Egreta mică – Egretta garzetta

 

Egreta mică este o pasăre albă, jumătate din dimensiunea egretei mari, iar zborul ei are bătăi de aripi mai rapide. Prezentă în delte, estuare, mlaștini, peisaje lacustre, la noi cuibărește mai ales în Delta Dunării, dar și în zone umede mai mari din interiorul țării, pe Prut, prin Oltenia, Banat, Transilvania șamd. O pasăre cu penaj alb-imaculat, ciocul este negru, picioarele negre cu degetele galbene; există și exemplare melanice, total negre, care sunt extrem de rare (pg. 36-37, The Birds of Britain and Europe, H. Heinzel, R. S. R. Fitter, J. Parsow, Collins, 1972, ediția 1987). Pare că aceste exemplare negricioase sau cenușii închis sunt mai frecvente în zone tropicale, unde pot să fie confundate cu specia Egretta gularis (Frieder Sauer, Wasservögel, Mosaik Verlag, München 1982, traducerea maghiară, Magyar Könyvklub, Budapest, 1996, pg. 60). Anvergura este de 90-110 cm, greutatea 350-600 grame. O pasăre în general tăcută, dar în zona coloniilor de cuibărire egretele mici emit cârâituri-croncănite aspre-răgușite, iar dacă se sperie emit un strigăt de alarmă. Noaptea se adună în copaci de înnoptare, unde păsările pot să vină de la distanțe de zeci de kilometri. Longevitatea ajunge la 10-15 ani; pasărea inelată care a atins vârsta cea mai înaintată a fost împușcată când avea 22 de ani și 4 luni (Staav R. & Fransson T., 2006, EURING list for longevity records for European birds, http://www.euring.org).

 

Activă în timpul zilei, când egretele mici se hrănesc în grupuri laxe, uneori vedem și păsări singuratice. Se hrănește cu pești sub 10 cm lungime (în medie de 4 cm), amfibieni (broaște, tritoni), insecte terestre și acvatice (adulți și larve), crustacei, viermi (lipitori), moluște (melci, scoici), mai rar pui de păsări. Vânează în ape mici, de 10-20 cm adâncime, pe la margini de mlaștini, lacuri, bălți, cursuri de ape etc. Pasărea poate să stea nemișcată și să aștepte să observe mișcarea căreiva prăzi potențiale, dar mai frecvent se plimbă agil prin apa mică… ridicând frecvent aripile, sperând ca o pradă să miște și ea să o observe. Se hrănește și în zone înierbate, unde prinde insecte… comportament mai caracteristic în a doua jumătate a verii.

 

În perioada de reproducere, pe cap se observă 2-3 pene ornamentale alungite (egrete) care pot ajunge la 20 cm lungime, și altele asemenea sunt dezvoltate în regiunea spatelui, pene ornamentale care ajung la 24 cm, cu raze de până la 12 cm, depășind coada în lungime. Femela are pene ornamentale puțin mai slab dezvoltate. Cuibărește o singură dată pe an. Face parte din gruparea păsărilor de baltă care formează coloniile mixte, unde cuibăresc împreună mai multe specii de stârci, țigănuși șamd; există pe la tropice colonii care au mii de perechi, cele din zone temperate sunt mai mici, de câteva sute de perechi; uneori cuibăresc perechi izolate. Există cazuri de cuiburi ascunse în stuf, dar mai frecvent sunt construite pe tufe și arbori din zone mlăștinoase, la o înălțime de până la 15-25 metri; egreta mică cuibărește mai mult pe arbori, în pădurile din luncile inundabile ale cursurilor de ape. Pentru a ocupa locurile de cuibărit cele mai favorabile, se dau lupte între diferitele exemplare. Cuiburile sunt construite de ambele păsări, masculul aduce crengi și stuf iar femela le aranjează; pot reutiliza și cuibul din anul anterior; cuiburile sunt relativ mici și cam neglijent construite, uneori chiar transparente privite de jos; chiar și după depunerea ouălor, mai este adăugat material nou la cuib, în general sub formă de crengi înverzite. Perechea protejează un teritoriu în jurul cuibului, care are o rază de 3-4 metri, dar la coloniile dense din arbori cuiburile pot să fie înghesuite și la distanțe de 1 metru. Femela depune 3-5(6) ouă verzui-albăstrui, mate, care cu timpul devin mai albicioase; au lungimea de 41-53 mm; depunerea ouălor se face la interval de 1-2 zile. Clocirea se face de către ambii parteneri dar preponderent de femelă, incubația este începută la depunerea primului ou și durează 22-27 de zile.

 

Puii au puf alb, mai rigid pe creasta de pe cap; la apariția unui pericol ei părăsesc cuibul începând cu vârsta de circa 14 zile, dar la trecerea pericolului se întorc în cuib; ulterior, la o vârstă mai înaintată, se adună la cuib doar în momentele de hrănire; părăsesc definitiv cuibul pe la 30 de zile, înainte de a avea capacitate de zbor, și o perioadă se cațără prin vegetația împrejurimilor, unde sunt hrăniți în continuare de către părinți; capabili de zbor la vârsta de 35-40 de zile. Hrana este adusă de părinți de la distanțe ce pot ajunge la 7-12 km. Părinții au grijă de pui pe o perioadă de 40-45 de zile, chiar când puii sunt deja zburători, dar sunt încă hrăniți ziua, iar noaptea se întorc în colonie. După perioada de cuibărit, prin iulie-august, adulții năpârlesc și pierd penele ornamentale, care încep să se dezvolte anul următor, prin lunile ianuarie-aprilie. Coloniile se mută în măsura în care condițiile locale devin nefavorabile cuibăritului.

