Demografie

Subiectul declinului demografic european, cu variabilitate a gradului scăderii populațiilor umane din diferitele state, apare din ce în ce mai frecvent în mass media. Extrapolarea trendurilor din ultimele două decenii, cu un copil/ familie arată o scădere rapidă, ai putea zice brutală și dramatică a natalității și a populației; o îmbătrânire europeană. Cu recent-instalata criză economică, îndatorarea statelor și familiilor, situația nu are motive prea mari de îmbunătățire, mai ales când vezi că șomajul afectează tinerii, la nivel continental; peste 50% din generația tânără din Spania este reprezentată de șomeri. Îți dai seama, cu o asemenea conjunctură financiar-socială cam cine își asumă copii care trebuie întreținuți, educați, susținuți timp de decenii… Există desigur și unele excepții care să mai dea culoare.

Demografia este un subiect dificil, greu de abordat: se află la contactul turbulent dintre gândirea științifică-rațională-rece-și-indiferentă și dorințele umane, ideile noastre eminamente ideale despre libertate și drepturile umane speciale și intangibile. Era cândva un proiect mare aflat la început, în care participam oarecum și eu împreună cu alți oameni, inițiativă în care trebuia să analizăm aspectele de dezvoltare durabilă, sustenabilitate… până la urmă supraviețuire a civilizației noastre umane. Am fost rugat să nu ating problematica demografică și nici aspecte de genetică umană…. deoarece astea nu puteau să fie atinse și punct. O asemenea abordare desigur că submina din start sensul inițiativei, suprima esența ei, îngrădea libertatea de gândire și de exprimare și reducea totul la o searbădă-seacă aflare în mare-treabă. Nu a durat mult participarea mea în acea inițiativă. Dar am ceva experiență, pe baza sutelor de discuții cu oameni implicați, care își permiteau analize sincere măcar la discuții non-publice.

Problematica demografică nu este una nouă, doar că este una neglijată în mare parte a trecutului recent. Thomas Malthus (1766-1834), în cărțile sale despre demografia la nivel planetar și diferite aspecte regionale și sociale, scria că populația umană lăsată necontrolată se dublează la fiecare 25 de ani, cu o creștere geometrică, pe când producția de hrană poate crește eventual aritmetic. Malthus considera că prevenția unei astfel de creșteri este mai prezentă în Europa decât în “societățile primitive”. Totodată, Malthus zicea că cei săraci și needucați din Europa au mai mulți copii decât cei educați și înstăriți.

Hai să parcurgem datele de azi care arată dimensiunea populației umane globale: în urmă cu 72.000 de ani se estimează că erau sub 1 milion de oameni pe Planetă; în urmă cu 11.000 ani 3 milioane; în urmă cu 6.000 ani, 20 de milioane. În urmă cu 2.000 de ani 200 milioane. În urmă cu 1.000 ani, 0,3 miliarde. În anul 1900 erau 1,65 miliarde. În 1970, înainte de a mă naște și eu, erau 3,69 miliarde. În 2005 erau 6,43 miliarde de oameni, și zi de zi numărul oamenilor de pe Planeta noastră crește cu circa un sfert de milion (zilnic se adaugă populația Clujului). Azi suntem deja peste 7 miliarde. Toți acești oameni au nevoie de hrană, spațiu, energie, și toți au impact asupra ecosferei… până la epuizarea rezervelor, subminarea resurselor și distrugerea mediului nostru de viață.

http://en.wikipedia.org/wiki/World_population#Population_figures

Merită văzută și prezentarea vizuală a creșterii populației globale la:

http://www. youtube.com/watch?v=4BbkQiQyaYc

Constatăm așadar că în urmă cu 72.000 de ani, toți oamenii planetei erau cât o treime dintre bucureștenii de azi. Iar acum, în loc de 1 milion avem peste 7 miliarde. Deci, de peste 7.000 de ori mai mult. O adevărată invazie. Fiecare entitate umană dintre cei 7 miliarde, are nevoie de resurse și inevitabil are impact asupra mediului. Cu cât trăiește mai primitiv, precum cei din triburile nedescoperite din Amazonia, cu atât impactul/ om (amprenta ecologică individuală) este mai redus. Cu cât stilul de viață se apropie mai mult de consumerismul Vest-European/ Nord-American atât de bine promovat ca normă dezirabilă, cu atât impactul/ om (amprenta ecologică individuală) este mai mare.

