Păduri de molid în Maramureș

Molizi

Molidiş. Poiana, culorile cristaline, lumina incredibil de pură a unei dimineţi de vară. Trecem apa limpede a pârâului şi intrăm în lumea zisă uniformă din interiorul unui molidiş; înaintăm pe poteca de acces spre atâtea locuri mereu surprinzător de frumoase şi liniştite. Potecă abruptă, alteori lin şerpuitoare printre molizi bătrâni şi falnici. Oprim şi inspirăm adânc aerul cu aromă de răşină; ce diferenţă faţă de fumul intersecţiilor aglomerate. Rădăcinile superficiale ale molizilor fixează stratul subţire de sol, care acoperă “bolovanii inerţi”; un molid răsturnat de vânt, ne convinge cât de puţin profund este stratul de sol şi cât de puţin adânc pătrund rădăcinile între pietre: se extind orizontal în toate direcţiile, se intrepătrund şi menţin molidul „ataşat de munte”.

Molizi prin Munții Rodnei

173

Ciută de cerb (Cervus elaphus)

150 187 190 193 195 205

Există şi situaţii când rădăcinile fixează atât de puternic arborele, încât vânturile puternice frâng trunchiul, fără ca baza molidului să fie clintită din loc. O veveriţă cu blana brun-întunecat, îşi caută hrana, scormonind litiera (stratul de fruze căzute aflate în descompunere) şi ţopăind de colo-colo… ne observă: îşi scutură nervoasă coada stufoasă şi ne priveşte atent. Apoi îşi vede de propriul drum, de propria viaţă.

În Carpaţi, etajul pădurilor boreale de molid, etajul coniferelor (după altă clasificare, etajul montan superior, cu molidişuri) se instalează între 1.100 şi 1.500 (1.750) m altitudine. Limitele altitudinale sunt dependente atât de microclimatul locului, de orientarea versantului, poziţionarea latitudinală mai sudică sau mai nordică, cât şi de impactul intervenţiilor umane care au modificat compoziţia naturală a pădurilor. În mod natural, în partea mijlocie a acestui etaj se păstrează puritatea molidişurilor, iar către limitele superioare şi cele inferioare apar şi alte specii de arbori. Molidişurile sunt delimitate în partea inferioară de păduri de amestec (molid/ brad/ fag) iar în partea lor superioară molidişurile de limită trec în jnepenişuri.

Limita de jos a molidișurilor

Spre deosebire de alte tipuri de vegetaţie, molidişurile se caracterizează prin marea lor uniformitate, cu predominarea molidului. Etajul coniferelor este bine reprezentat în Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului, de întinse molidişuri pure, fiind situat între 1.400-1.700 m altitudine; enclave reprezentând acest etaj apar şi în Munţii Igniş, Gutâi, Lăpuşului şi Ţibleş.

Printre molizi

Gimnospermele, reprezentate de cca. 600 de specii actuale, dar fiind cunoscute peste 50.000 specii fosile, sunt un grup care după dominanţa din mezozoic, au pierdut lupta în faţa angiospermelor, menţinându-se în arii cu condiţii de viaţă mai dificile. Molidul (Picea abies) este o specie cu răspândire boreală, arealul său ocupând Peninsula Scandinavă, nordul Europei, iar mai la sud, numai etajele mai înalte ale munţilor Alpi, Carpaţi, şi Balcani. Analizând dinamica creşterii molizilor, s-a constatat că maximele creşterii la inelele anuale se produc în anii reci şi ploioşi iar creşterile minime în anii calzi şi secetoşi.

Munții Maramureșului priviți dinspre Munții Rodnei

Molidul X 1 milion. Pădurea de molid cât vezi cu ochii, puieţii de molid se dezvoltă pe trunchiurile căzute la pământ ale unor molizi ai trecutului, coloşi intraţi în destrămare naturală. În general este linişte, tăcere. Dacă te plimbi într-o astfel de pădure, păşind neauzit pe perna acelor căzute, constaţi că este destul de întuneric, razele de soare nu străbat desişul verde aflat undeva pe sus. Molidişul montan este “o pădure mai deasă” decât molidişul de limită, de aceea aici coronamentul arborilor prezintă o mai slabă dezvoltare, cu ramuri vii numai în zona superioară a arborelui.

