Glacial

Azi ne aflăm în Eră Glaciară… deși mulți oameni nu conștientizează situația. Schimbările sunt transformări evolutive inevitabile pe parcursul Istoriei Naturale… inclusiv schimbările climatice… indiferent că ne plac sau nu. Ce putem constata? Glaciațiunile sunt rare pe parcursul istoriei acestei Planete… iar cvasi-totalitatea ultimelor 500 de milioane de ani temperatura medie a Planetei a fost mult mai ridicată decât acum. O foarte lungă perioadă, Planeta noastră nu a avut gheață polară… nu au existat calote și ghețari în munți. Pe la mijlocul Eocenului, în urmă cu 41-45 milioane de ani, existau câțiva ghețari montani antarctici, înconjurați de un peisaj verde… inclusiv cu păduri de Nothofagus în care erau prezente mamifere și păsări de pădure… biodiversitate silvatică. Cercetările arată o rapidă creștere a calotei glaciare antarctice în perioada de sfârșit a Eocenului și începutul Oligocenului, în urmă cu circa 34 milioane de ani. Gheața care formează calota antarctică reține apă care dacă ar fi din nou eliberată, ar crește cu 70 metri nivelul Oceanului Planetar. Cuaternarul a început în urmă cu 2,58 milioane de ani… odată cu manifestarea unor masive fenomene glaciare la nivel planetar. De fapt, înainte de glaciațiunea actuală, cea precedentă a fost o răcire mai puțin accentuată, în urmă cu 350-280 milioane de ani (deci înainte de apariția dinosaurilor… petrecută în urmă cu cca. 230 milioane de ani), iar înainte de ea, o glaciațiune care să fi răcit clima atât de tare ca acum, a fost prezentă în urmă cu cca. 450 milioane de ani… când cele mai evoluate ființe erau peștii.

Cuaternarul, instalat în urmă cu 2,58 milioane de ani, prezintă reci perioade glaciare și interglaciare mai calde. A face predicții despre comportamentul unor sisteme complexe nu e foarte simplu, dar în principiu comportamentul lor din trecut se poate extrapola către viitor. La asemenea sisteme putem lucra cu probabilitățile, utilizând diferite modele create de om (și nu putem să fim siguri pe rezultate…), dar nu trebuie să subestimăm nici capacitatea de analiză și sinteză a creierului uman… când are la dispoziție datele relevante. Dacă vezi dimensiunea în timp a glaciațiunilor antecuaternare, de multe zeci de milioane de ani lungime, poți presupune că ne aflăm pe la începutul unei asemenea ere reci. Patternul din ultimul milion de ani arată că perioadele reci durează cca. 100.000 de ani, iar încălzirile interglaciare durează cca. 10.000 (15.000?) de ani: avem deci lungi perioade reci și scurte perioade mai calde. Nu avem motive clare să credem că acest pattern nu va mai continua. Holocenul, perioada caldă actuală, a început în urmă cu 10.000-15.000 de ani… depinzând de zona luată în analiză. Extrapolând stilul de până acum, se poate previziona o răcire glaciară în viitorul apropiat… dar la dimensiunile de timp aflate în discuție, asta ar putea să se întâmple în decenii sau milenii. Oricum, în principiu în timp scurt se pot întâmpla schimbări majore, și ele nu ar trebui să fie o surpriză pentru un om rațional. Dacă acest fenomen al glaciațiunii actuale va continua să se manifeste, se va extinde calota glaciară nordică, ocupând mari părți ale Americii de Nord și Eurasiei. Spre exemplu la New York poate să existe o cuvertură de gheață de kilometri grosime, iar actualii zgârie-nori vor fi nisipul de sub calotă.

Deși această transformare climatică cuaternară este foarte recentă în istoria naturală, vietățile au reușit să se adapteze remarcabil de bine, așa că vedem specii ale ghețurilor, spre exemplu din ursul brun o ramificație evolutivă a dus la specia numită urs polar… evident o nouă specie care nu avea cum să existe înainte de glaciațiune (și nici după…). Existau și alte specii emblematice adaptate climatului rece, de la mamuți la rinoceri blănoși (lânoși)… dar au dispărut probabil și din cauza prezenței în peisaj a vânătorilor preistorici, care erau înfometați (tare).

