Roșia Montană și Simbolistica Locului

Un milion de articole au fost scrise pe subiectul Roșia Montană, iar aceste câteva idei nu pot să fie decât niște reflexii personale, din poziția unei neimplicări distante.

 

Societatea civilă interesată de protejarea mediului a pierdut aproape întotdeauna în acțiunile ei mai semnificative, în fața mafiilor-politice de variate feluri: de la distrugerea pădurilor, la braconierii-vânătorii care ucid toate sălbăticiunile la grămadă, la cei care exploatează peștele Deltei, de la cei care capturează ultimii sturioni din Dunăre, la găștile de huligani politici care vânează prin Rezervația Biosferei Delta Dunării, de la italienii care împușcă la grămadă toate păsările cântătoare de oriunde, până la managementul prin supra-exploatare a “ariilor protejate”, de la drumurile trase prin „parcuri” până la mănăstirile-securistoide care apar ca ciupercile otrăvitoare, în cele mai sălbatice locuri. Sturioni protejați au fost căsăpiți, urși protejați au fost împușcați, pelicani împușcați, situri Natura 2000 au devenit pline de betoanele microhidrocentralelor și de pădurile de eoliene… în schimb păduri din parcuri naționale au fost defrișate. Deversările cu cianuri ucigașe de la Baia Mare au fost frumoase, excelente, mediatizate la nivel global… dar… lac cu cianuri încă nu avem la Roșia Montană…

 

În toate aceste chestiuni difuze, disperse, ONGurile de mediu nu au avut capacitatea de a proteja naturalul încă existent pe la noi. Era o luptă defensivă, surdă și absurdă, în care pierderea luptei părea doar o chestiune de timp. Roșia Montană era diferită: era un loc concret, definit și protejabil în starea lui actuală, unde există niște oameni care văd fiecare mișcare, un loc unde lucrurile nu se pot derula mafiot-ilegal-noaptea cum este în cazul acțiunilor mafiei pădurilor spre exemplu, care defrișează pădurile din careva Parc Național, a vânătorilor și celor care prind sturionii în careva “rezervație”, undeva departe. Astfel Roșia Montană a devenit un fel de bastion, o redută de rezistență al opoziției față de dinamitare, cianură, față de riscurile asociate, față de distrugerea comunităților locale, un fel de stindard al ecologismului… Accidentul din anul 2000, când de la Bozânta/ Baia Mare a pornit un val de cianură scurs pe afluenți până în Tisa, apoi prin Dunăre până la Marea Neagră… a dus la un dezastru ecologic cu variate aspecte locale și internaționale, uciderea a 1.200 tone de pește, contaminarea resurselor de apă a 2.000.000 de oameni… Catastrofa de la Baia Mare, cu circul internațional care a urmat, a fost un fel de argument pentru a evita un potențial dezastru similar, dar mult mai amplu și mai devastator. Așa cum Vama Veche este asociată cu anumite idei, sau Jilava cu altele, ori Dăbuleni cu altele, la fel este acum și Roșia Montană… un simbol a unui mod de a vedea lucrurile: cu trecerea anilor, a devenit un fel de simbol al ecologismului de prin țara asta, opoziția față de dinamitare, detonarea munților, față de distrugerea unor vestigii istorice precum mine romane, neacceptarea evacuărilor forțate a oamenilor care nu vor să plece nicicum sau a aspectelor sumbre ale mutării unor cimitire.

 

În situația actuală, orice guvern este constrâns să facă managementul dezastrului, să scoată bani din piatră seacă; când nu mai sunt găsite opțiuni, se trece în domeniul non-sustenabil, în domeniul riscurilor majore, chiar dacă se subminează prezentul și se amanetează viitorul societății respective, chiar dacă politicul își leagă pe gâtul propriu și pe cel al societății, o mare bombă cu ceas și aruncă cheile de la lacăt. Greu se poate crede că mizeria politică poate să fie chiar atât de mare, încât exploatarea este facilitată de un guvern instalat pe baza câștigării unor alegeri democratice pe baza unui program electoral care menționa clar opoziția față de acest proiect. Te poți întreba, ce mandat are guvernul pentru a lua o decizie politică pro-exploatare, când este în funcție pe baza unui transfer de putere dinspre cetățenii-alegători, într-un context în care oferta electorală a acestei forțe politice prezenta explicit opoziție față de acest proiect. Un guvern care avea ceva capacitate intelectuală, lăsa în pace un subiect atât de controversat, amâna o decizie pe termen nedefinit, deoarece prin aprobarea unei “legi speciale”… atingea un subiect care poate să devină extrem de toxic. Niciodată nu se știe ce iese din „hotărârea” guvernamentală de a defrișa un parc precum cel din Istanbul, mai cu seamă când oamenii oricum ajung în situații când pare că nu mai au ce pierde. Dacă sunt destui care simt că simbolul dispariției muntelui, simbolul lacului ucigaș, a viituri care așteaptă să iasă din acel bazin și să omoare totul în aval… este ceva ce nu poate să fie nicidecum acceptat, și vor ieși în stradă hotărâți să meargă până la capăt, efectele detonării muntelui pot apărea de pe acum, la fel efectele ucigătoare ale unor substanțe. Există și premize pentru a nu fi apți de a stopa transformarea acelui loc în ceva altfel, și să fie o chestiune de timp ca scurgerile ucigașe de pe aici să se producă… cândva după ce pleacă exploatatorii și rămân în zonă doar fraierii locului.

 

Ce speră totuși cei care agresează mediul la un mod brutal, cei care fac planurile prin birouri bine izolate și bine conectate? Speră, și au baze pentru asta, că nu prea există atitudine civică rezonabilă și semnificativă în cadrul unei populații inculte, demoralizate, manelizate șamd. Ei consideră că la ce mare dezastru social, economic și ecologic se derulează, nu mai contează încă unul, mai mare. Că marile mase de oameni nu au nici un fel de putere, nu există capacitate organizatorică, sunt mase amorfe de proști ușor de manipulat, care oricum sunt rupți la pantaloni și nu au cum să se intereseze de dezastrele de mediu produse de mafiile-politice. Că profitul trebuie capitalizat de băieții șmecheri, exploatatori și politicieni, iar pierderile socializate, puse pe umerii proștilor și ale celor din viitor. Că mămăliga nu explodează niciodată, că mămăliga este prea moale și ușor de manipulat. O impresie poate să fie că mămăliga uscată este de fapt nu gălbuie, ci brun-cafenie. Nu se știe cine are dreptate.

 

© dr. Peter Lengyel

 

 

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Ecologism politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Roșia Montană și Simbolistica Locului

  1. Coco zice:

    Pe de o parte, cei care vor sa exploateze Rosia Montana nu vor decat bani, atat, banul le face viata, mai ales ca s-au investit atatea milioane de dolari pana acum, sunt disperati si compromisi, nu mai pot da inapoi. Pe de alta parte, oamenii au inceput tot mai des sa iasa in strada pentru ca pur si simplu s-au saturat, s-au saturat de marlanisme si de agresiune de orice fel din partea unora care pana acum au facut legea pe Pamantul asta. Dar lucrurile incep sa se schimbe.

  2. peterlengyel zice:

    TOTB: Sunt majoritatea romanilor idioti?

    merita citit…

    http://totb.ro/sunt-majoritatea-romanilor-idioti/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s