Societatea Elitelor Creatoare

Era comunism, cândva pe la nivelul anilor 1950; era întuneric; un tânăr luminat era zoolog, cadru universitar la un centru renumit din Transilvania. Se zice că odată a făcut o afirmație conform căreia microscoapele Zeiss din laborator sunt mai bune decât cele sovietice. Această constatare a costat câțiva ani de muncă silnică la Canalul Morții… Dunăre – Marea Neagră. Mulți au murit acolo, dar el a ajuns liber, chiar academician și a creat opera zoologică ce are probabil cea mai mare valoare dintre cele create pe la noi în a doua jumătate a secolului 20; opera respectivă are inclusiv relevanță europeană și globală. Alții, cu origine mai aristocratică, sau eventual aparținând elitei intelectuale tradiționale din Transilvania… sau eventual erau maghiari ori germani, au fost puși pe linie moartă sau exterminați scurt pe doi. Cei care au rămas, erau făpturi docile, nu au mai analizat care microscop este mai bun. Nu au mai zis nimic. Nu au scris multe sau interesante. Au aplaudat în liniște.

 

Există încă pe aici câțiva intelectuali care încearcă să își facă o impresie despre fenomenele aflate în derulare și să se poziționeze pe liniile de putere ale actualei societăți globalizate. Este un fel de analiză a unor aspecte ale trecutului și prezentului. Poate că ai ajuns să te întrebi, cum de Premiile Nobel se oferă aproape numai celor din vest, cum de vesticii produc milioane de articole științifice care apar în publicații de specialitate administrate de ei… la care ai acces dacă plătești, cum de societățile respective concentrează marile reușite intelectuale… iar dacă vrei să ai ceva recunoaștere în careva domeniu, trebuie să joci jocul lor, după regulile lor, în care ai toate șansele să rămâi marginal. Poate oare să fie doar hazardul, sau această diferențiere este o chestiune programată, implementarea unor politici coerente de periferizare a celor care sunt la cheremul unor puteri dominante (din trecut și din prezent).

 

Este evident pentru oricine că o societate este dependentă de ale ei elitele intelectuale: dacă ele nu sunt performante, acea societate poate să se bălăcească doar în mizerie, subdezvoltare, o masă de imbecili exploatați de variate șleahte de escroci, politruci și manipulatori-religioși locali sau din alte zone. Elitele sunt periculoase, pentru că ele pot să analizeze, pot să înțeleagă, pot să ridice probleme, pe când marile mase de inculți sunt carne de tun, mizerabili jalnici cu care se poate face orice. Asta nu este o descoperire nouă. Se deduce de aici că pentru a distruge o societate, este destul dacă distrugi elitele acesteia, prin distrugerea sistemului de învățământ și eliminarea celor care au capacitate intelectuală mai mare, gândire mai performantă. Poate să urmeze intervenția mai ușoară a unor asasini economici care au doar de manipulat câteva marionete politice, aservite la modul total. În acest fel, niște societăți periferizate și îndepărtate de centrele de putere ale trecutului sau ale actualei civilizații globale, aflate sub presiunea crizei globale și a diminuării resurselor vitale… ajung să fie niște zone exploatabile în fel și chip care sunt ușor trecute la pierderile colaterale programate.

 