Teritoriul pe care azi îl numim România, era pe atunci un peisaj radical diferit: erau ghețari prin Carpați, o uriașă tundră/ stepă rece în rest, niște arbori trăiau prin „refugiu” în Dobrogea, nivelul apelor Mării Negre era mai redus cu cca. 70-100 m… și nu avem argumente să susținem că acest fenomen nu se va repeta în viitorul apropiat. Pe atunci erau oameni în peisajul acesta, triburi de oameni primitivi îmbrăcați în blănuri și fugărind mamuții… niște vegetarieni adevărați. În timp ce acel om mesteca lent carnea tare și prăjită a mamutului, lângă focul de vreascuri de arbuști, nici nu-și putea închipui ce încălzire globală va urma, ghețarii din Carpați se vor topi, iar peisajul va fi invadat (temporar) de pădure.

Răcirea ce este posibil să urmeze, se poate derula în 1-2 decenii, deci trecerea poate să fie bruscă. Dacă realmente se va întâmpla o răcire glaciară, aparent destul de bruscă în cazurile anterioare, cu o uriașă cantitate de zăpadă ce nu se mai topește ci devine firn și gheață, și se adună de la an la an mai multă și mai multă… atunci omenirea va avea de înfruntat o criză brutală: vor putea fi locuite stabil zonele tropicale, unde nu se va simți o mare schimbare, precum și sudul continentelor (Nord-America și Eurasia), în acele zone care vor deveni din nou refugii glaciare, așa cum au mai fost nu odată. Mare parte din ceea ce este azi zona temperată atât de dezvoltată economic, de la Canada la SUA, Europa de Nord-Vest, Rusia, Japonia… vor redeveni întinse suprafețe de gheață din care vor ieși câteva vârfuri montane de piatră. Nivelul Oceanului Planetar va scădea cu zeci de metri… până la -120 m față de nivelul actual, așa cum a fost la anterioarele perioade glaciare, ca rezultat al uriașelor cantități de apă înmagazinate în calotele continentale.

Omul, ca specie, a mai trecut de multe ori prin asta, dar pe atunci omul zonelor aflate sub influența directă a glaciațiunii era un vânător de mamuți și rinoceri blănoși, retras pe sub arcade de piatră și sub intrări de peșteri… cu bucăți de cremene aprinzând mărunte focuri ale speranței… iar oamenii zonelor tropicale nu prea aveau cum să afle de schimbările (răciri-încălziri) din zonele mai reci/ temperate. Ultima interglaciară din cele de până acum, spre capătul căreia(?) suntem noi azi, a fost cea în care civilizația umană a apărut și s-a dezvoltat, iar gândirea rațională a dus la înflorirea științei. Omul a ajuns să poată înțelege asemenea fenomene, a ajuns să vadă amploarea frumuseților naturii. Cauzele apariției glaciațiunilor sunt complexe, rezultând din sinergia unor elemente de ordin astronomic, ciclicitate a intensității activității solare, schimbări ale formei orbitei Pământului, schimbări ale înclinării axei terestre față de orbită, aspecte ale tectonicii globale/ poziția relativă a continentelor, vulcanism, schimbări ale compoziției atmosferei, cantitatea de particule de aerosoli din aer, albedoul planetar șamd… Se cunoaște că odată apărută o glaciațiune, ea prezintă ciclurile Milankovitch de răciri glaciare și încălziri interglaciare cu repetiție relativ regulată…

