Ori suntem ecologişti, ori nu mai suntem…

Copilul privește cu admirație bufnița care stă liniștită pe o creangă. O iubește din toată inima, îi privește culoarea portocalie a ochilor, splendoarea penajului, modul cum își învârte capul analizând mediul nostru comun de viață. Pe fața copilului că citește că este fascinat de vietatea pe care o poate cunoaște față-în-față. Aceasta este starea naturală a omului. Fiecare ființă umană pe care eu o cunosc, dorește – în adâncul sufletului – să trăiască într-un mediu echilibrat-natural, în care există o diversitate mare de plante, de la arbori la tufe și ierburi, flori de culori variate, fluturi, ape cu libelule și stuf și păsări care cântă în pădure. Adică, să fie parte din mediul natural în care omul se simte acasă. Desigur, omul are nevoie și de resurse variate, comoditatea unei locuințe, eficiența transportului, existența hranei șamd. Menirea ecologilor-ecologiștilor este să trezim interesul oamenilor pentru natură & sustenabilitate. Nu trebuie să îi convingem să facă ceva anume, ci să susținem dorința de a înțelege, de a admira, de a se interesa de splendoarea naturalului din care facem parte. Ecologismul de secolul 21 va trebui să se conecteze nu atât cu Natura, cât să se conecteze cu Oamenii…

Ideea fundamentală a ecologismului actual este găsirea traiectoriei către sustenabilitatea civilizaţiei umane globale. Nu este surprinzător că marile mase de oameni nu percep importanţa ecologismului ca fundament al unei civilizaţii umane apte să persiste în timp. Mai surprinzător este că elita politică şi cea intelectuală se află într-o stare asemănătoare de indiferenţă şi iraţionalitate. Poate că cel mai interesant este că această indiferenţă şi neimplicare în chestiunea sustenabilităţii este prezentă şi între ecologi şi ecologişti… Fiecare îşi vede de treaba lui.

DSC_2348

Foto: serie de imagini de la tura cu biciclete între Sighișoara și Archita, 8 august 2015. Parcurgerea unui traseu de 30 km cu bicicleta. Organizarea a inclus asistență medicală, comunicarea prin radio între cei din mașinile de teren cu care a fost asigurată intervenția în caz de nevoie, preluarea bicicletelor cu probleme tehnice etc.  DSC_2357 DSC_2360 DSC_2366 DSC_2372 DSC_2378 DSC_2383

DSC_2414

DSC_2400

DSC_2393

DSC_2431 DSC_2434

DSC_2460 DSC_2475

DSC_2455 DSC_2480

De fapt, mulţi dintre ecologi se perfecţionează într-un domeniu restrâns de specializare, unde omul are expertiză din ce în ce mai mare despre detalii din ce în ce mai mici… ceea ce duce la progresul ştiinţei. Printre ecologişti, o mare parte se ocupă de detalii locale, de la plantarea câtorva copăcei şi apoi candidatură în consilii locale, sau derulează intervenţii bine mediatizate de adunare a unor gunoaie la margine de apă… şamd. Evident că îşi are valoarea ei munca acestor ecologi şi ecologişti, dar te poţi întreba, oare cu astfel de abordări se poate avea o influenţă semnificativă asupra sustenabilităţii civilizaţiei umane globale? Se constată că doar o parte infinitezimală a ecologilor şi ecologiştilor se preocupă de acele subiecte majore care se referă la sustenabilitatea sau non-sustenabilitatea civilizaţiei, iar analizele de acest gen sunt eminamente teoretice, încă. Problematica sustenabilităţii civilizaţiei fiind un subiect cu o multitudine de implicaţii politice, demografice, economice şamd, este preferată rămânerea ecologului pe tărâmul analizei unei comunităţii ecotonale sau bentonice… o muncă mai liniştitoare.

