Păduri de gorun şi stejar în Maramureș

Cum este să te plimbi prin ploaia caldă, să vezi cum litiera abureşte de apa cu care este impregnată? Aburii plutesc misterios prin pădure, o imagine idilică, mirosind a ferigi şi arome de plante neştiute, cu susur de pârâu ce trece printre rădăcini şi pietre. Cea mai reprezentativă pădure de gorun din Maramureşul Istoric este cea de la Ocna Şugătag, rezervaţia Pădurea Crăiască. Sute de exemplare monumentale, unele mathusalemice cu înălţimi de peste 45 de metri, impresionează omul mărunt ce se plimbă printre gorunii seculari. În anii când fructificaţia este bogată, în septembrie-octombrie cade din coronamente o ploaie de ghindă. Gorunul poate ajunge la vârsta de 600-700 de ani, dacă este lăsat de om, şi dacă are noroc ‘de la natură’.

Pădurea Crăiască. Pe un pin încovoiat este un cuib de corb (Corvus corax) locuit încă de când eram eu copil, şi cine ştie cu cât timp înainte… Uliul porumbar (Accipiter gentilis) are mai multe cuiburi pe care le schimbă de la an la an, instalate pe exemplare mari de larice; multe dintre aceste cuiburi sunt pe copaci în care au fost bătute cuie, oameni urcând pentru a scoate puii, deoarece localnicilor care cresc porumbei nu le convine prezenţa păsărilor răpitoare. Ţipetele ascuţite ale uliului se aud de departe prin pădurea bătrână. Puii sunt hrăniţi cu grauri, sturzi, gaiţe, porumbei şi alte păsări, dar şi cu mamifere cum ar fi veveriţe, pârşi etc.

În dimineţi de primăvară târzie şi vară timpurie, o vizită într-o asemenea pădure este o delectare cu extraordinarul concert al nenumăratelor păsări. Aici cuibăreşte grangurul (Oriolus oriolus), o pasăre la care masculul are un superb colorit gălbui-strălucitor cu negru; caracteristică este prezenţa muscarului sur (Muscicapa striata), a ciocănitorii de stejar (Dendrocopos medius), a ciocănitorii verzi (Picus viridis), a huhurezului mic (Strix aluco).

Huhurez mic (Strix aluco) forma roșcată

Huhurez mic (Strix aluco) forma cenușie

Pui/ juvenili de huhurez mic (Strix aluco)

În Pădurea Crăiască, există o avifaună extraordinar de bogată, astfel încât cercetările au arătat prezenţa a 51 de specii cuibăritoare (Béres, 1983), o mare parte dintre aceste specii fiind prezente în foarte multe exemplare. Pe lângă cele care se hrănesc în pădure (spre exemplu ciocănitori, cojoaice, ţicleni etc), sunt prezente numeroase specii care se hrănesc în fânaţele şi păşunile care înconjoară pădurea, sau în zonele lacurilor, bălţilor, mlaştinilor şi sărăturilor situate în apropiere. Există scorburi cu diferiţi lilieci, văgăuni de vulpi (Vulpes vulpes) şi sisteme întortocheate de galerii ale bursucilor (Meles meles). Pisica sălbatică (Felis sylvestris) este şi ea prezentă, deşi foarte vigilentă şi rar văzută.

Pădurile de gorun au o bogată faună de amfibieni, de la salamandră (Salamandra salamandra) la triton cu creastă (Triturus cristatus), triton comun (Triturus vulgaris), izvoraş cu burta galbenă (Bombina variegata), la brotăcel (Hyla arborea), broască râioasă brună (Bufo bufo), broască râioasă verde (Bufo viridis), broască roşie de pădure (Rana dalmatina), broască roşie de munte (Rana temporaria). Reptilele sunt reprezentate de şopârla de câmp (Lacerta agilis), şopârla fără membre (Anguis fragilis) şarpele de casă (Natrix natrix), şarpele de alun (Coronella austriaca), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima) etc.

