Călimani în toamnă

La două mii de metri altitudine, răsăritul Soarelui poate să fie dramatic de impresionant. Ies lângă stația meteorologică din Călimani și privesc peisajul Carpaților. Marea de nori care acoperă zonele depresionare… din albul acela pufos se ridică vârfuri, creste, culmi împădurite… se vede Rodnei, Ceahlăul, Făgărașii, Apusenii șamd. Încă înainte de răsărit, cerul devine violaceu, cu voaluri de nori firavi cu nuanțe de purpuriu, galben… Primele raze de lumină directă ale Astrului, colorează roșiatic-portocaliu unele zone ale oceanului norilor de sub noi… munții lasă prelungi umbre albastre. Incredibil cât de frumoase sunt detaliile privite prin teleobiective… Cel care vede acest miracol, înțelege de ce oamenii din trecut aveau tendința să considere că Muntele este locul în care trăiesc Zeii.

După o zi în care totul era acoperit de nori, ceața groasă nu permitea realizarea unor imagini cât de cât rezonabile, au urmat 3 zile de fotografiere. Păduri colorate a toamnă, repezișuri de ape, lumini și umbre, forme, texturi, culoare, imagine doar frumoasă sau având și ceva valoare informativă, care descrie pe cât posibil bine valorile naturale pe care le avem noi prin Carpați.

Zori de zi de octombrie 2012, turmele de animale domestice au coborât și astfel golul de munte a redevenit mai sălbatic. Un cerb mascul tânăr se plimbă prin jnepeniș, nu departe de el o ciută. La o distanță de câțiva zeci de metri un mascul mult mai impresionant, cu 3 ciute… se deplasează agale. Mai târziu îi văd gonind jos pe un platou înierbat, printre pâlcurile de jnepeni. Altă zi, tot în zori, două ciute și un vițel se uită în direcția obiectivului; este izbitor contrastul tăios al luminilor răsăritului, care se proiectează pe iarba gălbui a golului de munte… în spatele cerbilor versantul acoperit de păduri de molid pare întunecos, aproape negru. Spre apus o ciută cu un vițel stau liniștiți, nici nu au chef să bage în seamă prezența umană. Ciuta se uită din când în când la noi, dar cerbul tânăr, puiul ei, paște liniștit, stă cu spatele către noi. Apune Soarele. La un moment dat mai aruncă o privire în direcția noastră, apoi în goană coboară către pădurea de molid. Deja este întuneric, și trei ciute trec prin fața noastră, intrând pe o cărare folosită de sălbăticiuni, o mică deschidere prin masivul de tufe de jnepeni și desișuri de molizi.

_DSC8372

_DSC8322 _DSC8338 _DSC8352 _DSC8357 _DSC8362 _DSC8367 _DSC8377 _DSC8378 _DSC8382 _DSC8392 _DSC8397 _DSC8402 _DSC8403 _DSC8407 _DSC8412 _DSC8417

_DSC8832 _DSC8852 _DSC8867 _DSC8882 _DSC8892 _DSC8902 _DSC8912

_DSC9298 _DSC9313 _DSC9334 _DSC9351 _DSC9361 _DSC9371 _DSC9383 _DSC9388 _DSC9393 _DSC9401 _DSC9416 _DSC9418 _DSC9428 _DSC9431 _DSC9433 _DSC9436 _DSC9437 _DSC9438 _DSC9439 _DSC9441 _DSC9442 _DSC9443 _DSC9448 _DSC9451

O deschizătură prin pădure. Un cocoș de munte, mascul… îi fac niște poze. Apoi 3 femele, probabil o femelă și puii ei de anul acesta? Una din ele de-abia se vede, este retrasă parțial între subarbuști și iarbă, celelalte două pot să fie perfect fotografiate. Stau cam încremenite, din când în când careva din ele se deplasează câțiva pași. Apoi, ca o răbufnire de extraordinară energie, se ridică în aer cu putere explozivă și cu un zbor extrem de viguros se deplasează printre copaci. Parcă nu te-ai aștepta de la o pasăre de acest gen să aibă o asemenea viteză în contextul pădurii de conifere. Mai jos, un alt mascul iese dintre tufe… reușesc ceva imagini și cu acesta, deși este evident că masculii sunt mai precauți decât femelele… probabil din cauza că sunt vânați de ceva imbecili.

_DSC8581 _DSC8584 _DSC9454 _DSC9465 _DSC9469 _DSC9475

_DSC9120 _DSC9170 _DSC9194

_DSC9160 _DSC9184 _DSC9209

Este din nou seară, soarele a apus de ceva vreme. Pe un trunchi rupt, plin de licheni, stă liniștit un huhurez mare. Își învârte capul în toate direcțiile, când privește cerul, când în spate către pădure, sau variate direcții ale zonei cu tufărișuri și ierburi care se întinde în fața lui. Se lasă lin ca un voal în aer fără să producă nici un sunet, coboară prin vegetație, dar prada potențială pentru care a zburat câțiva zeci de metri… reușește să scape… de această dată. Pasărea se ridică în zbor și se pune pe un alt copac plin de licheni, apoi după câteva minute plutește lin către interiorul pădurii. Câteva imagini interesante au fost realizate și cu ea.

