Când lipsa de sustenabilitate începe să se manifeste în viața Europenilor

DSC_5592

Maramureș. Cât de mult iubeam pe atunci mirosul râului sălbatic, adierea vântului care coboară dinspre pădure. Stânca cea mare sub care ne adăposteam din fața ploilor și furtunilor. Un fel de grotă, un fel de templu păgân ce ne lega de natură, de prezent și de timpurile apuse. Se putea sta și peste noapte, peste multe nopți. Luna lucea peste deal. Foc de tabără, ce flăcări roșiatice, iar cineva băut de tot să recite Mistrețul cu Colții de Argint… iar noi să îl auzim încă, de undeva de acolo, din grupul de prieteni. Erau și multe poezii în maghiară, câte una în germană. Eram pe atunci cei mai tineri poeți, cei mai tineri savanți, cei mai tineri graficieni… noi eram viitorul. Citeam cu toții cărți de științe ale naturii, istorie, poezie, literatură-adevărată… iar unii scriau și o făceau chiar bine, cu toate că eram niște adolescenți. Nu era bine în societate, dar eram tineri și știam că după furtună vine și lumina. Aveam impresia că odată vom ajunge liberi, comuniștii vor dispare, îndoctrinarea-imbecilă din școală, discursul de doi bani a directoarei, fiecare înjosire se va șterge de pe noi, după ce norii vor trece va exista din nou speranța.

040

A și venit un moment de inconștientă libertate, renașterea de la care am așteptat să deschidă o nouă cale. Dar rețeta liberal-capitalistă era o iluzie fără baze, care nu a adus fericire la nivelul celor oropsiți ai soartei. Capitaliștii-liberali erau deja foștii comuniști, dar pe cine mai interesează. A venit democrația când ești liber să faci ce vrei…. ca să supraviețuiești. Banul a devenit singurul Zeu, singurul Tiran, tu nu mai contezi, deloc; nu de parcă vreodată contai. A murit poezia, a murit arta, a murit și sufletul de om. Poți ieși la plimbare, prin oraș, să vezi ce fericire este pe fața tuturor. A reușit cumva omul(?) să pună pe butuci Civilizația. Au promis fericire pe bani, dar pare că până și cerșetorul este mai fericit decât magnatul, iar cel care muncește nici nu mai știe ce să zică… de oboseală. De ce nu te mai uiți la știri? Unde sunt prietenii? Cât de atomizată a ajuns societatea… de fapt o masă de oameni singuratici. Unde e iubirea, pe bani? Aici chiar dacă ar exista poeți și prozatori și pictori și genii ale literaturii sau științei, pe nimeni nu mai interesează. Pe nimeni nu mai interesează.

_DSC8428

Cu toții arătăm exact ce cei din reclame… zâmbitori și perfecți; doar că în lac se vede invers. Pe malul apei este un panou pe care scrie că nu e recomandat de intrat în apă; se și vede că nu e recomandat. Unii își aduc aminte de trecutul acelor zile de înot prin apele sălbatice, de libertate prin păduri și prin nopți înstelate… pe atunci pe când mai exista un fel de comunitate. Pe atunci știam că acesta era orașul nostru, locul nostru, dar de atunci mulți au plecat. Am fost pe la piatra aceea, nu mai e nimeni pe acolo; o ploaie acidă cade peste pădurea reprezentată de cioate. Ceva este cu tinerii și cu adulții. Pare că ceva boală ciudată le omoară sufletul. Mă uit la statistica demografică și constat ceea ce știam, că nu se mai nasc nici copiii. Ceva le omoară sufletul.

