Mișcarea de Mediu

Mișcarea de mediu este interrelaționarea constructivă a oamenilor interesați de protejarea mediului uman, conservarea biodiversității și dezvoltare durabilă reală. Aparținând societății civile, această mișcare este compusă din persoane care au constituit organizații neguvernamentale, au aderat la acestea sau sunt în oarecare contact nedefinit cu partea structurată a mișcării de mediu.

Pe la noi, au existat în ultimele 2 secole niște asociații turistice, mai cu seamă prin Transilvania. Pe la începuturile secolului 20 au existat și societăți naturalistice de științe, unele cu rezultate semnificative în privința protejării naturii prin înființarea primelor arii protejate. În perioada comunistă au putut funcționa cluburile de speologie, care au avut o mare înflorire… în lipsă de alte variante. În etapa democrației capitaliste a apărut o nouă și complicată situație: mișcarea de mediu actuală.

În cele două decenii ale constituirii și edificării actualei mișcări de mediu de pe la noi, se constată că în prima parte a existat o mare vigurozitate a începuturilor, cu mari speranțe ale unor reușite viitoare, cu iz de efervescență și naivitate. Pe la începutul anilor 1990 au fost înființate o multitudine de organizații neguvernamentale, vitalizate de oameni sufletiști care vroiau să protejeze Natura: nenumărate traininguri, conferințe, simpozioane,… pliante, broșuri și tabere ecologice au caracterizat această perioadă. A fost o etapă cu organizații multe și mărunte, toate pline de propria lor importanță în a aduce schimbare către o Lume mai bună. Așa cum era evident că se va întâmpla, multe dintre ele au dispărut, altele au rămas în starea embrionară a unei promisiuni, iar câteva au devenit mai funcționale și producătoare de rezultate. A urmat o „maturizare” în care organizațiile care au rezistat, au trecut pas cu pas la proiecte mai mari și mai birocratice. Specializare organizațiilor pe subiecte clare (ornitologie/ păsări, chiroptere/ lilieci, lepidoptere/ fluturi etc), sau pe anumite arii geografice (Maramureș, Marea Neagră, râul Tur, Apusenii etc), a asigurat o oarecare aderență la realitate și premisa unor progrese de nișă. Au fost conturate și abordări de ordin mai general, dar acestea au prezentat o dificultate mai evidentă în producerea de rezultate vizibile. Per total luat, cu trecerea anilor, atmosfera a devenit mai „ermetică”, mai „profesionalizată” și mai concurențială. Au apărut și “organizații” specializate pe greenwashing, care dezvoltă „parteneriate” cu variate firme care au nevoie de o „imagine mai verde”; se plantează câțiva copaci sub ceva slogan care sună bine pentru mulțimea de telespectatori… este filmat cum participă la plantat și directori de corporații cu câțiva copii voluntari – rezultând eventual câțeva hectare de copăcei uscați lângă careva mare arteră de circulație, unde panouri uriașe arată „implicarea ecologică” a căreiva firme… ori se adună selectiv niște gunoaie de pe plaja; oricum, este greu dacă nu imposibil de stabilit care este limita până unde se poate merge cu asemenea parteneriate.

Diversitatea – caracteristică a mișcării de mediu. De la organizații la firul ierbii (grassroot) cu mici acțiuni de genul excursiilor în natură, tabere de educație ecologică, reciclare, la observații de păsări, până la cercetare științifică, de la cicloturism la organizarea de expediții transcontinentale și publicarea de monografii, de la plantări de copaci până la conturarea politicilor de sustenabilitate, de la colectarea de gunoaie de pe malul apei până la administrarea de arii protejate… diversitatea activităților este evidentă, subliniind multitudinea de aspecte cuprinse în domeniul „mediului”.

Munca în rețea. Federații de ONGuri. Odată cu dezvoltarea sectorului, a apărut nevoia și posibilitatea implicării în diverse structuri federative coagulate la nivel național sau internațional. Astfel de rețele oferă ocazia unor schimburi de experiență, prin dezbateri formale și mai ales informale, despre variatele subiecte ale sectorului, crearea de parteneriate pe baza similarității sau a complementarității domeniului de interes șamd. Pentru participarea în astfel de rețele pe o perioadă mai consistentă și cu oarecare reușite, este nevoie de anterioare performanțe locale vizibile… cel puțin dacă dorești o poziție nu foarte marginală. Deși există tendința naturală de a forma federații și coaliții, acestea au mari probleme de funcționare datorită fricțiunilor dintre „lideri cu personalitate”, precum și din cauza lipsei de resurse (financiare, timp etc) alocabile pentru ele, șamd.