Deşi se constată că – din punct de vedere ecologic – civilizaţia noastră este pe minus, şi omul agresiv subminează pădurile, stocurile de peşte şamd, adică distruge propriul lui mediu de existenţă, şi consumă baza de resurse de care este totalmente dependent civilizaţia… totuşi clasa politică internaţională, frecvent mână în mână cu cei care se auto-denumesc ca fiind “ecologişti”, se ocupă de orice găinărie, se focalizează pe orice altceva decât de cauzele acestei situaţii nesustenabile care ne duce la un dezastru nemaivăzut şi auto-provocat. Deşi se vede că există probleme de sistem şi nu probleme locale, iar rezolvarea unor probleme locale duce doar la transferul agresiunii în alte zone eventual îndepărtate geografic dar mutilând aceeaşi Planetă, totuşi preocuparea se focalizează pe detalii nesemnificative şi locale, în timp ce sistemul în ansamblul lui se deteriorează… iar chestiunile fundamentale nici nu prea sunt analizate. Subiectul nu este greu de înţeles: se vede uşor că dacă am depăşit deja capacitatea de suport a acestei mărunte Planete, prin necesarul de resurse şi impactul pe care îl produce economia globală şi populaţia umană actuală… atunci nu mai există posibilitatea de a creşte economia şi populaţia şi totodată a spera sustenabilitate. Totuşi, este aproape incredibil cu câtă grijă sunt evitate-ocolite problemele majore, în timp ce există nenumărate filosofări pe subiecte marginale, lipsite de relevanţă. Atât la nivel individual, cât la nivel de instituţii, se fac variate analize ale “problematicilor eco”, însă întrebările esenţiale sunt evitate cu o hotărâre demnă de cauze mai nobile. Cât timp nici întrebările nu sunt puse în discuţie, răspunsurile potenţiale şi mai greu pot să fie sperate să apară de la sine. Trece timpul, criza globală de mediu se adânceşte, iar la un moment dat, întrebările acelea nici nu mai au sens… fiind mult-prea-tardiv ca ele să fie dezbătute. Există oameni din domeniu (Dennis L. Meadows, Tom Baugh etc) care consideră că acum deja este tardiv… iar sistemul este inevitabil pierdut, fiind imposibilă evitarea unei traume globale dure… iar maximul ce se poate face este limitarea pierderilor și conceperea unei reveniri ulterioare.

Uniunea Europeană doreşte să fie un model de sustenabilitate, dar care este oare realitatea din teren, care este amprenta ecologică a actualei UE? Aşa-zisa Strategie de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, ca şi variate documente similare dezvoltate la nivelul statelor membre, sunt de fapt nişte idei şubrede subsumate viselor nerealiste de creştere-economică-nelimitată, evident aflate în afara sustenabilităţii. Deloc nu este de mirare că avem o astfel de criză financiar-economică şi ale ei consecinţe sociale şi politice în Uniunea Europeană, deoarece politicile Uniunii sunt bazate pe tot felul de fantasmagorii, interese de grup, uriaşe mormane de birocraţie, iluzii detaliate frecvent lipsite de contact cu realitatea naturală dar şi rupte de contextul social şi economic, atât european cât şi al spaţiilor extracomunitare.

Din câte se pare, aceste crize au un caracter perfid, în sensul că ele apar vizibil, manifest, atunci când magnitudinea problemelor este atât de mare încât nu mai fac faţă mecanismele de compensare din interiorul sistemului. Când constaţi cât de mare este incapacitatea de a soluţiona criza financiar-economică în state cu pretenţii mari, trebuie să conştientizezi că manifestarea vehementă a crizei ecologice globale nu va avea soluţii de atenuare din partea civilizaţiei umane. Singura variantă realistă este evitarea afundării într-o asemenea zonă de marasm, evitarea intrării pe traiectoria de coliziune. Statele, ca mici frânturi de teritoriu cu populaţia lor umană, precum şi corporaţiile transnaţionale şi sectorul financiar, fiecare îşi apară interesele şi încearcă să se poziţioneze cât mai bine pe piaţa concurenţială globală, încercând să absoarbă resurse cât mai multe şi să externalizeze costurile, iar reuşita lor de moment duce la acumularea agresiunii asupra ecosferei şi imposibilitatea sustenabilităţii abordărilor actuale.

Din câte se poate constata, civilizaţia umană globală nu are capacitatea de a dezvolta mecanisme de corectare a traiectoriei… ce duce inevitabil la o situaţie dramatică. “Strategi” politruci cu o gândire limitată la 1-2 ani, sunt manageri ai detaliilor, care nu au cum să se focalizeze pe problemele strategice esenţiale, care ar da şanse pentru dezvoltare durabilă reală. Există voci firave care amintesc de acute sau cronicizate probleme globale, arătând că este depăşită deja capacitatea de suport a Planetei cu 25 sau 40%, şi că pentru sustenabilitate pe termen lung (să nu mai zic de creştere economică, creştere demografică şi reducerea sărăciei) avem nevoie în curând de 2,5 Planete dar avem numai una… O asemenea situaţie prefigurează mari conflicte pentru resurse… Cu toate aceste semnale sporadice, vehiculul civilizaţiei se apropie de prăpastie, şi îşi creşte viteza, poate deja are unele roţi în aer… şi constaţi că nu există şofer ci doar nişte criminali drogaţi şi îmbătaţi de setea de putere, politruci care se bat între ei şi în mare parte nici nu au capacitatea intelectuală de a conştientiza situaţia… Oamenii miopi au ajuns atât de obişnuiţi cu liderii lipsiţi de realism, care strigă “Înainte!”, încât îi urmează pe aceştia ca oile, chiar şi în goana către prăpastie.