_DSC8423

Iunie 2013. Un sat din zona centrală a Transilvaniei. Am trecut pe aici în urmă cu ceva vreme și îmi plăcea atmosfera, atât zona protejată interesantă cât și locurile rurale îngrijite, o pensiune care îmbină plăcut stilul tradițional cu pretențiile de secol 21. Era doar o chestiune de timp să revin prin zonă… dar acum lucrurile sunt mai degradate… mult mai degradate decât în urmă cu câțiva ani… șoselele sunt ca după bombardament, prin craterele acelea practic se circulă mai greu decât pe un ancestral drum de pământ…. deci fără o mașină de teren greu poți ajunge aici… până și cu asta te deplasezi cu 10 km/ oră și se zguduie hardughia că ai impresia că se va rupe în bucăți. Pare amuzant- amar semnul de circulație care ruginește pe un stâlp și care avea menirea de a limita viteza la 50 km… cândva… Dacă am coborâ de pe șosea și am trece prin lanuri, am putea progresa mai repede… dar… La pensiune totul este gol, degeaba există toată investiția, degeaba design și detalii, degeaba niște oameni au pus mult suflet și au muncit să fie aici ceva de viitor… Te poți întreba, oare cât se poate ține deschis, când angajații trebuie plătiți, consumul de variate feluri trebuie plătit… iar veniturile sunt zero. O vreme se poate merge pe pierdere, eventual înglodare în credite… dar asta nu este o soluție funcțională. Degeaba este perfect curat în camere, degeaba fete tinere și frumoase, educate și fine încearcă să fie adecvate… când este o mare liniște. Degeaba există o insulă de performanță, dacă la nivel de peisaj fizic și social non-sustenabilitatea agresează toate componentele sistemului. Și urmează să mai pice un element, încă niște oameni care nu mai au ce face… Un fel de lanț al slăbiciunilor, un fel de sistem-economico-social care devine nonfuncțional la nivel macro. Un fel de mare SC. Faliment SA. Nu este vina nimănui… eventual a economiștilor și politicienilor care nu au fost apți să prevadă lipsa de sustenabilitate a acestui mecanism. Cine suferă? Oamenii, cei care nu mai au soluție la problema zilei de azi. Tensiune, tristețe, zâmbete amare sau isterice. Unde este Visul European?

Avem niște probleme legate de sănătatea societății noastre europene, precum și a celei globale în general. Lipsă de sustenabilitate despre care nu este plăcut să vorbești, așa că majoritatea celor care ar putea eventual avea o părere, evită să facă afirmații publice despre acest subiect. Este plăcut să te preocupi de subiecte-oarecum-optimiste, când poți scrie despre frumuseți naturale din ceva “arii protejate”, despre păsări și păduri sălbatice, despre stânci semețe și ape care curg nestingherite pe traseul lor natural. Dar ecologismul secolului 21 nu mai este demult o abordare pur naturalistică, a căutării de specii rare, a fotografierii de șopârle și bufnițe… a discuției despre sexul îngerilor în timp ce ceilalți dărâmă zidul de apărare a cetății. Ecologismul inevitabil trebuie să fie la baza designului unei societăți umane sustenabile. Este vorba la modul concret despre viitorul civilizației noastre umane, în contextul ecologic al acestei Planete. Orice altă abordare este o fantasmagorie, o aberație existentă doar în creierele mici și disfuncționale ale finanțiștilor, corporatiștilor și reprezentanților lor politruci, ale oierilor-parlamentari, ale fetelor tunate și injectate cu botox, pline de “succesuri”, care într-un joc politic cu fatale consecințe pentru cei mulți… decid în mod democratic cum să falimenteze societatea umană la modul brutal.