Sunt rare documentele care ne pot face o impresie despre mecanisme prin care societatea umană a țărilor est-europene a fost adusă la un profund stadiu de imbecilizare, la un mod programat!!! Documentul cu indicația NK/003/4, codul K-AA/CC113, a devenit cunoscut din Polonia (apoi altele similare au fost descoperite și în Cehoslovacia, Bulgaria etc) și în variate analize de specialitate, este considerat ca fiind autentic; prezintă directive date la Moscova la 02.06.1947, către NKVD – strămoș al KGB, idei pe baza cărora se acționa în statele din Estul Europei; are 45 de articole, care reprezintă linii directoare de subjugare și subminare totală a acestor societăți umane, inclusiv hiperbirocratizare, dereglare a variatelor sisteme (dereglarea transporturilor, a aprovizionării cu apă – inclusiv prin distrugerea fântânilor, desființarea rezervelor de hrană șamd), controlul total al mecanismelor decizionale, compromiterea celor inteligenți/ închiderea lor în pușcării sau anihilarea lor fizică; dezvoltarea infrastructurii era totuși facilitată, pentru a putea avea acces rapid în toate zonele aflate sub control (ce îți zice asta?). Articolul 35: Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți, trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. În locul lor trebuie aduși oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Trebuie să se anuleze tratarea materiilor diferențiat, uniformizându-le artificial valoarea și ponderea. Trebuie redusă cantitatea de material documentar, mai ales informațiile la zi în orice domeniu (…) În școlile de specialitate și în facultăți trebuie introdusă specializarea îngustă, în detrimentul unei viziuni și abordări enciclopedice, interdisciplinare. Art 44: Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcții indiferent cât de mici, să fie schimbați și înlocuiți cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificați. Art. 45. Trebuie ca în facultăți să fie admiși cu prioritate sau exclusiv cei care provin din cele mai joase categorii sociale și nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă.

 

Acest document care se referă la societățile subjugate la periferia zonei de influență a Uniunii Sovietice, descrie detaliat mecanismul prin care societățile și elitele pot să fie distruse; a fost reprodus și analizat în variate scrieri din diferite limbi. După o asemenea contraselecție, a rezultat acel tip de elită care nu avea nici un fel de capacitate de cooperare intrasectorială, nici un fel de coerență la nivel societal, un fel de pseudo-elită care nu își poate îndeplini rolul… pe care nici măcar nu îl conștientizează. A rezultat o societate aberantă, ușor de manipulat, care poate să fie pusă în jug pe baza unor promisiuni de 2 lei, a cărei resurse pot să fie ușor preluate, care poate să fie fragmentată și vândută fără nici un fel de probleme. În cartea lui Dan Apostol – Strict secret: KGB contra Europei de Est, 1992, este prezentat și acest document, iar autorul scrie: “blocându-se orice formă de creativitate tehnico-științifică și distrugându-se calitatea învățământului lor, țările clientelare Moscovei vor fi cantonate în categoria celor subdezvoltate.” Culmea este că destule elemente ale acestui mecanism (birocratizare, hiperspecializare, infrastructură șamd) au rămas în vigoare și acum, doar că este exercitat un control nu dinspre Moscova… dacă asta are ceva folos. Dacă Uniunea Sovietică a avut măsuri concrete și le-a și implementat în dorința de a ține sub control capacitatea intelectuală din zone periferice, pare că nici Uniunea Europeană nu are prea mare capacitate de a dezvolta elitele de pe la periferie, ci din contră. Din această societate decapitată, se mai extrag eventual niște persoane de excepție, prin absorbția de creiere practicată de societățile vestice, mai concret corporații, instituții și universități care pot să le preia și să le exploateze.

 

În cartea lui Călin Georgescu și Mircea Malița – Reprofesionalizarea României – Raport al Institutului de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare (IPID), București 2008, la pg. 65 scrie: “În Europa de Vest, Canada, Noua Zeelandă sau Japonia, doar circa 55% din orele de curs sunt ținute în clasele sau laboratoarele școlii, restul de 45% având loc în spații și instituții menite să dezvolte interesul pentru materia sau domeniul respectiv (muzee, grădini zoologice, monumente istorice, institute de cercetări aplicate, biblioteci interactive, rezervații naturale etc.). Între anii 1995 și 2006, studii și statistici repetate constant în țările Uniunii Europene au constatat că astfel sporește considerabil interesul adolescenților pentru educație și creativitate, pentru lumea în care trăiesc.” Interesant este ce se zice în aceeași carte la pg. 79: “(…) potrivit constatărilor Ministerului Educației și Cercetării, rata abandonului școlar s-a dublat, între 1997 și 2004, liceele au laboratoare caricaturale și biblioteci scheletice, universitățile particulare (și unele de stat) scot pe bandă rulantă posesori de diploma în loc de specialiști, în 2007 elevii și studenții români citeau în medie o carte pe an iar 60% din adolescenți considerau școala o formalitate inutilă. (…) inspectoratele școlare, preocupate de prezența fizică în bănci și nu de mentalul elevilor.” Este dramatic să vezi că 60% dintre elevi considerau școala ca fiind o formalitate inutilă, dar și mai dramatic este să constați că ei pot să aibă dreptate.

