Ministru al Mediului – de Afaceri

“You never change things by fighting the existing reality. To change something, build a new model that makes the existing model obsolete.” — Buckminster Fuller

Din 7 miliarde de oameni, circa 200 sunt miniștri ai mediului. Dacă ei sunt factorii politici care iau deciziile majore în interesul mediului, biodiversității, sustenabilității pe această Planetă, în mod logic ei ar trebui să fie un fel de elită a domeniului: apărătorii viitorului civilizației umane. Care este oare situația reală, contextul existenței lor? Cât de bine înțeleg ei domeniul pe care îl administrează, câtă forță politică au ei, cui trebuie să dea ei socoteală și care sunt limitările lor? Există șanse reale ca acești oameni să producă schimbările necesare pentru a crea fundamentele pentru o societate sustenabilă aflată în echilibru cu realitatea ecosistemică naturală, sau acești oameni sunt simple marionete care pot să se joace doar cu subiecte marginale? Este situația actuală o consecință a sistemelor politice care dau mandate pe câțiva ani, în care focalizarea este pe aspecte de management-al-momentului, iar aspectele strategice sunt lăsate în afara preocupărilor și interesului real? Este Ministrul Mediului un model de incapacitate structurală a sistemelor politice statale actuale… incapabil să se opună agresiunii corporațiilor care ar scoate la produs natura și om în interesul maximizării profitului momentan… indiferent de consecințe, chiar și cu riscul subminării și amanetării viitorului civilizației?

Evident că nu discutăm de o anumită persoană, ci de oricare om care ajunge în această funcție, aici sau în altă țară. O asemenea analiză nu se referă la careva Ministru al Mediului, din trecut, prezent sau din viitor, de pe la noi sau din alte zone… este mai mult o analiză a situației, a interrelațiilor, a limitărilor pe care le impune poziția respectivă în sistemele politice actuale, mai cu seamă în societățile democratice capitaliste. Partea bună este că la noi, acum, se poate discuta deschis despre asta, despre probleme și eventuale soluții posibile.

Pe parcursul ultimelor două decenii am avut ocazia să analizez modul de manifestare a miniștrilor mediului de pe la noi și din alte state, în variate conferințe ministeriale, cum sunt spre exemplu Conferințele Ministeriale Mediu pentru Europa UN – ECE, la care participă miniștrii ai mediului din Europa, America de Nord și Asia Centrală, apoi Conferințele Părților unor convenții internaționale de gen Convenția asupra Diversității Biologice (CBD), Convenția Ramsar, Convenția de la Washington – CITES șamd. Este interesant de constatat că la aceste mari evenimente, pe parcursul deceniilor miniștrii se tot schimbă, fiecare “prinde” eventual o conferință din careva serie, dar reprezentanții societății civile sunt în bună parte aceiași. Se constată astfel că implicarea unor persoane concrete din societatea civilă interesată de un anumit domeniu (“mediu” în cazul nostru) este constantă și susținută pe termen lung, pe când “politicienii” ca persoane au o relație conjuncturală, tangențială și pe termen restrâns cu domeniul pe care îl administrează. O consecință a acestei situații este faptul că reprezentanți ai ONGurilor implicate în aceste procese politice internaționale, ajung să cunoască mai bine trecutul, prezentul și potențialul viitor al procesului respectiv, cine ce a zis, cât de genial sau cât de ciudat a fost prin manifestare șamd. Totuși, deciziile politice sunt luate formal de politicienii momentului “aflați la butoane”, care se simt de multe ori “stingheri în domeniul lor”… de multe ori având probleme de exprimare până și în legătură cu chestiuni simple „de specialitate”.

Dacă participi la astfel de întâlniri politice internaționale, vei avea impresia că deja ai auzit toate aceste povești la întâlnirile anterioare… ele pot să fie eventual noi pentru miniștrii nou-apăruți. Oare unde sunt acei miniștri de odinioară, care au agreat și semnat în numele țărilor pe care le reprezentau fiecare, nenumăratele documente, convenții, protocoale, rezoluții șamd, care nu au ajuns implementate… cu toate că implementarea era responsabilitatea acelor state… sau poate “responsabilitatea personală” a acelor miniștri – cât timp ei erau în funcție?  Acum ei sunt înapoi la locurile lor, economiști, ginecologi, contabili, dealeri de mașini, pești, dame de companie, șefi de trib șamd. O perioadă pe poziția de ministru, apoi ei au redevenit oameni respectabili, care își mai amintesc vag cum au câștigat un concurs de împrejurări, o conjunctură a făcut ca ei să fie câteva momente cei care se prezintă ca fiind Ministru al Mediului…