Dacă vezi graficele care arată CO2 atmosferic din ultimii 600 milioane de ani, vei avea de constatat că acest gaz cu efect de seră a fost prezent în cantitate mult mai mare în atmosfera timpurilor trecute, prezentând un trend de scădere care a produs în timpurile cuaternare variații naturale pe la 100-300 părți per milion (ppm)… cu toate că în urmă cu 600 milioane de ani era pe la 7.000 ppm, iar pe vremea dinosaurilor, în urmă cu 100-200 milioane de ani era pe la 2.000 ppm. Au fost desigur interferențe umane în patternurile naturale actuale, spre exemplu injectarea în atmosferă a CO2 prin arderea combustibililor fosili a dus de la naturalul preindustrial de cca. 280 ppm la aproape 400 ppm cât este acum, dar ideea că această schimbare a unui oarecare factor să ducă la schimbarea comportamentului întregului sistem, nu pare prea probabilă… este cel puțin chestionabilă. La ora actuală se constată o retragere a ghețarilor și avem veri calde, chiar fierbinți, dar poate să fie o chestiune de detaliu așa cum a fost perioada încălzirii medievale urmată de Mica Eră Glaciară (secolele 14-19), o oarecare fluctuație de importanță mai redusă care se suprapune peste patternul major și semnificativ. Majoritatea cercetătorilor de azi fac proiecte la modă pentru care există finanțare, care să demonstreze că speciile își translatează arealul sub influența încălzirii globale… urcând către nord și către înălțimile montane… Această abordare se limitează la cercetarea detaliului momentului…. a realității actuale, o realitate desigur existentă, dar făcând parte din fluctuații sus-jos, abrupte, radicale și majore, care au caracterizat ultimele milioane de ani când gheața avansa apoi se retrăgea… dar persista ca factor definitor al zonelor extratropicale ale Terrei. Există desigur și cercetători care prevestesc o viitoare răcire… adică terminarea acestei „veri interglaciare” și continuarea patternului natural de până acum… revenirea ghețurilor.

Contemplarea acestor aspecte ale proceselor naturale, oferă senzația unei Planete care își are propriul ritm de existență, cu pulsarea glaciar-interglaciară neimpresionată de prezența umană sau a altor specii de vietăți mărunte, a pădurilor și râurilor care toate devin zdrobite și nivelate de uriașele Calote de Gheață. Prin mișcarea lor târâtoare, acești coloși albi instalați pe uscaturile continentale duc la nivelarea detaliilor peisajului, totul este ras și triturat pentru ca fragmentele să fie depuse undeva pe la margine, ca mormane de morene… rămase după gheața care se topește pentru o perioadă.

Faptul că este greu să „previzionezi științific” viitorul climatului devine ușor de înțeles când constați complexitatea problematicii. Gradul de incertitudine la încercările de a previziona comportamentul unor sisteme complexe… este evident mare. Numărul de factori și interferențele complicate ale acestora, duc la o situație în care realizarea unor calcule exacte devine o pretenție nerealistă… Rămâne așadar observarea “empirică” a rezultatelor științifice care descriu caracteristicile trecutului și extrapolarea constatărilor asupra viitorului…

Cercetătorii au produs printr-o muncă incredibil de performantă, miliardele de date care au permis realizarea acelor grafice de sinteză care arată cam cum a fost trecutul climatului la nivel planetar. A interpreta acele grafice și a înțelege esențialul din ele, a percepe cam cum a fost și cam cum ar fi probabil să fie… asta nu mai necesită neapărat o nouă măsurătoare a unui detaliu al detaliului. Când vezi că un sistem are un comportament evident pe o traiectorie în zig-zag, a măsura schimbările pe o perioadă infinitezimală și a le extrapola cu pretenția că ai defini trendul reprezentativ… nu denotă o prea mare capacitate intelectuală. Cum era acea formulare, „nu vezi pădurea din cauza copacilor”… ceva similar este și atunci când omul se afundă în cercetarea unor detalii din ce în ce mai nesemnificative, în dorința lui de „a rămâne performant” în domeniul personal de „expertiză științifică”… și încetul cu încetul, ajunge „să știe totul despre nimic”.

A decela schimbările climatice naturale de cele eventual induse de om, este o încercare dificilă… dacă nu imposibilă. Constatăm că activitatea umană a dus la o creștere a concentrației de CO2 atmosferic, de la 280 preindustrial la aproape 400 ppm în etapa actuală… dar CO2 este unul dintre milioanele de factori din a căror interacțiune sinergistică rezultă realitatea climatică a momentului. A crede că dacă nu era CO2 injectat de om în atmosferă, atunci “totul ar fi fost bine”, pare o naivitate: mai mult decât atât, culmea ironiei este când se afirmă că nu se va instala curând noua perioadă rece glaciară, ca rezultat al activităților umane care au pompat CO2 în atmosferă… cu efect de seră care contracarează naturala răcire care ar trebui să urmeze…. De aici rezultă că dacă eram mai “eco”, acum era mai probabilă formarea calotelor de gheață continentală, care să distrugă tot ce știm în peisajul nordic și temperat al Eurasiei și Americii de Nord… Dacă mai vezi cam câte altfel de gaze a injectat în atmosferă activitatea umană, precum și aerosoli/ pulberi, cam cum a fost modificat albedoul spre exemplu prin defrișări de pădure, terenuri agricole, cum au fost desecate mlaștinile care produceau metan… alt gaz cu puternic efect de seră, care este producția de metan din digestia uriașelor turme de vite domestice, cum a fost afectată capacitatea de absorbție a CO2 de către biodiversitatea oceanică… aflată sub influența milioanelor de poluanți deversați în ape… îți dai seama de ce este dificil de prevăzut, în special… viitorul.