 

Dacă iei în calcul aceste două elemente, adică 1. o programată degradare a învățământului în statele de la periferia zonei de influență sovietică și distrugerea elitelor și 2. actuala stare de mizerie din sisteme educaționale-cercetare (subfinanțare, lipsă de flexibilitate, hiperbirocratizare, hiperspecializare șamd)… se poate constata că sistemul este apt de a produce eventual câte un hiperspecialist care este maniac pe careva subdomeniu, dar și acela este rezultatul mai mult a muncii personale. În esență, doar autoeducația te poate salva din mizeria acestui sistem de educație. Voit au fost distruși, compromiși, marginalizați și chiar uciși cei care aveau capacitate de gândire strategică, cei care înțelegeau sisteme complexe și nu doreau să se afunde în tunelul unor hiperspecializări lipsite de relevanță. Asta a fost valabil atât în timpul comunismului-dictatorial, cât este evident în actuala perioadă de capitalism-democratic.

 

Mulți credeau că în noua libertate de după 1989, o să apară valuri de lucrări de valoare din variate domenii… opere care nu au putut anterior să fie publicate. Dar, cu trecerea anilor, se constata că acele opere nu au fost scrise. Societatea, intelectualitatea era mult mai distrusă decât se presupunea. Elita intelectuală era de facto desființată. Ce te poți aștepta să urmeze după o asemenea etapă? O reconstrucție rapidă era evident imposibilă. Mai mult decât atât, locurile importante erau ocupate cu cei rezultați din contraselecția programată, cu unele rare excepții. A devenit clar că schimbarea pozitivă o să fie lentă, anevoioasă… iar rezultatele nu o să fie prea spectaculoase, ceea ce a făcut ca mulți dintre cei care constatau această situație, să prefere să plece în zone mai puțin distruse; ceea ce adâncește starea de paragină est-europeană.

 

***

 

Un cer plumburiu-cenușiu… vântul scutura ultimele frunze de pe crengile pădurii. Printre arbori se prelingeau zone de ceață, un fel de aburi reci… și a început să picure mărunt și des. November rain… O casă de lemn veche, la margine de pădure… rămasă aici de nu se știe câtă vreme. Era acolo pe prispa casei un motan bătrân, parcă era neverosimil de mare. Reținut și totuși prietenos, a venit câțiva pași să se alipească de genunchii omului. Torcea mulțumit, nu foarte tare, dar la un timbru adânc, parcă în fiecare manifestare a lui se simțea trecutul care a fost plin de reușite de motan… dar… erau undeva în trecut. Nopțile petrecute prin pădure se vedeau încă în ochii lui strălucitori. El, omul, a adus din casă câteva mici bucățele de mâncare, iar motanul a mâncat lent o parte din hrană. Era seară. Stăteau pe prispă, el și motanul, de parcă erau prieteni de o viață. Parcă se înțelegeau de minune, din priviri, din mișcări sau din tăcere. La un moment dat, motanul a plecat către pădure. Pe calea lui.

