Biodiversitate în Maramureş

Înţelepciunea adevărată este să nu ne îndepărtăm de natură ci să modelăm comportamentul nostru conform legilor şi modelelor sale. „True wisdom consists in not departing from nature and in molding our conduct according to her laws and model.” (Seneca, ancient Roman writer.) (desigur, textul original nu este in engleză…)

Protejarea valorilor naturale maramureşene este dependentă parţial de cunoaşterea ştiinţifică a acestora. În acelaşi timp, conservarea biodiversităţii depinde de procese economico-sociale, de contextul politic, de nivelul cultural şi intelectual al populaţiei şi al liderilor care iau decizii legate de traiectoria de urmat pe viitor. Orişicum, substratul ştiinţific trebuie să fie parte a oricărei politici de mediu, a căutării armoniei dintre populaţia umană şi restul naturii, a reglării ratei sustenabile de utilizare a resurselor disponibile. Ecosisteme, specii, diversitate genetică intraspecifică… La momentul de faţă avem o părere puternic aproximativă asupra speciilor prezente în Maramureş, dar putem să conturăm oarecum ecosistemele din care ele fac parte.

Râs (Lynx lynx)

În Maramureş, comparativ cu alte arii din România, cunoaşterea situaţiei organismelor de dimensiuni mai mari este relativ bună: ne referim la prezenţa sau absenţa speciilor de vertebrate (peşti, amfibieni, reptile, păsări, mamifere) şi a plantelor cormofite (plante cu flori, conifere). Dacă luăm în calcul cunoştinţele despre organismele de dimensiuni mai mici (alge, diferite unicelulare, nevertebrate mărunte etc), deşi acestea reprezintă mare parte a speciilor din ecosisteme, pe aceste planuri cunoaşterea este extraordinar de lacunară sau aproape inexistentă. Desigur, dacă nu prea avem nici măcar o listă a speciilor prezente, cu atât mai puţin putem spera să creionăm o înţelegere a interrelaţiilor dintre populaţiile acestor specii în cadrul ecosistemelor. Deci, practic suntem pe la începuturile cunoaşterii biodiversităţii maramureşene.

 

Munții Rodnei

“Când nu vom mai privi un organism aşa cum priveşte un sălbatic o corabie, ca pe ceva dincolo de puterea lui de înţelegere, când vom privi fiecare producţie a naturii ca având o lungă istorie, când vom considera fiece structură complexă şi fiecare instinct ca pe o sumă a numeroase dispozitive, fiecare dintre ele folositoare posesorului ei, tot aşa cum fiecare mare invenţie mecanică este rezultatul muncii, experienţei, inteligenţei şi chiar greşelilor a numeroşi lucrători, când vom privi astfel fiecare organism – şi vorbesc din experienţă – cât de interesant va deveni atunci studiul istoriei naturale!” Ch. Darwin, “Originea speciilor”.

 

Populaţii de plante şi animale, ciuperci, bacterii, virusuri şi organisme unicelulare eucariote se suprapun peste substratul abiotic al peisajului, formând un vast sistem interconectat prin interrelaţii. De aici rezultă un sistem care are propria homeostazie, capabil să se autoregleze prin relaţii de tip feed-back negativ. Lanţuri şi piramide trofice, cu un permanent flux de energie şi materie, reprezintă şi susţin splendidul şi complicatul fenomen numit Viaţă. Noi generaţii se nasc din strădania celor anterioare, iar indivizii mai bine adaptaţi condiţiilor de moment şi totodată şi norocoşi, vor fi strămoşii generaţiei următoare. Aşa se realizează continua remodelare a stratului subţire format din organisme vii care acoperă Planeta, adaptarea la condiţiile schimbătoare ale mediului biotic reprezentat de celelalte fiinţe şi la mediul abiotic dat de stânca dură, sfărâmăturile de rocă, zăpadă, ploaie, vânt, bătaia razelor solare…

 

Înălţatea Carpaţilor a dus la modificarea, la răcirea climatului local. Speciaţia, apariţia de specii noi prin scindarea sau modificarea celor anterior existente, a fost accelerată în aceste noi şi variate condiţii. Prin ridicarea munţilor, schimbarea condiţiilor fizico-climatice a dus la apariţia unor noi condiţii de mediu abiotic, schimbări la care unele organisme au fost capabile să se adapteze, ulterior formele intermediare între diferitele grupe, spre exemplu între grupele de la câmpie şi cele de la munte dispărând. Alte organisme au pierdut această luptă şi au dispărut… poate le găsim azi sub formă de fosile. Unele grupe s-au adaptat condiţiilor de stepă, altele condiţiilor din diferite tipuri de pădure, altele zonelor alpine sau a celor umede. Un exemplu în acest sens este genul Ranunculus, care are specii adaptate acestor diferite tipuri de habitate. Diversele tipuri de substrat, sol, expoziţie, microclimă variază de la o vale la alta şi de la o culme la cealaltă.

