Coreea de Sud

Coreea de Sud – Changwon – Ramsar CoP 10

În perioada 28 octombrie – 4 noiembrie 2008 la Changwon, în Corea de Sud (Coreea de Sud), a avut loc a 10-a Conferință a Părților Convenției de la Ramsar. Înainte de CoP, între 24-28 octombrie, World NGO Conference on Wetlands (Changnyeong și Sunchan), a fost un eveniment organizat de ONGuri de mediu din Corea de Sud și Japonia.

Avem ocazia de a participa la 12 zile de dezbateri pe subiecte legate de managementul zonelor umede de importanță internațională. Au participat cca 100 de reprezentanți de ONGuri veniți de pe toate continentele, discuțiile au fost dominate de situația zonelor umede din zona Asiei de Sud-Est, în principal a orezăriilor care atrag unele specii de păsări de baltă (din cauza presiunii antropice mari, în Japonia, Corea etc zonele umede sunt reprezentate în mare parte de astfel de habitate puternic modificate). Din Europa, prima zi am constatat prezență din Marea Britanie, Olanda, Spania, iar din România suntem 2 persoane.

Azi, 25 octombrie, vizităm un sit Ramsar din apropierea locației primei părți a conferinței, numit ‘Upo Wetlands’, un lac cu o mare diversitate de păsări, printre care și unele cunoscute pe la noi cum ar fi gâsca de semănătură, stârcul cenușiu, rața mică, lișița, rața mare, dar și destule alte specii pe care noi le putem vedea pentru prima oară. Sunt convins că va fi o perioadă foarte interesantă cea care va urma zilele acestea. Dealtfel, următoarea CoP a Ramsar se va organiza în România în 2012.

Peter

ㅔㄷㅅㄷㄱ

26 octombrie:

Ieri la prânz am găsit ceva carne, părea OK dar râdeam că poate la final vom fi întrebați cum ne place fostul dalmațian.🙂 Dealtfel, câini pe stradă nu am văzut nici unul.🙂 Nu știu dacă este o coincidență, sunt plecați pe alte tărâmuri? Dacă am aduce câțiva locuitori din sud-estul asiatic pe la noi, ar putea rezolva cu ecarisajul, gratis? Nu ar mai fi circul permanent cu haite care dau târcoale pe după blocuri.
Îmi pare bine că aici este Ramsar CoP 10, că astfel mai avem și noi ocazia să vedem Lumea, bună sau rea, așa cum este ea în realitate. Este aberant să vorbim despre ‘probleme globale ale omenirii’ după ce am răsfoit atlasul zoo sau o broșură cu malnutriția. Oricum, o participare de genul acesta înseamnă și ceva efort, să pregătești prezentarea, o grămadă de chestiuni organizatorice, apoi să faci față situației și când nu prea ai avea chef de persoana în cauză (spre exemplu ieri seara interviu cu cei de la o televiziune), să te adaptezi la “n” chestiuni caracteristice locului. Dar, cred că merită.

27 octombrie: natura în Corea de Sud

1. ‘Upo wetland’ este cea mai mare zonă umedă din interiorul Coreei de Sud (adică zonă umedă non-costieră). În această locație există 3 centre de educație ecologică, una a structurilor guvernamentale, alta a ONGurilor și a treia aparținând de sectorul privat. Nu știu a cui era cea în care a fost derulată întâlnirea noastră, dar era ceva ce nu am văzut nicăieri prin Europa. Pe pereții exteriori niște sculpturi din lemn reprezentând o larvă de libelulă, apoi mai sus un adult proaspăt ieșit, iar și mai sus unul cu aripile întinse: dimensiunile lor sunt de câțiva metri fiecare, așa încât omul poate analiza detaliile animalului. În interiorul centrului, afișe, păsări împăiate, mulaje despre diferite aspecte din ecosisteme, diorame etc, o diversitate de desene, picturi etc, dar toate foarte bine făcute. Unele sunt atractive pentru copii mici, altele pentru tineri sau adulți. Multe zone interactive, unde copiii puteau să deseneze, să facă mulaje etc. Sală de conferințe bine echipată, în vecinătate o zonă cu suveniruri, nenumărate ‘mici chestii’ de la coreana-artă-a-hârtiei până la băuturi alcoolice, totul sub emblema ‘Ramsar CoP 10’.

Potecile de vizitare a zonei umede, pe care circulau foarte mulți oameni (desigur localnici în proporție covârșitoare, veniți să vadă lacul și păsările), aveau pietre cu inscripții despre Ramsar, panouri cu păsările zonei, turnuri de observație etc. În față o parcare mare, în care opreau mai mult autocare, cu o piață cu vegetale și mâncăruri tradiționale, care lor le plac.

