Protejarea Naturii prin Forța Imaginii

Dacă răsfoiești odată cele 24 de cărți ale renumitul fotograf american Ansel Adams, te poți întreba: oare se poate spera replicarea unei bravuri similare în privința fotografierii pentru protecția naturalului? Ansel Adams zicea: „It is horrifying that we have to fight our own government to save the environment.” Are fotografia capacitatea de a crea protecție fundamentând Parcul Național Yellowstone sau arii protejate puzderie pe Planetă? Dar este oare vorba de salvarea mediului? Sau știm deja că este vorba de salvarea civilizației? Cum poate fotografia să contribuie la conturarea unei imagini publice a interrelațiilor noastre cu restul naturalului? Prin fotografiile noastre putem afirma ceva despre lucrurile pe care le considerăm importante, despre fenomene naturale sau sociale, despre viața noastră și a altor organisme, despre Lumea în care trăim, despre orice subiect care ne interesează: putem oferi și altora unghiul personal din care privim Lumea.

A arăta delicatețea și frumusețea lumii vii a devenit o importantă cale de educare, informare, cooptare a publicului larg în protejarea viitorului nostru… Autenticitatea imaginilor, atmosfera lor, ceea ce ele sugerează, conceperea fotografiei ca declarație picturală respectiv mesaj comunicabil-inteligibil… sunt aspecte de fundament aflate în sfera de interes a fotografului naturalist. Desigur, există multe imagini bune realizate în variate locuri ale Planetei… dar care este oare situația cu imaginea relevantă despre biodiversitatea de pe la noi… din Carpați, din Deltă, Maramureș șamd? Imaginea care are sens în contextul socio-cultural în care ne aflăm noi, aici și acum… Reușim oare să trecem de la imagini banale fără subiect, la altele cu capacitate măcar documentară… și apoi la imagini artistice care pot să influențeze oamenii mulți?

Constat fără surprindere că oamenii-obișnuiți nu cunosc valorile naturale, arhitecturale, culturale nici măcar din vecinătatea imediată a locuinței, că surprinși se întreabă, cum de ei nu au observat aceste aspecte. Desigur, în furibunda goană după “cașcaval”, este greu să te uiți după frumos, să admiri ceva în tihnă, mai ales dacă nici nu ai cultura necesară pentru a avea asemenea preocupări. În cazul protecției mediului nostru de viață, a conservării biodiversității, imaginea bună vizualizată de mulți oameni ajută înțelegerea și protejarea valorilor naturale și culturale din spațiul în care existăm. Într-o lume în care există o supraproducție de informație-gălăgie, poți oare să găsești calea către producerea de informație vizuală relevantă, utilizabilă, utilă, influentă?

Ingrediente fundamentale pentru reușita activităților de acest gen sunt entuziasmul pentru observarea naturalului și înțelegerea marilor fenomene din care facem parte, pasiunea pentru natură și fotografiere. Începe să se contureze o nouă carte cu biodiversitatea din Maramureș, încă una. Desigur, se poate învăța câte ceva din fiecare inițiativă anterioară. Ideea nu este de a crea un portofoliu de imagini care să ofere delectare vizuală, frumusețe simplă sau subtile detalii, ci ele trebuie să fie capabile să și educe, să deschidă orizontul vizual și eventual să schimbe comportamente ale privitorului. Un album de fotografie poate concentra o viziune personală a fotografului asupra Lumii, o reformulare a esențelor, ceva adecvat momentului. Caracterizarea identității noastre, de unde venim, cine suntem acum, care sunt potențialitățile viitorului nostru…

Peisajul devine vizibil odată ce Lumina atinge această Lume, și chiar mai mult decât atât, Lumina de-abia prezentă sau inundând locurile acestea este cea care creează peisajul prin milioanele de variante de difracție a razelor pe corpuri vii sau inerte, obiecte, vapori de apă… petece de zăpadă sau gheață. A alege din nenumăratele variante acea parte a peisajului și acea lumină care are ceva de zis despre entitatea în cauză, este nu doar o păstrare a existentului efemer ci și o creație de valoare prin stabilirea unor interrelații care definesc imaginea fotografică. Factori de succes sunt așadar admirația față de frumusețea naturalului și capacitatea de a transpune această frumusețe în imagine!