DSC_5604

708

611

125

“Dezvoltare durabilă” este o sintagmă pe care o utilizează orice primar de comună (fost tractorist), orice politruc aciuat prin Parlamente ale variatelor state democratice. Dar ce înțelege fiecare prin asta, este de fapt „creștere durabilă”… aceste făpturi sunt atât de incapabile intelectual încât pur și simplu nu au cum să înțeleagă limitările impuse de mediul ecologic pe care îl subminăm cu fiecare zi care trece. “Marile lor proiecte” șubrede din punct de vedere intelectual, sunt acum fiare ruginite, investiții imobiliare neterminate care așteaptă să se prăbușească, ca Natura să le readucă la nivelul solului. Chiar dacă X sau Y este specialist în ceva domeniu de vârf, și înțelege totul despre nimic (specializat pe ceva subdomeniu din finanțe, ceva micro-cipuri sau ceva ciripede), dispare capacitatea de a percepe realitățile ecosistemice… Eventual există discuții private, între prieteni și cunoștințe, dar subiectul sustenabilității nu apare pe agenda politică reală. Deciziile politice sunt luate sub presiunea variatelor grupuri de interese financiar-politice imediate (mafii), fără a avea incluse în calcul consecințele de mediu, subminarea resurselor, consecințele sociale, punerea pe traiectorie de catastrofă a întregii societăți umane.

DSC_5214

14

Statele acumulează datorii din ce în ce mai imposibil de rambursat sau măcar de refinanțat… se ajunge să nu poată plăti nici dobânzile aberante… deși spoliază până la maxim cetățenii care mai sunt cumva pe baricade. Scade cererea de pe piețe, deși promovarea produselor se face prin campanii mediatice agresive… numai că nu există nici capacitate de cumpărare pe credit. Mai mult decât atât, nu pot fi achitate nici produsele/ serviciile contractate optimist cândva în trecut, care urmau să fie achitate prin rambursarea unor aberante credite bancare („atunci când economia va merge mai bine și vor crește veniturile”). Parcări din ce în ce mai mari sunt pline cu mașini aproape noi care nu pot să fie plătite în continuare în leasing… sau care sunt vândute din lipsă de bani pentru mâncare.

210

197 205

Chiar și cei care au încă mașinile, greu pot plăti carburantul (cu prețul stabilit de mafioți), asigurarea, taxele de variate feluri. Piața auto este la pământ, deși a fost susținută de state inclusiv prin jefuirea „Fondului de Mediu” spre exemplu, din care nu erau bani pentru managementul ariilor protejate, pentru programe de educație ecologică ci au fost băgați cu mult succes perfid… în rable. Creditele ipotecare sunt în situație similară… imposibilitatea continuării plăților. La asta a contribuit și ceea ce scria cu litere mărunte, foarte mărunte, în contractul semnat cu banca, atunci când te uitai la aspectul frumoasei care zâmbea prietenoasă… până semnezi Contractul. Să vezi ce frumos este când familia părăsește locuința și ajunge în stradă… ceva de neînchipuit nu demult. Nici nu vreau să descriu cam ce urmează după. Firme intră în faliment la grămadă, o molimă este printre ele, care le omoară. Să vezi când vin facturile de electricitate crescute brusc pentru a finanța din banii tăi mafiile care distrug naturalul încă rămas cumva, prin uriașe parcuri de mii de eoliene poziționate pe calea de migrație a păsărilor, sute de microhidrocentrale care distrug apele naturale și biodiversitatea lor. Dar pe cine mai interesează chestii de genul acesta, păsările, peștii, Natura? Oamenii sunt interesați de factura de energie, și ies în stradă în Bulgaria… iar Guvernul pleacă… deoarece nu mai are soluții de nici un fel.