Lacul plin de păsări, ‘care stau’ adică nu zboară deja când ești la 1 km de ele, așa cum sunt spre exemplu cele de pe la noi, obișnuite cu vânătorii italieni și imbecili locali. Coboară din ceruri aici la Upo gâștele sălbatice cu nemiluita, rațe și stârci, egrete și lișițe, în general dau sentimentul de abundență de păsăret.

2. ‘Suncheon bay’ este o zonă umedă costieră, primul site Ramsar desemnat de Corea de Sud. Ei sunt foarte mândri, zicând că din acest tip de zonă umedă, aceasta este a 5-a ca dimensiune în Lume. Ceea ce poate fi vizitat fără bărci este o potecă pe piloni, care merge prin stuf, pe lângă bălți și canale, pe lângă zone cu ape aflate în flux/ reflux etc, urcând apoi pe o coamă stâncoasă de unde poți admira peisajul. Păsările nu sunt atât de multe, cel puțin cât am fost acolo, dar erau foarte interesante situațiile când culicul mare (Numenius arquata) sonda noroaiele din vecinătatea de la câțiva metri de noi, fără să se refugieze din fața veșnicului dușman, omul. Pe zonele de unde apele erau retrase, la reflux, era plin de crabi care ieșeau din noroi; stau retrași în canalele pe care le astupă cu un căpăcel după intrarea în gaura, atunci când apele revin în zonă. Pe marile suprafețe de noroaie, se plimbau crabii aceștia, dar și din alte câteva specii, care toate erau descrise în coreană pe panourile de pe marginea potecii înălțate pe piloni. Pești Periophtalmus, o extraordinară priveliște: după reflux, pe noroaie, acești pești se târăsc de coace-colo utilizând înotătoarele pectorale, și ca lucrurile să fie și mai incredibile, fac și mici salturi în graba lor de a căuta hrană. Urmele lor se văd în noroiul moale; numai că nu ne putem apropia de ei, deoarece stau în locuri unde pe noi ‘nu ne ține’, așa că stăm deasupra lor la 2-3 metri și îi admirăm cum cu zecile, cu sutele se mișcă, cam vreo 5 la fiecare metru pătrat. Niște pești cu ochi bulbucați, ca de broască, departe de apa care este retrasă, arătând că nu toți peștii au nevoie permanent de apă, și că el, peștele, pe uscat poate să fie fericit. Foarte tare.

Mai trece pe deasupra câte un uligan pescar, câteva stoluri de rațe, pescăruși din variate specii… iar păsărelele din tufărișuri, nici nu ști ce pot să fie, au desigur niște triluri și aparențe exotice; dealtfel în oraș o coțofană avea un cârâit atât de diferit față de cele de la noi că părea mai mult sunetul scos de un papagal. La fel o cioară, croncănea de parcă era ceva de plastic, o jucărie poate.

Lângă Sunchan bay este orașul Sunchan, unde a fost derulată a doua etapă a conferinței ONG, unde am ținut și eu o prezentare de 40 de minute despre situația zonelor umede din România.

3. Changwon. Orașul în care se derulează Ramsar CoP 10. Când cobor din hotel, ajung (evident) în stradă.😉 Aici e plin de restaurante, care au acvarii mari la intrare, în care vezi nenumărați pești (bibani de mare, anghile, crapi și tot felul de alte specii), plus scoici de diferite forme, crabi, homari, raci, sepii, caracatițe, mixine, ascidii, holoturii, monoplacofore șamd. Racii marini pe care îi vedem expuși la Muzeul Antipa, aici stau în lighiane, dacă le-am întinde picioarele la astea vii ar fi de cca 1 m diametru. Adică vedem aici multe dintre ciudățeniile pe care ‘le-am învățat’ la facultate, când erau decolorate stând în formol de pe vremea lui Marco Polo, pe când aici trăiesc bine merci în acvariu, și așteaptă ca cineva să vină înfometat, să le aleagă după frumusețea ochilor și să le mânânce. Este destul de ciudat să le vezi vii cum așteaptă să vină cineva să le digere. Dar nici peștii de la piață, uscați printre muște nu sunt mai atractivi pentru europeni, cel puțin dacă vrei să mai trăiești, o vreme. Vitrinele astea de restaurante sunt una după alta, străzi întregi. Până acum nu am văzut mixine vii niciodată; sunt niște ciclostomi, cum este chișcarul de pe la noi, numai că sunt marini și au pe lângă ‘gură’ niște ‘mustăți’. Sunt ‘prădători/ paraziți’ adică atunci când se prind de peștele prădat, încep să îi mânânce carnea și se afundă în el, tot mâncând și mâncând, până acela devine un pește gol, pe dinăuntru. Mixinele acestea nu arată prea apetisante nici când nu ai mâncat de anul trecut, dar aici pare că ‘își găsesc nașul’ și vine cineva și zice: o farfurie de mixine, vă rog. Cam în aceeași categorie culinară neapetisantă intră și holoturiile, castraveți de mare care sunt cilindrici, cam de 15-20 cm și 3-4 grosime, au culoarea rozalie. “Îs bune cu maioneză :)”. În Changwon, ieri seară a fost deschiderea CoP, cu prezența președintelui corean.


