Păduri de fag în Maramureș

Trunchiurile cilindrice, scoarţa lor netedă, cenuşie… fagi acoperind versanți ai zonelor de munte… Fagul (Fagus sylvatica) poate depăşi 40 de metri înălţime, diametru de peste 1,5 metri, şi o vârstă de 300 de ani, excepţional putând să trăiască şi 500 de ani, 5 secole, jumătate de mileniu… În jurul fagilor se derulează o întreagă poveste, în care actorii sunt urşi şi lupi, cerbi şi mistreţi, bufniţe şi sturzi, ori cerambicide (croitori), frumoase coleoptere dependente de lemnul din pădure.

În mod natural, în Maramureş făgetele ar domina mare parte a peisajului. Făgetele, pure sau în amestec, caracterizează mai cu seamă etajul cuprins între 550 şi 1100 metri altitudine. Pe lângă acest etaj al făgetelor, pădurile de fag se extind atât în sus cât şi în jos faţă de aceste altitudini, în conformitate cu situaţia climatică şi edafică locală, în zonele unde condiţiile de mediu le sunt favorabile: în Defileul Tisei făgetul coboară pe abrupturile răcoroase şi umede până la cursul apei (care se află la cca 300 m altitudine), în Munţii Maramureşului, spre exemplu 1. în zona Pop Ivan (exact pe graniţa România-Ucraina), fagii urcă pe versanţii însoriţi până spre etajul subalpin, ajungând până la 1.621 m altitudine (formând limita superioară a pădurilor) iar 2. în Munţii Ţibleş fagul ajunge la 1.612 m alt. Făgetele ocupă arii extinse în Munţii Igniş, Gutâi, Lăpuş, Ţibleş şi Maramureşului, precum şi în zona dealurilor terţiare ale Maramureşului, fiind mult mai slab reprezentate în teritoriile maramureşene ale Munţilor Rodnei.

Făgetele ar fi partea dominantă a peisajului maramureşean, dacă nu ar fi fost căsăpite/ defrişate pe parcursul secolelor cât omul “şi-a făcut loc” pentru fânaţe şi păşuni, terenuri înierbate necesare creşterii animalelor domesticite. În munţii vulcanici (Igniş, Gutâi, Lăpuşului, Ţibleş) există întinse fânaţe şi păşuni formate în poienile de pe locul fostelor făgete sau păduri de amestec, păduri defrişate între timp. Astfel, dintr-o matrice naturală dominată de pădure, “întreruptă” doar de stâncării, mlaştini şi cursuri de ape, intervenţiile umane de-a lungul secolelor au produs un mozaic de habitate, în care pădurile se intercalează cu poieni mai mici sau uriaşe (de mii de hectare), cu păşuni/ fânaţe (denumite pajişti secundare), terenuri arabile, şi ‘mai la vale’ suprafeţe copleşite de infrastructura de betoane.

Deoarece fagul se înrădăcinează bine în solul mai gros, iar rădăcinile exemplarelor învecinate se întrepătrund, el rezistă mult mai bine la forţa vânturilor, comparativ cu molidul. Înălţimea medie a arborilor în făgete este de 22-25 m iar acoperirea cu Fagus sylvatica este de cca 80-90%. Fructul fagului, jirul, se maturează şi cade din arbori în lunile de toamnă, prin octombrie; este protejat de o cupă cu ghimpi, colorată roşcat-cafeniu. Producţia de jir a fagilor este impredictibilă, uneori această hrană pentru diverse animale (mistreţi…) fiind disponibilă în cantităţi de neconsumat, în alţi ani instalându-se o lipsă totală. În anii cu bună fructificaţie, în general odată la 4-6 ani, jirul neconsumat de animale are posibilitatea de a produce puieţi de fag, garantând “completarea” locurilor unde arborii bătrâni au fost doborâţi de vreme. S-a constatat că puieţii de fag sunt sensibili la ger, iar regenerarea pădurii se face doar dacă există destule exemplare care să schimbe microclimatul terenului respectiv, asigurând ‘protecţie’ exemplarelor tinere.

