Cheile Ordâncușei – Munții Apuseni

În masa de roci a Apusenilor, pe latura sudică a Munților Bihorului, valea Ordâncușa are o lungime de circa 10 km, iar o parte a ei are aspect de chei, anume Cheile Ordâncușei, un sector în care valea este adâncită în calcare sub formă de canion, pe o lungime de circa 2,5-3 km, cu versanți abrupți și pereți verticali care în unele locuri ajung pe la 200-250 m înălțime. Pereții de calcar se apropie uneori foarte mult de firul văii, lăsând între ele o deschidere de doar 5-6 m, astfel că drumul de beton care urmează traseul apei, urcând dinspre Gârda de Sus către Scărișoara, ajunge în unele locuri să fie strâns de cei doi pereți scobiți, trecând poduri peste apă… construite nu peste vale ci de-a lungul ei. Rocile calcaroase au dat naștere unui relief carstic interesant. În cartea lui Mihai Grigore, Defileuri, chei și văi de tip canion în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989, scrie la pg. 207: “Acest fapt este dovedit de existența celor 91 de peșteri, 7 avenuri și 2 abrupturi, dintre care menționăm: Peștera lui Crăciun, lungă de 116 m; Peștera Lată, de 75 m lungime; Peștera de la Cascadă, de 68 m lungime; Peștera cu Gheață, lungă de 55 m; Peștera Mare cu Balcon, de 53 m; Peștera cu Baraj, de 41 m lungime; Peștera cu Vizuină, de 30 m; Avenul de sub Zgurăști, (Ghețarul de sub Zgurăști), având 805 m [de atunci acesta a ajuns cunoscut pe o distanță mult mai lungă, vezi mai jos]. Rețeaua de avene de la la Tichilești, însumând 180 m; Avenul de după Beleș de 150 m; Avenul Mic de sub Zgurăști, de 169 m etc.” Frumoasă înșirare, care arată numărul mare al peșterilor dar și amploarea la care acestea se dezvoltă, din datele existente până în vremurile noastre. De fapt, conform dr. Christian Ciubotărescu, în chei se află doar 55 de cavități, iar Avenul de după Beleș, Peștera de la Cascadă șamd se poziționează în valea Ordâncușei dar în afara sectorului de chei. Pe lângă spectaculozitatea pereților calcaroși și a grohotișurilor aferente, peisajul este dominat de păduri de fag și molid care acoperă în mare parte versanții.

Peștera Corobana lui Gârțău, aflată la altitudinea de circa 840 m, se deschide sub forma unei arcade mari de gen abri, de 38 m lungime și 14 m înălțime… și se poate parcurge pe circa 30 m; roca în care este formată este reprezentată de calcare triasice; peste tot este luminată, așa încât organisme cavernicole nu sunt prezente, în afară de liliecii care se pot adăposti uneori pe tavanul nișei; probabil că a fost folosită de către oamenii preistorici, ca adăpost protector așezat imediat în vecinătatea apei ce se scurge prin vale, dar eventualele artefacte lăsate de aceștia nu se pot observa din cauza nenumăratelor viituri care au trecut de atunci prin vale, inundând desigur și locul ferit de sub arcada de piatră. Semnalată de József Vass în 1857 (Jégbarlangok Alsó-Fejér megyében. Mutatvány ilyczímü kézírati munkámból: Naplójegyzetek erdélyi utazásomból. Ajánlva gróf Mikes Árpád, gróf Esterházy Géza, báró Kemény László, Petrichevich-Iiorváth Károly vándortársaimnak, Család könyve 1857, 177—198, 1.; Eine Wanderung nach der Eishöhle bei Skerisora, Verh. und Mitt. des Siebenb. Vereines für Naturwisenschaften zu Hermannstadt, 1857, VIII, B., p. 162-170), apoi vizitată în 1921 de către biospeologii de la Cluj: Pierre Alfred Chappuis (elvețian), Rene Jeannel (francez) și Emil Racoviță (Jeannel R., Racoviță E. G., 1927, Enumération des Grottes visitées 1918-1927 VIIIe série, Archives de Zoologie Expérimentale et Générale, 68(2): 298-608).

