Munţii Rodnei – paradisul caprelor negre

Caprele negre (Rupicapra rupicapra) sunt un simbol al frumuseţii şi libertăţii, a vieții sălbatice pe crestele alpine: o specie emblematică pentru munţii înalţi din Europa, asociată de către iubitorii naturii cu ideea de atractivitate, agilitate şi rezistenţă dar concomitent şi fragilitate, vulnerabilitate în fața vânătorului/braconier, un simbol al nevoii de protejare a valorilor naturale.

Portret de capră neagră. Desen realizat de Robert Romanisin la cererea UNESCO Pro Natura.


Ea atrage atenţia prin capacitatea de a se deplasa nestingherită pe grohotişuri şi versanţii stâncoşi abrupţi, prin salturile de pe o stâncă pe alta şi siguranţa mişcărilor pe colţurile de piatră pe care alte vietăţi se mişcă cu mare dificultate. Capra neagră este văzută ca având caracterul nobleţii, agerimii şi valorii intrinsece, apărând astfel pe numeroase steme, embleme şi plachete. Ea este prezentă şi pe stema Maramureşului.

Piatra Albă – Munții Rodei

„Ţapul porneşte în salturi largi. Unde-şi pune piciorul pe acel perete de stâncă gol? Cum a putut să treacă într-o săritură crăpătura deschisă larg? Cum s-a putut opri deodată, din plin avânt, în buza prăpastiei, cu cele patru picioare pironite pe un loc doar cât palma? În toate mişcările e hotărâre, îndrăzneală, îndemânare, precizie, o minunată cumpănă a trupului întreg. Din jocul muşchilor de oţel, din ţinuta semeaţă a capului, din supleţea trupului, care răspunde neîntârziat gândului temerar, se încheagă o mare armonie de forme şi mişcări. Omul care priveşte, este copleşit de impresia unei perfecţiuni, care înseamnă adevărată frumuseţe… (Pop Ionel, Homei V., Mamifere din România, vol 2, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pg. 44-66)”

Căldarea glaciară cu lacul Iezer – Munții Rodnei

Specie activă ziua şi relativ uşor de observat în zonele înalte ale Carpaţilor, poate asigura acel sentiment de „natură sălbatică”, de valoare de ne-egalat de care au nevoie parcurile naţionale carpatine pentru a fi acceptate, respectate şi ocrotite de populaţia umană. Speciile-stindard care ajung să fie plăcute de oameni sunt în general specii de mari dimensiuni, animale diurne care trăiesc în spaţii relativ deschise, care pot fi observate relativ uşor de oameni. Prin activitatea diurnă şi prezenţa lor în număr mare în zonele alpine caprele negre pot fi văzute mult mai des decât alte animale sălbatice. Ele dau muntelui imaginea de valoare naturală plină de viaţă, caracteristică rezervaţiilor biosferei şi parcurilor naţionale. Prezenţa lor atrage vizitatorii care pot vedea pe viu un animal sălbatic ce trăieşte în mediul său natural. A vedea animale la grădina zoologică este la îndemâna oricui, cine poate trece peste tristeţea priveliştii animalelor sălbatice chinuindu-se în captivitate. După ce ai văzut capre negre zburdând pe crestele munţilor îţi vei aminti cu siguranţă toată viaţa.

În Carpaţi trăiesc specii foarte importante din punct de vedere al conservării diversităţii biologice europene, cum sunt animale mari ca urşii, râşii, lupii şi alte numeroase specii cu indivizi de mici dimensiuni, dar acestea fiind “mărunte” sau având activitate nocturnă ori trăind retrase în adâncul pădurii sau având o viaţă foarte greu de observat, reuşesc mai greu să ofere atractivitatea, imaginea de valoare naturală plină de viaţă, de care are nevoie orice arie protejată. Capra neagră ar putea fi acel simbol, acea emblemă, dar totuşi situaţia actuală a speciei în Carpaţi arată destul de sumbru. Departe de a ocroti sub umbrela protecției ei și alte specii care trăiesc în același habitat, capra neagră are chiar ea probleme de supraviețuire… Protecţia legală a caprei negre în România: declarată “monument al naturii” încă din 1933, prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 734, statut întărit ulterior prin Legea Protecţiei Mediului, iar mai apoi de Legea 462 din 2001, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale şi a florei şi faunei sălbatice… Convenția de la Berna… Și totuși… realitatea…

Vârful Buhăiescu (pe unele hărți apare ca fiind vf. Rebra) – Munții Rodnei

Să vedem exemplul situației din Rodnei! Ca vizitator al Munţilor Rodnei eşti atras întotdeauna de priveliştea ce te răsplăteşte după ce ai urcat pe vârful Pietrosu. De pe cel mai înalt punct al Carpaţilor Orientali poţi privi crestele stâncoase, grohotişurile şi păşunile alpine care adăpostesc plante unice, o biodiversitate extraordinară. Acvile de munte, marmote şi capre negre dau viaţă peisajului. Pădurile întinse adăpostesc cerbi, urşi, râşi, lupi şi multe alte animale. Văile adâncite şi localităţile întregesc peisajul atât de atractiv al Maramureşului.