Făgetele ‘pure’ aflate în stadiul de climax, populează etajul montan mijlociu, unde, pe lângă fag (Fagus sylvatica), specia dominantă, apar şi exemplare izolate sau grupuri aparţinând altor specii, cum ar fi: paltin (Acer pseudoplatanus), plop tremurător (Populus tremula), ulm de munte (Ulmus glabra) etc. La limita inferioară a etajului făgetelor este prezent gorunul (Quercus petraea) şi carpenul (Carpinus betulus), pe când la limita superioară a făgetelor există exemplare de molid (Picea abies) şi brad (Abies alba), care au o proporţie din ce în ce mai însemnată odată cu creşterea altitudinii. Există o arie a pădurilor de amestec „fag şi răşinoase” cu caracter tranzitoriu între pădurile de foioase şi cele de conifere, aceste păduri fiind formate din fag, molid şi brad în proporţii cvasiegale, constituind un habitat care ocupă arii extinse în Munţii Maramureşului (Toroioaga, Pietrosu, Mihailec-Farcău, Pop Ivan), Ţibleş şi Lăpuşului.

Cu toate că acoperirea cu licheni a trunchiurilor de fag este mare, media fiind undeva pe la 60-80%, totuşi flora de licheni a făgetelor este relativ săracă în specii (cca 60), iar pădurile de amestec au cca 80 de specii de licheni. Pe fag, mesteacăn, sorb etc., se observă frecvent o acoperire completă a trunchiurilor cu licheni epifiţi.

Pe lângă stratul arborescent, pădurile de fag au un strat arbustiv bine reprezentat, cel puţin în comparaţie cu cvasi-totala lipsă a arbuştilor în molidişurile compacte. Deoarece coronamentul arborilor permite în general pătrunderea unei anumite cantităţi de lumină şi pe timp de vară, există specii arbustive care în umbra arborilor mari pot totuşi constitui o cuvertură semnificativă, desimea acestora crescând spre marginile unde lumina este mai multă. Apar astfel socul negru (Sambucus nigra), alunul (Corylus avellana) dar şi murul (Rubus hirtus), zmeurul (Rubus idaeus) care, împreună cu exemplare tinere ale arborilor, pot constitui desişuri greu penetrabile.

Stratul ierbos, mai dezvoltat decât în molidiş, include şi plante cu flori care înfloresc mai cu seamă primăvara, încă înainte de înfrunzirea masivă a arborilor, astfel încât ele primesc lumina solară directă care pătrunde printre crengile încă desfrunzite. Pe lângă acestea, ferigile sunt prezente în număr mare, mai cu seamă în zonele mai umede.

Salamandră (Salamandra salamandra)

În făgetele maramureşene, dintre speciile herpetofaunei sunt prezente: salamandra (Salamandra salamandra), tritonul carpatin (Triturus montandoni), izvoraşul cu burta galbenă (Bombina variegata), broasca râioasă brună (Bufo bufo), broasca râioasă verde (Bufo viridis), broasca roşie de munte (Rana temporaria), broasca roşie de pădure (Rana dalmatina), şopârla de câmp (Lacerta agilis), şopârla de munte (Lacerta vivipara) mai cu seamă în poieni cu pajişti montane, năpârca sau şopârla fără membre (Anguis fragilis), şarpele lui Esculap (Elaphe longissima), şarpele de casă (Natrix natrix), şarpele de alun (Coronella austriaca) şi vipera (Vipera berus). Acest număr de specii este relativ mare, dar numărul de exemplare este mic sau foarte mic, majoritatea acestor specii, mai cu seamă în cazul reptilelor limitându-se la zonele unde pădurea nu este compactă, şi animalele au ocazia să se încălzească la soare.

Salamandra, un amfibian caudat, un fel de ‘broască cu coadă’, este o fiinţă spectaculoasă a pădurilor de foioase de pe la noi; în număr mai redus trăieşte şi în păduri de conifere. Ouăle fecundate se dezvoltă în corpul matern: dezvoltarea embrionară se realizează în segmentul terminal al oviductelor. În lunile aprilie-mai femela ‘naşte’ pui vii, depune mormolocii în pâraiele curate, în sectoare unde curgerea este relativ lentă. Mormolocii au branhii externe şi sunt prădători, capturează viermi mărunţi şi crustacei acvatici de dimensiuni mici. Cu timpul, branhiile externe se reduc iar plămânii se dezvoltă, apare şi coloritul negricios cu pete galbene. Etapa acvatică durează 3-4 luni, după care salamandrele tinere părăsesc apa şi devin prădători tereştri ai nopţilor de pădure. Pe uscat, salamandrele rămân totuşi în zone cu umezeală ridicată, ziua stând pe sub buşteni, rădăcini, muşchi, prin surpături etc.