În aceste serii de conferințe ministeriale, se schimbă mici detalii, dar ele nu au mare relevanță și evident ele nu pot să producă transformările de fundament necesare, sau măcar să aducă în discuție subiectele sensibile… Este ușor însă să zici banalități de genul “avem nevoie de locuri de muncă verzi”, avem nevoie de “dezvoltare durabilă”, trebuie “să creștem eficiența energetică” șamd: toate acestea sunt niște gloanțe moi trase de Onan. Dacă zici chestiuni pline de banalitate, fără nici o relevanță, cu toții vor dormita în continuare la marile forumuri, dar când ridici chestiuni dure, cu toții se vor uita exact la tine. Nu există motive pentru care un om să se expună în fața unui auditoriu de acest gen, fără să creadă cu tărie în importanța fundamentală a subiectului.. iar dacă el are doar tangențe cu “domeniul”,… nu o va face niciodată.

Ca om politic, ai nevoie de o abilitate-rezistență aparte ca să vorbești în public despre chestiuni atât de dificile precum o nouă paradigmă de dezvoltare cu caracteristici de sustenabilitate, ca să arăți care sunt problemele cu suprapopularea planetei, creșterea economică fără bază sustenabilă și degradarea resurselor… Orice om politic rațional își apără propria piele și astfel nu intră pe domenii atât de alunecoase, preferând să se păstreze pe domeniul banalităților. Desigur, nu toți oamenii politici care ajung miniștrii ai mediului sunt atât de imbecili încât să nu conștientizeze că actuala criză economică este un eveniment nesemnificativ, față de criza ecologică globală care se prefigurează, și în care lent dar sigur se afundă omenirea. Este destul de ușor de observat că nu prea se constată soluții la această criză financiar-economică, de o simplitate incredibilă față de agresivitatea unei crize ecologice globale aflate în fază de paroxism; pare destul de evident că singura opțiune pentru cei care doresc păstrarea civilizației umane, este evitarea unei crize ecologice globale ajunse la paroxism. Oricum, crizele sunt inevitabile pe cursul dezvoltării unei civilizații, iar speranța trebuie să fie că în viitor vor exista alte crize… asta însemnând că civilizația umană mai există. Dar, se întreabă Ministrul în sinea lui, de ce să se implice el în probleme complexe, pe perioada scurtului său mandat, nu e mai sănătos să se ocupe de detaliile birocratice multe și stringente, de mormanele de hârtie și interese care oricum îi sunt date în administrare de către “sistem”?  Ministrul (oricare) nu dorește să deschidă acele chestiuni care oricum le iei au aspecte grave, mai cu seamă nu dorește omul să discute despre ele cât timp nu poate propune soluții… așa că sunt evitate.

Ministrul polonez al mediului (reprezentând Uniunea Europeană în perioada președenției poloneze), la Conferința Ministerială Mediu pentru Europa (Astana, Kazahstan 2011) la întâlnirea cu societatea civilă, răspunzând la întrebarea mea despre sustenabilitate reală – economie globală și populație umană ambele în creștere – degradând resursele finite ale Planetei, ne-a povestit despre sticla Petri pe care bacteriile se dublează ca număr la intervale unitare și le trebuie multe-multe astfel de intervale unitare ca să ajungă să acopere jumătate… cu un singur interval unitar de timp înainte de a termina toate resursele… și a dispare; totuși, aceeași persoană, la închiderea plenară a conferinței ministeriale zicea de creștere, creștere, creștere… nici nu ai ce comenta, el doar exprima poziția UE, nu e părerea lui sinceră. Nu poate să își permită să fie sincer. Pur și simplu, nu poate să își permită să fie sincer. O tragicomedie în stil vest-european, al democrației capitaliste de 2 lei, și în scurt timp de zero lei.

