr dar nu la ele ma refer. Nu e obligatoriu ca definitia lui Mayr sa fie valabila pentru toate fiintele vii si se poate si chiar sunt categorii de fiinte unde specia sa se defineasca altfel, desi poate sensul ei va diferi de cel originar. Oricum pentru mine, un tip de organism asexuat(un protozoar) este de fapt un singur individ care se divide la nesfarsit ca si un hermafrodit autofecundant si pe linia sa filogenetica daca reusim sa o devoalam vom avea de fapt un singur organism
        Saltul de la hermafroditism la indivizi de sexe diferite este un salt urias si odata cu el incepe sa aibe sens sa vorbim de specie in sens de taxon prin care se perpetueaza viata purtata indefinit chiar si doar de specie , individul fiind muritor prin definitie, iar inafara speciilor indivizii dispar fara a se reproduce.
        Cand se compara clasificarea filogenetica si cea biologica(vezi tabeklul 1 din lucrarea citata) se constata cum era de asteptat ca un grup de vietati ale unei specii cu mai multe subspecii sa devina prin respectivele subspecii mai multe specii , adica se ignora elementul vital si anume reproducerea care asigura ca daca traieste doar un mascul si doar o femela din subspecii diferite specia si deci viata pot fi salvate. In schimb la o definitie biologic corecta un mascul dintr-o specie a unui acelasi gen si o femela dintr-o alta specie a aceluiasi gen nu prezerva genul si deci nici viata si in caz ca o prezerva indefinit rezulta ca clasificarea noastra a fost gresita asa cum atata vreme am gresit cu lupul si canele domestic adica nu e vorba de specii diferite ale unui gen anume ci de subspecii sau rase ale unei aceleiasi specii a genului respectiv.
        Numai bine
        PS. Dar oricum repet si aici intrebarea fundamentala; daca zilnic dispar specii(asa credem si probabil ca este o certitudine ecologica) si se descopera(atentie, se descopera, nu ca ar apare azi ceva ce ieri nu exista) o multime deasemeni,cunoastem in ultima suta sau sute de ani sau doar ani, cazul in care o specie noua a aparut prin evolutia uneia anterior existente (atentie specie si nu rasa). Intreb biologul caci eu nu am gasit un raspuns iar dl Iordache s-a fofilat dupa cum cred ca ati observat.

  9. ion adrian spune:

    PS Scuze caci acum ca a iesit din moderare, am recitit textul si ca de obicei cu textele pe care le postez pe bloguri si unde nu am rabdare sa astept o zi si apoi sa corectez si abia apoi sa-l postez , am gasit sumedenie de greseli de tastare(litere duble sau in plus si litera vecina) dar si altele de exprimare, de lipsa de virgula etc dar totusi cred ca ce am scris ramane inteligibil.
    Numai bine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s