Nefiind lumină destulă pentru fotosinteză, pe sub stratul des al frunzelor dinspre vârfuri, trunchiurile deşi au crengi în partea lor inferioară, acestea sunt uscate şi lipsite de ace. Trunchiuri mai subţiri sau mai groase, se ridică toate vertical, drepte şi hotărâte. În molidişul montan există licheni epifiţi şi tericoli. Dacă nu ai şti că undeva pe sus este ceva pulsaţie de viaţă, şi te-ai uita doar la trunchiurile cu crengi uscate şi acele veştede căzute…

Molidişul prezintă o structură verticală pe mai multe straturi distincte. Stratul arborescent are înălţimea medie de 18-22 m, cu o acoperire de 80-95% şi este constituit aproape exclusiv din molizi (Picea abies), rar apărând exemplare de brad (Abies alba), scoruş (Sorbus aucuparia), paltin (Acer pseudoplatanus), fag (Fagus sylvatica) şi altele. În ariile cu lumina mai puternică, pe stânci sau în căzături de pădure, mai apar exemplare de soc roşu (Sambucus racemosa). Stratul arbustiv al pădurii de molid este slab dezvoltat, acoperind cca. 5% din suprafaţă, fiind format din exemplare tinere ale speciilor menţionate anterior, mai cu seamă molid, precum şi exemplare rare de scoruş.

Cicerbita alpina

Stratul ierbos are o acoperire neuniformă, apărând mai pregnant în luminişuri, unde putem vedea o acoperire mai mare spre exemplu cu măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella), afin (Vaccinium myrtillus) etc. Stratul muscinal este reprezentat de specii de muşchi care se instalează pe trunchiurile de arbori sau pe pietre.

Molidişul îşi trăieşte liniştea în sobrietatea munţilor. Doar ici-colo mai auzi câte-un tril de pasăre, undeva pe sus, între triliardele de frunze aciculare ale coniferelor. Undeva de sus se-aude strigătul metalic de forfecuţe (Loxia curvirostra), ciudatele păsări cu ciocul în foarfecă, specializate pe consumul seminţelor din conuri de molid; masculul este roşiatic iar femela verzui-cenuşie. Dealtfel, forfecuţele rămân în pădurea de molid atât pe timp de vară cât şi iarna… De-a lungul plimbării constaţi cum un uriaş trunchi de molid este ‘bine lucrat’, ciopârţit, scobit de ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius); aceasta, cu penaj negru cu o pată roşie pe creştet, este cea mai mare dintre ciocănitorile din Europa; este o pasăre care cuibăreşte în scorburi săpate în trunchiuri de arbori cu lemn moale, molidul din înălţimile montane şi sălciile bătrâne de-a lungul apelor Deltei.

Platoul Vulcanic al Munților Igniș

Avifauna pădurilor de molid prezintă populaţii de păsări cuibăritoare relativ uniform răspândite în molidişul cu o accentuată uniformitate. Unele specii sunt euribionte: cinteza (Fringilla coelebs), sturzul cântător (Turdus philomelos) iar altele de taigă: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), auşelul cu cap galben (Regulus regulus), piţigoiul moţat (Parus cristatus), piţigoiul de brădet (Parus ater), mugurarul (Pyrrhula pyrrhula) etc. În molidişurile montane din Carpaţi cuibăreşte piţigoiul de munte (Parus montanus), o specie sedentară, la fel ciocănitoarea cu trei degete (Picoides tridactylus), tot o specie sedentară; aceste specii au areale vaste în taigă şi răspândire insulară în molidişurile din munţii înalţi ai Europei Centrale şi Sudice. Pe lângă pâraie se poate vedea pescărelul negru (Cinclus cinclus).

Urme de cocoș de munte (Tetrao urogallus) în zăpadă – Munții Rodnei

Cocoşul de munte (Tetrao urogallus) este o pasăre caracteristică pădurilor bătrâne de molid şi zonelor marginale ale acestora. Mai cuibăresc aici alunarul (Nucifraga caryocatactes), corbul (Corvus corax), şorecarul comun (Buteo buteo), huhurezul mare (Strix uralensis), buha mare (Bubo bubo) etc.