În capacitatea de suport a acestei mărunte Planete, dată de caracteristicile ecologice ale ei, ‘încape’ un anumit impact de mediu: ar putea trăi 1. mai mulți oameni la stil de viață pe care îl putem numi primitiv sau 2. mai puțini oameni la un consum/ confort material mai mare. Dacă acceptăm că am depășit capacitatea de suport a Planetei noastre cu circa 40% (suntem la circa 140%) deci la ceva nesustenabil, rezultă o idee: dacă se dorește păstrarea civilizației umane la stilul actual pe termen lung, impactul antropic global trebuie redus. Dacă se dorește creșterea bunăstării materiale a celor săraci… resursele pot să vină… doar din ceva teorie nefondată?

Vedem că resursele naturale regenerabile ale Planetei au mari probleme, de la stocurile de pește oceanic până la păduri tropicale, de la zone umede până la terenuri înierbate, peste tot se petrece ceva negativ, din cauza noastră: se reduc stocurile, dispar resursele supraexploatate. Din cauza că noi le supraexploatăm, aceste ‘resurse’ se degradează și inevitabil nu mai pot oferi acea ‘recoltă sustenabilă’ pe care teoretic o puteau ‘oferi’. Desigur, pierderea unei resurse crește presiunea asupra alteia, în ideea că de undeva totuși acele ‘nevoi’ trebuie satisfăcute. Prin acest mecanism se ajunge la creșterea probabilității ca și următoarea ‘resursă regenerabilă’ luată în vizor „să se termine” în timp scurt. Ceea ce nu este bine… pentru cei care urmează să existe pe aici, oamenii viitorului.

În anii 1970 a apărut mișcarea ZPG (zero population growth) care arăta că “oamenii poluează”. Vrând-nevrând, în ultima vreme circulă mai vizibil pe ici-colo… idei despre subiectul depășirii capacității de suport a Planetei de către civilizația umană, iar această stare de fapt provine din interrelația a doi parametri esențiali, anume 1. evoluția demografică și 2. consumul mediu de resurse pe cap de locuitor. Se menționează în biblie că mesagerul care aducea vești proaste era omorât (oricum erau uciși copiii la grămadă așa că asta nu mai conta). Oare cum stau lucrurile cu omul de știință care arată că trendul actual al civilizației nu este unul sustenabil. Poate acest cercetător să fie iubit de oameni? Creșterea populației globale peste anumite limite (deja depășite), duce inevitabil la secătuirea resurselor și la subminarea sistemului… cu consecințe dramatice. Fără a lua în calcul problematica demografică, nu se poate face nici un fel de analiză realistă a subiectului sustenabilității ecologice a civilizației umane.

În mod evident, atunci când este formulată o idee legată de necesitatea reducerii populației umane globale și/ sau a economiei globale – în scopul sustenabilității ecologice a civilizației, sunt atinse subiecte foarte sensibile. Extrem de sensibile. Exact de aceea, nu se prea vorbește de acestea la modul concret, ci formulările sunt ‘soft’, zicând eventual de impactul antropic asupra mediului, depășirea capacității de suport a Planetei etc, dar nu se ajunge la formularea clară a soluțiilor precum reducerea economiei globale și a populației globale. Totuși, există și păreri fundamentate și asumate, susținând că pentru o situație rezonabilă și sustenabilă, populația globală ar trebui să fie de 0,5 – 1 sau 2 miliarde de oameni, în loc de peste 7 miliarde câți suntem acum: deci, să revenim la populația umană de pe la nivelul anului 1900.

http://www.dieoff.org/page57.htm

„Several studies have confirmed that to maintain a relatively high standard of living, the optimum population should be less than 200 million for the U.S. and less than 2 billion for the world (Pimentel et al., 1994). This assumes that from now until an optimum population is achieved, strategies for the conservation of land, water, energy, and biological resources are successfully implemented and a sound, productive environment is protected.” Pimentel, D., R. Harman, M. Pacenza, J. Pecarsky, and M. Pimentel, 1994 „Natural resources and an optimum human population” Population and Environment 15: 347-369.