În domeniul protecției valorilor naturale, exprimarea fotografică devine din ce în ce mai importantă în lumea modernă constrânsă de lipsa de timp și de dominarea crescândă a vizualului asupra textului. Imaginea revine ca mod de comunicare interumană și interculturală, deși cuvintele puține și bine alăturate își au și ele sensul lor profund. În trecut se creau romane groase, acum cine mai are timp să le citească? Se poate spera că se creează acum un patern modern dominat de 1. multă imagine, completată cu 2. texte scurte și relevante. Imaginea are deci o importanță uriașă, forța unei fotografii (vizualizate) este mai mare decât a mii de cuvinte (necitite). În multe cazuri fotografia transmite despre subiect mai multe decât ar putea oferi lungi serii de cuvinte, chiar dacă ar exista timp pentru ele. Forța imaginii crește odată cu reducerea timpului alocabil pentru citire: o fotografie este o povestire fără cuvinte, o captare a unei realități complexe, a unei atmosfere de nedescris în limbaj non-vizual. Ne dăm seama că imaginea este o modalitate extraordinar de eficientă de transmitere a informației, de comunicare a ideilor personale despre o anumită realitate… dacă avem capacitatea de a crea acea imagine și de a o face vizibilă pentru alți oameni.

Cât de mult este o fotografie un autoportret al autorului ei? O transpunere pictorială a realității: depinde de capacitatea intelectual-artistică a fotografului intensitatea cu care fotografia transmite ceea ce doream să exprimăm la momentul conceperii ei. Freeman Patterson, fotograf canadian, remarca pe bună dreptate că aparatul de fotografiat este orientat în ambele direcții, atât spre subiectul fotografiat cât și spre cel care fotografiază; arăta în acest fel cât de mult o fotografie surprinde nu doar natura ci și sufletul celui care a creat imaginea.

Imaginile cu natura care să fie mai mult de niște simple “poze”, sunt rezultatul cunoștințelor naturalistice, a capacităților artistice și a tehnicii aflate la dispoziția fotografului, a unei hotărâri îndârjite de a face fotografie, și a hazardului/ norocului/ șansei derulării unor situații interesante în fața obiectivului,… pentru a căror surprindere trebuie să te simți pregătit. Fotografia despre natură înseamnă în primul rând a fi în natură, pregătit tehnic, inspirațional și științific pentru a crea imagini relevante. Prelucrarea ulterioară a imaginilor poate ajusta și corecta unele neajunsuri, dar fără a avea capacitatea de a prelua din start imagini cvasi-perfecte, nici o tehnologie de prelucrare nu poate să producă o imagine demnă de a fi păstrată.

Poate că Imaginea există dinainte în sufletul fotografului… iar mai apoi ea este deslușită undeva în Natură? A vedea fotografic este echivalentul capacității de a sesiza frumusețea pe lângă care cu toții trec, o lumină în care se scufundă peisajul, o pată de culoare, o nuanță, o umbră, desenul fin de pe scoarța unui copac, detaliul unei clădiri, zâmbetul suav al unei necunoscute, și pe lângă toate acestea, străduința de a arăta și altora ceea ce ai văzut, ceea ce ai remarcat, formularea în chintesențe care pot reverbera și în sufletele altora. Mai mult decât atât, fotografiind transpunem în imagine ideile, speranțele și temerile, gândurile și dorințele noastre, exprimând de multe ori ceea ce nici măcar nu poate fi descris în cuvinte. În lumea noastră hiperîncărcată de informație, calitatea înaltă devine obligatorie, iar cantitatea pare că trebuie temperată, deoarece duce spre subminarea interesului, din lipsă de timp și energie…

Modul în care o imagine este concepută, surprinderea unei atmosfere idilice, romantice, conflictuale sau pline de kitsch, a superbului sau a mizeriei din Lume, este fundamental în abordarea unui anume subiect. Pe de o parte, fotograful arată anumite lucruri care poate că nu sunt observabile de către trecătorul grăbit, pe de altă parte, poate să sugereze anumite idei, să orienteze gândurile privitorului și către partea nevăzută a lucrurilor, partea mai profundă decât cea vizibilă, substraturi ale existenței. Artistul fotograf american Alfred Stieglitz zicea: „Fotografia este echivalentul a ceea ce am văzut și simțit.” Ceea ce este corect. În trecut poeții aveau un rol similar în societate, oameni capabili să vadă, să simtă, să formuleze Idei, dar în timpurile recente poezia nu prea mai există, așa că fotografia poate prelua nișa prin crearea unor poeme vizuale.

