Oamenii din Templul Științei

Situația globală actuală face ca Omul să fie nevoit să își pună mai acut întrebările noastre fundamentale, inclusiv despre marile mecanisme de cunoaștere, abordare a vieții, management socio-politic, educațional și direcții necesare pentru a avea un viitor uman pentru a nostră societate. Este interesant să faci demersuri pentru a înțelege mai bine cum anume am ajuns noi la situația de azi, și cum s-ar putea face eventual previziuni asupra dezvoltării ulterioare. Totodată, interesant este să te preocupe înțelegerea valorii în sine, a utilității și a pericolelor și a limitărilor Științei… caracteristici inerente oricărei activități umane. În această încercare de a înțelege, este bine să vezi ce au zis marile personalități ale domeniului despre acest uriaș edificiu al gândirii umane raționale. Totodată… să te întrebi cum era oare lumea de azi, fără înțelegerea creată de mințile luminate ale unor oameni… de la Aristotel la Darwin și Einstein… și cum se comportă oare societatea noastră actuală cu persoane similare acestora…

11000881_388216891373675_1142187291592374086_n

Think of the brain power represented in one image

http://ilike2share.com/pin/think-of-the-brain-power-represented-in-one-image/

În lumea actuală, Știința are nevoie și ea de o abordare autoreflexivă; nu poate să alunece către cercetarea obsesivă de detalii și să evite ignorantă marile subiecte… printre care este chiar rolul ei de azi și cea din societatea umană a viitorului. În acest fel de analize, nu ne putem rezuma doar la un grafic reprezentând progresul științific în sine, ca activitate a unei restrânse elite intelectuale, izolate în turnuri de fildeș ale unor centre de excelență… care își dau distincții pompoase în timp ce discută despre sexul îngerilor… fără să îi intereseze ce este dincolo de ziduri. Trebuie avute în vedere și consecințele cunoașterii științifice… spectaculoase transformări cu ajutorul progresul tehnologic… cu ale lui efecte pozitive, dezastre și pericole asumate. Te poți întreba, cât de eficientă a fost știința în crearea unui mod de a gândi rațional… deci științific… la nivelul unor mase cât mai largi de oameni, care să nu mai fie la cheremul șarlatanilor religioși și a politrucilor populiști obișnuiți să îi manipuleze și să îi exploateze de atâtea secole și apoi să îi lase de izbeliște. Totodată, nu pot să fie evitate implicațiile acestei cunoașteri științifice, în domenii precum organisme modificate genetic, crearea de armament nimicitor… nuclear… sau arme biologice și multe alte aspecte similare. O abordare autoreflexivă a Științei, poate duce la elucidarea valorii pe care o are imaginea științifică asupra Lumii, la o înțelegere a importanței pe care gândirea rațională-științifică o are pentru întreaga Omenire… conturarea unui rol pe care Știința îl are pentru întreaga Civilizație Umană.

Cât de performantă a fost Știința în contactul ei cu marile mase de oameni? În lumea actuală Oamenii au nevoie extrem de mare de capacitatea gândirii critice, de a selecta dintre diferitele tipuri de informație cu care sunt bombardați/ manipulați și de abilitatea de a analiza ceea ce li se zice. În mâzga a tot felul de interpretări ciudate, este nevoie de un “sistem imunitar” oferit de abordarea critic-științifică, în care îți pui problema veridicității a tot ce auzi, și evaluezi credibilitatea surselor/ datelor/ interpretărilor. În țările cu populații mai dezvoltate pe plan intelectual-științific, există “Societăți ale Scepticilor”, care promovează știința-corectă, datele care pot fi susținute de experiență… și de o viziune realistă, o extrapolare bazată pe Știință…. Aceste societăți sunt desigur oponente ale variatelor mișcări religioase, care aberează în fel și chip și îndoctrinează tinerii… variate secte mai recente sau care au deja tradiții de mii de ani de escrocare a oamenilor… milenii presărați cu etape de inchiziție și luptă contra gândirii raționale… spre exemplu prin arderea pe rug a savanților.