Prin anii 1970, experți specializați pe cercetarea glaciațiunii previzionau o răcire glaciară iminentă. Apoi a urmat până azi etapa finanțării studiului încălzirii globale induse de om, care a devenit “norma” zilelor noastre. Oricum, ortodoxia științifică actuală previzionează încălzire globală indusă de om, finanțarea a mers pe această direcție, iar climatologii care eventual ar avea o altă părere, mai bine se abțin de la afirmații publice decât să își termine rapid cariera. Mai recent apar și sporadice voci care anunță o nouă Mică Perioadă Glaciară (cercetători englezi preluați masiv de mass media), indusă de activitatea solară mai redusă în intensitate… Vedem cum pe parcursul deceniilor recente, variază radical părerea momentană a celor care se ocupă de schimbările climatice… parcă ar fi influențați de vreme. Constați că la o asemenea variabilitate a părerilor, greu ai pe ce să te bazezi dacă vrei „ceva sigur”.

Imaginea actuală asupra traiectoriei viitoare a climatului este formulată mai cu seamă de IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), o structură care include mii de savanți (voluntari), și care susține vehement existența unei încălziri globale induse de om, o încălzire care se accelerează; nu este de mirare, cât timp scopul existenței ei este să analizeze riscurile schimbărilor climatice induse de om. Există evident și voci care comentează stilul acestei structuri. Există climatologi care atrag atenția asupra stilului de finanțare care prefigurează concluziile științifice la care trebuie să se ajungă, interacțiuni cu interese de politică energetică șamd. Când finanțarea este disponibilă pentru a demonstra schimbări climatice induse de om… cei care se ocupă de subiect fiind oameni, vor avea tendința să accepte finanțarea și „să demonstreze ceea ce trebuie”. Așa cum scria dr. Roy Spencer, climatolog lucrând pentru NASA: „I also think currently proposed energy policies will cause widespread death and suffering. The IPCC not only destroys scientific objectivity and scientific progress, it also destroys lives. Therefore, I view it as my moral duty to support the “forgotten science” of natural climate change, a class of alternative hypotheses that have all but been ignored by the IPCC and government funding agencies. (…) But from everything I’ve seen, I still think Nature probably rules, and that humans (as part of nature) also have some unknown level influence on climate. (…) After all, scientists will go where the money is. If scientists are funded to find evidence of natural sources of climate change, believe me, they will find it.”

În politicile globale de mediu aspectele încălzirii globale au ajuns prioritare… ca subiect de dezbatere vehementă, care înghite multă energie și atrage vizibilitate mediatică; a ajuns un subiect de luptă politică, de interese economice cu investiții în „energie verde” subvenționată (din banii celor care plătesc facturile) și în traficarea cotelor de emisii, dar sistemul este avariat de retragerea statelor care ar trebui să plătească, pe când altele mai reticente nici nu au luat parte la această „afacere”. Atât de mare a devenit focalizarea pe acest subiect, încât alte aspecte de mediu, mult mai evidente și mai dramatice, cu consecințe clare cum sunt despăduririle și exterminarea stocurilor de pești oceanici, cum sunt degradarea globală a ecosistemelor, criza biodiversității și extincția globală a speciilor, dar mai cu seamă creșterea exponențială a populației umane în timp ce resursele sunt suprasolicitate și aflate în degradare… au devenit oarecum subiecte marginale. Dacă ai avea tentația de a crede în teorii conspiraționiste, ai putea ușor crede că asta nu se putea întâmpla fără o susținere programată….