Peștera Poarta lui Ionele (Poarta lui Ionel, Poarta lui Ioanele, Poarta Ioanelii) este la altitudinea de circa 890 m, la câțiva zeci de metri diferență de nivel față de vale, având un portal frumos care se deschide în peretele de stâncă; apele care coboară dinspre peșteră către valea Ordâncușei pe un traseu de circa 150 de metri, depun trepte de travertin iar firișoarele de apă se scurg în șuvoaie peste treptele cascadelor mărunte… separate de gururi, un peisaj interesant în bună parte acoperit de mari perne de vegetație, mai ales mușchi hidrofili. Și această peșteră a fost semnalată întâia oară de către József Vass, în 1857, apoi E. A. Bielz o menționează în 1884, și devine analizată de Emil Racoviță și ceilalți de biospeologi clujeni în 1921, apoi cartată în 1964 de I. Viehmann și Gh. Racoviță.

Este o peșteră activă, prin care apa este prezentă în cantitate mai mare cu ocazia ploilor torențiale care duc la apariția viiturilor. În cartea Peșteri din România, T. Orghidan, Șt. Negrea, Gh. Racoviță, C. Lascu, Ed. Sport-Turism București 1984, la pg. 107 scrie: “(…) cursul subteran de apă are un traseu capricios, apărând, în funcție de debit, fie sub peretele din dreapta, la nivelul primului cot al galeriei, fie sub peretele din stânga, la mică distanță înainte de portal”. Prin colorarea cu fluoresceină a apelor, a fost constatat faptul că apele adunate prin doline și ponoare aflate amonte, pe traseul lor subteran traversează Peștera-aven Ghețarul de la Zgurăști, situată la o distanță de doar 130 metri de Peștera Poarta lui Ionele, apoi ajung în galeriile acesteia de unde ies la suprafață; distanța de 130 de metri dintre Zgurăști și Ionele apa colorată cu fluoresceină o parcurge în 24 de ore… ceea ce a dus la presupunerea existenței pe acest traseu subteran necunoscut a unor cavități, a unor bazine mari de genul unor lacuri în care apa se deplasează lent (idee credibilă mai cu seamă dacă vedem cam ce lacuri se cunosc din Peștera de sub Zgurăști, vezi mai jos). Lungimea totală a galeriilor cunoscute de la Poarta lui Ionele ajunge la 385 m, cu o denivelare pozitivă de 35 m; o parte a galeriilor au fost recent descoperite, spre exemplu un aven care ajunge să se conecteze cu zona de la intrare a galeriei principale a fost explorat în 1986 cu ocazia unor filmări; mai apoi, galeria Polaris a fost explorată în 1988, când a fost realizată și o cartare a peșterii. Portalul destul de mare, de circa 20 m înălțime și lățime de cca 15 m, a stat la baza termenului “Poarta”, din denumirea acestei peșteri. La 50 de metri de la intrare, după cotirea spre stânga, galeria are 32 metri înălțime… Dincolo de portal, peștera are o galerie care prezintă două cotiri spre stânga, are o scurgere stalagmitică de circa 6 m înălțime pe traseul galeriei, gururi și niște resturi de planșeu stalagmitic suspendate pe pereți, precum și o adâncitură în care se formează uneori un lac; în galeria superioară, mai strâmtă, se pot observa câteva stalagmite, stalactite și scurgeri parietale, fără ca aceste concrețiuni să fie spectaculoase. Prima amenajare în scop turistic a fost făcută în 1989, apoi au fost intervenții în 2003 și extragerea unora în 2008, pentru ca în anul 2011 să se deruleze noi lucrări de “punere în valoare”… Din 1999, peștera este declarată Monument al Naturii, categoria III IUCN, pe o suprafață de 7,36 hectare.