 

Omul a intrat în casă. Aparent era un om ca oricare altul. Când stătea cu pisica, nu vedeai diferența, dar când începea să scrie, să picteze, să compună muzică… să se exprime, să creeze… atunci se vedea diferența… unicitatea și calibrul lui intelectual. În întunericul acela din seara care devenea noapte, Omul a aprins o mică Lumină. Pe o foaie albă a început să scrie, așa cum doar el putea să o facă. În întunericul acela care se lăsa peste peisaj, existența lui lumina ca o flacără a înțelegerii și bunătății umane… Scria simplu și sincer, la modul personal, despre Natură și culoare, despre societate și despre cunoaștere, despre civilizație, trecut și viitor. Avea capacitatea de a gândi și a exprima la modul clar ceea ce alții eventual simțeau. Frazele melodice se revărsau lin sau tumultuos, despre ciocârlii, despre munți și stânci, despre ape, despre oameni care au existat sau ar putea să existe. Scria, compunea, picta nu pentru ca ideile să fie înțelese și apreciate, ci doar așa… pentru plăcerea artei. Avea în el o indiferență a omului trecut prin multe, dar care simte că are ceva de zis… și probabil că există cineva, undeva, care să perceapă mesajul… poate cândva în viitor. Nu scria pentru cei mulți și proști, aceștia nu reprezentau targetul creativității sale. Considera că este de preferat să scrie celor puțini, câțiva, capabili să înțeleagă. A creat ceva minunat și în acea seară. El era scriitorul, compozitorul, el este poetul, artistul care simte cum respiră pădurea și mlaștina, cum crește sau se tocește muntele și cum se transformă societatea, simțea cum există omul; el era savantul, geniul creator de cunoaștere, cel care percepe existentul dincolo de aparențele imediate, cel care percepe regularitățile mari de desfășurare ale fenomenelor naturale.

 

El este creatorul de cunoaștere și de artă, care scrie filosofie, beletristică, știință, el este promotorul gândirii elevate… care face din om ceva diferit de un motan încălțat. El este Tolstoy, Darwin, Einstein; el este Mozart și Leonardo da Vinci, el este Platon și Aristotel, el este Heidegger, Spinoza, Kant și Gaudi. Pe stradă nu îl poți recunoaște, că nu este o târfă blondă din politică, nu este un oier care face afaceri cu terenuri sau un fotbalist care jonglează cu mingea… și, penibil, devine denumit… galactic… oricum un termen de neînțeles pentru șleahta scuipătorilor de semințe. El este altceva. El este rațiunea, creativitatea artistică și intelectuală. Ai ocazia de a îi contempla opera, pe stradă nu îl poți recunoaște.

 

Pe lângă faptul că viața acestor oameni prezintă inerentele caracteristici generale ale vieților umane, ei se deosebesc profund de cei din marile mase amorfe de oameni… prin capacitatea lor intelectuală extraordinară concomitent cu expresivitate, creativitate și capacitate de comunicare. Mulți dintre ei erau neînțeleși de contemporani, pentru că depășeau cu mult capacitățile acestora: Gregor Mendel, Giordano Bruno, Galileo Galilei șamd. Îmi place o afirmație a lui Einstein: “Great spirits have always encountered violent opposition from mediocre minds.”… Marile spirite au întâmpinat întotdeauna opoziție din partea minților mediocre. În textul intitulat “Cum văd eu lumea?” Einstein scria: “Ceea ce este propriu-zis valoros în treburile omenești mi se pare a fi nu statul, ci individul creator și sensibil, personalitatea: el singur, creează nobilul și sublimul în timp ce turma rămâne ca atare obtuză în gândire și în simțire.” Asta așa a fost, așa este și așa va și rămâne.