Nu se poate exclude ideea că focalizarea pe încălzirea climatică indusă de om ar putea să fie cea mai mare “diversiune eco” posibilă, cel puțin până acum: un “subiect eco” climatic, pentru distragerea atenției de la crunta criză ecologică în care omenirea se afundă cu o totală imbecilitate, din cauza creșterii economice și demografice care epuizează resursele naturale și subminează ecosfera. Se susține că “soluția la încălzirea globală indusă de om” este “creșterea verde” prin trecerea la surse de “energie verde regenerabilă” (hidro, solară, biodiesel, eoliană)… Din păcate un ecolog/ ecologist realist vede că dacă iei în calcul dimensiunea economiei globale și nevoia actuală de energie, și adaugi traiectoria de creștere economică și demografică, o asemenea presupusă “creștere verde” este imposibilă. Hidrocentrale noi în acest număr ar însemna înecarea peisajelor, distrugerea râurilor și biodiversității din zonele învecinate la un ritm inimaginabil. Implantarea peste tot a parcurilor de eoliene (care omoară masiv păsări și lilieci) ar produce energie cât timp suflă vântul… dar ele destabilizează sistemele energetice și trebuie secondate de sisteme de siguranță clasice (nucleare, termo etc) aflate în stand-by. Producerea de biodiesel ar însemna că terenurile respective nu mai produc hrană pentru oameni, sau nu mai există pe ele ecosisteme naturale. Energia necesară pentru crearea unei asemenea infrastructuri de “energie verde” și mentenanța acesteia este… incredibil de mare. Din investițiile în “energie verde” de pe la noi, mii de eoliene din Dobrogea și nenumărate microhidrocentrale aflate în construcție sau proiectate pe văile din Carpați, câștigă doar cei care absorb subvențiile bugetare și nu Natura sau sustenabilitatea societății umane. Cu isteriile încălzirii globale și a forțării soluțiilor pretinse “eco”, a fost distrasă atenția comunității umane de la marile probleme ale civilizației noastre, anume degradarea resurselor suprautilizate de o economie globală uriașă și o populație umană crâncen de mare, care au depășit capacitatea de suport a Planetei…. și prezintă în continuare tendințe de creștere: acum se distruge viitorul.

Cât de ușor se pot manipula datele? Dacă faci un grafic pe care arăți doar secvența de timp a secolelor anterioare, adică a Micii Ere Glaciare și a încălzirii climatice care a urmat acesteia, omul poate avea impresia că era cândva un climat stabil și ulterior a început să se încălzească Planeta… o idee care devine evident o aberație dacă extinzi câmpul vizual al graficelor pe o distanță temporală mai largă: 2 milenii, 10 milenii, 100 milenii, 2.000 de milenii, 500.000 de milenii.

Oricum esențial de reținut este că dacă privești și analizezi graficele cu reprezentarea transformărilor derulate în ultimii 600 milioane de ani, conștientizezi că în general climatul Planetei era mult mai cald, în mare parte nu existau calote de gheață așa cum avem una persistentă în Antarctica și cum avem intermitent calotele continentale din nordul Eurasiei si Nordamericii… îți dai seama că suntem într-o rară Eră Glaciară, mai concret într-o scurtă „vară interglaciară” a acesteia, și în principiu noile calote așteaptă se se formeze… e o chestiune de timp. Dacă așa se va întâmpla, va fi o mare criză pentru actuala civilizație umană, care are infrastructura dezvoltată exact în cele mai vulnerabile zone ale Planetei.

Despre subiectul climatului, atât despre paleoclimatologie cât despre climatul actual și cel din viitor – mai cu seamă din punctul de vedere al influențelor antropice asupra climatului – au fost scrise foarte multe lucrări, și altele vor fi scrise. Cercetările din teren produc noi și noi date, care clarifică anumite aspecte de detaliu ale trecutului și prezentului, unele chiar semnificative. Dar a face din tot fluxul acesta de interpretări de variate specializări (glaciologie, paleoclimatologie etc) o imagine cât de cât coerentă și argumentată incluzând și “interacțiunile ecologice” ale climatului cu aspecte astronomice (activitate solară, schimbări ale formei orbitei terestre, schimbări ale gradului de înclinare a axei terestre etc), geografice (tectonică globală – poziționarea variatelor uscaturi, etape de vulcanism, oceanologie – curenții oceanici)… și mai ales interacțiunea climatului cu biosfera… în privința sechestrării de carbon de către vegetație (atât în masa verde a vegetației terestre, cât în biomasa planctonului, în sol, permafrost, plus depozite de combustibili fosili), a influenței altor variate gaze cu efect de seră (unele mult mai puternice decât CO2 precum este metanul) și a cuantificării acestor fenomene aflate în interacțiune… a înțelegerii unor eventuale mecanisme de homeostazie planetară așa cum pretinde Teoria Gaia că ele ar exista… o să fie o chestiune interesantă.