Liste de discuții. Au existat și există în continuare mai multe liste de discuții, unele specializate strict (păsări…), altele mai generale (mediu…). Aceste platforme electronice de discuții, permit schimbul de mesaje și menținerea unei comunicări eficiente la costuri mici și viteză mare de reacție. Listele cu câteva sute de abonați pot funcționa și fără moderare, chiar dacă există riscul unor izbucniri de „scandaluri” și sunt totodată vulnerabile la agresarea interlocutorilor de careva “gică-contra”… posibil a exista în mod natural sau implantat de cei care doresc subminarea cooperării. Listele cu mii de oameni nu pot să funcționeze fără moderare.

Se pot „penetra” diferite sisteme, de la grupuri de lucru ale diferitelor convenții internaționale, structuri interguvernamentale, platforme aparținând de Națiunile Unite, IUCN, conferințe ministeriale, așa că există niște incredibile oportunități de a cunoaște modul real de funcționare al entităților care „se ocupă de mediu” la nivel internațional. Totuși, în toate acestea, societatea civilă este un element dintre cele câteva, cu o forță variabilă dar rareori determinantă. Ai acces la dezbateri, poți să urmărești prezentări interesante și poți să faci comentarii, intervenții, prezentări, ai acces la drafturile documentelor și la variate publicații. Un aspect important este existența unei mobilități fantastice, nu doar fizice ci și de interrelaționare cu mediul politic, interguvernamental, al consultanței, experților, mediului academic-științific, cercetării, mass-media, șamd. Ai ocazia de a sta la discuții cu miniștrii mediului din diferite state, cu alți oameni politici de la diferite ministere, secretari de stat, experți șamd, cu personalul de vârf din structuri ale Națiunilor Unite… destul de atractiv. Nu prea este timp de plictiseală. Prin acest palier “alocat” societății civile, omul are oportunitatea 1. să aibă acces la acele întâlniri care au pretenția să fie dezbaterea despre viitorul civilizației, 2. să aibă contact cu oameni de vârf din sectorul politic, academic, financiar șamd, 3. să aibă libertatea de exprimare chiar și la subiecte dificile, 4. să nu fie sub presiunea mandatelor și a ciclurilor electorale. Astfel, se conturează probabilitatea să înțeleagă marile fenomene și marile problematici, să gândească pe termen lung și să poată exprima fără mari rețineri ceea ce gândește. Interesant. În principiu, experiența relevantă din mișcarea de mediu poate ajuta la „conturarea personalității” unor lideri capabili de a avea influență mare în societate (și cu posibilitatea de a se decide la un pas către implicarea formală în politică).

Libertatea de exprimare. Unul dintre marile atuuri ale sectorului civil este libertatea de expresie… potențială. În structuri birocratice ale administrației publice, domeniului academic, șamd, cu purtători de cuvânt desemnați, exprimarea de păreri este mai dificilă, mai ales în cazul unor subiecte mai sensibile; situația nu este prea diferită nici în partidele politice. În cadrul întâlnirilor diferitelor structuri, cei care reprezintă societatea civilă pot să exprime idei pe care cei din politic sau academic nu riscă să le exprime public (chiar dacă ar avea aceeași părere, pe care o și afirmă în discuții personale). Subiecte de genul „populația umană exagerat de mare la nivel global față de capacitatea de susținere a ecosferei”, ar fi prea riscante pentru persoanele aflate “sub controlul” partidelor sau instituțiilor care nu își pot permite… realitatea. Societatea civilă are o mai mare libertate de exprimare, și pe lângă asta poate să se detașeze de subiectele mărunte aflate la ordinea zilei și poate privi și către subiecte strategice relevante pe termen lung. Nu este constrânsă să se focalizeze pe subiecte abordabile pe termen scurt, sub presiunea campaniilor electorale și a alegerilor care urmează, ci poate face planuri pe distanțe temporale mai cuprinzătoare.

Conflictul între ecologismul militant și dezvoltatorii corporatiști. Auzi uneori că ecologiștii sunt catalogați ca fiind extremiști, dar trebuie să vezi și cine zice asta. Cei care distrug ultimele zone unde Natura mai există în starea ei nepervertită, cei care susțin „investiții” care defrișează ultima pădure, cei care scot bani din vânarea ultimului urs sălbatic „protejat” legal, ar sparge munții, betonează cursul de apă sau susțin construcția unui baraj pe ultimul râu sălbatic, cei care vor o centrală nucleară lângă orașul în care trăiesc Oamenii…. Poți constata astfel că adevăratul extremism este agresiunea incredibilă cu care se distrug resursele de care ar trebui să beneficieze și oamenii din viitor, agresiunea „dezvoltatorilor” care și-ar scoate și mama la produs pentru 2 bani din care o parte să fie Profitul.