Căldarea Iezer: Desen realizat de Robert Romanisin, la cererea UNESCO Pro Natura

Protejarea acestor valori a fost începută în anul 1932 prin înfiinţarea unei rezervaţii naturale pe o suprafaţă de 183 ha, apărând astfel una dintre primele arii naturale protejate din România. Rezervaţia a fost extinsă în mai multe rânduri, ajungând la 3300 ha în anul 1977. Renumele Munţilor Rodnei a crescut prin includerea ariei în anul 1980 pe lista mondială a Rezervaţiilor Biosferei sub egida UNESCO. În prezent (iunie 2011) există 563 Rezervaţii ale Biosferei în 110 state din întreaga lume. Rezervaţiile Biosferei sunt constituite în cadrul programului “Omul şi Biosfera” al UNESCO, fiind considerate modele de gospodărire durabilă a resurselor naturale şi zone în care omul trăieşte în echilibru cu natura.

În acest context, o Rezervaţie a Biosferei nu este înfiinţată doar pentru a proteja «specii rare» ci este o arie în care învăţăm să utilizăm resursele naturale într-un mod judicios și sustenabil și practicăm activități de cercetare și de educație ecologică. Pădurea bine gospodărită va asigura generaţiilor viitoare lemn pentru construcţii tradiţionale şi încălzire pe parcursul lungilor ierni nordice-montane. În acelaşi timp, pădurea asigură un echilibru climatic, atenuează viiturile de primăvară şi asigură apă pentru perioadele toride de vară. În mod natural, spectaculozitățile peisagistice și valorile biodiversității, întinsele păduri, pâraiele cu ape curate, lacurile glaciare, cascadele, animalele sălbatice şi plantele multicolore atrag un număr mare de turişti, inclusiv din alte ţări. Munţii Rodnei sunt recunoscuţi ca Parc Naţional şi Rezervaţie a Biosferei pe o suprafaţă de 46.399 hectare. Menţionarea limitelor şi a modului de administrare a acestei arii apar în cadrul Hotărârii de Guvern nr. 230/2003.

Recorduri mondiale dintre caprele negre ale Munţiilor Rodnei. Dr. Gh. Pânzariu – fost Şef al Ocolului Silvic Borşa, scria în 1994, „Ţarouca, E. (1899) spune că la prima expoziţie internaţională de trofee vânătoreşti de la Viena, cel mai viguros şi frumos trofeu de capră neagră provenea din Maramureş, Munţii Rodnei.” De asemenea, la expoziţia internaţională de vânătoare de la Viena (1910), trofeul de capră neagră declarat record mondial, având 35 cm lungime, provenea din Piatra Rea, Munţii Rodnei.

Ultimul Mohican în pădurea devastată: tăieri ilegale masive în Rezervația Științifică din Parcul Național Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei (fotografie din 2001)

Reproducerea şi creşterea iezilor. Perioada de împerechere sau „alergatul” are loc toamna târziu, între 20 octombrie – 20 noiembrie. În această perioadă ţapii cei mai puternici stăpânesc câte un ciopor de capre negre, alungând alţi masculi din zonă, inclusiv masculii subadulţi care au crescut în ciopor. Ţapii se fugăresc şi se luptă pe stâncăriile abrupte, ajungându-se uneori la rănirea şi chiar moartea unora dintre ei. Iezii sunt născuţi între sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii iunie. Într-un loc retras femela dă naştere la 1 rar 2, (există relatări extrem de rare chiar despre 3 iezi). După naştere, iezii rămân în zone ierboase, fără a urma femela pe stânci: sunt foarte jucăuşi, alergând şi îmbrâncindu-se între perioadele de alăptare. Femela avertizează iezii la apariţia unui pericol, prin emiterea unui behăit caracteristic.

Capra cu doi iezi. Desen realizat de Robert Romanisin la cererea UNESCO Pro Natura

Comportament de grup. Caprele trăiesc în grupuri de 5-30 de exemplare, grupurile fiind numite ciopoare. Ciopoarele sunt compuse din femele cu iezii lor şi exemplare semiadulte. Masculii adulţi, de peste 5 ani, duc o viaţă solitară, retraşi în locuri greu accesibile şi îşi apără teritoriul în faţa altor exemplare ale speciei. Ciopoarele sunt conduse de femele bătrâne, cu multă experienţă. Acestea iau deciziile legate de direcţia de înaintare, momentul pornirilor sau opririlor. Semnalul de avertizare al exemplarelor adulte între ele este bătaia cu picioarele în stâncă, precum şi un şuierat produs prin expirarea cu presiune a aerului prin nările strânse, după ce anterior a fost făcută o inspiraţie forţată. Dacă sunt speriate, caprele negre se refugiază pe cele mai inaccesibile stânci, în fuga lor făcând salturi de până la 2 metri înălţime şi 6 metri lungime. Pe terenuri stâncoase şi denivelate, deplasarea atinge incredibila viteză de 50 km/oră. În perioada de vară ciopoarele se perindă pe versanţii subalpini, în zona jnepenişurilor, stâncăriilor şi păşunilor subalpine, la altitudini de peste 1700-1800 m. Media suprafeţei deţinute de un ciopor este de 74 hectare. Cu apropierea iernii, caprele negre coboară din golul alpin ajungând în general sub 1.100 m altitudine, unde ciopoarele pot intra în zone împădurite, dar preferând terenurile stâncoase.

