Păduri din Maramureş

Maramureşul este eminamente locul unde viaţa omului este legată de freamătul pădurii. Speciile de arbori care formează păduri sau iau parte în mod semnificativ la constituirea acestora în Maramureş, sunt: molidul, bradul, fagul, gorunul. Pe lângă acestea, există specii prezente în număr mai mic de exemplare, sau care apar în arii strict localizate, cum sunt spre exemplu zâmbrul în jnepenişurile subalpine, sălciile, plopii şi arinii de-a lungul cursurilor de ape șamd. Pădurile sunt habitate importante pentru mamifere mari, cum sunt cerbul (Cervus elaphus), mistreţul (Sus scrofa), ca şi pentru urs (Ursus arctos), lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx) etc.

Mistreț (Sus scrofa)

Pădurile maramureşene sunt partea dominantă a peisajului, totodată ele sunt substratul culturii maramureşene a lemnului. Pădurile oferă multe resurse şi servicii necesare existenţei populaţiei umane, ele fiind totodată nişte valori în sine, indiferent de orice utilitate a lor din punct de vedere uman. De la bisericile de lemn patrimoniu UNESCO, până la casele de lemn şi linguri de lemn dar şi materialul de care depinde căldura pe timp de iarnă, lemnul este materia de bază în cultura maramureşeană tradiţională, fiind vital şi pentru existenţa actuală a comunităţilor maramureşene, zi de zi.

Pădurile sunt patrimoniul vital al Maramureşului, prin serviciile şi produsele pe care ele le fac accesibile comunităţii umane. Prin întelegerea realităţilor ecologice şi prin conştientizarea opţiunilor concrete, la nivel de factori de decizie şi la nivel comunitar în ansamblu, cresc şansele unui comportament social adecvat în faţa unui astfel de tezaur de care depinde viitorul nostru. În contextul crizelor energetice care se prefigurează în domeniul combustibilior fosili, în state vest-europene revenirea la utilizarea biomasei, practic a lemnului, este un deziderat care este din ce în ce mai mult promovat. În Maramureş, există încă tradiţia încălzirii cu lemn, o situaţie care în alte locuri este scopul unor proiecte majore. Încălzirea locuinţelor se face cu lemn, atât în comunităţile rurale cât şi în municipiul Sighetu Marmaţiei (parţial cu gazul recent introdus). Siguranţa încălzirii cu lemn, ca «biomasă», ca sursă de energie regenerabilă, este mai mare pe termen lung comparativ cu situaţia utilizării combustibililor fosili, neregenerabili, care se vor epuiza în timp.

Pisică sălbatică (Felis silvestris)

Pădurile Maramureşului Istoric sunt extraordinar de valoroase, dar ele sunt devastate din ce în ce mai mult, degradarea pădurilor afectând biodiversitatea, peisajul, atractivitatea turistică a zonei, crescând riscul inundaţiilor şi a alunecărilor de teren. Pădurile maramureşene, am putea zice că sunt legendare, dar în anii de după 1989 agresiunea umană faţă de ele a atins cote inimaginabile. Exemple din Borşa şi Parcul Naţional Munţii Rodnei arată o virulenţă care a devenit cunoscută nu doar în România dar şi în afara graniţelor.