Urs brun (Ursus arctos)

Căzături de pădure, doborâturi de vânturi, cu urşi (Ursus arctos) bătrâni ce se odihnesc prin văgăuni, râşi (Lynx lynx) tiptili ce se furişează în urmărirea cocoşului de munte…

Râs (Lynx lynx)

În astfel de zone trăiesc şi jderi de copac (Martes martes), vânători agili din molidişuri neumblate. Coborâm într-o vale şi trecem prin echilibristică pe-un molid căzut peste albia plină de apă înspumată, cu repezişuri peste bolovani, mai mici şi mai mari cascade. Putem risca şi tentative de a trece apa peste pietrele mai mari şi aparent stabile care ies dintre clăbuci, pentru a ajunge pe celălalt mal şi a începe urcarea pe versantul abrupt din faţa noastră. Aici pe lângă pârău este mai multă exuberanţă de viaţă, perne de muşchi umezi, insecte pe ierburi, tufe cu flori, miresme de plante. În molidiş condiţiile ecologice caracterizate prin temperaturi scăzute, insolaţie scăzută în interiorul pădurii, umiditate ridicată şi permanentă nu favorizează reptilele, care lipsesc cvasi-total din pădurea compactă de molid. Amfibienii, legaţi de apa stagnantă şi umezeală ridicată, suportă cu mai mult succes temperaturile scăzute din molidiş. Aici putem întâlni mai rar salamandra (Salamandra salamandra) şi mai frecvent tritonul alpin (Triturus alpestris), tritonul carpatic (Triturus montandoni) izvoraş cu burta galbenă (Bombina variegata), broasca roşie de munte (Rana temporaria).

Ursul brun (Ursus arctos) este simbolul puterii sălbatice din pădurile carpatine. Deşi nu pare la prima vedere, ursul este capabil de o agilitate incredibilă, poate avea viteză mare în deplasare, iar forţa sa este destulă pentru a răpune spre exemplu o vacă. Deşi aparţine din punct de vedere filogenetic carnivorelor, pe baza hranei consumate ursul este un animal omnivor, mâncând atât hrană vegetală cât şi animale, atât vii cât şi hoituri. În mod normal ursul nu atacă omul. Se întâmplă totuşi ca animale rănite de vânători să nu poată să se retragă la timp, sau exemplare sănătoase să fie surprinse de om în timp ce se odihnesc, iar în asemenea cazuri, mai cu seamă dacă îşi apară puii, ursul (ursoaica) poate să atace. Un asemenea atac, din cauza vitezei şi forţei acestui animal, poate să aibă consecinţe fatale. O mică revanşă prin omorârea câtorva oameni de către urşi, fenomen care nu compensează nici pe departe numărul mare de urşi ucişi de oameni, din pură distracţie.

Munții Rodnei, creasta spre zona Ineu, cu molidișuri în prim-plan

În Carpaţi, un hectar de pădure de molid are cca 760 exemplare de arbori, cu diametrul la sol între 3 şi 70 cm, ceea ce reprezintă o biomasă vegetală uscată de cca 280 tone, pe lângă care mai sunt cca 5 tone de ierburi, muşchi, arbuşti la fiecare hectar; comparativ cu asta, biomasa vegetală uscată a jnepenişului este de cca 200 tone la hectar, ceea ce este totuşi destul de mult, când vedem că raportul este de 280 la 200 t/ ha între pădurea de molid şi jnepeniş.

Poiana din molidiș în zona Casei Laborator – Munții Rodnei, cu ștevia stânelor (Rumex alpinus)

Molidiş de limită. Ieşim într-o poiană, sus unde molizii sunt deja mai rari şi mai cârciţi, iar tufele din ce în ce mai prezente. Molidişurile de limită, la zona de întrepătrundere a molidişului cu jnepenişul, au stratul arborescent cu o acoperire din ce în ce mai redusă odată cu altitudinea. Înălţimea maximă a arborilor este de cca. 15–18 m. Stratul arbustiv este format din exemplare de jneapăn (Pinus mugo), ienupăr (Juniperus commmunis nana), mur (Rubus idaeus), salcie căprească (Salix caprea), precum şi exemplare scunde de molid (Picea abies) şi zâmbru (Pinus cembra). Diversitatea speciilor precum şi diversitatea intraspecifică (subspecii, varietăţi, forme, ecotipuri, idiotipuri) cu diferite caracteristici genetice, implicit adaptări diferite la condiţiile staţionare variate, duc la creşterea stabilităţii acestor ecosisteme. Datorită închegării mai slabe a coronamentului arborilor, aici stratul ierbos şi muscinal este mai dezvoltat. S-a constatat că diversitatea floristică este mai mare în molidişul de limită, în comparaţie cu molidişul compact, dar mai apoi se reduce şi mai mult decât în molidiş, odată ce jnepenişurile devin închegate. Desigur, diversitatea floristică înseamnă şi o mare diversitate de insecte.