Ciopor de capre negre. Desen realizat de Robert Romanisin la cererea UNESCO Pro Natura

Hrănirea. Caprele negre se hrănesc cu iarbă, frunze ale arborilor şi arbuştilor, licheni şi ciuperci. Caprele încep să pască de la ivirea zorilor. Plantele păscute sunt retezate cu dinţii, nu smulse. Ca şi la căprior, dinţii se acoperă în timp de o poleială asemănătoare unui metal de culoare verzui-arămie, uneori cu tentă violet. După ce rumenul este umplut cu vegetale, caprele se aşează la rumegat, stând liniştite pe pietre sau întinse pe iarbă.

Prădători. Caprele negre trăiesc 15-20 de ani, cu unele excepţii care pot depăşi 22 de ani. În perioadele cu polei ele pot aluneca şi cădea pe versanţi, ceea ce duce la rănirea sau chiar moartea lor. Avalanşele pot duce la prăpădirea unor ciopoare întregi. În caz de nevoie, caprele negre pot înota dar obosesc repede în cazul traversării lacurilor alpine. Pot cădea pradă urşilor şi lupilor dar asta se întâmplă foarte rar. Mai frecvent ele pot fi vânate de râs, iar exemplarele tinere pot fi prinse de către acvile de munte. În condiţiile în care râşii şi acvilele de munte au devenit din ce în ce mai rare, acești prădători naturali nu mai constituie un pericol pentru caprele negre. Referindu-se la caprele negre repopulate în Munţii Rodnei, Gh. Pânzariu scria în 1994: Duşmanul principal al caprei negre, cu deosebire în afara rezervaţiei, este omul, atât direct, prin acte de braconaj, cât şi indirect prin însăşi activitatea sa, care conturbă liniştea, dar şi prin pagubele produse de câinii de la stâni, mai ales la iezi.”

Ucidere din placere. Desen realizat de Robert Romanisin la cererea UNESCO Pro Natura

Unde sunt caprele negre de altădată? Dispariţia caprelor negre din Munţii Rodnei… Din păcate, caprele negre nu sunt văzute de oameni doar ca animale frumoase care au nevoie de ocrotire (practic au nevoie doar să fie lăsate în pace) pentru că au dreptul la existență și pentrui ca şi oamenii viitorului să le poată admira. Există și imbecili care le privesc ca pe nişte ţinte în mişcare, greu de atins pentru că trebuie urcat până sus în munte, ţinte care reprezintă o provocare pentru ucigaşii care vor să le vâneze.

După împușcătură… ultima zvâcnire, ultima durere. Desen realizat de Robert Romanisin, la cererea UNESCO Pro Natura.

Deşi în Munţii Rodnei se găseau cele mai valoroase exemplare de capră neagră din Carpaţi, acestea au fost vânate şi braconate pâna la completa lor dispariţie… exterminare. Perioada cea mai catastrofală a fost după primul război mondial, când pentru braconaj s-au folosit armele şi muniţia rămase în zonă. Există afirmaţii că ar mai fi existat câteva exemplare până în anii 1950, dar aceste păreri sunt contestate de marea majoritate a cercetătorilor, care consideră că anul 1924 este cel al dispariţiei caprei negre din Munţii Rodnei.

Braconier bătrân și sărac. Desen realizat de Robert Romanisin la cererea UNESCO Pro Natura.

Faptul că Munţii Rodnei reprezentau o zonă cu un potenţial deosebit pentru caprele negre, a condus la decizia de repopulare la care au contribuit Academia Română – Comisia Monumentelor Naturii, Muzeul Judeţean Maramureş, Inspectoratul Sivic Maramureş și Ocolul Silvic Borşa. Repopularea caprelor negre în Munţii Rodnei a fost realizată între anii 1964 şi 1970. Eforturile repopulării sunt legate de numele Ing. Dr. Doc. Horia Almăşan de la laboratorul de cinegetică din cadrul Institutului de Cercetări, Studii şi Proiectări Silvice din Bucureşti, iar ulterior repopulării, protejarea efectivului a fost făcută mai ales de Ing. Dr. Gheorghe Pânzariu, pe atunci şef de ocol la O. S. Borşa. În prima fază au fost aduşi 42 de iezi de capră neagră prinşi în Bucegi, Piatra Craiului şi Retezat. Iezii erau alăptaţi de capre domestice; chiar dacă au fost îngrijiţi, majoritatea iezilor (81%) au murit în primul şi în al doilea an de viaţă. La 8 iunie 1967 au fost eliberaţi primii 8 iezi, 5 de 1 an şi 3 de 2 ani. Începând cu anul 1968 au fost prinse cu plase sau capcane de lemn şi aduse în Munţii Rodnei numai capre negre adulte, al căror număr s-a ridicat în total la 16 exemplare. Din punct de vedere financiar, costurile repopulării au fost foarte mari. Pentru un exemplar eliberat în Munţii Rodnei s-au cheltuit circa 60.000 lei care la vremea respectivă reprezenta preţul unui autovehicul Dacia sau salariul mediu pentru circa 30 de luni.