Există în ultima vreme câteva personalități ale științei, care mai dur sau mai diplomatic au exprimat idei referitoare la problematica demografică. Dacă este să aleg o persoană care are idei similare cu cele exprimate de mine în variate întâlniri/ conferințe/ simpozioane focalizate de protejarea naturii/ dezvoltare durabilă derulate în deceniile anterioare… atunci subliniez ideile exprimate de un fost director general al IUCN. Este important să vedem ce scrie el, deoarece este tipul de om care a ajuns la o bună înțelegere a realităților ecosistemice și societale la nivel planetar. Raymond F. Dasmann este un ecolog american, care a făcut cercetări prin America, Africa, Europa, Asia, Australia și insule din Pacificul de Sud; a lucrat pentru variate universități, Națiunile Unite, a fost senior ecologist la IUCN și o perioadă chiar director general al IUCN. În cartea Called by the Wild, Raymond F. Dasmann, University of California Press 2002, scrie: „It has always seemed logical to me that if the population of any species continued to grow in a limited environment, the species would inevitably encounter either a shortage of resources or space or both, and that growth would be painfully brought to a halt. Consequently, it seemed logical to decide on a voluntary halt to growth before reaching such limits or shortages, and while everybody still had, or could have, enough of all necessities to live in relative confort. I have never understood why such simple and obvious facts are not generally recognized and are even vehemetly denied.” Constatăm deci că există gânditori raționali care constată existența problemei demografice și consecințele ei dramatice… și exprimă aceste idei nu doar la discuții informale între prieteni, ci chiar în cărți publicate de edituri de vârf. Aspectele esențiale ale problemei sunt creșterea populațională în mediu finit… distrugerea resurselor… iar consecințele dramatice sunt inevitabile; autorul se întreabă cum de oare asemenea fapte simple și evidente pot să fie vehement negate. Una dintre cauze este că din lipsa unor soluții rezonabile, se preferă negarea problemei.

Câteva dintre consecințele creșterii populației, a densității exagerate a oamenilor sunt prezentate de Raymond F. Dasmann, în Called by the Wild: „When there was lots of room nobody worried much about what individuals are doing. Now everyone seems to be monitoring the activities of everyone else. Big brother and sister are certainly watching you. It is not possible to agree on what an optimum population for the world might be. My choice would be 500 million, about what it was in A.D. 1650, but I would settle for 1 billion, less then the present population of China, or of the whole world in 1850 when Charles Darwin was stirring up ideas about evolution and survival. We could accommodate 1 billion people in 1,000 interconnected urban agricultural enclaves (or reservations) of 1 million each, leaving the rest of the world as a home for millions of other species, and for human wanderers.” Interesant este că fără a avea contact cu scrierile citate mai jos, se putea ajunge la concluzii similare… pur pe baza înțelegerii realităților naturale și ale consecințelor supraexploatării resurselor care depindem. Desigur, reducerea voluntară a populației globale poate părea o idée dură, dar dacă vezi spre exemplu declinul demografic al unor zone precum vestul Europei… constați că există niște procese care duc la scădere de populație… doar că această scădere continentală este compensată și anulată de creșterea explozivă ale unor populații din alte zone, precum cele caracteristice Africii și Asiei.

În alt loc din Called by the Wild, Raymond F. Dasmann scrie: „Our species is already occupying too much space, and we must leave room for all the millions of other species that have found a home on earth. This is not just a romantic idealism, but ecological realism. We depend on the continued functioning of the biosphere and its ecosystems, and we cannot replace those functions, except in small part, by human artifacts. (…) wild land, in the broad sense of the word, would occupy the most space. Human settlements and the more intensive forms of the land use would be restricted to smaller areas set within matrices of wild land. This is the pattern that characterized the villages and cities, fields and farms, during most of the period from the „agricultural revolution” until relatively recent times (…). This pattern can be sustainable over the centuries. Our present pattern is not. After all, humans are the planet’s most dangerous pest species.” Încă un citat relevant de la Raymond F. Dasmann, în Called by the Wild: „Hotels do not accept more guests when their rooms are full. Restaurants turn people away. They are not accused of discrimination for doing this. Why should cities or towns be different? Is it not our misguided belief that growth is progress and progress is good that leads to crowding? (…) until the entire community is dysfunctional or nearly so and the quality of life deteriorates.” O astfel de descriere scurtă și la obiect creionează acele constatări la care au ajuns foarte mulți oameni raționali- ecologi și ecologiști, dar nu au dorit să le exprime public. A gândi sustenabilitatea civilizației poate să însemne gândirea unui sistem în care ecosfera își poate menține coerența și funcționalitatea de care depind capacitățile ei de autoreglare,… și restrângerea activității umane în enclave antropizate interconectate în care să existe o populație de circa 0,5-1 miliarde de oameni…

Pentru a păstra ceva șanse de sustenabilitate, păstrarea funcționalității ecosferei este o prioritate fundamentală, chiar dacă nu este conștientizată de masele mari de inculți sau de politruci. Există mai multe căi pentru reducerea impactului uman (amprentei ecologice): 1. eficientizarea, 2. reducerea consumului per persoană, 3. reducerea populației.

