În căutarea fericirii sustenabile

 

Recunoaștem sau nu, dorința noastră fundamentală este să fim fericiți. Desigur că actuala atmosferă socială nu este cea mai favorabilă pentru a avea o astfel de stare, cu atât mai mult cu cât majoritatea am fost infestați cu aberația consumerismului ce se revărsă din nenumărate reclame cu influențe subliminale și alte “exemple de succes”. Societatea noastră a fost pervertită de un stil de abordare în care valoarea ta ca om se măsoară prin caracteristicile contului bancar, tipul mașinii, dimensiunea locuinței șamd. Tu, ca persoană, nici nu mai erai important!

 

Se umfla balonul consumerist cu credite fără acoperire, doar să crească consumul și să se baloneze „economia”, cu orice preț. Și factura a sosit, o primă factură! Vor urma altele, probabil. Nu mai conta nici mediul natural distrus, poluarea, resursele epuizate, dispariția speciilor și ecosistemelor, alimentele pline de chimicale periculoase pentru ființa umană, viitorul compromis pentru generațiile care urmează, nu mai conta nimic! Economia, o unealtă a omului, a devenit scop, o incredibilă aberație! “Criza globală” este oare o criză a hrăpăreției care în mișcarea ei haotică și-a tras și ei o mușcătură mortală?

 

Economiști, politicieni, finanțiști, dacă îi iei separat, fiecare persoană în parte, sigur că vei vedea oameni inteligenți, care aparțin elitei intelectuale (măcar în bună parte). Cum se poate ca totuși rezultatul activității lor să fie atât de jalnic cum este orientarea societății umane pe o traiectorie de nesustenabilitate economică… și mai grav decât atât, nesustenabilitate ecologică. Au învățat acești oameni pe la cele mai bune școli, și au înțeles ceva idei ale trecutului când resursele păreau fără limite, și a rezultat un fel de imprinting care nu lasă ca ei să recunoască gradul de aberație a situației în care se ajunge? Nu conta criza de mediu, nu conta viitorul, conta doar ceea ce îngânau economiști imbecili și politicieni cretini ahtiați după „finanțe” și “creștere”, o întrecere capitalistă în care nu mai există nimic decât goana după creștere fără nici un alt scop. Iar acum, trebuie de fapt să ne fie milă de acești politicieni, finanțiști și economiști care au ajuns să nu aibă soluții? Îi poți înțelege pe cei din mișcările de genul Occupy Wall Street – Protest for a World Revolution, o mișcare pornită în centrul financiar din New York și răspândită în marile centre urbane ale acestei Planete? Mase de oameni care arată o ură profundă față de bancherii și finanțiștii care deși au o mare vinovăție în crearea crizei actuale… nici măcar nu simt consecințele ei… că este destul să se sinucidă fraierii care nu își mai pot plăti creditele… pe baza unor contracte în care condițiile sunt modificate unilateral de către bancă? Problemele fiscal-economice-sociale de asemenea gravitate în economiile democrațiilor liberale… crunt… oare cât de mult își pierde credibilitatea întreaga abordare capitalistă? Mai trist este că nu există un alt model coerent și destul de credibil care să poată intra în discuție… deși există pași de fundamentare a unei paradigme economice bazate pe stabilitate… care să nu fie bazată pe creștere.

 

Au ajuns să măsoare bunăstarea prin GDP, de parcă fabricarea de nenumărate arme performante și altele asemenea ar produce mare fericire omului, eventual care merge să împuște alți oameni în țări îndepărtate. Cum a ajuns SUA cel mai îndatorat stat al Lumii, cheltuind doar pe armată peste 1.000 miliarde de dolari în fiecare an? Cât putea să dureze asta? Doar că americanii au norocul că oricând pot să tipărească dolari, să plătească datoriile… o situație incredibilă. Îți poți închipui un bătăuș care a cheltuit banii cu nemiluita pentru pistoale, bombe șamd… iar acum nu-și poate achita datoriile enorme? Cam penibilă situație!