 

Interesant de remarcat este că aceste ființe capabile să producă opere de valoare fundamentală, sunt rezultate ale existenței unui potențial uman genial, care găsește condiția de manifestare în contextul socio-cultural al momentului. Einstein zicea: “Wisdom is not a product of schooling but of the lifelong attempt to aquire it.” Înțelepciunea nu este un produs al școlarizării, ci al încercării de o viață de a o atinge. Se constată cu ușurință că auto-educația este de nenumărate ori mai importantă decât educația formală… să nu mai zic de cea impusă de sistem… care poate distruge rapid orice urmă de libertate de gândire, orice formă de creativitate, și ușor poate să creeze mase de obedienți și imbecilizați papagali. Societatea rar are capacitatea de a susține tipurile de personalitate creativă, cel mult le poate accepta existența. Oricum, acest tip de om nu are pretenții exagerate, nu dorește să își pună pe cap obiecte din aur sau să poarte un sceptru, nu are nevoie de palate sau de fete care să îl distreze, nu pretinde nici respect deoarece știe că nu are de la cine. El trăiește cu domeniul lui de interes, care îi satisface mare parte din nevoile lui fundamentale. O altă afirmație interesantă a lui Einstein este: Creativity is intelligence having fun. Creativitatea este inteligența care se distrează. La 7 octombrie 1919, Einstein scria către Rudolf Lindemann: “O organizație nu poate ea însăși să genereze activitate intelectuală, ci doar să sprijine ce există deja.” Iar un proverb de pe la noi zicea că: de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere… că nu are de unde. Deși societatea modernă pretinde că ea promovează și susține creativitatea, de fapt nu este diferită de vechile societăți care ar fi ars pe rug sau ar fi crucificat orice ființă umană care prezenta ceva libertate de gândire.

 

Acestui tip de personalitate nu i se poate dicta ce să zică, ce și cum să facă, de aceea anturajul acestor oameni poate să nu îi prea pleacă. Interesant este că nu se poate decide prea ușor cine a avut rezultate relevante… Recunoașterea meritelor vine în general postum, când este mai ușor de acceptat și de către ceilalți, că omul respectiv a fost o mare valoare. Există totuși o societate selectă a elitelor creatoare, care niciodată nu o să aibă milioane de membri. Cotizația pe care o plătești este munca intelectuală creativă pe care o faci în fiecare zi din viață… pentru că asta te satisface pe tine aici și acum… și eventual poate exista speranța că vei realiza ceva relevant. Trebuie să cunoști de la început că nu există nici o garanție că așa se va întâmpla, dar călătoria merită făcută, în orice caz; de fapt, pentru cei care au în suflet această necesitate, asta este evident; celorlalți nici nu ai ce să le explici, că nu este cazul. În această societate nu ai nevoie de invitație, nici nu ai nevoie ca alții să te accepte. Din club faci parte automat dacă în timpul existenței tale ai fost capabil să creezi ceva realmente relevant în domenii ale științei, filosofiei, artei. Este un fel de comunitate nevăzută a creatorilor. În textul intitulat “Crezul meu” scris în 1932, Einstein zicea: “Deși în viața de zi cu zi sunt de regulă un singuratic, conștiința apartenenței mele la comunitatea nevăzută a celor care luptă pentru adevăr, frumusețe și dreptate m-a salvat de sentimentul de izolare.” Într-un text datat la 29 aprilie 1924, scris de Einstein către Max și Hedwig Born, putem citi: “Dintre toate comunitățile la care avem acces, nu există nici măcar una căreia să vreau să mă dedic, cu excepția societății căutătorilor autentici, care întotdeauna are foarte puțini membri în viață.” Fără aceste existențe umane creatoare, omenirea era încă sus în copac și trăgea de banane. Există o difuză societate a elitelor creatoare a tuturor timpurilor, care cuprinde primul om care a aprins un foc, prima persoană care a realizat picturi pe pereți de peșteri europene în urmă cu 35.000-40.000 de ani, îi cuprinde pe Aristotel, Darwin, Einstein, Mozart, Picasso… și o infinitezimală parte a oamenilor care există azi… a celor care vor exista cândva.