Dealul Solovan – amintiri din copilărie

Până în trecutul recent, administrarea pădurilor era doar „atribuţia” statului, reprezentat printr-un singur colos naţional. Ca urmare a procesului de privatizare, situaţia a devenit mai complexă, existând atât păduri de stat cât şi păduri private, composesorate, ocoale de stat şi ocoale private, un hăţiş de reglementari teoretice care nu prea au efecte eficiente vizibile pe teren. Dacă până şi în Parcul Naţional Munţii Rodnei, Rezervaţie a Biosferei, a fost posibilă defrişarea unei mari părţi inclusiv din rezervaţia ştiinţifică, loc în care în mod teoretic până şi accesul pentru cercetare trebuia să se facă doar cu permis special, vedem că situaţia pădurilor maramureşene este evident scăpată de sub control. Din evaluări superficiale, se consideră că aproximativ 2.000 de hectare de pădure au fost tăiate ilegal din partea maramureşeană a Parcului Naţional Munţii Rodnei, dar realitatea concretă poate fi mult mai drastică. De-a lungul flancului nordic al acestor munţi, a rămas un brâu de pădure doar la limita superioară a etajului coniferelor, mare parte a acestui etaj căzând pradă devastărilor. Aspectul pozitiv este ca există o regenerare naturală puternică, puieţi nenumărati crescuţi din seminţe, fără nici un fel de intervenţie umană, încearcă să se dezvolte pe versanţii prăduiţi de tăierile ilegale. Problema este că acestea vor fi păduri bătrâne doar peste multe decenii, iar până atunci capacitatea lor de a influenţa retenţia de apă, microclimatul, de a oferi mediu de viaţă pentru faună, de la acvile la bufniţe, de la corbi la cerbi, este foarte diferită faţă de o pădure adevărată. Totodată, atractivitatea peisagistică, posibilitatea de a constitui zone interesante pentru turism, sunt incomparabile în cazul unor teritorii acoperite cu desişul molidişurilor tinere, faţă de pădurile bătrâne.

Pădurile maramureşene bătrâne sunt din ce în ce mai afectate de tăieri majore, ceea ce duce la scăderea mediei de vârstă a arboretelor. Cândva, Maramureşul era plin de arbori bătrâni, seculari, nişte coloşi de o valoare naturală şi estetică extraordinară. Acum, exemplarele bătrâne devin din ce în ce mai rare, protejarea lor este slabă, totodată şansa exemplarelor tinere de a ajunge la vârste înaintate este redusă. Prin devastările pădurilor bătrâne, sunt periclitate multe populaţii de animale legate de astfel de habitate. În general, pădurile bătrâne sunt mediul de viaţă pentru multe specii de insecte xilofage, pentru specii de păsări cuibăritoare în scorburi, pentru păsări care cuibăresc în arbori bătrâni şi mari (păsări răpitoare, barza neagră etc), pentru lilieci şi pentru alte specii de animale care necesită habitate netulburate de prezenţa umană deranjantă, multe dintre aceste specii fiind protejate pe baza Directivei Habitate şi a Directivei Păsări a Uniunii Europene.

Ce putem pierde dacă vom continua devastarea pădurilor maramureşene? În Maramureş, mai mult decât oriunde, ‘civilizaţia lemnului’ este dependentă de pădure. Faţă de România împădurită pe 26,7% din suprafaţa ei, Maramureşul este acoperit de pădure pe 46,3%. În trecut ca şi acum, o mare parte a economiei Maramureşului se bazează pe exploatarea şi prelucrarea lemnului. Prin faptul că pădurile sunt regenerabile, ele au reprezentat în mod tradiţional o resursă sigură şi inepuizabilă, în măsura în care au fost exploatate în limitele capacităţii de suport a ecosistemului. Prin scăderea controlului guvernamental şi prin apariţia capitalismului sălbatic după 1989, prin formarea Mafiei Lemnului în care sunt implicate persoane foarte diferite, de multe ori având relaţii politice, administrative şi poliţieneşti, subiectul devine foarte complicat.

Problema fundamentală a comunităţii maramureşene în ceea ce priveşte pădurile, este alegerea între a permite materializarea uneia dintre variantele: 1. înavuţirea rapidă a câtorva persoane (prin riscarea unor dezastre majore la nivel de comunitate în viitorul apropiat) sau 2. găsirea echilibrului între nevoile sociale şi economice actuale şi cele ale viitorului, pentru ca viitorul comunităţii să nu fie subminat prin acţiunile produse de hrăpăreţii momentului.

O vulpe (Vulpes vulpes) traversează poteca ce duce la Poiana Brazilor – Igniș

Din acest punct de vedere, există un conflict între 1. cei puţini care sunt părtaşi la devastarea actuală a pădurilor şi la dezastrele rezultate din această situaţie, şi 2. comunitatea maramureşeană în ansamblul ei, incluzând aici şi generaţiile viitoare, care în loc să aibă la dispoziţie un spaţiu vital de o valoare extraordinară, ajung să se afunde în probleme incontrolabile şi fără soluţie de rezolvare, ale unui mediu de viaţă devastat.