 

O specie cu arealul extins peste Eurasia, Africa (inclusiv Madagascar) și Australia, având o populație globală evaluată la 0,64-3,1 milioane de exemplare (Wetlands International, 2002); există și exemplare care au traversat Oceanul Atlantic și recent au stabilit colonii de cuibărire în America Centrală. Cele care cuibăresc în zone temperate ale Eurasiei, migrează către sud pentru perioada de iarnă. Cele de pe la noi sosesc în două valuri, primul la sfârșit de martie început de aprilie, al doilea la sfârșit de aprilie și început de mai; toamna pleacă prin septembrie (unele prin octombrie) către Marea Mediterană, unele iernând în acel spațiu inclusiv în sudul Europei, iar altele coborând până în nordul Africii sau chiar în Africa tropicală.

 

În cartea Păsările din R.P.R, Ed. Academiei Republicii Populare Romîne, 1955, vol. 3 pg. 38, D. Linția scria: “Pasăre clocitoare regulată în bălțile și ostroavele Dunării. Acolo unde odinioară erau colonii de mii de perechi, azi găsim numai câteva sute de perechi. Dombrowski apreciază numărul perechilor care au clocit în 1909, în țară, la maximum 3-400.”. În cartea lui Victor Ciochia, Păsările clocitoare din România, Editura Științifică, București 1992, la pg. 53-54 scrie: “(…) cităm pe Reiser O. (din Cătuneanu, 1958), care în 1894, referindu-se la o colonie de lângă Zimnicea, arăta că “… într-o singură zi s-au tras 383 focuri de armă, fiind găsite moarte 441 de exemplare”. (…) La diminuarea continuă a egretei mici au contribuit și campaniile de distrugere din perioadele 1949 și 1950-1955 (cu toate că, în 1953, egretele au fost trecute prin lege în regim de ocrotire). (…) La recensământul din 1980 s-au estimat 1718 perechi clocitoare aflate în 11 colonii.” În Cartea Roșie a Vertebratelor din România, București, 2005, la pg. 91, dr. Dan Munteanu scrie: “Până la mijlocul secolului XIX a avut efective mari în lunca Dunării și pe toate bălțile mari, chiar și în apropiere de București (la Cernica). Ulterior, egreta mică a suferit o drastică diminuare numerică, în paralel cu restrângerea ariei de răspândire. (…) În a doua jumătate a secolului XIX, efectivele de egrete (mici și mari) au scăzut ca urmare a împușcării lor pentru a li se colecta penele ornamentale cerute de moda feminină din acea vreme. Ulterior, înainte și după cel de-al doilea război mondial, egretele mici au căzut victime campaniei de “combatere” a păsărilor ihtiofage. Asanarea unor întinse zone umede a cauzat reducerea ariei de răspândire. (…) Cantitatea relativ ridicată de DDT găsită în ouăle de egretă mică din Delta Dunării, probabil că a influențat negativ reușita eclozării puilor.”

În Marea Britanie, aceste egrete erau bine reprezentate până în Evul Mediu, fiind utilizate cu sutele și miile ca păsări ornamentale la festivități, inclusiv la încoronarea unor regi, prin secolul 15; în secolul 16 ele nu mai erau prezente pe insulele britanice. Declinul european a fost produs mai cu seamă de utilizarea penelor ornamentale ale egretelor pentru împodobirea pălăriilor, la început de către bărbați, apoi de către femei din clasele înstărite, aristocratice. Această modă era deja prezentă prin secolul 17, dar prin secolul 19 a devenit atât de masivă încât milioane de egrete au fost traficate de comercianți. Interesant este faptul că Royal Society for the Protection of Birds înființat în 1889, a avut menirea inițială de a proteja egretele. Populațiile ei sunt în creștere, ca urmare a încetării masacrării egretelor pentru penele lor ornamentale. Din anii 1970 se constată o creștere a populației europene a egretelor mici, iar ele au redevenit cuibăritoare inclusiv pe insulele britanice unde au ajuns rapid să dezvolte noi colonii, în care cuibăresc la ora actuală multe sute de perechi.

Datele din  Birds in Europe: population estimates, trends and conservation status, BirdLife International, 2004, arată că în Europa specia are o populație cuibăritoare de 68.000-94.000 de perechi, populațiile crescând între 1970-1990, deși ulterior au existat și zone unde efectivele erau în scădere; în România se estimează că ar cuibări 4.000-5.000 de perechi. Date mai recente estimează populația europeană la 169.000-215.000 de exemplare, cu tendință de creștere în majoritatea zonelor, mai ales în peisajul mediteranean (Delany, S. & Scott, D. 2006, Waterbird population estimates, Fourth Edition, Wetlands International, Wageningen). O specie măcelărită masiv din cauza modei aristocrate, care a scăpat de extincția europeană ca urmare a trecerii la o modă în care pălăriile cu pene albe par aberante.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Acest articol a fost publicat în Pasari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Egreta mică – Egretta garzetta

  1. Ylie zice:

    Placuta si instructiva lectura! Fain! Felicitari

  2. Este posibil ca o asemenea minunăţie să fie împuşcată?

  3. Pingback: Egreta-mică (Egretta garzetta L.) | Munte si flori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s