Ecologism şi democraţie – există oare sustenabilitate?

“It is proof of a base and low mind for one to wish to think with the masses or majority, merely because the majority is the majority. Truth does not change because it is, or is not, believed by a majority of the people.” – Giordano Bruno (1548-1600) Italian scientist and philosopher.

“The strongest argument against democracy is a five minute discussion with the average voter.” – Sir Winston Churchill (1874-1965) Prime Minister of the United Kingdom, with a Nobel Prize in Literature

Constatând lipsa de sustenabilitate a societăţilor moderne, inclusiv criza ecologică şi economică în care se zbate lumea democratică, ar fi cazul să vedem care sunt posibilele cauze ale acestor probleme structurale majore (în loc să adunăm 2 pungi de pe malul apei sau să plantăm un copăcel pe groapa de gunoi din spatele reactorului nuclear). Interesantă este pretenţia democraţiilor de a se considera modele de succes, dar din păcate atunci când există, acest succes este temporar şi bazat pe resurse naturale externe… adică nesustenabil.

Democraţia este privită de cvasitotalitatea oamenilor din lumea civilizată, ca fiind baza societăţii noastre libere… ceva atât de fundamental încât se situează în afara analizelor critice. Deşi oficial democraţiile se consideră pe ele ca fiind lipsite de perfecţiune, totuşi ele vor să dea impresia că ar fi aproape sacre… încât a analiza aspecte structurale pare aproape un sacrilegiu. Deşi se vorbeşte de libertatea de exprimare, libertatea de asociere etc, ne putem întreba dacă acum ar exista Platon sau alţi critici duri ai democraţiei, oare cum ar fi ei priviţi şi cât timp ar petrece în libertate? Pare oarecum un tabu să analizezi critic democraţia, mai cu seamă că nu prea ai ce să pui în locul ei. Partea bună a sistemului democratic este că oficial permite analiza situaţiei, libertatea de gândire, libertatea exprimării, ceea ce face posibilă existenţa unor supape de detensionare şi… mult mai important… eventual de ajustare, corecţie vitală a traiectoriei atunci când încă este posibilă evitarea unor situaţii dramatice şi previzibile.

O parte fundamentală a libertăţii este libertatea de a gândi şi de a supune analizei orice aspect al realităţilor. Poate că este semnificativ faptul că ecologismul a apărut în societăţile democratice, care permiteau libertatea de gândire, libertatea cuvântului şi dreptul de asociere. Ecologismul este o paradigmă relativ recentă, un mod de gândire apărut ca o consecinţă a constatării degradării mediului sub influenţa activităţii antropice… A fost simplu de observat că suprautilizarea resurselor duce la distrugerea acestora şi la imposibilitatea continuării existenţei… umane. Ecologismul promovează funcţionalitatea pe termen lung a societăţii, în concordanţă cu baza de resurse realmente existente.

Printre marii gânditori ai trecutului, au existat destui care sunt consideraţi antidemocratici, de la Platon la Heidegger, Nietzsche şamd… fiecare cu argumentele lui; totuşi, o mare problemă este că de fapt nu prea vedem alte sisteme reale care să prezinte funcţionalitate şi rezonabilitate pe termen mai îndelungat, măcar la acest nivel. Platon, în critica democraţiei ateniene, arăta deja cu milenii în urmă cum aceasta este aflată sub dominaţia prostimii, a intereselor, pasiunilor şi dorinţelor individuale aflate în conflict între indivizi, şi nu susţine binele comun al societăţii. El a observat totodată că vocea individului se atenuează odată cu creşterea populaţiei (oricum nesemnificative faţă de ce avem azi), iar lidershipul raţional este imposibil în democraţia ateniană, din moment ce aleşii lucrează pentru a satisface pasiunile de moment ale electorilor.