Mormolocii iniţial au culori şterse, dar încă în stadiul acvatic al dezvoltării apar petele gălbui pe fond închis, desenul caracteristic salamandrelor. Fiecare salamandră are o combinaţie unică a petelor galben-portocalii pe fondul negru al tegumentului, un fel de ‘amprentă digitală’ care o caracterizează, o distinge de orice alt individ conspecific: dispoziţia şi forma petelor este atât de variabilă încât desenul prezintă unicitate în cazul fiecărui exemplar, ceva asemănător cu amprentele digitale de la oameni.

Salamandrele adulte ies la ‘vânătoare’ mai ales noaptea, ziua fiind active doar în perioadele de după ploile puternice: consumă limacşi şi alte nevertebrate la fel de lente, pe care le pot prinde. Au o mişcare relativ lentă, dar veninul produs de glandele tegumentului le apără de prădătorii potenţiali: din cauza acestei protecţii, ele pot avea coloritul strident şi nici nu trebuie să se refugieze prin mişcări rapide… acest colorit chiar atrage atenția prădătorilor că au de a face cu un animal protejat de secrețiile sale toxice. Veninul tegumentar, dacă ajunge pe mâna omului şi de acolo pe ochi, produce iritaţii de neuitat. Salamandra hibernează în găuri din pământ, pe sub pietre, în văgăuni de sub rădăcinile arborilor mari. Are o viaţă destul de lungă, ajungând şi la peste 20 de ani.

Porumbel gulerat

Porumbelul gulerat (Columba palumbus). Pe serpentinele de pe Gutin, am văzut în vara anului 2007 o situaţie interesantă: veneau spre mine două păsări, în viraje, una în urma celeilalte. Un uliu urmărea un porumbel gulerat, l-a atins din spate, ieşeau fulgii ca dintr-o pernă ruptă. L-a scăpat, dar l-a urmărit în continuare şi l-a ajuns iar, căzând împreună între tufe. Viaţa nu este simplă. Nici pentru uliu, nici pentru prăzile sale potenţiale. Porumbelul gulerat este cel mai mare dintre porumbeii de pe la noi. Stă pe aici din februarie până în octombrie-noiembrie, pentru o scurtă perioadă coborând să ierneze în părţile sudice ale Europei. Cuibăreşte în păduri deschise, iar spre vestul european este antropizat, trăind în număr mare şi în parcurile din oraşe. Anual are două rânduri de câte doi pui.

Buhă mare (Bubo bubo)

Buha mare (Bubo bubo). Ca şi la alte specii de păsări răpitoare de noapte (dar şi la cele de zi), la buha mare femela este mai mare decât masculul. Buha nu îşi face cuib, femela depune în general 2-4 ouă albe, direct pe sol, la baza unei tufe sau pe o poliţă de stâncă. Strigătele caracteristice ale buhei, ‘u-hu’ se pot auzi mai ales primăvara, în perioada de reproducere, prin februarie-martie. Clocirea se realizează la sfârşit de martie şi în aprilie. Cât sunt mici, puii sunt protejaţi şi hrăniţi de către femelă, hrana fiind procurată de către mascul. Buha mare prinde diferite rozătoare, dar şi ciori, gaiţe, arici etc. Observarea unei piei ţepoase de arici, din care ariciul a fost mâncat, arată prezenţa buhei în zonă. Se zice că femela poate ucide chiar şi o pisică sau un pui de vulpe; dacă te uiţi la ghearele ei, devine credibilă informaţia respectivă.

