Liderul politic și businessul global

„The end of democracy and the defeat of the American Revolution will occur when government falls into the hands of lending institutions and moneyed incorporations.” – Thomas Jefferson, 1816, președinte al Statelor Unite

 

Criza leadershipului politic este un subiect dezbătut frecvent în cercurile ecologiste ale elitei intelectuale globale. Care sunt oare cauzele acestei probleme și care sunt consecințele? Are ea legătură cu ne-sustenabilitatea civilizației umane actuale? Acest subiect nu este de dată recentă, nu rezultă din “interesul crizat” al ultimilor câțiva ani când peste tot se vorbește de criză… care dealtfel era previzibil să apară, era doar o chestiune de timp. În urmă cu 20 de ani, în iunie 1992, la Rio (Brazilia) a fost o mare conferință globală sub egida Națiunilor Unite, cu participarea a 172 de state, cu prezența a 108 șefi de state și de guverne, care “au decis” dezvoltare durabilă, reducerea sărăciei, conservarea biodiversității la nivel Planetar șamd. Care este situația actuală, după 2 decenii? Sărăcia este mai mare și crește permanent, deja este prezentă masiv și în țări anterior mai prospere; biodiversitatea este mai redusă, specii dispar, resursele biologice sunt suprautilizate iar degradarea ecosistemelor se accelerează; dezvoltarea durabilă și chiar și dezvoltarea ne-durabilă au intrat în faliment. O “reușită totală” a politicii globale.

 

Politicienii sunt oarecum forțați de situație să fie optimiști, să zâmbească încrezători că totul este frumos și bine, asta este parte din job-description; ei evită în mod natural să se atingă de subiecte de gen foamete în creștere, devastarea resurselor naturale la scară planetară șamd. Acum când criza a devenit vizibilă prin unele aspecte ale sale (șomaj, datorii imposibil de plătit în întregi sectoare de activitate sau la nivelul populației, incapacitate de plată la nivel statal, conflicte sociale șamd), se adună “hoarde” de politicieni la variate întruniri, unde reușesc să se înțeleagă că trebuie găsită o soluție, după care cu toții pleacă acasă. De fapt, liderii politici nu mai controlează sistemul, ci ajung să fie niște “mizerii în bătaia valurilor”.

 

Societățile democratice-capitaliste… au o problemă în ceea ce privește “partea democratică”, în sensul că democrația este înecată în manipularea maselor de oameni prin mass-media, iar bancherii și industriașii stau în spatele scenei: ei decid pe cine să susțină financiar în campanii electorale extrem de costisitoare. Din acest punct de vedere, “democrația” este la cheremul bancherilor și industriașilor care finanțează “omul politic” și în mâna trusturilor media care pot să îi manipuleze pe oameni. În contrapartidă de la “clasa politică” pe care ei o susțin și “o pun în poziție”, bancherii și industriașii își așteaptă răsplata sub formă de legi care să îi favorizeze. Creșterea puterii unor clanuri și carteluri duce la apariția unor coloși financiari și industriali, care ajung atât de mari încât statul zice că „nu mai poate să îi lase să moară”… adică „legile economice” nu mai sunt valabile pentru acestea. În etapele când sunt profitabile, bancherii și industriașii încasează profituri colosale, iar dacă afacerea devine problematică, când riscurile duc la pierderi sau nu mai face față pe o piață concurențială, atunci ea „este salvată”… primește injecții masive de capital din banii publici. Desigur, un astfel de sistem face ca cei hiperbogați să devină și mai bogați, statele să se îndatoreze peste măsură, resursele naturale să fie la cheremul exploatatorilor, legile să fie dictate de interesele economico-financiare ale industriașilor și bancherilor, iar clasa mijlocie să alunece încet dar sigur către sărăcie. O polarizare socială care se adâncește, duce inevitabil la tensiuni ce se agravează în societățile dezvoltate ale vestului.