În mod normal, liderii politici ar trebui să fie capabili să înțeleagă realitatea ecologică și implicațiile socio-economice ale acesteia. Dar sunt oare ei capabili sau pot afirma public ceea ce ei eventual constată? Sau, ai putea să zici că ministrul mediului este o marionetă prinsă în chingile politicului? Oare de ce o Conferință Ministerială pare o adunare atât de palidă? Știu și ei că nu au nici un fel de capacitate, nici putere… să încerce să rezolve problemele majore și reale, așa că se limitează la a discuta despre chestiuni marginale pentru a se preface că se află în treabă… mare afacere. Miniștrii Mediului din variate state (mai e state?), cu o suită de subalterni din ministerele lor, aghiotați de personal de la ministerele de externe, cu un limbaj diplomatic-sec, cu un mandat înrobitor care menționează: nu îți asumi nimic concret, zâmbești și taci, vorbești despre realizări mărețe, succese și atât!

Nici măcar la modul ideal nu ar fi o viață ușoară, dar ar avea aspecte interesante. Frumusețea negocierilor sau frustrarea produsă de ele, adaptarea la situația momentului, acceptarea unor “momente ieșite de sub control”… nu este o chestiune simplă. Când vezi că secretarul de stat nu are curajul să zică ceva din cauza prezenței ministrului… chiar dacă vede că acesta aberează și face confuzii între termeni,… ministrul nu are curajul de a face o afirmație din cauza prezenței celorlalți miniștri, sau din cauza “celor de acasă”,… lanțul slăbiciunilor… care predispune la afirmații soft, fără nici o relevanță, fără risc, care nu schimbă nimic… destul de penibil.

Cât de jenant trebuie să fie pentru un om eventual inteligent, să zică ceva ce nici el nu poate să creadă… dar trebuie să vorbească în conformitate cu mandatul. La asta se mai adaugă frecvent faptul că propulsați conjunctural în funcția de ministru al mediului, pe traiectorie politică, oamenii ajung să vorbească despre un domeniu aflat în afara sau la periferia sferei personale de interes. Îl asculți pe câte unul și îți zici: așa ceva nu se poate! Totuși există… și asta este semnul că sistemele politice au mari neajunsuri, breșe de securitate, vulnerabilitate, poate chiar proiectate voit. Ajunge astfel un băiețel sau o doamnă oarecare, Ministru al Mediului, că “așa se dorea”, ca ei să fie în acele funcții, persoane pe care cei din umbră pot să le învârtă și să le joace cum vor, să îi manipuleze fără ca măcar “subiectul” să își de a seama?

Mai există și excepții, rare… fostul Comisar de Mediu al Uniunii Europene, echivalentul Ministrului Mediului pentru EU, Stavros Dimas zicea în 2008: “Our current patterns of consumption are simply not sustainable (…) if we think that the current situation is difficult then a look to the future makes it seem that things are going to get considerably worse. With over 6 billion people on the planet our global environmental footprint already exceeds the Earth’s biological capacity by about 25 per cent.”

“Paternurile noastre actuale de consum sunt simplu nesustenabile (…) dacă credem că situaţia actuală este dificilă atunci o privire către viitor face să pară că lucrurile vor deveni considerabil mai înrăutăţite. Cu peste 6 miliarde de oameni pe planetă, amprenta noastră globală de mediu deja depăşeşte capacitatea biologică de suport a Planetei cu circa 25%.”… zicea Stavros Dimas, comisar european pentru mediu, la 6 iunie 2008, Green Week, Brussel, Parlamentul European. Îl priveam şi mă întrebam: cât de gravă este situaţia, dacă aceste afirmaţii pot să fie făcute public de comisarul de mediu al Uniunii Europene? Pot denumi aşa ceva un ‘countdown for people’, ‘numărătoare inversă pentru oameni’? Cât de grav este? Care este imaginea de ansamblu asupra situaţiei, şi cât de aproape suntem de ‘margine’? Desigur, dorim să fim parte a soluţiei şi nu a problemei, iar primul pas ar fi înţelegerea parametrilor concretului. Trebuie să conştientizăm: orice creştere economică nesănătoasă, adică lipsită de suport ecosistemic pe termen lung, este o alunecare a societăţii umane spre sărăcie şi dezastru generalizat.

