Notițe

Te-am văzut pe stradă, așa mi se părea. Știam mișcarea aceea, pașii tăi, modul cum îți țineai degetele, cum îți era părul. Apoi mi-am adus aminte că timpul a trecut deja, tu așa cum te știam nu mai exiști demult. Iar aceea este fiica ta. Oare să mă apropii?

:::::::::

Maramureș. Dupămasă – seară de august, 2011. Liniște. Bazinul Săpânței. Pârâul Colibi adună apele de pe o parte a Platoului Vulcanic Igniș; era pe aici cândva un drum, dar viiturile din urmă cu un deceniu au rupt totul în cale, așa că acum locul a devenit și mai sălbatic. O vale adâncită și plină de pădure, cu pârâul care produce Cascada Covătari, o spectaculoasă cădere de apă în vecinătatea unui semeț perete de stâncă. Brusturi (Petasites sp.), uriașe frunze pe lângă cursul de apă, diametre de aproape un metru. Flori galbene de Telekia speciosa, trunchiuri căzute, pline de mușchi, melci pe pietre, pe frunze… un foarte mare melc de livadă se târăște lent, cu viteza melcului sătul. Printre fagi apar și frasini și câțiva molizi… niște arini pe margine de apă… liniște… doar pârâul susură în monotonia lui milenară. O senzație de adevărată natură sălbatică, nepervertită de om. Dacă ai timp, poți încerca să mângâi frunzele diferitelor plante, tulpina lor, și să simți că fiecare este diferită… după specie. Care mai dur, mai țepos, mai mătăsos, mai fin… ce varietate a nuanțelor de verde, ce varietate de forme… și de gusturi. Nu prea cred că vei gusta plantele sălbatice, dar vei putea vedea că diferiți fluturi au larvele fiecare pe propria lui plantă gazdă specifică, diferitele insecte țin la “plantele lor”, o anumită specie sau un gen vegetal. Un bondar dungat afundat într-o mare floare violetă, parcă a uitat de el, de abia mișcă, probabil soarbe nectar sau mânâncă polen… oricum ceva mișcare se vede în zona bucală.

Pârâu care se prăvălește peste bolovani, unii foarte mari, alții fărâmițați de trecerea timpului. Niște trichoptere roiesc pe lângă apă. Câți copaci uriași căzuți pe versanți, printre arborii plini de viață… la fel peste pârâu, poduri naturale ale trunchiurilor cenușii. Se face răcoare… dar este plăcut. Încep să se trezească… fluturii de noapte. Ce poate să fie mai plăcut pentru un urs bătrân, decât să fie lăsat în pace, în liniște, în locul acesta? Pădure cât vezi cu ochii. Pădure!

****

Îți poți imagina uriașul arbore, trunchiul lui masiv și fantastic de rezistent, trecut prin vremuri.  Inele concentrice ale creșterii de secole, oferă prin secțiunea lor întreaga istorie individuală a acestei vietăți vegetale, a organismului de plantă care a dăinuit zi de zi… în același loc… Indiferent că era secetă sau viitură, ger sau arșiță, pe orice furtuni năprasnice, indiferent de orice transformare, arborele acesta a existat aici și doar aici: acum ne oferă informația pe care a acumulat-o de atâta vreme, un transect prin propria sa existență.

***

Mă gândeam că ar fi bine să notez aici idei care ulterior ar putea fi incluse în niște analize mai coerente, dar până atunci să poată fi citite de cei care sunt interesați.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Notițe

  1. raly1783 spune:

    Trist dar adevarat, distrugem cu nepasare fara sa gandim ca va veni clipa cand vom plati pentru asta, avizi dupa bani, nu mai avem nimic sfant ramas in noi.

  2. peterlengyel spune:

    primul capitol este bun… restul nu stiu

    Jon Grieg
    4 hrs ·

    Pentru cei care vor sa moara de ras cateva ore bune:

    http://www.sugeoramona.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s