Există o lucrare, Ecological reconstruction of bat cave Roost in western Carpathians, Daniela Borda, Gh. Racoviță, Ruxandra Năstase-Bucur, Christian Ciubotărescu, apărută în lucrările conferinței Sustainability of the Karst Environment, Croația, 2009, pg. 17-24, în care se arată că Poarta lui Ionele este un exemplu privind depopularea de lilieci a unei peșteri, exploatate neadecvat în ultimii 20 de ani; se arată că în 2003 peștera a devenit electrificată, iluminată artificial; în 2008 electrificarea a fost scoasă, iar scările de lemn extrase pentru a nu mai facilita accesul turiștilor către profunzimea peșterii; intrarea creată artificial în 1988, către etajul superior al peșterii, a fost zidită în 2008, folosind bolovani din zonă; înainte de reconstrucție, în peșteră au fost observate la început de iarnă câteva exemplare de lilieci, Rhinolophus sp., Myotis sp., Plecotus sp., Barbastella barbastellus. După revenirea la stare mai naturală, imediat în 2008 colonia de naștere a liliecilor Miniopterus schreibersii a revenit în acest loc, fiind reprezentată de 150 de exemplare aflate la o înălțime de 20 metri; în perioada de hibernare 2008-2009 se menționează observarea a 13 exemplare de Rhinolophus ferrumequinum, 1 Rh. hipposideros, 1 Rh. euryale, 2 Myotis myotis/oxygnathus, 5 Miniopterus schreibersii. Președintele Asociației Speologice Sfinx din Gârda de Sus, Dr. Christian Ciubotărescu, îmi scrie: “În peștera Poarta lui Ionele amenajarea realizată de Polaris Blaj în 1988 s-a degradat complet până în 1994. Din 1995, an în care peștera a intrat oficial în custodia A. S. Sfinx, aceasta a refăcut amenajarea în diferite etape, iar în 2003 în colaborare cu Primăria Comunei Gârda de Sus a realizat prima iluminare artificială a acesteia. Încă din 1993, pe perioada verii nu se formau colonii de lilieci în peșteră. În urma reconstrucției ecologice realizate în 2008 s-a refăcut o colonie de maternitate de Miniopterus schreibersii care a fost prezenta și în 2009, 2010, 2011.”

Peștera-aven Ghețarul de sub Zgurăști, situată la altitudinea de 921 m, are lungimea galeriilor de 5.424 metri și o denivelare de 75 metri (minus 45, plus 30). Un aven de circa 40 m diametru și o adâncime de circa 50 de metri, cu portaluri laterale, reprezintă intrarea spectaculoasă către lumea subterană; gheața se acumulează iarna și se păstrează o vreme în zona de intrare, la baza avenului. Prima sală are circa 65 m lungime, lățime de 40 m și înălțime de 35 m; urmează galerii și săli de dimensiuni mari, iar argila depusă pe pereți arată că apa poate ajunge și la înălțime de 25 metri, când întregi sectoare ale galeriei sunt inundate. Există aici mai multe lacuri, printre care și cel mai mare lac subteran din România. Prima menționare a peșterii este făcută în 1929 de către Rene Jeannel și Emil Racoviță, care au realizat o hartă-crochiu a cavernamentului în zona din vecinătatea avenului de intrare, precum și câteva analize de ordin hidrologic și biologic. În zona de la intrare, substratul este parțial acoperit de mușchi acvatici aparținând speciilor Oxyrrhynchium praelongum și Thamnium alopecurum. Din punct de vedere faunistic, remarcabilă este prezența coleopterului Pholeuon knirschi christiani Racoviță 2006, înrudit cu Pholeuon knirschi glaciale (anterior numit Pholeuon proserpinae glaciale), care se cunoaște de la ghețarul Scărișoara.