 

Când întregul sistemul este în criză iar economiști și politicieni depășiți de situație cred că soluția este să se reia creșterea economică (deși este evidentă criza resurselor naturale, suprapopularea, criza ecologică în care ne afundăm)… “Problemele unui sistem nu se pot rezolva în cadrul paradigmei utilizate atunci când acele probleme au fost create.”  Mohamed El-Erian, CEO la Primco care investește cca 1,3 trilioane de dolari, dar având implicări în FMI, Harvard Business School șamd, afirma la o dezbatere BBC din atriumul FMI din Washington, la 22 septembrie 2011: “When unthinkable is becoming reality the system is telling you something.” Oare ce este de negândit, și ce ne zice sistemul? Că este nevoie urgent de o nouă paradigmă de dezvoltare… realmente sustenabilă?

 

Apare acum inevitabil traumatizantul moment când “singurul scop al existenței”… goana după creștere… devine de neatins. Rămân creditele neperformante, falimentele, locuințele ipotecate, “volatilitatea piețelor”, scăderea valorii averilor, șomaj, lipsa susținerii sistemelor de educație, sănătate, pensii șamd. O situație absolut penibilă în care capitalismul vest-european și american înglodat în datorii fără margini, are de acceptat ajutorul financiar al marii puteri economice comuniste… China, marele prieten salvator. Nu demult asta putea să fie doar o glumă.

 

Extrapolând, ce încredere poți avea după astea, în conducerea economico-politică a civilizației capitaliste a vestului, a acestor dobitoci care au spoliat resursele locale și globale și apoi au intrat în datorii crunte? Au chefuit prostesc până în momentul când a devenit evident că nava a ajuns să eșueze? Susțineau că se pricep la economie, la politică… iar rezultatele capacității lor acum sunt evidente. Nici măcar nu pronunță termenul “scădere”, “descreștere”… ci îl denumesc “creștere negativă”… Totul era bazat pe creștere, creștere și iar creștere…. fără de care intră în criză sistemul bancar, economia reală, crește șomajul, apar probleme sociale… state întregi intră în faliment. Cât de neajutorați vor fi acești cretini când criza de mediu se va acutiza, ca rezultat al subminării ecosferei și epuizării resurselor naturale de care depinde în totalitate funcționarea economiei și a societății noastre umane?

 

Va veni momentul când va fi inevitabil designul unui nou tip de societate. O civilizație umană (poate globală?) capabilă de a rămâne în limitele capacității de suport ale acestei ecosfere, o civilizație în care se echilibrează accesul la resurse… nu așa cum este actuala risipă nemărginită și huzurul aberant al excrocilor bogați… concomitent cu moartea de foame a celor săraci, adulți, tineri, copii.

 

După frenezia creșterii caracteristice anilor trecuți era evident că va urma un recul, o criză, o reacție a unui sistem care nu mai face față expansiunii fără bază… “Marii economiști” care până nu demult aberau despre „autoreglarea piețelor” și despre neoliberalismul de-regularizat care miraculos va soluționa în timp toate problemele sociale, de mediu și economice… acum își reconsideră poziția.., afirmând că nu mai funcționează „legile economice” despre care până ieri vorbeau cu siguranța prostului care oferă detalii! Cât de mari boi și cretini sunt cei de pe la vârfurile decizionale economico-financiaro-politice ale vestului, aceste haite de imbecili care deja au amanetat viitorul? Ori erau simplii excroci penibili, care pretindeau că știu ei ce fac, dar pentru a își satisface interesele lor momentane, au subminat existența milioanelor de familii înglodate în „credite cu buletinul”, au distrus speranțe și vieți umane cu nemiluita?