Printre primele articole scrise de mine este cel având titlul ‘Observaţii asupra hranei la Bubo bubo în Maramureş 1991’, apărut în Buletinul de Informare a Societăţii Ornitologice Române, nr. 3, octombrie 1991, pg. 14-15. Textul articolului arată: La data de 13. 4. 1991 am reuşit să depistăm un cuib de buhă cu 3 ouă, care erau depuse direct pe sol, într-o adâncitură formată în urma doborârii unui fag. Prezenţa speciei în locul amintit, la SE de Sighetu Marmaţiei, a putut fi constatată deja din februarie 1988, când au fost observate 3 exemplare. Din apropierea cuibului au fost colectate ingluvii în perioada februarie-mai 1991. Toate ingluviile provin de la exemplarele adulte, puii dispărând la scurt timp după eclozare (25.4). Ingluviile, colectate din cuib şi de sub 5 molizi situaţi la distanţe de 50-400 metri de cuib, erau contopite în mase compacte, astfel încât nu s-a reuşit stabilirea exactă a numărului de ingluvii. Piesele scheletice provenind de la mamifere au fost determinate cu ajutorul determinatorului elaborat de Zörényi M., determinarea resturilor de păsări s-a efectuat apelând la colecţia Muzeului Maramureşului. Alăturat, avem lista speciilor determinate din ingluviile colectate. Din totalul de 50 exemplare determinate ca pradă a buhei, 50% sunt mamifere, 40% păsări, 8% reptile şi 2% insecte. Ca specie-pradă predomină şobolanul cenuşiu – Rattus norvegicus (28% dintre mamifere), dintre păsări, stăncuţa – Corvus monedula (25%). În afara resturilor determinate din ingluvii, menţionăm 1 exemplar de şorecar comun – Buteo buteo, 1 ex. ciuf de pădure – Asio otus, şi 2 ex. de cioară grivă – Corvus cornix găsite sub formă de pene sau întregi lângă cuib. Cele două exemplare de bizam – Ondatra zibethica erau imature. Buha mare – Bubo bubo este o specie rară în Maramureş, astfel încât ar fi necesară o ocrotire mai eficientă a speciei. Doresc să mulţumesc pe această cale d-lui J. Béres pentru ajutorul acordat la determinări şi lui Cs. Butnaru pentru participarea la colectarea ingluviilor. Compoziţia hranei la Bubo bubo după resturile din ingluvii: coropişniţă – Gryllotalpa gryllotalpa 1, şopârlă – Lacerta sp 1, şarpe – Colubrid? 3, raţă mică – Anas crecca 1, raţă cârâitoare – Anas querquedula 1, fluierar de zăvoi – Tringa ochropus 1, porumbel domestic – Columba livia 1, cioară de semănătură – Corvus frugilegus 2, stăncuţă – Corvus monedula 5, coţofană – Pica pica 2, gaiţă – Garrulus glandarius 1, mierlă – Turdus merula 1, mugurar – Pyrrhula pyrrhula 1, arici – Erinaceus concolor 4, chiţcan de apă apusean – Neomys anomalus 1, şobolan cenuşiu – Rattus norvegicus 7, şoarece de casă – Mus musculus 3, şobolan de câmp – Apodemus agrarius 4, bizam – Ondatra zibethica 2, şoarece de câmp – Microtus arvalis 1, şobolan de apă – Arvicola terrestris 2, hermelină – Mustella erminea 1; Resturi găsite în apropierea cuibului de buhă – Bubo bubo: şorecar comun – Buteo buteo 1, ciuf de pădure – Asio otus 1, cioară grivă – Corvus cornix 2.

Huhurez mare (Strix uralensis)

Huhurezul mare (Strix uralensis) cuibăreşte în păduri liniştite, mai cu seamă în făgete, dar pe timpul iernilor coboară la altitudine mai scăzută, intrând chiar şi în localităţi. Dacă este deranjată la cuib, apărându-şi progenitura, bufniţa femelă, mai mare decât masculul, nu ezită să atace nici măcar omul, ceea ce poate lăsa sfâşieturi drastice pe faţă, din cauza celor 8 gheare ca nişte bisturie. Puii sunt hrăniţi cu şoareci, pârşi, dar şi cu păsări pe care masculul le aduce la cuib cât puii sunt mici, pentru ca mai apoi ambii părinţi să vâneze, să aducă hrană puilor care au nevoie de mai multe calorii, şi nici nu se mai tem de orice intrus, aşa încât nu au nevoie de protecţie permanentă.

Uliu porumbar (Accipiter gentilis)

Avifauna făgetelor este formată din specii mai termofile (iubitoare de căldură) şi mai fotofile (iubitoare de lumină) decât avifauna molidişurilor. Caracteristic pădurilor de fag este muscarul mic (Ficedula parva) iar ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos) este prezentă şi în alte păduri cu frunze căzătoare. Ierunca (Bonasa bonasia) este prezentă în pădurile de amestec cu mulţi arbuşti, sitarul de pădure (Scolopax rusticola) cuibăreşte în păduri de limită cu zone mlăştinoase, huhurezul mare (Strix uralensis) cuibăreşte în făgete dar şi în păduri de amestec. Dintre păsările răpitoare de zi, uliul păsărar (Accipiter nisus) este mult mai puţin vizibil în comparaţie cu şorecarul comun (Buteo buteo); ambele specii cuibăresc în arbori înalţi. Speciile de păsări cuibăritoare prezente într-un anume loc variază în funcţie de structura şi vârsta pădurii, densitatea arborilor, dezvoltarea coronamentului, prezenţa sau absenţa subarboretului etc. Spre exemplu, în zonele cu dezvoltare mai mare a subarboretului, a tufărişurilor, este mai semnificativă prezenţa silviei cu cap negru (Sylvia atricapilla) şi a măcăleandrului (Erithacus rubecula). Fâsa de pădure (Anthus trivialis) este prezentă în păduri rare, cu poieni şi tufărişuri, la fel şi botgrosul (Coccothraustes coccothraustes). Brumăriţa de pădure (Prunella modularis) cuibăreşte în păduri cu subarboret bine dezvoltat, mai cu seamă în zona dealurilor înalte şi la munte.