Șarpele lui Esculap (Elaphe longissima)

Gorunul (Quercus petraea). Un bătrân gorun stă aici de multe secole. Cândva o ghindă căzută printre frunze, apoi primăvara încolţită, de-abia o mică plantă, ce până toamna ajunge la 15 cm înălţime dar cu rădăcini de 40-50 cm, apoi an de an creşte, decenii, secole. La început, chiar în acel an, au fost milioane de ghinde, multe au fost însă natural mâncate de mistreţi nesătui, de gaiţe înfometate. Ea a avut noroc, la fel şi alte câteva mii, au încolţit în acea primăvară. Cu trecerea anilor, ‘generaţia’ respectivă de goruni era formată din exemplare din ce în ce mai mari, dar concomitent şi mai puţine. Lent dar sigur tot mai multe au căzut la pământ, rând pe rând, au pierdut lupta pentru viaţă. Nu este uşor să rezişti printre furtuni crunte, fulgere năprasnice, lipsă de apă în ani secetoşi, atacul frunzelor de către cărăbuşi sau larve ale unor fluturi, boli produse de ciuperci sau bacterii instalate pe juliturile cauzate de căderea gorunilor învecinaţi, de fulgerele ce ţi-au străbătut trupul; să nu mai zic de securile şi fierăstraiele umane. Iar ultimele decenii, cu jaful pădurilor prin drujbe scăpate de sub orice control… în capitalismul democratic…

Gorunul, marele arbore, nu trăieşte singuratic. Este înconjurat de alţi goruni, mai bătrâni sau mai tineri, de arbori din alte specii, tufe, ciuperci din sol ce îi înconjoară rădăcinile, ciuperci parazite pe crengi, viespi ce-şi depun ouăle în frunze unde acestea se dezvoltă în larve ce cresc în gale, ciocănitori ce-şi fac scorburi în trunchiul său, cinteze ce cuibăresc printre crengi, veveriţe ce se fugăresc prin coronament, larve de croitori ce se dezvoltă în lemn. Scoarţa este acoperită în unele zone de licheni, în zonele mai umede se instalează muşchi, iar aceste microhabitate sunt locuite de cine ştie câte insecte mărunte, şi alte nevertebrate studiabile doar sub microscopul binocular… Vâscul, o plantă semiparazită verde, îşi înfige haustorii săi în crengile arborelui, insecte îi rod frunzele, bufniţa se odihneşte ziua pe o creangă. Lilieci se retrag într-o crăpătură sub scoarţă, ieşind seara să vâneze insecte, roiesc în jurul monumentalului arbore, apoi se răsfiră prin pădure, prin păşune, pe lângă ape.

Goruni de 200-300 de ani, unele exemplare având chiar şi 400-500 de ani, cu trunchiul gros, coronament proporţional şi foarte bine dezvoltat, duc la apariţia unui peisaj atractiv. Aceşti arbori pot fi totalmente sănătoşi până la o vârstă de 150-200 de ani, iar ulterior apar scorburi din ce în ce mai mari şi unele crengi groase se uscă, dar arborele mai poate trăi câteva sute de ani. În asemenea păduri cu arbori bătrâni putem avea ocazia să vedem specii de cerambicide sau rădaşca (Lucanus cervus), un coleopter devenit din ce în ce mai rar…

Rădașcă (Lucanus cervus), femelă

O întreagă comunitate de vietăţi depinde de el, de vârstnicul gorun, şi chiar când va cădea la pământ aşa cum este în firea lucrurilor, va adăposti sub trunchiul său căzut diverse broaşte, tritoni, şerpi şi melci, rozătoare şi hermeline, iar în trunchiul ce i se destrăma, vor trăi nenumărate larve de insecte xilofage, viermi, diplopode detritivore şi chilopode ce ies la vânat de animale mărunte, ciuperci şi trilioane de bacterii care o vor transforma în solul din care şi-a tras seva o viaţă întreagă. O viaţă de luptă pentru existenţă.