Fotografia ca Factor de Influență! Imaginile contribuie la transformarea mentalității oamenilor, la direcționarea opiniei publice. Fotografiile induc sentimente diferite. Potențialitatea aflată în imaginea fotografică este și rezultatul dualității între realitatea externă, surprinsă manifest în fotografie, și realitatea din interiorul celui care a realizat creația fotografică, a celui care a decis ce anume trebuie să fie în acea fotografie: acestea influențează sentimentele privitorului. Imaginea transmite altor oameni o parte din ceea ce ai simțit și ai crezut atunci când ai făcut-o. Fotografia reușită îmbină ceva din Lumea reală cu viziunea personală despre Lume și inspirația momentană a artistului fotograf. În fotografiere, există etape succesive, de la crearea de imagini, la selectarea lor și la utilizarea esențelor în cadrul unor expoziții sau publicații. Utilizarea unui “limbaj vizual personalizat” care are capacitatea de a produce lucrări ce ajung „să treacă” la privitori, este un nivel al fotografierii care trece mult de stadiul mediocrității în fotografie. Constatăm deci că dacă persoana respectivă are capacitatea intelectuală și artistică de a transpune în imagine idei esențiale, Imaginea poate impresiona puternic pe cel ce o privește, poate contribui la schimbarea părerii lui/ ei despre Lume.

Fotograful naturalist are oportunitatea de a crea imagine reprezentativă, cu sens. Acest tip de imagine este fundamental diferită de revărsarea crâncenă de informație vizuală care curge acum pe multe canale împuțite ale mass media. Fotograful naturalist trece mult dincolo de existența umană cotidiană, ajungând la observarea și înțelegerea naturii la o profunzime care să îi permită realizarea acelor Imagini care să treacă dincolo de banal; curiozitatea naturală este dezvoltată și extinsă conștient și/ sau instinctiv… Există biologi specializați pe variate domenii, care ar putea să determine rapid speciile căruiva gen “obscur” de vietate rară sau criptică, dar nu au dorințe de a face imagine artistică sau documentară despre valorile naturale, sau să scrie “lucrări de popularizare” sau de sinteză. Există și fotografi care vin să facă poze mirobolante/ perfecte, cu apusul și o stâncă neagră, dar nu au dorințe de a înțelege ceva dincolo de a admira și surprinde aspectele estetice sau dramatice ale locurilor. Există aici o nișă pentru naturalistul-fotograf, o combinare a interesului pentru cunoașterea naturii cu dorința de a creea imagine relevantă despre natură, și dorința de a face cunoscute aceste valori în vederea protecției lor… cât timp încă este posibil. Este o nişă largă… pe la noi.

Ceva satisfacție din Fotografie? Răsfoiam zilele trecute un album despre natura și omul din Maramureș, fotografii făcute de mine. Ca și primul “Maramureș” publicat în 2006, “Din Maramureș” este primit cu recunoașterea la care era posibil doar să sper. Pare că sunt niște albume interesante, publicații reușite. Am oferit o copie unei colege din Ungaria, știam că bunica ei a copilărit la Sighet, în Maramureș. Peste câteva luni, când am revăzut-o pe fată, dealtfel foarte frumoasă, mi-a povestit că bunica ei a plâns 3 zile după ce a văzut pozele, după ce a revăzut acel fermecător peisaj, cu oamenii și atmosfera unică… Dacă cineva răsfoiește un album în 10 minute, va afla mai multe despre zonă sau subiectul abordat, decât dintr-o mie de pagini de descrieri în text. Poate că mai aloci cândva 10 minute, poate că într-o seară analizezi meditativ-îndelung o anumită imagine, atmosfera peisajului, ochii sclipitori ai unei păsări răpitoare, privirea bufniței, ceva ce trăiește undeva afară, dar și în tine!

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Fotografiere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Protejarea Naturii prin Forța Imaginii

  1. Pingback: Protejarea Naturii prin Forța Imaginii | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. peterlengyel spune:

    Brain Pickings: Emerson on What Beauty Really Means, How to Cultivate Its True Hallmarks, and Why It Bewitches the Human Imagination – by Maria Popova

    Emerson

    „Beauty is the form under which the intellect prefers to study the world.”

    „We ascribe beauty to that which is simple; which has no superfluous parts; which exactly answers its end; which stands related to all things; which is the mean of many extremes. It is the most enduring quality, and the most ascending quality.”

    Nature, Emerson argues, is masterful at such unsuperfluous beauty:

    „Beauty rests on necessities. The line of beauty is the result of perfect economy. The cell of the bee is built at that angle which gives the most strength with the least wax; the bone or the quill of the bird gives the most alar strength, with the least weight. “It is the purgation of superfluities,” said Michelangelo… In rhetoric, this art of omission is a chief secret of power, and, in general, it is proof of high culture, to say the greatest matters in the simplest way.”