Știința este “o gândire cristalizată a Omenirii”, singura modalitate rațională și universală de percepere a Lumii. Ea poate fi privită ca o abordare intelectuală a realităților, totodată este parte a culturii umane caracteristice unei civilizații care a atins un nivel ce poate să îi permită o asemenea preocupare… să se depărteze de fantasmagorii primitive lipsite de raționalitate. Științele naturii (biologie, chimie, fizică etc. – fiecare având nenumărate subdomenii), prezintă o mare diversitate; au totuși o bază unică și se influențează reciproc, construind împreună o viziune coerentă, pe care o putem denumi viziunea științifică modernă sau postmodernă. Termenii/ conceptele cu care operăm în mod uzual, gen “ocean”, “piramidă trofică”, “câmp electromagnetic”, “genă” etc., au o existență nu foarte evidentă, ele fiind rezultatul “inventării”, al definirii, sunt creații ale gândirii umane raționale,… sunt ele însele construcții teoretice… dar au fost validate de “compararea cu datele realității”. Experiențele noastre senzoriale sunt automate, involuntare, pe când teoriile științifice sunt procese de creație intelectuală. De la particular la general se poate ajunge pe cale intuitivă și/ sau creație intelectuală, prin “descoperirea” sau “inventarea” de teorii… care apoi trebuie să facă față testărilor în lumea reală; de la general la particular se poate ajunge prin deducție logică… aplicarea unor teorii la cazurile concrete. În textul intitulat “Știință și societate”, Einstein scria: “Publicul larg nu este în stare decât în mică măsură să urmărească detaliile cercetării științifice; el poate să rețină însă cel puțin un câștig mare și important: încrederea în gândirea umană și în universalitatea legilor naturii.” O astfel de gândire universală poate să îi apropie pe oameni, indiferent de contextul social sau religios din care ei provin… indiferent de locul unde au trăit. Rațiunea este universală.

O descriere a situației lumii științifice… a oamenilor care o creează, cea mai relevantă astfel de descriere dintre cele pe care le cunosc, este cea realizată de Einstein, care în “Principiile cercetării” zicea: “Un edificiu multiform – acesta este templul științei. Cu totul diferiți sunt oamenii care îi trec pragul și diferite sunt forțele sufletești care i-au condus spre templu. Câte unul se îndeletnicește cu știința având sentimentul plăcut al capacității sale intelectuale superioare; pentru el știința este exercițiul potrivit care va trebui să-l ajute să trăiască intens și să-și satisfacă ambiția; în templu pot fi găsiți de asemenea mulți care își aduc aici ofranda din substanța creierului lor doar pentru țeluri utilitare. (…) dacă nu ar fi existat decât oameni de felul celor (…), atunci templul nu ar fi putut fi înălțat, după cum nu poate crește o pădure în care nu întâlnești decât plante agățătoare. Pentru acești oameni orice câmp de activitate este la fel de bun; atârnă de împrejurări exterioare dacă ei devin ingineri, ofițeri, comercianți sau oameni de știință. (…) [Ceilalți] sunt de cele mai multe ori, inși ciudați, retrași și singuratici, care, dincolo de aceste apropieri, sunt, de fapt, mai puțin asemănători decât cei din ceată (…). Cred, împreună cu Schopenhauer, că unul dintre cele mai puternice motive ce conduc la artă și știință este evadarea din viața de toate zilele cu asprimea ei dureroasă și pustiul ei dezolant, din cătușele propriilor dorințe veșnic schimbătoare. Toate acestea îl alungă pe omul sensibil din existența personală în lumea contemplării obiective și a înțelegerii; este un motiv comparabil cu nostalgia ce îl împinge pe un orășean, fără putință de împotrivire, din ambianța sa zgomotoasă și lipsită de perspectivă spre ținuturile liniștite ale munților înalți unde privirea se pierde în depărtări prin aerul liniștit și pur și se animă de contururi odihnitoare create, parcă, pentru eternitate. (…) omul încearcă, într-un fel care să i se potrivească oarecum, să-și creeze o imagine a lumii simplificată și sistematică și să treacă astfel dincolo de lumea trăirilor, în măsura în care năzuiește să o înlocuiască, până la un anumit grad, prin această imagine. Este ceea ce face pictorul, poetul, filosoful speculativ și cercetătorul naturii, fiecare în felul său. El strămută centrul de greutate al vieții sufletești în această imagine și în alcătuirea ei pentru a căuta astfel liniștea și statornicia pe care nu le poate găsi în cercul prea strâmt al zbuciumatelor trăiri personale. (…) căutarea acestor legi elementare, cele mai generale, din care, prin pură deducție, poate fi dobândită imaginea lumii. La aceste legi elementare nu duce nici un drum logic, ci numai intuiția ce se sprijină pe cufundarea în experiență. (…) Am auzit deseori că tovarăși de breaslă vroiau să explice această purtare printr-o putere a voinței și o disciplină ieșite din comun; cu totul pe nedrept, cred eu. Căci starea de spirit care îl face pe un ins în stare de asemenea realizări seamănă cu cea a omului religios sau cu cea a îndrăgostitului; strădania de fiecare zi nu izvorăște din nici o intenție și din nici un program, ci dintr-o nevoie nemijlocită.” Savanții, cercetătorii sunt preoți și călugări retrași în acest templu universal al cunoașterii raționale… acest unic edificiu al Științei, care va persista mult dincolo de orice templu irațional al fantasmagoriilor locale lipsite de contact cu realitatea.