 

Rolul liderului în societăți naturale. Există indivizi alfa în haita de lupi, ca și în societățile altor specii de animale care au structuri ierarhice. În general, acești indivizi puternici și abili, apți de a menține politici de alianțe cu alți indivizi, au rol de a conduce grupul pe traseul dificil al supraviețuirii. Triburile umane aveau șefi de trib cu rol similar: șeful de trib știa care sunt resursele, care sunt riscurile, pericolele, care sunt vecinii, până unde poate merge, care vecin poate să fie atacat și de cine trebuie să te ferești ca de foc. Ca și masculul alfa al lupilor, șeful de trib era un ecologist convins, adică înțelegea bine care sunt resursele disponibile. Odată cu coagularea unor structuri politice mai mari, regele sau împăratul era un mascul alfa pe un teritoriu mai mare. El știa că trebuie să facă “management” cu resursele limitate aflate pe teritoriul regatului sau împărăției, și o politică de echilibru cu alianțe rezonabil funcționale și eventual ceva schimburi comerciale cu cei învecinați. Cu mijloacele aflate la dispoziție, în general era greu ca resursele naturale să fie supraexploatate, omul era oarecum parte a naturalului, chiar dacă prin activitatea sa producea agresiuni locale. Mai apăreau și niște crize ecologice regionale, unele din cauza supraexploatării mediului, iar consecința era decăderea civilizațiilor respective, dispariția în masă a oamenilor și împrăștierea celor care cumva au reușit să supraviețuiască; locul anterior roditor, înfloritor, capabil de a susține civilizație umană, prin supraexploatare devenea un deșert cu câteva ziduri de orașe acoperite de nisipuri, sau ceva loc pustiit de genul Insula Paștelui.

 

În actuala etapă de globalizare, când economia nu mai este izolată regional ci statele sunt părți ale unei economii-globalizate cu piață-liberă, liderul politic se află într-o situație ciudată. Nu mai are “țară” pe care să o “managerizeze”, deoarece entitatea respectivă este dizolvată într-o globală interconectare de fluxuri informaționale, de materii prime, produse, bani, interese, o Lume în care deciziile liderului nu prea mai au influență, relevanță. Dacă este regele unui stat izolat undeva departe, o insulă uitată și lipsită de atractivitate pentru investitorii-profitori, liderul politic local poate avea rolul pe care îl avea cândva masculul alfa, rol de conducător. Dar dacă omul este președinte sau premier de “stat civilizat”, să zicem în Uniunea Europeană, puterea lui este oarecum disipată, mai mult aparentă. Pe o piață europeană comună se mișcă liber oamenii, capitalul, bunurile… corporații transnaționale fac investiții dar impun condiții, vin și pleacă în conformitate cu interesul lor momentan și dependent de evenimente desfășurate undeva la capătul celălalt al Planetei… Statele au datorii din ce în ce mai mari, sunt la cheremul bancherilor care dictează și ei condițiile. Există obligații care decurg din nenumărate tratate internaționale semnate și ratificate în timpurile anterioare. Reglementări supranaționale de genul legislației europene, impun 1.000 de directive obligatorii, care se execută și nu se discută… cu un hățiș birocratic pe care nimeni nu îl mai stăpânește, cu nenumărate reglementări încâlcite și interpretabile în variate feluri.

 

Liderul căruiva stat-democratic european, este permanent atacat din interiorul țării de opoziția care îl critică orice ar face, permanent ciuca bătăilor pe canale media; este nevoit să asculte, să se apere, să caute să mențină măcar aparențele… Pe plan internațional, este nebăgat în seamă de “colegii mai mari” care trag sforăriile europene în numele statelor influente,… ce să mai zică? În loc să fie șeful haitei, este un jalnic lup singuratic, care mai bea un pahar și mai lasă să treacă o zi? Chiar și dacă aparent este respectat, afacerile politice internaționale relevante sunt derulate “peste capul lui”… “negocierile sunt scrise după dictare”. Are sens ca el să se gândească la sustenabilitate, la viitorul mediu sau îndepărtat? Știe că în scurt timp va fi tras pe margine, ca o epavă ruginită. Dacă privești foști șefi de state și de guverne, înțelegi la ce mă refer.

 

Te poți întreba, oare cine conduce Lumea? Dacă ea a devenit o entitate globalizată, cu economie globalizată și cu riscuri globale, există pe undeva un for decizional care analizează această entitate, sau ea merge doar așa… jefuită din toate direcțiile, cu resurse în degradare și dispariție, cu oameni înfometați, îndatorați și care caută măcar speranțe? În trecut, un trib, o țară un imperiu era condus de un șef de trib, un rege, împărat sau președinte. Acum, Lumea este condusă “de după cortină”, de corporatiști și finanțiști, bancheri care dictează guvernelor și liderilor politici-formali? Legile sunt făcute și refăcute în așa fel încât acele corporații să beneficieze, să tragă profitul și să plece, iar în urma lor rămân resurse epuizate și oameni plini de datorii, atât la nivel individual cât la nivel de țară? Astfel cercurile economic-financiare pot să facă ce vor, să facă ravagii cu resursele Planetei și să absoarbă finanțe atât de la oameni individuali cât de la state… care sunt împinse în datorii imposibil de rambursat. Intreprinderile mici și mijlocii sunt la cheremul sectorului corporatist mare, care le utilizează la costuri de nimic sau le elimină de pe piață. Agricultorii locali sunt în imposibilitatea de a face față politicilor de prețuri de dumping promovate de industria alimentară corporatistă, cu reclamele ei manipulatoare, cu capacitatea de a cere și absorbi subvenții guvernamentale și abilitatea de a controla piața: ei au decis ce să mânânce oamenii și la ce prețuri.