Condiţiile de habitat excelente ca şi controlul cvasitotal al braconajului în perioada comunistă (dar şi eliminarea râşilor şi lupilor din zona de reintroducere), a făcut posibilă creşterea rapidă a populaţiei de capră neagră. Sporul natural de peste 100% în anii cei mai buni, a reprezentat un record pentru populaţiile de capre negre din Carpaţi. La evaluarea efectivului făcută între 1-3 iulie 1970 s-au văzut în total 38 de exemplare de capre mature, ţapi solitari şi iezi, între care 11 iezi fătaţi în primăvara anului 1970. La începutul anilor 1980 au fost estimate ca fiind circa 180-200 exemplare în perimetrul rezervaţiei de la acea dată; au fost întâlnite exemplare şi în afara rezervaţiei, în zonele învecinate cu culmea Pietrosului şi Buhăescu şi în masivul stâncos Piatra Rea ca şi în căldările Repezii şi creasta principală de la vf. Bătrâna spre est până la vf. Ineu.

Piciorul Moșului în lumini de seară

Între 1970 când s-a încheiat repopularea şi 1990, putem spune că a fost o perioadă de aur pentru caprele negre din Munţii Rodnei. În acei ani zburdau în linişte fără a fi ameninţate de vânătoare sau braconaj. Posibilitatea unei vânători la capră neagră pentru Ceauşescu a făcut ca acestea să fie protejate cu o şi mai mare grijă, deşi Ceauşescu nu a ajuns niciodată în Munţii Rodnei. Totodată, alte vânători nu se puteau organiza iar braconajul era condamnat foarte aspru. Este menţionat un caz de braconaj în anul 1986 dar braconierii au fost prinşi şi condamnaţi. Paznicii de vânătoare se bucurau de o mare autoritate în rândurile localnicilor şi turiştilor, veghind asupra respectării legilor şi regulilor de protecţie a naturii.

Populaţia a atins dimensiunea maximă la începutul anilor 1990, când Munţii Rodnei erau încă un paradis al caprelor negre: puteau fi văzute cu zecile păscând în jurul lacului în căldarea glaciară Iezer, în Zănoaga Mare şi Zănoaga Mică. În unele trecători înguste au fost numărate dintr-o dată şi peste 100 de capre. În anul 1990 pe teritoriul de 3.300 ha al Rezervaţiei Naturale Pietrosul Rodnei au fost numărate 323 de exemplare din care 153 masculi şi 170 femele. Iar pentru suprafaţa de 46.399 ha cât are acum Parcul Naţional s-a estimat că erau în anul 1990 circa 500-600 de exemplare.

După 1990, fructul oprit al vânătorii din vremea comunistă a devenit tentant pentru mulţi oameni, vânători/braconieri. Totodată, autoritatea paznicilor de vânătoare a scăzut din ce în ce mai mult, la fel şi fondurile necesare protecţiei caprelor negre. Astfel, tot ce s-a reuşit printr-o muncă asiduă şi prin alocarea de fonduri consistente în perioada 1964 – 1989, după 1990 a început să se scurgă printre degete. Se repetă în bună parte situaţia de după primul război mondial. Caprele negre se confruntă cu un prădător devastator, vânătorul/braconier înarmat și lipsit de control, care a reuşit să reducă numărul caprelor negre de la peste 500-600 în anul 1990 la mai puţin de 50 în 2004. Braconierii pot fi atât oameni săraci care doresc să facă rost de carne, folosind arme artizanale, capcane şi laţuri; mulţi mineri din Borşa au devenit şomeri, ca rezultat al reducerilor din sectorul minier. Noii-îmbogăţiţi braconează pentru distracţie, utilizând cele mai moderne echipamente, carabine cu lunete moderne şi maşini de teren şi neavând reţineri privitor la încălcarea legislaţiei: vor să obţină un trofeu «cât mai valoros«.

Braconier tânăr și bogat. Desen realizat de Robert Romanisin la cererea UNESCO Pro Natura.