Te poți întreba, care este raportarea lumii științifice la marile probleme ale civilizației noastre? Creșterea demografică exponențială, distrugerea resurselor, subminarea viitorului uman… șamd. Pare că știința tace, și își vede de treaba ei… publicând detalii despre subiecte pentru care există finanțare. Se face eventual o listă roșie cu plante rare, sau o conferință despre schimbări climatice. Face pe servitorul, în contextul global în care deciziile sunt luate fără nici un fel de considerație pentru viitorul uman. A produs oare știința acea cunoaștere care ne este necesară la nivel de civilizație pentru a avea șanse mai mari de a persista? Este capabilă lumea științifică actuală de a se implica în marile dezbateri, sau este copleșită… interesată doar de detalii… și consideră că este mai bine să rămână ascunsă în turnul de fildeș? Este știința apropiată de imaginea acelui inofensiv Paganel care fugărește ceva minuscule animale zburătoare, ori mai rău decât atât, găsim prin laboratoare ceva similar cu personajul Frankenstein? Ori, în turnul de fildeș trăiește atât Paganel cât și Frankenstein și multe alte personaje? Oricum… se circulă pe ghață subțire. Odată cu trecerea timpului, o civilizație umană globalizată, unde resursele sunt suprautilizate, evident că ajunge în situații de criză ecologică globalizată. Crize mai mici sau mai mari, mai extinse sau mai localizate, produse de variate cauze, au existat la modul permanent, dar odată cu progresarea globalizării – a integrării oamenilor în civilizația globală… apare riscul unor crize generalizate, cu efecte globale. Acestea sunt niște etape de profundă transformare. Este știința actuală aptă de a oferi un suport în aceste transformări profunde, sau ea este prea fărâmițată în cercetarea detaliilor, hiperspecializată pe diverse subdomenii… încât poate să ne zică extrem de multe despre orice detaliu care nu ne mai interesează? Este ecologia, o știință a interrelațiilor… aptă să ne zică ceva care să fie relevant?