1. Eficientizarea înseamnă evitarea risipei, reducerea pierderilor, îmbunătățirea randamentului tehnologiilor etc. Aceasta este calea cea mai acceptabila la nivel ideatic, numai că oricât de mare ar fi îmbunătățirea pe acest plan, nu este posibil ca 7 miliarde de oameni să poată trăi în bunăstare materială pe această Planeta. Să nu mai zic de 10 miliarde, 15 miliarde sau 50 de miliarde. Pur și simplu, nu există capacitate de suport pentru așa ceva.

2. Reducerea generală a consumului, este totalmente opusul a ceea ce menține funcționarea economiei de piață capitalistă globalizată. Odată cu reducerea consumului se intră în recesiune, ceea ce are efecte grave sociale, politice. Recesiunea este percepută ca o situație temporară, o criză până la restabilirea trendului ‘normal’ de creștere. A promova reducerea consumului pare că este incompatibil cu mecanismele socio-economico-politice ale economiei de piață capitalist-liberală. Iar, aceasta economie de piață cu competiția tehnologică pentru performanță, este cea care a produs bunăstarea materială pe care majoritatea oamenilor o doresc, și pe care o au temporar, până la epuizarea resurselor.

3. Reducerea populației umane. Acesta este subiectul cel mai greu de abordat. Este vorba de oameni, de entități cu suflet, de mine și de tine; este greu de zis cine ar putea stabili chestiuni legate de dimensiunea populației umane. Drepturile omului, chestiuni religioase șamd… La auzul unor subiecte legate de reducerea populației umane, prima asociere pe care o face involuntar omul este ceva legat de genocide (gen cel produs de Germania hitleristă sau de variați europeni care au exterminat în masă oamenii băștinași din America de Nord și de Sud, din Australia șamd… și de care încearcă să uite), atrocități etc; mai greu se observă că populația din UE sau din România, Ungaria etc se reduce fără să fie vorba de ceva impus… chiar din contră. Reducerea populației nu neaparat înseamnă ‘intervenție’ în vreun fel.

China a fost în stare să constate imposibilitatea creşterii demografice nelimitate şi a implementat pe teritoriul ei politici de control al naşterilor care au fost criticate de state care erau indiferente la moartea prin inaniţie a zecilor de mii de oameni în fiecare zi, în zone sărace africane. Interesant este că acei critici democraţi-capitalişti ai Chinei acum sunt datori-vânduţi către această entitate statală. În China există politica de stat ca o familie să aibă ‘în principiu’ un copil, iar dacă ‘regula’ asta ar fi implementată cu strictețe, ar însemna reducerea populației la mai puțin de jumătate pe o generație, deoarece mai sunt și ‘pierderi colaterale’. De ce a ajuns China la această abordare: sărăcie, șomaj, lipsă de spațiu, lipsă de teren agricol pentru hrană etc. Introdusă în China în 1979, se evaluează că până în 2008 ca rezultat al acestei abordări sunt cu 300-400 de milioane de oameni mai puțini decât erau dealtfel (deci, cam cu populația Uniunii Europene mai puțin); totuși, până și așa populația Chinei crește cu 1 milion de oameni la 5 săptămâni… deoarece există foarte mulți tineri care acum ajung la vârsta de a avea copii, unii preferă să plătească „taxe pentru copilul în plus”, reglementările restrictive nu se referă la zone rurale și la minorități șamd.

http://en.wikipedia.org/wiki/One-child_policy

Deci, problematica demografică este complicată. Ca lucrurile să fie și mai frumoase, mai avem un element: mai există un aspect, care este și mai puțin cunoscut, despre care nici nu am auzit vreodată… dar care poate fi dedus pe bază de gândire rațională. Modelul cu urmași în număr mic prezintă anumite consecințe genetice problematice, așa cum am descris în textul “Biodiversitatea umană, numărul mic de urmași și degradarea genetică a populației civilizate?”

https://peterlengyel.wordpress.com/2012/07/22/biodiversitatea-umana-numarul-mic-de-urmasi-si-degradarea-genetica-a-populatiei-civilizate/

