Tăul Chendroaiei – Munţii Gutâi

Tăul Chendroaiei numit şi Tăul de sub Gutâi reprezintă “lacurile nivale” (unii îl consideră “lac periglaciar”); este situat sub Creasta Cocoşului, la 1043 m altitudine, pe versantul nordic al Munţilor Gutâi. Aici găsim două ochiuri de apă de doar 5 pe 10 respectiv 5 pe 15 m, reminiscenţe ale unui fost lac care era mult mai mare, dar prin colmatare, înmlăştinire, s-a transformat într-un tinov bombat, care are circa 2,7 hectare. În preajma zonei lacustre cu apă liberă, există deci un tinov, o mlaştină oligotrofă, grosimea turbei ajungând la 8 metri. Emil Pop (1960) zice despre Tăul Chendroaiei că este „unul dintre cele mai superbe tinoave”. Zona înmlăştinită este înconjurată de păşune şi mai apoi margine de pădure. Tinovul este foarte bombat, mai înalt cu 6 metri la centru faţă de periferie. Date despre flora Tăului Chendroaiei găsim în Mititelu D., Dorca Mariana, Flora a două rezervaţii botanice din Maramureş: Lacul Morărenilor şi Tăul de sub Gutâi, Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 1983, Tom XXIX, s. II, Biologie, p. 27–28. Flora este reprezentată de Sphagnum recurvum, Sph. magellanicum, Sph. fuscum, Polytrichum strictum, Vaccinium uliginosum, V. vitis-idaea, V. oxycoccos, V. myrtilus, Empetrum nigrum, Eriophorum vaginatum, Drosera rotundifolia, Molinia coerulea, Carex pauciflora, Carex limosa, Lycopodium inundatum, Scheuchzeria palustris, Andromeda polifolia. Lagg-ul are Equisetum limosum, Deschampsia caespitosa, Carex rostrata, Carex canescens, Carex flava, Carex nigra, Carex biharica, Epilobium palustre, Eriophorum angustifolium, Juncus conglomeratus, Scirpus silvaticus. Dintre nevertebratele acvatice prezente se pot menţiona: trichoptere Oligotricha striata, Silo graellsi, plecoptere – Perla pallida, Nemurella pictetii.

 

Privind peisajul destul de fotogenic de la Tăul Chendroaiei… unde în apele din mijlocul tinovului se reflectă stâncăria abruptă a Crestei Cocoșului… îți dai seama cam ce potențial are zona pe planul fotografierii. Până acum au fost create în mare parte imagini destul de banale, lipsind dramatismul extrem, ceva care să facă diferența între o poză oarecare și una care să rămână emblematică. Spre exemplu îmi pot imagina că la sfârșit de toamnă se poate să fie deja zăpadă sus pe Creastă, iar jos la lac încă apele să fie neînghețate; și se poate să fie un asfințit orange-roșiatic, în care zăpada albă de pe zona înaltă să se reflecte impecabil în apele negricioase ale mlaștinii. Asta se va întâmpla cândva și toamna asta. Întrebarea este dacă eu o să fiu acolo, cu un aparat care să poată prinde imaginea aceea bestial de frumoasă, care deloc nu ține mult.

 

Mă tot uitam la o anumită poză cu Tăul Chendroaiei în care se reflectă Creasta. Făcută în ceva amiază de primăvară târzie, mai că nu dau doi bani pe ea: din punct de vedere al culorilor și luminilor, este ultra-banală imaginea. Dar formele, proporțiile, compoziția… e aproape de perfecțiune din punctul meu de vedere. Cu aceeași încadrare dacă aș reface imaginea în ceva seară târzie de octombrie, când peisajul o să fie colorat, când pădurile de foioase în sute de nuanțe pastelate se vor combina cu molidișurile, ierburile și stâncile și cerul. Poate vor exista și niște nori albicioși, dar e posibil ca ei să și încarce prea tare imaginea. Un cer albastru-cenușiu monoton poate că e mai bun. Eventual niște nori întunecați, negricioși, în background, cu o lumină tăioasă sau mai vagă pe stâncă… și atunci poți avea senzația că asta este! Asta așteptai. Dar pentru asta trebuie să fii acolo, la marginea apei din mijlocul mlaștinii, în puținele momente când se arată perfecțiunea.

 

DSC_5362

DSC_5349

DSC_6701Fluturele Apollo mic (Parnassius mnemosyne)

DSC_6675 DSC_6687..

DSC_7540 DSC_7653

DSC_7565 DSC_7600 DSC_7628

DSC_9245DSC_9251DSC_9254DSC_9235DSC_9260DSC_9262DSC_9227DSC_9221DSC_9208

© dr. Peter Lengyel

DSC_7138

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Arii Protejate in Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Tăul Chendroaiei – Munţii Gutâi

  1. Grig zice:

    Imaginea a treia este foarte „in tema”. Pentru exactitate: dsc_3147.jpg
    Specie protejata? Mizerie comuna? Un mic compromis… stiintific?
    „Element floristic nordic rar”!

    • peterlengyel zice:

      Deja asteptam aceasta intrebare. Este un vehicul puternic al unui prieten/ cunoscut, cu care se poate ajunge cu echipamente variate (grele, costisitoare si sensibile) in acele locuri in care se poate derula activitatea de analiza/ fotografiere etc. Are cauciucuri cu crampoane, un motor mare (si afisaj digital care arata si consumul care la extrem poate ajunge pe perioade scurte si la 100 litri de benzina la 100 km), cutie de viteze automata,… nu risca sa ramana pe panta mare si sa cada-necontrolabil asa cum a fost accidentul cu SUV-ul de la Administratia Parcului Natural Muntii Maramuresului…. in care doar norocul a facut ca oamenii sa supravietuiasca dupa o perioada de coma… spitalizare etc.

  2. Dacia zice:

    deci. INCREDIBIL ce poze frumoase ai putut face in Romania. Frumoasa tara avem.

  3. michelesato zice:

    wonderful pics!
    thanks for sharing

  4. Marina Theodorescu zice:

    Poate spun deja o banalitate, sunt convinsa ca multi v-au spus deja asta, dar vreau sa-mi exprim admiratia totala pentru ce ati facut si faceti. Nu sunt de specialitate (sunt designer), dar am si eu o mare dragoste pentru natura si am luat contact cu ideile si initiativele Dvs. dintr-un interviu de la Radio Cultural. Am ramas impresionata si am tinut neaparat sa vad blogul si imaginile si sunt cu adevarat fabuloase!
    Va felicit din toata inima! Si va multumesc si eu pentru ce ne-ati oferit tuturor!

  5. Luis Stevens via FB zice:

    Beautiful place Peter!

  6. Sabadis Mimi via FB zice:

    Superb!

Lasă un răspuns la Grig Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s