Dacă te uiți la orice parametru măsurabil, de la stocuri de pește și poluarea oceanelor, de la starea biodiversității la disponibilitatea resurselor de lemn… vei constata că la nivel planetar situația are tendințe de înrăutățire pe absolut toate planurile: evident că stilul de existență al civilizației actuale nu este sustenabil. Este nevoie de intervenții structurale majore, la crearea unui model de civilizație globală sustenabilă… ceea ce se poate face prin crearea unor mecanisme globale care să analizeze subiectul și să vină cu propuneri concrete. Astfel de mecanisme ar putea să fie create sub egida Națiunilor Unite, sub influența statelor lumii… dar cât timp nici măcar miniștrii ai mediului nu discută astfel de aspecte (populație sustenabilă, economie sustenabilă), iar ceilalți-miniștrii cu toții au “problemele lor stringente”… subiectul sustenabilității reale este lăsat de izbeliște. Chiar dacă există diferite inițiative de genul Deceniului Națiunilor Unite pentru Educație pentru Dezvoltare Durabilă, acestea sunt abordări soft, care ocolesc aspectele fundamentale și dificil de abordat.

Câte miliarde de “semnale de alarmă” au fost trase… dar cine să le bage în seamă… când în locul celor care ar trebui să se sesizeze și să acționeze, existe simple păpuși gonflabile… fără nici un fel de contact cu realitatea naturală? Sau, dacă au o părere despre situație, aceasta este una personală, neafirmabilă instituțional, în cadrul mandatului avut la dispoziție. Altfel, cum oare ar putea să fie atât de aberantă situația mediului la nivel local, pan-european și global?

Deși în variate documente și declarații politice mediul este menționat ca fiind important, fundamental… șamd, când vine vorba de deciziile concrete acest domeniu este lăsat în general pentru o etapă viitoare, cândva când vor exista resurse și pentru așa-ceva. Această poziționare a mediului în cadrul structurilor de putere, face ca domeniul să fie subfinanțat extrem de grav, nu doar în privința cifrelor absolute ci și prin camuflarea variatelor interese economice de moment… destructive pentru mediu… finanțate din bugete de mediu: subvenționarea de parcuri eoliene, subvenționarea industriei producătoare de mașini prin programe de gen “rabla”, regularizări de cursuri de ape și betonări de maluri de râuri sub pretextul apărării de viituri șamd. Acest tip de politică a dus la criza ecologică globală, aflată pe traiectorie de adâncire, care a produs și criza economică având deja evidente consecințe sociale… aflate pe la începutul lor. Cu o asemenea stare de fapt, nu este de mirare că biodiversitatea este în declin, dezvoltarea durabilă este o sintagmă fără acoperire faptică, resursele naturale sunt supraexploatate și devastate, iar “factura” este lăsată copiilor viitorului ciuruiți și falimentari la modul absolut, rămași în plata domnului.

Este interesant de analizat interesul marilor corporații de a avea o clasă politică mediocră, labilă, culpabilă, ușor coruptibilă, care dansează cum i se plătește… încât sectorul corporatist poate face ceea ce dorește, de la punerea propriilor oameni în pozițiile cheie ale guvernului, “decidenți” care să facă posibile agresiunile… raderea pădurilor virgine și naturale, ridicarea pădurilor de eoliene subvenționate cu bani publici, de la epuizarea stocurilor de pește la ridicarea de baraje pe toate apele naturale rămase, mineritul indiferent de riscuri și consecințe sociale și de mediu… costuri pe care le plătește masa de dobitoci actuali apți de a intra la munca-silnică pe plantație… și mai ales producând efecte de nesuportat pentru cei care se vor naște în viitor… și vor avea de existat pe o Planetă pe care nu se mai poate….

Este de notorietate că în variatele guverne, miniștrii mediului sunt în general oameni cu o influență slabă: de fapt, mediul este considerat un fel de glumă, atunci când este comparat cu alte domenii. O importanță mare o are puterea politică a celui care este ministru al mediului în cadrul formațiunilor politice (partide) aflate la guvernare. Dacă poziția ministrului mediului este ocupată de ceva ființă marginală, tăcută sau agitată dar nebăgată în seamă de liderii dominanți, situația domeniului se înrăutățește și mai mult.

Orice om rațional vede că este nevoie de un alt fel de politică. Este nevoie de oameni politici care să pună pe prim-plan rezolvarea problemelor structurale majore… nu managementul șmecheriilor de 2 lei aflate la ordinea zilei. Ai impresia că o clasă politică atât de jalnică poate fi rezultatul doar a unei abordări programatice, a unora care se află în spatele scenei și manipulează păpuși fără nici o personalitate, capabile să privească vag către nimic? Cu asemenea pămpălăi, nu e de mirare că “decizia istorică și dătătoare de exemplu la nivel global” a Uniunii Europene de a stopa în Europa scăderea biodiversității până în 2010, a fost o simplă glumă politică… evident că a fost un eșec și nici nu putea să fie altfel. De fapt, cu acești băjeți veseli sau triști, nava civilizației umane se îndreaptă către stânci, către ghețuri… și evident că are o mică inscripție, finuță: Titanic.