739

1243

Să vezi cum vin facturile la grămadă, iar salariul nu mai vine. Poți să uiți de noul model de telefon cu funcție “…”, accesoriu obligatoriu care pentru o scurtă perioadă să te facă mai șmecher în fața… cui? Să vezi cum încep să te sune cei de la bancă și de la firma de leasing, și prietenii apropiați care și ei au nevoie acum de bani, și cei din familie… Să vezi când cei care trebuie să te plătească, nu răspund la telefon… de o vreme. Să vezi când în familie apar discuții, la început superficial, apoi mai dure, apoi se constată că nu există soluție. Iar copilului începe să îi fie foame. Să vezi ce periculos devine omul care nu mai are ce pierde! Se reduc șansele de a avea un loc de muncă rezonabil, care să permită existența cât de cât umană. Unele state vest-europene au un șomaj atât de mare încât problemele sociale ajung să se manifeste violent. Să vezi ce periculos devine omul care nu mai are ce pierde! Variate probleme de la cele de criminalitate, la cele legate de sănătate, educație, demografie etc… duc la și mai mari probleme de sustenabilitate care se conturează. Ce fain este să fii tânăr, pe stradă… plin de energie. Tensiunile sociale preexistente se acutizează, cu efecte de nebănuit. Să vezi ce periculos devine omul care nu mai are ce pierde! Vor trebui stabilite prioritățile… pentru a nu mai crește frustrarea celor care bolnavi de cancer nu au medicamente care să le tempereze durerile, dar banii publici sunt băgați în sute și mii de biserici care emană fum, manipulare și ev mediu și crescătorii de câini comunitari…. în timp ce spitalele ajung mizerabile focare de infecție, iar școlile nu mai au finanțare.

DSC_8884

Construcția economică europeană era una care absorbea resurse din exterior de o bună vreme, de mai multe secole… doar că în timpurile recente nu prea mai are de unde, deoarece și Lumea a Treia are o uriașă foame de resurse, iar în competiția globală pentru resurse a intrat și China, India, pe lângă tradiționalul absorbant al resurselor… SUA. Culmea este că totuși Visul American continuă în cort, după evacuarea din locuință. Există deci probleme structurale mari, care nu pot să fie rezolvate prin ceva chestii soft de “vopsire a gardului”… Peste tot se vorbește de reforme, dar ele sunt restricționate la ajustări de detaliu, fără a pune în chestiune marile probleme legate de sustenabilitate. Cu resursele globale aflate în traiectorie de abruptă descreștere, cu stocurile de pești oceanici epuizate 80%, cu pădurile decimate, și cu oameni din ce în ce mai mulți… p e s t e  – 7 – m i l i a r d e … fiecare cu pretenții… evident că situația nu prea are motive să devină mai rezonabilă. Era evident că o criză ecologico-economico-socială majoră va apare, era previzibil iar cei care o negau în public, se pregăteau la ea în spatele ușilor închise. Se pregăteau să vadă cum anume ei, cei șmecheri vor fi cei care câștigă din orice dezastru… iar resursele, natura, restul oamenilor, țări, familii, averi… erau pur și simplu pierderi colaterale. Probabil că râdeau de marile mase de proști care nu vor avea ce mânca după ce resursele de pește se vor epuiza din Oceanul Planetar… și râdeau de alți proști care nu vor avea cu ce să își încălzească locuința pe gerul de iarnă… după ce au tăiat toată pădurea și au cumpărat și Mercedes, care acum ruginește pe ceva groapă de gunoi fumegândă. Parcă nici nu îți vine să crezi cât de repede frumoasa – perfecta mașină la care visai, și pe care nu poți să o plătești că tot mai vin facturi lună de lună… și care înghite banii întregii familii când mergi să o alimentezi… deja are nevoie de schimburi de piese când ici când colo ca rezultat al deplasării pe drumurile astea bombardate… plus că mașina acea dă semne evidente că rapid va ajunge fix bună “pentru a crește în ea niște găini”… o adevărată rablă, parcă nu la asta visai.