 

Până când oamenii aveau “hamburger și berea necesară”, iar cai care nu aveau nici apă nici pâine nu aveau nici capacitatea de a își arăta furia, disperarea… toate lucrurile erau “sub control”. De fapt, actuala criză este criza clasei mijlocii, a celor 20% dinspre zona de vârf a bunăstării la nivelul Planetei… adică cei care absorb resurse și crează profit.. capitalismul. Nu este o criză a celor 20.000 de copii care realmente mor de foame azi sau a celorlalți 20.000 care urmează mâine șamd în fiecare zi, nici a celor mai bogați dintre oameni care dețin pârghii cu care pot să își continue joaca. Disperarea, lipsa de speranțe în care se află uriașe mase de oameni, este cel mai mare aliat al extremismului… Norocul momentan este că măcar “țările emergente” nu sunt încă “contaminate”, că îți trăiesc viața lor asiatică, africană sau sud-americană la fel cum o trăiau până acum: de fapt, “criza globală” este criza “țărilor civilizate”, adică a celor care până acum absorbeau o mare parte a resurselor și îi dominau militar și economic pe ceilalți… iar acum au dat cu capul de zid…

 

Dacă privești Europa, ea pare un loc destul de rezonabil. Adică un loc curat, cu oameni civilizați, curați, cu pretenții de natură protejată șamd. Dar dacă te uiți la sustenabilitate? Există aici resurse care să susțină peste 500 milioane de oameni, la acest standard de viață? Sau suntem constrânși să importăm, să absorbim resurse din exterior, adică să cumpărăm țiței, gaze naturale, lemn tropical, pești oceanici șamd. Și nu se dorea doar sustenabilitate, și ea greu sau imposibil de atins în Europa, ci și creștere economică? Până când în ‘alte zone’ erau doar populații ușor manipulabile sau care puteau fi subjugate prin mijloace economice (rar militare), treaba era destul de OK prin “Evropa”, dar acum încep și aceia să se trezească… să fie din ce în ce mai mulți și mai înfometați, și nu le mai poți da mărgele de sticlă colorată și să le pretinzi resursele. Ce rezultă de aici? Că ne-am integrat într-un club select (bogat în bună parte prin ceea ce a absorbit cu forța din exterior)… numai că acest club are mari probleme: este dependent de resursele din afară, are datorii mari, operează pe o piață concurențială acerbă, nu prea are ce vinde șamd. Poate să facă strategii care “sună bine” și “politically correct”… dar problema este că sistemul nu prea mai funcționează.

 

Până nu demult “America” și „Europa” se pretindeau a fi modele economice de succes, iar acum nu mai știu pe unde să își găsească o cale de amânare a problemelor catastrofale cu care se confruntă? Cum de a fost atât de rapidă trecerea de la extaz la agonie, nu au fost previzibile aceste probleme și care este cauza acestei incapacități de a le previziona? A fost ea bănuită dar nu se găsea nici o soluție la criza sistemului? Sau omul democrațiilor este atât de optimist încât crede că oricum totdeauna va fi bine, și alege doar pe cei care pot să promită zâmbind că va crește bunăstarea… (fără a menționa ca este pe bază de datorie)? Cum a apărut această criză majoră cu atâția deștepți care susțin că la economie ei se pricep!? Oamenii aceia mulți care îi credeau pe politicieni și economiști cu promisiunile și optimismul lor debordant, au ajuns să fie traumatizați de rapiditatea cu care situația se degradează și mai cu seamă de lipsa de soluții credibile din partea „conducătorilor”. Cine poate să mai aibă încredere în „establishment”? Este deja sistemul mult dincolo de posibilitatea de a fi controlat de oameni chiar bine pregătiți și cu dorință de a rezolva problemele, chiar când aceștia sunt în vârfurile guvernelor statelor dezvoltate?

 

Așa cum persoane și familii au ajuns îndatorate financiar peste măsură, state întregi la fel, blocuri de state… la fel a crescut o datorie nevăzută dar mult mai periculoasă… datoria de mediu, care nu poate fi plătită prin tipărirea de bancnote. Acolo este adevărata problemă, iar actuala criză economico-financiară care afectează statele vestului este o nesemnificativă glumă în comparație cu ea. Poate că această criză atât de hulită este chiar binevenită, arătând că acest sistem capitalist al creșterii fără limite nu este funcțional pe o planetă cu resurse limitate: un semnal că sistemul trebuie regândit, încât să fie în echilibru cu realitatea, nu fundamentat doar pe dorințele idilice de înavuțire nelimitată și bunăstare fără margini a unui număr din ce în ce mai uriaș de oameni…