Niciodată în istoria civilizaţiei umane nu a fost atât de previzibil dezastrul care va caracteriza următoarea perioadă, la un mod inevitabil. Nu există nici un fel de motive pentru a spera că situaţia globală se poate îmbunătăţi, sau se poate păstra măcar stabilă… ci se poate previziona faptul că fără a avea schimbări radicale în domeniul economic şi demografic, situaţia ecologică se va deteriora în continuare, resursele naturale vor avea tendinţe de epuizare, iar consecinţele economice, sociale vor fi devastatoare… efectele politice vor fi dramatice. Se poate discuta doar despre detalii, de modul în care civilizaţia umană va parcurge traiectoria de adaptare la limitele naturale ale acestei Planete. Cu cât se afundă mai mult în criza ecologică globală, cu atât va fi mai dramatică ajustarea inevitabilă, şi cu atât civilizaţia post-ajustare va fi mai puţin viguroasă.

Poate oare civilizaţia umană să fie atât de tâmpă, atât de imbecilizată, acum la început de secol 21? Este oare adevărat că în zilele noastre este asasinat chiar viitorul uman al civilizaţiei? Sau undeva în spatele scenei, există decidenţi înţelepţi şi apţi de a înţelege ce se întâmplă, capabili de a contura soluţii realiste pentru a reorienta civilizaţia către sustenabilitate? Oameni apţi de a analiza sistemul în amploarea lui, de a vedea care sunt soluţiile cele mai rezonabile pentru a păstra cea mai mare valoare pe care o cunoaştem, Civilizaţia Umană Funcţională, capabilă de a menţine condiţiile pentru viaţă inteligentă.

Se poate spera că există în spatele scenei acei strategi realişti, geniali şi binevoitori cu Civilizaţia Umană, care gândesc cel puţin la nivel de decenii, dacă nu de secole. Oameni care nu dau doi bani pe politicieni actuali (în multe cazuri simple marionete ale corporațiilor) că ştiu că nu au cu cine să discute, aşa cum din motive similare politicienii actuali nu dau doi bani pe păstori analfabeţi sau pe frizeri cu carte-de-muncă? Astfel de strategi pot gândi transformările derulabile în time-frame de la 2 decenii la un secol, să creioneze scenarii bazate pe date şi procese aflate în derulare… şi să vadă care sunt consecinţele potenţiale, chiar şi cele despre care se consider că nu este bine să fie descrise pentru marile mase de oameni obişnuiţi. În consecinţă, ei pot alege dintre variantele care eventual ar duce către sustenabilitate. Un prim pas ar fi să tempereze agresiunea consumeristă… spre exemplu prin declanşarea unei crize financiare, economice, care să mai răcească economiile supraîncălzite, în frenezia lor auto-nimicitoare… care transformă resursele în uriaşe mormane de gunoi. Desigur că o criză economică produce durere, pierderi, frământări, dar acestea sunt o nesemnificativă glumă faţă de consecinţele subminării bazei de resurse naturale şi a consecinţelor lipsei de sustenabilitate ecologică. Ar avea ei posibilitatea de a gândi şi mecanisme de temperare a creşterii populaţiei în zonele unde demografia arată o curbă exponenţială… ar găsi ei modalităţi de intervenţie cu transmitere naturală (deoarece nu au la îndemână modalităţile utilizate pentru rezolvarea aceleiaşi probleme în China)? Evident că asemenea intervenţii ar părea de o duritate inimaginabilă pentru „oamenii de bine”, care nu conştientizează care sunt opţiunile şi care sunt riscurile şi consecinţele inevitabile ale ieşirii în afara sustenabilităţii. Desigur, asemenea chestiuni nu se discută în vacarmul tâmpeniilor political correctness-ului de faţadă, în mâzga firilor lipsite de contact cu realitatea naturală dură şi neiertătoare; astfel de subiecte nu sunt nici pentru incultele cu fiţe şi poşete, nici pentru băieţii macho cu şmecherii de doi lei sau de milioane.