DSC_5250

646

621

594 604 609

DSC_1817 DSC_1944 DSC_1966

Uniunea Europeană are variate strategii cu miliarde de detalii, dar nu pare că are capacitatea de a se preocupa de problematicile fundamentale. Crește la un mod hiper-aberant numărul directivelor, legilor și variatelor reglementări care se modifică permanent, de nu mai știe nimeni (chiar nimeni!) ce este cu ele: este o lume a avocaților și finanțiștilor care să interpreteze și să despice firul în 14-milioane, să găsească încă o modalitate să îl taxeze pe omul simplu și expus tuturor abuzurilor posibile și imposibile. Șleahte de experți cu “flatulențele lor intelectuale cu gaze de șist” colcăie prin coridoare și săli de pe la Brussel, înconjurați de alte șleahte de lobby-iști, fiecare cu interesul lui mărunt și vital pentru el. Viabilitatea sistemului ecologico-economico-social nu contează niciodată. Din ceea ce era prezentat pentru început ca o criză de moment, în V sau W, se ajunge la constatarea unei crize mai profunde, pe termen nedeterminat, cu a cărei idee și realitate societățile dezvoltate vor trebui să se obișnuiască… dacă vor dacă nu. Cei din generația mea de prin est-europa oricum au deja antrenament, de la dictatura comunistă și agonia de final a sistemului, la perioada de tranziție când controlul economiei a fost preluat de foștii comuniști deveniți investitori capitaliști și politicieni democrați, apoi la ajungerea în societatea capitalistă barbară, la criza capitalismului, și pare că vom avea ocazia să îi vedem și acesteia finalul turbulent. Fericire? Poți tu să îi povestești de virtuțiile neoliberalismului și democrației, de creșterea în slăvi a GDP-ului… când el și ai lui nu mai au mâncare. Să vezi ce periculos devine omul care nu mai are ce pierde! Devine evident că acest sistem capitalist-corporatist deghizat în democrație, a manipulat în masă oamenii, a subminat resursele naturale și a pus pe butuci societatea umană, totodată a amanetat și viitorul nostru. Oricum, este nevoie de designul unui tip de societate sustenabilă, care să se bazeze pe realitatea ecologică, pe capacitatea de suport a ecosistemelor, pe resursele naturale realmente existente. Pur și simplu, altă variantă de persistență a societății noastre… nu există. O să fie nevoie de cei capabili să facă designul sustenabilității și managementul acestei treceri. În vremurile dure se poate constata cine este om și cine este doar o jalnică târâtură politică. În rest este bine.

© dr. Peter Lengyel

PS. La astfel de subiecte, garantat că nu vor fi multe share-uri, în schimb dacă am avea aici o poză cu o „miss univers 2″… pe cât posibil fără (prea multe) haine… 🙂

PS2. Decizii politice mortale? Mai 2014. Reportaj despre legătura directă dintre măsurile de austeritate și rata suicidului în Grecia; milioane de oameni care și-au pierdut locul de muncă nu mai găsesc speranța necesară pentru a continua, o parte dintre ei ajung să zică: destul. Este înjositor să se bată pentru ceva mâncare împărțită când și când, prin centre de orașe. Când mai au și copii… presiunea este prea mare, iar ei se simt neajutorați; oamenii nu doresc să moară, doar “ajung să ucidă durerea pe care o au” zice reporterul. Alt canal, alt reportaj: era mai bine dacă erau impozitate mai tare corporațiile transnaționale, băncile care au riscat prea mult nu trebuiau ajutate din banii contribuabililor din Europa, trebuia redusă povara fiscală care apasă asupra micilor afaceri și asupra familiilor din clasa de mijloc și din cea săracă… pentru că politica de austeritate implementată nu a avut efectele scontate… zice un politician european. Mai zice ceva vag despre consecințele sociale ale politicilor respective. Nu zice direct de sărăcirea în masă a oamenilor din diferite zone, șomajul uriaș în rândul tinerilor, efectele acestei mizerabilizări socio-financiare asupra sănătății fizice și asupra dorinței de a exista. Nu zice despre creșterea puterii politice a extremiștilor, nu zice despre criminalitate ca metodă de a mai exista. Poți privi situația distant, analitic, la rece. Despre sustenabilitate… despre decizii politice, despre oieri și proaste botoxate… democratic trimise de uriașele mase de inculți în Parlamentul European. Cercul care se închide.