Păduri de molid cățărate pe stâncăriile de la Izvorul Izei

În molidişurile de limită, flora de licheni este mai bogată decât în molidişul compact; în unele locuri, speciile tericole sunt masiv prezente. Precipitaţiile abundente ridică umiditatea atmosferică. Norii frecvenţi din timpul verii, precum şi marea cantitate de zăpadă din timpul iernii, constituie rezerve de apă care favorizează dezvoltarea mușchilor și lichenilor. Există multe specii aerofile de licheni care îşi acoperă necesităţile de apă numai din aer, din ceaţa frecventă în această regiune. Rata acoperirii molizilor este mai slabă în partea inferioară, crescând spre partea superioară, dar biomasa maximă este atinsă spre mijlocul arborilor. Studii din Carpaţi au arătat că biomasa lichenilor epifiţi este localizată în proporţie de cca 80% pe crengile molizilor.

Stânca iese la suprafaţă mai mult, cum urcăm printre arbori. Este impresionantă Sălbaticiunea atemporală a stâncăriei muntelui, cel puţin în relaţie cu viaţa scurtă a individului biologic, oricare ar fi el, molid, om sau fluture. Molidişurile de limită prezintă condiţii de viaţă mai favorabile pentru herpetofaună decât molidişul compact. În zona de lizieră a pădurii (ecotonul molidiş-jnepeniş-pajişte subalpină) pot fi observate pe lângă specii de amfibieni cum sunt tritonul alpin (Triturus alpestris), izvoraş cu burta galbenă (Bombina variegata) broasca roşie de munte (Rana temporaria) şi specii de reptile cum sunt năpârca/ şopârla fără membre (Anguis fragilis), şopârla de munte (Lacerta vivipara), şopârla de câmp (Lacerta agilis), vipera (Vipera berus).

Viperă (Vipera berus) ce stă la soare pe un ciot de molid

Am ajuns la o rarişte, la limita superioară a pădurii. În urma noastră, pe sub noi, vedem ondulaţiile suprafeţei formate din mii de vârfuri de arbori, undulaţii ce se propagă pulsând în valuri calme ale vântului. De aici, ieşind din pădurea închisă, se deschide o panoramă vastă, cu păduri de molid întinse şi compacte, cu ape care şerpuiesc prin văi adânci şi cu creste care se pierd în depărtare. Aici sus, deasupra pădurii… Ceaţă. Coboară voaluri diafane, devin mai dense, apoi mai transparente şi se risipesc. Molizi rari şi zvelţi se ridică indiferenţi spre înălţimi neînduplecate. Molizi singuratici, crengi atârnând cu cetini, ca nişte aripi verzi de Ingeri ai Muntelui. Interesant este să asculţi Liniştea. Pe-aici n-au ajuns încă lăcustele-inumane care rad muntele, drujbele şi drujbaşii şi jefutorii viitorului nostru. Aici este Natura. Fluturi ce se iubesc sincer printre flori, o lume colorată a momentului de vară, adierea plăcerilor existenţiale, cavalcade ale aromelor de viu. Avifauna molidişurilor de limită este relativ săracă atât ca număr de specii cât şi ca număr de indivizi (totuşi mai bogată decât cea a jnepenişurilor şi cea a molidişurilor, având specii din aceste ecosisteme), dintre speciile cuibăritoare mai reprezentative fiind mierla gulerată (Turdus torquatus), brumăriţa de pădure (Prunella modularis), mugurarul (Pyrrhula pyrrhula), alunarul (Nucifraga caryocatactes) etc., şi alte câteva specii care sunt mai caracteristice pentru jnepenişuri.