Dintre păsările prezente în făgete se pot aminti speciile larg răspândite în diferite tipuri de pădure, cum este cinteza (Fringilla coelebs), măcăleandrul (Erithacus rubecula), sturzul cântător (Turdus philomelos), pitulicea mică (Phylloscopus collybita); dintre speciile prezente mai cu seamă în zona deluroasă-montană se pot aminti ochiul-boului (Troglodytes troglodytes), sturzul de vâsc (Turdus viscivorus), cojoaica de pădure (Certhia familiaris). Speciile cuibăritoare în etajul nemoral (păduri de foioase) de la câmpie până la munte sunt porumbelul de scorbură (Columba oenas), porumbelul gulerat (Columba palumbus), pitulicea sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix), piţigoiul albastru (Parus caeruleus), piţigoiul mare (Parus major), ţicleanul (Sitta europaea), gaiţa (Garrulus glandarius), iar dintre cele ce cuibăresc doar în pădurile de foioase din zona dealurilor şi zona montană se pot aminti piţigoiul sur (Parus palustris), şi mai cu seamă muscarul gulerat (Ficedula albicollis), care este prezent doar în dealurile mai înalte şi în zona muntoasă.

E ceva păsăret prin făgetele acestea! Privind prin binoclu sau lunetă, pasărea nu te observă, nu te consideră un intrus în intimitatea vieţii ei. Uite! Este un sturz cântător! Poţi privi graţiozitatea lui, delicateţea mişcărilor, fiecare tresărire, fiecare zvâcnire, modul în care respiră, clipitul ochilor… zburlirea penelor pentru o fracţiune de secundă, atenţia concentrată pe mişcarea unei insecte, nuanţele penajului curăţat cu minuţiozitate… ceva ce este greu de transpus în cuvinte. Fascinant este să te simţi atât de aproape de el şi să ştii că totuşi nu îl deranjezi. Cântecul în triluri melodioase se aude până la tine, strofe de o măiestrie înălţătoare, o combinaţie de motive variate într-un torent de sunete! Nu degeaba este denumit sturz “cântător”, “philomelos”… iubitor de melodiozitate… Oare cât de aberant trebuie să fii ca să îţi provoace satisfacţie să ucizi asemenea fiinţe: vânătoare din plăcere? Ce plăcere malefică poate fi asta? Poate o societate sănătoasă să tolereze asemenea comportamente?

Ferigi în făgete de iarnă

Cunoaşterea realităţii biologice face în principiu ca individul uman să conştientizeze poziţia sa de organism viu, parte a naturii, şi dependenţa sa totală de natură, şi astfel să reconsidere acţiunile sale şi ale altora. Acţiunile agresive faţă de natură, practic sunt îndreptate şi împotriva ta şi a mea! Oare cum răspundem? Poate că specia noastră va mai avea o şansă de existenţă îndelungată dacă oamenii se vor simţi agresaţi când văd, spre exemplu:

-1. o mlaştină plină cu mizerie umană, moloz şi cauciucuri de maşină, baterii uzate şi scurgeri de poluare…

-2. că pădurea este furată şi vândută la export de mafia lemnului, indiferent de consecinţele inundaţiilor, alunecărilor de teren etc., sau

-3. că vânători veseli ies să omoare animale, din plăcere…

Mistreț (Sus scrofa)

Pădurile de fag au o impresionantă faună de mamifere mari, dintre care mai reprezentative sunt: cerbul (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos). Pe lângă acestea, o bogată faună de mamifere mici, cuprinde o mare varietate de rozătoare, unele care trăiesc la nivelul solului, cum sunt şoarecele gulerat (Apodemus flavicollis), şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), altele active la nivelul coronamentului, cum este spre exemplu veveriţa (Sciurus vulgaris). Speciile insectivore sunt reprezentate de chiţcanul de pădure (Sorex araneus), cârtiţă (Talpa europaea) etc. Multe dintre aceste specii de mamifere obişnuiesc să utilizeze ca mediu de viaţă atât pădurea de fag, cât şi alte tipuri de pădure, precum şi terenuri înierbate din vecinătatea acestora.