De multe ori când paznicii de vânătoare voiau să intervină, erau avertizaţi prin focuri de armă trase din puşti mult mai performante decât ale acestor sărmani paznici. Cei doi paznici sunt incapabili de a proteja valorile naturale. Braconieri ajung să tragă spre ei, pentru a-i speria şi a-i face să se retragă. Unul dintre ei a povestit că braconierii i-au strigat: “Dacă vrei să pleci acasă pe picioarele tale, atunci pleacă acum!”. Un pădurar care a încercat să se opună fenomenelor, a ajuns să piardă casa “Fortul lui Traian” în foc… Deşi numărul caprelor negre scădea vertiginos, braconierii prinşi şi condamnaţi lipseau cu desăvârşire, ceea ce dovedeşte lipsa unor metode adecvate pentru combaterea braconajului.

Lumini de răsărit la cabana din circul glaciar Iezer

Locuitorii onești ai zonei Borşa-Moisei recunosc cu părere de rău că „s-au cam gătat” caprele negre. La fel ca şi pădurea în multe locuri. Ei îşi amintesc cu nostalgie de vremurile în care vedeau zeci de capre negre în zona alpină. Prin dispariţia ciopoarelor consistente de capre negre, atât Parcul Naţional Munţii Rodnei cât şi localnicii vor fi mai săraci. Copii din Borşa sau Moisei nu vor mai vedea ciopoare de capre negre alergând pe stâncile Munţilor Rodnei, aşa cum odată făceau părinţii lor. Iar Munţii Rodnei vor pierde din atractivitatea, câştigurile din turism devenind mai mici.

Omorâtă și târâtă pe jos, de ceva făptură lipsită de cap. Desen realizat de Robert Romanisin la cererea UNESCO Pro Natura.

Cu ochii pe caprele negre: dispar ele pentru a doua oară din Munţii Rodnei!? Nu este sigur, dar suntem pe aproape… În Munţii Rodnei, în 2004 caprele negre se găsesc într-un număr apropiat de cel din momentul repopulării lor finalizate în 1970. Deci, poate că încă nu este prea târziu. Mai există şansa unui nou început. Depinde de noi toţi: localnici din Borşa şi Moisei, turişti, ecologişti sau chiar (mai ales?) braconieri. Trebuie să realizăm în al doisprezecelea ceas că ar fi prea trist să dispară caprele negre pentru a doua oară… ar fi un eșec al umanului celor mulți în fața cretinilor puțini, dar dornici de a ucide din plăcere.

Cine suntem? Ce am făcut? Ce vrem? De ce? Cu cine? România paradisiacă, idilică. Pelicani, urşi, lupi şi râşi. Biodiversitate de valoare inestimabilă. Acestea sunt atuuri pe care le subliniem frecvent în discuţiile cu partenerii noşti din Europa de Vest, zonă în care oamenii trecutului au distrus majoritatea valorilor naturale, iar oamenii prezentului sunt constrânşi la plata scumpă a reintroduceri speciilor, la reconstrucţii ecologice costisitoare şi superficial-restaurative. Cândva în trecutul-primitiv era de înțeles ca lupul să fie considerat rău şi demn de a fi ucis, dar azi sunt alte vremuri. De câte ori auzim că noi nu trebuie să repetăm greşelile vestului, că trebuie să avem grijă de valorile naturale pe care le avem?

În statele democratice, rolul societăţii civile este complementar structurilor guvernamentale. În perioada postcomunistă a României, au apărut nenumărate organizaţii neguvernamentale, printre care multe se ocupau de problematica mediului. Reprezentanţii acestor ONG-uri au organizat întâlniri, consfătuiri, simpozioane, workshop-uri, conferinţe şi congrese. Au fost publicate pliante, broşuri, afişe şi cărţi, s-au organizat tabere de educaţie ecologică şi s-au intreprins cercetări ştiinţifice. Subiectele într-adevăr importante, dar şi sensibile, în România postdecembristă au fost atinse doar tangenţial de către firava societate civilă, iar rezultatele vizibile ale acestor intervenţii au fost rare.

UNESCO Pro Natura se integrează în acest „portret robot” al ONG-urilor de mediu. Am organizat tabere, unele internaţionale, am avut nenumărate activităţi practice, spre exemplu am adunat peste 30 de tone de gunoi din Retezat având și ajutorul Armatei, am pus panouri explicative, hărţi ale traseelor turistice, am distribuit pliante pentru turiştii din parcuri naţionale, am organizat numeroase conferinţe publice cu proiecţii de imagini și filme pentru a populariza valorile naturale pe care le avem şi problemele legate de ocrotirea lor. Am organizat schimburi de experienţă din Ucraina, Polonia şi Slovacia până în Spania, am participat la numeroase conferinţe internaţionale în toate colțurile Lumii.

Capră neagră. Desen realizat de Robert Romanisin la cererea UNESCO Pro Natura.