 

Speranțele trebuie să existe! Avem nevoie acum de speranțe mai mult decât de bunăstare. Important este să ne dăm seama de un mare adevăr: “Dintre toate resursele Lumii, nimic nu este mai valoros decât mintea umană creativă.” Iubirea semenilor, a apropiaților, legăturile de familie și prietenie sinceră sunt mai importante decât oricând. A povesti cu o prietenă, a arăta că îți pasă de ce zice și cum gândește! A contribui la o coerență socială, pe cât se poate.. A îți reduce consumul la cel necesar, a mânca produse locale ieftine, a nu cumpăra tot felul de ciudățenii de care oricum nu aveai nevoie… a te feri de credite ca de…, a fi împăcat cu tine și cu Lumea din care faci parte… „a fi mai mult parte a soluției decât parte a problemei”. A citi o carte bună pentru care nu ai avut timp niciodată… și a îți da seama că ești foarte fericit! Au fost și în trecut războaie, epidemii, durere. Vor mai fi. Acum au apărut fisuri serioase în structuri economico-sociale și politice în care nu demult aveam (aproape) toți încredere mare… spre exemplu cazul Uniunii Europene. „Este dificil de prevăzut, în special, viitorul.”

 

Putem însă căuta soluții personale și de grup restrâns, bazate pe sustenabilitate reală, ancorate în condițiile noastre locale. Să începem să ne vindecăm de maladia consumerismului deșănțat care să rămână pentru “târfe pasionate de shopping”, putem să ducem o viață mai simplă și să căutăm fericirea în doza zilnică satisfăcătoare, prin mecanisme poate ancestrale, dar care au fost testate de timp: comunități umane de dimensiuni rezonabile, capabile de a se adapta condițiilor locale, capabile de a rămâne în echilibru cu resursele realmente existente, cu legături puternice între membrii comunității, bazate pe încredere și sinceritate… conștienți că cei singuratici sunt pierduți… Putem acum să alocăm energie și timp pentru chestiuni care nu își găseau loc în perioadele hrăpăreției materiale care până la urmă nu a adus fericirea promisă ci mai mult, durere.

 

Avem acum ocazia să ieșim pe malul unei ape, să ne plimbăm prin pădure, să admirăm o vietate non-umană și să încercăm să o înțelegem… Este o bună ocazie de a ne re-apropia de Natură, de a privi scoarța unui arbore și a desluși diversitatea speciilor, a asculta un tril de pasăre altădată nebăgat în seamă, a adulmeca aroma frunzelor mentei sălbatice… lucruri simple care erau demult pierdute pentru omul adult din noi, care avea pretenția că el este important. Și mai bine este dacă ai cu tine un aparat de fotografiat, să te joci cu lumini și încadrări, forme și aranjamente, să ajungi acasă cu tolba plină după o reușită “vânătoare”-de-frumusețe. Putem în sfârșit să răsfoim lent un album cu picturi sau să ne plimbăm prin muzeu. Putem să redevenim Oameni care trăiesc o viață umană cu toate fericirile și nefericirile ei… naturale.

 

Work in progress…

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Ecologism politic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la În căutarea fericirii sustenabile

  1. E.B. spune:

    Dap, un comentariu cu multe cuvinte dure, dar binemeritate, şi cu care sînt total de acord. Ca o paranteză, mie de pildă mi se face rău cînd văd emisiunea de pe Discovery (sau NG, că nu mai ştiu) de-i zice Ţapinarii (American Lumberjack, or something). Taie ăia la păduri, de te doare capul … Cele mai simpatice momente sînt atunci cînd ăia-s disperaţi pentru că gaterul nu le mai acceptă lemnele tăiate … păi nu e normal, mă fraţilor? trebuie să tăiaţi voi lemn doar aşa, ca să vă îndepliniţi o cotă?!? dar poate lumea NU are nevoie de atîta lemn …

    Şi asta ne duce la adevărata problemă. Oamenii ăia sînt (sau vor fi) şomeri, obiectivele muncii lor sînt false, şi ca ei sînt o mulţime => adevărata problemă e suprapopularea.