    From this unsuperfluous form springs an elegance and efficiency of function:

    „Elegance of form in bird or beast, or in the human figure, marks some excellence of structure: or beauty is only an invitation from what belongs to us… It is a rule of largest application, true in a plant, true in a loaf of bread, that in the construction of any fabric or organism, any real increase of fitness to its end, is an increase of beauty… The cat and the deer cannot move or sit inelegantly… The tint of the flower proceeds from its root, and the lusters of the sea-shell begin with its existence.”

    And yet Emerson is careful to point out that true beauty isn’t something one objectifies — a static quality to behold — but something in dynamic dialogue with the intellect. The true beauty of a woman, as a supreme form of all true beauty, is something far more expansive than her aesthetic attributes:

    „We all know this magic very well, or can divine it. It does not hurt weak eyes to look into beautiful eyes never so long… They heal us of awkwardness by their words and looks. We observe their intellectual influence on the most serious student. They refine and clear his mind; teach him to put a pleasing method into what is dry and difficult. We talk to them, and wish to be listened to; we fear to fatigue them, and acquire a facility of expression which passes from conversation into habit of style. […] And yet — it is not beauty that inspires the deepest passion. Beauty without grace is the hook without the bait. Beauty, without expression, tires… The radiance of the human form, though sometimes astonishing, is only a burst of beauty for a few years or a few months, at the perfection of youth, and in most, rapidly declines. But we remain lovers of it, only transferring our interest to interior excellence.”

    To this I’ll add a necessary corollary: The key to being interesting is being interested — in the world, in other people, in the seething cauldron of phenomena and experiences and ideas we call life. Curiosity, therefore, is a supreme manifestation of beauty.

    Emerson returns to the ineffable aspect of beauty and argues that much of what lends it its luster is precisely this quality of escaping the intellect’s analysis but enchanting the imagination. In a sentiment that calls to mind Stendhal’s theory of why we fall out of love, Emerson writes:

    „Things are pretty, graceful, rich, elegant, handsome, but, until they speak to the imagination, not yet beautiful. This is the reason why beauty is still escaping out of all analysis. It is not yet possessed, it cannot be handled… It is properly not in the form, but in the mind. It instantly deserts possession, and flies to an object in the horizon. If I could put my hand on the north star, would it be as beautiful? The sea is lovely, but when we bathe in it, the beauty forsakes all the near water. For the imagination and senses cannot be gratified at the same time.”

    He examines the deepest source of beauty:

    „The new virtue which constitutes a thing beautiful, is a certain cosmical quality, or, a power to suggest relation to the whole world, and so lift the object out of a pitiful individuality. Every natural feature — sea, sky, rainbow, flowers, musical tone — has in it somewhat which is not private, but universal, speaks of that central benefit which is the soul of Nature, and thereby is beautiful.”

    He remarks of the men and women we come to admire:

    „They have a largeness of suggestion, and their face and manners carry a certain grandeur, like time and justice. […] All beauty points at identity, and whatsoever thing does not express to me the sea and sky, day and night, is somewhat forbidden and wrong. Into every beautiful object, there enters somewhat immeasurable and divine, and just as much into form bounded by outlines, like mountains on the horizon, as into tones of music, or depths of space. Polarized light showed the secret architecture of bodies; and when the second-sight of the mind is opened, now one color or form or gesture, and now another, has a pungency, as if a more interior ray had been emitted, disclosing its deep holdings in the frame of things… This is that haughty force of beauty, “vis superba formæ,” which the poets praise — under calm and precise outline, the immeasurable and divine: Beauty hiding all wisdom and power in its calm sky.”

    Centuries after Francis Bacon wrote of beauty as a function of virtue and shortly before social reformer Frederick Douglass pioneered the notion of “aesthetic force” as a powerful agent of change, Emerson arrives at the deepest well from which beauty springs — a kind of moral virtue:

    „All high beauty has a moral element in it… Gross and obscure natures, however decorated, seem impure shambles; but character gives splendor to youth, and awe to wrinkled skin and gray hairs. An adorer of truth we cannot choose but obey, and the woman who has shared with us the moral sentiment — her locks must appear to us sublime. Thus there is a climbing scale of culture, from the first agreeable sensation which a sparkling gem or a scarlet stain affords the eye, up through fair outlines and details of the landscape, features of the human face and form, signs and tokens of thought and character in manners, up to the ineffable mysteries of the intellect.”

    http://www.brainpickings.org/2015/06/26/emerson-beauty/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s