Comparativ cu zona montană, pe un câmp, diferenţele posibile dintre biotopuri sunt mult mai mici. În etajul montan, microclimatul este foarte variabil. Insolaţia variază cu expunerea faţă de Soare. Precipitaţiile variază cu înălţimea şi conform expunerii versantului faţă de direcţia din care sosesc masele de aer aducătoare de precipitaţii. Umiditatea variază pe substratul argilos, pe soluri acide sau bazice, pe pietrişuri calcaroase ori printre sfărâmăturile de stânci vulcanice. Temperatura scade cu creşterea altitudinii, dar există şi zone cu inversiuni termice. Putem deci constata o mare varietate de biotopuri posibile, care sunt datorate variabilităţii acestor factori de mediu, ducând la un mediu mozaicat şi divers. Dacă presupunem că în biocenoze diferite, speciile componente au aceeaşi variabilitate intraspecifică şi aceeaşi grad de adaptabilitate, rezultă că în etajul montan cu biotopuri mai diverse, numărul de specii pe unitatea de suprafaţă trebuie să fie mai mare.

Marea diversitate de habitate este favorabilă unei biodiversităţi crescute, care ar fi bine să fie protejate cu toate mijloacele posibile. În Munţii Rodnei şi Maramureşului zonele calcaroase, având o biodiversitate ridicată, prezentând un mare interes ştiinţific şi având o mare valoare estetică, completează peisajul şisturilor cristaline, preponderent în această arie. În Igniș, Gutâi, Țibleș avem roci vulcanice, iar in depresiunea Maramureșului diferite roci sedimentare: gresii, argile, nisipuri etc. Constatăm deci ca avem de a face cu un peisaj ce are o structura geologică complexă, având o multitudine de condiții litologice/ petrografice care duc la o creștere de diversitate de habitate.

Turmă de vaci lângă Ocna Șugatag

Ecologia analizează raporturile dintre componente ale ecosistemelor, înţelegând aici atât raporturi numerice între specii reprezentate de populaţii locale, dinamica populaţiilor, biomasa, transferuri energetice, tendinţe ale instalării unor “stadii climax” caracteristice pentru anumite condiţii climatice etc. De la menţionarea numelui speciei, până la descrierea funcţionării unor ecosisteme, este o cale foarte lungă. Apoi, modelarea matematică a proceselor ecosistemice, atât de “la modă”, este un exerciţiu intelectual cu slabe implicaţii în protejarea naturii, acum şi aici. Cum putem descrie pragmatic o celulă sau un cerb, prin formule matematice… sau populaţia de cerbi sau ecosistemul din care face parte?

Ca rezultat al prezenţei viului, s-a format solul, prin interrelaţia dintre vegetaţie, comunitatea de specii animale şi microorganisme, climă şi substrat geologic. Vegetaţia influenţează microclimatul, scurgerea apei, compoziţia aerului etc. Putem deci observa, că biocenozele nu se adaptează doar la condiţiile oferite de mediul abiotic, ci modifică profund mediul. De-a lungul timpului, interrelaţiile din cadrul ecosistemelor au devenit din ce în ce mai complexe, această co-evoluţie continuând şi azi, şi va continua până când există Viaţă. Prin permanenta adaptare caracteristică lumii vii, prin modificarea speciilor actuale, vor apărea noi specii iar altele vor dispărea.

Pădurea Crăiască – Ocna Șugatag

Din păcate, ca rezultat al activităţilor umane, dispariţia speciilor a ajuns foarte rapidă, accelerată. O algă, o ciupercă, un tal de licheni, o floare de pe undeva, sau o “nesemnificativă” insectă, poate conţine compuşi organici care pot fi substanţe active pentru diverse medicamente, care salvează de dispariţia prematură, fiinţe umane afectate de boli diferite. Putem oare spera că omul se va opri din a fi atât de stupid şi jalnic, încât să distrugă chiar funcţionalitatea sistemului, a ecosistemelor şi a ecosferei în care ne-am născut, a cărei parte suntem, şi în afara căreia pentru supravieţuire nu avem nici măcar o şansă teoretică? Cei care au perceput complexitatea ecosistemelor şi cea a ecosferei, sunt conştienţi că eficientă poate fi doar prevenirea dezechilibrelor majore iar activităţile de remediere sunt în general tardive, extrem de costisitoare şi ineficiente.