Corb (Corvus corax)

După o vreme păsări negre fâşâie prin vânt, noi le zicem corbi (Corvus corax). Priveşte, de ce acrobaţii incredibile sunt corbii capabili! Pot să zboare chiar şi cu partea dorsală orientată în jos! Pasărea emblematică a Corvinilor, croncănitul corbilor străbate atmosfera munţilor, ceţurile şi pădurile. Răsună toată valea de reverberaţia sunetelor metalice ale acestor păsări care şi ele strălucesc metalic, cât bate soarele. Corbul trăieşte în perechi trainice, care rămân împreună şi pe timp de iarnă, şi îşi apără teritoriul de cuibărit. Cuibul este construit pe arbori uriaşi sau pe stânci, în locuri greu accesibile. Am urcat de câteva ori în copilărie la asemenea cuiburi pentru a face câteva fotografii. Suprafaţa cuibului prezintă pe la margini crengi groase, spre interior fiind din ce în ce mai fine, pentru ca la mijloc să fie o adâncitură căptuşită-moale, cu fire de blănuri de animale. Ouăle sunt albastru-verzui, cu puncte cafenii-brune. Ponta are 4-6 ouă. Puii eclozează după cca 3 săptămâni de clocit. Cât sunt mici, în primele două săptămâni, puii sunt cvasi-permanent îngrijiţi de femelă, care îi păzeşte, îi apară de frig, îi hrăneşte cu hrana adusă de către mascul la cuib. Când puii devin mai mari, hrana este adusă de ambii părinţi. Corbul este o pasăre omnivoră, consumă multe hoituri, dar şi rozătoare şi hrană vegetală. Iarna, mai cu seamă exemplarele tinere se adună în cârduri pe lângă câte-un hoit găsit în peregrinările lor haotice. Dealtfel, corbii au devenit destul de frecvenţi, după ce o vreme erau la marginea dispariţiei, din cauză că şi ei cădeau pradă otrăvirii lupilor ca mari “dăunători”, de către organele silvice şi de vânătoare.

Munții Rodnei – zona de nord-est

Pădurile au un important rol de modelare şi moderare a climatului, realizând o termoreglare prin reducerea extremelor termice. Temperatura din molidiş este mai puţin fluctuantă şi cu extreme mai reduse decât cea din exterior. Terenul deschis se caracterizează printr-o umiditate mai redusă decât pădurea închegată. În munţii înalţi care înconjoară Maramureşul, cele 13.000-14.000 tone de apă la hectar pe an (1.300-1.400 mm pe an) reprezintă un potenţial hidrologic important. Pădurea reduce eroziunea care de altfel ar avea efecte dramatice.

Molidiș în zona Izvorul Izei

Privind unele dintre pădurile Maramureşului, avem tendinţa de a simţi că suntem în mijlocul imperiului naturii nepervertite, pure. De multe ori ne înşelăm. Pădurile naturale de molid întinse în zone montane cu climat rece şi umed, după ce au fost exterminate prin tăieri rase spre exemplu pe tot versantul maramureşean al Munţilor Rodnei, au fost înlocuite de monoculturi de molid cu arbori de aceeaşi vârstă. Doborâturile de vânt şi rupturile de zăpadă produc distrugeri majore în monoculturile de molid. Acestea sunt plantaţii pure, uniformizate, realizate uneori cu puieţi „genetic amelioraţi”, cu diversitate genetică redusă, deci cu adaptabilitate la fel de scăzută: aceste intervenţii silviculturale reprezintă un mod de subminare a ecosistemului. Sunt cunoscute acţiunile silviculturale de „poluare” genetică prin care se hibridizează populaţii locale bine adaptate condiţiilor staţionare, cu diverse alte materiale genetice de provenienţă alohtonă. Consecinţele sunt imprevizibile pe termen lung, dar oricum duc la modificarea constelaţiei genetice a populaţiei ancestrale, bine adaptate condiţiilor locale.

Uniformizarea arborilor care formează pădurile, a dus la scăderea diversităţii celorlalte grupe de organisme din păduri, de la insecte la păsări şi mamifere. Silvicultorul clasic nu a înţeles că în pădure trebuie să rămână şi arbori în putrefacţie, căzuţi pe sol sau ‘în picioare’, cu scorburi etc. pentru a asigura mediul de viaţă al speciilor care trăiesc în astfel de habitate. „Silvicultorul, efectuând intervenţii nechibzuite, decise fie din necunoştinţă de cauză, fie chiar din nesocotirea flagrantă a legilor naturii, a îngustat diversitatea biologică a pădurilor, peste limitele suportabilităţii. Ecosistemele naturale, pluriene şi amestecate, de o excepţională stabilitate, au fost brutal distruse în numele principiilor ‘domesticirii’ pădurii şi ‘modernizării’ silviculturii. Astfel, în urma aplicării de tăieri rase urmate de plantaţii au rezultat monoculturi sau arborete aproape pure de răşinoase… fără o eşalonare etajată, a coroanelor şi a sistemului de înrădăcinare a arborilor. Prin artificializarea arboretelor… silvicultorul a subminat rezistenţa naturală a ecosistemelor forestiere… (Giurgiu V., 1995)”.