Cerbul (Cervus elaphus)

Cerbul (Cervus elaphus). Falnic animal al pădurilor, cerbul este un simbol al peisajului natural de pe la noi. Perioada de boncănit, de împerechere, este toamna, când peisajul este acoperit dimineaţa de voaluri de ceaţă, când nopţile sunt friguroase, doar sufletele cerbilor se aprind de dragoste. Masculii scot sunete ce străbat pădurea şi poienile până departe. Dacă doreşte să îşi păstreze şansa de a avea urmaşi cu femelele ce formează grupul de ciute pe care le păzeşte, masculul dominant trebuie să îşi alunge adversarii. Uşor de zis! Luptele dintre masculii mari pot fi extenuante, când se împing cu coarnele lor ramificate, şi fiecare încearcă din răsputeri să îl umilească pe adversar. O luptă pentru a avea şansa transmiterii genelor în generaţia de cerbi a viitorului.

Platoul vulcanic al Ignișului era cândva acoperit în cvasitotalitate de făgete, dar până și după defrișări masive zona a rămas un peisaj relativ sălbatic.

Lup (Canis lupus)

Lupul (Canis lupus), acest strămoş al câinelui domesticit de oamenii primitivi, este o fiinţă extraordinară, care luptă pentru existenţa sa exact aşa cum o facem şi noi. Animal social care îşi petrece mare parte a timpului în haită, vânând în grup, utilizând diferite strategii și tactici pentru a doborî prada de care depinde supravieţuirea grupului. Prin prezenţa lor, lupii reprezintă o presiune selectivă naturală care face posibilă eliminarea exemplarelor bolnave, rănite, din populaţiile animalelor cu care ei se hrănesc. Până în urmă cu câţiva ani, oamenii neinformaţi considerau că lupul este animal periculos, de nedorit prin preajmă. Circulau legende cum că în iernile drastice lupii înfometaţi pot să omoare oameni, dar povestea asta nu are fundament, deoarece în asemenea ierni multe animale nu rezistă iar lupii au ocazia să se hrănească din abundenţă. Dl József Béres ne povesteşte că prin anii 1980, iarna, la Iapa (cartier al Sighetului), o femeie a îngheţat în pădure, iar la găsirea victimei paznicul de vânătoare Grigor Toader a observat că lupii timp de săptămâni au înconjurat cadavrul la vreo 10 metri, dar nu au mâncat din corpul uman. În mod concret, la nivel planetar, în ultimii 150 de ani de când există date mai concludente, nu se ştie de vreun om ucis de lupi. Poate că ar fi bine să ne amintim mai frecvent de legenda lupoaicei care i-a alăptat pe Romulus şi Remus, în peştera Lupercal care acum se află în centrul Romei… de interrelația dintre două specii sociale, 1. omul primitiv sau modern și 2. lupul/ câinele.

Munții Gutâi, cândva dominați de făgete, acum au și plantații de „rășinoase”

E simplu de zis: pădure. Dar ce este o pădure? O lume în veşnică schimbare, cu sunete mereu altfel, de la anotimp la anotimp, de la zi la noapte, de la oră la oră, clipă de clipă? Miresme la fel de multe, la fel de schimbătoare, când indiferenţa iernii, când reavene adieri de primăvară, ori vara copleşită de mirosurile vegetaţiei luxuriante, apoi uscarea şi destrămarea de toamnă? Milioane de feromoni pe care nu îi simți dar care sunt vitali pentru “alții”, prin care masculi de insecte își găsesc iubitele conspecifice… atractive surse de speranțe pentru viitor? De câte ori vei vizita aceeaşi pădure, ea veşnic va fi altfel, ceva nou se va întâmpla, o lumină, o atmosferă aparte, o combinaţie nouă a existentului. Pe lângă schimbările obiective din pădure, totdeauna o vei vedea altfel şi din cauză că tu vei avea altă dispoziţie de a înţelege, de a observa, de a cunoaşte, sau doar de a trece calm pe acolo. Cât de tare doreşti să-ţi deschizi ochii şi sufletul? Ai venit în pădure să contempli, sau ai venit la o vânătoare de imagini? Când vezi cum la baza trunchiului, ca nişte degete verzi, rădăcini acoperite de muşchi se înfig în iubirea pământului… Ai venit în pădure să ajungi mai bun? Ori ai venit să ucizi?