31 octombrie: peisaje în Corea de Sud

Privind din avion peisajul corean, ai impresia că are doar 3 componente: 1. dealuri/ munți împăduriți masiv, 2. lunci ale cursurilor de ape în care sunt așezări și orezării ocupând antropic toată suprafața orizontalizată, și 3. zone costiere. Coasta vestică, ca și cea sudică este puternic ‘franjurată’ , cu multe estuare care intră de-a lungul râurilor destul de adânc spre interiorul uscatului, ca și o sumedenie de insule și insulițe care continuă prezența ‘uscatului’ spre mare: în total cca 3.000 de astfel de insule aparțin de Korea. Țara este înconjurată de apele marine spre vest (Marea Galbenă), spre sud (Marea Chinei de Est) și spre est (Marea Japoniei). Având atât de multă prezență marină, exista în Corea de Sud o mare diversitate (și totodată o mare cantitate) de ‘hrană marină’ (sea food), iar vizita la o piață majoră de acest gen devine o amintire de neuitat.

Azi am vizitat o astfel de piață în orașul numit Masan (vest de Busan, care are peste 3 milioane de locuitori), în sud-estul Korean. Erau probabil cca 40-50 de specii de pești, cca 10 specii de crustacei (raci, crabi), câteva specii de holoturii, ascidii, vreo 15 specii de scoici, vreo 10 specii de melci etc. Animalele de vânzare sunt vii în acvarii sau alte recipiente, ori sunt moarte și puse pe gheață, ori sunt deja uscate (atârnă mari pisici de mare uscate, vrafuri de caracatițe, grămezi de pești mărunți etc). Rechini, pisici de mare, nenumărate caracatițe și sepii…, vii, uscate sau pe gheață, fantastic ce este pe aici. Când vezi un lighian cu 3 sepii, care în valuri rapide își schimbă culorile și desenul… incredibil ce capacitate de a își modifica aspectul…. dar degeaba, asta nu le mai ajută. Doar dintre anghile sunt poate vreo 5-6 specii. Pare că în zonă mâncarea ‘oferită’ de mare este un important constituent al meniului zilnic. Plus orez. Dar, resursele naturale nu sunt inepuizabile, iar la o asemenea rată de utilizare, când doar în piața de aici sunt probabil prezente la un moment dat câteva sute de tone de ‘biomasă animală marină’ … cât se poate întinde coarda?


În estuarul de la marginea orașului, mari vapoare încărcate și descărcate, pe maluri din ce în ce mai multe platforme industriale, zone rezidențiale etc. Se mai trage câte-un dig, se mai ‘recuperează’ teren de la mare, iar tot ce exista pe aici înainte, toată biodiversitatea marină, de la crabi la pești și scoici și păsări din zone costiere, totul devine o amintire stâlcită sub șenilele ‘progresului’. Despre protecția naturii se discută în schimb în termeni festiviști, pompos arătând cât de mare este grija statului X sau Y față de generațiile viitoare care și ele au dreptul să… vadă migrația de cocori. Poate pe filme de arhivă.

În Corea de Sud, practic tot terenul orizontalizat este ocupat de infrastructura antropică, orașe care se ating unele pe altele, încât mergi eventual 2 minute printre terenuri de orez până la localitatea învecinată, practic închegându-se un uriaș megalopolis în care aleargă nenumărate mașini, aproape toate numai Kia, Daewoo și Hyundai, mărci locale, ca și electronicele de gen Samsung, LG… Numai Seoul, capitala, are cca 19 milioane de locuitori, deci aproape cât toată România. Dacă te plimbi prin Korea, remarci cât de multe fete tinere și frumoase poți vedea la tot pasul. Nefiind singurul care remarcă asta, observi că multe dintre acestea au deja copii mici. La ora actuală Korea este una dintre cele mai dens populate țări din Lume, iar dacă luăm în calcul că o mare parte a țării este reprezentată de zone muntoase/ deluroase care sunt lipsite de așezări, vedem că există o uriașă concentrație de oameni pe la zonele de coastă și de-a lungul terenurilor mai orizontale, lunci de râuri, câmpii costiere etc. Cu o populație de cca 49 milioane de oameni și o creștere economică susținută-agresivă, rămâne din ce în ce mai puțin loc pentru ‘natură’ (în afara locurilor ‘abrupte’), așa că în stilul acesta acest ‘tigru asiatic’ se va îneca odată și odată în propria ei mare galbenă.