Lupta pentru existenţă este chiar existența în sine? Ştiinţele naturii au fost profund restructurate, atunci când Darwin a conceput teoria evoluţionistă, prin combinarea teoriei lui Malthus despre suprapopulaţie şi lupta pentru existenţă şi ideea lui H. Spencer despre supravieţuirea celui mai apt. Putem recunoaşte că resursele disponibile sunt mult mai puţine decât să permită acele creşteri exponenţiale ale populaţiilor, care rezultă din tendinţa naturală de înmulţire a organismelor. Tendinţa fiecărui organism, a fiecărei perechi, este de a lăsa cât mai mulţi urmaşi. Dacă ar găsi posibilităţi de existenţă, în timp scurt “urmaşii” ar acoperi tot Pământul. La un gorun care trăieşte 600 de ani, dacă nu ar exista condiţii de mediu biotic şi abiotic care să distrugă marea parte din progenitură, ar fi destul ca în cei 600 de ani gorunul să producă o singură ghindă, pentru ca populaţia de goruni să nu scadă numeric. Totuşi gorunul produce milioane(?) de ghinde, oricum, extraordinar de multe.

Privitor la sistematica gorunilor/ stejarilor (genul Quercus), delimitarea speciilor este relativ nesigură, existând în interiorul “speciilor” numeroase varietăţi, care pot fi grupate “în jurul unor taxoni” care sunt consideraţi subspecii. Sunt neclare liniile de demarcaţie între diferenţele individuale, varietăţi mai slab sau mai puternic pronunţate, subspecii şi specii, treptele de diferenţiere a stejarilor contopindu-se într-o serie mai mult sau mai puţin continuă. O varietate bine pronunţată poate fi considerată o specie incipientă, care poate realmente să ajungă la stadiul de nouă specie, sau poate persista la stadiul de varietate, ori poate dispărea.

Goruni și stejari pe dealul Solovan, lângă Sighetu Marmației

Specia? Lumea vie este formată din indivizi care aparţin diferitelor “specii”. Specia constituită este un fenomen obiectiv, definibil şi distinct, realmente existent în natură. Aceste specii sunt net delimitate, cu limite clar conturate. Teoretic, specia este un grup de populaţii, ai cărei indivizi se reproduc faptic sau potenţial între ei, indivizii fiind potenţial capabili de a da naştere unor urmaşi fertili, astfel încrucişarea acţionând ca un factor integrator, consolidând specia într-o unitate biologică autenică, izolată de alte grupuri analoge. Există grade diferite de interfertilitate, deci această limită nu este absolută. O specie nu este doar o sumă de indivizi, aşa cum un organism nu este o sumă de organe, sistemele având noi caracteristici.

Specia este o entitate supraindividuală capabilă să se autoreproducă un răstimp nedefinit şi să evolueze “relativ independent”, o realitate biologică în dezvoltare, deci temporală, rezultată prin evoluţie şi continuând acum şi în viitor să se transforme evolutiv. Specia este formată dintr-un număr mare de organisme individuale, genetic asemănătoare (implicit asemănătoare biochimic, fiziologic, morfologic, comportamental etc.), care ocupă un anumit areal şi o anumită nişă ecologică, formând o unitate autoreproducătoare ce-şi păstrează particularităţile specifice în natură, închisă din punct de vedere sexual, delimitată faţă de alte specii.

Stabilitatea speciei nu este absolută, ci temporară şi relativă, indivizii rămânând asemănători, din generaţie în generaţie. Specia poate exista timp nedefinit, păstrându-şi caracteristicile anterioare, în lipsa unor concurenţi, şi în situaţia unui mediu de viaţă foarte stabil, datorită selecţiei stabilizatoare. Organismele pot rămâne perioade îndelungate fără modificări semnificative, creşterea complexităţii fiind favorabilă numai în cazurile când ea aduce beneficii adaptative. Organismele cu organizare relativ inferioară (bacterii, eucariote unicelulare etc.) sunt bine adaptate unor medii particulare, unde creşterea complexităţii şi a dimensiunilor ar fi în defavoarea indivizilor.