Ce poate să facă Ministrul? Pentru omul-ideal-ministru-al-mediului, este un subiect de interes să păstreze echilibrul între dorința de a realiza fapte pozitive relevante (conservarea biodiversității, promovarea sustenabilității reale) și nevoia biologic-socială imediată de a supraviețui și prospera ca individ. Dar dacă ideile de conservare a biodiversității, sunt în conflict cu interesele financiare de moment ale grupului politic care îl susține pe ministru… poate el să acționeze pentru conservare sau imediat este eliminat de sistem? Se poate astfel constata că sustenabilitatea civilizației umane, dezvoltarea durabilă, conservarea biodiversității șamd, chestiunile fundamentale ale mediului, sunt în afara capacității analitice și mai ales în afara puterii decizionale a oamenilor aflați la conducerea ministerelor mediului; ei pot în schimb să simuleze implicarea în rezolvarea problematicilor, dar rezultatele activităților de acest gen derulate până acum nu au fost capabile să oprească degradarea generală a ecosferei sub presiunea agresiunii umane. Dacă ar fi posibil să existe un Ministru al Mediului care să înțeleagă situația contextului socio-economico-politico-ecologic în care acționează… la întrebarea privind posibilele lui soluții pentru conservarea biodiversității, sustenabilitate reală șamd, și dacă acest om ar putea să fie sincer, el ar putea să declare: “Oameni ai viitorului, naturaliști actuali, pe mine să nu vă bazați! Îmi pare rău…”.

© dr. Peter Lengyel

PS. Iulie 2014. Pe un canal tv vorbește Sulfina Barbu, care a fost cândva ministru al mediului; pe un alt canal era Rovana Plumb, care a fost și ea ministru al mediului. Ca oameni, doamne, nu ai ce să le reproșezi, dar ca oameni interesați de mediu? Ce înțelegeau cele două doamne din subiectul acesta, cât a fost preocuparea lor față de subiect? Și la fel este cu ceilalți miniștri ai mediului. Te întrebi prin ce conjuncturi ajung oamenii să fie miniștri ai mediului și cam ce legătură au cu domeniul în cauză. Crezi că legătura este inexistentă? Adică zero? Chiar zero? Este ca și cum cel care operează pe creier este pregătit în domeniul mecanicii auto?

Acest articol a fost publicat în Ecologism politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Ministru al Mediului – de Afaceri

  1. Alarma dvstra este extrem de justificata!
    Omenirea se confrunta cu criza economica si financiara care se suprapune pe criza planetara a APEI, ecologica, climaterica, samd…
    Guvernele, ministrii, politicienii sunt efemeri decizatori, care teoretic isi bazeaza deciziile pe „cohorta” de specialisti & inalti functionari care tot teoretic ar trebui sa asigure stabilitatea in continuitate a misiunilor institutionale!

    In general liniile se dau prin Conventiile mondiale care ar trebui sa fie respectate!

    Dramatica este insa influienta Cooperaista asupra deciziilor, vizibila daca urmarim cat de cat reactiile Comisiilor UE!

    Si f grava este si politizarea subiectului crizei planetare! De ce criza planetara trebuie sa fie acaparata de STANGA sau de DREAPTA???

    In fine, daca ne referim la Romania, calitatea guvernelor si politicienilor, transpartinic de 22 de ani
    ne-a demonstrat nu numai incompetenta, mediocritate, incultura dar in principal coruptie si favorizarea clanurilor de interese interne si axterne in detrimentul tuturor registrelor crizei planetare!