_DSC8738 _DSC8761 _DSC8766 _DSC8771 _DSC8773 _DSC8802 _DSC8807

Seara ne retragem către vârfuri, la stația meteorologică aflată la 2.000 m altitudine. Hribi cu ulei de măsline și ceva condimente, plus bere. Foc în sobă. Povești de seară.

Meteorologul, Alexandru, îmi arată o filmare făcută de el pe 26 aprilie 2010, cu cocoși de munte în rotit, exact la stația meteo. Păsările sunt chiar și la 1 metru de zidurile construcției… marele mascul agil curtând o femelă mai suavă… plus îmi zice că mai era o altă femelă care nu era în cadru. Îmi și face un CD cu filmările respective. Îmi povestește cum în iarna 2007-2008 se deplasau cu snowmobile și au găsit 9 cerbi (8 ciute și un mascul) blocați în zăpadă mare; erau apropiați unii de alții, în Șaua Voivodeasa, nu departe de Iezerul Călimanilor. Au trecut cu snowmobilele pe lângă ei, le-au făcut și ceva poze, de aproape, dar acele imagini nu mai există… sunt pierdute pe undeva. În 2005 era pe aici un urs mare, atât de mare încât atunci când se ridica în două picioare… capul îl avea la 2,3 metri. A stat vreo 3 ani prin zona înaltă a Călimanilor, avea bârlog probabil undeva prin Pietricelu. În careva an au venit 3 urși până la gardul stației meteo, era deja zăpadă în toamnă… veneau la gunoaiele care pe atunci erau depozitate lângă stație… apoi au plecat către Iezer. La o stână de la Rețițiș, un urs a trântit păstorul care încerca să îl încolțească cu ai săi câini ciobănești… Grigore Marga a stat 2 luni prin spital, dar apoi, inclusiv în 2012 a fost cu animalele la munte. Povestiri cu lupii care pe timp de iarnă grea se încumetă să mânânce câinii de pe la sate, lupul mare și lupoaica lui care umblă împreună de atâta vreme… înalți și puternici… zăpada mare de-abia le atinge burțile; ei rar urcă în golul alpin. Mai intră și pe la oi, dar ce să le faci când sunt flămânzi? Amintiri cu mistreții care ies la arat cu colții lor de fildeș, spărgând solurile în căutare de hrană, de bulbi șamd.

Tot meteorologul Alexandru îmi povestește cum o pisică domestică ținută la stație a atras un motan sălbatic… care a fost închis în cămară și înfometat câteva zile bune, apoi a fost hrănit și a devenit relativ domesticit… venea la mâncare; a stat vreo 2 ani pe lângă stație, prin 2006-2007, apoi a dispărut. A avut câteva rânduri de pui cu pisica domestică și chiar și azi există încă pisici hibride ținute în gospodării de jos… la baza muntelui.

De 30 de ani Costică umblă pe munte… aparent un sărman culegător de ciuperci… dar… are experiența unei vieți petrecute în aceste peisaje. De când se știe, mergea “pe toți munții, pe toate stâncile”. Are în cap găleți de afine, drumuri de TAF și prăpăstii, păduri neumblate de alții și pline de hribi mari și sănătoși, și alte “afine potop”. Are și zile cu “izbucniri de hribi”… când adună câte 100 kg de ghebe și 80 kg de hrib… dar anul acesta, în 2012 a făcut maxim 60 kg pe zi. Are locurile lui pe care le cunoaște… trebuie să știe când e “izbucnirea”… când e Lună plină. La zilele de excepție poate face și 11-12 milioane de lei pe zi, dar asta rar se întâmplă… totuși este mai mult decât venitul unui muncitor, sau chiar a unui profesor pe o lună de muncă.

Povestește cum odată doi cocoși de munte – zbrr – zbrrr – se băteau în fața bordeiului în care era retras în pădure… Spera ca unul să fie ucis de celălalt iar el să îl mânânce, dar ambii cocoși au fost alungați de o vulpe “care a venit peste ei, că nu a avut răbdare de foame”. Sub Pietrosu a văzut vulpe fugărind un iepure, a rămas uimit să constate că la înălțimea asta există așa ceva. Se trezește pe la 4 sau 5 dimineața și pleacă “la scos bureți”, toată ziua prin pădure, după ciuperci, hribi. A fost cândva mușcat de viperă, timp de două săptămâni a avut brațul umflat până la umăr, dar nu a mers la spital… A văzut un râs… era frumos ca un tigru, era mare… dar a ciulit urechile și a fugit.