Avem nevoie de speranțe, ca de aer, sau poate și mai mult. Avem nevoie de capacitate intelectuală pentru a creiona modalitățile de readaptare a civilizației noastre umane la realitățile și constrângerile pe care le are ecosfera din care facem parte. Este nevoie de designul sustenabilității ecologice a civilizației, funcționale pe termen lung. Mai mult decât atât, preocuparea cu subiectul sustenabilității-ecologice va trebui să devină un aspect fundamental al politicilor de orice fel… la nivel de societate sau familie, dar nu ceva plin de durere, frustrare, ci ceva natural și practic, așa cum era în comunitățile din trecut care prezentau caracteristici de sustenabilitate. O greșeală mare a ecologismului a fost și este în continuare insistența pe aspectele problematice, pe dezastre induse de om, degradarea ecosistemelor, extincția speciilor șamd, iar această abordare plină de chestiuni negative nu a avut cum să fie atractivă pentru mase mari de oameni. Dacă omul este o ființă naturală ca oricare alta, rezultă că toate artefactele umane sunt la rândul lor naturale; așa cum scria R. Watson în A critique of non-anthropocentric biocentrism, Environmental Ethics 3, 1983, p. 245-256, la pg. 252: “Inclusiv bomba cu hidrogen și camerele de gazare sunt la fel de naturale ca și construcțiile realizate de păsări sau castori.” Dacă ecologismul nu va reuși să aibă o nouă orientare, mai puțin crispată și evitând tonurile dramatice… riscă să devină o orientare marginală în Lumea care are atât de multe probleme stringente. Ecologismul va trebui să își găsească o cale de a contura un stil de viață-umană care să devină atractiv, interesant, care să poate să devină viitorul. Astfel de chestiuni nu vor fi niciodată discutate cu marile mase de oameni, însă măcar elita intelectuală şi politică va trebui să înţeleagă cât mai curând că există un mare adevăr simplu, indiferent că ne place sau nu: Ori suntem ecologişti, ori nu mai suntem.

© dr. Peter Lengyel

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Ecologism politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Ori suntem ecologişti, ori nu mai suntem…

  1. Doru Trasca zice:

    Foarte bine punctat. Ati surprins chintesenta. Din pacate, foarte putini au inteles sau vor intelege intr-un viitor apropiat.

  2. Grigore zice:

    Am vazut de curand un documentar prezentat chiar de celebrul Hawking, care enumera 10 mari realizari ce vor schimba lumea.
    Intre acestea, exista una care pe mine m-a speriat serios si care , cred eu, este un risc major pentru ecologie si intreaga planeta.

    Un om de afaceri, cel care a creat sistemul Pay Pal, a investit banii intr-o firma de transport spatial. Firma, prima de acest fel (toate celalate zboruri fiind realizate de guverne ale unor tari) isi propune colonizare aplanetei Marte cu mii si milioane de oameni.

    Frica mea se leaga de faptul ca multi vor incepe sa creada ca Terra este ceva ce poate fi inlocuit, ca o canapea uzata, ca fenomenele singulare ce au facut posibila viata aici, pot fi inlocuite sau chiar „imbunatatite” de oameni, pe alte plante.

    Faptul ca suntem , pana acum singura planeta ce adaposteste viata, a constituit o frana etica, chiar mistica, in calea distrugerii planetei, toata lumea intelegand ca in lipsa unei barci de salvare nu este indicat sa-ti gauresti sau incendizi propria nava.

    Odata cu apariti a acestui nou curent de gandire, poate chiar cu unele exemple practice, aceasta frana va dispare si vor fi tot mai multi cei care vor crede ca sunt indreptatiti sa ocupe un loc pe barca de salvare, indiferent cum va fi numita aceasta.

    Grigore DAVIDEANU

  3. Alex zice:

    Foarte realista observatie d-le Grigore ,”manelistii” de pe tot globul ar ignora faptul ca planeta Pamant este de neinlocuit in forma ei prezenta .Nu poti sa-ti inchipui ca alta planeta ar putea sustine viata in forma actuala (fara cheltuielei imense) asa cum o face Pamantul .