5 noiembrie: Ramsar: Corea CoP 10, România CoP 11

”During the closing plenary, Romania offered to host COP 11.” Cu ocazia zilelor petrecute în Corea la evenimentele celei de-a 10-a întâlniri a conferinței părților convenției asupra zonelor umede de importanță internațională (Ramsar), adesea mi-a trecut prin cap, oare cum vom face ca în România situația să fie cel puțin la fel de rezonabilă la CoP 11. Care sunt datele problemei? A organiza cu succes o conferință de cca 1500-2000 de participanți implicați în protecția zonelor umede.
Locația. În Corea de Sud a fost aleasă o locație cu o infrastructură cvasiperfectă, în sensul că: era la cca 30 minute de un aeroport major al unui oraș cât Bucureștiul (Busan, cca 3-4 mil locuitori); centrul de conferințe CECO are săli de conferințe pentru plenare și pentru evenimente paralele, săli de expoziții, restaurante, este în vecinătatea unor hoteluri care pot caza acest număr de participanți, existând de la hoteluri de lux până la hoteluri pentru ‘alții’. Toată regiunea este plină cu probabil mii de bennere de cca 2 mp, color, care arată cu mândrie derularea în zonă a CoP 10. În preajma centrului de conferințe au fost organizate diverse festivaluri, de artă tradițională coreană, de prezentare a bucătăriei locale/ regionale, de prezentare a tehnologiilor ‘ecologice’, de prezentare a atractivităților turistice ale regiunii, de prezentare a artei floriculturale (bonsai), aranjamente din plante pe stânci etc. O asemenea locație pentru CoP 11 în România, din punct de vedere infrastructural, este posibil să existe doar la București, eventual…
Perioada/ aspecte climatice. Climatul subtropical al regiunii sudice a Coreei de Sud, a făcut ca regiunea să aibă o vreme foarte plăcută la ora actuală, nici căldură toridă nici frig, apoi nici măcar o ploaie scurtă, în schimb multe zile cu soare :) La noi, așa ceva poate să fie prin mai sau prin septembrie? (Completare actuală: prin iulie 2012, CoP 11 în București poate să fie cam foarte cald.)
Suportul politic și mediatic. Prezența președintelui statului, o mare acoperire în mass media, mai cu seamă în televiziunea centrală coreană, cu nenumărate reportaje transmise zi de zi de la carul de transmisiuni permanent aflat în zona conferinței… La noi nu pot să îmi închipui că prima jumătate din ‘știri’ va fi cu pelicani și cocori, cu orezării și mlaștini, că la noi este plin cu imbecilitatea, cu violurile și accidentele de mașină, ce pantofi și-a mai luat ceva blonda proasta sau fotbalist de 2 lei, o scursoare mediatică ce nu se mai oprește.
Accesibilitatea în regiune a unor zone umede spectaculoase. În vecinătatea relativă (până la 2-3 ore de mers cu autocare), există pe lângă Changwon cca 5 zone umede reprezentative, pline cu atracții naturalistice și având și centre de vizitare bine echipate și chiar (‘culmea’) utilizate de un număr extraordinar de localnici. Organizatorii au oferit participanților câte o excursie de o zi, gratuită, pe trasee care atingeau și zone umede, mai cu seamă, dar și alte puncte, cum ar fi spre exemplu un muzeu cu dinosauri sau o expoziție etnografică. Lacuri cu multe păsări de baltă, cu mii de gâște sălbatice ce stau nu departe de oameni, cu limicole și egrete, ‘au menirea’ să arate nivelul de succes al protecției zonelor umede în țara în cauză; faptul că la ultimul lac vizitat erau și demonstrații ale ONGurilor pentru a atrage atenția că păsările nu suportă atât deranj cât există din partea oamenilor care se adună pe la centrele de vizitare și pe potecile de lângă lac, asta a fost… ceva în plus; să nu mai amintim de tot felul de proteste privind distrugerea zonelor costiere pentru a crea noi suprafețe pentru locuințe, fabrici, șosele șamd. Oricum, organizatorii au găsit prin marea de infrastructură de beton și câteva locații pentru a arăta grija statului față de valorile naturale. La noi, se poate să se organizeze niște excursii de acest gen prin Delta Dunării, chiar dacă este puțin mai departe, dar spectaculozitatea și dimensiunea… dau clasă. Desigur, dacă din Deltă, pentru moment vânătorii/ braconierii italieni ar fi trimiși înapoi la mafia lor acasă, desigur dacă braconajul piscicol din Deltă ar fi oprit, dacă s-ar reconstrui măcar observatoarele ornitologice construite cu ceva ani în urmă dar deja distruse, ar fi și mai bine.
Organizarea conferinței ONG pre-Ramsar CoP. Prin cooperarea dintre organizațiile de mediu din Corea și Japonia, a fost posibilă organizarea unei întâlniri care să închege o rețea, care să înceapă să se structureze, numită World Wetland Network (WWN); a fost aleasă o conducere din reprezentanți de pe toate continentele, în care la un moment dat eu am fost desemnat ca ‘șef’ dar imediat am refuzat, argumentând lipsa de timp și am propus ca poziția să fie ocupată de un coleg din Marea Britanie iar eu să rămân vicepreședinte, ceea ce așa a și rămas. Ce va fi cu această rețea, vom mai vedea, desigur totul depinde de capacitatea elitei de a închega ceva funcțional.
Deci, dacă România și-a asumat responsabilitatea organizării CoP 11, ar fi cazul să se înceapă din timp demersurile pentru a face ceva care să devină măcar rezonabil.