 

Marile mase de oameni sunt în general inerte și relativ ușor manipulabile de către cei care au capacitatea și mijloacele să o facă. Deciziile sunt luate nu de aceste mase ci de niște elite intelectuale, politice, economice, științifice… acestea sunt centrele de putere care pot să fie benefice pentru societate, sau pot să fie malefice, spoliatoare și autosuficiente. Masele de oameni nu prea au de ales, ele se supun reglementărilor și contextului creat de cei care dețin pârghiile de putere. În principiu în cadrul acestor elite se conturează o capacitate analitică de performanță, o specializare pe înțelegere, mult superioară capacității analitice eventual existente în cadrul maselor de muncitori, țărani, meșteșugari șamd. Accesul la anumite nivele de educație, deținerea timpului și energiei necesare pentru a parcurge niște scrieri relevante, comunicarea cu alți oameni similari… din sfere ale intelectualității, deschide viziuni largi, inaccesibile pentru cei care sunt mai lipiți de sol, de fabrică… sau celor hiperspecializați care cad pradă cunoașterii detaliilor unui subdomeniu strâmt și inevitabil lipsit de relevanță. Elita intelectuală este valoarea cea mai mare pe care o societate umană o poate avea… este creierul societății… centrul ei vital. Funcționarea la parametri de performanță a acestor elite face posibilă o înțelegere a situației societale, a liniilor de tensiune, a faliilor, pericolelor, oportunităților… la un nivel relevant pentru întreaga comunitate, nu doar pentru mici grupuri de interese înglodate în primitive percepții provinciale, sectoriale și sectare. Din păcate pentru societățile central și est-europene, zona a fost afectată de succesive decapitări ale intelectualității. În perioada comunistă, intelectualii ajungeau niște pușcăriași care săpau canalul sau erau încarcerați între ziduri înghețate… doar pentru că aveau calibrul intelectual incomparabil cu cel al tractoriștilor și cizmarilor care au preluat controlul societății. O asemenea societate lipsită de elite intelectuale este inevitabil în derivă necontrolată… escrocată și terfelită din exterior și din interior, o colonie exploatată, o masă de sclavi. Ce șanse are o astfel de societate să devină ceva funcțional… care să aibă un viitor uman?

 

Ce valoare au aceste elite? Este nevoie de acești oameni ca de aer… civilizația umană nu poate persista fără activitatea lor. Produsele gândirii lor sunt de neprețuit. Ei sunt cei care deschid drumurile, ei sunt cei capabili să înțeleagă Lumea în schimbare și sunt capabili să producă noile concepte și interpretări științifice/ culturale. Consider că în privința viitorului o importanță fundamentală o vor avea cei care se ocupă de aspecte ale științelor biologice și ecologice… fără de care nu poate persista umanul. Dacă tot am inclus câteva citate din Einstein, să mai fie una, pe care o consider extrem de semnificativă: “Intellectuals solve problems; geniuses prevent them.” Intelectualii rezolvă probleme, geniile le previn.

 

© dr. Peter Lengyel

 

 

 

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Despre Cunoastere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Societatea Elitelor Creatoare

  1. Emi Stoica spune:

    Nu pot sa tac si sa nu va felicit pentru talentul si usurinta cu care va transpuneti gandurile in scris: Va felicit! Ca si usoara tenta de critica negativa, nu prea sunt de acord de modul cum a-ti alaturat nume ale unor personalitati ce, in ciuda geniului cu care au fost inzestrat nu dispretuiau pe cei mai slab inzestrati, cu nume din cealalta categorie a geniilor(pe care nu vreau s-o injosesc in vreun fel, folosind epitet ce le-ar pata meritul cuvenit activitatilor lor profesionale).
    (Acest comentariu e de tip mesaj catre autor, deci poate fi sters cand va fi moderat)

  2. peterlengyel spune:

    “If we think that our reader is an idiot, we should not use rhetorical figures, but if we use them and feel the need to explain them, we are essentially calling the reader an idiot. In turn, he will take revenge by calling the author an idiot.”

    Umberto Eco’s Advice to Writers

    https://www.brainpickings.org/2015/07/16/umberto-eco-advice-to-writers/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s