  2. Mircea zice:

    Un documentar interesant despre cum s-au implicat politicienii in a constientiza sau ascunde problemele de mediu in USA: Earth Days 2009 regizor Robert Stone. E interesant sa vezi cum Nixon a inteles cat de important poate fi sa apara „verde” pentru imaginea politica. Marile corporatii din petrol si energie si-au creat mecanisme ca sa schimbe politienii ca pe chilotzi daca devin incomozi. Societatea civila poate impune idei si oameni politici care sa le promoveze, doar daca este capabila sa intzelega amplitudinea problemei, sa isi coaguleze o strategie si o platforma de mediu pe care sa o sustina continuu. Dar aceleasi corporatii vor avea grija ca asta sa nu se intample pentru ca au media la indemana. Criza economica e un instrument favorabil marilor corporatii pentru a indeparta politicile de mediu cu greu impuse de cei care promoveaza sustenabilitatea. In prezent in multe tari (vezi Romania sau Canada) se incearca simplificarea studiilor de impact pentru minerit sau extractii petroliere, se concediaza specialistii din ministerul mediuliu, se impun politici speciale de confidentialitate in privintza datelor de mediu. Probabil in urmatorii 20 de ani de vor vinde ultimele resurse de petrol la preturi care vor creste exponential, iar marea masa a cosumatorilor nu trebuie sa aibe alternative prin care sa evite acest „tun”.

  3. Dezvoltarea Durabila pote fi si este de cele mai multe ori DISTRUCTIVA. Cred, si o spun pentru a suta oara, ca termenul mai propice ar fi DEZVOLTARE NEDESTRUCTIVA…Asta ne trebuie. Si sintagma de ”sustenabila” este eronata. Si raul poate fi sustenabil…
    Cu alde Sulfina Barbu care prin KVB Economic srl, de verdicte de ”impact nesemnificativ asupra mediului”, la toate proiectele pe care le proceseaza des-interesat ne vom prabusi. Prin noi insine !

  4. patrice zice:

    Bravo. patrice, in ministerul ecologieisi dezvoltare durabile din Franta

  5. Pingback: Ministru al Mediului – de Afaceri | Origini Verzi

  6. Cristian Grecu zice:

    Nu cred ca vreun fost, actual sau viitor „ministru al mediului” din Romania va avea deschiderea intelectuala, rabdarea si cheful necesare pentru a parcurge acest text. Peter, nu ma intelege gresit. Just, sunt lucruri care trebuiesc spuse! Si chiar te admir pentru consecventa cu care o faci. Dar sa nu ne iluzionam ca vom fi ascultati sau ca ei se vor conforma NEFORTATI! Cu regret trebuie sa o spun: nu mai este timp pentru dezbateri si alte metode asa-zis democratice. Noi vorbim si scriem, ei fura si distrug. „Realitatea” este a lor, nu a noastra. Si nu putem lasa niste drogati in sevraj sa se ocupe de administrarea unui centru de dezintoxicare. Gata!

    • peterlengyel zice:

      Acest text nu este scris pentru careva ministru al mediului, cu toate ca nu exclud ca unii dintre ei sa citeasca aceste fraze… poate chiar pot intelege ideile. Problema nu este cu ei ca persoane, ci cu un sistem care face ca ei sa fie pozitionati undeva… unde exista pretentia ca se cauta solutii la problemele de mediu… pe cand in realitate toata schema este sub influenta unor mafii care au doar interese momentane de a extrage tot ce se poate… indiferent de consecinte. Chiar daca ar vrea sa faca bine mediului, sa promoveze sustenabilitatea, ministrul mediului nu ar avea cum sa faca asta, fiind constrans sa danseze cu ceilalti, in guverne care iau decizii in care mediul este „prioritate declarata”, dar niciodata nu prioritate reala. Astfel, oricine ar ajunge sa fie ministru al mediului, nu ar avea cum sa schimbe radical lucrurile, ar putea doar sa modifice chestiunile de detaliu, fara prea mare relevanta. Cat timp intreaga guvernare nu are o abordare ecologista, cat timp viziunea sustenabilitatii nu intra in discutie la modul serios… incluzand aspecte de educatie, transporturi, agricultura, sanatate, energie, industrii etc, continua stilul de guvernare-distructiva.

  7. Statu-Palmă Barbă-Cot via FB zice:

    aici este demonstratia;
    David Suzuki speaks about overpopulation
    David Suzuki speaks about world populations and how growth, is ultimately suicidal.

  8. peterlengyel zice:

    Reforma anticomunistă din PSD: o ceaușistă coafată în fruntea Consiliului Național

    http://www.cotidianul.ro/reforma-anticomunista-din-psd-o-ceausista-coafata-in-fruntea-consiliului-national-258634/

    Senatorul Valer Marian critică dur, într-o declarație politică remisă Cotidianul.ro, alegerea Rovanei Plumb ca președinte al Consiliului Național al PSD, descriind-o pe Plumb drept „o urmașă destoinică a fostei monenclaturi ceaușiste, devenită candidat unic pentru această înaltă funcție, precum în sinistra ”epocă de aur ” a comunismului românesc”.