-numirea unei echipe de organizare

-alegerea locațiilor și a perioadei favorabile

-finanțarea adecvată pentru pretențiile unui stat membru UE

-realizarea unor publicații și suveniruri care să arate cât de valoroasă este biodiversitatea zonelor umede din România

-realizarea unor centre de vizitare/ centre de educație ecologică focalizate pe zone umede și punerea lor în funcțiune, încât la vizitele din cadrul CoP acestea să fie dacă nu perfecte, măcar aproape de perfecțiune.

Așa cum se vede, unele chestiuni de organizare se pot face și ‘seara înainte de începere’, dar altele, cele majore, necesită timp și abordare strategică, asa încât dacă nu se fac pașii la timp, iese un mare kitsch balcanic. Care este miza? Utilizarea CoP 11 pentru a crește nivelul protecției zonelor umede din România și a ridica nivelul conștientizării publice a valorilor naturale legate de aceste zone? Un eveniment de reușită care să îmbunătățească imaginea internațională a conservării biodiversității din România ? Cum va fi? Vom vedea.
Noiembrie 14: Corea de Sud, excursie în Ramsar CoP 10

Guvernul Coreean, ca organizator al Ramsar CoP10, a oferit gratuit doritorilor dintre participanții la CoP, o excursie de o zi. Se putea alege din mai multe variante, cele care ‘se umpleau’ fiind închise pe rând; în total puteau participa cca 700 de oameni, dintre cei 1700 de la conferință; la câte o excursie numărul de participanți varia între 50 și 150. În fața CECO stăteau înșirate autocarele, iar pentru a intra în cel la care aveai rezervarea, treceai prin 3 filtre consecutive, unde erai ‘încercuit’ pe tabelele lor; se simțea o mare siguranță în organizare.

„Bongam Tideland”. Prima locație la care ne-am deplasat a fost o zonă costieră reconstruită ecologic, la marginea unui oraș din vecinătate de Changwon; asistați de girofarul poliției și de ochiul vigilent al celor în uniformă, am putut observa stârci și cormorani, rațe și egrete, plus destule specii care erau ‘specii noi’ pentru non-asiatici. Povestirile unui ghid local, până ajung traduse,…. greu. Locația respectivă are un observator ornitologic, precum și un centru de educație ecologică, unde preșcolarii sau copiii școlari vin și învață multe lucruri interesante despre natura locurilor, despre păsări mai ales, dar și crabi și scoici, pești și delfini. În această locație, așa a fost pusă problema că ‘a trebuit’ spre exemplu să asamblăm și noi niște ‘păsări’ din mici piese de lemn lipite cu superglue, ceva ce nu am mai avut ocazia până acum în 35 de ani de existență. Niciodată nu e prea târziu🙂, (sau poate totuși?) dar măcar am avut și noi șansa să vedem concret cam ce modalități de educație ecologică se utilizează aici. În vecinătatea clădirii au fost expuse cca 30 de fotografii de mari dimensiuni, dintre care unele erau chiar OK, cu copiii care fericiți se joacă în noroiul de după reflux, cu o secțiune în noroi prin care se văd scoici, câteva peisaje…

„Gyeongnam Dinosaur World Expo 2009”. O locație costieră unde au fost găsite cca 2000 de urme de pași ai dinosaurienilor, fosile de cca 100 milioane de ani. O plimbare pe lângă coastă, unde în stânci se pot desluși cu dificultate urmele fosile, ne oferă totuși o viziune despre locul fizic în care au fost descoperite urmele, și calitatea păstrării acestora; (o însoțitoare oficială mă întreabă, de ce nu fac poze cu urmele?… care urme mă întreb..) urme fosile mult mai bine păstrate sunt vizibile în interiorul muzeului, în care seriile de amprente circulare sau cu 3 degete se înșiră în linii paralele, arătând că pe aici cândva a pășit o mare dihanie. Muzeul în sine are pe lângă câteva zeci de metri pătrați de rocă plină cu amprentele dinosaurienilor, câteva schelete mai mult sau mai puțin complete ale unor dinosaurieni, incluzând tiranozaur, triceratops etc, dar cele mai multe sunt specii de dimensiuni mai modeste, cuiburi cu ouă de dinosauri etc. Există și ‘dinosauri reconstruiți’ care se mișcă, răcnesc și ‘lasă bale’, într-un spațiu semiîntunecat pe unde nu vezi detaliile ‘cusăturilor cu ață albă’, dar care oferă totuși un sentiment al realităților trecutului… când mamiferele erau reprezentate doar de ‘niște șobolani’ (totuși în general specii insectivore), care sunt strămoșii mamiferelor de pe acum, de la balenă la liliac și până la stimata noastră specie.