PS.  Dacă vezi niște imagini filmate prin februarie 1954, când viscolele s-au dezlănțuit cu o incredibilă putere… aducând zăpadă de 1,7 m grosime în zona Călărași, troiene de peste 5 metri prin sud-estul Românei, Bucureștiul blocat de zăpada care acoperă masiv peisajul… vânt care bate în rafale ce ajung chiar și la 126 km/oră, pare dur chiar dacă a fost nu demult. În iarna lui 1966, în viscolul din 4-7 ianuarie, prin zona Iași viteza vântului era aproape de 200 km/ oră. La 24-25 ianuarie 1942, a fost atinsă temperatura de minus 38,5 grade C… minima măsurată pe la noi, până acum. Auzi în recentele ierni mai dure cum mass media vuiește despre aeroporturi blocate de zăpadă, avioane ținute la sol din cauza epuizării stocurilor de lichide de degivrare iar „păsările metalice” sunt pline de chiciură și gheață,… auzi cum oamenii vorbesc despre gerul care crapă pietrele. În iarna 2012 numărul celor care au murit din cauza gerului/ zăpezii este la ordinul sutelor de persoane prin Europa (până acum). Și totuși, nu e nimic special, încă… Dacă te uiți la ninsori masive, la furtuni de zăpadă, la gerul de minus 25-30 grade C, care apare în iernile actuale de pe la noi… conștientizezi că acestea sunt glume față de stihiile albe ale glaciațiunilor dezlănțuite, a climatului care a dominat peisajul nostru până nu demult… Glaciațiune care în principiu nu are de ce să nu revină… curând. Privești tractoriștii și oierii care se autoproclamă politicieni, vezi cum se screm să dea la o parte de pe șosea niște fuioare de zăpadă… cum au păreri… vezi cum îi surprinde iarna în fiecare an… că uită de pregătiri… de tăntălăi ce sunt… cât timp se luptă pentru “putere” și pentru achiziționarea de poșete… ori se luptă cu gramatica sau logica elementară.

PS2. Când aveți timp, merită văzut filmul The Day After Tomorrow.

PS3. A înțelege traiectorii ale climatului din trecut, este o mare realizare. Dar a previziona viitorul? E ca și cum ar trebui să prevezi viitorul evoluției, pe baza trecutului evident. Evident, pentru cine? Când vezi că până și la înțelegerea proceselor trecutului și prezentului, atât de evidente cum este spre exemplu evoluția biologică, turmele uriașe de inculți iraționali… se opun cu toată încăpățânarea, încercând să evite acceptarea realității că omul este o specie de mamifer dintre primate…

Ianuarie 2017. Am deschis fereastra, deloc nu se simțea încălzirea globală. Minus 20 grade Celsius, zăpadă, viscol, destul de iarnă. Glacial, ai putea zice. Cum o să fie pe viitor, cred că nici dracu nu poate să știe. În schimb noi, oamenii inteligenți, putem să știm ce a fost în trecut și ce este azi. Înțelegem că o etapă interglaciară durează cam 10 mii de ani și că asta a noastră e pe terminate – deci, probabilitatea mare este să urmeze o etapă glaciară care ține 100 de mii de ani. Nu de alta, dar acesta este patternul care se manifestă de câteva milioane de ani, deoarece indiferent că ne place sau nu, noi suntem în Glaciațiunea Cuaternară. Există și altă variantă… anume ca glaciațiunea asta să se termine, deoarece glaciațiunile sunt rare și nu țin o veșnicie… iar în istoria planetei noastre realitatea a fost în general totalmente lipsită de ghețuri. Adică, în general nu au existat calote polare, și nici ghețari prin munți… sau poate doar pe cele mai înalte vârfuri din Himalaia un pic de zăpadă. Ce se poate deduce de aici? Că la fel cum e acum… nu prea are cum să rămână. Probabil în timp scurt, (ceea ce eventual poate să însemne și doar peste câteva mii de ani dar și de anul viitor…) se va instala o nouă etapă glaciară și o să fie bocnă nordul eurasiei și al continentului nordamerican; calota poate să ajungă și la kilometri grosime, deci la Manhattan o să fie beton. Mai improbabil este ca glaciațiunea cuaternară să se termine fix acum, dar poate să fie gata în timp scurt… sau peste câteva milioane de ani. Asta va însemna topirea calotelor și a ghețarilor din munți…. și nu o să mai fie altă zăpadă timp de sute de milioane de ani, poate. Interferențele umane în realitatea ecologică a planetei (și detaliul ei climatic), pot să schimbe unele lucruri, dar aici acționează niște forțe mult mai dure decât sunt ele în filmele de la Hollywood. Niște forțe și fenomene care produc schimbări globale, uneori cataclismice, care nu se lasă influențate de nici un fel de Brad Pitt & Angelina. Deloc.