PS3. Legat de subiectul acesta, se mai poate citi – Încet democrația trecea:

https://peterlengyel.wordpress.com/2012/05/15/incet-democratia-trecea/

DSC_9469

Acest articol a fost publicat în Europa Nostra. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Când lipsa de sustenabilitate începe să se manifeste în viața Europenilor

  1. Ştefan Ciurescu zice:

    O colonie bacteriană se înmulţeşte până când epuizează toţi nutrienţii din mediul de cultură şi,
    îl intoxică cu proprii metaboliţi după care – pur şi simplu – moare!
    Unele specii, totuşi, fac forme de rezistenţă care supravieţuiesc timp îndelungat…
    Singura diferenţă între colonia bacteriană şi societatea umană ar fi că, aceasta din urmă ar avea
    raţiune….
    Dar, ce folos, dacă ne-am înmulţit şi mergem pe calea epuizării accelerate a resurselor?

    • peterlengyel zice:

      Da, asa este. Am scris si eu despre asta, candva… adica despre viul care are tendinta de a prelua toate resursele pe care le poate prelua, in propriul interes de moment, indiferent de consecinte. In general asta nu se intampla din cauza unor mecansime ecosistemice de echilibru, dar daca o specie totusi scapa pentru moment de sub fortele limitative (cum omul se foloseste de inteligenta si cooperare sociala pentru a ajunge la resurse dealtfel inaccesibile unei maimute), poate submina intregul ecosistem global. Atunci sa vezi distractie cand se va manifesta lipsa de resurse vitale.

  2. Ana Daraban zice:

    Cat se poate de adevarat! Peter esti un excelent informator al realitatii, pe care si altii au observat-o si acum sunt in proces de implementare si recuparare a elementelor pierdute, chiar in sanul Europei si in toata lumea! Oare ce a determinat mersul acesta anormal spre degradare?… banii si competitia …, desi elementele necesare unui om sunt cele de hrana, adapost si relatii umane (inclusiv spirituale etc.) si cu natura din care face parte. E nevoie, asa cum si tu ai afirmat de multe ori, de reajustarea educatiei si orientarea ei catre nevoi reale si nu ireale, precum avutia si competitia pt o fericire ipotetica. Exista miscari sociale care incearca sa atraga atentia in acest sens, in timp poate se va concretiza ceva, speranta moare ultima,…, se mai pot adauga multe pana sa spunem `Da se poate` sau sa ignoram si sa supravietuim ca atare…

  3. Andrei zice:

    La ce spuneți aș mai adăuga și ceea ce poate fi numită „cursa reproducerii” (prin analogie cu cursa înarmării), adică propaganda și programele de sprijinire a creșterii populației de către guvernul fiecărei țări, pentru a nu fi depășită numeric de alte țări.

    Li s-a băgat oamenilor de rând în cap (nefiind prea deștepți sunt ușor de manipulat) că cu cât o țară are indice de natalitate mai mare, cu atât mai bine (scuzați cacofoniile).

    Organizațiile ecologiste ar trebui să promoveze viziunea opusă: necesitatea reducerii populației Terrei. De fapt, ce se urmărește la nivel național prin creșterea populației are o motivație asemănătoare la nivelul individului: oamenii nu fac copii pentru că se gândesc să facă o ființă (copilul) fericită, ci pentru a simți că au realizat ceva, sau pentru a avea urmași, chiar pentru a fi mai bine priviți în societate. În țările primitive, de pildă cele islamice, cu cât cineva are mai mulți copii cu atât e considerat mai fertil și de aceea acolo se toarnă copii în prostie.

  4. Georgeta Elisabeta Ionescu via FB zice:

    agroturismul este din pacate impracticabil in mare parte, datorita infrastructurii despre care relatezi, departe de a fi un caz izolat. Pentru ca cele cateva zone consacrate gen Moeciu sunt deja departe de ceea ce te astepti sa gasesti in natura si traditie locala

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s