    Vă prezentăm integral textul declarației politice a senatorului

    „Mai mulți apropiați ai premierului Victor Ponta, gen Sebastian Ghiță și Liviu Dragnea, au încercat să explice înfrângerea sa categorică la ultimele alegeri prezidențiale prin asocierea sa și a PSD cu comunismul, unii dintre ei arătând cu degetul spre președintele onorific Ion Iliescu. Iată însă că la recentul Consiliu Național al PSD, la care se aștepta marea reformare a principalului partid de guvernământ promisă cu surle și trâmbițe de către liderii perdanți, inclusiv prin detașarea acestui partid de simbolurile comunismului, președintele PSD, Victor Ponta, a proțăpit-o în funcția rămasă vacantă de președinte al Consiliului Național, deținută anterior doar de fostul premier Adrian Năstase, pe buna sa prietenă de familie, Rovana Plumb, o urmașă destoinică a fostei monenclaturi ceaușiste, devenită candidat unic pentru această înaltă funcție, precum în sinistra ”epocă de aur ” a comunismului românesc.

    Înainte de răsturnarea regimului comunist în decembrie 1989, Rovana Plumb ajunsese un cadru de nădejde al PCR, pe linie de propagandă comunistă, în cadrul b.o.b. de la fabrica Miraj București, cea mai mare producătoare de cosmetice din România. Rovana Plumb devenise în perioada respectivă o simpatizantă și chiar o apropiată a lui Nicu Ceaușescu și a Polianei Cristescu, soția efemeră a acestuia, pe care i-o impusese mama sa Elena Ceaușescu. Se poate spune că înfocata Rovana intrase în rândul tinerei generații a tovarășelor cu coc aflate pe placul Elenei Ceaușescu, dintre care s-au distins în ultimii ani ai comunismului semidoctele Suzana Gâdea, Lina Ciobanu , Alexandrina Găinușe și Ana Mureșan.

    După revoluția din decembrie 1989, Rovana Plumb a ajuns director comercial la SC Miraj SA și a devenit cea mai bună prietenă de afaceri și de confidențe a doamnei Dana Năstase, fiica unui fost ministru al Agriculturii din epoca Ceașescu. Presa vremii a relatat că cele două prietene au încercat să acapareze, în primii ani ai capitalismului de cumetrie, în mod direct sau prin interpuși, cele două fabrici mari de cosmetice din România, Miraj București și Farmec Cluj. Cert este că în perioada respectivă SC Miraj SA a intrat în faliment și a fost privatizată pe ochi frumoși, Rovana Plumb devenind acționar principal și președinte al Consiliului de Administrație la noua firmă creată, SC Gerovital Cosmetics SA. Tot în perioada respectivă s-a scris despre înstrăinarea veroasă a licenței pentru cunoscutele produse Gerovital patentate de academicianul Ana Aslan.

    Grație apropierii de familia Năstase, în timpul guvernării PSD din perioada 2000-2004, Rovana Plumb a fost promovată în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, având rang de secretar de stat. În această funcție, vreme de patru ani, a tăiat și a spânzurat exersând controalele tematice cu motivație indeobște politică. Dovada maximă a apropierii și loialității Rovanei Plumb a fost numirea sa ca mandatar financiar al campaniei prezidențiale din 2004 a ex-premierului Adrian Năstase. Grație protectorului său Adrian Năstase, Rovana Plumb a fost aleasă deputat PSD în 2004 și președinte al Organizației Naționale de Femei a PSD, funcție care i-a asigurat intrarea în Biroul Permanent Național al PSD, în calitate de vicepreședinte al partidului.

    Rovana Plumb a avut o stea norocoasă în politică și după mazilirea lui Năstase, devenind europarlamentar în 2007 și apoi în 2009, fapt care-i asigură o pensioară de mai multe mii de euro. În Parlamentul European nu s-a remarcat cu nimic, fiind convingătoare doar în rolul de Julietă tomnatică a mai tânărului său șofer, în primul mandat, și de confidentă al distinsei doamnei Daciana Sârbu, în al doilea mandat. În periplul său bruxellez, Rovana Plumb s-a îmbogățit cu un Jeep Audi Q7, achiziționat din Belgia.

