Interesant este să îi priveşti…

Politicianul care ieri nu dădea nici 2 lei pe tine, la modul manifest… acum este mieluşel, se preface că îl interesează ce crezi, că te iubeşte… şi de fapt face orice când îţi cerşeşte votul. Nu are pic de demnitate, promite orice, doar să fie ales. Zâmbitori şi plini de poveşti electorale, nenumăraţi lideri-salvatori se oferă să se sacrifice pentru binele alegătorilor. Doar să fie votaţi, promit ei orice cu nemiluita, că vor face şosele suspendate, şcoli şi spitale, piscine şi case de cultură, vor aduce extraordinar-de-mulţi bani europeni… vor face parcuri şi parcări… și terenuri de joacă… dacă mai este nevoie… şi mizând pe mentalitatea de ev mediu a unei părţi semnificative a populaţiei, ei promit noi şi noi biserici finanţate din bani publici (ca simbol al separării statului de biserică)… locuri “sfinte” unde se vor putea duce oamenii-terminați, când se vor închide ultimele şcoli şi ultimele spitale… Vor construi o Lume perfectă în 4 ani de mandat… şi să vezi ce mai urmează după… Când vezi câte unul, cu cât patos vorbește despre mărețele realizări pe care el le va face în următorii 4 ani, te întrebi oare este atât de prost pe bune și nu conștientizează situația economică actuală… gradul de îndatorare și lipsa de sustenabilitate economică, ori a ajuns la concluzia că votanții sunt extrem de proști și o să îl creadă… îl vor vota în masă. Cu asemenea grad de realism, sigur că va fi foarte bine. Cu asemenea clasă politică, viitorul este asigurat (pe termen foarte scurt).

 

Interesant este cazul celor care au mai fraierit prostimea cu aceleaşi promisiuni la alegerile anterioare, şi, văzând că au cu cine… mai încearcă odată. Ei ştiu bine că trebuie să promită orice, să zică de multe ori acelaşi lucru, să le intre bine în cap la cei care mai au chef de a merge la vot… la cei pe care îi manipulează. Culmea este că toți promit bunăstare şi creştere economică, fericire… oameni pozitivi, dătători de speranțe… că nu îi doare gura să promită. Interesant este că nici un candidat nu promite sustenabilitate. Nu interesează astfel de subiecte “îndepărtate”. Marile mase de electori, adică oamenii pe care nu doreşti să îi jigneşti, nu vor fi în stare să înţeleagă importanţa fundamentală a sustenabilităţii, ei sunt doar surprinşi să constate că economia este falimentară, că societatea a rămas fără resurse. În mod democratic, aceştia ar vota să se taie ultimul copac şi să fie prins şi mâncat ultimul peşte. În marea lor inteligență, marile mase de votanți sunt apte să constate că Titanicul este scufundat.

 

Este frumos peisajul social în care avem mase de oameni care oricum nu îi mai cred pe politruci, chiar și în simplitatea lor obosită… dar nici nu au ce să facă. Au ocazia să aleagă dintre mai multe aberaţii similare, poveşti cu frişcă sub formă de promisiuni… concurs de cine poate zice o poveste mai gogonată. Să vezi după alegeri ce zâmbet ironic o să aibă… și cum nu vor avea timp de tine nici măcar o secundă… din cauza afacerilor. Câştigătorii concursurilor de împrejurări, vor începe să lucreze serios la implementarea promisiunilor, începând să rezolve problemele, măcar pentru cei din propria familie şi din clanul politic din care ei fac parte.