Conceptul democraţiei a suferit transformări profunde, iar manifestarea democraţiei ateniene antice şi variatele democraţii actuale sunt atât de diferite încât greu pot fi analizate împreună. Democraţia grecească antică era o oligarhie în care deciziile erau luate de bărbaţi adulţi liberi, care se adunau în pieţe sau amfiteatre şi ţineau discursuri filosofice, totodată decideau ce să facă cu societatea… în timp ce sclavii fără drept de vot lucrau pentru ei.

Criticile aduse sistemelor democratice sunt de o mare varietate. Printre ele se situează şi constatarea iraţionalităţii marilor mase de oameni, a uşurinţei cu care acestea pot să fie manipulate… vezi cazul Hitler. Motive superficiale, de genul carismei candidaţilor sau a unor promisiuni populiste lipsite de orice realism, vor avea o influenţă mare asupra voturilor impulsive provenite de la oameni, mai cu seamă a celor cu educaţie sumară, dar nu numai. În cazul în care funcţionează la modul ideal, o democraţie este o dictatură a majorităţii, iar majoritatea este caracterizată prin mediocritatea ei, adică lipsa de capacitate de înţelegere în privinţa chestiunilor complexe, dar relevante pentru supravieţuirea ei… şi lipsă de interes faţă de obiective strategice transgeneraţionale. Se poate constata cu uşurinţă cât de redus este gradul de înţelegere pe care îl au marile mase de oameni faţă de aspecte de genul sustenabilitate ecologică, riscul suprautilizării reurselor existente şamd. Ignoranţa privind aceste aspecte este mare, până şi în sferele înalte ale societăţii, la nivelul elitelor intelectuale. În acest context, nu este realist să te aştepţi ca masele ignorante de oameni să fie apte de a vota pentru sustenabilitate… adică pentru existenţa mecanismelor autolimitative în interesul păstrării funcţionalităţii sistemului ecologico-economico-social pe termen nedefinit. Rezultă de aici că dorinţele de moment ale marilor mase de votanţi nu au cum să se suprapună peste interesul pe termen lung al societăţii în cauză.

Printre idealurile democraţiei este participarea la dezbateri a fiecărui cetăţean… care în cunoştinţă de cauză face alegeri. Dacă arunci o privire asupra populaţiei euro-americane democratice, vei vedea că nu este cazul apropierii de acest ideal… iar tehnicitatea variatelor probleme actuale face această apropiere chiar mai puţin posibilă.

Un alt aspect interesant al democraţiilor este faptul că oameni votaţi pe baza unor reuşite campanii populiste, a carismei şi a capacităţii de a manipula masele prin promisiuni electorale, se situează deasupra profesioniştilor-raţionali, care sunt astfel la cheremul intereselor politice momentane ale politrucilor. Politicienii îşi poziţionează aghiotanţi servili în funcţii-cheie, la conducerea diferitelor structuri, iar astfel coordonarea acestora se află frecvent la cheremul unor oameni care nu au nici o expertiză în domeniul în cauză. Profesionalismul, expertiza, eventuala capacitate de a gândi strategic – pe termen lung, sunt anulate de decizii politicianiste incompetente, focalizate pe interese de moment. Partide care au un număr infinitezimal de membri formali (iar majoritatea membrilor sunt simple nume pe o listă), fac politicile care decid prezentul şi viitorul, sub influenţa propriei clientele politice ascunse după perdea, şi a unor puternice lobbyuri corporatiste. Din acest punct de vedere, se constată o dictatură a unei infinitezimale minorităţi apte de a manipula voturile, pentru ca apoi să îşi vadă de propriile ei interese în managementul realităţilor.

O societate individualistă, în care oamenii se comportă de parcă nu ar mai conta viaţa şi bunăstarea urmaşilor lor, are tendinţe de a utiliza orice resurse la momentul actual, indiferent de consecinţe… chiar şi când acestea sunt catastrofale şi evidente. Democraţia tinde involuntar să fie focusată pe interese de moment… suprautilizând resursele, devastând baza de existenţă şi acumulând datorii imposibil de susţinut… este oarecum indiferentă de consecinţa acestor politici-sinucigaşe.