 

De fapt, civilizația globală cu economia globală nu au conducere politică democratică sau de alt fel, ci sunt la cheremul intereselor corporatiste aflate în concurență pentru monopoluri, pentru resurse și pentru dominare a piețelor; fiecare corporație mică sau mare, “rupe cât poate”, iar viitorul este trecut în paranteză. Manipularea capitalistă a devenit atât de mare încât oamenii au ajuns să creadă că doar banul are valoare, nimic nu mai există pe lângă el; bani pot să aibă cu țârâita acei oameni care slujesc sistemul capitalist, în care controlul este deținut de cei care preiau profitul… finanțiști, corporatiștii, bancherii. Dacă puterea economică este transnațională și suprastatală, puterile politice democratice funcționale la nivel statal, nu pot să îi facă față, nu pot să o reglementeze și să o țină sub control.

 

În trecut, liderul știa că trebuie să apere resursele țării, resurse de care depinde viitorul națiunii al cărui conducător temporar este; chiar prin sabie și chiar cu prețul vieții, trebuia să fie pregătit să apere spațiul vital al celor de acum și al celor din viitor. Azi, liderul politic este un “jalnic pămpălău”, care constată că resursele din “țară” au devenit cumva proprietatea altora, a celor care stabilesc prețul carburanților, care stabilesc prețul hranei din supermarket, a celor care stabilesc dobânda creditelor în care populația se îneacă, iar statul este falimentar la nivel bugetar, politic, moral. Ce mai poate să facă, sărmanul de el, liderul politic? Să privească “ca boul la poarta nouă” cursul valutar și instabilitatea banilor, să privească “volatilitatea piețelor”, piețe de capital care reacționează la orice declarație a unui te-miri-cine, să vadă că există o instabilitate care face imposibile predicții credibile și că întregul sistem se află sub influența manipulărilor și a speculanților? Să bea încă un pahar… de apă minerală, să își amintească de blondele vizitate prin porturi, de prăfuite fosile de amoniți sau de un splendid râu sălbatic care urma să fie distrus-betonat.

 

Hai să presupunem că un lider politic aflat undeva în poziție de vârf ar avea idei ecologiste legate de sustenabilitate-reală, deci nu povești cu biodiesel, eoliene, microhidrocentrale și altele asemenea. Cam cât de marginalizat ar deveni el? Și așa, liderii politici ai statelor medii, mici, și chiar ai statelor mai mari au mai mult puteri-aparente, dar dacă vreunul ar încerca să limiteze agresiunea corporațiilor, rapid ar fi găsită soluția să fie pus pe linie moartă… cel puțin. Așa că avem o schemă globală perfectă, cu structuri de putere care nu prea oferă ecologismului șansă de manifestare, și deci “sustenabilitatea” nu este altceva decât un subiect pe hârtie, al declarațiilor, dar niciodată nu este luat în calcul la modul real.

 

Din criza actuală, produsă de corporatismul-finanțist-exploatator bazat pe paradigma creșterii fără limite care nu ia în considerare resursele limitate și epuizabile și bazat pe presupusa “inteligență a piețelor” și presupusa lor “capacitate de autoreglare” care evident că nu există…, se poate ieși doar către ecologism-sustenabil. Se poate încă spera că o nouă generație de lideri se va naște în timp util, oameni care vor arăta și celorlalți că viața umană este mai mult decât goana pentru bani și plata datoriilor, este mai mult decât consumerism de dragul consumului… De fapt, societatea trebuie să fie destul de matură să îi poată înțelege, iar ei trebuie să fie destul de geniali încât să poată explica situația și să ofere soluții de sustenabilitate. Oricum, asemenea problematici nu vor fi înțelese ușor de marile mase de oameni de nivel mediocru, dar se poate spera ca măcar elitele intelectuale să ajungă să înțeleagă subiectul și să conștientizeze importanța vitală a sustenabilității ecologice a civilizației. O societate aflată în echilibru cu resursele de care depinde, permite viața umană adecvată omului, ființa biologică cea mai inteligentă dintre cele pe care le cunoaștem.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Acest articol a fost publicat în Ecologism politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Liderul politic și businessul global