  4. Georgeta Ionescu zice:

    Ecologismul nu este comod si nu genereaza beneficii imediate, decat celor care cauta o implinire prin destin, care adopta un stil de viata si un crez mai larg decat cel vizand interesele pur personale. Ecologismul presupune un mod de viata, care se bazeaza pe colaborare si destin comun al omenirii in armonie cu natura. Societatile contemporane au deocamdata preeminenta competitia in a epuiza resursele, in propriul interes al unor indivizi, sau al unor grupuri de apartenenta. Chiar pentru cei care au o chemare catre ecologie, e mai comod sa fie ecologi decat ecologisti. Pentru ca a fi ecologist presupune sa iesi din zona de confort, si sa actionezi. Cati sunt dispusi sa faca asta? Cel putin in Romania, extrem de putini. E mai simplu sa studiezi pasarele, soparle, sau papura…Si eventual sa mai strigi uneori ca specia ta preferata este in pericol. Daca insa te multumesti cu putin, primesti putin. Destinul colectiv al omenirii pare deja compromis. Planeta nu mai poate sustine actualul stil de viata al acestei specii care a dus la extinctii in masa a mai multor specii intr-un timp scurt decat orice catastrofa naturala. Iar efectele abia incep sa se vada…”Planeta de plastic”, incalzirea climei, poluarile ireversibile, sunt goale de continut pentru 95% din populatia globului. In Romania procentul probabil depaseste media…
    Gandirea integrata si responsabila, proiectele nationale ale unei dezvoltari sustenabile, schimbarea mentalitatilor colective isi fac cu greu loc in preocuparile romanilor.
    Dar asta nu inseamna ca abandonam. Suntem datori sa ne aparam credinta „ecologista” pana la capat…si sa incercam sa trezim si alte constiinte. Asa ca iti multumesc Peter pentru acest articol, si pentru altele care trag semnale de alarma…Daca totusi?…

  5. ionut zice:

    Sustin articolul , dar nu sunteti prea pesimist in modul de prezentare a unor idei ? Adica , vreau sa zic ca se vehiculeaza ideea ca rezervele naturale sunt pe cale de epuizare daca ne raportam la durata medie de viata a omului , la ciclurile generatiilor actuale , dar ele vor renaste peste un timp , acolo unde au fost sau in alte locatii . Totodata se mai zice ca planeta , Pamantul , ar fi in stare , are capacitatea de a sustine o populatie mai mare decat cea actuala , dar problemele sunt generate de modul cum sunt distribuite resursele , de interesele politice si economice meschine care nu tin cont de bunastarea maselor de oameni .

    • peterlengyel zice:

      Unele resurse sunt neregenerabile sau au nevoie de perioade geologice de sute de milioane de ani pentru a se reface. Altele, resurse regenerabile, daca sunt dramatic agresate, nu au capacitatea de refacere atat de rapida cum am dori, vezi stocurile de cod atlantic colapsate sau padurile tropicale-ecuatoriale taiate unde solul subtire este rapid erodat. Peisajul mediteran odata acoperit de paduri, acum este un landsaft al pietrelor, ierburilor uscate si roase de capre. O mai buna gospodarire a resurselor ar imbunatati situatia, dar oricum este imposibil ca bunastarea de tip european sau american sa fie extinsa la 7 miliarde de oameni sau la 10 miliarde sau 50 miliarde samd. Odata cu terminarea resurselor de titei, este probabil ca populatia globala va decadea la 1 miliard de oameni, si nici la nivelul acela nu este prea sustenabil daca se mentin „pretentiile civilizate” actuale.

  6. Cristian Grecu zice:

    Ca de obicei, o postare „rotunda”, care se autosustine prin argumentatie si concluzii. Problema, Peter, e ca esti ca Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul, adica „cel ce striga in desert”. Sa nu te miri deci daca vreun ‘rege’ vremelnic – eventual la sugestia unor ‘sfetnici de taina’ – va porunci sa ti se taie capul. Omenirea este o simpla masa de manevra iar decidentii sunt setati pe modul FFW (adica „fast-forward”). Schimbarea paradigmei consumiste necesita un nucleu de lideri vizionari si un sistem autoritarist. Nu mai e timp acum pentru „educatie”. Nu zic ca educatia e inutila, ci doar ca nu avem nici timp si nici alte resurse sa ne ocupam INTAI de ea, in speranta ca astfel va veni candva (cand? unde? cum? cine?) si schimbarea dorita. Lucrurile trebuie impinse inainte SIMULTAN: coercitie + educatie.