Despre indolența statică și despre vremurile dinamice… niște idei interesante are Einstein în textul intitulat “Știință și civilizație”, unde scria: “Trebuie oare să ne îngrijoreze faptul că trăim într-o epocă de primejdie și de lipsuri? Cred că nu. Omul, ca orice alt animal, este prin natura sa indolent. Dacă nimic nu-l îmboldește, nu se va omorâ cu cugetarea și el se va comporta după tiparele obișnuinței, ca un automat. (…) Dincolo și mai presus de această apreciere a epocii noastre mai avem încă o datorie – de a ne îngriji de ceea ce este etern și mai înalt în tot ce avem, de acel ceva care dă sens vieții și pe care vrem să-l transmitem copiilor noștri mai pur și mai bogat decât l-am preluat de la înaintași.” În urmă cu ceva timp, Einstein mai putea include formulări precum “ceea ce este etern”, sau “vrem să-l transmitem copiilor noștri mai pur și mai bogat decât l-am preluat de la înaintași”… dar la atmosfera actuală, dacă ești mai realist ori pesimist te poți întreba… care viitor? Cel care este previzibil? Oricum, cred că este evident că vremuri dure vor urma. Iar la acele vremuri dure, o abordare rațională… coerentă, capacitatea de a analiza realitățile la nivel de sistem global… ecologic… vor fi nu doar importante pentru civilizația noastră… ci chiar vitale. Întrebarea este… va exista în cadrul științei fragmentate și hiperspecializate… o capacitate transdisciplinară coerentă de a face astfel de analize de sistem? Ori, este mai bine ca acest tip de analize să nu fie făcute…

© dr. Peter Lengyel

PS. A comunica rezultatele analizei științifice, într-o societate de tipul celei actuale, nu este o chestiune care să fie simplă și ușoară… Dacă vezi știrile despre moaștele pupate de politicieni, o să înțelegi una dintre cauzele pentru care societatea aceasta este atât de aberantă. Desigur, și hiperspecializarea oamenilor de știință pe aspecte de detaliu, care își pierd relevanța în situații reale și complexe… reprezintă una dintre cauzele actualei situații… când de facto nu există cooperare între cercetători & politicieni. Mulți dintre oamenii de știință se rezumă la analize asupra situației fără a se implica în activități legate de rezolvarea unor probleme… zona care “nu este treaba savantului”…

Dr Toby Gardner scrie în Connecting science and society: much more than a problem of communication: “A common message I hear from decision makers in government, the private sector and civil society at all levels is that, no matter how well they communicate their ideas, scientists are often not addressing the right questions in the first place. Or that they are only addressing a subset of what is in fact a much broader problem – the appreciation of which is rarely made explicit. I am inclined to agree. (…) in the fields of conservation and sustainability science where I work, it is not enough to simply quantify and understand processes of environmental degradation (the focus of work by many ecologists (…)”

http://www.cam.ac.uk/research/discussion/connecting-science-and-society-much-more-than-a-problem-of-communication

PS2. Acest text nu este scris pentru cei mulți. Felicitări dacă ai ajuns până la finalul lui.

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Despre Cunoastere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Oamenii din Templul Științei

  1. Ştefan Ciurescu zice:

    …Când ştiinţa se bagă în politică, este de aşteptat să iasă ceva bun…
    Când politica subjugă ştiinţa, este ca drumul acela presărat cu bune intenţii…

  2. Ana Daraban zice:

    Peter, sa stii ca exista incercari de genul acesta transdiciplinar, doar ca nu au putere de promovare exceptionala, insa cu pasi inceti vor castiga increderea unei parti a populatiei! Folosim prea putin capacitatile potentiale pe care le avem pentru a integra in demersul societatii un sistem bazat pe simplitatea naturala a resurselor de care dispunem in prezent! Speranta nu se pierde, increderea in posibilitati reale si goana dupa fericire este ceea ce poate sa genereze schimbari radicale in mintea si ulterior in comportamentul societatii, dar asta mai cere timp…!

    • peterlengyel zice:

      Asa este, ceva incercari transdisciplinare exista, dar ele sunt destul de marginale. In general, progresul se face prin adancirea studierii unor sub-subdomenii… care au limbaje specializate si nu prea mai comunica intre ele. Din pacate, stiinta nu prea este prezenta la un mod relevant in dezbaterea marilor subiecte cu care civilizatia se confrunta… deoarece este greu sa faca afirmatii in subiecte precum sustenabilitate sau lipsa ei… Nu prea vrea sa se implice in aspecte precum demografia si consecintele existentei a 7 miliarde de oameni… cu tendinte de crestere numerica in timp ce resursele sunt catre epuizare… nici nu face afirmatii despre impactul cresterii economice… samd. Adica se pastreaza pe terenuri mai stabile si implicit mai lipsite de relevanta.