Există și mulaje de pterosaurieni: vezi că și cea mai mare specie zburătoare de acum pare o mică glumă, totalmente nereușită față de aceste „reptile primitive”. În vecinătatea muzeului sunt mari astfel de ‘mulaje’ care sunt statice dar care sunt impresionante prin dimensiuni, spre exemplu când faci o plimbare pe sub burta unui Brachiosaurus de 34 m lungime și 9 m înălțime, simți că ieșea din el un hamburger mare. Pentru un Tiranosaur, desigur.

În muzeu se vând nenumărate suveniruri, cărți și CDuri, există și un restaurant (cu mâncare coreană🙂. Cel mai impresionant a fost însă cinematograful, în care am văzut, desigur, un film cu dinosauri. Dar nu e un cinema banal, ci pe lângă faptul că vezi în 3D cu ochelarii speciali, scaunele au mecanisme care te mișcă, te scutură (când se aud pașii de dino), cazi în spate (când îți trage una), bate vântul spre tine când zbori, simți pe la glezne jeturi înțepătoare când ești atacat de viespi, deci, pentru un copil vizionarea unui asemenea film rămâne o amintire puternică. Dealtfel, filmul era despre o călătorie în timp, pornită de la Muzeu înapoi în Cretacic, când ai ocazia să survolezi peisaje pline de dinosaurieni ierbivori, să fugi din fața unor specii prădătoare, să zbori pe spatele pterosaurienilor sau să încerci să scapi de un mezosaur ce înoată după tine. Foarte tare. Poate, pentru un copil mai mic, chiar mult prea tare.  http://eng.dino-expo.com/

Când ne-am înscris la excursie, am întrebat dacă aici sunt dinosauri adevărați (făcând referire la fosile, nu plasticuri cum era unul adus și la CECO). Cel de la organizare când a auzit de dinosauri adevărați a interpretat că aș fi întrebat de dinosauri vii și râdea în hohote. Nu știa că suntem biologi, naturaliști, care culmea, ne mai ocupam parțial și de vertebrate, inclusiv reptile… Și noi am râs de el, vânzătorul de bilete😉

Iguanodon sp.

Triceratops sp.

Trunchiuri de arbori – fosilizați

„Junan Wetland Park”, o zonă unde păsările se adună pe traseul migrației dintre Asia de Est/ Siberia și Australia. Plin de rațe și gâște, forfotă mare în aer și pe apă. Dar forfotește și „poteca” de pe mal, mai mult semănând cu o alee plină de oameni, coloană de 5-6 oameni grosime pe multe sute de metri, poate câțiva km, desigur cu agitație mai mare pe lângă aglomerările mai masive de păsări. Cu trepiede și teleobiective puternice, cu lunete sau binocluri, o masă mare de oameni se uită la aripate. Există și câteva turnuri de observație, există câteva centre de vizitare, cu expoziții cu nenumărate obiecte simbolizând păsări, pliante și broșuri, afișe și păsări împăiate, diorame și CDuri și mașini parcate vraiște, și polițiști care încearcă să mențină fluența circulației pe asfaltul de-a lungul digului. Un grup de ‘ecologiști’ cu pancarte protestează față de prea mult ecoturism, care alungă cocorii, contra ecoturismului care vede doar nevoile umane iar păsările… ce sunt alea?


Desigur, dacă vedem cât de mică este țara asta și cât de mulți sunt oamenii, la doar o treime din suprafața României 49 mil locuitori, asta extrapolat ar fi ca și cum la noi ar trăi cca 150 milioane de oameni… de la 20, asta ar mai fi încă 130 de milioane, coșmar adevărat, adică oamenii ar fi peste tot, după fiecare tufă. Așadar, Corea de Sud, a devenit o țară supraaglomerată, și asta nu doar în capitala de 19 milioane de oameni, ci peste tot; autostrăzi peste autostrăzi, asfaltul pe piloni de beton, trece peste canale și peste pădure, intră în tunel și după câțiva km iese peste golf, face o buclă și ajunge pe dealul învecinat, și așa până vezi cu ochii; între localități poate că există semne care să le delimiteze, dar în realitate o uriașă conurbație, în care doar densitatea este mai mică sau mai mare, dar loc pentru sălbăticie… unde să mai fie? Pădurile de pe dealurile formate din roci friabile mai salvează ceva ‘natură’… Niște orezării care acum sunt uscate, niște oameni care muncesc pe câmp, în rest totul plin cu beton Hyundai și Samsung, reclame colorate pe clădiri, în straturi și straturi supraetajate. Seara, dacă te plimbi pe lângă hotelul nostru, lumina este echivalentă cu cea de pe timp de zi însorită, fantastic câtă energie băgată în reclame.