Structura democratică este auto-suficientă şi auto-replicativă, adică nu permite apariţia unei societăţi de alt gen… mai sustenabile. Mai mult decât atât, clasa politică a statelor democratice este o structură care îşi apără poziţia, iar apariţia şi consolidarea noilor entităţi politice (spre exemplu partide ecologiste de dimensiuni relevante) este puternic inhibată, aproape imposibilă. De fapt, o mică minoritate care se structurează în foruri de conducere a unor partide, sunt cei care manipulează întreaga societate, iar puterea-poporului este o chestiune amuzantă redusă la votul celor care nu sunt destul de scârbiţi şi mai participa la ele, la alegeri dominate de mari sisteme de manipulare.

Dat fiind acest context social şi organizatoric, competiţia între variaţi candidaţi (şi susţinătorii lor din umbră) este focalizată pe manipularea sentimentelor marilor mase de oameni, nu pe realismul politicilor propuse. Teme de interes imediat, simple pentru a fi pe înţelesul marilor mase de oameni obişnuiţi, sunt cele care domină discursul populist-manipulator. Evident că promisiunile electorale uriaşe duc la o mare aşteptare populară, o maselor de oameni creduli, care speră că cei care ajung să câştige alegerile vor şi realiza cele promise…, dar îndeplinirea promisiunilor este sistematic imposibilă, ducând la erodarea credibilităţii odata cu progresarea guvernării… chiar la acumularea de ură faţă de cel care a fost anterior votat în masă şi sărbătorit ca un erou care va aduce fericirea. Frecvent se ajunge ca ura acumulată faţă de anumite persoane politice sau partide, să ducă la votarea în masă a contracandidaţilor, indiferent de oferta politică a acestora, în speranţa lipsită de realism că aceştia ar putea veni cu o soluţie funcţională pentru rezolvarea problematicilor hipercomplexe. Coaliţii guvernamentale monstruoase, între partide reprezentând ideologii radical diferite, făcute în interesul de a avea majoritate şi a guverna, complică şi mai mult lucrurile prin blocaje, şuntări şi permanentizarea conflictelor în interiorul structurilor de conducere. Schimbările politicilor pe baza rezultatelor electorale, a alternanţei la guvernare, a schimbărilor personale, face ca liniile strategice să nu prea existe, ci să fie înlocuite de smucituri şi reorientări ce duc la o instabilitate şi lipsă de previzibilitate a transformărilor. Cronicizarea situaţiilor de criză a managementului situaţiei imediate, face imposibilă alocarea atenţiei pentru subiecte strategice, relevante pentru sustenabilitate pe termen lung.

Pentru a asigura măcar o parte a beneficiilor sociale promise în aberante campanii electorale şi pentru a satisface foamea de resurse a clientelei politice care a susţinut campania electorală, leadershipul politic este predispus să intre cu uşurinţă în capcana datoriilor care trebuie rambursate cândva în viitor, ulterior timpului mandatului avut la dispoziţie. Această externalizare a costurilor financiare prin împingerea lor către viitor (când vor trebui rambursate cu dobânzi cu tot…), duce la acumularea de datorii exagerate, a căror rostogolire devine la un moment dat… imposibilă. Din cauza focalizării doar pe chestiunile de interes imediat, democraţiile încep să primească primele facturi ale deciziilor optimist-populiste anterioare… iar acestea sunt atât de grave încât nu prea pare să existe soluţie pentru rezolvarea problemelor… “rezolvate” până acum prin amânare.