 

08 ianuarie 2017. E jalnic să vezi autoritățile din țara asta, cum se comportă la zăpadă și frig… iarna. Ai senzația că până și broaștele și șerpii știau că o să vină iarna și au luat măsurile necesare și fezabile pentru ele, dar acești cretini din administrație habar nu aveau. Văzând ce circ e cu 2 zile geroase și ceva zăpadă… îți poți imagina cam ce ar însemna să se termine interglaciarul nostru și să se reinstaleze glaciațiunea pe bune. Dacă se termină această vacanță de vară, acest interglaciar care este un fel de pauză călduță de 10.000 de ani… și urmează o nouă etapă de 100.000 de ani de gheață în Eurasia și America de Nord… adică dacă se continuă patternul natural climatic al ultimelor câteva milioane de ani cu glaciare lungi și interglaciare scurte… aia să vezi tu distracție cu bulgări și superski în Carpați.

 

Dacă după interglaciarul de 10.000 de ani revine glaciațiunea pe la noi (și sunt șanse…), asta va însemna reinstalarea ghețarilor prin zonele înalte ale Carpaților, așa cum au fost cei care au săpat căldările glaciare din Rodnei, Făgăraș șamd… cu tot ce trebuie; îți dai seama cam ce forță aveau dacă au făcut circurile glaciare, au cărat morene în cantitate colosală… au creat creste zimțate, custuri… au scrijelit piatră cu piatră. Cred că îți este evident că plantele endemice de prin zonele respective nu mai au ce căuta pe acolo, probabil că multe specii ar dispare fără să lase măcar o urmă. Aproape toate speciile care există azi prin zonă ar ajunge să fie eradicate la nivel regional, persistând poate prin niște mici rămășițe populaționale spre sudul arealului lor spre părțile mediteraneene ale Europei, sau eventual colonizând noi locuri în zone unde azi ele (încă) nu există. Dar, din punct de vedere al biodiversității, foarte multe specii endemice și relictare ar ajunge definitiv șterse de pe fața pământului, totalmente natural. Îți dai seama că glaciațiunea nu are regrete după nici un fel de floricele colorate sau coropișnițe ori trichoptere, libelule sau orbeți ori știe naiba ce alte specii. Pădurile din “Grădina Carpaților” ar fi și ele eradicate, cam toate; foarte rare excepții ar reprezenta niște mici „pădurici” în locurile cele mai calde, în niște refugii glaciare unde ar persista ceva conifere și mesteceni. În rest, tundră, mușchi și licheni cât vezi cu ochii. Ar avea spațiu să se plimbe lupii și renii.

 

În gerul de afară destul de repede pot să apară degerături la degetele de la picioare sau mâini, la urechi, nas pe față șamd; și auzi că oameni ajung să moară de hipotermie în locuințele neîncălzite adecvat. Oare de ce nu apar degerături pe ursul polar… oricât de ger este… și nici măcar pe caprele negre; oare de ce mistreții nu suferă de hipotermie? Pentru că ele sunt specii adaptate acestor condiții climatice, pe când noi, oamenii… suntem niște vietăți tropicale… care eram acasă în pădurile călduțe, unde puteam să înfulecăm fructe coapte și să trândăvim lejer…

 