În Parcul Naţional Munţii Rodnei – Rezervaţie a Biosferei, am organizat la fel tabere, inclusiv internaţionale, am pus pancarte şi am distribuit pliante turiştilor, am făcut observaţii asupra habitatelor şi speciilor. Evident că nu este îndeajuns să discutăm la conferinţe, chiar dacă printre invitaţii noştri erau de la Prefect până la Șeful Poliţiei, de la Primar la oficiali ai Regiei Naţionale a Pădurilor, de la cercetători de la muzee şi instituţii ale Academiei Române până la reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Din tabăra UNESCO Pro Natura

Era nevoie de mai mult, era nevoie de implicarea în culegerea de date veridice împreună cu “organele abilitate”, nevoie de elaborare a unor programe de conservare eficientă a valorilor naturale. Acum este nevoie de campanii mass-media, de informare a organelor guvernamentale centrale, iar dacă nu au efect, este nevoie de cererea ajutorului internaţional, mai ales de la Brussel. Pentru ca societatea civilă din România să poată să îşi îndeplinească menirea, are nevoie de acces la informaţii. Avem Convenţia de la Aarhus şi pe baza ei cerem Ministerului de resort şi organelor silvice să pună la dispoziţia noastră datele care se referă la populaţiile de animale care sunt încadrate în categoria “vânat”. Această denumire, “vânat”, nu o agreem din cauza că induce ideea că menirea acestor animale este să fie vânate, omorâte, de parcă ele nu ar fi o valoare în sine. Dorim să avem posibilitatea de a participa la recensământul acestor animale, pentru a vedea cum sunt colectate datele şi în ce măsură ele acoperă realitatea din teren. Dorim să existe şansa de supravieţuire pentru populaţii sănătoase şi viguroase ale acestor animale. Dorim implementarea fără excepţii a legislaţiei cu privire la interzicerea vânătorii în interiorul Parcurilor Naţionale şi Naturale şi a Rezervaţiilor Biosferei, astfel ca ariile protejate să fie sanctuare pentru fauna şi flora naturală a ţării noastre. Dorim ca animalele să fie vizibile, să poată fi admirate cu ocazia vizitării ariilor protejate, precum şi în restul teritoriilor.

Pădurea, urşii, florile de colţ şi caprele negre nu sunt ale pădurarilor, ale vânătorilor sau ale braconierilor! Aceste valori sunt ale noastre şi avem dreptul să ştim ce se întâmplă cu ele, să simţim că ele nu dispar fără urmă. Noi vrem să vedem capre negre în căldările munţilor Rodnei, nu în hârtiile fără acoperire-în-realitate ale “organelor” care se ocupă de managementul „capitalului natural”.

Caprele negre sunt doar un exemplu, cele din Munţii Rodnei sunt doar „un studiu de caz”. Situaţia de multe ori catastrofală a populațiilor de animale sălbatice poate fi extrapolată asupra întregului lanţ carpatic de pe teritoriul României. Vrem să cunoaştem situaţia celorlalte specii care fac obiectul vânătorii, să participăm la evaluarea efectivelor, să cunoaştem câte permise de vânătoare se dau, să vedem cât de eficiente sunt acţiunile de combatere a braconajului.

Dorim să lucrăm în parteneriat cu toate structurile abilitate. Dorim să vedem o implicare serioasă a autorităţilor guvernamentale pentru reducerea credibilă a scăderii efectivelor de animale sălbatice, prin permiterea participării reprezentanţilor societăţii civile la realizarea evaluărilor şi stabilirea “cotelor de extragere”, prin măsuri pentru reducerea braconajului, clare, finanţate şi cu rezultate vizibile şi cuantificabile. Fără acestea, ONGurile care sunt interesate de conservarea biodiversității de pe la noi, vor fi nevoite să declanşeze o campanie internaţională care să atragă atenţia asupra catastrofei ecologice care se petrece în România, cu toate consecinţele nefaste care vor fi suferite de imaginea ţării pe plan internaţional.

Dorim să implicăm cât mai multe persoane în această dezbatere. Implicaţi-vă şi dumneavoastră. Luaţi atitudine împotriva braconajului. Informaţi prompt autorităţile. Doar cu ajutorul dumneavoastră braconajul poate fi redus, capra neagră poate fi salvată. Dacă ea ar dispărea, am fi cu toţii mai săraci. Cei care vor avea un trofeu în vitrină, ori un trofeu prăfuit atârnat pe perete, în prostia lor nemărginită… s-ar considera mai bogaţi… Dar în acest fel, bucuria de a privi mişcările acrobatice ale caprelor negre pe stâncile Munţilor Rodnei, ne va fi din nou furată… Nu vrem să dispară şi alte specii, aşa cum au dispărut bourul şi zimbrul, vulturul pleşuv brun şi sur, zăganul sau dropia… Vrem să păstrăm valorile naturale pe care le avem! Asta este menirea organizaţiilor neguvernamentale de mediu care se ocupă de biodiversitate! Şi în acest context, vrem să vedem caprele negre cum zburdă în căldările glaciare din Munţii Rodnei!