Conform paradigmei democratice, orice rezultat al procesului electoral trebuie să fie acceptat… aşadar şi existenţa lui Hitler care ales democratic a acţionat în numele poporului: te poţi întreba, cum de se poate ca acest sistem democratic să nu aibă soluţii la acţiuni de genul uciderii în masă a oamenilor… chiar şi a propriilor cetăţeni… Încrederea absolută în legitimitatea deciziilor produse de guverne democratice duce la situaţii absurde… în care evident se subminează viitorul pe termen mediu… dar chiar şi cel imediat. Democraţia se află în faza absurdă în care guvernarea produsă de procesul democratic din Grecia este înlocuită non-democratic, cu expertiză impusă din exterior, în vederea aducerii ţării pe linie de plutire din punct de vedere financiar. Asta este de fapt recunoaşterea falimentului democraţiei?

Sub presiunea triplă, 1. a datoriilor, 2. a nevoilor de a satisface clientela şi 3. satisfacerea electoratului, devine oarecum inevitabilă suprautilizarea resurselor naturale până la devastarea acestora, ducând la o externalizare a costurilor de mediu către generaţiile viitoare, care se vor afla în imposibilitatea de a exista. Prioritățile imediate au dus la acumularea de datorii financiare (care pot fi şterse…) dar mult mai grav decât atât, au dus la suprautilizarea agresivă a resurselor biologice regenerabile, care este echivalentul amanetării viitorului… distrugerea şanselor de existenţă a generaţiilor viitoare. Până când aceste probleme erau doar undeva în viitor, nu mulţi dintre imbecilii politicieni se interesau de astfel de subiecte (că nu erau nici pe gustul publicului imbecilizat)… insinuând că acele teme vor fi rezolvate de oamenii viitorului, cu o tehnologie performantă “care va exista pe vremea aceea”. Se tot reducea distanţa dintre momente ale viitorului aflat în lipsă de resurse şi realitatea actuală, iar presiunea se simte din ce în ce mai tare.

Dacă analizezi graficele cu resursele disponibile în privinţa resurselor energetice, în privinţa stocurilor de peşte oceanic, în privinţa lemnului exploatabil… şamd, este evident că deja demult este trecută linia care desparte sustenabilitatea de nonsustenabilitate. Cât timp este un grafic pe o hârtie sau un monitor, nu mulţi sunt cei care înţeleg ce consecinţe are o asemenea linie curbă. Dacă politicienii ar fi avut un creier măcar de dimensiunea unei nuci, ar fi făcut orice ca să păstreze civilizaţia pe partea stabilă a realităţii, cea în care resursele vitale sunt disponibile pe termen lung. Ne putem întreba, este posibil ca ei să fi fost chiar atât de imbecili încât să ducă sistemul pe această traiectorie de nesustenabilitate, sau sistemul în sine permitea manifestarea doar a celor care promiteau bunăstare şi creştere de moment, indiferent de consecinţe?

În general, oamenii asociază democraţia cu bunăstarea materială, fără a vedea democraţia din India, cu peste 1.220 milioane de oameni şi uriaşe probleme legate de sărăcie… în timp ce pe acelaşi continent non-democraţia din Emiratele Arabe Unite prezintă bunăstare materială. Adică, dacă ai resurse, există bunăstare, dacă nu ai… atunci mori de foame. Totuşi, în general luat, statele democratice au fost destul de abile de a ajunge la resurse, aflate pe alte teritorii… Colonialismul clasic a fost urmat de mult mai perfidul colonialism economic. “Expansionismul democratic”, împreună cu corporatismul neoliberal şi absorbţia de resurse, duce la acapararea resurselor Planetei, cu o implicare a unor localnici cooperativi, vorbitori de limbă engleză. “Democratizarea forţată” a unor societăţi, cu ajutorul armamentului masiv aflat în funcţiune, arată că deciziile democratice pot produce multă suferinţă chiar şi la mare distanţă; o situaţie oarecum incredibilă… evident lipsită de succes social dar cu reuşite în privinţa asigurării influenţei asupra exploatării resurselor naturale ale acelor state.