Oamenii primitivi (primitivi?), pentru a ajunge să existe în zonele totalmente neadecvate lor (și nouă…)… din punct de vedere climatic, trăgeau pe ei pielea cu blană a altor animale, făceau focuri, se retrăgeau în caverne; bine, acum suntem mai sofisticați, dar în esență, tot acolo suntem. Cât de dificil era oare oamenilor de caverne să trăiască în frigurile glaciare, dacă noi deștepții și evoluații-tehnologic avem probleme în iernile interglaciare? Îți dai seama ce perspicacitate aveau… ca niște haite de lupi, și ce pierderi de vieți sufereau în fiecare iarnă; aproape incredibil că micile lor grupuri au rezistat… măcar în parte, că sigur cei mai mulți au murit… de hipotermie, degerături, infecții, foame. Mai rămânea care și unde, câte un highlander care reușea să trăiască poate 25-30 de ani și arăta de parcă avea 150. Eco, bio.

 

Oamenii cavernelor… nu cred că aveau prea multe ifose de sofisticați și sofisticate. Dacă găseau un mamut mort… și instantaneu congelat în frigul iernii cuaternare, cred că era mult mai bun la gust decât unul viu care lejer poate să te omoare. Doar că te hârjoneai cu lupii și urșii de peșteră, cine să mănânce hoitul de pachiderm. Să ataci tu mamutul viu… sau turma de mamuți… cu bâte și pietre… idei de astea de vitejie, veneau când oricum nu mai aveai alte variante; ori să îl omori și să mănânci din el să rămâi viu… ori să te omoare sau să mori de foame. Era dur. Puteai avea lângă tine doi pui de lup, pe care încetul să îi domesticești și în secole și milenii să îi transformi în câine. Să stai lângă foc și să dai nume la elementele care te interesează: mamut, foc, grotă, apă, zimbru, lup, leu de peșteră, urs de peșteră, câine, copil, iubire, iarnă, vară, trib, viu, ne-viu. Nici nu era nevoie de mai multe detalii. Îți dai seama ce fain era să prăjești carne de mamut la focul din peșteră. Fără gluten, fără conservanți. Cu bâta lângă tine, să nu vină ursul sau cei din tribul vecin.

 

Îți dai seama cam ce presiune selectivă era asupra lor, în iarna glaciară. Supraviețuiau doar cei mai abili, mai prevăzători, șmecheri, care făceau cele mai bune alianțe, mai inventivi, care evaluau corect situația, riscurile și beneficiile potențiale, care aveau o duritate și o reziliență de bestie umană. Nu aveau nici o șansă tăntălăii, fraierii, proștii, hiper-optimiștii, hiper-pesimiștii, hipsterii, emo, singuraticii, cei cu probleme de comunicare, cei care nu erau viguroși intelectual și fizic. Până și dacă erai super-OK… erai pe muchie… și nu era deloc sigur că vei avea urmași. Nu însemna să ajungi un mare culturist în peșteră ci mai mult un fel de lup care și atunci când e lihnit de foame, știe pe unde poate încerca să găsească supraviețuirea… mai mult un fel de haită care știe ce să caute și unde să atace; sau un fel de urs apt să consume afine și fructe, hoituri și carne-vie de orice fel. Un fel de vultur, o hienă, care la o adică poate să consume din carnea oricărei specii… și supraviețuiește.

 

Evoluția biologică poate să facă ceva retușuri asupra oamenilor… dar e destul de scurt timpul de când am ieșit din pădurile africane; grăsimea de pe corpul inuiților îi izolează mai bine de frigurile nordului, dar în esență omul este constrâns să se bazeze pe nenumărate artefacte pentru a avea șanse de a supraviețui în climatul acesta cu ghețuri și zăpezi, geruri și vânt de te omoară. Metabolic, fiziologic, biologic am rămas aceleași maimuțe tropicale care eram, și ne simțim bine în serele noastre încălzite, mâncând banane și portocale… și nici nu am chef să ies când văd pe afișajul termometrului că afară sunt minus 15 sau minus 20 de grade. Iar când tare bate vântul, senzația este de minus 69 grade Celsius… au calculat deștept savanții. Nu e pentru maimuța tropicală care în esența mea sunt și voi rămâne, totdeauna.

work in progress

© dr. Peter Lengyel