    După ce Victor Ponta a ajuns președinte al PSD în 2010 și prim-ministru al României în 2012, Rovana Plumb a devenit brusc cea mai apropiată prietenă a cuplului Victor Ponta – Daciana Sârbu. Generozitatea lui Ponta nu s-a lăsat așteptată, acesta menținându-o în funcțiile de președinte al Organizației Naționale de Femei și de vicepreședinte al PSD și oferindu-i două portofolii de ministru în guvernele sale: ministru al Mediului în guvernele Ponta I și II și ministru al Muncii și Protecției Sociale în guvernele Ponta III și IV. În calitate de ministru al Mediului s-a dovedit a fi tufă totală de Veneția , neavând vreun habar nici măcar în problema banalelor gropi de gunoi, denumite pompos sisteme integrate de management al deșeurilor. Pe de altă parte, în perioada respectivă presa a scris că apropiați ai săi au înmatriculat în Bulgaria autoturismul Audi Q7, pentru a se eschiva de plata timbrului de mediu introdus taman de doamna ministru Plumb. Tot presa vremii a devoalat că doamna ministru Plumb a eliberat primele avize de mediu pentru exploatarea gazelor de șist din Dobrogea , motiv pentru care a fost poreclită domna ministru Șist. Iar în calitate de ministru al Muncii și Protecției Sociale s-a remarcat doar mimând plânsul pe umerii femeilor cu mulți copii și ai altor persoane defavorizate din societatea capitalistă multilateral dezvoltat la edificarea căreia și-a adus și ea prinosul.

    Alături de putere, Rovana Plumb a încercat să obțină cât mai multe onoruri și avere. După intrarea în politică, aceasta a deținut , conform declarațiilor de avere, două apatamente în București, o vilă în comuna Pantelimon și o casă de vacanță în județul Dâmbovița, iar în curtea vilei sale au fost văzute jeep-uri Audi Q7 , BMW și Mercedes.

    Rovana Plumb a intrat în istorie și prin hilaritatea provocată prin faptul că și-a înscris în CV-ul oficial că a obținut în 1999 o diplomă de la George Washington University . Contactați de ziariști români , reprezentanții cunoscutei universități americane au declarat că nu au găsit numele său în baza de date a universității. Astfel că aceasta a trebuit să recunoască că a participat doar la un curs de o saptămână sau două, pentru care i s-a eliberat doar un certificat, a cărui valoare științifică este nulă.

    Numele Rovanei Plumb este legat și de câteva dosare de corupție cu rezonanță politică. Astfel, în calitate de mandatar financiar, n-a fost străină de afacerea cu materiale electorale produse de Eurographica pentru care a fost condamnat fostul premier Adrian Năstase. Numele său apare și în dosarul de luare de mită al deputatul ex-PSD de Dâmbovița, Ion Stan. Mai nou, Rovana Plumb este acuzată că, în calitate de ministru al Mediului, a numit ilegal membrii Consiliului de Administrație și pe directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Adam Crăciunescu, care este urmărit penal în dosarul retrocedărilor frauduloase de peste 300 milioane de euro din județul Bacău, în condițiile în care atribuțiile în acest sens reveneau ministrului delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură (la vremea respectivă, doamna Lucia Varga).

    Dacă o reprezentantă a burgheziei roșii ca Rovana Plumb, coafată ceaușist și la propriu și la figurat, a devenit un fel de La Passionaria social-democrată pentru Victor Ponta și acoliții săi, înseamnă că PSD își merită soarta și că dispariția sa de pe scena politică românească este aproape asigurată. Absența liderilor istorici Ion Iliescu și Adrian Năstase de la recentul Consiliu Național al PSD și criticile ulterioare ale părintelui spiritual al lui Victor Ponta constituie un argument indubitabil în acest sens”.

    http://www.cotidianul.ro/reforma-anticomunista-din-psd-o-ceausista-coafata-in-fruntea-consiliului-national-258634/

  9. peterlengyel zice:

    merita citit articolul dar si comentariile de la final

    Un dialog de suflet cu Cristiana PAŞCA PALMER, ministrul Mediului, Pădurilor şi Apelor

    http://www.graiul.ro/2016/02/22/un-dialog-de-suflet-cu-cristiana-pasca-palmer-ministrul-mediului-padurilor-si-apelor/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s