Cocorii? Ce e aia „cocorii”? Aaa. Cocorii sunt pe pliante și pe tricouri suvenir, pe cești și pe stilouri, desene pe ușa clădirilor centrelor de vizitare.

17 noiembrie: plus câteva impresii din Coreea

Cum este o asemenea călătorie? Fiecare tură de acest gen este o experiență extraordinară, o ocazie care în mod normal nu merită să fie pierdută. Când se ivește oportunitatea unei asemenea călătorii, se ciocnește dorința de a vedea Lumea și de a participa la evenimente importante pe plan profesional, cu factorul limitativ reprezentat de angajamentele anterioare. Deja m-am obișnuit să zic “nu” la invitații atractive, dar există pe undeva sentimentul de pierdere a ocaziei, care fiecare este o unică situație prin care putem să deschidem o fereastră asupra universului cultural, științific, social, politic, economic etc al unei anumite țări, a unei anumite locații. Mă întreb, cum de există persoane aparținând ‘modelului european’ care vorbesc cu dezinvoltură despre probleme globale, mediu, economie, globalizare, până când nu au văzut în viața lor un sărac care literalmente nu se poate ridica de foame, atât de slăbit este, tăvălit în praful căruiva sat din India, nu au văzut cartiere sărace ale Asiei, nu au văzut milioanele de mașini ce se revarsă pe artere din Bangkok scufundate în poluare, nu au văzut cum arată pădurile tropicale cu maimuțe, elefanți și crocodili, leii și antilopele, cum arată văile glaciare din stâncăriile nord-americane cu urși grizly și elani? Deci, o călătorie este ca și citirea unui teanc de cărți despre zona respectivă.

În aria din Coreea de Sud pe care am avut ocazia să o observ, mai cu seamă în zona Changwon, turismul “extern” este aproape zero. Nu există case de schimb valutar, la o bancă unde am schimbat banii au ieșit rând pe rând angajații să ne vadă, să se minuneze, omul alb. Copii priveau cu interes cele două ființe care semănau cu ceea ce ei cunosc, dar totuși erau altfel. Pare că există din partea fetelor un zâmbet mai mult decât de curtoazie, și probabil că există în astfel de zone un sentiment de admirație față de cultura de tip european, prin a cărei mimare au ajuns și cei din Coreea de Sud să creeze o economie foarte puternică în doar jumătate de secol.

În vizita pe care am făcut-o la Seoul, în capitală, nu am fost impresionat de clădiri cu arhitectură tradițională (deoarece erau prea nesemnificative cele pe care le-am văzut), practic erau mai cu seamă clădiri moderne, destul de multe de tipul ‘zgârie-nori’. Impresionantă este în schimb infrastructura, cu autostrăzi ce permit o circulație fantastică, nu este aglomerație pe ele deoarece sunt foarte late și multe, iar ele intră până în zone centrale, așa că nu se compară cu ce este pe la noi; incredibil ce management performant au în aceasta localitate de 19 milioane de locuitori (împreună cu localitățile satelit are 24,5 milioane de locuitori, a doua arie metropolitană ca dimensiune din Lume).

În general luat, există un sentiment de siguranță în zonă, nu am auzit să fi fost incidente legate de persoane cu care aveam contacte în perioada conferinței Ramsar (nu așa ca la Barcelona, World Conservation Congress – octombrie 2008, unde am auzit despre mai multe furturi de genți, laptop, jafuri, atât o cunoștință din Ungaria cât și o fată din Thailanda fiind furate/ jefuite).

Problema cea mai mare pentru noi în Coreea este comunicarea, deoarece aproape nimeni nu vorbește engleza, iar a te înțelege prin semne, este un dezastru: îi desenezi șoferului de taxi un pește pe hârtie, și un fruct, să înțeleagă că vrei să mergi la piață… să nu mai zic când încercam să chemăm un taxi pe dimineața următoare, care să ne ducă la aeroport, a fost un spectacol de pantomimă până când cele de la recepție au înțeles ce vrem. Desigur, acesta deși era un hotel foarte bine echipat, cu calculator cu internet în fiecare cameră single, cu televizor, video, dvd, etuvă cu raze ultraviolete pentru sterilizarea cănilor, recipient electric cu apă potabilă rece și caldă etc, totuși, nu avea personalul vorbitor de limbă engleză. Deși afară scria că o noapte este 25.000 de won, la recepție ne-au zis (scris…) că este 44.000, iar la plată am plătit 40.000🙂.