Biodiversitatea (diversitatea biologică) este variabilitatea entităţilor biologice (şi ecologice), de la gene, specii, ecosisteme până la complexe de ecosisteme. Biodiversitatea poate fi luată în discuţie la nivel local, regional, naţional şi global. Aşa cum scăderea diversităţii genetice intraspecifice face ca specia să devină mai vulnerabilă, incapabilă să se adapteze la schimbările de mediu, tot aşa scăderea diversităţii speciilor duce la scăderea stabilităţii ecosistemelor. Ecosistemele cu biodiversitate redusă prezintă instabilitate deoarece la problemele apărute cu careva specie, nu există altele asemănătoare care să compenseze funcția acesteia în ecosistem. Am putea aminti și situaţia monoculturilor realizate de om, care pot fi distruse rapid de “explozia populaţională” a unei singure specii de “dăunător”. Contrar acestor monoculturi, ecosistemele naturale actuale sunt rezultatul unei îndelungate coevoluţii a speciilor componente, coevoluţie care a dus la stabilirea unui echilibru dinamic printr-un sistem complex de autoreglare.

Coștiui – lacuri sărate

Fondul de gene (gene pool), este totalitatea informaţiei genetice a unei anumite populaţii, la un moment dat. Cunoscând numărul extrem de mare al seminţelor produse de un singur arbore, seminţe care ajung în condiţii diferite, dar care majoritatea pierd lupta concurenţială cu alte exemplare conspecifice sau aparţinând altor specii, ori se distrug din diferite cauze, putem să conştientizăm cât de mare este importanţa diversităţii genetice intra-populaţionale, care face posibilă perpetuarea populaţiei într-un mediu mai mult sau mai puţin stabil, cum este fiecare mediu din natură. La plantaţiile de arbori realizate prin folosirea exemplarelor rezultate din reproducere vegetativă (clonate), această diversitate şi implicit stabilitatea şi adaptabilitatea dată de ea, sunt totalmente absente; scăderea diversităţii este periculoasă pe termen lung, când oricum, mai devreme sau mai târziu condiţiile de mediu devin schimbate, iar “preadaptare” pentru acele condiţii nu mai există.

Broască râioasă brună (Bufo bufo)

Resursele genetice (genetic resources) sunt fondurile de gene care au importanţă economică pentru societatea umană, actualmente sau în viitor. Până la urmă, aici pot fi incluse toate genele, deoarece nu se ştie care vor deveni importante în viitor, pentru diverse scopuri. Biodiversitatea nu este doar factorul numeric, importantă fiind şi organizarea diversităţii, structura diverselor nivele, de la genele având un flux în metapopulații, la speciile cu anumite ’roluri’ într-un ecosistem. Spre exemplu, numărul identic al speciilor de pe două teritorii de aceeaşi dimensiune, nu poate avea valoare identică în cazul când un teritoriu este o pădure naturală cu interrelaţii complexe între populaţiile speciilor prezente, iar celălalt teritoriu este o grădină botanică sau o grădină zoologică în care nu există interrelaţii care să ducă la coeziunea unui sistem stabil şi capabil de autoreglare și persistență în timp, de genul unui ecosistem.

Peisajul maramureşean este un mozaic format din diferite medii de viaţă, “habitate” sau “ecosisteme”. Când vezi un peisaj al munţilor înalţi, constaţi că se întrepătrund zonele cu stâncării, păşuni alpine, lacuri glaciare cu zone înmlăştinite în preajma lor, pâraie şi suprafeţe acoperite de jnepeniş, dând în totalitatea lor caracteristica peisagistică a zonei. Dificultatea delimitării tranşante a unor ‘ecosisteme’ provine parţial din cauza largilor zone de ecoton, de întrepătrundere între diferitele medii. Cu cât un peisaj este mai mozaicat, cu atât aceste zone de ecoton reprezintă o pondere mai mare.

Ecosisteme din Maramureş? Maramureşul Istoric este o depresiune intramontană adâncă, aflată în interiorul Carpaţilor Orientali. Diferenţa de altitudine a ariei este de 2.099 metri, cel mai înalt fiind vârful Pietrosul Mare (Pietrosul Rodnei), care totodată este şi cel mai înalt punct al Carpaţilor Orientali, având 2.303 m, iar punctul cu altitudinea cea mai mică, de doar 204 m, este situat în locul unde râul Tisa părăseşte depresiunea Maramureşului, în aval de localitatea Teceul Mic.