În contextul (teoretic al) descentralizării administrative, a puterilor reale transferate administraţiei publice locale, luarea deciziilor se face în comunitate; totodată, retrocedarea pădurilor şi reapariţia composesoratelor şi a ocoalelor silvice private, care se confruntă cu interesele ocoalelor silvice ale RNP şi cu o confuzie legislativă generalizată în perioada de restructurare, fac ca situaţia să fie benefică celor care doresc să jefuiască. Aceste «vremuri tulburi» afectează drastic situaţia pădurilor maramureşene şi odată cu asta, şi viitorul comunităţilor care trăiesc în acest peisaj. Desigur, „confuzia legislativă” și „vremurile tulburi” nu au apărut doar de la sine, ci sunt inclusiv creația unei Mafii a Lemnului, organizate, transpartinice, cu legături în cele mai înalte sfere de „putere democratică”. Te poți întreba, cine poate în acest context să se lupte cu o asemenea Mafie, ce șanse de reușită există și care sunt riscurile la cere se expune persoana sau grupul în cauză?

Zona Creasta Cocoșului – Munții Gutâi

În vederea schimbării atitudinii oamenilor faţă de pădure, există posibilitatea promovării unor abordări filosofice, a unei etici şi moralităţi diferite de abordarea pur utilitaristă, dar există şi varianta abordării utilitariste, mai apropiate de „pragmatismul capitalismului” şi a gândirii antropocentrice caracteristice societăţii noastre actuale. Dintre aceste abordări, ambele au părţi pozitive şi părţi negative, fiind necesară calibrarea unor mesaje uşor de înţeles de către publicul ţintă al acţiunilor de conştientizare publică privind importanţa protejării valorilor naturale. Desigur, este nevoie în marea majoritate a cazurilor, de o abordare care să combine gândirea utilitaristă cu cea profund morală.

Există o elită intelectuală capabilă de a înţelege valorile intrinsece ale pădurii, ale biodiversităţii ca manifestare a viului în multiple forme, ale eticii şi moralităţii comportamentului nostru faţă de alte specii de organisme. Această elită intelectuală este restrânsă ca număr de persoane, dar există în acest grup şi oameni influenţi (lideri) care pot avea impact major în abordarea acestui subiect din punctul de vedere a conservării valorilor naturale.

La momentul de faţă, perioadă dominată de goană după propriile interese economice momentane, abordarea utilitaristă are mai mari şanse de a produce efecte majore, sesizabile la nivel legislativ, la nivelul comportamentului societăţii umane. Calcularea riscurilor unor catastrofe rezultate din acţiuni umane agresive faţă de mediu, defrişări, alunecări de teren, reducerea bazei resurselor regenerabile, schimbarea microclimatului prin aridizare, apariţia de viituri majore cu efecte dezastruoase, subminarea atractivităţii peisajului atât pentru turism cât şi pentru recreere, sunt factori care pot influenţa deciziile. Toate aceste fenomene, cu exemplele concrete dezbătute din ce în ce mai mult şi în mass media, oferă un substrat care duce la conştientizarea pericolelor potenţiale. Din păcate, nu există încă o platformă de cooperare pentru realizarea unor acţiuni concrete la nivel local şi microregional, în care factorii decizionali ai ariei maramureşene să îşi asume responsabilităţi concrete pe care să le şi ducă la îndeplinire. Protecţia naturii apare între numeroasele „priorităţi” care nu ajung să fie prioritizate, iar dacă va continua stilul „business as usual”, micile chestiuni ale momentului domină orice şansă de a aborda subiectele majore, de interes strategic fundamental pe termen lung.

Protecţia naturii are interesul să perturbe cât mai puţin procesele naturale din ecosisteme, în timp ce acţiunile forestiere interesate de maximizarea profitului economic au interesul de-a împinge limitele până la eventuala sustenabilitate a exploatării pe termen lung, în cel mai bun caz, dar de multe ori interesul maximizării profitului „aici şi acum” este şi mai mare, astfel încât nici măcar sustenabilitatea economică nu mai este luată în considerare ca un factor important. Conflictul dintre interesele pe termen scurt ale exploatatorilor/ devastatorilor de păduri şi opțiunile celor interesaţi de conservarea biodiversităţii şi societăţii umane pe termen lung sunt astfel în contradicţie, dar până acum balanţa a fost înclinată înspre devastare.