Ne povestește despre mistreți.. scroafe cu purcei care mânâncă gălbiorii pe care ei dorea să îi adune… Sunt ca porcul domestic doar că au colți… Mistrețul cel mare cu capul lăsat în pământ, toate pălăriile de hribi le-a mâncat. Nu îți face nimic animalul sălbatic… doar să nu îi iei mâncarea și să nu îi deranjezi puii, în rest fuge de tine. Mai rău este omul. El știe însă ce înseamnă frica atunci când vezi un mare animal sălbatic în libertate… te trece în Carea Recordurilor… că zici la iepure “puturosule”… A avut ocazia să întâlnească urs la 2 metri, față în față. A mers și pe cărare făcută de urs, dar buimăcit dimineața… era să îl ajungă din urmă când l-a văzut la câțiva zeci de metri, un urs mare, negru… noroc că nu a ajuns și ursul să îl observe… sau nu vroia să îl bage în seamă, ci mergea liniștit la deal, păștea afine din stânga și dreapta, se scărpina sub barbă cu o viteză incredibilă… iar el se gândea: “dacă mă fugărește, mă omoară rapid”. Dar ursul nu avea intenții de acest gen… pleca agale, iar el îl urmărea cu privirea și i-a plăcut. Marele carnivor se retrăgea în “târșete”, în desișul unde se odihnea pe timpul zilei, în munte, în casa lui. Și animalul sălbatic este ca și omul… unele fricoase, altele impertinente, unele ies la bătaie… alții puternici dar care nu vor să se complice.

Braconierii bătrâni, cu ZB-uri.. “Ăla din trecut avea 3 ZB-uri dar nu împușca femele… că alea ne aduc producția. Bătrânii care aveau minte. Nu gunoaie de astea de pe acum. Braconierul din trecut era un om normal, cinstit, trei zile a stat pe munte și nu împușca nici o ciută… asta fată, se înmulțește. Pe timpu’ lui Ceaușescu erau cerbi cu 10-12 ciute, acum ce mai vezi? Se bracona. Dimineața erau duse la Poliție 3 sacoșe de carne, sunam și plecam. Ăștia de acum distrug tăt. Acum nu mai contează nimic la criminalii ăștia. Pușcă orice. Handicapații! Căcatu ăsta (un nume de politician)… să îl tai cu lama să îi pui sare. Pământul este a lui Dumnezeu și nu l-a dat unor gunoaie să își bată joc de el. Copiii noștri ce vor face?” Ne povestește cum braconierii de azi au arme perfecționate, care nici nu se aud… cu amortizor. Cei săraci braconează pentru străini. Se colectează blănuri de urs: trebuie să fie mare, să aibă 80 cm la spate, ca să poată fi dat cu 1.800 de euro.

DSC_2393 DSC_2403 DSC_2409 DSC_2413 DSC_2433 DSC_2444

El mai adună și coarne de cerb, găsește și trofee cu craniu cu tot. Mai aude corbii, mai găsește câte un cerb “pușcat”, îi taie gâtul și îi ia capul. “Vânătorii îs mai proști decât braconierii, că pușcă cerbii și nu îi mai găsește.”. Își aduce aminte cum căra în jos de pe munte… capul acela de cerb… craniul cu coarnele imense. Pădurarul nu are ce comenta: “Câți cerbi am încărcat eu la pădurar în mașină… dacă îl pâram… și încă nu e târziu.”

DSC_3988 DSC_3993 DSC_4007 DSC_4018 DSC_4028 DSC_4037 DSC_4134 DSC_4142 DSC_4152 DSC_4184 DSC_4194 DSC_4328 DSC_4338 DSC_4358 DSC_4373 DSC_4388 DSC_4393 DSC_4399 DSC_4409 DSC_4423 DSC_4458 DSC_4483 DSC_4509

DSC_4543

Este interesant să vezi Muntele, în naturalețea lui, cu peisajele sale de vis, cu animalele care locuiesc acest spațiu. Poate că la fel de interesant este să discuți cu oameni care toată viața, zi de zi, au contact direct cu realitățile naturale ale unui loc… spre exemplu al Călimanilor. Au tot timpul din Lume să observe comportamentul animalelor sălbatice în mediul lor de viață, trăind decenii în aceleași locuri, observând transformările, ascunși prin bordeie, cutreierând toată ziua pădurile după ciuperci sau fructe de pădure: ești atât de aproape de Natură încât ești evident parte din ea. O viață în pădure. Informații deținute de acest fel de oameni nu au cum să fie găsite în cărțile savante care au formule și grafice magice… care însă nu mai au nici un contact cu realitatea naturală.

© dr. Peter Lengyel

PS1. Cândva, probabil prin noiembrie vor fi postate imagini făcute recent în această zonă. Până atunci se pot vedea cele făcute anterior, care sunt la o postare de prezentare generală a Călimanilor:

https://peterlengyel.wordpress.com/2012/03/03/parcul-national-calimani/

Acest articol a fost publicat în Carpatii Orientali. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Călimani în toamnă

  1. Syn zice:

    domnule peterlengyel, asteptam cu nerabdare pozele.

  2. Daniel zice:

    Acelasi rasarit se vedea minunat din creasta Fagarasului printre capre negre, corbi si vanturei ieri dimineata.
    Vedeam tot lantul Orientalilor ridicandu-se semet din ceata.
    Cat de frumosi sunt acum muntii ”abandonati” de turistii galagiosi si de turmele ciobanilor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s