Pădurile de gorun şi stejar în Maramureş cuprind zonele de la altitudinea cea mai joasă din Maramureşul Istoric (cursul Tisei părăseşte Maramureşul la 204 m altitudine) gorunetele urcând pe versanţii însoriţi până la 600, mai rar până la 700 m altitudine, până la izoterma de 8 grade C, medie a temperaturii anuale. La Ocna Şugătag, temperatura medie anuală este de 8,0 grade C, precipitaţiile sunt de 742 mm, iar perioada de vegetaţie a gorunilor este de 166 zile pe an (conform volumului monografic “Pădurile României”, elaborat sub redacţia C. Chiriţă, Ed. Academiei RSR, Bucureşti 1981). Stratul arborescent este constituit din două ‘specii’ codominante, aflate în ‘superioritate’ când una când cealaltă, anume stejarul (Quercus robur) şi gorunul (Q. petraea) care sunt mai competitive în habitate bine însorite şi carpenul (Carpinus betulus) care este mai bine reprezentat în zone mai umbrite. În gorunete apar ca exemplare diseminate: paltin de câmp (Acer platanoides), plop tremurător (Populus tremula), mesteacăn (Betula pendula), cireş (Cerasus avium), tei (Tilia sp.) etc. Stratul arbustiv este format din alun (Corylus avellana), păducel (Crataegus monogyna) şi exemplare tinere ale speciilor arborescente; tufărişurile de pe la marginile unei asemenea păduri cuprind şi soc (Sambucus nigra), porumbar (Prunus spinosa), mur (Rubus caesius), călin (Viburnum opulus), corn (Cornus mas), sânger (Cornus sanguinea) etc. Stratul ierbos este bine reprezentat, mai cu seamă în zonele unde pădurea şi tufărişurile sunt mai rare şi pătrunde multă lumină până la nivelul solului.

Pădurile dominate de gorun (Quercus petraea) sunt distinct delimitate în Maramureş, fiind prezente în 1. bazinul Izei, mai ales în subbazinul Ronişoarei pe interfluviul dintre Ronişoara şi Vişeu dar şi pe interfluviul dintre Mara şi Cosău la Ocna Şugătag, şi pe la poalele ramei montane; 2. în bazinul Vişeului, mai cu seamă în aria joasă din subbazinul Ruscovei, şi 3. de-a lungul Tisei, spre exemplu la Săpânţa.

1. Pe interfluviul dintre Vişeu şi Iza există păduri de gorun şi stejar, astfel încât pe versantul dinspre Iza a dealului Hera a fost constituită o arie protejată denumită „Gorunetul de la Ronişoara”, aflată la 500-600 m altitudine. Rezervaţia Pădurea Ronişoara este situată pe teritoriul administrativ al comunei Rona de Sus, fiind mărginită pe o porţiune de DN 18. Recent a fost tăiat-dinamitat prin rezervaţie un drum care duce către o nouă mănăstire construită pe versantul dealului Hera, orientată spre bazinul Vişeului. Pădurea de gorun Ronişoara este considerată ‘rezervaţie de seminţe’. Aria protejată are o suprafaţă de 62 hectare; există un panou pe care şi acum în 2007 (și în 2011) scrie despre “Academia R.S.R.”… Prin activitatea societăţii civile, ONG de mediu şi elevi din Sighetu Marmatiei, recent (în 2007) au fost făcute marcări pentru delimitarea vizibilă a suprafeţei protejate, delimitarea faţă de restul pădurilor. Această arie protejată se află la poziţia 2573 în Legea 5/2000, privind Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional, secțiunea 3, zone protejate; la ora actuală este în custodia Direcţiei Silvice Baia Mare.