Mai recent, explorările speologilor din Oradea și Blaj precum și din Cehia, din anii 1976, au dus la cunoașterea în profunzime mai mare a cavernamentului, reușindu-se depășirea unor sifoane, hornuri … cățărare inclusiv în zone greu de trecut de genul verticalelor pline de argile și nămoluri, hăuri prăpăstioase, scufundări, spargerea unui baraj de calcar al unui sifon care a produs inundarea galeriei în aval… și riscul blocării acelor exploratori în peșteră…  Există pe aici zone concreționate cu stalactite, stalagmite, clusterite, coralite, scurgeri parietale de montmilch, draperii, domuri, gururi pline de cristale, păduri de coloane șamd. Impresionantă este descoperirea lacului Minunea Mununii: are circa 80 m lungime, adâncime de 12 m iar prin apa transparentă se observau pe fundul bazinului formațiuni carstice de genul stalagmitelor; masive stalactite atârnă din tavan, ajungând până în apă (Dealul Mununa este amonte de versantul respectiv, care coboară către valea Ordâncușei). Mai devin cunoscute din această peșteră Lacul cu Nuferi, Lacul Necunoscut, Lacul de la Băile cu Nămol, Lacul cu Arcadă, Lacul Lung, Lacul Styx… progresul în descoperirea galeriilor este realizat în perioada de aur a speologiei de pe la noi, prin 1970-1990, etapă în care cluburile înfloritoare atrăgeau un mare număr de tineri capabili să investească timp, energie, pasiune în explorarea adâncurilor subterane… riscând frecvent propria existență. În cartea lui Pompei Cocean, Peșterile României, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1995, scrie la pg. 99: “(…) indiciile oferite de golul subteran sunt promițătoare, îndeosebi datorită orientării principalelor galerii către vest, adică spre aria de maximă extensiune a calcarelor platoului.” Deși se cunosc peste 5 km de galerie, conform evaluării speologului Viorel Ludușan rețeaua poate să aibă și peste 100 km… Totuși, dr. Ciubotărescu îmi scrie: “Orientarea principalelor galerii în peștera Zgurăști nu este către vest, deoarece ar fi ieșit deja de mult din munte. Rețeaua nu “poate să aibă și peste 100 km” ținând cont că nu are o dezvoltare labirintică precum Peștera Hodobana (care este cea mai lungă din zonă, și care are “doar” 22 km). Cea mai lungă peșteră din România (Peștera Vântului) are în prezent 47 km.” Că această peșteră poate să aibă o dezvoltare a cavernamentului mai mică sa mai mare ca ordin de mărime, unde anume galeriile pot să fie blocate de ceva dopuri de sedimente, argile șamd… este o chestiune discutabilă. Oricum, este de presupus că există în masa acestor uriașe calcare diferite goluri subterane care nu sunt cunoscute, și ne putem întreba, cine va fi oare capabil să ajungă mai departe? Îți poți închipui doar, cam ce realități pot să existe în aceste rețele de galerii, ce lacuri, cascade, formațiuni splendide ale speleotemelor dezvoltate în adâncul muntelui, locuri nevăzute vreodată de om sau de altă ființă vie.

PS 1. Mai există niște imagini diapozitive, în calitatea superbă pe care o permiteau filmele profesionale Fujichrome Velvia, care odată vor fi scanate și vor fi incluse în această serie.

PS 2. Câteva articole recomandate de dr. Ciubotărescu, un bun cunoscător al detaliilor zonei: Ciubotărescu C, Damm P, Popescu D., (1997) Buletinul Speologic Gârda, Vol 1 – unde există hărțile cavităților și localizarea acestora; Damm P., Lascu V., Ciubotarecu C. (1999) Platoul Ocoale, Speomond; Ciubotarescu C, (2003) Peștera Zgurăști – Ecocarst nr. 4; Rușdea E., Raif A., Povara I., Konlod W. (2005) Perpektiven fur eine traditionelle Kulturlandschaft in Osteuropa; Onac B. P., Persoiu A., Racoviță Gh., Tamas T., Viehmann I., (2007) Scărișoara – Ținutul Scărișoarei; Monografia comunei Garda de Sus (2011).

Plimbare cu sania prin Cheile Ordâncușei

Vizită la Poarta lui Ionele, cu chiropterologi din Ungaria

Portalul peșterii Poarta lui Ionele

Depuneri de travertin și gururi

Arcade de la Corobana lui Gârțău

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Muntii Apuseni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cheile Ordâncușei – Munții Apuseni

  1. Georgeta Ionescu zice:

    am ramas fara cuvinte…dar cu un imens dor!! multumesc Peter!

  2. Razvan zice:

    Multumesc Peter pentru imaginile minunate. Ma faci sa-mi doresc sa te insotesc intr-una din expeditiile tale pe munte.

  3. peterlengyel zice:

    In principiu poate ca vom organiza in viitorul apropiat o iesire de fotografiere prin Apuseni, depinde insa de resursele existente… Situatia inca este in ceata, ca multe altele… Cei care eventual ar dori sa participe, cu acoperirea de fiecare in parte a costurilor legate de carburant, cazare samd, pot sa imi trimita un e-mail la lengyelpeter@yahoo.com , si am sa ii anunt daca se concretizeaza ceva. Aceeasi chestie este valabila si pentru o viitoare tura prin arii protejate din Maramures si una prin Dobrogea…

  4. Emilia Ostrowski via FB zice:

    Extra-poze !

  5. Stefano Ragionieri via FB zice:

    complimenti, bella foto!

  6. Antonia Luiza Zavalic via FB zice:

    fantastice imagini

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s