Capră neagră braconată în Rezervația Științifică din Parcul Național Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei (fotografie din 2001)

Studiu de caz: Braconaj în Rezervaţia Biosferei Parcul Naţional Munţii Rodnei

Data: 15 august 2001

Locația: Rezervaţia Ştiinţifică a Parcului Naţional Munţii Rodnei

În după-amiaza zilei de miercuri, 15 august 2001, urcam dinspre căldarea Zănoaga Mică spre creasta care desparte acest circ glaciar de cel vecin, Zănoaga Mare. Eram împreună cu alţi cinci participanţi ai taberei organizate în Munţii Rodnei de către UNESCO Pro Natura. Urcând pieptiş grohotişul, am observat ceva ciudat în nişa de sub o stâncă. Era ceva roz, nenatural în acel loc. Am analizat mai atent locul şi am distins în întuneric un picior de capră neagră, dându-mi seama şi de faptul că „rozul” este traheea acelei capre. I-am chemat pe cei cu care eram. John Samad Smaranda a reuşit să scoată cele patru picioare ale caprei precum şi capul, de pe care lipseau coarnele şi o parte din calota craniană („trofeul”). Scârbit, nu a mai vrut să scoată „maţele”, adică stomacul şi intestinele. Le-am apucat şi le-am scos eu. Nu aveau nici un miros, încă nu au intrat în descompunere. Aceste părţi au fost puse pe o piatră şi au fost fotografiate de mine şi de cei care mai aveau aparate foto. În planul îndepărtat al imaginilor, se vede oraşul Borşa. Am urcat pe vârful Pietrosul Mare, apoi am coborât în căldarea glaciară Iezer. La relatarea celor întâmplate, Bakó Mihály (organizaţia Nemira-Sfântu-Gheorghe) a zis că pe la ora 12 a acelei zile grupul de participanţi ai taberei, persoanele care se aflau pe malul lacului glaciar Iezer, au auzit numeroase împuşcături, în mai multe rafale, care au fost însă amplificate ca număr de ecourile produse de reverberaţia circurilor glaciare, iar direcţia provenienţei lor nu a putut fi depistată. Sigur este însă că au fost mai multe rafale, ceea ce duce la ideea că a fost folosită o armă semiautomată. „La un moment dat ne întrebam dacă este vre-un poligon de tragere prin zonă…” au zis cei care au rămas în zona Iezerului.

Locul din Zănoaga Mică unde am găsit rămășițele caprei negre braconate

Urcând spre vârful Pietrosul Mare, cel mai înalt din Carpaţii Orientali, povesteam cu prietenul ing. Iurie Maxim, pe vremea aceea consilier în Ministerul Mediului, la Direcţia de Arii Protejate şi Conservare a Biodiversităţi. Nu mai văzuse nici el așa ceva: stârvul proaspăt al unei capre negre braconate. Mai trist este că „acţiunea” a avut loc în Rezervaţia Ştiinţifică a Parcului Naţional Munţii Rodnei, arie protejată ce este concomitent Parc Naţional şi Rezervaţie a Biosferei, valoarea ei fiind astfel recunoscută pe plan internaţional. În România există doar trei Rezervaţii ale Biosferei, pe lângă Munţii Rodnei, acest statut avându-l Munţii Retezat şi Delta Dunării.

Vedere dinspre vârful Pietrosu către pragul glaciar pe care se află Stația Meteorologică.

În seara zilei anterioare, povestisem diverse despre situaţia Parcului cu meteorologul de la Staţia Iezer. Zicea că atunci când aude o împuşcătură, îşi vede de treaba lui, că altfel ar risca ca cineva să-i dea foc la casă sau şi-ar face probleme când ar trebui să urce la Staţie prin pădure. „Pădure”, dar nu ar mai trebui să denumim astfel suprafeţele totalmente devastate… În aceste zone nu se putea tăia legal nici un arbore, aceste păduri fiind pe teritoriul strict protejat al Rezervaţiei Biosferei. Când, în data de 2 august 2001 urcam pe poteca turistică care leagă Borşa de Căldarea Iezer, ziua în amiaza mare am văzut (şi am fotografiat) oamenii care, cu ajutorul unui cal, trăgeau în jos trunchiuri ale unor molizi tineri, umbre penibile ale falnicilor arbori pe care îi fotografiasem în urmă cu doar câţiva ani în aceste locuri. Aceşti sărani nu mai au nici o frică de a fura în mijlocul zilei, dând baze pentru sentimentul că situaţiea a fost scăpată de sub control de către organele silvice şi de către Poliţie.

Ziua următoare găsirii caprei braconate, 16 august, împreună cu Iurie Maxim am fost la Ocolul Silvic Borşa, apoi la Poliţia din Borşa, pentru a înştiinţa de cele constatate. Speram ca Ocolul sau Poliţia să deţină un câine (sau să poată face rost de unul) care să poată lua urma şi să ajungă acasă la braconier. Am aflat însă că nu există astfel de câine, iar la Poliţie ni s-a zis că singurul câine pe care îl au ei, „dacă este scos în decor, se pierde şi el”. Când am plecat din Borşa, a rămas ca cineva de la Ocol şi de la Poliţie să urce la Cabana Silvică de lângă Staţia Meteorologică Iezer, unde erau aşteptaţi de câţiva dintre cei care au fost la faţa locului când capra a fost găsită. Şansele ca ancheta să ducă la vreun rezultat erau evident apropiate de zero, aşa cum au zis și cei de la Ocol şi de la Poliţie. Chiar şi persoane care au fost depistate ca deţinând ilegal arme au scăpat de consecinţe.