Odată ce se ajunge la limitele sustenabilităţii, devine observabil că democraţiile favorizează creşterea inechităţilor sociale, ruptura dintre o minoritate bogată şi având o continuă tendinţă de hiperîmbogăţire, faţă de o majoritate manipulată, aflată în relativ declin economic. Deşi existau temeri că cei mulţi şi săraci vor confisca averea şi bunăstarea celor puţini şi bogaţi, realitatea arată ca acele mecanisme care se află sub controlul celor bogaţi, produc o capacitate de manipulare atât de mare… încât este uşoară direcţionarea “voturilor libere” în direcţia dorită de ei, iar lobbyul ulterior face ca deciziile politice să îi favorizeze şi mai mult. Oportunităţile egale promise oamenilor, nu se observă prea evident în viaţa reală (decât sub forma unor excepţii care întăresc regula), iar diferenţele financiare-sociale permit educaţie diferită, sănătate diferită, oportunităţi totalmente diferite… ajungând ca până şi în aceeaşi ţară sau oraş, dacă te naşti în cercurile care trebuie… unii a priori să se plimbe cu yahturi şi să joace la casinouri cât timp alţii a priori fac curăţenie în toalete publice sau îşi vând serviciile pe centură.

Cel mai mare dezastru al democraţiilor este că prin natura lor, prin nevoia de satisfacţii imediate din ce în ce mai crescute, ele nu sunt sustenabile ecologic. După ce ajung să suprautilizeze propiile resurse, ducând la eradicarea ecosistemelor naturale de pe propriile lor teritorii, scăderea diversităţii biologice şamd, ele găsesc calea spre absorbţia de resurse în mod masiv din exteriorul teritoriilor lor, acţiune care este realizată prin variate mecanisme perfide, fără prea mare dorinţă de a plăti “prea mult” celor din ţările subdezvoltate de unde aceste resurse sunt extrase. Un astfel de fenomen duce la adâcirea faliei dintre statele bogate şi cele sărace, şi acumularea de tensiuni la nivel global care nu pot fi ţinute sub control pe termen nelimitat. Această abordare cu oferirea de “mărgele de sticlă” în schimbul resurselor, nu prea mai are şanse de funcţionare în măsura în care statele subdezvoltate au creşteri populaţionale explozive… iar ele necesită resursele pentru propria lor supravieţuire la nivel minimal, greu de închipuit pentru oamenii zonelor dezvoltate.

Chiar cu aceste degradări ale resurselor naturale din propria ţară şi din cvasi-colonii îndepărtate, democraţiile au tendinţa de a acumula datorii, credite care nu pot să fie susţinute pe termen mediu sau lung… şi deja nici pe termen scurt… vezi situaţia din Grecia, Spania, Italia, Portugalia, Statele Unite şamd. Decizii politice actuale, făcute sub presiunea priorităţilor şi ifoselor momentului, fac ca oameni ai viitorului să ajungă într-un context la care nu există soluţie funcţională, rezultând o degradare a civilizaţiei umane, a calităţii vieţii, existând chiar riscul distrugerii civilizaţiei.

Se poate oare spera coevoluţia democraţiilor-iraţionale cu ecologismul-raţional, adică este oare modelul democratic atât de funcţional încât să permită apariţia unui sistem de autocontrol în interesul sustenabilităţii? O asemenea transformare ar fi rezultatul înţelegerii faptului că dacă nu îşi reformulează priorităţile în contextul limitărilor ecologice, atunci stilul ei agresiv duce la epuizarea resurselor de care este dependentă existenţa umană civilizată…

© dr. Peter Lengyel

PS. Astfel de analize nu puteau să fie făcute în cazul regimurilor totalitare, dominate de dictatori, hunte militare sau regi, iar din acest punct de vedere, democraţia are o evidentă superioritate.

PS2. “The situation appears hopeless, but it is not so. First, it must be recognized that the situation can hardly continue forever. The democratic age can hardly be „the end of history,” as the neo-conservatives want us to believe, for there is also an economic side to the process. (…) If the current trend continues, it can safely be predicted that the democratic welfare state of the West will eventually collapse as did the „people’s republics” of the East in the late 1980s.” – Hans-Hermann Hoppe, professor of economics at the University of Nevada, Las Vegas.
http://mises.org/etexts/intellectuals.asp

Acest articol a fost publicat în Ecologism politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Ecologism şi democraţie – există oare sustenabilitate?