Desigur că la mize mari nu se pot exclude nici atacurile la persoane, înscenări, orice fel de „evenimente” pot să se întâmple. În țări „mai dure” militanți ecologiști dispar sau sunt împușcați în fața casei, adică sunt eliminați fizic. În alte locuri se rezumă la amenințări, compromiteri șamd. Dar cea mai răspândită modalitate de anihilare a ecologiștilor este să li se dea de lucru de către “sistem”… Implicarea în comisii și comitete consultative, simpozioane pe teme fără nici o relevanță și care aduc rezoluții uitate încă înainte de a ajunge acasă… Apar proiecte, oportunități cu foarte multe obligații, care să „îi țină ocupați” pe cei care eventual ar avea capacitatea intelectuală să contribuie la o „transformare”.

Mișcarea de mediu a trecutului – o mișcare de rezistență. Stilul de până acum era caracterizat de încercarea de a proteja niște valori naturale în fața tăvălugului civilizației, a agresiunilor provocate de distrugerea voită sau involuntară a acestora. Cele mai frecvente mesaje de mediu sunt despre specii aflate în pericol de dispariție, salvați pădurea X, stopați poluarea, interzisă asfaltarea de noi șosele, stopați mineritul șamd. Se creează imaginea unei abordări de împotrivire, reacție defensivă, o mișcare de rezistență. Mare parte a oamenilor implicați în mișcarea de mediu a acestor două decenii, au avut o graduală dezamăgire (adică, a existat cândva înainte și o amăgire…). O senzație de „periferizare”, de luptă absurdă cu birocrația și cu mori de vânt, cu scurte scintilații ale „celor noi” care vin cu avântul novicelui care „va arăta cum se face treabă bună”, pentru a se disipa elanul după câteva reușite chestionabile. Abordările naive, „să facem ceva”… pot să fie doar reactive, lipite de substrat și lipsite de relevanță, frustrante prin rezultate greu de perceput după o vreme.

Este evident că ONGurile de mediu sunt implicate în confruntări asimetrice, în care deși ele ar avea teoretic susținerea populației, de facto nu se pot baza pe o astfel de susținere, din variate cauze: pe de o parte, populația este formată din oameni care în mare parte nu au nici un fel de dorință/ și nici capacitate de a înțelege aspectele relevante din punct de vedere strategic pentru acea comunitate; societatea este atomizată, nu are o coerență internă reală, nu se prea întâmplă ca oamenii să discute problematici non-imediate; focalizarea oamenilor este pe rezolvarea problemelor stringente (de genul rate la bancă, supraviețuirea până luna viitoare etc…), iar masele de oameni aflate sub o asemenea constrângere a necesității soluționării problemelor imediate, nu au cum sa aloce prea multă energie pentru aspecte de mediu sau cele de relevanță strategică pentru societate…

Contextul în care se află societatea… și societatea civilă. Cât timp ONGurile de mediu sunt constrânse să joace pe un teren în care regulile sunt stabilite de adversari sau non-aliați… ele sunt inevitabil pe un palier lipsit de șanse de a rezolva probleme fundamentale. În măsura în care există o mafie-spoliatoare capitalist-politică, coagulată la nivel transnațional și transpartinic, focalizată pe creșterea profitului prin acapararea, controlarea și exploatarea hiper-agresivă a resurselor naturale, și îndatorarea/ exploatarea populației locale… ce te poți aștepta? Deciziile ajung să fie luate în mod real de grupuri informale, care nu au vizibilitate publică, dar a căror influență este realizată prin variate mecanisme dintre care activitățile de lobby sunt cele care sunt cele mai periferice; finanțarea partidelor, a campaniilor electorale ale diferiților politicieni, și suportul financiar direct al acestora face ca de facto deciziile politice să fie luate într-un mediu extrapolitic… Creditarea unor țări prin mecanisme financiare internaționale și apoi impunerea unor măsuri aflate la discreția finanțatorilor, face ca guverne ale variatelor state să fie de fapt vasali supuși, care pot falimenta prezentul și pot submina viitorul societății prin implementarea unor politici care sunt testate pe viu pe marile mase de contribuabili. Poverile fiscale și constrângerile birocratice fac imposibilă nu doar dezvoltarea la nivel de societate, dar până și menținerea standardelor atinse anterior este aproape imposibilă. Se instalează o stare de faliment în variate state europene, iar periferiile uniunii se simt din ce în ce mai departe de a vedea ceva substanțial, realizări din promisiunile și expectanțele care ofereau substrat pentru optimismul-nefondat al anilor anteriori.