    • peterlengyel zice:

      Din fericire pentru noi, traim inca intr-o societate care permite libertatea de exprimare, cu toate ca nu se stie pana cand… In alte zone, ecologisti care comenteaza subiecte mai interesante sunt impuscati in fata casei, iar cei care doresc sa mai traiasca se rezuma la pliante banale despre frumusetea naturii, plantarea de 5 copacei, adunarea de gunoaie si alte chestiuni similare. Se prefigureaza vremuri interesante. Evit sa analizez persoane concrete din viata politica, deoarece nu merita sa fortezi interferente, apoi nu prea ai ce sa analizezi la cele afirmate de politruci care se ocupa cu managementul actualitatilor, in timp ce se agreseaza reciproc in incercarea de a detine putere de dragul puterii. Eu incerc sa analizez situatia in ansamblu, asa cum cred eu ca se deruleaza fenomenele. Iti dau dreptate ca educatia nu poate progresa la viteza necesara… (sistemul educational poate chiar sa se degradeze rapid), dar nu cred ca se poate spera macar posibilitatea teoretica a existentei unui sistem eminamente coercitiv aflat de partea sustenabilitatii civilizatiei, a libertatilor umane… deoarece nu cred ca exista autoritati morale apte sa il managerizeze pe termen lung, fara a deveni „niste diavoli”. Din acest punct de vedere, este evident mai simplu sa te ocupi de cei 5 copaci plantati si de gunoaiele de pe malul apei, un workshop cu fursecuri si discutii despre implicarea comunitatii (de frizeri, bucatarese si taximetristi) in luarea deciziilor.

  7. Simona Unnumeda via FB zice:

    oamenii care locuiesc in zonele sau in apropierea ariilor protejate inteleg si ei natura, chiar daca nu similar ecologistilor. poate cheia este in a potrivi cat mai bine si mai just aceste perspective multiple asupra mediului.

  8. Doru Ruşti via Conservarea Biodiversitatii zice:

    o probelma majora ramane invatamantu’ – asa in gneral, nu doar in RO (ai nostri tieneri macar doar scriu prostioare la bac, prin alte locuri daca-i apuca amoku’ pun mana pe pistol si-si impusca profii &/ colegii…); ce mai ramane din fascainatia fata de natura la un absolvent doldora de cunostinte seci si inutile?

    dmr

    • Mirela Mazilu via Conservarea Biodiversitatii zice:

      Este adevarat ceea ce spuneti si scrieti (nu foarte corect!) incat ma intreb mereu despre rezultatele scolii romanesti! Cunoscuta si recunoscuta pana nu demult… Din nefericire, „gustul banilor de taxa” oricare ar fi ea a stricat bunul mers al sistemului, unde adevaratele valori scoteau din mainile lor, valori! Acum aceste valori sunt diluate si de „contarcandidatii” zelosi, autosuficienti, etc. Inca mai sunt mandra ca sunt produsul scolii romanesti, incerc din rasputeri sa fac ca studentii (de la turism si, respectiv, mediu) sa constientizeze faptul ca natura ramane un loc fascinant, care ne ofera totul pe gratis! Oare noi ce-i oferim? Noroc cu un domn ca Peter Lengyel, care, pe langa stima mea eterna pentru ceea ce transmite, il felicit pentru consecventa dovedita in calitatea articolelor sale care transmit, de fapt, sufletul si personalitatea celui care le-a scris! Sa nu disperam… 2-3 indivizi in fiecare compartiment al vietii si societatii daca avem…. merita sa mai speram ca, incet, incet, romanii vor reveni mandri de ce au fost si vor incerca sa fie si mai si…. Cu drag,

      Prof.univ.dr.Mirela Mazilu
      Science Department Coordinator
      Director of Research and Innovation Center Regional Tourism
      Manager TURINN CLUSTER
      Faculty of Mathematics and Natural Sciences
      University of Craiova
      Department of Geography
      Geography of Tourism
      Address: Str. A.I.Cuza, nr.13, 200585
      Craiova, Romania
      Telephone:
      0251/418515
      fax:0040252316966
      Mobile:0040744582961
      email:mirelamazilu2004@yahoo.com
      http://scholar.google.ro/citations?user=2U7uVYsAAAAJ&hl=ro
      https://www.researchgate.net/profile/Mirela_Mazilu/publications/

  9. Bogdan Calcan via FB zice:

    pai asta e fireasca: grija fata de mediu. nu i-as zice ecologism, ca asta s-a politizat si cumva, printre oamenii circumspecti, s-a fumat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s