Adoptarea de Câini Ferali

Un câine care a trăit totdeauna pe stradă, în haită, nu are o relație prea bună cu omul. Persoanele care au fost mușcate, cei hăituiți de câte o haită, sau cei care au fost omorâți de javre, ar putea demonstra acest lucru. Există câinii care se bat dur între ei pe stradă în fiecare noapte și în fiecare zi, care se luptă între ei ca bestiile pentru poziția dominantă în haită, iar haitele se bat între ele pentru teritoriu… apoi câinii sunt prinși de hingheri și aruncați împreună în “adăposturi” unde se ucid și se mănâncă între ei… Exemplarele din aceste “puhoaie de câte patru labe” au “o stare specială”. Mulți dintre ei au mai primit și câteva șuturi în cap de la unii bipezi care nu se lăsau sfârtecați, ori câte o piatră, câte o bâtă pe spate. Una este idea de câine drăgălaș de pe un afiș, alta este realitatea unor animale carnivore ferale traumatizate. A duce acasă un astfel de câine feral este un risc destul de mare, mai ales în cazul când în gospodărie/ apartament există și un copil, evident mai vulnerabil. A “adopta” mai mulți câini de acest gen este o situație și mai interesantă.

Una este să crești un câine de mic, și acesta să te considere stăpânul lui/ “șef de haită”, încât să îți fie supus necondiționat… și alta este să duci acasă un dulău feral, prins de pe stradă. Până și cu câinii crescuți de om se pot întâmpla accidente, uneori mortale, dar riscul este mult mai mare în cazul încercării de a pune stăpânire pe viața unor animale ferale agresive. Doar o exagerată naivitate poate să stea la baza unor „adopții” de acest gen. Dacă există “iubitori de javre” care cred că adoptarea sutelor de mii de câini ferali este o soluție realistă, probabil că nu au prea mare contact cu realitățile biologice-etologice derulate în aceste cazuri. Pot să existe și cazuri fericite, când câinele se adaptează bine noului său statut, dar cum se poate aprecia cam care este starea în care se află acel câine-feral, care pe moment tace. Hai să presupunem că ar putea să fie realizată această “adoptare”: cam câte “pierderi colaterale” vor rezulta, cam câți copii vor ajunge desfigurați sau uciși în careva moment de neatenție a părinților? Vom vedea.

Te întrebi, oare unde sunt etologii, oamenii apți să analizeze situația câinilor ferali la un mod mai profesionist? Nu există astfel de oameni, sau nu vor să se implice în toată această mizerie a bătăliilor dintre haite de lătrători… că riscă și ei să fie sfârtecați?

© dr. Peter Lengyel

PS. Un caz interesant este cel de aici: “Scenele de groază au avut loc de față cu părinții lui, care cu greu l-au scos pe copil din colții bestiei. (…) Părinții le-au povestit polițiștilor că animalul care l-a mușcat pe micuț fusese luat de pe străzi, în urmă cu doar câteva zile, tocmai pentru că nu părea periculos.”

http://exclusivtm.ro/copil-de-3-ani-mutilat-de-un-maidanez-adoptat-bucovat/

Copil de 3 ani, MUTILAT de un MAIDANEZ ADOPTAT. Părinții vor să omoare câinele

http://www.realitatea.net/copil-de-3-ani-mutilat-de-un-maidanez-adoptat-parin-ii-vor-sa-omoare-cainele_1269801.html

Acest articol a fost publicat în Animale ferale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Adoptarea de Câini Ferali

  1. BlogR Ikonoklast spune:

    Mă întreb ce mai au nevoie oamenii aia ca să omoare ei înşişi potaia, mai ales că pare a se află în custodia lor, din ce scrie în articol. Câteodată cred că avem într-adevăr o conduită de ierbivore, numai bune să ne vâneze haitele.

  2. peterlengyel spune:

    Gheorghe Cionoiu pe Conservarea Biodiversitatii scrie:

    „Vier Pfoten” = „Patru labe” e un ONG puternic care militează pentru
    protecţia animalelor în general, a maidanezilor în special. Întrucât
    orice om cu cunoştinţe elementare de ecologie ar trebui să ştie că
    protejarea câinilor vagabonzi e o crimă ecologică întrucât aceştia sunt
    o specie invazivă nu trebuie deloc să ne mirăm dacă ONG-ul e sponsorizat
    de compania Schweighofer.
    http://www.activenews.ro/stiri-social/Campanie-de-denigrare-a-Romaniei-chiar-in-centrul-Vienei.-Austriecii-se-razbuna-pe-romani-dupa-scandalul-cu-firma-Schweighofer.-Incredibil-ce-acuzatii-ne-aduc-112553

  3. peterlengyel spune:

    La Sighet programul masiv de eutanasiere a cainilor vagabonzi a dat rezultatele scontate.

    „Acum un an, aveam 600 de câini pe străzi, acum, avem 30-40”

    Primarul municipiului, Ovidiu Nemeş, a subliniat faptul că eutanasierea patrupedelor se face respectându-se ad literam legea, iar adăpostul primăriei funcţionează în cele mai bune condiţii.

    „Noi, toată lumea ştie, am avut în Sighet o mare problemă cu câinii. Dacă acum un an aveam 600 de câini pe străzi, acum avem 30 sau 40. Nu mai sunt probleme, oamenii nu mai sunt muşcaţi de aceste animale. Totul se face conform legilor în vigoare.”

    http://www.sighet-online.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=26578:2015-07-30-07-24-58&catid=44:comunitate&Itemid=88

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s