Fiecare fiinţă este valoroasă în sine. Unui naturalist al secolului 21 îi vine greu să rupă o floare pentru a o presa şi a o determina ulterior, îi vine greu să „colecteze” un „gândac” sau un fluture, pentru ca ulterior să poată afla de la un specialist al grupului respectiv, cărei specii aparţinea!… În situaţiile când ești constrâns să faci astfel de lucruri, pe parcursul cercetărilor de teren, poate că meditezi la sensul sacrificiilor necesare pentru „progresul ştiinţei”. Iei în mână insecta şi vezi cum îşi mişcă picioarele şi antenele, cum se zbate ca să scape dintre degetele uriaşului monstru care a captivat-o. Şi tu eşti cel care hotărăşte, dacă va fi liberă să-şi trăiască viaţa, sau… În același timp, biologul-naturalist știe că un individ este doar o manifestare momentan-materializată a unui flux de informație genetică ce formează genofondul evolutiv al unei specii… știe că a înțelege realitățile evolutive de substrat, ca și cele ecologice, cadrul în care viul există, este o inevitabilă necesitate pentru a avea eventual capacitatea de a contribui la protejarea vieții… Ca și prelevarea de sânge pentru analize medicale care ajută omul să rămână în viață, la fel analizele biologice ajută ecosistemul să mai aibă o speranță… a cunoașterii, conștientizării, respectului naturii… a protejării viului în fața tăvălugului civilizației umane… poate.

“Făgetele din Europa, mai ales din cea de vest, au fost ecosistemele cele mai bine studiate din punctul de vedere al stabilităţii şi diversităţii (R. Molinier, 1977). Ambianţa lor specifică şi resursele naturale ale acestora întreţin existenţa a circa 10.000 de specii de vieţuitoare din care 4.000 de specii de plante (200 fanerogame, 15 pteridofite, 150 muşchi frunzoşi, 50 muşchi hepatici, 230 licheni, 850 holobazidiomicete, 800 ascomicete şi un număr încă necunoscut de alge, actinomicete, mixomicete şi bacterii) şi 6.800 de specii de animale (27 mamifere, 70 păsări, 5 reptile, 7 batraciene, 70 moluşte, 570 arahnide, 60 miriapode, 5210 insecte, 26 crustacee, 380 viermi şi 350 protozoare). Majoritatea vieţuitoarelor enumerate se află cantonate în sol, participând într-un fel sau altul la realizarea ciclurilor biogeochimice. Ne punem întrebarea: ce se întâmplă cu ecosistemul făget dacă din această bogată diversitate dispare o specie? Dacă este vorba de specia edificatoare, fagul (Fagus silvatica), dispare şi ecosistemul. Diversitatea şi complexitatea nu sunt în stare să compenseze absenţa speciei dominante creatoare de biotopuri şi nişe ecologice pentru cele 10 000 de specii diferite (V. I. Vasilievich, 1979). (…) Dacă dispare însă o altă specie decât cea edificatoare, rămâne o nişă ecologică sau mai multe libere, în dependenţă de polivalenţa speciei în cauză. Această nişă ecologică liberă poate fi sau nu ocupată. Rolul speciei dispărute (nişa ecologică) se poate stinge sau el poate fi îndeplinit de o altă specie nu neapărat înrudită taxonomic, dar făcând parte din acelaşi nivel trofic şi ocupând o poziţie similară în verigile ciclurilor biogeochimice. Prin urmare, stabilitatea făgetelor depinde în întregime de factorul biotic, specia edificatoare. (Botnariuc N., Soran V., 1981).”. Frumos, nu?

Șorecar (Buteo buteo)

_DSC6611 _DSC6616

Maramureş. Se simt încă aromele verii ce pare că a trecut deja. Este răcoare şi uneori plouă. Aburul care pluteşte printre arbori… lumini şi umbre, mici oglinzi de ape liniştite în adâncuri de pădure… Ca nişte cenuşii coloane uriaşe, trunchiurile monumentale de fag se ridică pentru a susţine coronamente ce se contopesc într-o cupolă verde. Sentimentul de catedrală gotică, este completat de atributul viului care se regenerează, de uluitoarea complexitate a naturalului evoluat milioane şi miliarde de ani. Foşnetul frunzişului prin noapte, misterioase păduri pe unde sălbăticiuni îşi trăiesc viaţa neştiută de om, ceva ce se păstrează din naturalul timpurilor preumane.