  3. Carmen Gache zice:

    Din pacate, in relatia cu politicul, stiinta va face intotdeauna pasi marunti, cu impact abia perceptibil de catre cei multi pentru ca tot ceea ce inseamna industrie reprezinta surse de finantare atat pentru politicieni, cat si masa de oameni angajati in industriile de tot soiul, deci influenta majora asupra deciziilor politicienilor, dar si asupra reactiei publicului ce nu doreste decat sa traiasca azi, fiind foarte putin preocupata, in termeni reali, de supravietuirea pe termen lung.

  4. peterlengyel zice:

    Formula predicts research papers’ future citations

    Mathematical model allows the success of publications — and perhaps scientists — to be forecasted.

    Richard Van Noorden

    03 October 2013

    http://www.nature.com/news/formula-predicts-research-papers-future-citations-1.13881

  5. peterlengyel zice:

    merita citit textul, pana la capat:
    ::::::::::::::::::::::::::::
    TEDxCluj: Cele zece nevoi umane prezentate de domnul Solomon Marcus
    http://tedxcluj.com/cele-zece-nevoi-umane-prezentate-de-domnul-solomon-marcus/

    Avem cele zece porunci. In complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele isi au radacinile in copilarie. Ar fi trebuit sa faca obiectul educatiei si invatarii, la toate varstele.

    Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar

    Macar o data pe zi savureaza faptul ca respiri ; ca privesti cerul si pamantul ; ca te misti ; traieste-le ca mari evenimente. Bucura-te ca ai schimbat un zambet cu un copil care a trecut pe langa tine. Toate acestea sa-ti fie suficiente pentru a simti ca viata are un sens, ca merita sa fie traita, ca este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume si te-au crescut au dreptul la iubirea si recunostinta ta.

    Nevoia de improspatare

    Dar respiratia si miscarea sunt cu noi tot timpul. Exista riscul, tentatia ca ele sa devina rutina, sa nu le acordam nicio atentie, cum de fapt se si intampla in general. Rutina nu poate si nu trebuie eliminata total, o mare parte a comportamentului nostru urmeaza reguli precise, tin de civilizatie. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se intampla din pacate frecvent. Asa cum avem grija zilnic sa ne improspatam corpul prin odihna, prin miscare si prin folosirea apei si sapunului, avem nevoie si de o improspatare a mintii, a simturilor, a sufletului nostru. Sa ne trezim in fiecare dimineata capabili de a arunca o privire proaspata asupra lumii, cu dispozitia unui nou inceput, cu o limpezire a simturilor si a gandurilor; intr-un anume sens, sa recapatam, sa recuperam candoarea copilariei.

    Nevoia de intrebare si de mirare

    Eram in copilarie intr-o permanenta stare interogativa, de curiozitate, de mirare, de extaz in fata spectacolului naturii si al lumii, al propriei mele fiinte. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de nazdravaniile creierului meu, in materie de memorie si de imaginatie. In fiecare seara, cand ma las prada somnului, ma intreb ce calatorii neasteptate imi vor oferi visele din noaptea respectiva. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viata, a fost mereu o sursa de energie. Atunci cand sunt intrebat: de ce traiesti ? ii raspund: pentru a ma mira.De prea multe ori, scoala, in loc sa intretina si sa dezvolte aceasta nevoie, o anihileaza. Dar daca nu ne mentinem starea de curiozitate, de mirare, de dorinta de a intelege lumea, nu doar de a o inregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea si natura ignorantei noastre.