  1. hans hedrich spune:

    problema cheie a lipsei de sustenabilitate a lumii moderne NU este sistemul democratic ci sistemul FINANCIAR, bazat pe „FIAT MONEY” si DOBANDA PE DOBANDA – sistem ale carui efecte devastatoare asupra resurselor naturale si umane sunt evidente dar mult prea putin cunoscute in prezent.

    cu atat mai mult, este un semn bun ca insasi CLUB OF ROME a publicat recent un studiu pe aceasta tema, ceea ce ar putea fi un inceput al ALFABETIZARII FINANCIARE de care ducem lipsa acuta. din pdv al strcuturii sistemului financiar si al cunostintelor noastre despre acesta, ne aflam inca undeva in plin ev mediu – adica credem ca lumea e un disc in jurul caruia sa invarte soarele. noi habar n-avem ca guvernele rotesc la propriu si prin definitie in jurul sistemului bancar si nu invers, cum ne placem sa presupunem… de aceea, e nevoie de o schimbare de macaz in mintile noastre in acest sens – la fel ca in urma descopririlor lui copernic.

    LECTURA OBLIGATORIE pt toti cei interesati de acest subiect: http://www.money-sustainability.net/read-the-book/🙂

    • peterlengyel spune:

      Cauzele din care apare caracterul ne-sustenabil al societatilor actuale sunt multe si variate, de la explozia demografica a tarilor sarace unde populatia se poate dubla odata la 20 de ani si ajungem la peste 7 miliarde de oameni zilnic-infometati, la economia neo-liberala a vestului care are nevoie de crestere permanenta chiar daca resursele sunt finite si pe cale de epuizare, sistemul financiar-bancar cu dobanzi aberante imposibil de a fi sustinute economic samd. Acest articol se referea la aspecte problematice ale democratiilor, incercand sa se focalizeze pe aspecte generale ale democratiei ca mod de organizare si management al puterii… desi aceste societati democratice sunt greu de analizat fara a lua in calcul si economiile lor neoliberale, incluzand sistemul bancar-financiar de care amintesti. Dealtfel, sistemele financiar-bancare nu plutesc in vid, ci sunt entitati reglementate de state, in cazul nostru cu pretentii democratice. Alte articole vor completa aceasta analiza… odata.

  2. peterlengyel spune:

    CUM SE SINUCID DEMOCRAȚIILE

    „S-a înșelat însă cînd a presupus că numai bolșevismul produce o lume strict controlată. Și democrațiile liberale duc la același fenomen dacă recurge la controlul și supravegherea cetățenilor la asemenea dimensiuni. Big Brother e pe drum.”

    http://www.stelian-tanase.ro/cum-se-sinucid-democratiile/

  3. Franco Dan Frunzetti via FB spune:

    Cred ca una dintre solutii este inasprirea legilor privind reciclarea valorizarea materialelor, limitarea consumului,recastigarea circuitelor economice de sub controlul corporatiilor monopoliste inspre societate, invesitia in educatie si cercetare stiintifica pentru programe de sustenabilitate. E clar ca ceva trebuie schimbat in actuala gandire a umanitatii. In acelasi timp daca se va inchega o noua gandire politica trebuie ferita de capcanele in care au cazut liberalismul sau comunismul. Va multumim ca ati postat in grupul nostru, apreciem analizele dvs.

  4. Bogdan Calcan via FB spune:

    ecologia, ecologismul sunt parte integranta din modernitate; ca si democratia, de altfel felul in care se ideologizeaza ambele dezvaluie o intercorelare interesanta. insa trebuie ca societatea respectiva sa fie foarte moderna pentru a permite in spatiul public o doctrina care presupune calculul viitorului atat de avansat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s