Ce scrie oare despre Pădurea Ronişoara pe site-ul web al APM Baia Mare? “Fauna reprezentată prin: cerb, căprior, mistreţ, vultur.” Putem considera că „nu se ştie” la ce specie de „vultur” se face referire, realitatea este însă că la ora de faţă la noi în ţară trăiesc doar câteva perechi (2-3?) de vulturi hoitari pe lângă Dunăre…

http://www.apmbm.ro/index.php?cod=31&ce=padurea_ronisoara

2. La Ocna Şugătag, aria protejată „Pădurea Crăiască” este o zonă reprezentativă pentru gorunete. Rezervaţia Pădurea Crăiască este situată la nord-vest de Ocna Şugătag, în imediata vecinătate a caselor din localitate; pădurea este constituită preponderent din stejar şi gorun (Quercus robur şi Q. petraea) şi larice (Larix decidua); dealul pe care se află pădurea este format din depozite sedimentare badeniene reprezentate de marne, argile-marnoase, gresii, tufuri cu globigerine şi depozite de sare. Aria protejată are suprafaţa de 44 hectare şi altitudinea medie de 485 metri; are codul 2574 în Legea 5/2000, privind Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional, secţiunea 3, zone protejate; la ora actuală este în custodia Direcţiei Silvice Baia Mare.

3. La Săpânţa, între centrul localităţii şi cursul Tisei, pe terasa Tisei de-a lungul cursului inferior al cursului Săpânţei, există o pădure de gorun cu stejar şi carpen, dar exemplarele cele mai ‚atractive’ au fost tăiate pentru a construi Mănăstirea Săpânţa Peri (ridicată între 1997-2004), care este actualmente cea mai înaltă construcţie de lemn din Europa: are 56 metri. Bârne, grinzi, întreaga structură de rezistenţă, pereţii, treptele, balustradele, totul este stejar/gorun.

În Formula AS, nr. 521, 24 iunie – 1 iulie 2002, a apărut un articol cu titlul “Mănăstirea din cer – Săpânţa” scris de Otilia Teposu. Ce scrie aici? “Ioan Stiopei, zis şi Ionu’ Bughii, omul care-i conduce pe meşterii ce înalţă biserica de la Săpânţa (…) Biserica asta va fi cea mai mare construcţie de lemn din ţară. Au intrat sute de metri cubi de lemn în ea. Am lucrat numai cu inima lemnului, adică, oricât de mare o fost lemnul, am tăiat din el numai o sângură bârnă din mijlocul lui, nu mai multe. Or rămas în pădurea din care s-au adus lemnele cioate groase şi de un metru şi jumătate. Mă gândesc câteodată că o intrat o pădure întreagă în biserica asta, poate sute de ani o trăbuit ca să crească copacii din care am facut-o.

http://www.formula-as.ro/reviste_521__188__.html

Articolul “Desant japonez la Cimitirul Vesel” apărut pe HotNews, scris de Dinu Gherman, 19 iunie 2007: “Preotul Grigore Luţai a decis să reînvie tradiţia vechii mănăstiri şi a edificat o alta în parcul dendrologic din Săpânţa. A trebuit să defrişeze vreo câteva hectare de pădure ocrotită de lege, dar, spune el, a meritat. A meritat şi să se aleagă cu dosare penale, pe care autorităţile maramureşene, miloase şi sensibile religios, au mâzgălit cu mare fervoare NUP-ul salvator.

Printre comentariile pe web la acest articol, putem citi, nr. 6, 20 iunie 2007: “Şi ce importanţă are că a tăiat copaci seculari atâta timp cât se înalţă mândreţe de biserică? A meritat, zice el. Dumnezeu cu mila! Bisericii i se permite orice. Banu’ să iasă. Să răsară bisericile, să avem unde ne ruga când nu mai sunt locuri în spitale.” Nr. 14, 20 iunie 2007. “Văd că nu remarcă nimeni aici că un preot şi-a bătut joc de Creaţia Domnului (pădurea aia din rezervaţie) şi anume nu doar „aşa” ci pur şi simplu încălcând legea! Şi nu doar că a încălcat legea dar nici nu a păţit nimic! Halal să ne fie! Ţară de infractori!

http://www.hotnews.ro/articol_76152-Desant-japonez-la-Cimitirul-Vesel.htm

În luna mai 2007, la o vizită cu un grup de reprezentanţi ai ONGurilor de mediu din România, călugăriţa de la Peri, (care dealtfel ne-a zis că a absolvit facultatea de biologie, parcă la Iaşi sau Bucureşti), ne-a povestit că au fost tăiaţi copacii care erau scorburoşi. De parcă un biolog nu trebuia să ştie valoarea scorburilor pentru fauna dintr-o pădure. Dar evident, pentru construcţia bisericii ca şi a celorlalte ‚pagode’ şi porţi a fost ales lemnul de calitatea cea mai bună. În toamna 2007 se toarnă o nouă şi mare fundaţie, pentru care, în caz că se va folosi lemn pentru construcţie, o altă parte a exemplarelor masive vor fi … tăiate.