Există deci constrângeri din două direcții cel puțin, anume 1. limitarea impusă de resursele disponibile care ajung să fie degradate și distruse prin supraexploatare la nivel planetar… și 2. nevoia de a avea mai mulți urmași care este o necesitate biologică ce susține procesele evolutive și evită acumularea mutațiilor cu efecte negative. Este evident că cele două aspecte sunt contrare una-alteia, producând o stare conflictuală fundamentală. Interesant este de constatat că evoluția biologică ce a produs ființe atât de performante intelectual încât ele măcar parțial scapă mecanismelor ecosistemice de control… a făcut ca aceste ființe sociale să preia din ce în ce mai mult din fluxurile naturale încât riscă să ducă la subminarea resurselor de care ele sunt totalmente dependente… iar în măsura în care ar avea capacitatea de a își autoimpune restricții reproductive și de consum… tot apare problema genetică produsă de un număr prea redus de urmași… un fenomen ne-natural. Se constată aici o nevoie de expansiune a viului? Este mai ușor de evitat analiza unor astfel de subiecte… și de continuat slogane tâmpite cu populisme precum “să facem totul pentru generațiile viitoare”.

Expansiunea europeană derulată în anterioarele 5 secole, cu consecințe dramatice asupra unor civilizații subjugate și parțial (sau total) distruse în America de Nord și de Sud, Africa, Australia etc, a fost și consecința lipsei de resurse la nivel european-local și a superiorității tehnice-militare care a permis acele acțiuni.

© dr. Peter Lengyel

PS. Dacă se presupune (oarecum SF… deoarece subiectul este greu de analizat științific) existența unor ființe biologice pe alte planete din sisteme mai îndepărtate, care ajung la un succes bazat pe dezvoltare intelectuală, încât ele ajung hiperdominante în acele ecosisteme, se poate presupune că apare o situație similară, în care există elemente precum conștientizarea nevoii de autolimitare pentru a nu distruge sistemul, ori chestiunea expansiunii pentru a avea acces la resurse neaccesibilizate etc.

PS2. Desigur, acesta este un fel de pre-pre-draft despre subiect… care ar urma cândva să fie dezvoltat. Am un folder cu aproape 200 de fragmente de text, de la scrieri pe care le-am postat pe liste de discuții, comentarii făcute la articole sau prezentări de pe la conferințe/ simpozioane. Acestea totalizeaza probabil circa 1.000 de pagini, dar multe idei sunt redundante. Ar trebui cumva “coerentizate”… incluse în ceva text unitar; se poate spera ca acest text să devină unul mai consolidat, în timpul unui an sau 2, ca rezultat al includerii unor fragmente scrise mai demult, a unor investiții de energie în elaborarea lui. Oricum, trebuie să nu fie exagerat de complicat și lung ci să rămână rezonabil de citit în câteva minute.

Acest articol a fost publicat în Ecologism politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Demografie

  1. csj zice:

    Daca am lucra 30 de ore in loc de 40 pe saptamana, am consuma cu un sfert mai putin. Ar fi un prim pas.

    Faptul ca saracii fac copii multi, bogatii mai putini, limiteaza si el consumul global. Ca puradeii nu consuma cat un copil american.

    Nu cred ca se va introduce vreodata vreo masura justa. In urma cu 15 ani credeam povestea cu becul ecologic si incalzirea globala. Acum cand vad ca totul se reduce la a aduna cat mai multe taxe si impozite, am vazut ca totul e un hoax.

  2. peterlengyel zice:

    Interesant experiment… despre efectele cresterii densitatii, chiar si cand resurse ar exista… Dar acele resurse nelimitate nu vor exista niciodata, ci din contra, resursele disponibile pe cap de om vor scadea odata cu cresterea demografica si epuizarea resurselor supraexploatate barbar… inclusiv distrugerea resurselor regenerabile…
    http://totb.ro/cum-a-dat-faliment-o-utopie/

  3. peterlengyel zice:

    http://totb.ro/studiu-primele-fete-europene-nu-erau-albe/

    What do you think about this? I know. Nothing.

    How Islam is Taking Over The World: Islamization Explained

  4. peterlengyel zice:

    A Real-Time Map of Births and Deaths
    This simulation gives an eerily omniscient vantage on the world as it fills.

    In 1950, there were 2.5 billion humans. Today there are just over 7 billion. In another 30 years, according to U.S. Census Bureau projections, there will be more than 9 billion.

    Brad Lyon has a doctoral degree in mathematics and does software development. He wanted to make those numbers visual. Last year he and designer Bill Snebold made a hugely popular interactive simulation map of births and deaths in the U.S. alone—the population of which is on pace to increase 44 percent by 2050. Now, Lyon takes on the world.

    http://www.theatlantic.com/health/archive/2013/10/a-real-time-map-of-births-and-deaths/280609/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s