    +1 de la mine.

  2. Excelent articol! Uneori stau si ma intreb cum de, atatea „minti luminate” ale economistilor de prim rang au putut fi pacalite de aceasta „crestere” economica fara baza! Probabil s-au lasat furati de frumusetea spectacolului!🙂
    Pe langa indatorare, un alt factor care a stat la baza cresterii false a economiilor occidentale (dar si a nivelului de trai) este expluatarea fortei de munca din orientul indepartat. Firmele occidentale au facut profituri uriase (pe care le-au „ars pe apa Sambetei”) din faptul ca produceau in Orient cu oameni platiti cu cateva zeci de dolari pe luna si vindeau in Occident unor oameni platiti cu mii de dolari pe luna! Acest lucru devine tot mai putin de actualitate pe masura ce salariile din Orient cresc iar occidentalii devin someri sau sunt nevoiti sa accepte job-uri tot mai prost platite pe masura ce economia descreste!
    Ramane faptul ciudat ca nici un „bancher” nu s-a uitat perplex in anii trecuti cand muncitorul necalificat sau femeia de serviciu veneau sa ia credit de nevoi personale ca sa-si cumpere televizor cu plasma sau alte obiecte de lux!

  3. Georgeta Ionescu spune:

    satisfacerea nevoii de fericire prin consumism, tine de o etapa a evolutiei speciei umane (chiar simplista raportarea la piramida nevoilor ldesenata de Maslov…). Umanitatea este fortata sa evolueze sau sa dispara tocmai datorita crizei pe care ea insasi a provocat-o….Suntem probabil pe ultima suta de metri, pentru a ne reorienta prioritatile, si a ne schimba stilul de viata. Numarul persoanelor care dobandesc un nivel superior de constienza (primul pas spre o noua constiintza) creste . La un moment dat va deveni o crestere exponentiala, iar noile tehnologii pot facilita aceasta „trezire”…

  4. Liuba spune:

    Mi-a placut comentariul tau si sunt intru totul de acord. Doar ca, ma gandesc, acele „minti luminate” economice care n-au prevazut dezastrul… oare chiar nu l-au prevazut? Tare ma tem ca cei cu adevarat destepti erau constienti ca va veni si nota de plata a „chefului-monstru”, doar ca… nu le-a pasat. Pentru ca erau siguri ca nu ei vor plati acea nota de plata. Adica erau mânati de un egoism si o limitare atroce. Iar in ce priveste problema cea mai grava, cea a distrugerii constante a tot ceea ce sustine viata… aici cred ca intr-adevar toti acesti conducatori „inteligenti” sunt complet imbecili. Ca hai, de criza financiara te feresti cumva, daca esti marele bogatas vizionar… dar de lipsa de aer, apa?
    Probabil va veni si momentul in care lumea se va trezi ca nu se mai poate asa, ca daca distrugem in continuare ceea ce ne permite sa traim vom disparea… Doar ca mi-e teama sa nu fie foarte tarziu… Da, sunt multi oameni care incep sa isi puna astfel de probleme. Dar numarul celor pentru care toate astea sunt „prostii” sau „oricum n-am ce sa fac” e inca covarsitor. Iar minunatii conducatori ai lumii… se cred probabil atât de isteti si invulnerabili, incat probleme precum poluarea si distrugerea resurselor n-au cum sa ii afecteze… O fi ceva si cu puterea asta, cam ia mintile… iar daca acelea erau si asa firave…

  5. peterlengyel spune:

    Anastasia Volochkova, Prima Ballerina for Russia’s Bolshoi Ballet performs to Yanni’s Nostalgia.

    Mylène Farmer – Je Te Dis Tout

  6. peterlengyel spune:

    „Humans are remarkably diverse—it has served us well in the past, it is with us in the present, and it will benefit us in the future. Don’t deny variability: Enjoy your spot at any place on the continuum and know that being different is in fact a normal part of being human.”

    http://www.psychologytoday.com/blog/busting-myths-about-human-nature/201403/why-normal-is-myth?fb_action_ids=10151953941696196&fb_action_types=og.likes

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s