Din cauza defrişărilor de-a lungul secolelor, pădurile de stejar şi gorun au dispărut pe mari suprafeţe ale Maramureşului, terenurile fiind utilizate pentru agricultură. Probabil că acestea au fost cele mai puternic afectate dintre pădurile naturale ale Maramureşului, ele supravieţuind doar în ‚petece’ dispersate ‚ici-colo’. În mod normal, aceste petece de gorunete ar trebui drastic protejate, dar până acum agresivitatea umană pare că este indiferentă la protejarea valorilor naturale. Este o întrebare fără răspuns: cine poate să protejeze gorunetele în faţa agresiunii umane, a furiei oarbe susținute uneori de tot felul de vedenii religioase, mafii ale politico-manipulatorilor de mase de oameni sărmani, de hrăpăreție umană fără margini?

© dr. Peter Lengyel

Fragment din cartea Ecosisteme din Maramureș (2007), cu unele modificări.

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Păduri de gorun şi stejar în Maramureș

  1. Gelu RUS spune:

    Din păcate in numele religiei se poate ORICE !
    Inchidem zeci de spitale si construim sute (daca nu mii) de biserici si catedrale.
    Nu-i decât vina noastră !

  2. Mihai Valentin spune:

    Cat de departe suntem de Europa ! La noi, spiritul cetatenesc, respectul fata de stiinta, dragostea pentru Natura, in sfarsit, intelegerea adevaratelor legi si mecanisme dupa care functioneaza lumea care ne inconjoara – sunt doar vorbe goale, pe cand fiecare noua biserica cu popii ei rotofei – care se repeta pentru ca statul si patriarhia sa-si dea mana si sa fure din banii publici – este un pas inainte. Un pas inainte catre evul mediu si perioada fanariota, catre bezna ignorantei, epoca din istorie care in Romania – asa zisa tara europeana – continua sa existe imuabil si astazi. Biserici si populatie manelista – iata ce suntem noi la inceput de secol XXI ! Si distrugem cu seninatate tot cea ce Natura (Dumnezeu ?) ne-a daruit candva, intr-un trecut indepartat. Eforturile facute de romanii mai luminati intre 1850 si 1950 pt. ca sa propasim si sa ne alaturam si noi tarilor (si mentalitatii) europene sunt astazi praf si pulbere. Pentru ca in mintea acestor romani, noi suntem europeni (prin nastere si voia Domnului) si nu e necesar sa mai facem nici un efort in acest sens.

  3. peterlengyel spune:

    Terry Wheeler: Remembrance of things past: footprints in a log

    Despre modul in care se poate scrie interesant despre ecologie, pe intelesul oamenilor multi. Despre includerea omului de stiinta in imaginea in care se vede si diversitatea organismelor, interrelationarea acestora, semnalele, se vad procesele ecosistemice, transformarile… Frumos.

    „You might look at this log and see only beetle galleries. And if that’s your main research focus then that would be a perfectly reasonable perspective. Somebody else might look at the log and see the fungi, or the woodpeckers, or the parasitoids, or the little frass-eating flies, or the cycling of nutrients that goes on in and under the decaying wood. Or, you could step back and see the big picture, the whole complicated, messy food web.

    Ecology, and our ecology conferences, are kind of like that. We’re interested in different questions, and we like different organisms. Some of us do most of our research in the field, some of us do our work at the lab bench, and some of us at the computer. We wear different clothes to work, and we use different tools. But, in a sense, we’re all looking at the same log.”

    http://lymanmuseum.wordpress.com/2014/08/17/remembrance-of-things-past-footprints-in-a-log/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s