Concluzii:

-deşi cazul de braconaj a fost raportat în timp util, autorităţile şi-au declarat incapacitatea de a realiza ancheta;

-ancheta nu a avut loc niciodată, nu a fost depistat nici un braconier;

-persoanele aflate în munte, chiar dacă văd un act de braconaj sau aud focuri de armă automate în zona unde vânătoarea este interzisă prin lege, nu acţionează în nici un fel, fiindu-le frică de eventuale riscuri care pot fi chiar şi periclitarea vieţii;

-asa cum a arătat şi semnalarea noastră către autorităţile statului (poliţie, organe silvice), acestea s-au declarat incapabile să manifeste autoritatea statului pe teritoriul României.

© dr. Peter Lengyel


Acest articol a fost publicat în Muntii Rodnei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Munţii Rodnei – paradisul caprelor negre

  1. O astfel de baza de supraveghere am incercat sa facem si noi in perioada 2008 – 2009 la cabana Turnuri – Valea Podragu- Muntii Fagaras..
    In t oamna lui 2008 – efectivul de capra neagra era de 47 de capre negre.
    In vara 2009 erau 63 de capre.
    La baza turnului Sudic era o cavitate in care zaceau patru capre mature si trei iezi in compania carora imi beam cafeaua in fiecare dimineata intre 5 am si 6.
    Din nefericire in Septembrie 2008 am gasit abandonate linga cararea ce duce la Cabana Podragu maruntaele si capul fara trofeu a unei capre .
    Nu am auzit nici o impuscatura .
    Un localnic mi-a spus ca a fost prinsa la cirlig – un dispozitiv sub care se pune sare si in care capra isi prinde coarnele.
    Din lisa de finantare am abandonat proiectul cu un gol in suflet in Octombrie 2009.
    Nae Mercurean.- Transmont Fagaras.

  2. Am facut parte din echipa de recenzare nr. 1 , alaturi de 2 padurari
    Nu o sa uit ca seara, la adunarea-coroborarea-sinteza datelor obtinute de catre echipele de inventariere de pe traseele nordice maramuresene (ing. Munteanu lipsea, fiind organizator din partea OS Borsa) , padurarii si unii sefi ai lor, nu si seful de atunci al OS Borsa, un tinar si serios inginer, voisera sa coafeze/cosmetizeze datele reale fiindca acestea li se pareau dezastruoase si se asteptau la consecinte nasoale pe linie ierarhica DS Baia Mare, RNPRomsilva. Pina la urma datele inscrise in PV semnat de catre echipele recenzoare a fost onest, 100 % real. Nu acelasi lucru s-a intimplat apoi la urmatoarele ,,inventarieri,, semestriale, ocazie cu care rezultatele au fost mereu mai triumfalist-pompos-micinoase , din pacare acestui stil de kkt aservindu-se si APNMRodnei.
    A fost motivul pt. care am refuzat sa mai iau parte la astfel de facaturi recenzistice penibile, tipic mioritice ,pre si post 1989, dovedind ca Romania e incapabila sa isi asume porcariile si sa LUPTE SINCER pt. evitarea lor cu alte ocazii.
    Dr.Goja Petru Lucian
    Medic veterinar, montaniard 0723-549947

  3. peterlengyel spune:

    Dan Pavaloiu: Capra neagra braconata in Iezer – Rodnei

    „Duminica trecută (19 iunie), în jurul orei 20 la Iezer, sub Pietrosul Rodnei a fost împușcat un exemplar de capră neagră în plin sezon de prohibiție. Fapta s-a întâmplat sub ochii unui grup de turiști stupefiați ceea ce denotă că braconierii sunt obișnuiți să-și facă mendrele în zonă fără a fi pedepsiți de autorități. Turiștii, 5 fete și 4 băieți au fost avertizați de braconieri să nu cumva să facă poze dar au reușit pe ascuns câteva instantanee. De asemenea sunt de acord să depună mărturie. Dealtfel infractorii s-au bucurat de complicitatea celor de la stația meteo unde și-au lăsat mașinile (2 Nissan și un Jeep). Cel mai probabil făptașii sunt din Borșa Maramureș care de foarte mult timp este polul braconajului din Munții Rodnei. Vă rog ca pe viitor, dacă observați asemenea evenimente apelați 112 și cereți jandarmeria!”

    http://www.danpavaloiu.ro/2016/06/26/va-rog-sa-distribuiti-cat-mai-multi-poate-reusim-sa-i-prindem-pe-ticalosi/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s