Dacă valoarea unei cantităţi de masă lemnoasă/ cherestea se poate evalua în termeni financiari, situaţia se schimbă la evaluarea valorii estetice a peisajului, valoarea intrinsecă a biodiversităţii, valoarea stabilităţii microclimatului local, valoarea oxigenului eliberat de pădure, a retenţiei apei la ploi şi eliberării ei în perioade de secetă, parametri de care depinde bunăstarea şi viitorul comunităţilor noastre.

DSC_1782

DSC_1816

DSC_1829

DSC_1869

DSC_1879

DSC_1913

DSC_1939

DSC_1954

DSC_1967

DSC_1977

Este necesar să ajungem ca întreaga comunitate, mai concret marea masă a oamenilor să poată genera o presiune destul de mare pentru a forţa reprezentanţii administraţiilor publice locale să aducă decizii drastice privind măsurile necesare spre a permite dezvoltarea durabilă a comunităţilor maramureşene, păstrarea pădurilor ca substrat al existenţei. Pentru aceasta, este necesar ca întreaga comunitate să fie conştientizată, să înţeleagă care sunt posibilităţile concrete, care sunt factorii limitativi, care sunt riscurile pentru oamenii prezentului şi pentru cei care vor trăi aici peste câteva decenii… sau secole. Oamenii trebuie să înţeleagă că aici nu este vorba de chestiuni teoretice, ci de viitorul nostru concret şi palpabil, de ce se va întâmpla cu comunităţile maramureşene peste 10-20-50 de ani… 200 de ani… 1.000 de ani. Trebuie luată în discuţie reconstrucţia ecologică pe terenurile degradate, mai ales pe terenurile agricole neutilizabile rentabil şi reconstrucţia ecologică a pădurilor de luncă, de-a lungul cursurilor de ape. Promovarea certificării (reale! a) pădurilor şi posibilitatea păstrării pieţelor care absorb produse provenite doar din asemenea păduri este un alt exemplu de încercare a trecerii spre sustenabilitate…. dacă mai este cazul.

Păduri de amestec, zona Izvorul Izei, Munții Rodnei

Conform lui Dorel Cherecheş, fostul director al direcţiei silvice Baia Mare, în cartea “Gestiunea durabilă a pădurilor din Maramureş”, aparută la Ed. Dragoş Vodă, Cluj Napoca 1999, în judeţul Maramureş există 266.400 hectare de pădure, ceea ce reprezintă 0,49 hectare/ locuitor. Din aceste păduri 38,1% sunt constituite din răşinoase, iar 61,9% sunt păduri de foioase. În această lucrare, D. Cherecheş scria la pg. 33: “apare paradoxal (…) ca întinderea pădurilor să scadă (…) datorită unor activităţi de jaf. Perioada de tranziţie spre economia de piaţă, poate rămâne pentru multe zone din ţară, un caz aproape unic de devastare a unui bun public de interes naţional strategic, în plină inconştienţă faţă de consecinţe. Promovarea deci, a conceptelor ecologice şi argumentarea ştiinţifică a gândirii noastre faţă de pădure nu se impune numai dintr-o raţionalitate elementară, ci şi din buna funcţionare a instinctului de conservare.” Interesant, nu?

© dr. Peter Lengyel

Fragment din cartea Ecosisteme din Maramureș (2007), cu unele modificări.


Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Păduri din Maramureş

  1. vasile botis spune:

    daca am fi mai responsabili cu averea judetului ,te doare sufletul sa vezi cum se despaduresc zone intregi de paduri iar cei responsabili stau nepasatori si privesc cum se duce avutia nationala ce o sa lasam nepotilor nostri.

  2. stefan spune:

    aţi votat numai jefuitori pe toate planurile şi din toate domeniile, aşa ne trebuie

  3. peterlengyel spune:

    Holdviola – Erdő, erdő ( official video )

  4. Pingback: Jud. Maramures | Arhiva negativa

  5. Pingback: Mușchi de porc și sos de hribi – PrintreOale.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s