Cât despre siguranță încă ceva, am văzut totuși casele de pe străzi cu nenumărate grilaje, practic o fortăreață după gratii. Când constatai noaptea ce strigăte, răcnete se auzeau din stradă, mai verificai odată ușa de la intrare, care oricum avea un senzor care se deschidea/ închidea automat, sensibil la un fel de măruntă baterie care era ‘cheia’. Sistemul de închidere a ușii avea un mesaj vocal, probabil zice că este deschis sau închis, o voce de femeie afirma un fel de „washundan yan”, și tot de astea se auzeau pe coridor la automate de prezervative, în lift etc. Interesant, în camera de hotel au fost oferite a priori și prezervative, pentru orice eventualitate. Dealtfel, în zonă erau destul de multe baruri de noapte, cu reclame pline de fete care cântă, dar nu era nici 2% din modul absolut incredibil dezvoltat al turismului sexual din Thailanda. Mai vedeai dimineața pe stradă scoase pe asfalt câteva sute de sticle goale de wisky, probabil consumația de seara anterioara la o singură ‘locație’.

Interesant, cca 30% dintre ei sunt creștini, iar seara dacă vezi orașul de sus, orice oraș, în multe locuri crucile mari sunt evidente prin neoanele roșii care le marchează conturul. Dacă în schimb ziua cauți biserica, vezi că acea cruce din vârf este doar o schelă, iar la bază biserica este o hală de beton printre alte clădiri asemănătoare, cu nici un fel de prestanță, cu nici un fel de funcționalitate, iar lângă ea este un fel de horn de crematoriu pe care este o cruce…

Am vizitat la un moment dat o mănăstire tradițională, ne-am dus cu un taxi cca 30 de minute. Înconjurată de păduri întinse, întro zonă foarte liniștită nu departe de Changwon, mai multe clădiri cu acoperișuri de pagodă, pereți pictați cu motive asiatice tradiționale, lotuși și oameni, călăreți și procesiuni, foarte multe capete de păsări sculptate simplu și ieșind de sub streașină, cu sutele. Picturi cu forme umanoide și urși, peisaje de o simplitate și o curățenie absolut fascinantă. Câteva statui de Buddha, aurite, în fața lor oameni scufundați în meditații religioase. Miros al fumului de lemn de santal, femei călugărite care ne invită la un ceai. Ceaiul, mai mult un pretext pentru a sta de vorbă, un păhărel atât de mic că nici nu ai cum să îi simți gustul😉 O tânără de vreo 32 de ani, retrasă la mănăstirea buddhistă, vorbește perfect engleza, vine să ne povestească, dar pe mine nu mă poate ademeni la nici un fel de ceai; aud despre ea că este foarte cultă, citită, are studii universitare de biologie moleculară, dar a devenit… atrasă definitiv de locul acesta. La plecare de aici, când în parcare am făcut semn la o mașină ‘să coborâm spre civilizație’, am constatat că cei doi din mașină vorbeau bine engleza, mai cu seamă femeia tânără, și ne-au dus fix până la centrul de conferințe, fără să dorească să accepte niște bani; au făcut pentru noi un drum de câteva zeci de km. În general luat, oamenii par prietenoși, dornici de deschidere către Lume, curați și nu foarte săraci, destul de rezonabilă situație..



Dacă ai ocazia să faci o călătorie întro țară unde nu ai mai fost, este normal să cumperi măcar o carte reprezentativă și să o citești înainte, să ști la ce să te aștepți cât de cât, măcar în mare. Dar acum, pentru prima dată pentru mine, nu a fost timp de așa ceva, din păcate trăim în goana zilnică în tot felul de ‘treburi’; iar după ce am revenit, nici pe atât nu am avut timpul pe care să îl aloc pentru o asemenea îndeletnicire. Poate, data viitoare.

PS. Când au fost scrise aceste rânduri (2008), nu exista încă actuala criză economico-financiară… care modifică multe aspecte.

PS 2. Imaginile sunt cele care puteau fi realizate cu aparatura fotografică sumară ce putea fi transportată până în Coreea.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Asia și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Coreea de Sud

  1. Georgeta Ionescu spune:

    Mi-au placut relatarile despre natura, cultura, dezvoltare antropica si ritmul vietii în Corea de Sud…Este impresionant accentul pus pe cunoasterea naturii si educatie, intr-o tara cu o demografie aflata in expansiune …… si am apreciat fotografiile inedite, din rezervatii dar si bazarul de sea food🙂 care imi aduce aminte de remarca unui prieten : mancare cu ochi..Dar geologul din mine a fost impresionat mai ales de muzeul dinosaurilor…Facilitatile de acolo fac desigur deliciul vizitatorilor, am vazut in imagini reconstituiri absolut superbe, dar si trunchiuri de lemn silicifiat incredibile. Va fi o provocare ca noi sa organizam COP 10 anul viitor. Sincer nu cred ca suntem pregatiti sa facem fata asteptarilor. Si nu pentru ca nu am avea natura de aratat, dar ne lipsesc infrastructura si cunoasterea specifica organizarii unor evenimente de acest gen

  2. Hernán Tolosa via FB spune:

    exccelente el blog. Felicitaciones

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s