Broască roșie de munte (Rana temporaria)

Maramureş. Pădure. Lemn. Cal. Ionuc deja simte că nu mai poate. A plecat alaltăieri noaptea la pădure, la lemne. A trecut de pădurari, cărora trebuia ‘să le pice ceva’. Ştie de riscuri, de poliţie, de judecătorie, deja a fost de câteva ori la margine de puşcărie. Ştie că dacă trebuie ca cineva să ajungă la pârnaie, el va fi acela, nu ăla ai cărui oameni au devastat întreg Muntele. A doborât caţiva fagi nu foarte groși, i-a tras cu caii lângă drumul forestier. A durat aproape toată noaptea şi restul zilei, ca seara să fie pregătită căruţa la margine de pădure, să coboare spre sat. A pornit încet în jos, cu caii obosiţi şi cu căruţa scârţâind-scrâşnind peste pietre uriaşe, prin pârâu şi pe drumuri rupte de vremuri-indiferente. A ajuns noaptea acasă, era după 12, dar caii erau atât de înfierbântaţi că a mai stat 2 ore până se mai răcoresc, şi doar apoi le-a dat să bea apă rece de fântână. Ceapă, slănină, pâine, pălincă, meniul obişnuit. A adormit ca un buştean, n-a visat decât miros de lemn proaspăt tăiat, fagi în cădere şi buşteni şi bani… să se căsătorească în septembrie.

Iederă (Hedera helix), urcând pe un trunchi

În zori, după 2 ore de somn, s-a trezit şi şi-a adus aminte că şi maică-sa este în spital, trebuie să îi dea ceva şi medicului pentru operaţie. A descărcat trunchiurile, i-a tăiat în bucăți de-un metru, şi-a reîncărcat apoi lemnele în caruţă. A înhămat caii şi a pornit grăbit spre oraş, deja la 8 era pe străzi, să vândă carul de lemne. O ploaie de îţi vine să urli, îmbibă lent hainele destul de jerpelite, pielea, pantofii sau ce-a mai rămas din ei, şi deja stai de multe ore şi nimeni nu se arată dispus să plătească 3 milioane, pentru 5 metri de lemne. Până la urmă găseşti în sfârşit pe cineva care să dea 2,8 milioane, le descarci, le stivuieşti, între timp le dai o mână de fân cailor ăstora sărmani. Ai aprinde o ţigară, dar când le scoţi din buzunar, totul este impregnat cu apă, de le trânteşti în tufă, sătul de lume. Este august 2007. În septembrie urmează nunta cu Mărie.


Mâine iar urci la pădure, iar îl întâlneşti pe pădurarul ăla șmecher, poate şi pe poliţistul-miliţian… Le dai “dreptul”, se păstrează “tradiţia”. Mai urcă şi alţi pârliţi cu căruţe şi cai răpciugoşi, mai sunt şi alte nunţi şi alte vieţi umane,… iar pădurea se retrage lent în sus, la munte, la fel sălbăticiunile,… în schimb avansează la vale bolovani cu ape de viitură care rup totul în cale, inundaţii care acoperă totul,… alteori se instalează o secetă de ameţesc vacile de foame şi de sete. Ş-apoi mor. Să moară! Să mori tu? Ce să faci? Să pleci la furat în Italia? Şi cu Mărie cum rămâne? Plouă în rafale peste oraş, peste sat şi peste pădure. Plouă peste Maramureş.

© dr. Peter Lengyel

Fragment din cartea Ecosisteme din Maramureș (2007), cu unele modificări.


Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Păduri de fag în Maramureș

  1. Foarte frumoase locuri, multumim celor ce le propoaga si le face cunoscute oamenilor.
    Sper sa vizitez si eu aceste locuri de o frumusete rara.
    Bravo Peter! La mai mult si la mai mare!

  2. gabi zice:

    Suna ca o poveste.Mi-au dat lacrimile…de mila omului , de-a naturii sau de neputinta,nu stiu…
    Privesc iedera urcand pe trunchi si parca mi-am mai revenit.
    Aveti un har aparte de povestitor.Pe curand.

  3. Diaconu zice:

    Foarte frumoase locuri. Ar trebui promovate mai mult.

  4. Gelu RUS zice:

    Impresionant !
    …atât prin valoarea informatie cât şi prin partea romanţată.
    Multumim pentru tot !
    Să fiţi sănătos şi să ne mai bucuraţi zilele

  5. Pingback: FOTO Ecosisteme din Transilvania: Păduri de fag

  6. Vasy zice:

    frumoase locuri, superba descriere

  7. Anaid zice:

    Mi-ar fi placut sa vad mai multe specii ierboase si mai ales rare sau endemice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s