  1. Cristian Grecu spune:

    Foarte bine descrisa drama exponentilor Ecologismului Real. Suntem prinsi in triada toxica a civilizatiei umane ajunse pe marginea abisului: 1) hoarda profitorilor transnationali (oameni de afaceri, finantisti, bancheri etc) – 2) clica politicienilor locali/regionali impotenti – 3) gloata supranumerica a populatiei consumiste si fara simt (auto)critic. Diagnosticul e cat se poate de corect. Intrebarea e ce terapie e preferabila: una de tip placebo sau una chirurgicala drastica?

  2. peterlengyel spune:

    Abordarea de tip placebo este cea cu eoliene, panouri solare, biodiesel, „certificarea ecologica” a diferitelor produse, ecoturism samd… in timp ce populatia umana globala creste, economia globala creste si impreuna acestea submineaza resursele de care depinde viitorul civilizatiei. Abordarea de tip realist inseamna stabilirea capacitatii de suport a Planetei si adecvarea dimensiunilor populationale globale si a economiei globale la aceasta realitate. Daca se stie ca omenirea a depasit deja capacitatea de suport a Planetei, fiind la un nivel de consum aflat la 125-150%, deci peste 100% cat ar fi inca sustenabil… inseamna ca se stie ca singura directie sustenabila ar fi reducerea economiei globale si a populatiei… asta in masura in care sustenabilitatea este luata in discutie la modul real. Despre optiunea cealalta, adica a nonsustenabilitatii, mai bine sa nu discutam, mai cu seama daca avem imagini cu cei 26.000 de copii care zilnic mor de foame…

    • Cristian Grecu spune:

      Ok, dar asta inseamna sa iesim din parametrii ‘democratici’. Tendinta naturala este, asa cum ziceai si tu, sa te multiplici si sa invadezi. Ca sa stopezi acest proces de progresiva aglomerare populationala umana nu exista decat doua cai: 1) asumarea constienta si 2) coercitia. Prima, singura metoda democratica, presupune un nivel educational corespunzator si constientizarea respectarii unor autoimpuneri. Dupa parerea mea, e imposibil ca populatia umana (indeosebi in tarile cu natalitate exploziva) sa atinga in timp rezonabil acest nivel de educatie si constientizare. Ramane a doua metoda, care e nedemocratica dar expeditiva: impunerea unei ‘cote’ de copii per cuplu (ca in China), sterilizari in masa, eutanasieri (ca in perioada nazista), diseminarea de ‘agenti de control’ in masa populatiei prin programe secrete – elemente radioactive, droguri, virusuri, alimente modificate genetic etc – asa cum s-a experimentat la scara mai redusa chiar in SUA, in anii ’50-’70, poate si acum!). Insa reducerea populatiei nu inseamna automat revenirea in parametrii sustenabilitatii! In Romania, de pilda, populatia a scazut progresiv din ’89 incoace dar rata degradarii sau epuizarii resurselor naturale (apa, aer, paduri etc) a crescut in continuare. Deci constrangerile vor trebui extinse si in planurile social si economic. Se pare ca nu avem iesire. Viitorul omenirii, atat cat va mai exista el, este unul necesarmente TOTALITAR, nicidecum DEMOCRATIC.

  3. Cristian Grecu spune:

    Cred ca „AUTORITAR” in loc de „TOTALITAR” ar fi mai potrivit. Si inca ceva. Omenirea urmeaza, in ansamblul sau, principiul „fuga inainte!”. Adica cu cat problemele se acumuleaza, reactie nu e sa reflectezi asupra lor si sa le rezolvi ci sa te afunzi in ele si sa generezi altele, care iti vor ocupa progresiv timpul si iti vor epuiza resursele mentale, psihice si fizice. Am devenit mult mai absorbiti de contabilizarea problemelor decat de rezolvarea lor. Efectul este ca, la un moment dat, abandonam totul si lasam lucrurile sa se intample de la sine. Entropie maxima, rezultat garantat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s