Terra Nova – o nouă șansă?

Terra Nova. Steven Spielberg, un film oarecare. Anul 2149. Planeta Pământ este în degradare. O lume cade pradă instinctelor umane distructive, hrăpăreției, războaielor, suprapopulării, catastrofei ecologice globale… când aerul devine irespirabil fără filtrare, când o parte dintre copii au nevoie de transplant pulmonar, când a face rost de o portocală este o reușită extraordinară… când controlul populației se face prin dure pedepse aplicate celor care au al 3-lea copil… Deci, o atmosferă terestră exagerat de umană.

În filmul SF, este găsită o variantă de transpunere a celor norocoși… în alt loc… un fel de peisaj mezozoic plin cu dinosauri, unde o nouă civilizație umană… primește o șansă. Un paleontolog a fost plătit pentru a concepe specii care se pot integra în scena în care se derulează acțiunea. Este interesant, sentimentul unui nou început, al speranței care renaște în ceva cadru sălbatic și natural. Al purității în alt loc, departe de toată mizeria. Am văzut primul episod din cele 13 (producție 2011… fără continuare), și am citit câteva referiri la restul serialului: apar și aici, departe de Pământul distrus, cei care doresc exploatarea maximală a resurselor. De la ceva ideal, pur, de la o speranță… se ajunge rapid la aspecte conflictuale, interese, se complică situația. Despre serial? Ideile de început erau oarecum captivante, dar pe parcurs tendința spre banal/ clișee a făcut ca serialul să alunece către dezastru. Cei care scriau scenariile erau plătiți cu 200.000 USD pe săptămână. Un episod costa circa 4 milioane USD; de facto, serialul de film SF nu a fost sustenabil din punct de vedere financiar. Terra Nova, de la elan și speranțe SF, a ajuns un subiect falimentar. Noroc este că va fi fezabilă acea călătorie de colonizare.

Anul 2013. Aerul este respirabil, fără masca de gaze (cu unele excepții rare, smog din unele mari centre industriale). Se poate face rost de portocale, oarecum (bine, azi 30.000 o să moară de foame). Doar în China ești pedepsit dacă ai mai mult de 1 copil (sau 2?). Războaiele nu sunt peste tot (deși se poate constata o tendință oarecare). Te uiți la știri. Economia parcă are ceva probleme, dar economiștii și bancherii zic că se vede ceva la capătul tunelului (pentru ei); sper că nu este masa de demonstranți care nu mai au ce pierde. Conflictele sunt controlate, cu intervențiile necesare. Prin mass media controlată, ai aflat că un anumit guvern are acces la toate comunicațiile tale pe e-mail, skype, parole șamd… în timp ce nici Senatul entității statale care este modelul democrației supreme, nu știa. Totul este frumos, legal. Totul este reglementat. Castravetele este drept. Morcovul european este roșu și standard. Demonstrații peste demonstrații, ceva bătaie. Oamenii sunt destul de abătuți, parcă îi deranjează ceva. Să zicem șomajul, sau foamea. Nu mult timp se mai pot susține aberantele idei despre o neoliberală creștere economică nelimitată… în paralel cu presiunea demografică ce crește, creată de efective din ce în ce mai mari ale miliardelor de oameni… susținuți pe baza resurselor finite și suprautilizate. Dacă extrapolezi viteza actuală de degradare a ecosistemelor naturale, modul de agresare a resurselor, distrugerea pădurilor, a stocurilor de pește, poluarea șamd… viziunea unei situații de pe Terra în anul 2149… nu mai pare atât de SF cum am dori să pară. Despre zilele noastre, să zicem 2013, prin anii 1960-1970, savanți și politicieni de pe atunci presupuneau că vor fi sub egida Erei Spațiale, că vor exista colonii umane stabile pe Lună, Marte șamd. Nu ziceau nimic despre foamete, sărăcie, închidere de spitale, căderea tavanului școlii, nici despre naivitate exploatată de diferite tipuri de șarlatani religioși. În rest, este bine.

Totuși, un Terra Nova poate exista, aici, și nu altundeva. O criză socio-economico-ecologică dură se va instala (se vede deja?), dar cu ea pot să apară și noi speranțe, dacă vom ajunge să percepem nevoia noastră vitală de sustenabilitate, valoarea reală a Naturalului… al aerului curat care depinde de pădure, al apei potabile care depinde de peisajul nepoluat, al hranei sănătoase și îndestulătoare pentru un anumit număr de oameni. Ne putem închipui măcar că oamenii vor proteja pădurea în idea de a avea aer respirabil, apă curată, lemn pentru a își încălzi locuința la modul sustenabil… sau “omul-modern”, strâns cu ușa din toate direcțiile, jupuit de bancă și de stat, a devenit o ființă eminamente indolentă și imbecilizată… care nu mai vrea nimic, nu mai dorește decât să își astâmpere foamea și setea, să mai tragă un ultim chef și apoi gata? Nu îl mai interesează. Dacă vom ajunge să constatăm limitele planetare care fac ca dezvoltarea durabilă să fie posibilă, cu condiția să ne restrângem activitatea și să menținem civilizația umană în domeniul sustenabil, mai există o speranță. Vom avea ocazia de a redescoperi moduri de abordare bazate pe experiența umană preindustrială, un anumit tip de înțelepciune-detașată care nu poate să fie redusă la expertiza expertului care demonstrează orice, depinzând de interesele celui care îl plătește. Cea mai bună veste realistă este că încă se poate încerca, se poate spera, se poate lucra pentru un viitor uman. Nu pentru bani, nu pentru recompense, nu pentru glorie, ci doar așa, cum nu mulți pot să o facă.

© dr. Peter Lengyel

PS. Desigur, încă există politruci care pot să zică zâmbitori că nu e nici o problemă, pe noi criza nu ne va afecta. Cei cu mandate pe 4 ani (mă refer la mandatele în care ei se află în funcție, nu la alte mandate) nu se stresează ce o să fie peste 40 sau 100 de ani… chiar dacă nu rămâne piatră pe piatră. În cel mai bun caz, ei își fac datoria acum, să crească economia, indiferent cu ce pierderi colaterale… indiferent care sunt consecințele. Ei fac totul pentru ca bunăstarea să crească azi… nici nu pot să înțeleagă de ce oamenii urlă în stradă. Cercetătorii ecologi pot să fie finanțați pentru a studia nuanța blănii de pe careva specie endemică, sau dinamica populației căruiva ciriped, iar ei își văd de treaba lor… bine birocratizată… ori pot să moară de foame. Există totuși niște oameni care se preocupă de aceste probleme globale, poate ai timp să te uiți peste acestea:

Club of Rome la București

https://peterlengyel.wordpress.com/2012/11/20/club-of-rome-la-bucuresti/

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Ecologism politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Terra Nova – o nouă șansă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s