Relieful variat pe o diferenţă altitudinală de peste 2.000 m, ca şi substratul litologic divers (vulcanic, metamorfic, sedimentar/ calcaros), au dus la instalarea unei diversităţi biologice impresionante, etajate în ecosisteme conformate condiţiilor climatice locale. Ca poziţionare geografică generală, Maramureşul este în aria pădurilor de foioase a Europei Centrale, dar altitudinile crescute fac ca zonele mai înalte din Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului să fie acoperite cu păduri de conifere, iar mai sus de ele să apară păşunile şi stâncăriile alpine. Vegetaţia este reprezentată de: 1. vegetaţia zonală dispusă în etaje altitudinale şi 2. vegetaţia azonală, reprezentată de asociaţii instalate în arii cu condiţii speciale, cum ar fi spre exemplu 2.1. vegetaţia sărăturilor şi 2.2. vegetaţia din lunca râurilor.

Defileul Vișeului

Ecosistemele se pot contura mai cu seamă prin aspectele legate de vegetaţie, dependentă în mod natural de condiţiile climatice și litologice (pe lângă care influenţa omului se observă prin răşinoasele plantate în zone ale pădurilor de foioase, sau defrişarea pădurilor pentru extinderea păşunilor etc.). Vegetaţia, ca factor determinant al caracteristicilor ecosistemului în cauză, face posibilă prezenţa anumitor specii ale faunei: o legătură mai puternică între habitat şi specii de animale se constată în cazul speciilor stenobionte, specializate, pe când în cazul speciilor euribionte, cu largi valenţe ecologice, se constată o mare plasticitate ecologică, o crescută capacitate de adaptare la condiţiile locale din mai multe ecosisteme.

Calopteryx virgo, mascul

Dorinţa de analiză şi cunoaştere a biodiversităţii peisajului maramureşean face necesară delimitarea subunităţilor mai importante. Putem delimita în Maramureş, în acest context complex al evoluţiei spaţio-temporale a naturalului aflat mai mult sau mai puţin sub influenţa omului, câteva unităţi mai ‘consistente’, deşi este extraordinară diversitatea de condiţii catalogate spre exemplu sub titlurile ‘cursuri de ape’ sau ‘lacuri, bălţi, mlaştini, zone sărăturate’ etc. Care ar fi deci unităţile ‘esenţializate’ pe care le putem vedea în Maramureş?  1. Stâncării, 2. Jnepenişuri, 3. Păduri de molid, 4. Păduri de fag, 5. Păduri de gorun şi stejar, 6. Păşuni şi fânaţe (zone înierbate), 7. Mozaicuri de tufărişuri, grupuri de arbori, terenuri arate şi zone înierbate (peisaj rural), 8. Cursuri de ape, 9. Lacuri, bălţi, mlaştini, zone sărăturate, 10. Zone urbane.

Aceste ecosisteme se întrepătrund în peisaj, chiar se suprapun unele peste altele: spre exemplu un curs de apă care traversează o pădure sau o fâneaţă. Un mod complex de întrepătrundere este cel reprezentat de ‘peisajul rural’, în care elementele se îmbină în pattern-uri caracteristic mozaicate, astfel încât casele şi infrastructura antropică sunt înconjurate de păşuni şi fânaţe, terenuri agricole arate şi cultivate cu diverse plante, apoi tufărişuri, livezi, petece de pădure, cursuri de ape şi arii ocupate de ape stătătoare șamd. În peisajul satului se simte rezultatul gospodăririi teritoriului de către oameni, încât procese naturale sunt orientate şi controlate în grade diferite de către comunitatea locală. Universul satului maramureşean, cu arhitectura sa tradiţională bazată pe prelucrarea lemnului, cu porţile, casele şi bisericile de lemn, cu obiceiuri în care se întrepătrund elemente creştine cu cele precreştine şi grupuri entice diferite, oferă un plus de diversitate acestui spaţiu geografic.

© dr. Peter Lengyel

fragment de text din cartea “Ecosisteme din Maramureș” (2007), cu unele modificări


Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Biodiversitate în Maramureş

  1. Marian Dragoi zice:

    Draga Peter, esti doi-in-unu. Imaginile sunt pur si simplu poetice pe cand textul e pur si simplu stiintific. Ti-as recomanda sa mai poetizezi textul. Nu-i nevoie de mult (adica sa nu ajunga o chestie siropoasa), ci doar de accente de culoare.
    Ne faci o vizita pe la toamna?

  2. peterlengyel zice:

    Da, ar fi si asta o varianta. Incerc sa fie in aceste texte o simbioza a stiintificului rational si concret cu ceva care este mai artistic, romantic, poetic uneori. Nu stiu cat de tare reuseste aceasta abordare ideatica sa fie transpusa in realitate, dar … asta este. Pana spre toamna am program cam prea compact, dar din toamna sper sa gasim o ocazie de a ne vedea pe la voi, la Universitatea din Suceava.

    Cu prietenie,

    Peter

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s