Societatea civilă nu a fost în stare să își definească agenda proprie și să aibă mecanisme de implementare a acestor idei… A ajuns evident un element din ce în ce mai marginal în societate, cu o voce din ce în ce mai firavă, inapt de comunicare internă-intrasectorială și mai ales incapabil de comunicare externă eficientă… către mari mase de oameni. Un mecanism defensiv care persistă încă, dar așa cum formula un prieten și coleg implicat în domeniu: „cum poate să fie moralul unei armate care de 2 decenii este în defensivă?” Iar o colegă implicată și ea în acest domeniu îmi zicea: „constatăm că mișcarea de mediu nu a fost aptă să treacă de la nivelul 1 la nivelul 2.”… se referea aici la încremenirea în proiect la nivelul anilor 1990, cu pliante, broșuri, workshopuri și participarea la unele evenimente definite ca “dezbatere publică”… dar la care participarea este pur formală, de multe ori o mascaradă penibilă.

Apatia ce se instalează în sfere din ce în ce mai largi ale embrionarei societăți civile dezvoltate în epoca postcomunistă… este semn al dezastrului și falimentului social în cel mai profund mod posibil. Nu doar că societatea se îndepărtează din ce în ce mai mult de sustenabilitate ecologică și economică, existând deja o stare deplorabilă în multe sectoare vitale (sănătate, învățământ, administrație, cercetare etc), dar până și elita capabilă să gândească eventual sustenabilitatea… este din ce în ce mai non-sustenabilă. Declinul economic, sărăcirea și incertitudinea instalată în firava clasă de mijloc, face ca suportul financiar pentru proiecte neguvernamentale susținute din eforturi locale să devină apropiat de imposibil. O strategie perfectă de anihilare a mișcării de mediu este prin finanțarea unor programe apte de a le orienta către subiecte marginale… în direcția stabilită de cei care decid liniile directoare pentru mecanismele de finanțare (structuri guvernamentale, corporații etc)… a le încâlci în hiperbirocrații și nesiguranță. Apare scepticismul în privința posibilității măcar teoretice de a face ceva care să aibă un fel de semnificație… Devine clar: trebuie evitată traiectoria prin care mișcarea de mediu se îneacă în proiecte birocratice pe teme predefinite de finanțatori, producând succese efemere și pierdere de teren pe variate planuri.

Viitorul? Este nevoie evident de o mare schimbare, de un nou plan pentru secolul 21, o viziune antrenantă și pozitivă care „setează scena”, un ecologism activ (și nu reactiv). Din punct de vedere teoretic este necesară conturarea unei noi ideologii ecologiste de secol 21, iar din punct de vedere tactic, două direcții importante ale noii etape este probabil să fie 1. prezența pe domeniul virtual la modul masiv și penetrant, chiar agresiv și 2. implicarea politică. În acest context, este nevoie de câțiva oameni performanți intelectual, capabili să contureze “ideologia” unui ecologism de secol 21, prin definirea direcțiilor de înaintare, temele care împreună să formeze o viziune coerentă, atractivă și credibilă. Aceasta este o mare schimbare de stil, prin conturarea unui proiect pozitiv, bine articulat, atractiv, interesant, relevant, inteligibil, capabil de a mobiliza societatea la nivel larg. Desigur, așa ceva nu este simplu de realizat, și constatăm lipsa unui astfel de proiect major și mobilizator inclusiv când analizăm “ceea ce are de oferit” clasa politică de la noi sau cea europeană. Ecologismul de secol 21 trebuie să fie capabil să însuflețească masele de oameni, trebuie deci să se adreseze direct acestora, nevoilor umane fundamentale, înțelese bine și ancorate în context ecologic. Ne putem baza pe ideea că omul este o ființă care dorește un mediu stabil din punct de vedere ecologic, capabil de a asigura sustenabilitate economică, permițând o viață umană dătătoare de satisfacție, într-un cadru social integrator bazat pe respect și iubire: o viață umană care să merite trăită acum, ca și în viitor.

work in progress

© dr. Peter Lengyel