 

Este dreptul tău să decizi! Alege! Dacă te uiţi la candidaţi, poţi alege ce vrei, de la tractorişti la ospătari şi frizeri şi dame-uşoare, mai există şi intelectuali mai ales în zone mai urbane… dar pare că cei care chiar ar avea ceva de zis despre o societate umană funcţională… aceia sunt decişi să nu se lase târâţi în mizeria campaniilor electorale. Ei nu vor să facă afișe electorale uriașe și nu vor să strige din megafoane sloganuri mobilizatoare printre blocuri, nu vor să atace “adversari politici”, nu vor ca reciproc să se desfigureze, să arunce cu noroi către ceilalți, să răspândească zvonuri despre ei, şi probabil că mai ales nu vor să facă concurs de programe electorale, liste de promisiuni deşarte în marele circ electoral. Ei stau la locul lor şi privesc “jocul democratic”: cu un zâmbet trist, ascultă candidaţii cu promisiunile lor aberante, irealizabile financiar în lumea actuală, iar dacă se uită către masa de votanţi… le trece şi zâmbetul. Spectacole electorale, muzică, mici, bere, găleţi de plastic inscripţionate… balonașe cu lubrifianți. Sărbătorirea democraţiei! Fericire! După ce se termină circul electoral, votanţii se miră iar că au luat plasă. Și, se poate aștepta următorul eveniment similar, peste 4 ani.

 

Noi, cei care am văzut cât de dramatic este un sistem totalitar, trebuie să zicem că oricum acesta (pentru moment) este de 1 milion de ori mai uman: ai libertatea de a zice ce vrei, libertatea de asociere, libertatea de mișcare șamd. Totuși, democrația pare că nu are capacitate de a aborda realist lucrurile, atât în privința promisiunilor aberante care nu mai au nici un fel de contact cu realitatea, cât cu lipsa unei viziuni strategice deoarece totul se focalizează pe câțiva ani ai mandatului… Un asemenea sistem care în promisiuni și în abordare se focalizează doar pe aspectele imediate, nu are cum să aloce importanță aspectelor strategice și în acest fel nici sustenabilitatea nu intră în discuție. O astfel de clasă politică a promisiunilor-hipertrofiate și pline de optimism, secondate de acțiuni imediate de “creștere și bunăstare de moment, indiferent de consecințe”, este cea care a făcut posibilă criza economico-socială la care nu îi găsește soluție. Această clasă-politică-democratică este năucită, nu îi vine să creadă că aberațiile ei optimiste nu mai pot fi susținute în lumea reală… nici măcar pe moment. Cu toate că încă nici nu au prins toți peștii Planetei, decât 5 din 6, și nu au tăiat ultimele păduri. Clasa politică democrat-neoliberală susține că soluția la această criză este creșterea economică… dar nu se întreabă de sustenabilitate… când evident deja acum este depășită capacitatea de suport a Planetei, iar cei “din afara clubului” vor și ei ceva resurse, mai cu seamă că sunt din ce în ce mai multe miliarde… amețite de foame, gata să facă orice să arate că și ei există. În rest, este bine.

 

© dr. Peter Lengyel

PS. A priori, majoritățile sunt tâmpe, inculte, idioate; ele sunt hoardele manipulate, cele care se înflăcărează la auzul unor discursuri politicianiste populiste, calibrate pentru creierul găinilor; această majoritate l-a votat democratic pe Hitler, iar dacă așa ceva a fost posibil să se întâmple cu poporul german, îți dai seama cam ce pretenții poți avea de la alte popoare mai analfabete și mai apropiate de starea de primitiv animal; are dreptate Mark Twain când zice: “Dacă vreodată te găsești de partea majorității, este momentul să te oprești și să îți pui niște întrebări.” Majoritățile nu au cum să înțeleagă fenomene mai complexe, nu au cum să fie sofisticate, ele sunt marile mase de tractoriști și dulgheri, așa că nu poți avea pretenții de la ele. Exact așa cum nu ai nici un fel de pretenții din partea vitelor de pe o pășune, la fel nu ai cum să pretinzi cunoaștere, cultură, înțelegere științifică, gândire rațională din partea vulgului. Îți dai seama cât de aberant sună că societățile democratice, “cele mai bune variante dintre cele reale”, se bazează pe manipularea acestor hoarde de proști de către politruci parșivi și sisteme mediatice de manipulare. Exemple cu nemiluita vei vedea în campania electorală care urmează…

Acest articol a fost publicat în Ecologism politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s