Pe versantul dinspre Borșa al Munților Rodnei (Parc Național și Rezervație a Biosferei) în deceniile trecute se tăiau deja și molizii tineri…

Arboretele sunt “conduse” spre structuri care convin omului pe baza considerentelor economice. Aceşti arbori aparţin speciilor care dau lemn de calitatea dorită pentru diverse prelucrări, sau unor specii rapid crescătoare, care dau lemn mult. Selecţia intraspecifică continuă, prin plantarea de puieţi care provin din seminţele aşa-zişilor “arbori-plus”, cu caractere considerate necesare arborilor din viitor, evident: tot pentru utilizarea lor economică. Restul arborilor sunt “sortiţi pieirii”, tăiaţi, iar astfel diversitatea genetică intraspecifică… scade.

Multe gene şi combinaţii de gene se pierd definitiv, iar populaţiile de arbori din păduri devin mai vulnerabile la diverse schimbări ale mediului. Aşa-zisa ameliorare a calităţii arborilor este un atentat la diversitatea biologică naturală. Se ajunge la o “domesticire” şi la o direcţionare a genotipurilor (şi în consecinţă a fenotipurilor) spre întărirea caracterelor necesare din punctul de vedere al specialistului din silvicultură, intervenindu-se grav în evoluţia naturală a speciilor. Astfel, “speciile cultivate”, deci speciile de arbori care formează “pădurea”, sunt direcţionate în conformitate cu interesele economice momentane şi lăsate la cheremul ideilor cel puțin discutabile ale “specialiştilor silvicultori”.

Rodnei

Gestionarea durabilă înseamnă administrarea şi utilizarea ecosistemelor, astfel încât să nu scadă diversitatea lor biologică, astfel încât capacitatea lor de regenerare să fie menţinută, iar asigurarea de către ele a funcţiilor ecologice şi economico-sociale să se poată menţine pe termen lung. Întrebarea este dacă hrăpăreţia omului şi gestionarea durabilă pot să încapă pe o măruntă planetă numită Pământ.

© dr. Peter Lengyel

Fragment din cartea Ecosisteme din Maramureș (2007), cu unele modificări

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Păduri de molid în Maramureș

  1. peterlengyel spune:

    Interesant ca mare parte din textul acesta scris de mine in urma cu cativa ani, si postat pe diferite liste de discutii in septembrie 2007, inclusiv pe Romania_EU-List,
    http://www.mail-archive.com/romania_eu_list@yahoogroups.com/msg25470.html

    si aparut in tipar in 2007, a fost transferat in Wikipedia, sub numele „Padure de molid”… simplu.
    🙂

    http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83dure_de_molid

    „Acest articol a fost etichetat în septembrie 2007”

  2. gabi spune:

    Nu e frumos ca s-a procedat asa, dar macar sa fi fost cu folos.
    Oricum , sunteti foarte relaxat vizavi de asta🙂 …Sau nu?!…

    • peterlengyel spune:

      In principiu, daca ar fi de ales doar dintre doua variante, decat sa fie un text ‘securizat’ pe undeva, care nu este citit de nimeni, mai bine este sa ‘circule’. Intrebarea este cam cat de corect e sa preiei in bloc un text, fara a mentiona sursa acestuia? Dar in cazul Wikipedia, ei se asteptau ca textul sa fie dezvoltat de altii, pe parcursul timpului… asa ca se pierdea caracterul acestuia… implicit nu puteai sa pui numele autorului. Insa, din 2007 pana in 2011 nu pare ca cineva a alocat timp sa ii faca ceva up-grade…. asa ca a ramas cum a fost.

  3. Valentin Nas spune:

    Ca de obicei, multumiri pentru informatiile bogate si fotografiile absolut superbe!

  4. GHITA TIMIS spune:

    CE FAINN

  5. lenuta39 spune:

    Bogatia muntilor nostri ne aduce un plus de mandrie pentru ca suntem privilegiati cu asemenea frumuseti si bogatii materiale si spirituale.
    Multumesc realizatorului acestui material bogat in imagini si explicatii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s