    Nevoia de indoiala si de suspiciune

    Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduca la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in termeni de grad de plauzibilitate. In justitie se lucreaza cu prezumtia de nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia de suspiciune. Ne nastem criticand ; plansul nou-nascutului este reactia sa critica fata de o nemultumire. Sa privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livreaza de la catedra, de la o tribuna, de pe internet, din carti, din orice fel de publicatii, asa cum un politist care cauta pe autorul unei crime suspecteaza totul. Educatorii, profesorii ar trebui sa fie primii care sa recomande, sa stimuleze aceasta atitudine la elevi, la studenti, sa le spuna acestora: « Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteti arata este sa-mi acordati atentie, dar sa nu acceptati nimic din ceea ce va spun inainte ca spiritul vostru critic sa va asigure de adevarul si de interesul spuselor mele ; daca nu ma intelegeti, sa nu ma lasati sa trec mai departe, sa-mi cereti sa fiu mai clar; daca vi se pare ca nu am dreptate, sa va manifestati argumentat dezacordul ». O atitudine similara se cuvine a fi adoptata fata de litera tiparita, din manuale sau din orice alt loc. Omul de la catedra nu trebuie sa pozeze intr-un a toate stiutor, este normal ca uneori sa le spuna celor pe care-i instruieste : « nu stiu », « nu inteleg nici eu» ; iar atunci cand cineva din banca ii corecteaza o scapare, o greseala, sa-i multumeasca pentru atentia acordata. Uneori introduceam deliberat o greseala in prestatia mea, pentru a testa vigilenta studentilor. Nevoia de indoiala si de suspiciune functioneaza concomitent cu o alta, opusa: nevoia de complicitate la o conventie. De exemplu, mergem la un spectacol de teatru. Ne supunem prezumtiei de complicitate la conventia de fictiune propusa de spectacol, o acceptam, ii acordam credit. Dar spiritul nostru critic nu inceteaza sa functioneze si avem dreptul, ulterior, sa ne exprimam eventuala insatisfactie, sa pretindem ca autorii spectacolului au inselat asteptarile noastre, creditul pe care le-am acordat. La fel, in cazul unei poezii, a unui roman etc.

    5. Nevoia de greseala si de esec

    De cate ori am esuat pana sa deprindem sa folosim furculita, cutitul si lingura ! De cate ori am cazut, ne-am julit genunchii, pana sa invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem ! Este clar ca invatarea, drumul spre dobandirea unui nou comportament trec prin greseli si esecuri; ele sunt pretul pe care-l platim pentru a ne imbogati intelegerea si pentru a acumula noi capacitati. Trebuie deci sa distingem intre greselile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, si greselile ordinare, facute din neatentie sau ca urmare a altor imperfectiuni senzoriale sau psihice. A plasa greseala si esecul, la modul general, in sfera infractiunii sau/si pacatului denota o confuzie grava, pe care totusi o comite mereu practica educationala. Auzim mereu : « cine a gresit, sa plateasca ». Dar exemplul copilului care cade inainte de a invata sa se tina pe picioare si niciun parinte normal nu se gandeste sa-l pedepseasca pentru acest esec trebuie sa ne stea mereu in fata.

    O veche vorba latineasca de intelepciune ne aminteste ca a gresi este omenesc. Dar reflectia respectiva continua prin a condamna perseverarea in greseala. Aici este nevoie de o precizare. De exemplu, sa repeti mereu traversarea strazii pe culoarea rosie a semaforului este intr-adevar de condamnat si de sanctionat; in general, nerespectarea deliberata a unor reguli ale comportamentului uman, social este de sanctionat si aici intra in functie justitia si morala ; dar sa comiti mereu greseli, alte greseli, in incercarile in care te aventurezi pentru a strapunge necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil.

    Istoria abunda in exemple de greseli si esecuri ale unor oameni de seama, in tentativa de a spori cunoasterea umana. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrata pe greseli si pe esecuri. O mare parte, poate cea mai mare, a actiunilor de pionierat, a lucrarilor care au deschis drumuri noi in cunoastere si in actiunea sociala au inclus greseli, ca un produs secundar al noutatii ideilor lansate. Mai mult, mergand pe urmele unor greseli comise in lucrari sau actiuni temerare, s-a ajuns la aparitia unor noi idei, noi domenii de cercetare. « Greseala matematica, sursa de creativitate » a fost de mai multe ori titlul unora dintre expunerile mele. Pentru a da un singur exemplu : noua stiinta a haosului a fost initiata de Henri Poincare in tentativa sa de a inlatura o greseala dintr-un memoriu al sau de mecanica cereasca. Am putut verifica personal si banui ca e adevarat in general faptul ca drumul spre multe (poate cele mai multe) idei si teoreme matematice a urmat o cale sinuoasa, de tatonari, rataciri, confuzii, greseli de tot felul, pana s-a cristalizat varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaste, macar in unele cazuri, aceasta istorie zbuciumata mi se pare esential, daca vrem sa intelegem natura profunda a creatiei umane. Personal, am facut aceasta experienta pe unele situatii din matematica, din informatica, din lingvistica, din domeniul literar-artistic, dar cred ca este valabil in general.

    Tinand seama de inevitabilitatea esecurilor, este esential sa educam rezistenta la esec, intelegerea faptului ca esecul este normal; mai mult : dintr-un esec este totdeauna ceva de invatat.

    6. Nevoia de joc

    Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum. Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi s prinobservatie directa, nevoia de si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta. Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii. In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: « cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial ». Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf. Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi demonstrate ; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora.

    Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.

    Nevoia de identitate

    Aici se afla o provocarea majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara. Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam. Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica. Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta. Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal. In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie ( valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura) ? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare ? Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii. Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor. Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie ; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibiltatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.

    Nevoia de omenesc si de omenie

    Identitatea este primul termen al unui cuplu esential, in care al doilea termen este : alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura etc. Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate. Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit ! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor ; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd ; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu : baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca « eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel ».

    De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.

    Nevoia de cultura

    Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate ? Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici ? Va fi in stare educatia publica sa preia acest mesaj ? Mai avem timp de asa ceva ? Un timp de contemplare, de suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade, fara acoperire culturala ? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot da vietii lor ? Cohorte de oameni, unii cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali. Sa nu-ti fie mila de ei ? Sa nu-i compatimesti ? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice ? Care este nivelul de cultura al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume da un sens vietii lor ?

    10. Nevoia de transcendenta

    Ne aflam aici la modul superior, de cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia de a da un sens vietii. Etimologic, trans inseamna dincolo iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara. Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au fost impuse prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci sa le depasesti Asa au aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii ale logicii aristotelice : identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc. Transcendenta este atat la destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane) si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor naturale. De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent. In aceeasi ordine de idei, se poate discuta despe transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu Celibidache.

    Solomon Marcus

    Academia Romana

    solomarcus@gmail.com

  6. peterlengyel zice:

    „Atitudinea față de ceea ce faci contează, atitudine exprimată și adesea dictată de felul în care te exprimi în legătură cu ceea ce faci. Dacă de exemplu, mai în glumă mai în serios, spui frecvent că te duci la scârbici, poți să fii sigur ca ceea ce faci este un lucru de care unora le e scârbă. Sau dacă la telefon le răspunzi prietenilor că ești bine, muncești pe plantație, te condiționezi singur să fii un sclav modern, un scrib care în loc de papirus se deșelează deasupra tastaturii. Dacă tot ce vrei e o diplomă, iar tu ești un idiot, nu vei fi mai mult decât un idiot diplomat.

    Alege ceva ce-ți place, fii foarte bun la ceea ce faci, recunoscut de comunitate, nu de academii și institute, găsește o modalitate să faci câți bani vrei sau ești pregătit să faci, mulți sau puțini și trăiește-ți viața fără patalama la mână, fiindcă n-am văzut la nicio înmormântare pe cineva care să-și ia diploma de doctorat pe lumea ailaltă.”

    Diploma ta nu valorează (mai) nimic
    http://republica.ro/diploma-ta-nu-valoreaza-mai-nimic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s